24-07-2008, 10:37 AM
sakura345, same problem here...te-am facut curioasa? esti singura :)) ... ma gandeam asa, din intamplare, ca trebuie sa ma astept ca fic-ul sa fie sters(am auzit nu stiu unde ca nu mai are sens sa fie continuat un fic cand doar doi useri se obosesc sa posteze *situatie mai rea la mine, deci*)..whatever ^^
Orele au trecut incet, dar sigur, cei patru adolescenti vorbind despre lucruri tot mai diverse, in special despre cele intamplate in ultimii ani. Casa era in rest ciudat de goala, parintii lui Kouta avand o vacanta pentru luna de miere, mama sa recasatorindu-se de curand cu al treilea sot, iar Midori fiind la studii in Franta.
-Esti dragut ! – graieste Kouta, prinzandu-l pe baiat de maini. Discutau doar despre lucrurile pe care le vor face in urmatoarele zile, deci aceasta afirmatie a venit pe neasteptate, facandu-l pe Myaki si mai confuz decat era pana acum. – Nu inteleg de ce esti atat de incordat, dar eu vreau doar sa fim prieteni ! Pana la urma, prietenii lui Yuu-chan sunt si prietenii mei ! – continua, radiind de optimism si tinandu-l in continuare de maini.
Cu siguranta, Myaki nu se astepta la asa ceva. Credea ca acest baiat doar joaca teatru, fiind nervos in adancul sau, dar pana acum nu a simtit nici o urma de falsitate. Acesta s-a jucat cu Sayu, noul companion al Danei si cu ea de asemenea, incercand din rasputeri sa-l faca sa-si recunoasca noul nume, insa fara succes, iar fata nu a spus nimic ciudat – ceea ce s-ar fi intamplat daca ceva era in neregula cu adolescentul..Poate chiar si-a facut prea multe griji..
-Ma bucur sa aud ca suntem de aceeasi parere. Vom mai veni in zilele urmatoare, insa acum suntem chemati la masa. – inchide, intr-un sfarsit, Yuuri telefonul, ridicandu-se de pe canapea si privindu-si vechiul prieten. – Ai grija. – il saruta pe frunte, simtind ca macar atat ar putea face dupa toti anii in care l-a ignorat, facandu-l sa se ingrijoreze enorm in unele situatii si sa apeleze doar la rude pentru a afla ceea ce se intamplase. – Noapte buna.
4 Ianuarie
-Si asta s-a intamplat.. – isi termina baiatul replica, uitandu-se adanc in ochii prietenei sale, asteptand cu disperare o reactie.
-Ei..se puteau intampla si lucruri mai rele. – incearca fata bruneta sa-l inveseleasca. – Nu este grav, dar daca spui ca acum nu iti mai vorbeste.. – isi aminteste acest mic detaliu, incepand sa se joace cu rebelele suvite din parul sau. – Insa tu i-ai vorbit, nu-i asa? – incearca sa schiteze un zambet si sa se concentreze, desi dintr-un oarecare motiv nu reuseste deloc acest lucru; ceva ii sta in cale. Poate ochii plini de rugaminte ai prietenului sau, poate problema complicata..sau poate cele trei pahare cu sake savurate cu o seara inainte.
Baiatul nu face decat sa-si miste capul, indicand un raspuns afirmativ. Se simte putin ciudat in acea pozitie, cu capul pe picioarele Danei, insa fata insistase pe faptul ca acesta este locul „pacientului”. Nu-si aminteste cand prietena sa a devenit psiholog, dar cat timp il asculta este in regula.
„Ultimele zile au fost cu adevarat speciale. In moduri mai mult sau mai putin placute..” isi spune adolescentul, cand in sfarsit reuseste sa iasa in fata casei. Soarele este pe cer, iar asta ii da o ciudata senzatie de incredere. Stie ca e prostesc sa simti asa, pana la urma, cati oameni au suferit in zile insorite? Cate razboaie s-au purtat? Faptul ca noaptea este perioada in care se petrec nenorocirile si ziua iti ofera siguranta este o simpla decizie a oamenilor. Pentru ca lor le este frica de necunoscut, iar noaptea ascunde multe lucruri – care nu sunt neaparat infricosatoare. In mintea lor, ziua arata orice neregula, dar nu este asa: Ziua, deoarece oamenii sunt atat de linistiti, infractorii se pot cufunda mai usor in multime, mult mai usor ca noapte, cand, in liniste, li se aude fiecare pas grabit. Dar de ce se gandea la asta? Probabil ca Dana nu este singura care nu se poate concentra..”De la ce au pornit toate acestea?” Daca cineva i-ar putea raspunde...
...era ultima zi din an, insa nimeni nu parea agitat, iar asta era ceva nou pentru el. Toate erau pregatite. Aparent, toata lumea era fericita, dar totusi lipsea ceva.
-Nu se poate..Chiar astazi? – baiatul statea pe pat, urmarind cum tanarul cantaret isi aranja camasa albastra pe corp. –Dar astazi este.. – asa ceva chiar nu i se parea normal, iar calmul solistului il speria.
-Nu este nimic neobisnuit. Trebuie sa ajunga acolo pe doi ianuarie, iar drumul este lung. Oricum, nu-mi pasa.. – acesta isi incheia nasturii parand aproape negrii datorita luminii vagi din camera cu ochii intredeschisi. Inca era calm, iar acesta era un semn de ingrijorare pentru cel de langa el.
-Dar, Yuuri! Este tatal tau.. – parea chiar afectat de aceasta situatie, insa vocalistul nu-si dadea seama care era lucrul care-l deranja. –Iar aceasta este o zi importanta..Nu te poti purta asa! Trebuie..trebuie sa existe o cale. Macar vorbeste cu el. – incerca din rasputeri. Vocea ragusita si pumnii stransi la maxim aratau acest lucru. Dar de ce?
-Nu conteaza. Nu este prima data. Ti-am spus, nu ne-ar deranjea pe niciunul daca celalalt ar disparea. – probabil aceasta a fost lovitura decisiva..Dar, cum a spus si el, asta este.
-Dar este tatal tau, Yuuri! Nu vorbi asa! Nu vorbi asa! Este..este tatal tau..
Pana atunci nu si-a dat seama ce anume il deranja, dar in acel moment totul a devenit clar. Nu vorbise niciodata despre asta cu el, iar baiatul a reusit intr-un mod remarcabil sa ascunda acea parte a sa. In sfarsit constata cat de mult il raneau vorbele sale. Pana la urma, inevitabil te-ar cutreera un sentiment de regret cand ai vedea ca cineva vorbeste astfel despre tatal sau, stiind ca tu nu mai ai asa ceva de mult timp.
-Imi pare rau..nu voiam sa spun asta. – stia era inutil sa minta in astfel de momente, dar acele cuvinte au venit de la sine si nu mai pot fi luate acum. – Nu mi-am dat seama. Iarta-ma, te rog.. – statea in genunchi, abia abtinandu-se de la a-si musca buzele.
-Sunt bine. Nu trebuia sa ma comport asa. Pana la urma, este viata ta. Nu am voie sa ma amestec.. – zambea, dar arata mai trist decat atunci cand plangea. Se observa cu usurinta faptul ca ceva nu era in regula, dar cantaretul se abtinea de la a-i spune asta, stiind ca i-ar fi facut doar mai rau.
Brusc s-a facut liniste, iar totul parea a se opri in loc. Au avut loc cateva miscari bruste, apoi totul a inlemnit. Totul era atat de linistit atunci, iar aerul era tot mai cald. Becurile erau stinse, iar singura sursa de lumina din dormitor provenea de la razele albe de afara.
-Esti greu... – s-a auzit intr-un final vocea blanda a baiatului. Nu a spus-o ca pe un repros sau pentru ca asa credea. Isi dorea doar sa elimine tacearea – aceasta il nelinistea. Defapt, se simtea chiar bine acolo, sub corpul cald al lui Yuuri. Se simtea protejat, iar buzele fierbinti ale acestuia ii demonstrau ca era iubit.
-Inca putin.. – i-a sarutat din nou fruntea, ducandu-si mainile prin parul brunet al adolescentului. – Deci, crezi ca m-ar asculta daca as incerca sa-i vorbesc ? – s-a ridicat, asezandu-se langa baiat si punandu-si mana pe pieptul firav al acestuia.
-Poti sa incerci macar.. – era deja mai vesel sio se simtea mandru de reusita sa. Nu credea ca acesta isi va schimba decizia atat de rapid, iar faptul ca s-a inselat arata ca intre ei se produsese o schimbare.
-Atunci voi incerca. Pentru tine. – a ajuns in sfarsit in picioare, reusind sa-l ciufuleasca pe baiat mult mai bine din acea pozitie.
***
Usa neagra statea inchisa de mult timp. Rareori cineva intra acolo – cu cate o tava cu mancare – si cu atat mai rar proprietarul iesea de acolo. Solistul deja uitase ce se afla in iunteriorul acesteia. Ultima data cand patrunsese in acea camera era cu intentia de a aborda un subiect – de la care a pornit o cearta decisiva.
-Curaj, Yuuri. Nu mai poate sa te loveasca acum. – a tras cantaretul aer in piept, punandu-si mana pe manerul rotund, argintiu si rece al usii din lemn masiv. Intr-un final, s-a incurajat si a apasat cu intentia de a intra in camera. Deschide ochii si observa cu disperare ca era goala. Calculatorul era singura sursa de lumina, iar covorul, negru, era la fel ca intotdeauna.
-Nu vei gasi nimic acolo. – a auzit o voce care intotdeauna l-a inspaimantat si a simtit cum cineva l-a apucat de umeri. – Nu credeam ca vei ajunge sa furi din nou din casa. – a continuat barbatul, indreptandu-se incet catre biroul sau.
„Oare asa se simte si el cand il intimidez?” i-a trecut prin minte felul in care se comporta baiatul cand ii vorbea asa si parca lucrurile au devenit mai clare.
-Voiam doar sa vorbim.. – a inchis usa, mergand si el catre biroul tatalui sau.
-Asta chiar este o surpriza. Ce ma face sa merit asta? – i-a spus pe acelasi ton ironic, insa fara a-si misca privirea din foile sale.
-Stai linistit, nu a fost ideea mea. – a continuat cantaretul, povestindu-i exact de ce a venit acolo.
Stia ca nu avea de ce sa minta, fiindca nu facea nimic rau, dar inca se temea de faptul ca tatal sau ar putea observa ca a devenit influentabil. Discutia a continuat aproape o ora, ambii uitand de la ce pornise defapt. Vorbeau despre lucruri banale, care se petrecusera in trecut, sau de intamplarile la care nu au luat parte impreuna. Discutia nu putea sa fie mai relaxata decat era, dar in acelasi timp se priveau cu o oarecare distanta. Chiar daca Incidentul Neplacut s-a petrecut cu mult timp in urma, nici unul nu-l uitase...
...avea cincisprezece ani la acea vreme. Se hotarase sa plece in Tokyo pentru a-si incerca norocul in industria muzicii. Bagajele era facute, iar usa era deschisa. Aparent, nimic nu-i mai statea in cale. In casa era o cearta uriasa, de care, din fericire, a reusit sa scape, insa tot el era motivul ei. Auzea intruna ca nu se va mai intoarce, ca nu va pleca si multe altele, dar in interiorul sau stia ca nimic nu va mai fi la fel de cand va parasi casa. Chiar se gandea la ideea de a nu se mai intoarce – „Doar asta vor, nu?..” – nu mai era constient sau stapan pe gandurile sale. Nu voia sa se ajunga la acel lucru, nu voia sa plece si sa nu-si ma vada parintii niciodata. Ii aparusera cateva lacrimi in ochi, dar stia ca trebuia sa continue.
A facut cativa pasi spre usa, tinandu-si bagajul nu foarte mare in care isi pusese cateva haine, iar in rest toate cartile, dosarele cu cantece si caietele sale. Mai avea un ghiozdan in spate – in care isi pusese, probabil, manualele care nu-i incapusera in geamantan. Cand a ajuns in dreptul usii si mai avea doar un pas pana afara, si-a simtit mana prinsa cu putere de catre tatal sau. Inainte sa-si fi putut intoarce capul pentru a vedea ce se imtampla, bagajul i-a fost aruncat in sufragerie.
A vrut sa se duca dupa el, dar a primit imediat o palma puternica peste obrazul stang. S-a zbatut, reusind intr-un final sa-si elibereze mana. Si-a impins cat a putut de tare tatal, pana cand acesta a atins usa, apoi a fugit catre bagajul sau, luand primele carti pe care le-a avut la indemana, alergand apoi pe usa.Nimeni nu l-a putut prinde, autobuzul care mergea catre gara venind imediat.
-Pustiul iti face bine din cate observ.. – s-a oprit pana la urma barbatul din discutia linistita, privindu-l cu un oarecare zambet.
-Se pare ca da.. – i-a raspuns scurt, ridicandu-se de pe scaunul de langa tatal sau. – Dar stai linistit.. – i-a spus, plin de optimism si aplecandu-se usor peste el. – Eu voi ramane tot copilul tau problema. – apoi a iesit din camera, nu inainte de a-i da un scurt sarut pe obraz.
***
Orele au trecut incet, dar sigur, cei patru adolescenti vorbind despre lucruri tot mai diverse, in special despre cele intamplate in ultimii ani. Casa era in rest ciudat de goala, parintii lui Kouta avand o vacanta pentru luna de miere, mama sa recasatorindu-se de curand cu al treilea sot, iar Midori fiind la studii in Franta.
-Esti dragut ! – graieste Kouta, prinzandu-l pe baiat de maini. Discutau doar despre lucrurile pe care le vor face in urmatoarele zile, deci aceasta afirmatie a venit pe neasteptate, facandu-l pe Myaki si mai confuz decat era pana acum. – Nu inteleg de ce esti atat de incordat, dar eu vreau doar sa fim prieteni ! Pana la urma, prietenii lui Yuu-chan sunt si prietenii mei ! – continua, radiind de optimism si tinandu-l in continuare de maini.
Cu siguranta, Myaki nu se astepta la asa ceva. Credea ca acest baiat doar joaca teatru, fiind nervos in adancul sau, dar pana acum nu a simtit nici o urma de falsitate. Acesta s-a jucat cu Sayu, noul companion al Danei si cu ea de asemenea, incercand din rasputeri sa-l faca sa-si recunoasca noul nume, insa fara succes, iar fata nu a spus nimic ciudat – ceea ce s-ar fi intamplat daca ceva era in neregula cu adolescentul..Poate chiar si-a facut prea multe griji..
-Ma bucur sa aud ca suntem de aceeasi parere. Vom mai veni in zilele urmatoare, insa acum suntem chemati la masa. – inchide, intr-un sfarsit, Yuuri telefonul, ridicandu-se de pe canapea si privindu-si vechiul prieten. – Ai grija. – il saruta pe frunte, simtind ca macar atat ar putea face dupa toti anii in care l-a ignorat, facandu-l sa se ingrijoreze enorm in unele situatii si sa apeleze doar la rude pentru a afla ceea ce se intamplase. – Noapte buna.
4 Ianuarie
-Si asta s-a intamplat.. – isi termina baiatul replica, uitandu-se adanc in ochii prietenei sale, asteptand cu disperare o reactie.
-Ei..se puteau intampla si lucruri mai rele. – incearca fata bruneta sa-l inveseleasca. – Nu este grav, dar daca spui ca acum nu iti mai vorbeste.. – isi aminteste acest mic detaliu, incepand sa se joace cu rebelele suvite din parul sau. – Insa tu i-ai vorbit, nu-i asa? – incearca sa schiteze un zambet si sa se concentreze, desi dintr-un oarecare motiv nu reuseste deloc acest lucru; ceva ii sta in cale. Poate ochii plini de rugaminte ai prietenului sau, poate problema complicata..sau poate cele trei pahare cu sake savurate cu o seara inainte.
Baiatul nu face decat sa-si miste capul, indicand un raspuns afirmativ. Se simte putin ciudat in acea pozitie, cu capul pe picioarele Danei, insa fata insistase pe faptul ca acesta este locul „pacientului”. Nu-si aminteste cand prietena sa a devenit psiholog, dar cat timp il asculta este in regula.
„Ultimele zile au fost cu adevarat speciale. In moduri mai mult sau mai putin placute..” isi spune adolescentul, cand in sfarsit reuseste sa iasa in fata casei. Soarele este pe cer, iar asta ii da o ciudata senzatie de incredere. Stie ca e prostesc sa simti asa, pana la urma, cati oameni au suferit in zile insorite? Cate razboaie s-au purtat? Faptul ca noaptea este perioada in care se petrec nenorocirile si ziua iti ofera siguranta este o simpla decizie a oamenilor. Pentru ca lor le este frica de necunoscut, iar noaptea ascunde multe lucruri – care nu sunt neaparat infricosatoare. In mintea lor, ziua arata orice neregula, dar nu este asa: Ziua, deoarece oamenii sunt atat de linistiti, infractorii se pot cufunda mai usor in multime, mult mai usor ca noapte, cand, in liniste, li se aude fiecare pas grabit. Dar de ce se gandea la asta? Probabil ca Dana nu este singura care nu se poate concentra..”De la ce au pornit toate acestea?” Daca cineva i-ar putea raspunde...
...era ultima zi din an, insa nimeni nu parea agitat, iar asta era ceva nou pentru el. Toate erau pregatite. Aparent, toata lumea era fericita, dar totusi lipsea ceva.
-Nu se poate..Chiar astazi? – baiatul statea pe pat, urmarind cum tanarul cantaret isi aranja camasa albastra pe corp. –Dar astazi este.. – asa ceva chiar nu i se parea normal, iar calmul solistului il speria.
-Nu este nimic neobisnuit. Trebuie sa ajunga acolo pe doi ianuarie, iar drumul este lung. Oricum, nu-mi pasa.. – acesta isi incheia nasturii parand aproape negrii datorita luminii vagi din camera cu ochii intredeschisi. Inca era calm, iar acesta era un semn de ingrijorare pentru cel de langa el.
-Dar, Yuuri! Este tatal tau.. – parea chiar afectat de aceasta situatie, insa vocalistul nu-si dadea seama care era lucrul care-l deranja. –Iar aceasta este o zi importanta..Nu te poti purta asa! Trebuie..trebuie sa existe o cale. Macar vorbeste cu el. – incerca din rasputeri. Vocea ragusita si pumnii stransi la maxim aratau acest lucru. Dar de ce?
-Nu conteaza. Nu este prima data. Ti-am spus, nu ne-ar deranjea pe niciunul daca celalalt ar disparea. – probabil aceasta a fost lovitura decisiva..Dar, cum a spus si el, asta este.
-Dar este tatal tau, Yuuri! Nu vorbi asa! Nu vorbi asa! Este..este tatal tau..
Pana atunci nu si-a dat seama ce anume il deranja, dar in acel moment totul a devenit clar. Nu vorbise niciodata despre asta cu el, iar baiatul a reusit intr-un mod remarcabil sa ascunda acea parte a sa. In sfarsit constata cat de mult il raneau vorbele sale. Pana la urma, inevitabil te-ar cutreera un sentiment de regret cand ai vedea ca cineva vorbeste astfel despre tatal sau, stiind ca tu nu mai ai asa ceva de mult timp.
-Imi pare rau..nu voiam sa spun asta. – stia era inutil sa minta in astfel de momente, dar acele cuvinte au venit de la sine si nu mai pot fi luate acum. – Nu mi-am dat seama. Iarta-ma, te rog.. – statea in genunchi, abia abtinandu-se de la a-si musca buzele.
-Sunt bine. Nu trebuia sa ma comport asa. Pana la urma, este viata ta. Nu am voie sa ma amestec.. – zambea, dar arata mai trist decat atunci cand plangea. Se observa cu usurinta faptul ca ceva nu era in regula, dar cantaretul se abtinea de la a-i spune asta, stiind ca i-ar fi facut doar mai rau.
Brusc s-a facut liniste, iar totul parea a se opri in loc. Au avut loc cateva miscari bruste, apoi totul a inlemnit. Totul era atat de linistit atunci, iar aerul era tot mai cald. Becurile erau stinse, iar singura sursa de lumina din dormitor provenea de la razele albe de afara.
-Esti greu... – s-a auzit intr-un final vocea blanda a baiatului. Nu a spus-o ca pe un repros sau pentru ca asa credea. Isi dorea doar sa elimine tacearea – aceasta il nelinistea. Defapt, se simtea chiar bine acolo, sub corpul cald al lui Yuuri. Se simtea protejat, iar buzele fierbinti ale acestuia ii demonstrau ca era iubit.
-Inca putin.. – i-a sarutat din nou fruntea, ducandu-si mainile prin parul brunet al adolescentului. – Deci, crezi ca m-ar asculta daca as incerca sa-i vorbesc ? – s-a ridicat, asezandu-se langa baiat si punandu-si mana pe pieptul firav al acestuia.
-Poti sa incerci macar.. – era deja mai vesel sio se simtea mandru de reusita sa. Nu credea ca acesta isi va schimba decizia atat de rapid, iar faptul ca s-a inselat arata ca intre ei se produsese o schimbare.
-Atunci voi incerca. Pentru tine. – a ajuns in sfarsit in picioare, reusind sa-l ciufuleasca pe baiat mult mai bine din acea pozitie.
***
Usa neagra statea inchisa de mult timp. Rareori cineva intra acolo – cu cate o tava cu mancare – si cu atat mai rar proprietarul iesea de acolo. Solistul deja uitase ce se afla in iunteriorul acesteia. Ultima data cand patrunsese in acea camera era cu intentia de a aborda un subiect – de la care a pornit o cearta decisiva.
-Curaj, Yuuri. Nu mai poate sa te loveasca acum. – a tras cantaretul aer in piept, punandu-si mana pe manerul rotund, argintiu si rece al usii din lemn masiv. Intr-un final, s-a incurajat si a apasat cu intentia de a intra in camera. Deschide ochii si observa cu disperare ca era goala. Calculatorul era singura sursa de lumina, iar covorul, negru, era la fel ca intotdeauna.
-Nu vei gasi nimic acolo. – a auzit o voce care intotdeauna l-a inspaimantat si a simtit cum cineva l-a apucat de umeri. – Nu credeam ca vei ajunge sa furi din nou din casa. – a continuat barbatul, indreptandu-se incet catre biroul sau.
„Oare asa se simte si el cand il intimidez?” i-a trecut prin minte felul in care se comporta baiatul cand ii vorbea asa si parca lucrurile au devenit mai clare.
-Voiam doar sa vorbim.. – a inchis usa, mergand si el catre biroul tatalui sau.
-Asta chiar este o surpriza. Ce ma face sa merit asta? – i-a spus pe acelasi ton ironic, insa fara a-si misca privirea din foile sale.
-Stai linistit, nu a fost ideea mea. – a continuat cantaretul, povestindu-i exact de ce a venit acolo.
Stia ca nu avea de ce sa minta, fiindca nu facea nimic rau, dar inca se temea de faptul ca tatal sau ar putea observa ca a devenit influentabil. Discutia a continuat aproape o ora, ambii uitand de la ce pornise defapt. Vorbeau despre lucruri banale, care se petrecusera in trecut, sau de intamplarile la care nu au luat parte impreuna. Discutia nu putea sa fie mai relaxata decat era, dar in acelasi timp se priveau cu o oarecare distanta. Chiar daca Incidentul Neplacut s-a petrecut cu mult timp in urma, nici unul nu-l uitase...
...avea cincisprezece ani la acea vreme. Se hotarase sa plece in Tokyo pentru a-si incerca norocul in industria muzicii. Bagajele era facute, iar usa era deschisa. Aparent, nimic nu-i mai statea in cale. In casa era o cearta uriasa, de care, din fericire, a reusit sa scape, insa tot el era motivul ei. Auzea intruna ca nu se va mai intoarce, ca nu va pleca si multe altele, dar in interiorul sau stia ca nimic nu va mai fi la fel de cand va parasi casa. Chiar se gandea la ideea de a nu se mai intoarce – „Doar asta vor, nu?..” – nu mai era constient sau stapan pe gandurile sale. Nu voia sa se ajunga la acel lucru, nu voia sa plece si sa nu-si ma vada parintii niciodata. Ii aparusera cateva lacrimi in ochi, dar stia ca trebuia sa continue.
A facut cativa pasi spre usa, tinandu-si bagajul nu foarte mare in care isi pusese cateva haine, iar in rest toate cartile, dosarele cu cantece si caietele sale. Mai avea un ghiozdan in spate – in care isi pusese, probabil, manualele care nu-i incapusera in geamantan. Cand a ajuns in dreptul usii si mai avea doar un pas pana afara, si-a simtit mana prinsa cu putere de catre tatal sau. Inainte sa-si fi putut intoarce capul pentru a vedea ce se imtampla, bagajul i-a fost aruncat in sufragerie.
A vrut sa se duca dupa el, dar a primit imediat o palma puternica peste obrazul stang. S-a zbatut, reusind intr-un final sa-si elibereze mana. Si-a impins cat a putut de tare tatal, pana cand acesta a atins usa, apoi a fugit catre bagajul sau, luand primele carti pe care le-a avut la indemana, alergand apoi pe usa.Nimeni nu l-a putut prinde, autobuzul care mergea catre gara venind imediat.
-Pustiul iti face bine din cate observ.. – s-a oprit pana la urma barbatul din discutia linistita, privindu-l cu un oarecare zambet.
-Se pare ca da.. – i-a raspuns scurt, ridicandu-se de pe scaunul de langa tatal sau. – Dar stai linistit.. – i-a spus, plin de optimism si aplecandu-se usor peste el. – Eu voi ramane tot copilul tau problema. – apoi a iesit din camera, nu inainte de a-i da un scurt sarut pe obraz.
***