10-08-2008, 09:35 PM
Well..cum nu o sa mai postez incepand de miercuri(vacanta, in sfarsit..) postez mai des..putin.
iLove, vei vedea :P.e destul? good..fiindca atunci cand ma voi apuca sa scriu din nou, sa pot sa scriu doar 2 pagini ^^da, acea greseala e din cauza faptului ca a fost o schimbare de ultim moment :D.thanks & chuu
16 Martie
-Spune-mi.
Tanarul isi musca in tacere buzele, strangand celularul in mana dreapta. Vocea subtire cu care vorbeste de cateva zeci de minute ii spune in sfarsit o dorinta de-a sa, dar el este inca indecis.
-Spune-mi ! Vrei sa cred ca nu ma mai iubesti ?
Dintii i se lovesc unii de altii in momentul in care tonul ii urca cu cateva octave si se opreste din mangaiatul parului matasos al celui din patul sau. Incearca sa-si acopere mai bine telefonul, fiindu-i frica de faptul ca l-ar putea trezi pe baiat, apoi ofteaza incet.
-Nu..Te iubesc.
-Stiu.
Inchide conversatia, apasand pe unul dintre butoane, apoi se stapaneste cu greu sa nu arunce cu obiectul negru in peretele din fata sa. Se apleaca asupa baiatului din patul sau, care inca doarme si-l saruta lent pe tampla. Il priveste trist dupa acest gest si continua sa-i atinga pielea calda cu buzele sale, chiar si dupa ce acesta da semne de trezire.
-Iarta-ma..
-Pentru ce.. ?
Pentru o clipa, vrea sa-i spuna adevarul, apoi isi revine, dandu-si seama ca asa ceva nu este posibil.
-Te-am trezit..
-Nu..
A mai simtit de cateva ori acest sentiment de vinovatie, dar acum isi doreste sa-si dea palme, gandindu-se la ceea ce face. Il saruta din nou si din nou, incercand sa uite discutia la telefon pe care a incheiat-o, cu greu, mai devreme.
-Ce s-a intamplat ? – Myaki indrazneste sa vorbeasca, intr-un moment de calm al solistului.
-Nimic. Te iubesc..
Nu il deranjeaza faptul ca Yuuri este atat de atent cu el, dar simte ca ceva nu este in regula. Asternutul cald inca ii apara trupul de racoarea diminetii, iar razele pale ale astrului auriu ii permit sa-l « examineze » pe cel de deasupra sa mai bine. Categoric, ceva s-a intamplat : ceva rau.
Ochii acestuia au o culoare mai deschisa decat de obicei, iar parul, ale carul reflexii erau pana acum doar albastre, capata usoare tente de gri la impactul cu lumina. Il vede undeva departe, ca pe o fiinta nepamanteana, dar este brusc adus la realitate. A auzit unele persoane care spuneau ca realitatea doare mai tare atunci cand ti se arata cu forta, iar acum stie ce inseamna.
-Sunt bine. – ii raspunde, inainte ca Myaki sa-i puna a doua intrebare : Ochii baiatului cu care s-a iubit aproape intreaga noapte ii spun totul. – Te iubesc. – ii mai spune o data, nestiind daca vrea sa-l convinga pe baiat sau pe el insusi.
Pentru o clipa, a vrut sa se ridice, sa faca o baie, sa manance, sa se schimbe si sa-si sune mama, dar a fost de fiecare data oprit de vocalul care-i prinde mana intr-a sa. S-a intors de fiecare data inapoi la pozitia sa si a stat tacut. Acum il imbratiseaza de cateva minute, incercand sa adoarma si sa uite de aceste clipe, dar nu reuseste.
-Pot sa merg sa fac micul-dejun.. ? – incearca liceanul inca o data sa il lase singur in dormitor, crezand ca asta l-ar face sa se simta mai bine. Il simte incordat si nu vrea sa ii agraveze strarea proasta. « Poate ca aseara a fost mai rau decat am crezut..Sunt un idiot.. »
-Nu. Stai aici.. – solistul il trage de maini, asezandu-l peste pieptul sau, ramanand in continuare cu privirea in gol. Nici el nu stie la ce se gandeste. Vinovatia inca ii macina sufletul, dar nu are cum sa-i spuna ceva baiatului. – Am nevoie de tine..
« N-am inteles bine ce s-a intamplat atunci, dar parca ne-am intors in timp, noaptea noastra magica repetandu-se. Am crezut ca am adormit pentru un moment, deoarece strarea de euforie, de usoara amorteala au fost mult mai intense.
Nu m-am opus, l-am lasat sa face absolut tot ce a vrut cu mine. Nu am vrut sa-l supar sau sa-l intristez, dar nu am reusit nici sa-l fac sa zambeasca. Pana la urma, a suras fara ca eu sa fac ceva anume. L-am intrebat « De ce ? », iar el mi-a spus ca eram speriat. Am aprobat putin rusinat, apoi el a inceput din nou sa ma atinga cu corpul, cu buzele sale.
Acum m-a lasat in camera incalzita de miscarile noastre, spunandu-mi sa-l astept si, din nou, cerandu-mi sa-l iert pentru un lucru pe care nu-l cunosc. »
« Nu s-a intors foarte repede, dar in cele din urma a aparut si mi-a spus ca vom pleca. M-am imbracat repede si l-am urmat pe scari. »
Soarele domina cerul, vantul de primavara misca lent crengile copacilor, iar aleile parcului sunt pline de indragostiti. Cei doi se plimba incet, incercand sa nu cedeze impulsului de a-si impreuna mainile. De cand a venit, Yuuri este mult mai vesel, zambindu-i larg de fiecare data cand il priveste. Baiatul ofteaza incet, vazand cat de multe cupluri sunt in acel parc.
« Acesti oameni probabil nu vor avea niciodata o problema cu afectiunea in public.. »
..se gandeste acesta, imaginandu-si pentru o clipa cum ar fi daca acum l-ar putea imbratisa in voie pe cantaret.
-Hai, micul meu emotiv. Avem un loc si pentru noi doi. – ii prinde palma intr-a sa si-l conduce pe o alee mai putin circulata.
Ajung langa un copac gros, cu multe insemne care au marcat dragostea multor perechi, insa care a fost uitat in timp. Yuuri il aseaza cu spatele lipit de acel arbore vechi, dandu-si ochelarii jos si privindu-l pe adolescent cu multa dragoste. Ii mangaie usor suvitele negre, apoi il saruta tandru pe buze, pe ambii obraji si pe frunte.
-Te iubesc..
-Trebuie sa-ti dau un cadou, nu ?
Au parasit locul acela magic in urma cu mai mult de o ora, dar inca sunt in parc. Atmosfera este acum mult mai relaxata, dar baiatul inca este atent, nelasandu-l pe Yuuri sa-l atinta ’’in exces’’.
« Un cadou.. » a spus, dar..nu si-a primit deja cadoul ?
Il priveste tacut, asteptand o explicatie, dar solistul nu ii da nici un semn care i-ar arata ca ar mai vrea sa continue discutia. Merg in continuare pe aleea principala, iar intr-o clipa de neatentie, Yuuri il prinde de mana, impreunandu-si degetele cu ale acestuia. Trec lent pe langa cateva terase, ascultand muzica, apoi cantaretul sugereaza sa mearga pe marginea lacului. Il tine in continuare de mana pe baiat, vazand ca acesta are cateva probleme cu echilibrul cand trebuie sa mearga pe extremitatea care desparte apa de pamant.
-Vino..Ai obosit. – ii spune vocalul cu o voce mai blanda ca niciodata, lasandu-i mana stanga libera, apucandu-l de mijloc si ridicandu-l pentru a-l lua in brate.
Se aseaza repede pe iarba proaspata si verde, nelasandu-i baiatului timp sa ii spuna niciun cuvant. Cei doi asculta in continuare muzica ambientala, privind crengile inmugurite ale copacilor inalti de langa ei. Yuuri ii propune, dupa cateva minute, sa se intoarca inapoi in apartament, fara sa-i dea un motiv anume, dar ii promite ca se vor intoarce pe seara.
Soarele inca domina cerul, iar vantul incepe sa le alinte suvitele negre. Se intorc pe un alt drum, pentru a evita monotonia, iar in momentul in care ies din parc, cantaretul alearga spre primul magazin pe care il vede si-l paraseste la fel de repede. Myaki incearca in primul moment sa-l intrebe cu ce anume a umplut punga din mana sa, dar renunta vazand ca acesta schimba subiectul imediat.
-Poftim…?
-Un tort. Asa am zis. – ii arata limba intr-un mod jucaus, atingandu-i incet nasul.
Baiatul ramane asezat pe canapeaua din piele, din sufragerie, privind uimit felul in care prietenul sau se aranjeaza pentru gatit. Zambeste, gandindu-se ca acesta pare mai mult ca se pregateste de o misiune decat de pregatirea unei prajituri, apoi isi indreapta chipul in alta parte, observand ca solistul ii cere din priviri mai multa seriozitate.
Intr-un scurt timp, in camera patrunde o usoara aroma de vanilie, iar liceanul se indreapta spre bucatarie, curios. Yuuri este concentrat inca din momentul in care a inceput, dar il opreste inainte ca acesta sa vada ce anume se afla pe masa.
-Nu inca. – apasa pe fiecare silaba, dandu-i cu putina frisca pe buze si facandu-i semn sa se intoarca linistit la locul sau.
Myaki prezinta o grimasa, vazand ca i se interzice sa-si vada propriul tort, dar se conformeaza si incepe sa cerceteze fiecare post de televiziune, privindu-l din cand in cand si pe cantaret. Inca este lumina, ceasul semnaland ora saisprezece, dar Myaki se teme de faptul ca Yuuri ar putea uita promisiunea facuta..
-Pisoi ! – ii trimite un sarut prin aer, ademenindu-l spre el si privindu-l vesel. – Iti place ? – il prinde de mijloc, luandu-l in brate si privindu-si mandru opera.
Baiatul priveste uimit tortul, ornat in intregime cu frisca si avand cateva modele facute cu migala pe intreaga suprafata. Nu credea ca va iesi atat de bine, nestiind ca Yuuri este un bucatar bun, iar acum isi musca buzele cu emotie. Nu reuseste sa ii ofere decat un raspuns afirmativ clatinandu-si capul, dar se pare ca de data aceasta nu conteaza, solistul ajutandu-l sa taie doua felii.
-Multumesc..
-Eu iti multumesc..
iLove, vei vedea :P.e destul? good..fiindca atunci cand ma voi apuca sa scriu din nou, sa pot sa scriu doar 2 pagini ^^da, acea greseala e din cauza faptului ca a fost o schimbare de ultim moment :D.thanks & chuu
V. When Love Fades…
16 Martie
-Spune-mi.
Tanarul isi musca in tacere buzele, strangand celularul in mana dreapta. Vocea subtire cu care vorbeste de cateva zeci de minute ii spune in sfarsit o dorinta de-a sa, dar el este inca indecis.
-Spune-mi ! Vrei sa cred ca nu ma mai iubesti ?
Dintii i se lovesc unii de altii in momentul in care tonul ii urca cu cateva octave si se opreste din mangaiatul parului matasos al celui din patul sau. Incearca sa-si acopere mai bine telefonul, fiindu-i frica de faptul ca l-ar putea trezi pe baiat, apoi ofteaza incet.
-Nu..Te iubesc.
-Stiu.
Inchide conversatia, apasand pe unul dintre butoane, apoi se stapaneste cu greu sa nu arunce cu obiectul negru in peretele din fata sa. Se apleaca asupa baiatului din patul sau, care inca doarme si-l saruta lent pe tampla. Il priveste trist dupa acest gest si continua sa-i atinga pielea calda cu buzele sale, chiar si dupa ce acesta da semne de trezire.
-Iarta-ma..
-Pentru ce.. ?
Pentru o clipa, vrea sa-i spuna adevarul, apoi isi revine, dandu-si seama ca asa ceva nu este posibil.
-Te-am trezit..
-Nu..
A mai simtit de cateva ori acest sentiment de vinovatie, dar acum isi doreste sa-si dea palme, gandindu-se la ceea ce face. Il saruta din nou si din nou, incercand sa uite discutia la telefon pe care a incheiat-o, cu greu, mai devreme.
-Ce s-a intamplat ? – Myaki indrazneste sa vorbeasca, intr-un moment de calm al solistului.
-Nimic. Te iubesc..
Nu il deranjeaza faptul ca Yuuri este atat de atent cu el, dar simte ca ceva nu este in regula. Asternutul cald inca ii apara trupul de racoarea diminetii, iar razele pale ale astrului auriu ii permit sa-l « examineze » pe cel de deasupra sa mai bine. Categoric, ceva s-a intamplat : ceva rau.
Ochii acestuia au o culoare mai deschisa decat de obicei, iar parul, ale carul reflexii erau pana acum doar albastre, capata usoare tente de gri la impactul cu lumina. Il vede undeva departe, ca pe o fiinta nepamanteana, dar este brusc adus la realitate. A auzit unele persoane care spuneau ca realitatea doare mai tare atunci cand ti se arata cu forta, iar acum stie ce inseamna.
-Sunt bine. – ii raspunde, inainte ca Myaki sa-i puna a doua intrebare : Ochii baiatului cu care s-a iubit aproape intreaga noapte ii spun totul. – Te iubesc. – ii mai spune o data, nestiind daca vrea sa-l convinga pe baiat sau pe el insusi.
***
Pentru o clipa, a vrut sa se ridice, sa faca o baie, sa manance, sa se schimbe si sa-si sune mama, dar a fost de fiecare data oprit de vocalul care-i prinde mana intr-a sa. S-a intors de fiecare data inapoi la pozitia sa si a stat tacut. Acum il imbratiseaza de cateva minute, incercand sa adoarma si sa uite de aceste clipe, dar nu reuseste.
-Pot sa merg sa fac micul-dejun.. ? – incearca liceanul inca o data sa il lase singur in dormitor, crezand ca asta l-ar face sa se simta mai bine. Il simte incordat si nu vrea sa ii agraveze strarea proasta. « Poate ca aseara a fost mai rau decat am crezut..Sunt un idiot.. »
-Nu. Stai aici.. – solistul il trage de maini, asezandu-l peste pieptul sau, ramanand in continuare cu privirea in gol. Nici el nu stie la ce se gandeste. Vinovatia inca ii macina sufletul, dar nu are cum sa-i spuna ceva baiatului. – Am nevoie de tine..
***
« N-am inteles bine ce s-a intamplat atunci, dar parca ne-am intors in timp, noaptea noastra magica repetandu-se. Am crezut ca am adormit pentru un moment, deoarece strarea de euforie, de usoara amorteala au fost mult mai intense.
Nu m-am opus, l-am lasat sa face absolut tot ce a vrut cu mine. Nu am vrut sa-l supar sau sa-l intristez, dar nu am reusit nici sa-l fac sa zambeasca. Pana la urma, a suras fara ca eu sa fac ceva anume. L-am intrebat « De ce ? », iar el mi-a spus ca eram speriat. Am aprobat putin rusinat, apoi el a inceput din nou sa ma atinga cu corpul, cu buzele sale.
Acum m-a lasat in camera incalzita de miscarile noastre, spunandu-mi sa-l astept si, din nou, cerandu-mi sa-l iert pentru un lucru pe care nu-l cunosc. »
***
« Nu s-a intors foarte repede, dar in cele din urma a aparut si mi-a spus ca vom pleca. M-am imbracat repede si l-am urmat pe scari. »
Soarele domina cerul, vantul de primavara misca lent crengile copacilor, iar aleile parcului sunt pline de indragostiti. Cei doi se plimba incet, incercand sa nu cedeze impulsului de a-si impreuna mainile. De cand a venit, Yuuri este mult mai vesel, zambindu-i larg de fiecare data cand il priveste. Baiatul ofteaza incet, vazand cat de multe cupluri sunt in acel parc.
« Acesti oameni probabil nu vor avea niciodata o problema cu afectiunea in public.. »
..se gandeste acesta, imaginandu-si pentru o clipa cum ar fi daca acum l-ar putea imbratisa in voie pe cantaret.
-Hai, micul meu emotiv. Avem un loc si pentru noi doi. – ii prinde palma intr-a sa si-l conduce pe o alee mai putin circulata.
Ajung langa un copac gros, cu multe insemne care au marcat dragostea multor perechi, insa care a fost uitat in timp. Yuuri il aseaza cu spatele lipit de acel arbore vechi, dandu-si ochelarii jos si privindu-l pe adolescent cu multa dragoste. Ii mangaie usor suvitele negre, apoi il saruta tandru pe buze, pe ambii obraji si pe frunte.
-Te iubesc..
***
-Trebuie sa-ti dau un cadou, nu ?
Au parasit locul acela magic in urma cu mai mult de o ora, dar inca sunt in parc. Atmosfera este acum mult mai relaxata, dar baiatul inca este atent, nelasandu-l pe Yuuri sa-l atinta ’’in exces’’.
« Un cadou.. » a spus, dar..nu si-a primit deja cadoul ?
Il priveste tacut, asteptand o explicatie, dar solistul nu ii da nici un semn care i-ar arata ca ar mai vrea sa continue discutia. Merg in continuare pe aleea principala, iar intr-o clipa de neatentie, Yuuri il prinde de mana, impreunandu-si degetele cu ale acestuia. Trec lent pe langa cateva terase, ascultand muzica, apoi cantaretul sugereaza sa mearga pe marginea lacului. Il tine in continuare de mana pe baiat, vazand ca acesta are cateva probleme cu echilibrul cand trebuie sa mearga pe extremitatea care desparte apa de pamant.
-Vino..Ai obosit. – ii spune vocalul cu o voce mai blanda ca niciodata, lasandu-i mana stanga libera, apucandu-l de mijloc si ridicandu-l pentru a-l lua in brate.
Se aseaza repede pe iarba proaspata si verde, nelasandu-i baiatului timp sa ii spuna niciun cuvant. Cei doi asculta in continuare muzica ambientala, privind crengile inmugurite ale copacilor inalti de langa ei. Yuuri ii propune, dupa cateva minute, sa se intoarca inapoi in apartament, fara sa-i dea un motiv anume, dar ii promite ca se vor intoarce pe seara.
Soarele inca domina cerul, iar vantul incepe sa le alinte suvitele negre. Se intorc pe un alt drum, pentru a evita monotonia, iar in momentul in care ies din parc, cantaretul alearga spre primul magazin pe care il vede si-l paraseste la fel de repede. Myaki incearca in primul moment sa-l intrebe cu ce anume a umplut punga din mana sa, dar renunta vazand ca acesta schimba subiectul imediat.
***
-Poftim…?
-Un tort. Asa am zis. – ii arata limba intr-un mod jucaus, atingandu-i incet nasul.
Baiatul ramane asezat pe canapeaua din piele, din sufragerie, privind uimit felul in care prietenul sau se aranjeaza pentru gatit. Zambeste, gandindu-se ca acesta pare mai mult ca se pregateste de o misiune decat de pregatirea unei prajituri, apoi isi indreapta chipul in alta parte, observand ca solistul ii cere din priviri mai multa seriozitate.
Intr-un scurt timp, in camera patrunde o usoara aroma de vanilie, iar liceanul se indreapta spre bucatarie, curios. Yuuri este concentrat inca din momentul in care a inceput, dar il opreste inainte ca acesta sa vada ce anume se afla pe masa.
-Nu inca. – apasa pe fiecare silaba, dandu-i cu putina frisca pe buze si facandu-i semn sa se intoarca linistit la locul sau.
Myaki prezinta o grimasa, vazand ca i se interzice sa-si vada propriul tort, dar se conformeaza si incepe sa cerceteze fiecare post de televiziune, privindu-l din cand in cand si pe cantaret. Inca este lumina, ceasul semnaland ora saisprezece, dar Myaki se teme de faptul ca Yuuri ar putea uita promisiunea facuta..
***
-Pisoi ! – ii trimite un sarut prin aer, ademenindu-l spre el si privindu-l vesel. – Iti place ? – il prinde de mijloc, luandu-l in brate si privindu-si mandru opera.
Baiatul priveste uimit tortul, ornat in intregime cu frisca si avand cateva modele facute cu migala pe intreaga suprafata. Nu credea ca va iesi atat de bine, nestiind ca Yuuri este un bucatar bun, iar acum isi musca buzele cu emotie. Nu reuseste sa ii ofere decat un raspuns afirmativ clatinandu-si capul, dar se pare ca de data aceasta nu conteaza, solistul ajutandu-l sa taie doua felii.
-Multumesc..
-Eu iti multumesc..
***