Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Beatrix LaVey]

Iarta-ma, iubita! Ajung ceva mai tarziu... Ca de obicei
So... Nu-mi vine sa cred >.> De ce e asa de rau Tyler? Nu trebuie sa puna punct... Hopa! I-a zis pe nume Chiar ma intrebam cand o sa se intample acest lucru!
Rectific, nu mai e amuzant, e dramatic! De ce e Kyan asa prost?! Nu-i a buna... Nu, deloc...
CUm sa faca el accident? :O De ce Kyan? *crying* Te implor, Izaa! Nu-i omori! *crying* Esti un mare geniu, ti-am spus-o, ti-o spun si ti-o voi spune in continuare. Nu am nimic de comentat rau, tu chiar stii sa scrii, ai stofa de scriitor, dar... Dar nu-i omori! E magnific!

Neeeeeeeeext....

[Tiusca]

auu, dar vad că s-au întâmplat ceva chestiuțe în capitolul ăsta. a aflat și Kyan adevaratul nume a celui la care ține.. pacat de faptul că el crede că Tyler și-a batut joc. hm, probabil trebuia să ne așteptam la o reacție de genul din partea lui. *ah, dar a fost chiar foarte nervos. o.o * :d și nu puteai să ne lași să așteptam mai liniștiți urmatorul capitol, a trebuit să aibă Kyan accident! chiar sunt curioasă cum se va comporta Tyler, și sper să-l lamurească într-un final care a fost faza cu numele. Y.Y uite, așa se scrie ceva! știi să ne ții pe jar. xD și totuși vezi să nu-i agravezi prea mult sanatatea lui Kyan.. >.> oricum.. nextnextnext? ^________^

[hiimera]

Nuuuuu.. nu, nu, nuu.. De ce ? La naiba a facut accident, dar macar asta e o portita de impacare, sper..
Deci imi vine sa mor pe aici.. ma tavalesc pe jos ce naiba..
Dar asa este era cam de astepta sa ii se intample ceva rau lui Kyan..
Sper doar ca atunci cand are sa-l vada pe Tyler sa il asculte dracului, sa vada de ce a ascuns toate alea.. ca imi vine sa il bat, il bag eu mai repede in spital. :-l
Oricum asa capitolul a fost super, mi-a placut.
Greseli, pai nu m-am mai uitat de ele, fiind prea absorbita de continutul povestii.
Ca deobicei faci o treaba excelenta.
Astept nextul cu nerabdare..

Si vreu sa vad neaparat ce are sa se intample intre cei doi, iar Kyan daca il face pe Tyler sa sufere, il astept eu cu securea mai repede.

[Reine]

In sfarsit reusesc si eu sa dau un comm uneia dintre creatiile tale Nu reusesc sa-mi explic de ce nu am facut-o pana acum
Ti-am citit toate fic-urile si sunt magnifice
Ce incapatanat poate sa fie Tyler adica Justin dar sa speram ca Sam o sa reuseasca sa il aduca pe calea cea buna nu?
De ce Kyan a trebuit sa aibe accidentul ala stupid? De ce?:crying:
Sa speram ca asta o sa il trezeasca pe Tyler si o sa isi dea seama ca il iubeste si sa uite de tot si de toate iar pe urma sa mearga la Kyan si sa ii declare dragostea lui(foarte coerent stiu ). Ce bine ar fi sa se intample asa :o16:
Faci o treaba minunata si nu mint cand spun ca datorita a ceea ce scrii a inceput sa ma intereseze acest "domeniu" (yaoi) .
Felicitari si astept next-ul!
:bye:

[Yaoi Queen]

Sooo, next xD
Thank you for your comments, girls multumesc ca va faceti timp pentru a posta unul <3
Thank you all for reading:]

(nu stiu de ce, dar am simtit nevoia sa va spun asta)
Kissez

Capitolul XXV

Privirea mea ramasese fixata intr-un punct, pana cand inghitisem cu greu si ma cutremurasem scurt.
-Cum... Cum adica? Accident?! Sam! Nu... Nu e posibil! Unde? Nu poate fi el! A plecat de mult de la noi! spusesem eu, incercand sa gasesc o cale de a nega faptul ca tocmai el putea fi accidentat.
-Nu era in direct filmarea...
-Nu se poate!
-Se poate, Tyler! E in spitalul Cedars-Sinai! Are trei coste rupte si e lovit la cap! E inconstient acum! Ce altceva vrei sa iti spun ca sa intelegi ca a facut accident?! se rasti ea, vazand ca imi era greu sa cred o asemenea veste.
Tremuram incontrolabil. Parca nu mai eram in stare sa gandesc. Fiori atat de reci imi trecura pe sub piele, facandu-mi inima sa bata atat de repede si dureros incat ochii mi s-au umezit.
-Nu... Trebuie sa il vad!
-Cum sa il vezi? Orele de vizita se incheie la noua! E noua fara zece! Nu ai cum sa ajungi la timp...
Navalisem in camera mea, tragand pe mine o pereche de blugi si un tricou alb, nepasandu-mi cat de larg era, atata timp cat nu umblam gol.
Nici nu imi mai pieptanasem parul ciufulit, ci luasem din portofelul de pe birou cateva bacnote, cat crezusem eu ca erau indeajuns pentru a ajunge la spital cu taxiul. Nu numarasem banii, dar puteam fi sigur ca aveau sa ajunga.
-Tyler, potoleste-te! Mai bine mergi maine la el! sugera sora mea, urmandu-ma pas cu pas dupa ce iesisem din camera si ma indreptasem spre usa casei.
-Nici vorba! refuzasem eu, inainte de a ma incalta a iesi pe usa. Am trantit-o in urma mea, pentru a fugi apoi cat de repede puteam spre cea mai apropiata statie de taxiuri.
Imi uitasem ochelarii, iar afara incepuse a se intuneca putin cate putin, dar nici ca imi mai pasa de altceva in afara de starea lui Kyan.
Cand in sfarsit reusisem sa dau de statia de taxiuri, ma aruncasm in spatele unuia, spunand unde anume voiam sa merg, cerandu-i in acelasi timp sa se grabeasca, iar domnul aproba, pornind automobilul in viteza.
Am oftat zgomotos, lasandu-mi spatele sprijinit de bancheta si inchisesem ochii, incercand sa imi reglez respiratia.
Imi era atat de frica... Nu stiam cat de grav era, insa mie "trei coaste rupte" nu imi suna deloc a o nimica-toata, chiar daca nu stiam nimic despre medicina. Inca imi simteam trupul termurand speriat si ma rugam ca nu cumva sa ajung prea tarziu pentru a-l putea vedea.
Totusi, peste cinci minute, cand soferul ma anuntase ca ajunsesem in fata spitalului, i-am inmanat toti banii pe care ii luasem cu mine, nepasandu-mi daca erau prea multi.
Am coborat in graba si am intrat pe portile mari ale institutiei medicale, privind ceasul de pe peretele din spatele biroului inalt, unde era receptia. Inca mai aveam cateva minute.
Cand o domnisoara tanara aparuse inaintea mea, ii cerusem numarul salonului in care se afla Kyan, iar aceasta cauta ceva printre niste hartii, apoi imi spusese numarul camerei, insa imi ceru ca vizita sa fie scurta.
Aprobasem recunoscator, apoi imi indreptasem pasii repezi spre acea zona. Stiam unde trebuia sa merg. Era in aceeasi camera unde fusese internata si Samantha cand avusese accident.
De cum vazusem usa, ma oprisem inaintea ei, privind-o lung pentru cateva secunde si inghitind cu greu. Ce aveam sa ii spun? Nu stiam, insa mi-am asezat mana pe clanta, ezitand la inceput... dar am apasat-o intr-un final, pentru a patrunde in camera slab luminata de luna ce abia se putea observa pe cerul inca neintunecat in intregime.
Era acolo, intins pe patul acela de spital, cu acul perfuziei infipt intr-una din venele care se puteau observa usor la incheietura mainii drepte. Capul il avea intors pe-o parte, lasand la iveala pansamentul ce-i acoperea rana de la tampla stanga. Chipul lui frumos avea pe obrazul stang si pe frunte cate o zgarietura, iar la fel patise si buza inferioara care era usor umflata din cauza ranii... Pentru mine era o imagine sinistra. Spitalele nu puteau decat sa imi ofere cea mai urata stare de disconfort moral... uram mirosul acela ingrozitor, care imi amintea numai de oameni bolnavi, raniti sau morti. Uram sa vad medicii ce se plimbau de colo-colo, desi ei doar isi faceau treaba si uram cand cineva apropiat mie era in spital. Era, intr-adevar, sinistru!
Ajunsesem langa patul lui, insa incercam sa nu fac zgomot. Il priveam doar si imediat il auzisem scancind incet, apoi intorcandu-si capul spre mine. Inghitisem cu greu cand ii vazusem ochii obositi, pe jumatate deschisi, care ma priveau. Albastrul lor stralucitor devenise atat de pal...
-Ce cauti aici? mormai el, oftand, apoi inchizandu-si din nou ochii.
-Am aflat ce ai patit si...
-Pleaca, ceru el, intrerupandu-ma, facandu-ma sa casc ochii si sa imi simt pieptul strangandu-ma dintr-o data.
-Kyan, te rog, mi-am facut griji... Daca m-ai lasa sa iti explic...
-Nu vreau sa mai aud nimic ce vine din partea ta. Sunt numai minciuni. Tu... Justin, esti un mincinos in frunte cu Samantha.
Vocea lui atat de joasa, obosita si ragusita, reusi a-mi face durerea din piept sa se intensifice atat de tare, incat as fi crezut ca inima voia sa mi se opreasca. Imi spusese Justin...
-Nu... Nu mai imi spune Justin, te rog...
-Pleaca, ceru inca o data, lasandu-si de acea data ochii inchisi. Nu te vreau aici. Pleaca!
Simtisem un nod in gat ce ma impiedica sa mai scot un alt sunet si facusem un pas spre a ma indeparta. Nu voiam sa plec... dar Kyan nu ma voia langa el...
Eram un las... Eram cel mai mare las! Plecasem din acea incapere aproape fugind, incercand sa imi retin lacrimile care mi se adunasera in colturile ochiilor. Blestemate sa fie! Imi incetosara mai tare drumul, iar imediat ce incepusera a mi se prelinge pe obrajii palizi, nu mai era cale de a le opri.
Iesisem pe usile spitalului. Afara se intunecase si habar nu aveam cum as fi putut ajunge acasa... Bani nu mai aveam, telefonul il uitasem, iar drumul nu il cunosteam inapoi.
Ma asezasem pe scarile reci, incercand a-mi opri suspinele si a-mi sterge ochii tulburi, insa imi simteam inima sfasiata... zdrobita de o presiune imensa care imi aducea si mai multe lacrimi in ochii ce mi se inrosira. Incercam sa trec umva peste cuvintele lui, sa cred ca nu erau adevatate. Dar erau... si dureau atat de tare...
Nici nu stiam ce ar fi trebuit sa fac. Ma simteam atat de pierdut... Capul incepuse a-mi zvacni de durere, insa nu ma afecta mai mult decat acele cuvinte care parca imi strapunsera pieptul ca o sageata cu venin.
Imi adunasem picioarele la piept si le-am imbratisat, ascunzandu-mi capul in spatiul dintre brate, continuand sa plang. Nu eram in stare sa ma opresc. Gatul, pieptul si capul imi ripostau, vrand ca lacrimile sa inceteze, insa eu nu puteam, iar durerea se insensifica pe masura ce ma gandeam mai mult la faptul ca el nu voia sa ma mai vada.
Am auzit ca prin vis, pasi trecand pe langa mine sau diferite voci, insa nu le dadusem importanta. Suspinam tare si respiram greu. Parca nici nu ma mai interesa ca aveam nevoie de aer si ca pentru el, trebuia sa ma opresc.
Puterea mi se scurgea odata cu lacrimile, si simteam ca aveam ca cedez in scurt timp. Am decis sa ma ridic. Desi cu greu, am facut-o si inca incercam sa imi sterg lacrimile cu dosul palmelor, insa nu razbeam sa scap de ele. Trebuia sa ma adun cumva.
Imi indreptasem pasii lenti si grei spre intrarea in spital, apoi ma sprijinisem cu antebratul stang de suprafata tare a biroului de lemn, cu cealalta, masandu-mi fruntea. Desi printre suspine, domnisoara intelesese atunci cand intrebasem daca puteam sa dau un telefon si il ridicase pe cel care era acolo, la receptie.
Formasem numarul de acasa si din fericire nu a trebuit sa astept mult pana sa ii aud vocea surorii mele. Mi-a luat totusi ceva timp pana sa reusesc a rosti un cuvant corect si sa o anunt ca eram eu cel care o sunase.
-Vino... dupa mine... te rog! Nu mai pot... rostisem eu, dupa ce intelesese cu cine vorbea.
-Tyler, esti la spital!? intrebase vocea ingrijoara a surorii mele.
-Da... Vino, te rog... Repede! "Simt ca mor!" As mai fi vrut sa adaug, insa nu ma lasase vocea...
Pusesem receptorul in furca de indata ce o auzisem aproband, apoi am mers incet inspre una din canapelele din partea celalta a holului. Ma aseasem pe ea, sprijinindu-mi capul in maini. Inca imi era imposibil sa imi revin... Simteam cum pluteam... si nu pe un nor de puf, ci unul de ace.
Ma intrebam ce avea sa se intample cu mine, cand, inafara de Samantha, doar pe Kyan il mai voiam langa mine. Ma invinuiam pentru faptul ca plecasem astfel din casa lui si s-a ajuns la asta. Ma invinuiam ca nu ii spusesem ceea ce simteam... pentru ca il iubeam. Da, il iubeam si fusesem un las nenorocit ca nu ii spusesem asta. Totul luase o intorsatura inspaimantatoare. Trebuia sa fie altfel!
Habar nu am cat timp am zacut pe canapeaua aceea plangand, nepasandu-mi de privirile unor doctori sau asistente, care probabil m-au lasat in pace cand cea de la receptie le relatase ce a vazut.
Imediat auzisem o voce cunoscuta, cu un timbu ingrijorat, care se apropiase repede.
-Tyler! Tyler, esti bine? intreba Samantha de indata ce ajunsese langa mine si se asezase pe canapea, luandu-mi obrajii in palme, pentru ca apoi sa ma stranga puternic in brate.
-Nu... Nu sunt! Kyan... Nu ma mai vrea...! Kyan... Il iubesc, Sam! Nu... nu ma lasa... sa ii spun asta! Nu am... putut! Mi-a fost... atat de frica!
Ea imi mangaia spatele si ma sarutase pe tampla, incercand sa ma linisteasca, insa nici macar eu nu stiam daca mai puteam. Inca simteam durerea la fel de intensa.
-Linisteste-te... trebuie sa ai incredere. Totul va fi bine, auzi? spuse ea, incet, cu vocea blanda. Ai sa ii explici totul, adaugase apoi, pe acelasi ton.
-Nu... Nu ma mai vrea! Nu ma vrea ... langa el! Sam.. ce ma fac... fara el? Nu ma vrea...
Stiam ca ii era greu sa imi inteleaga cuvintele, insa eram atat de ametit, incat parca nici eu nu mai stiam ce voiam sa spun...
Ea doar incerca sa ma linisteasca, sa imi spuna ca totul avea sa se rezolve, insa increderea mea se inecase in valurile de durere care au navalit peste ea odata cu acele cuvinte ale actorului.
-Kyan... ma uraste!
-Nu. Nu te uraste. Pun pariu ca e si el confuz. Si el te iubeste, spuse ea, atat de sigura pe vorbele sale.
-Nu... nu ma iubeste! Nu ma vrea!
-Ba da. Te iubeste. Si daca nu am dreptate, sa ma calce trenul!
-Nu... sa nu te calce. Doar... pe tine te am.
-Si pe Kyan, adauga ea cu incredere, sarutandu-mi din nou tampla.
Oftasem si imi lasasem capul care il simteam atat de greu, sa se sprijine de umarul ei. Tremuram si ochii ma usturau puternic, cerand o pauza. Ii inchisesem strans pentru cateva clipe, insa si acelea au fost ingrozitoate... pentru ca il revazusem pe Kyan pe acel pat de spital.
Cum as fi putut sa ma incred ca totul avea sa fie bine, cand de fapt nimic nu era?

[Rain]

Oh, yeah ! First ^_____^
Capitolul asta m-a lasat masca, si pana la sfarsit cred ca am simtit si eu ce a simtit Tyler. Totusi Kyan e bine daca se afla la spital, dar starea lui e asa grava ... Nu ma asteptam sa mai poata vorbi cu el. Tyler chiar a recunoscut ca il iubeste, acum, oare, Kyan il va asculta si ii va intelege sentimentele ?

Încercam să trec umva peste cuvintele lui, să cred că nu erau adevatate. Dar erau... şi dureau atât de tare...

Nu numai pe saracul Tyler il dureau cuvintele lui, ci si pe mine :cry: A fost asa emotionant si nu imi vine a crede ca pana la sfarsit mi-au dat lacrimile. Cum am mai spus, mi-ar placea si mie o sora asa ca Sam. Chiar daca pe fratele sau nu l-a linistit, pe mine chiar a reusit. Parca era in fata mea si imi spunea ca totul o sa fie bine.
Ai descris capitolul si sentimentele tipului atat de bine, incat m-ai facut sa simt acea durere pe care a simtit-o si el ( si nu cred ca-s singura ) ... Deci capitolul a iesit perfect si nu spun ca astept nextul, pentru ca e evident asta.
Inca ma gandesc ca l-ai putea omori pe Kyan, pentru ca la inceput ai spus ca fic-ul va fi diferit Sa recunosc, imi plac sad ending-urile ^^ Nu m-ar deranja daca mai plang inca putin la sfarsitul ficului astuia... insa nu vreau sa ma omoare nimeni ca-ti spun asta si poate te influentez Asa ca nu-l omori pe Kyan ^^'

Buh-Bye ! :chuu:

[Tiusca]

o.o ori ceea ce s-a întâmplat, ori faptul că stateam cu ochii mult prea aproape de ecran, dar ceva știu sigur că mi i-a umezit puțin. ai mâncat tu pe acolo un 'și', dar asta e altă poveste. doh, capitolul ăsta a fost destul de concentrat, iar asta din toate punctele de vedere. *destul de, nu exagerat* de obicei, după ce citesc ceva, ramân cu o chestiuță care mi-a atras atenția. în cazul capitolului de față, a fost acea zvâcnire de durere a capului. da, da, știu, mă iau de detalii, dar cred că ele sunt cele ce impresionează într-o oarecare masură. ahh, și Kyan.. cam dur cu Tyler. chiar n-a apreciat că baiatu a venit într-un suflet să-l vadă? ai facut și acum o treabă bună cu sentimentele personajelor tale. vad că Samantha își ia în serios rolul de soră. are un aer atât de.. fratern, ca să zic așa. îmi place cum acționează. mi se pare mai bine că există și ale personaje care se învârt în jurul acțiunii, și nu sunt doar cei doi. face mai natural ceea ce se petrece. hm, ai prins ideea, capitolul mi s-a parut destul de setimental, iar asta într-un sens foarte bun. ^ ^ sper ca actorul să-l asculte cât mai repede pe Tyler. >.> doh, te las cu atât.
p.s.: când am citit primele rânduri *dedicate celor care comentează* am fost gen aww, ce draguță e! ;3

[Reine]

A fost grozav:bv: Cum poate Kyan sa fie atat de rau cu saracul Tyler? Nu il merita deloc

Nici nu ştiam ce ar fi trebuit să fac. Mă simteam atât de pierdut... Capul începuse a-mi zvâcni de durere, însă nu mă afecta mai mult decât acele cuvinte care parcă îmi strapunseră pieptul ca o sageată cu venin.

Saracul Tyler chiar nu merita sa fie tratat asa de rau dar totusi ma bucur ca a patit asta deoarece in sfarsit vrea sa ii spuna lui Kyan ca il iubeste
Felicitari si astept next-ul si... te rog sa ii impaci pe cei doi
:bye:

[kame.]

Eu?! Sa las comm?! Cine-a mai pomenit!! Cred ca, doar pentru ca ai adaugat la inceput "celor care mi-au comentat ficul pana acum" si... m-am simtit jignita... T^T Just joking! :p Mi-am zis si eu, pur si simplu, hai, ma', sa-i las si-un comm. Ca doar merita!
Si eu imi amintesc ca inainte de primul capitol ne-ai avertizat cu privire la schimbarile bruste a modului tau de a scrie si a cuprinsului textului... Sper ca nu-l faci pe Kyan sa moara, ca atunci eu nu mai citesc nici-un fic de-al tau! Niciodata!!! Jur pe ce-am mai sfant [pe Dante]!!
Ty e distrus total... Kyan e in spital... Ce rost mai are? E un amalgam de sentimente, care ajung pana la mine si m-au facut deja sa-mi piara cheful de orice buna dispozitie... Tu nu vrei sa ma lasi sa ma simt bine, nu?
Mai conteaza... Acum sunt trista. Sper sa decurga totul cum trebuie, ca lumea, Kyan sa nu mai fie atat de incapatanat si sa-l lase pe Ty sa ii explice defapt cum sta treaba.
Ei, si... Cam atat! Te pup duu~lce!
Astept nextul cu neabadare!

[PervyTeoYaoi_Shinee]

Hmm, am cam intarziat cu comentarile. (asa se intampla cand nu esti la curent cu lucrurile)
Chiar a fost o vederesinistra.:cold: Imi face pielea de gaina. Sper ca Kyan sa-si schimbe atitudinea si o sa-l asculte pe Tyler. Trei coaste rupte? Nu-i de gluma cu chisti din astea, saracul Kyan, nu merita asemenea chesti, chiar daca nu a vrut sa-l asculte pe Tyler ce avea de zis.
Te rog fai cumva sa se impace,:pls: nici unul dintre ei nu merita astea, mai ales ca se iubesc.
Bun, draga meau, un capitol superb, n-am ce comenta. Astept nextu'!
Ja ne!