16-12-2009, 06:46 PM
Hei, am adus continuarea. Hope u like si pls, lasati si voi comm :*
Accidentul
Am facut un pas in spate privind silueta din fata mea. Era cu mult mai inalt decat mine. Umerii lati erau acoperiti de materialul costumului negru care il purta. Parul castaniu cu reflexii blonde, tuns scurt era aranjat, iar ochii de un maroniu galbui ma priveau cu mila.
-Domnule Harrison...
-V-am deranjat?
Ma privea fix in ochi iar buzele ii formau un zambet stins, trist. Mi-a luat mainile intr-ale lui si continua sa ma priveasca. Imi priveam degetele albe. Albe din cauza socului provocat de vizita lui. De unde stia unde stau? De ce dracu venise? Sa fie el in spatele acelor telefoane? Nu! Nu avea cum. A deschis gura, vrand sa vorbeasca dar a reanchiso inghitindusi cuvintele. Apoi a vorbit... Preferam sa taca.
Ochii mi se umplusera de lacrimi, mainile imi tremurau si erau reci dar totusi imi transpirasera. Am fugit sus pe scari intrand in camera mea. Lacrimile imi siroiau pe obrajii palizi, mainile imi tremurau. Am scos din dulap ce mi-a venit mai repede la mana si m-am imbracat. Am coborat in fuga scarile si am iesit din casa. Am scapat cheile cand incercam sa inchid usa. Am injurat si mi-am indreptat privirea catre barbatul ce ma astepta langa masina fumandu-si linistit tigara. Luand cheile de jos, le-am bagat in broasca si le-am rasucit de doua ori apoi m-am indreptat catre masina. Tocmai apucase cu buzele una din tigarile din pachet si si-o aprinsese cand am ajuns in fata lui. Degetele mele au apucat tigara si am puse pe buze, tragand un fum. Dandu-mi seama ce am facut am aruncat tigara jos, calcand-o si facand-o bucatele. Nu mai fumasem de doi ani si ceva spunand ca e cea mai mare porcarie.
-Sa sti ca tigara nu e o sursa de calmare a nervilor...
Am intrat in masina si mi-am pus centura. Cate se puteau intampla intr-o singura seara...
Ajunsi in fata unei cladiri mari am iesit din vehicul si am alergat catre usa mare din sticla. Parca am trecut prin ea cand am impins-o s-o deschid.
-Domnisoara! Vocea asistentei care alerga impreuna cu Harrison dupa mine m-a facut sa ma opresc. Mi-am dus mainile la gura innabusind un suspin apoi am cazut jos in genunchi. Lacrimile parca se luau la intrecere pe fata mea palida. Obrajii isi pierdusera si cea mai mica urma de culoarea, buzele imi erau vinete. Si daca murise deja...
-Domnisoara Hyuga. Va rog sa va calmati. stateam pe un scuan si tremuram. In mana tineam un pahar din plastic in care zacea lichidul negru, neatins, care se racise deja, luat de la unul din aparatele din spital. Am ridicat privirea cand am zarit doctorul iesind dintr-o sala. M-am ridicat in picioare scapand cafeaua. Il priveam cu ochi stinsi, tristi ce exprimau o simpla intrebare. Zambindu-mi a spus cu multa fericire in glas.
-E incapatanat de fel?
Aceleasi perle incolore, aceleasi suspine stinse. Insa de fericire. Am cuprins cu bratele mele corpul doctorului.
-Daca vrei sa-l vezi...
Nu am mai stat pe ganduri. Am intrat ca un uragan pe usa alba din lemn strigandu-i numele cand l-am vazut stand intins pe acel pat din fier. M-a privit mirat.
-Hin? Cand ai venit? parea destul de mirat de prezenta mea si ma studia din cap pana-n picioare parca vazandu-ma atunci dupa multi ani... Nu...
-Hei, se pare ca ai stat mai putin decat credeam. Cum a fost in Franta?
-Naruto...
Am cazut in genunchi si am ramas asa mult timp. Macar nu murise...
***
-Lovitura la cap i-a sters o parte din memorie. Ce i-a venit sa conduca cu viteza aia? Trebuie sa ne gandim la consecinte sa stiti. vocea ferma a doctorului parca trecea pe langa mine. Nu eram atenta deloc, in cap imi rasuna acea intrebare "Cum a fost in Franta?"
-In cat timp credeti ca isi va reveni? a intrebat Harrison.
-Depinde. Are si cateva rani fizice destul de grave. A avut noroc cu centura de siguranta, altfel bat la pariu ca zbura prin parbriz...
-Gata! am tipat cat de tare am putut. Vreau sa stiu un singur lucru! Unul! Isi va aminti vre-odata de mine? De faptul ca il iubesc? De mine! De noi...
Bratele domnului Harrison m-au cuprins la pieptul lui, aparandu-ma. Eram distrusa. Daca ma uitase definitiv? Daca uitase primul nostru sarut, la petrecerea Sakurei, cand cutia de suc a cazut de pe masa atunci cand m-a asezat pe ea? Daca uitase seara cand m-a gasit pe strada dupa ce bausem pana am cedat? Daca uitase patul rotund si ciudat? Serile cand mancam pizza si beam ciocolata calda sau suc de fructe? Era eroul meu, insa acum uitase asta... M-a salvat de mine si de restul lumii. Uitase acel "Te iubesc" pe care mi-l spusese cu atata dragoste...
-Domnisoara, asta nu depinde de mine... Normal ar trebui sa-si revina in cateva zile, saptamani...
-Ani! am tipat din nou.
-Eu zic sa fiti mai optimista, domnisoara Hyuga. spunand asta s-a scuzat si a plecat.
Cuvintele spuse de Harrison cand a venit la mine imi rasunau clar si raspicat in minte: "Naruto e la spital. A fost victima unui accident de masina. Imbracati-va si hai sa mergem."
Fiind "stresata" de amicul prietenului meu am acceptat sa fiu dusa acasa la Neji. Am sunat la usa iar varul meu si-a facut aparitia dupa vre-o cinci minte. Era doar intr-o pereche de pantaloni de pijama, casca si isi trecea lenes o mana prin parul lung si maroniu. Era clar ca il trezisem. M-a invitat inauntru unde i-am povestit ce tocmai aflasem. Mi-a luat mainile intr-ale lui si mi-a zambit cu o caldura si o dragoste vizibil foarte mare. Ma simteam atat de vinovata. Daca as fi acceptat cu o seara inainte sa dorm la el poate ca asta nu se intampla. Oare in cat timp isi va reveni? Poate acest accident sa ne fi schimbat viata atat de grav? Un lucru era clar. Nu ma voi da batuta indiferent de cosecinte. Era datoria mea sa-i reamintesc de noi.
Pocanitul provocat de niste tocuri groase mi-au atras atentia. Pe usa bucatariei si-a facut aparitia o fata inalta ce purta blugi simpli si o geaca albastru inchis. Cizmele cu toc patrat, de un maroniu deschis ii veneau peste blugii stramti pe picioarele ei zvelte. Parul saten ii era ciufulit iar ochii caprui si mari emanau fericire.
-Neji! Am gasit capsuni!
Mi-a sarutat varul scurt pe buze apoi a pus pungile pe masa incepand sa despacheteze. Punand fiecare lucru la locul lui, facea miscari usoare insa sigure. Inchidea sertarele cu soldurile in timp ce deschidea alte dulapioare. In mai putin de zece minute totul era pus la locul lui iar Tenten se asezase pe unul din scaune oftand usor.
-Doamna de la casa se misca atat de inceeet incat am zis ca turbez. Am asteptat o gramada. Apoi traficul a fost infernal. O cucoana motata incepuse sa tipe la mine ca e verde si ca sa pornesc odata, dar nu era vina mea ca mosul din fata nu accelera odata!
Ca de fiecare data satenei nu-i mai tacea gura. Neji invatase s-o suporte inca din copilarie, parintii nostrii fiind buni prieteni. Ma miram cum de nu s-au casatorit deja. Adica statea mereu la noi, rare ori pleca acasa. Mainile ei micute s-au asezat usor pe suprafata din lemn a mesei iar ochii ei isi tinteau propriile unghii.
-N-am avut nici timp sa-mi dau cu lac pe unghii.
Privindui unghiile nu foarte lungi, pietricica alba ce sclipea usor mi-a atras atentia. Pe unul din degetele ei zacea un inel din aur, foarte frumos. Diamantul alb nu era imens dar nici de neobservat. Stiam eu ca ceva chiar se intampla! Oare de ce Neji nu mi-a spus inca? Sau s-a gandit ca macar atata gram de minte sa am incat sa-mi dau seama? Ce mai conta acum. Important era faptul ca ei doi erau fericiti si se iubeau unul pe altul mai mult decat orice alt ceva.
-Dragut inel. am spus eu zambindu-i.
-Stiu! Este minunat, nu-i asa? Si mai ales, e minunat pentru ca l-am primit de la Neji. Putea sa fie si o sarma indoita ca pentru mine tot perfect era.
Se vedea de la o posta ca vorbea cat de serios posibil si se mai vedea satisfactia de pe chipul lui Neji, insa si dragostea din ochii lor era vizibila de la kilometrii.
-Eu ma apuc de gatit.
-Te pot ajuta daca vrei...
-Stai linistita, Hinata. Ma descurc. Oricum, pari cam abatuta... Neji, i-ai dat biletul de la Hanabi?
Varul meu s-a ridicat in picioare si a parasit bucataria. S-a intors dupa putin timp tinand in mana o foaie alba. Am luat-o si am inceput sa citesc randurile scrise cu grija si cu cerneala albastra. Terminand multimea de litere si semne de punctuatie am pus foaia jos privindu-mi varul.
-Se pare ca toti aveti parte de dragoste si cereri in casatorie, plecari pe insuli si mai stiu eu ce...
Am parasit camera incercand sa-mi stapanesc lacrimile care se stransesera in ochii mei. Luandu-mi paltonul pe mine am iesit din casa trantind usa. Nici nu-mi luasem la revedere insa supararea ce se dezlantuia in sufletul meu era prea mare. Telefonul a inceput sa-mi sune. Am raspuns.
-Alo?
-Vai, vai, vai... Biata de tine. Iubitelul tau e acum in spital si culmea, nu-si mai aminteste de tine.
Rasul acela imi dadea fiori pe sira spinarii. Am inchis telefonul si l-am bagat in buzunar. Imi era frica sa ma reintoc acasa insa imi era rusine sa ma duc din nou la Neji dupa scena facuta...
Am luat o hotarare si am pornit spre locul propus.
Usa s-a deschis iar eu stateam in prag cu privirea in jos.
-Hinata?
-Deranjez?
Am facut cativa pasi intrand in casa. M-am rezemat de perete privind persoana ce avea o expresie de uimire pe chip. Ochii negrii ma priveau ciudat iar buzele ii erau intredeschise.
-S-a intamplat ceva, Hin?
-Crezi ca pot ramane putin aici? am intrebat incercand sa fiu calma. Privirea lui o urmarea pe a mea. Era un dans lejer dintre lilaul din ochii mei si negrul intens din ai lui. Printr-un zambet am inteles ca raspunsul era afirmativ. M-a invitat in sufragerie politicos ca in totdeauna, intrebandu-ma daca vreau ceva. Refuzand politicos mi-am lasat capul pe spate inchizand ochii. I-am simtit corpul asezandu-se langa al meu iar privirea lui parca ma ardea, deoarece am simtit-o intens pe chipul meu. Am deschis un ochii privind-ul apoi am inceput sa radem.
-Kiba, imi cer mii de scuze pentru aceasta vizita neanuntata, insa aveam nevoie sa vorbesc cu cineva si erai singura persoana la care am putut apela...
-Pustioaico, eu te ascult cu cea mai mare placere, insa am la dispozitie cateva ore. Trebuie sa ajung la banca...
-Deci te-am deranjat... Nu, nu... Scuze. Mai bine plec. am spus asta ridicandu-ma de pe canapea.
Mana lui a apucat bratul meu tragandu-ma inapoi. Linistindu-ma ca avea destul de mult timp la dispozitie am inceput sa-i povestesc tot ce ma durea. Acele telefoane neobisnuite care nu incetau si accidentul blondului. Ma asculta cuvant cu cuvant. Ma bucuram ca aveam cu cine vorbi. Hanabi plecase cu Hiro si parintii lui in nu stiu ce insula pompoasa cu nume ciudat, Sakura era la scoala pana seara iar pe cei lalti prieteni sincer, nu-mi permiteam sa-i deranjez. Cand am terminat "romanul", deja masuta era plina de servetele albe, dovada ale lacrimilor mele. A incercat sa ma calmeze cat a putut de mult spunand ca cel mai bine e sa ma reintorc acasa.
-Dar mi-e frica! Omul ala stie unde stau, stie tot despre mine, tot!
-Hinata, nu fi paranoica! Ai alarma la casa aia. Orice miscare in plus si incepe sa-ti sune piuitoarea aia de o sa aud si eu. De ce sa te ingrijorezi?
-Si daca are o copie a cheii mele?
-Aici exagerezi. Du-te la Neji.
-Ti-am zis ca m-am cam enervat si am plecat asa ca idioata...
Propozitia a fost incheiata cu un oftat lung, trist, stins. Poate ca Naruto a avut dreptate in legatura cu chematul politiei. Avand in vedere ca telefoanele incepusem sa le primesc si pe numarul de acasa, politia putea, sper, sa descopere de unde dracu veneau acele telefoane. Era clar ca urmatorul pas pe care trebuia sa-l fac e sa ma duc la politie. Dar nu ma puteam duce singura. Nu puteam merge singura nicaieri. Eram speriata... Cel mai bine era sa ma reintorc la varul meu. Acolo eram in siguranta. Satenul s-a oferit sa ma lase in fata casei, lucrul pentru care i-am multumit de mii de ori. Am stat de vorba cu Neji, cerandu-mi scuza fata de el si iubita lui pentru comportamentul meu. A spus ca politia trebuia anuntata cu mult inainte si ca am gresit ca n-am ascultat de Naruto. Naruto... Oare ce face in momentul asta? Oare si-a mai revenit vre-un pic? Da... In cateva ore? Vezi sa nu! Viata mea luase o intorsatura ciudata si nu mai stiam ce piese din acest puzzle se vor da pe fata mai repede. Vroiam ca totul sa se termine mai repede, sa revina la normal. Aveam in cap atatea planuri pentru sarbatori si acum ele puteau fi date peste cap cu o mare usurinta.
Stateam in bucatarie cu o cana de ceai fierbinte in mana. Neji vorbea la telefon cu unul din clientii lui si Tenten spala vasele. O ajutasem sa stranga masa dupa ce am mancat si mi-a refuzat oferta de a o ajuta si la spalatul vaselor. Telefonul pe de masa a inceput sa vibreze si sa sune. Am ridicat privirea din cana cu ceai si am intalnit-o pe cea a lui Neji. Inchizand telefonul lui a intins mana dupa al meu si a apasat tasta verde, apoi dand telefonul pe speaker si punandu-l pe masa. Cand alte obscenitati s-au auzit din difuzorul telefonului, Tenten scapase deja buretele in chiuveta si s-a spirjinit de ea, Neji ma privea socat iar mainile mele strangeau cana de ceai. Cand n-am mai suportat am scos un tipat de groaza si scarba si am aruncat cu telefonul in perete.
-Asta aud de cateva saptamani incoace! Aceeasi persoana ma suna pe numarul de acasa! Imi e frica sa mai ies pe strada, Neji...
-Gata Hin, scumpo. Iti promit ca se va rezolva totul. Hai, mergem acum la politie. Iubito, a spus el catre Tenten, lasa vasele asa si hai sa mergem.
Ajunsi la sectia de politie Neji a intrat cu mine in biroul unui prieten de-al lui ce lucra acolo. Fiind om de afaceri, ducand pe spate o parte din afacerile familiei, cunostea destula luma incat sa scoata pe oricine din belele. M-am asezat pe un scaun din fata biroului si am stat acolo pana cand un barbat inalt, slab si imbracat intr-o uniforma, cu un par negru si niste ochi albastri si-a facut aparitia in incapere. A inconjurat biroul asezandu-se pe scaun si l-a salutat pe saten cu o strangere de mana puternica.
-Ce vant te aduce pe aici?
-In legaruta cu Hinata, o sti, ti-am povestit de ea... Tot primeste telefoane obscene in care au inceput sa apara amenintari. Se pare ca domnul gura rea stie mai multe despre ea decat iti poti imagina.
Conversatia a continuat mult timp. In timp ce iubita varului meu se uita la diplomele ce erau asezate pe pereti iar eu ii relatam domnului Karon despre cuvintele ce mi se adresau mereu, Neji parea sa fie destul de nervos. Speram ca totul sa se termine cat mai repede. Dupa ce am terminat la sectie ne-am reintors acasa. Telefonul de acasa urma sa-mi fie pus sub urmarire iar pe telefonul mobil mi se spusese sa nu mai raspund numerelor necunoscute. M-am intins pe pat si am oftat adanc. Urma sa am o zi grea si aveam nevoie de odihna. Am adormit.
Dimineata urmatoare m-am trezit inainte cu o ora ca ceasul meu sa sune. Era 5 jumatate. Am pasit in baie unde mi-am inlaturat hainele si m-am bagat in cada. Apa calda imi mangaia usor pielea alba. Imi placea acea senzatie si as fi vrut sa o simt mereu. Ma relaxa si ma facea sa ma simt libera, curata, in siguranta. Cand am iesit de sub apa calda mi-am infasurat trupul intrun halat de baie si m-am reintors in camera. Cum singurele haine erau blugii si puloverul orange ce le avusesem si ieri am ales ceva din garderoba surorii mele. O pereche de pantaloni negri si un pulover gri. Mi-am prins parul si am renuntat la macheaj. Ceasul indica deja ora sase. Am coborat in bucatarie unde am gasit-o pe Tenten pregatind masa.
-'Neata. am spus eu asezandu-ma pe scaun.
-Buna dimineata. Cum de te-ai trezit asa devreme?
-Nu stiu... Dar tu? am intrebat eu in timp ce luam cana de cafea din mana ei.
-Neji azi pleaca devreme si m-am trezit sa-i pregatesc masa.
S-a reintors la masa de gatit si si-a continuat treaba. Era o fata foarte buna. In liceu era topita dupa Neji si mereu ma intreba diferite lucruri despre el. Era genul de fata grijulie cu cei la care tinea, si pe zi ce trece isi lua rolul de viitoare sotie in serios. Neji trebuia sa fie mai mult decat multumit de ea. Era frumoasa, sufletista si atenta. Iubea copiii, la fel ca si Neji. Formau amandoi un cuplu minunat. Cand varul meu s-a trezit si era deja gata de plecare, a intrat in bucatarie si si-a imbratisat prietena depunand un saut scurt pe fruntea ei.
-Ce face sotia mea iubita? a spus el fara sa-i dea drumul.
-Inca nu sunt sotia ta, Neji... a spus ea rosind.
-Da, da, logidnica. Si ce daca? Intr-o zi tot sotia mea vei fi. Asa ca mai bine mai devreme decat mai tarziu, sotioara draga.
A inceput sa chicoteasca iar obrajii satenei se colorau din ce in ce mai mult. Cand masa a fost pusa si am terminat de mancat cu totii, Neji si-a luat cheile de la masina luandu-si la revedere si se indrepta spre usa.
-Neji! am spus eu repede. Te rog, du-ma si pe mine la birou...
A zambit si mi-a facut cu ochiul.
Ziua parca se desfasura cu incetinitorul. Priveam ceasul din minut in minut si parca treceau ore in loc de secunde. Vroiam sa termin mai repede si sa ma duc sa-i fac o vizita blondului, lucru care l-am si facut imediat ce am ieist din cladirea enorma. Ii faceam vizite zilnic si eram mai fericita pe zi ce trece pentru faptul ca-si revenea. Telfoanele erau din ce in ce mai rare si le primeam doar pe telefonul mobil, pe care, cum mi s-a si spus, nu raspundeam. Hanabi se reintorsese acasa si era fericita ca m-am mutat inapoi pentru catvea zile.
Dupa aproximativ o luna blondul era ca nou. Doar mici scapari de memorie care trebuia sa dispara in cateva zile. Spunea ca isi aduce aminte lucrurile vag si ca va face in asa fel incat totul sa revina ca inainte. Nu-i pomenisem nimic de relatia noastra iar el vedea in mine ca deobicei, o buna prietena.
P.S. : Sry pt greseli, mai scapa si ele :D
Accidentul
Am facut un pas in spate privind silueta din fata mea. Era cu mult mai inalt decat mine. Umerii lati erau acoperiti de materialul costumului negru care il purta. Parul castaniu cu reflexii blonde, tuns scurt era aranjat, iar ochii de un maroniu galbui ma priveau cu mila.
-Domnule Harrison...
-V-am deranjat?
Ma privea fix in ochi iar buzele ii formau un zambet stins, trist. Mi-a luat mainile intr-ale lui si continua sa ma priveasca. Imi priveam degetele albe. Albe din cauza socului provocat de vizita lui. De unde stia unde stau? De ce dracu venise? Sa fie el in spatele acelor telefoane? Nu! Nu avea cum. A deschis gura, vrand sa vorbeasca dar a reanchiso inghitindusi cuvintele. Apoi a vorbit... Preferam sa taca.
Ochii mi se umplusera de lacrimi, mainile imi tremurau si erau reci dar totusi imi transpirasera. Am fugit sus pe scari intrand in camera mea. Lacrimile imi siroiau pe obrajii palizi, mainile imi tremurau. Am scos din dulap ce mi-a venit mai repede la mana si m-am imbracat. Am coborat in fuga scarile si am iesit din casa. Am scapat cheile cand incercam sa inchid usa. Am injurat si mi-am indreptat privirea catre barbatul ce ma astepta langa masina fumandu-si linistit tigara. Luand cheile de jos, le-am bagat in broasca si le-am rasucit de doua ori apoi m-am indreptat catre masina. Tocmai apucase cu buzele una din tigarile din pachet si si-o aprinsese cand am ajuns in fata lui. Degetele mele au apucat tigara si am puse pe buze, tragand un fum. Dandu-mi seama ce am facut am aruncat tigara jos, calcand-o si facand-o bucatele. Nu mai fumasem de doi ani si ceva spunand ca e cea mai mare porcarie.
-Sa sti ca tigara nu e o sursa de calmare a nervilor...
Am intrat in masina si mi-am pus centura. Cate se puteau intampla intr-o singura seara...
Ajunsi in fata unei cladiri mari am iesit din vehicul si am alergat catre usa mare din sticla. Parca am trecut prin ea cand am impins-o s-o deschid.
-Domnisoara! Vocea asistentei care alerga impreuna cu Harrison dupa mine m-a facut sa ma opresc. Mi-am dus mainile la gura innabusind un suspin apoi am cazut jos in genunchi. Lacrimile parca se luau la intrecere pe fata mea palida. Obrajii isi pierdusera si cea mai mica urma de culoarea, buzele imi erau vinete. Si daca murise deja...
-Domnisoara Hyuga. Va rog sa va calmati. stateam pe un scuan si tremuram. In mana tineam un pahar din plastic in care zacea lichidul negru, neatins, care se racise deja, luat de la unul din aparatele din spital. Am ridicat privirea cand am zarit doctorul iesind dintr-o sala. M-am ridicat in picioare scapand cafeaua. Il priveam cu ochi stinsi, tristi ce exprimau o simpla intrebare. Zambindu-mi a spus cu multa fericire in glas.
-E incapatanat de fel?
Aceleasi perle incolore, aceleasi suspine stinse. Insa de fericire. Am cuprins cu bratele mele corpul doctorului.
-Daca vrei sa-l vezi...
Nu am mai stat pe ganduri. Am intrat ca un uragan pe usa alba din lemn strigandu-i numele cand l-am vazut stand intins pe acel pat din fier. M-a privit mirat.
-Hin? Cand ai venit? parea destul de mirat de prezenta mea si ma studia din cap pana-n picioare parca vazandu-ma atunci dupa multi ani... Nu...
-Hei, se pare ca ai stat mai putin decat credeam. Cum a fost in Franta?
-Naruto...
Am cazut in genunchi si am ramas asa mult timp. Macar nu murise...
***
-Lovitura la cap i-a sters o parte din memorie. Ce i-a venit sa conduca cu viteza aia? Trebuie sa ne gandim la consecinte sa stiti. vocea ferma a doctorului parca trecea pe langa mine. Nu eram atenta deloc, in cap imi rasuna acea intrebare "Cum a fost in Franta?"
-In cat timp credeti ca isi va reveni? a intrebat Harrison.
-Depinde. Are si cateva rani fizice destul de grave. A avut noroc cu centura de siguranta, altfel bat la pariu ca zbura prin parbriz...
-Gata! am tipat cat de tare am putut. Vreau sa stiu un singur lucru! Unul! Isi va aminti vre-odata de mine? De faptul ca il iubesc? De mine! De noi...
Bratele domnului Harrison m-au cuprins la pieptul lui, aparandu-ma. Eram distrusa. Daca ma uitase definitiv? Daca uitase primul nostru sarut, la petrecerea Sakurei, cand cutia de suc a cazut de pe masa atunci cand m-a asezat pe ea? Daca uitase seara cand m-a gasit pe strada dupa ce bausem pana am cedat? Daca uitase patul rotund si ciudat? Serile cand mancam pizza si beam ciocolata calda sau suc de fructe? Era eroul meu, insa acum uitase asta... M-a salvat de mine si de restul lumii. Uitase acel "Te iubesc" pe care mi-l spusese cu atata dragoste...
-Domnisoara, asta nu depinde de mine... Normal ar trebui sa-si revina in cateva zile, saptamani...
-Ani! am tipat din nou.
-Eu zic sa fiti mai optimista, domnisoara Hyuga. spunand asta s-a scuzat si a plecat.
Cuvintele spuse de Harrison cand a venit la mine imi rasunau clar si raspicat in minte: "Naruto e la spital. A fost victima unui accident de masina. Imbracati-va si hai sa mergem."
Fiind "stresata" de amicul prietenului meu am acceptat sa fiu dusa acasa la Neji. Am sunat la usa iar varul meu si-a facut aparitia dupa vre-o cinci minte. Era doar intr-o pereche de pantaloni de pijama, casca si isi trecea lenes o mana prin parul lung si maroniu. Era clar ca il trezisem. M-a invitat inauntru unde i-am povestit ce tocmai aflasem. Mi-a luat mainile intr-ale lui si mi-a zambit cu o caldura si o dragoste vizibil foarte mare. Ma simteam atat de vinovata. Daca as fi acceptat cu o seara inainte sa dorm la el poate ca asta nu se intampla. Oare in cat timp isi va reveni? Poate acest accident sa ne fi schimbat viata atat de grav? Un lucru era clar. Nu ma voi da batuta indiferent de cosecinte. Era datoria mea sa-i reamintesc de noi.
Pocanitul provocat de niste tocuri groase mi-au atras atentia. Pe usa bucatariei si-a facut aparitia o fata inalta ce purta blugi simpli si o geaca albastru inchis. Cizmele cu toc patrat, de un maroniu deschis ii veneau peste blugii stramti pe picioarele ei zvelte. Parul saten ii era ciufulit iar ochii caprui si mari emanau fericire.
-Neji! Am gasit capsuni!
Mi-a sarutat varul scurt pe buze apoi a pus pungile pe masa incepand sa despacheteze. Punand fiecare lucru la locul lui, facea miscari usoare insa sigure. Inchidea sertarele cu soldurile in timp ce deschidea alte dulapioare. In mai putin de zece minute totul era pus la locul lui iar Tenten se asezase pe unul din scaune oftand usor.
-Doamna de la casa se misca atat de inceeet incat am zis ca turbez. Am asteptat o gramada. Apoi traficul a fost infernal. O cucoana motata incepuse sa tipe la mine ca e verde si ca sa pornesc odata, dar nu era vina mea ca mosul din fata nu accelera odata!
Ca de fiecare data satenei nu-i mai tacea gura. Neji invatase s-o suporte inca din copilarie, parintii nostrii fiind buni prieteni. Ma miram cum de nu s-au casatorit deja. Adica statea mereu la noi, rare ori pleca acasa. Mainile ei micute s-au asezat usor pe suprafata din lemn a mesei iar ochii ei isi tinteau propriile unghii.
-N-am avut nici timp sa-mi dau cu lac pe unghii.
Privindui unghiile nu foarte lungi, pietricica alba ce sclipea usor mi-a atras atentia. Pe unul din degetele ei zacea un inel din aur, foarte frumos. Diamantul alb nu era imens dar nici de neobservat. Stiam eu ca ceva chiar se intampla! Oare de ce Neji nu mi-a spus inca? Sau s-a gandit ca macar atata gram de minte sa am incat sa-mi dau seama? Ce mai conta acum. Important era faptul ca ei doi erau fericiti si se iubeau unul pe altul mai mult decat orice alt ceva.
-Dragut inel. am spus eu zambindu-i.
-Stiu! Este minunat, nu-i asa? Si mai ales, e minunat pentru ca l-am primit de la Neji. Putea sa fie si o sarma indoita ca pentru mine tot perfect era.
Se vedea de la o posta ca vorbea cat de serios posibil si se mai vedea satisfactia de pe chipul lui Neji, insa si dragostea din ochii lor era vizibila de la kilometrii.
-Eu ma apuc de gatit.
-Te pot ajuta daca vrei...
-Stai linistita, Hinata. Ma descurc. Oricum, pari cam abatuta... Neji, i-ai dat biletul de la Hanabi?
Varul meu s-a ridicat in picioare si a parasit bucataria. S-a intors dupa putin timp tinand in mana o foaie alba. Am luat-o si am inceput sa citesc randurile scrise cu grija si cu cerneala albastra. Terminand multimea de litere si semne de punctuatie am pus foaia jos privindu-mi varul.
-Se pare ca toti aveti parte de dragoste si cereri in casatorie, plecari pe insuli si mai stiu eu ce...
Am parasit camera incercand sa-mi stapanesc lacrimile care se stransesera in ochii mei. Luandu-mi paltonul pe mine am iesit din casa trantind usa. Nici nu-mi luasem la revedere insa supararea ce se dezlantuia in sufletul meu era prea mare. Telefonul a inceput sa-mi sune. Am raspuns.
-Alo?
-Vai, vai, vai... Biata de tine. Iubitelul tau e acum in spital si culmea, nu-si mai aminteste de tine.
Rasul acela imi dadea fiori pe sira spinarii. Am inchis telefonul si l-am bagat in buzunar. Imi era frica sa ma reintoc acasa insa imi era rusine sa ma duc din nou la Neji dupa scena facuta...
Am luat o hotarare si am pornit spre locul propus.
Usa s-a deschis iar eu stateam in prag cu privirea in jos.
-Hinata?
-Deranjez?
Am facut cativa pasi intrand in casa. M-am rezemat de perete privind persoana ce avea o expresie de uimire pe chip. Ochii negrii ma priveau ciudat iar buzele ii erau intredeschise.
-S-a intamplat ceva, Hin?
-Crezi ca pot ramane putin aici? am intrebat incercand sa fiu calma. Privirea lui o urmarea pe a mea. Era un dans lejer dintre lilaul din ochii mei si negrul intens din ai lui. Printr-un zambet am inteles ca raspunsul era afirmativ. M-a invitat in sufragerie politicos ca in totdeauna, intrebandu-ma daca vreau ceva. Refuzand politicos mi-am lasat capul pe spate inchizand ochii. I-am simtit corpul asezandu-se langa al meu iar privirea lui parca ma ardea, deoarece am simtit-o intens pe chipul meu. Am deschis un ochii privind-ul apoi am inceput sa radem.
-Kiba, imi cer mii de scuze pentru aceasta vizita neanuntata, insa aveam nevoie sa vorbesc cu cineva si erai singura persoana la care am putut apela...
-Pustioaico, eu te ascult cu cea mai mare placere, insa am la dispozitie cateva ore. Trebuie sa ajung la banca...
-Deci te-am deranjat... Nu, nu... Scuze. Mai bine plec. am spus asta ridicandu-ma de pe canapea.
Mana lui a apucat bratul meu tragandu-ma inapoi. Linistindu-ma ca avea destul de mult timp la dispozitie am inceput sa-i povestesc tot ce ma durea. Acele telefoane neobisnuite care nu incetau si accidentul blondului. Ma asculta cuvant cu cuvant. Ma bucuram ca aveam cu cine vorbi. Hanabi plecase cu Hiro si parintii lui in nu stiu ce insula pompoasa cu nume ciudat, Sakura era la scoala pana seara iar pe cei lalti prieteni sincer, nu-mi permiteam sa-i deranjez. Cand am terminat "romanul", deja masuta era plina de servetele albe, dovada ale lacrimilor mele. A incercat sa ma calmeze cat a putut de mult spunand ca cel mai bine e sa ma reintorc acasa.
-Dar mi-e frica! Omul ala stie unde stau, stie tot despre mine, tot!
-Hinata, nu fi paranoica! Ai alarma la casa aia. Orice miscare in plus si incepe sa-ti sune piuitoarea aia de o sa aud si eu. De ce sa te ingrijorezi?
-Si daca are o copie a cheii mele?
-Aici exagerezi. Du-te la Neji.
-Ti-am zis ca m-am cam enervat si am plecat asa ca idioata...
Propozitia a fost incheiata cu un oftat lung, trist, stins. Poate ca Naruto a avut dreptate in legatura cu chematul politiei. Avand in vedere ca telefoanele incepusem sa le primesc si pe numarul de acasa, politia putea, sper, sa descopere de unde dracu veneau acele telefoane. Era clar ca urmatorul pas pe care trebuia sa-l fac e sa ma duc la politie. Dar nu ma puteam duce singura. Nu puteam merge singura nicaieri. Eram speriata... Cel mai bine era sa ma reintorc la varul meu. Acolo eram in siguranta. Satenul s-a oferit sa ma lase in fata casei, lucrul pentru care i-am multumit de mii de ori. Am stat de vorba cu Neji, cerandu-mi scuza fata de el si iubita lui pentru comportamentul meu. A spus ca politia trebuia anuntata cu mult inainte si ca am gresit ca n-am ascultat de Naruto. Naruto... Oare ce face in momentul asta? Oare si-a mai revenit vre-un pic? Da... In cateva ore? Vezi sa nu! Viata mea luase o intorsatura ciudata si nu mai stiam ce piese din acest puzzle se vor da pe fata mai repede. Vroiam ca totul sa se termine mai repede, sa revina la normal. Aveam in cap atatea planuri pentru sarbatori si acum ele puteau fi date peste cap cu o mare usurinta.
Stateam in bucatarie cu o cana de ceai fierbinte in mana. Neji vorbea la telefon cu unul din clientii lui si Tenten spala vasele. O ajutasem sa stranga masa dupa ce am mancat si mi-a refuzat oferta de a o ajuta si la spalatul vaselor. Telefonul pe de masa a inceput sa vibreze si sa sune. Am ridicat privirea din cana cu ceai si am intalnit-o pe cea a lui Neji. Inchizand telefonul lui a intins mana dupa al meu si a apasat tasta verde, apoi dand telefonul pe speaker si punandu-l pe masa. Cand alte obscenitati s-au auzit din difuzorul telefonului, Tenten scapase deja buretele in chiuveta si s-a spirjinit de ea, Neji ma privea socat iar mainile mele strangeau cana de ceai. Cand n-am mai suportat am scos un tipat de groaza si scarba si am aruncat cu telefonul in perete.
-Asta aud de cateva saptamani incoace! Aceeasi persoana ma suna pe numarul de acasa! Imi e frica sa mai ies pe strada, Neji...
-Gata Hin, scumpo. Iti promit ca se va rezolva totul. Hai, mergem acum la politie. Iubito, a spus el catre Tenten, lasa vasele asa si hai sa mergem.
Ajunsi la sectia de politie Neji a intrat cu mine in biroul unui prieten de-al lui ce lucra acolo. Fiind om de afaceri, ducand pe spate o parte din afacerile familiei, cunostea destula luma incat sa scoata pe oricine din belele. M-am asezat pe un scaun din fata biroului si am stat acolo pana cand un barbat inalt, slab si imbracat intr-o uniforma, cu un par negru si niste ochi albastri si-a facut aparitia in incapere. A inconjurat biroul asezandu-se pe scaun si l-a salutat pe saten cu o strangere de mana puternica.
-Ce vant te aduce pe aici?
-In legaruta cu Hinata, o sti, ti-am povestit de ea... Tot primeste telefoane obscene in care au inceput sa apara amenintari. Se pare ca domnul gura rea stie mai multe despre ea decat iti poti imagina.
Conversatia a continuat mult timp. In timp ce iubita varului meu se uita la diplomele ce erau asezate pe pereti iar eu ii relatam domnului Karon despre cuvintele ce mi se adresau mereu, Neji parea sa fie destul de nervos. Speram ca totul sa se termine cat mai repede. Dupa ce am terminat la sectie ne-am reintors acasa. Telefonul de acasa urma sa-mi fie pus sub urmarire iar pe telefonul mobil mi se spusese sa nu mai raspund numerelor necunoscute. M-am intins pe pat si am oftat adanc. Urma sa am o zi grea si aveam nevoie de odihna. Am adormit.
Dimineata urmatoare m-am trezit inainte cu o ora ca ceasul meu sa sune. Era 5 jumatate. Am pasit in baie unde mi-am inlaturat hainele si m-am bagat in cada. Apa calda imi mangaia usor pielea alba. Imi placea acea senzatie si as fi vrut sa o simt mereu. Ma relaxa si ma facea sa ma simt libera, curata, in siguranta. Cand am iesit de sub apa calda mi-am infasurat trupul intrun halat de baie si m-am reintors in camera. Cum singurele haine erau blugii si puloverul orange ce le avusesem si ieri am ales ceva din garderoba surorii mele. O pereche de pantaloni negri si un pulover gri. Mi-am prins parul si am renuntat la macheaj. Ceasul indica deja ora sase. Am coborat in bucatarie unde am gasit-o pe Tenten pregatind masa.
-'Neata. am spus eu asezandu-ma pe scaun.
-Buna dimineata. Cum de te-ai trezit asa devreme?
-Nu stiu... Dar tu? am intrebat eu in timp ce luam cana de cafea din mana ei.
-Neji azi pleaca devreme si m-am trezit sa-i pregatesc masa.
S-a reintors la masa de gatit si si-a continuat treaba. Era o fata foarte buna. In liceu era topita dupa Neji si mereu ma intreba diferite lucruri despre el. Era genul de fata grijulie cu cei la care tinea, si pe zi ce trece isi lua rolul de viitoare sotie in serios. Neji trebuia sa fie mai mult decat multumit de ea. Era frumoasa, sufletista si atenta. Iubea copiii, la fel ca si Neji. Formau amandoi un cuplu minunat. Cand varul meu s-a trezit si era deja gata de plecare, a intrat in bucatarie si si-a imbratisat prietena depunand un saut scurt pe fruntea ei.
-Ce face sotia mea iubita? a spus el fara sa-i dea drumul.
-Inca nu sunt sotia ta, Neji... a spus ea rosind.
-Da, da, logidnica. Si ce daca? Intr-o zi tot sotia mea vei fi. Asa ca mai bine mai devreme decat mai tarziu, sotioara draga.
A inceput sa chicoteasca iar obrajii satenei se colorau din ce in ce mai mult. Cand masa a fost pusa si am terminat de mancat cu totii, Neji si-a luat cheile de la masina luandu-si la revedere si se indrepta spre usa.
-Neji! am spus eu repede. Te rog, du-ma si pe mine la birou...
A zambit si mi-a facut cu ochiul.
Ziua parca se desfasura cu incetinitorul. Priveam ceasul din minut in minut si parca treceau ore in loc de secunde. Vroiam sa termin mai repede si sa ma duc sa-i fac o vizita blondului, lucru care l-am si facut imediat ce am ieist din cladirea enorma. Ii faceam vizite zilnic si eram mai fericita pe zi ce trece pentru faptul ca-si revenea. Telfoanele erau din ce in ce mai rare si le primeam doar pe telefonul mobil, pe care, cum mi s-a si spus, nu raspundeam. Hanabi se reintorsese acasa si era fericita ca m-am mutat inapoi pentru catvea zile.
Dupa aproximativ o luna blondul era ca nou. Doar mici scapari de memorie care trebuia sa dispara in cateva zile. Spunea ca isi aduce aminte lucrurile vag si ca va face in asa fel incat totul sa revina ca inainte. Nu-i pomenisem nimic de relatia noastra iar el vedea in mine ca deobicei, o buna prietena.
P.S. : Sry pt greseli, mai scapa si ele :D
What goes around comes around.