13-04-2011, 11:30 AM
Trei
Miercuri, 1 mai 1996
Sâmbătă, 27 aprilie, Alexandra mi-a născut o fetiţă.
Mă simt cea mai fericită persoană de pe Pământ. Dacă până acum câteva zile eram confuz şi nu ştiam ce ar trebui să fac, în secunda când am văzut-o prima oară am simţit cum totul se calmează în jurul meu. Cred că am vrut să fug de responsabilitate, dar o dată pus în faţa faptului împlinit, nu mai poţi face nimic. Trebuie doar să accepţi ceea ce ţi-a fost dat şi să faci tot ce-ţi stă în putere pentru a continua să mergi mai departe.
Până când s-a născut, nu am ştiut dacă va fi fată sau băiat. Alex a vrut să fie o surpriză, pentru că, a spus ea, ‘orice-ar fi, copilul este un dar şi eu o să-l iubesc la fel de mult’. Am fost de acord cu ea.
Ne-am hotărât să o numim Luna Artemis Sugihara. Luna înseamnă lună în latină, iar Artemis este numele zeiţei greceşti a naturii şi a pădurilor.
Amuzant e că hide m-a întrebat, când auzit ce nume vrem să-i punem:
- Sugi-chan, v-aţi inspirat cumva din Sailor Moon? (râde)
Iniţial am crezut că glumeşte, dar când l-am întrebat, am înţeles la ce se referea.
- Păi Luna şi Artemis sunt numele pisicilor din Sailor Moon. Nu te aştepta să nu ştiu dacă mă uit la astea cam cât e ziua de lungă.
Cert este că numele ei o să rămână Luna Artemis, chit că sunt nume de pisici dintr-un anime. Oricum lui Alex i s-a părut mai interesant aşa.
Prima oară când am văzut-o, îmi amintesc că se uita la mine cu nişte ochi mari şi căprui. O privire sinceră, cum doar copiii pot avea. Am simţit că vede tot ce aveam în suflet în secunda aceea. Niciodată nu a reuşit cineva să mă facă să simt atâtea trăiri distincte cum a reuşit ea. Absolut tot, de la extaz până la disperare. Nu aş şti să numesc acea senzaţie. Am simţit, pentru prima dată de când mă ştiu, cât sunt de mic, de nesemnificativ.
Mâine au zis hide şi Takuro că vin pe la mine, să o vadă pe Luna. hide a promis că vine cu Keiko – ea a fost extrem de încântată când a auzit că am o fetiţă, şi i-a zis lui hide să-i mai facă o surioară.
Şi în final, vreau să mă mai plâng de viaţa mlt prea încărcată de muzician. Din 13 luna asta ne apucăm iarăşi de înregistrări, şi apoi mergem în turneu. Totuşi, acum vreau să stau cât mai mult acasă.