O lume pierduta
-Nu trebuie sa-ti fie frica,spuse el in timp ce in camera se facu negru complet se putea distinde doar ochii lui si pielea care stralucea,in citeva raze ale lunii.
-Nu...nu imi este,spuse ea putin alarmata si confuza.
-Atunci care este problema?
-Nu ma intelege gresit...dar nu ca nu vreau, dar nu pot. In ultimele zile am trait doar in frica, imi era frica de orice umbra, nu mai vreau asta. Si daca nu reusesc? Nu vreau sa fii dezamagit din cauza mea, si asa ma simt vinovata. Te rog sa pleci, ea se intoarse cu spatele la el.
-Dar tu nu trebuie sa faci nimic, decit sa petreci citeva nopti cu mine din cind in cind, dimineata cind te vei trezi nu vei tine minte nimic, iar eu nu voi aparea. Iti promit. Te rog nu ma lasa sa mor, inca o data, nu vreau sa ajung...o fantoma a timpului. Ea se intoarse, privindu-i ochii de un negru imbatator. Ea era deprimata, nu stia ce sa faca.
-Bine voi face asta. Dar de unde nu stiu ca este doar un vis?
-Nu stii. Ii raspunse cu un zimbet pe fata, luind-i de mina tragind-o dupa el. Se urca pe niste scari care au aparut, disparind camera fetei. Scarile erau vechi pline de praf, care se ridicau circular ca untr-un turn. Se ridicau cu pasi lenti, ea privindu-l mirata, fericita dar si intr-un fel dezamagita si deprimata. Pijamaua ei se transforma intr-o rochiei albastra mai sus de genunchi, iar el avea o camasa alba, un palton lung si o pereche de pantaloni negri. La un moment scarile se oprira, intr-o mica incapere fara acoperis, foarte sus .De unde se puteau vedea toate cele patru anotimpuri, o frumusete nemaivazuta.
Privi incintata in jur, mirindu-se intr-una de frumusetea lucrurilor.
-Care este anotimpul tau preferat?
-Vara, cred? Toata atmosfera se facu verde cu flori de toate culorile. Iar apa se ridica din pamint formind scari pina la turn pentru a putea cobori. Mira pasi cu putina frica.
-Sa nu-ti fie frica, cit timp de ating totul va fi bine. Ea cobori foarte rapid tragindu-l pe el dupa ea, el mai mult zburind din cauza vitezei ei. Ajungind jos ea vru sa atinga scarile, dar ele se transformara in niste fluturasi albastri, care zburara fiecare in alta parte. Unde punea ea piciorul cresteau flori. La un moment in fata ei aparu un cais, plin cu flori, ea se aseza linga tulpina lui. Avind capul pe picioarele baiatului care a fost nevoit sa se aseze din dorinta fetei. Ea avind inca floarea albastra im mina, pe care o primise. Incepu sa-i mingie petalele. Uneori mai privindu-l in ochii.
-Deci din cite stiu, pe tine te cheama...Vladimir?
-Da.
-Atunci Vladimir, de ce doar cind te ating camera mea se transforma?
-Nu stiu, doar ca am impresia ca nu trebuie sa stiu acum, ca o data voi afla, dar nu acum.
-Bine. Mai spune-mi despre tine?
-Ce ti-as putea spune? Eu nu am nimic important, viata mea a fost intotdeauna un cosmar, nimeni nu a tinut cu adevarat la mina ,parinti nu am avut. In scoala eram cel mai popular, dar nimeni nu se uita la sufletul meu, ci doar la exterior, daca ii faceam sa se simta bine eram de gasca. Uneori ma gindesc ca ar fi trebuit sa-mi fac o prietena care sa ma iubeasca.
-Dar tu ai avut prietena,mi s-a spus ca tu i-ai luat sufletul, sau ai ucis-o, ceva de genu...
-Da? Ea a murit de cancer, iar eu am fost cel care i-a indrumat sufletul pe calea cea buna. Ea niciodata nu ma iubit, cei drept nici eu. Iar acum regret enorm, ma gindesc ce as fi putut face in viata mea atit de rau ca sa merit o asa soarta .
-Nu te mai gindi la cei rau. Pina la urma eu ma gindesc ca e mai bine sa fii aici decit in lumea mea, unde fiecare se gindeste la bani si sex. Uneori as vrea sa fiu, nustiu altceva.
-Sa fii om e cel mai frumos lucru, la cer poate visa cineva.
-Daca zici tu. El isi rezema capul pe tulpina, inchizind ochii, apoi un zimbet ii aparu pe chip.
Dupa ceva timp de stat in acea lume ireala. Mira adormise. El o saruta pe frunte soptindu-i la urechea.
-Din cauza ta se intimpla toate astea. Mira trezestete. Ea deschise ochii auzind spusele lui.
Se ridica in fund. El isi lua mina din mina ei, iar totul revenind la normal. Ea statea in pijamale in pat iar el linga pat.
-Eu voi pleca, esti obosita iar miine ai scoala.
-Dar nu vreau sa pleci, spuse ea sub nas intinzindu-se, cascind si inchizind ochii, nu-mi este somn. El nu mai spuse nimic, o privea doar cum se culcusea, o saruta pe frunte, apoi disparu intr-un mica furtuna de nisip.[posturi unite]
Poate ca este mic dar nu am chef de scris.Il voi scrie tot.Numele de ,,Moarte lenta" stiu ca e aiurea dar nu am idsee ca as putea sa-i pun alt ceva,da-ti voi idei.Multumesc.
-Nu trebuie sa-ti fie frica,spuse el in timp ce in camera se facu negru complet se putea distinde doar ochii lui si pielea care stralucea,in citeva raze ale lunii.
-Nu...nu imi este,spuse ea putin alarmata si confuza.
-Atunci care este problema?
-Nu ma intelege gresit...dar nu ca nu vreau, dar nu pot. In ultimele zile am trait doar in frica, imi era frica de orice umbra, nu mai vreau asta. Si daca nu reusesc? Nu vreau sa fii dezamagit din cauza mea, si asa ma simt vinovata. Te rog sa pleci, ea se intoarse cu spatele la el.
-Dar tu nu trebuie sa faci nimic, decit sa petreci citeva nopti cu mine din cind in cind, dimineata cind te vei trezi nu vei tine minte nimic, iar eu nu voi aparea. Iti promit. Te rog nu ma lasa sa mor, inca o data, nu vreau sa ajung...o fantoma a timpului. Ea se intoarse, privindu-i ochii de un negru imbatator. Ea era deprimata, nu stia ce sa faca.
-Bine voi face asta. Dar de unde nu stiu ca este doar un vis?
-Nu stii. Ii raspunse cu un zimbet pe fata, luind-i de mina tragind-o dupa el. Se urca pe niste scari care au aparut, disparind camera fetei. Scarile erau vechi pline de praf, care se ridicau circular ca untr-un turn. Se ridicau cu pasi lenti, ea privindu-l mirata, fericita dar si intr-un fel dezamagita si deprimata. Pijamaua ei se transforma intr-o rochiei albastra mai sus de genunchi, iar el avea o camasa alba, un palton lung si o pereche de pantaloni negri. La un moment scarile se oprira, intr-o mica incapere fara acoperis, foarte sus .De unde se puteau vedea toate cele patru anotimpuri, o frumusete nemaivazuta.
Privi incintata in jur, mirindu-se intr-una de frumusetea lucrurilor.
-Care este anotimpul tau preferat?
-Vara, cred? Toata atmosfera se facu verde cu flori de toate culorile. Iar apa se ridica din pamint formind scari pina la turn pentru a putea cobori. Mira pasi cu putina frica.
-Sa nu-ti fie frica, cit timp de ating totul va fi bine. Ea cobori foarte rapid tragindu-l pe el dupa ea, el mai mult zburind din cauza vitezei ei. Ajungind jos ea vru sa atinga scarile, dar ele se transformara in niste fluturasi albastri, care zburara fiecare in alta parte. Unde punea ea piciorul cresteau flori. La un moment in fata ei aparu un cais, plin cu flori, ea se aseza linga tulpina lui. Avind capul pe picioarele baiatului care a fost nevoit sa se aseze din dorinta fetei. Ea avind inca floarea albastra im mina, pe care o primise. Incepu sa-i mingie petalele. Uneori mai privindu-l in ochii.
-Deci din cite stiu, pe tine te cheama...Vladimir?
-Da.
-Atunci Vladimir, de ce doar cind te ating camera mea se transforma?
-Nu stiu, doar ca am impresia ca nu trebuie sa stiu acum, ca o data voi afla, dar nu acum.
-Bine. Mai spune-mi despre tine?
-Ce ti-as putea spune? Eu nu am nimic important, viata mea a fost intotdeauna un cosmar, nimeni nu a tinut cu adevarat la mina ,parinti nu am avut. In scoala eram cel mai popular, dar nimeni nu se uita la sufletul meu, ci doar la exterior, daca ii faceam sa se simta bine eram de gasca. Uneori ma gindesc ca ar fi trebuit sa-mi fac o prietena care sa ma iubeasca.
-Dar tu ai avut prietena,mi s-a spus ca tu i-ai luat sufletul, sau ai ucis-o, ceva de genu...
-Da? Ea a murit de cancer, iar eu am fost cel care i-a indrumat sufletul pe calea cea buna. Ea niciodata nu ma iubit, cei drept nici eu. Iar acum regret enorm, ma gindesc ce as fi putut face in viata mea atit de rau ca sa merit o asa soarta .
-Nu te mai gindi la cei rau. Pina la urma eu ma gindesc ca e mai bine sa fii aici decit in lumea mea, unde fiecare se gindeste la bani si sex. Uneori as vrea sa fiu, nustiu altceva.
-Sa fii om e cel mai frumos lucru, la cer poate visa cineva.
-Daca zici tu. El isi rezema capul pe tulpina, inchizind ochii, apoi un zimbet ii aparu pe chip.
Dupa ceva timp de stat in acea lume ireala. Mira adormise. El o saruta pe frunte soptindu-i la urechea.
-Din cauza ta se intimpla toate astea. Mira trezestete. Ea deschise ochii auzind spusele lui.
Se ridica in fund. El isi lua mina din mina ei, iar totul revenind la normal. Ea statea in pijamale in pat iar el linga pat.
-Eu voi pleca, esti obosita iar miine ai scoala.
-Dar nu vreau sa pleci, spuse ea sub nas intinzindu-se, cascind si inchizind ochii, nu-mi este somn. El nu mai spuse nimic, o privea doar cum se culcusea, o saruta pe frunte, apoi disparu intr-un mica furtuna de nisip.[posturi unite]
Poate ca este mic dar nu am chef de scris.Il voi scrie tot.Numele de ,,Moarte lenta" stiu ca e aiurea dar nu am idsee ca as putea sa-i pun alt ceva,da-ti voi idei.Multumesc.