Scaldare in dorinta [Poveste finalizata]

[Yaoi Queen]

Hey Hey hey ^^"
Nu ma transati. Sunt vie si am venit cu un capitol de reconciliere sper ca mai tineti minte ce s-a intamplat in capitolul anterior (ca sa stiti de unde continua nesimtita care a fost rapita de extraterestrii 2 luni) Ah, si pe deasupra dansa mai vine si cu un capitol de prost gust si scurt, dar asta ca sa stiti ca inca traiesc Ma 'imbunatatesc" eu pe parcurs... sper :"3

Si va multumesc mult pentru comentarii scumpilor

Capitolul XXXIX

Stateam amandoi intinsi pe patul meu, unul langa celalalt, iar spre surprinderea mea, Kyan renuntase la ideea sa, ceea ce imi usura incredibil de mult sarcina aceea grea de a-l refuza. Expresia lui de catel ranit putea sa ma convina in orice clipa, insa dupa cum stia si el, puteam fi destul de incapatanat, iar aici era vorba de sanatatea lui. Era deja dimineata iar noi ne trezisem de cateva minute bune, dar eram tacuti, cel putin pana am spart eu gheata, dupa ce statusem sa cuget cat el inca incerca sa nu adoarma la loc.
-Kyan... Rostisem incet, rotindu-mi trupul spre a ajunge pe-o parte, stand sprijinit in cot si privindu-i ochii albastri. Crezi ca totul va fi bine?
-Normal ca va fi bine, spuse el, cu cea mai mare certitudine, incruntandu-se usor la mine. Ce ar putea merge prost? a spus dupa un cascat sanatos. Cand am iesit din emisiunea aia, toti aveau deja o idee formata, care, sincer, ma lasa rece. Nu ma intereseaza ce cred ei, continua apoi.
-Nu ma refer neaparat la asta... Stiu ca esti actor si ai anumite responsabilitati, calatorii, filmari, multe saptamani la departare...
Expresia ii devenise mult mai serioasa, cand se ridicase in capul oaselor, iar eu facusem la fel, stand turceste inaintea lui.
-Vei veni cu mine, incepuse el, cand deja il intrerupsesem, plecandu-mi capul, apoi vorbindu-i.
-Nu... Am pus ca nu vreau sa stau in calea carierei tale. Nu verau sa fiu eu cel care o distruge. In plus, vreau sa muncesc, sa imi castig singur banii, apoi vreau sa incep facultatea.
-Stii ca banii nu sunt o problema.
-Nu vreau sa traiesc pe spatele tau, replicasem taios, ridicandu-mi privirea spre a sa, care se incruntase si ii observasem zvacnind muschiul obrazului stang. Stiam ce avea sa urmeze.
-Si atunci preferi sa ramai aici, departe de mine? Tonul deja ii urcase cu multi decibeli si el se ridicase in picioare, stand in fata patului. Ce? Tot ce am facut pana acum a fost degeaba?! Cand va trebui voi fi plecat chiar luni, sau poate ani! Facuse pauza pret de doua secunde, dar continuase si mai nervos. Si cum naiba sa stai tocmai tu in calea carierei mele? A dracu' ea treaba, Tyler! Ti-am spus clar: fac orice! Intelegi? Orice! Renunt la actorie si ma fac vanzator de legume, dar nu ma indeparta de tine.
Facuse din nou pauza, insa nu indraznisem sa il privesc. Ii simteam agitatia si nervii, dar nu aveam o solutie a lor, din pacate. Ma simteam vinovat.
-Tyler... isi coborase vocea, revenind la cea blanda, apoi se asezase din nou pe suprafata moale a patului, cuprinzandu-mi chipul in palmele sale. Iubitule... continuase apoi, indemnandu-ma sa il privesc. Nu vreau sa ma gandesc ca dupa toate astea, nu te voi avea zilnic langa mine. Eu nu fac nimic degeaba, si ador sa vad rezultatul. Nu imi fura placerea asta...
-Nu vreau sa se intample asta... Rezultatul este ceea ce vezi acum. Adevarat, nu ai facut nimic degeaba.Totusi, eu imi voi cauta de munca, dupa cum am spus, pentru a nu trai pe spatele tau.Nu as putea veni cu tine daca vreau sa lucrez intr-un loc cat de cat stabil. Apoi e facultatea... Nu imi fac griji in privinta banilor, pentru ca toti banii trimisi de parintii mei, i-am pus deoparte pentru ziua in care voi avea nevoie pentru facultate, iar asta va fi un alt motiv pentru care nu as putea parasi orasul mai multe zile.
Observasem din nou cum ii zvacnise muschiul obrazului si voise a se ridica de pe suprafata moale, insa ii apucasem mana, indemnandu-l a ramane.
-Nu intelege gresit, spusesem, privindu-l rugator. Vreau sa fiu cu tine... Mai mult decat orice, dar nu pot pur si simplu sa dau naibii facultatea si munca, pentru a trai din banii tai. Eu nu lucrez pentru ei, tu o faci, si sunt ai tai. Si nu mai vreau sa aud prostia cu renuntarea la actorie, pentru ca pentru asta ai muncit toata viata ta. Nu as putea sa traiesc cu gandul ca din cauza mea s-a dus totul pe apa sambetei.
-Si atunci ce ai vrea sa fac? Nu inteleg de ce anume iti faci griji! Nu ai incredere in mine? Crezi ca am sa imi fac de cap unde voi fii fara tine?
-Nu Kyan, dar... Nu stiu. Pur si simplu m-am gandit ca vom fi mult timp la departare unul de celalalt...
-Atunci nu mai merg nicaieri si nu mai accept propuneri afara din oras!
Tonul lui din nou se ridicase, ca si cum m-ar invinovati de ceva, dar sigura vina pe care o aveam era ca gandeam prea mult.
-Nu am cerut asa ceva! tresarisem imediat, incruntandu-ma.
-Atunci ce vrei sa fac? Spune-mi ce si o voi face!
-Nu e nimic de facut... Gata. Am spus ceva ce am gandit, dar se pare ca nu era necesar sa deschid subiectul. Iarta-ma, nu se va mai intampla, rostisem incet, plecandu-mi capul si coborand apoi din pat pentru a ma indrepta spre usa.
Adevarul era ca numai gandul ca el avea sa fie plecat mai mult de o zi de langa mine ma inspaimanta. Ce se va intampla cu cateva saptamani...luni? Sau poate si mai mult de atat!
Ma strangea pieptul si ma durea atat de tare, dar eu nu voiam sa fiu o povara pentru el. Pentru ce? Ca apoi sa se sature de prezenta mea, si sa ma dea la o parte. In fond, el putea avea pe oricine dorea, iar un tip care sa il streseze zilnic, dupa orele de filmare si ale lucruri pe care el le-ar fi facut nu cred ca ar intra in programul lui zilnic.
Oftasem cand imi indreptasem mana spre clanta usii, insa fusesem oprit de vocea lui.
-Unde mergi? Nu am chef sa o aud pe sora-ta zbierandu-mi in ureche, ca sigur o va face.
Asa e... unde mergeam? Nici eu nu stiam unde voiam sa plec, dar pur si simplu simteam nevoia sa ies din aerul inchis al propriei camere.
Ridicasem din umeri, si am apasat pe clanta, insa usa nu se deschisese. Uitasem ca el o incuiase cu cheia dupa ce intrase.
Voisem sa o descui, dar ii auzisem din nou vocea, de acea data rotindu-mi numele intr-un oftat, indemnandu-ma sa imi intorc privirea spre el. In acel moment auzisem telefonul sunand, insa nu il bagasem in seama, pentru ca actorul imi facuse un semn sa ma indrept spre el si tinuse mana intinsa spre mine, pana cand hotarasem ca aveam sa ii ascult cerinta.
-Vino aici, poruncise pe tonul ce ii revenise la blandetea caracteristica lui atunci cand o parte din el regreta ceva. Iarta-ma, rostise apoi, cand se ridicase in sezut, tragandu-ma in bratele sale. Imi lipise spatele de pieptul sau si isi apropiase buzele de urechea mea. Iarta-ma micutule, repetase apoi, incrucisandu-si bratele in jurul mijlocului meu. Nu vreau sa te supar, dar ma aprind repede, si cand urlu la tine, incepe sa imi para rau din prima secunda in care ridic tonul, dar chiar nu vreau sa ma gandesc ca nu vei fii tot timpul langa mine. Mi-as putea rupe inca doua coaste ca sa fiu sigur ca nu trebnuie sa te las aici. Dar totul va fi bine... ti-am promis asta, si iti promit si acum.
-Asa sa fie... am mormait intr-un oftat, inchizadu-mi ochii si lasandu-mi capul pe umarul sau, ramanand astfel.Ce avem de mancare? intrebasem mai cu viata dupa cateva minute, schimband total subiectul de discutie.
-Pai, nu stiu ce ai tu in meniu, dar cred ca pranzul meu are un "T" mare pe el.
Recunosteam acea privire stralucitoare si in strafundul celui mai intunecat loc, fara sa mai mentionez si ranjetul extrem de tradator al sau. Ma lasasem usor pe spate,cascand ochii. Ma simteam incoltit.
-T...omate? intrebasem facand pe nestiutorul, din motive destul de intemeiate... cred.
-Tyler, venise raspunsul prompt.
-Telefon!
-Vrei sa mananc un telefon? se incruntase intrebator si amuzat in acelasi timp.
-Nu! Iti suna telefonul...
Intr-adevar, sunetul repetat al micului aparat devenise deja enervant, dar parca el nici nu-l auzise, sau nu voia sa o faca. Totusi isi daduse ochii peste cap si coborase din pat, mimand o injuratura inainte de a-si lua telefonul mobil pentru a raspunde.
Imi dadusem seama ca vorbea cu Chris, asa ca imi pusesem ochelarii si m-am decis sa urmez dumul spre baie, insa nu inainte de a arunca o privire spre Kyan care imi facuse cu ochiul, zambindu-mi bland in timp ce asculta vocea managerului sau. Zambisem si eu pe ascuns coborandu-mi usor capul, pe urma pasisem cu talpile goale pe gresia rece si alba, indreptandu-ma spre chiuveta, unde imi pusesem ochelarii de-o parte si dadusem drumul apei rece. Imi umplusem palmele cu lichidul racoritor pe care mi-l aruncasem pe chip, masandu-mi pielea cu ambele maini. Era atat de bine incat repetasem acest lucru de patru ori, pana cand ma trezisem de-a dreptul, dupa care luasem prosopul cu care imi stersesem fata si mainile. Ma privisem in oglinda si aproape tresarisem la vederea imaginii mele deplorabile. Parca eram un copil al strazii cu parul ciufulit a carui breton imi cadea peste ochi, acoperindu-i atat de mult incat abia se mai puteau observa, si cu buzele uscate parand deshidratat. Imi luasem din nou ochelarii si incepusem a-mi trece mainile prin par in incercarea disperata de a-l aranja, insa parca era peste puterile mele mea. Imi trecusem limba peste buze, insa pe cat de repede le udasem, pe atat de repede se si uscara.
-De ce te chinui atat? Intrebase vocea actorului care isi terminase convorbirea si isi rezervase dreptul de a intra in baie in timp ce eu eram inca acolo.
Impietrisem la simpla lui auzire. Probabil ca aratam penibil asa grabit sa ma aranjez cat de putin.
-Arat ca o mumie, replicasem repede, incercand sa par calm si sa imi reiau activitatea, de acea data mult mai lent.
-Arati foarte bine, ma contrazise el, ca si cum eu nu aveam ochi pentru a observa cat de "distrus" eram.
Se apropiase lent pentru a ma cuprinde in brate si a ma saruta protector pe frunte, oftand apoi ca si cum ar fi avut ceva de spus si nu stia cum.
Nu il intrebasem nimic, deoarece stiam ca nu era nevoie, insa asteptasem ca pe ace un fel de anunt ca "Am o filmare la Paris sau Viena sau Tokyo sau Rusia" care ar fi fost ca un mare bloc de opt etaje trantit pe capul meu. Totusi, nu se intamplase asta.
-Am o sesiune foto astazi.
Respirasem usurat, pentru ca de obicei acestea se faceau in orasul nostru, insa nu prevazusem ca urmatoarea lui cerere avea sa ma socheze.
-Si trebuie sa vii si tu... cam asta a fost intelegerea, spusese parca putin neincrezator, ca si cum aveam sa il refuz.
-Pai am sa vin daca vrei sa fiu acolo, dar cum adica "asta a fost intelegerea" ?
-Nu intelegi. Trebuie sa pozezi cu mine.
Ma blocasem pana cand mintea mea procesase corect intreaga informatie, apoi incepusem in forta cu un sir complet de "Nu"-uri la adresa invitatiei.
-Nu se va intampla asta! Eu nu sunt facut pentru asa ceva, spusesem cand ma desprinsesem din bratele sale pentru a trece pe langa el in graba.
-Dar e tot ce trebuie sa faci. Sa pozezi cu mine, ca nimeni nu iti cere sa faci un film, incercase el a ma convinge, urmarindu-mi fiecare pas.
-Asa cum nimeni nu m-a pus sa dau un interviu in direct. Kyan, asta nu e pentru mine. Tu esti starul aici, nu eu. Nu stiu nici macar cinci la suta din cate stii tu despre tot ce trebuie facut la astfel de evenimente...
-De ce te agiti atata? Nu trebuie sa faci mare lucru. Astfel de invitatii vor mai exista si le pot refuza, dar acum eu am vrut sa accept, pentru ca vreau sa fii inclus in viata mea si in munca mea.
-Da, dar... Nu ma intelegi. Ma oprisem din drum atunci cand ajunsesem in bucatarie si imi intorsesem privirea spre el. De ce nu vrei sa accepti faptul ca intre mine si munca ta vreau sa fie o linie trasa si bine stabilita?
-Doar de data asta, rostise pe un ton rugator, prinzandu-mi degetele mainilor intre ale sale. Te rog, continuase apoi, atintindu-si privirea albastra spre ochii mei.
Oftasem descurajat lasandu-mi privirea sa cada in podea, in timp ce mintea mea inca se zbatea pentru un raspuns.
-Nu... Nu stiu. Ma mai gandesc, te rog macar atat: da-mi voie sa... sa procesez totul. Nu mi se pare un lucru atat de simplu precum zici, chiar daca este vorba doar de niste poze.
-Gandeste-te... desi nu e ca si cum iti ordon, dar cam ai la dispozitie patru ore.
Am dat afirmativ din cap apoi plecasem spre directia opusa bucatariei, fara a realiza ca mana lui inca o tinea pe a mea.
-Unde pleci? venise intrebarea actorului pe un ton atat de caracteristic lui, tragandu-ma de mana pana ce privirea mea surprinsa o intalnise pe a sa. Inca nu mi-am luat micul dejun, rostise la fel de pervers precum suna, cuprinzandu-mi buzele in unul din cele mai fierbinti saruturi de dimineata, reusind a-mi fura respiratia.
Inima deja parca isi croia drumul sa-mi iasa din piept cand realizasem ca pasii mei erau indreptati spre masuta din spate, iar gura i se indepartase doar putin de a mea, ochii fixandu-ma stralucitori de indata ce, fara a depune prea mult efort, ma asezase pe supratata de lemn.
Imi dadu voie sa inspir adanc, apoi afisase un zambet multumit, vazandu-mi privirea pe jumatate pierduta.
-Ce e, micutule? intrebase ca si cum nu s-a intamplat nimic, parca asteptand sa ii dau un raspuns, pe care il stia deja pentru ca era mult prea evident.
Nu ii raspunsesem, si nici macar nu eram sigur ca isi dorea un raspuns sau doar voia sa ma tachineze, insa realizasem ca era a doua optiune din moment ce imi cuprinse din nou buzele intre ale sale, de data aceasta mult mai aprins, aventurandu-si in acelasi timp mainile pe sub tricoul meu.
Desprinzandu-ma cu greu de modalitatea sa de a pune stapanire pe mine, trasesem din nou aer adanc in piept si il privisem usor nedumerit, abia reusind a-l tine la distanta pentru a-i putea vorbi.
-Ce e cu tine...? abia reusisem sa indrug cand el ma intrerupse.
-E dimineata.
-Si pentru mine! raspunsesem ridicand o spranceana.
-Si mi-e dor de tine...
-Dar sunt aici.
-Nu genul acela de dor, soptise in dreptul urechii mele a carei margini prinse usor intre dinti, indeajuns incat sa trimita un semnal de alarma creierului meu. Fiorul ce imi strabatuse corpul ma facu sa inghit cu greu, iar simtindu-i buzele coboand lent spre gat parca imi ingradise capacitatea de a gandi.