11-07-2008, 03:09 PM
sakura345, zurry?:D eh..trebuie sa sufere :P trebuie! ^^" multumesc pentru commentariu ^^ *chuu*
16 Iunie 2002
« Lasa stralucirea sa-ti chinuie sufletul »
’’Incerc sa ma misc cat mai natural, dansand si facand teatru in acelasi timp, insa sunt blocat…Hainele sunt lejere, permitandu-mi miscari ample si gratioase, dar…nu pot sa le fac…
Picioarele ma chinuie ingrozitor, aproape fortandu-ma sa gem de durere, insa nu pot sa ma opresc…nu am voie…Podeaua lustruita, din lemn devine dusmanul meu principal, torturandu-ma la fiecare pas. Salturile devin imposibil de executat, ceea ce duce la o repetare perpetua a exercitiului…
« Iubeste cantand, canta iubind »
Durerea devine si mai mare in momentul in care trebuie sa-mi deschid gura si nu doar sa varbesc, ci si sa cant. Oprindu-ma intr-un singur loc, cu fata la oglinda de pe perete, simt cum picioarele mele parca se tortureaza singure, apasand involuntar pe parket…
« Fa dragoste prin dans »
Clipele de cantat se sfarsesc chiar cand incepusem sa le consider interminabile si revin din nou la dans…de ce nu se termina… ? Imi chinui trupul de cel putin doua ore…Doua ore de calvar continuu…Privirea incepe sa mi se incetoseze si vad doar conturul obiectelor din jur…caut disperat bare din metal, singurul lucru stabil de care ma pot sprijini…ii disting culoarea usor argintie printe multitudinea de nunte din fundat…intind mana spre ea, facand cativa pasi grei…Mai am putin si o ating, dar…mi-e mult prea rau…privirea mi se apropie de podea…’’
***
M-am trezit…uimitor, dar am facut-o…pielea inca ma ustura, dar nu mai sunt pe lemnul rece…Asternutul racoros imi alinta trupul obosit si simt nevoia sa adorm la loc, dar zgomotul usii imi naruie orice aspiratie de a ma odihni.
-Te-ai trezit… - ii aud vocea, folosind un ton ce nu exprima nimic, exact ca si privirea lui.
Inteleg ca este doar o concluzie si aleg sa tac…Imi atinge obrazul stang cu grija indreptandu-se spre frunte…Abia acum constientizez faptul ca am un bandaj in jurul ei…Il privesc intrebator, sperand ca va observa, apoi imi redirectionez atentia, simtindu-ma intimidat de ochii sai.
–Te doare ? – pastreaza acelasi ton, adaugand doar o picatura de ingrijorare, atat in voce, cat si pe chip. Ma multumesc prin a-i oferi un raspuns afirmativ din cap…stiu ca nu mint, deoarece chiar simt o oarecare durere… - Te-ai lovit cu capul de bara… - imi explica mangaindu-mi cu varfurile degetelor bandajul albicios. Probabil in alte circumstante as fi rosit imediat, dar deja devin imun la micile atentii din partea celorlalti.
-Trebuie sa continui antrenamentele… ? – imi expun ochii mari, asemeni pisicii vecinilor mei, in incercarea de a nu mai fi supus la atatea ore de chin si, surprinzator…reusesc…
-Nici sa nu te gandesti ! Saptamana asta ai liber. – ma anunta si imediat ochii incep sa-i sclipeasca de recunoastinta.
Corpul mi se relaxeaza brusc si in sfarsit pot observa decorul din camera…este a lui Naki…sunt pentru prima data in camera sa…din nefericire nu am adus nici macar un creion pentru a-i ‘’redecora’’ peretii.Ii multumesc cu un zambet larg, pe care-l observa imediat si-mi raspunde si el cu unul, dar mai scurt…asa cu obisnuieste…
***
Restul zilei mi-a oferit unele dintre cele mai odihnitoare ore de somn din viata mea. M-am trezit cand s-a lasat intunericul si m-am hotarat sa ma duc acasa. Mi-am strans echipamentul si casetofonul din sala, apoi am iesit din casa. Am admirat stelele argintii de pe cer in tot timpul mersului, ascultand cantecul lin, putin infundat, al vantului ce trecea printre crengi…
Acum am ajuns in sfarsit acasa si ma astept ca in orice clipa sa fiu asaltat de rugamintile lui Fabi…Pana la urma…il inteleg : acea promisiune de a dormi impreuna cu el a tot fost amanata continuu de cand a venit.
Cred ca astazi ii voi indeplini dorinta, chiar daca sunt perfect odihnit si dornic sa-mi petrec noaptea la o discoteca. Se pare ca parintii mei nu vor veni acasa ; cel putin asta imi sugereaza biletul de pe frigider…Sora mea se intalneste cu noul ei prieten ; doar s-a laudat cu asta toata saptamana…In concluzie, nu voi fi atat de stresat.
-Yuuri… ? – este vocea sa, o pot cunoaste oriunde, dar…De ce este atat de ezitanta ? Niciodata nu a fost asa…
Ma intorc si-l vad plangand, cu obrajii inrositi si mainile usor vinetii in unele locuri. Se apropie de mine, cu trupul tremurand vizibil, apoi incepe sa se aplece in fata. Imi dau seama ca nu este in regula si ma grabesc sa-l prind. Il ridic atat cat imi permit bratele si-i observ vanataile. Deja imi vin in minte ganduri tot mai macabre cu privire la ce i sa intamplat. Incearca sa-si deschida ochii si-l pun intr-o pozitie cat mai buna, sprijinit de pieptul meu.
-Yuuri… - isi afunda chipul incet in bluza mea, rostindu-mi numele suspicios de jucaus. Rodic din sprancene nemaintelegand nimic, apoi ma priveste siret, avand un zambet satisfacut pe buze. – Te-am prins! – ii revine voiosia in glas, departandu-se de mine, pentru a-mi da seama ca este bine…Sunt prea uimit pentru a-l putea intreba ce s-a intamplat, insa el remarca asta repede… - Sper ca nu te superi…am gasit trusa ta de machiaj si am incercat sa o folosesc… - imi explica, adoptand o expresie angelica, « La fel ca intotdeauna… »
-Ce…Ce-ai facut ?! – raman cu gura deschisa, realizand faptul ca m-am impacientat in tot acest timp degeaba. Ma apropii de el, atingandu-i vanataile si observ ca erau realizate doar cu ajutorul unui fard… - De ce… ? – incerc sa ma abtin de la a-mi ridica mai mult vocea, stiind ca odata cu acest lucru m-ar acapara si o stare de nervozitate.
-Iarta-ma, dar… - lasa privirea in jos, jucandu-se cu degetele de la maini in lipsa de ocupatie. Il studiez oarecum bizar, chinuindu-ma sa-i vad fata. Recunosc…curiozitatea ma omoara… - E vina ta ! – ma fixeaza revoltat, indreptandu-si spatele si strangandu-si pumnii.
Ii prezint o grimasa greu de descifrat, incercand sa-i inteleg vorbele, apoi imi dau seama care este problema…Dau amuzat din cap, modul lui de a obtine ceea ce isi doreste inca ma uimeste. Imi intind mana spre el, fara a astepta prea mult pana cand o simt si pe a sa, apoi il conduc la etaj, in dormitorul meu.
***
A fost o noapte linistita…in ciuda asteptarilor mele, insa…cred ca nu a fost o problema faptul ca am avut parte de inca putina odihna…Intotdeauna mi-a priit…in special acum…cred ca imi va folosi pentru ce va urma…In ciuda a ceea ce mi-a zis Naki, ma voi duce in continuare la antrenamente…In urmatoarele luni voi avea mare nevoie…
***
3 Iulie 2002
Cugetare
*Stau abandonat pe un scaun…Incaperea pare rupta de realitate, intunericul inundand-o. Privesc absent tavanul vechi, numarand locurile in care vopseaua s-a desprins.
In lipsa de alta ocupatie…ma leg de orice…Imi indrept spatele, hotarat sa ma ridic, dar imi abandonez planul la final…Intunericul din abundenta incepe sa ma incurce…
Picioarele inalte ale scaunului din lemn imi fac imposibila orice atingere cu parket-ul…Incerc inca o data sa parasesc acest loc, iar de data aceasta reusesc.
De-ndata ce adidasii mei invechiti pasesc pe podea, aceasta scartaie enervant. Sunt constient ca grimasa aparuta pe fata mea nu este asemanatoare cu nici una aparuta pana acum, dar imediat constat ca picioarele-mi sunt amortite.
Incerc sa ma deplasez si…eventual…sa ajung la un obiect pe care l-a remarcat de cand m-am ridicat. Dupa un timp, reusesc sa ating lemnul negru din care este conceputa masa de inaltime medie. Sunt destul de timid, avand in vedere ca mainile mele n-au mai intrat in contact cu instrumentul din fata mea de cel putin doi ani…Il cercetez cu privirea, facand un cerc imaginar in jurul mesei, apoi capatand curaj, ma asez.
Il trag usor spre mine, pana la urma facandu-l sa paraseasca obiectul din lemn si incep sa-l studiez…Incerc sa mai cant cateva note, doar sa-mi amintesc acea senzatie…Nota inalta imi strabate urechile si mintea intr-un ritm alert…Dupa o perioada ce pare o vesnicie, sunetul se pierde in negura noptii.
M-a intimidat…este singurul lucru atat de simplu care reuseste sa faca asta…De obicei sunt o fire puternica…mult prea puternica pentru ceilalti si imi place sa subapreciez restul lumii, fara a astepta ca cineva sa-mi dovedeasca contrariul. Pentru mine conteaza doar prima impresie…Nu am timp sau chef sa analizez mai mult personalitatea unei persoane…*
-Takashi ! Grabeste-te ! Este ultima repetitie inainte de concert ! – cuvintele imi rasuna extrem de clar in minte, aproape facandu-ma sa scap chitara pe jos…Ma grabesc sa ma ridic, punand-o la loc in acelasi timp si revin alergand in sala de dans…
***
16 Iunie 2002
« Lasa stralucirea sa-ti chinuie sufletul »
’’Incerc sa ma misc cat mai natural, dansand si facand teatru in acelasi timp, insa sunt blocat…Hainele sunt lejere, permitandu-mi miscari ample si gratioase, dar…nu pot sa le fac…
Picioarele ma chinuie ingrozitor, aproape fortandu-ma sa gem de durere, insa nu pot sa ma opresc…nu am voie…Podeaua lustruita, din lemn devine dusmanul meu principal, torturandu-ma la fiecare pas. Salturile devin imposibil de executat, ceea ce duce la o repetare perpetua a exercitiului…
« Iubeste cantand, canta iubind »
Durerea devine si mai mare in momentul in care trebuie sa-mi deschid gura si nu doar sa varbesc, ci si sa cant. Oprindu-ma intr-un singur loc, cu fata la oglinda de pe perete, simt cum picioarele mele parca se tortureaza singure, apasand involuntar pe parket…
« Fa dragoste prin dans »
Clipele de cantat se sfarsesc chiar cand incepusem sa le consider interminabile si revin din nou la dans…de ce nu se termina… ? Imi chinui trupul de cel putin doua ore…Doua ore de calvar continuu…Privirea incepe sa mi se incetoseze si vad doar conturul obiectelor din jur…caut disperat bare din metal, singurul lucru stabil de care ma pot sprijini…ii disting culoarea usor argintie printe multitudinea de nunte din fundat…intind mana spre ea, facand cativa pasi grei…Mai am putin si o ating, dar…mi-e mult prea rau…privirea mi se apropie de podea…’’
***
M-am trezit…uimitor, dar am facut-o…pielea inca ma ustura, dar nu mai sunt pe lemnul rece…Asternutul racoros imi alinta trupul obosit si simt nevoia sa adorm la loc, dar zgomotul usii imi naruie orice aspiratie de a ma odihni.
-Te-ai trezit… - ii aud vocea, folosind un ton ce nu exprima nimic, exact ca si privirea lui.
Inteleg ca este doar o concluzie si aleg sa tac…Imi atinge obrazul stang cu grija indreptandu-se spre frunte…Abia acum constientizez faptul ca am un bandaj in jurul ei…Il privesc intrebator, sperand ca va observa, apoi imi redirectionez atentia, simtindu-ma intimidat de ochii sai.
–Te doare ? – pastreaza acelasi ton, adaugand doar o picatura de ingrijorare, atat in voce, cat si pe chip. Ma multumesc prin a-i oferi un raspuns afirmativ din cap…stiu ca nu mint, deoarece chiar simt o oarecare durere… - Te-ai lovit cu capul de bara… - imi explica mangaindu-mi cu varfurile degetelor bandajul albicios. Probabil in alte circumstante as fi rosit imediat, dar deja devin imun la micile atentii din partea celorlalti.
-Trebuie sa continui antrenamentele… ? – imi expun ochii mari, asemeni pisicii vecinilor mei, in incercarea de a nu mai fi supus la atatea ore de chin si, surprinzator…reusesc…
-Nici sa nu te gandesti ! Saptamana asta ai liber. – ma anunta si imediat ochii incep sa-i sclipeasca de recunoastinta.
Corpul mi se relaxeaza brusc si in sfarsit pot observa decorul din camera…este a lui Naki…sunt pentru prima data in camera sa…din nefericire nu am adus nici macar un creion pentru a-i ‘’redecora’’ peretii.Ii multumesc cu un zambet larg, pe care-l observa imediat si-mi raspunde si el cu unul, dar mai scurt…asa cu obisnuieste…
***
Restul zilei mi-a oferit unele dintre cele mai odihnitoare ore de somn din viata mea. M-am trezit cand s-a lasat intunericul si m-am hotarat sa ma duc acasa. Mi-am strans echipamentul si casetofonul din sala, apoi am iesit din casa. Am admirat stelele argintii de pe cer in tot timpul mersului, ascultand cantecul lin, putin infundat, al vantului ce trecea printre crengi…
Acum am ajuns in sfarsit acasa si ma astept ca in orice clipa sa fiu asaltat de rugamintile lui Fabi…Pana la urma…il inteleg : acea promisiune de a dormi impreuna cu el a tot fost amanata continuu de cand a venit.
Cred ca astazi ii voi indeplini dorinta, chiar daca sunt perfect odihnit si dornic sa-mi petrec noaptea la o discoteca. Se pare ca parintii mei nu vor veni acasa ; cel putin asta imi sugereaza biletul de pe frigider…Sora mea se intalneste cu noul ei prieten ; doar s-a laudat cu asta toata saptamana…In concluzie, nu voi fi atat de stresat.
-Yuuri… ? – este vocea sa, o pot cunoaste oriunde, dar…De ce este atat de ezitanta ? Niciodata nu a fost asa…
Ma intorc si-l vad plangand, cu obrajii inrositi si mainile usor vinetii in unele locuri. Se apropie de mine, cu trupul tremurand vizibil, apoi incepe sa se aplece in fata. Imi dau seama ca nu este in regula si ma grabesc sa-l prind. Il ridic atat cat imi permit bratele si-i observ vanataile. Deja imi vin in minte ganduri tot mai macabre cu privire la ce i sa intamplat. Incearca sa-si deschida ochii si-l pun intr-o pozitie cat mai buna, sprijinit de pieptul meu.
-Yuuri… - isi afunda chipul incet in bluza mea, rostindu-mi numele suspicios de jucaus. Rodic din sprancene nemaintelegand nimic, apoi ma priveste siret, avand un zambet satisfacut pe buze. – Te-am prins! – ii revine voiosia in glas, departandu-se de mine, pentru a-mi da seama ca este bine…Sunt prea uimit pentru a-l putea intreba ce s-a intamplat, insa el remarca asta repede… - Sper ca nu te superi…am gasit trusa ta de machiaj si am incercat sa o folosesc… - imi explica, adoptand o expresie angelica, « La fel ca intotdeauna… »
-Ce…Ce-ai facut ?! – raman cu gura deschisa, realizand faptul ca m-am impacientat in tot acest timp degeaba. Ma apropii de el, atingandu-i vanataile si observ ca erau realizate doar cu ajutorul unui fard… - De ce… ? – incerc sa ma abtin de la a-mi ridica mai mult vocea, stiind ca odata cu acest lucru m-ar acapara si o stare de nervozitate.
-Iarta-ma, dar… - lasa privirea in jos, jucandu-se cu degetele de la maini in lipsa de ocupatie. Il studiez oarecum bizar, chinuindu-ma sa-i vad fata. Recunosc…curiozitatea ma omoara… - E vina ta ! – ma fixeaza revoltat, indreptandu-si spatele si strangandu-si pumnii.
Ii prezint o grimasa greu de descifrat, incercand sa-i inteleg vorbele, apoi imi dau seama care este problema…Dau amuzat din cap, modul lui de a obtine ceea ce isi doreste inca ma uimeste. Imi intind mana spre el, fara a astepta prea mult pana cand o simt si pe a sa, apoi il conduc la etaj, in dormitorul meu.
***
A fost o noapte linistita…in ciuda asteptarilor mele, insa…cred ca nu a fost o problema faptul ca am avut parte de inca putina odihna…Intotdeauna mi-a priit…in special acum…cred ca imi va folosi pentru ce va urma…In ciuda a ceea ce mi-a zis Naki, ma voi duce in continuare la antrenamente…In urmatoarele luni voi avea mare nevoie…
***
3 Iulie 2002
Cugetare
*Stau abandonat pe un scaun…Incaperea pare rupta de realitate, intunericul inundand-o. Privesc absent tavanul vechi, numarand locurile in care vopseaua s-a desprins.
In lipsa de alta ocupatie…ma leg de orice…Imi indrept spatele, hotarat sa ma ridic, dar imi abandonez planul la final…Intunericul din abundenta incepe sa ma incurce…
Picioarele inalte ale scaunului din lemn imi fac imposibila orice atingere cu parket-ul…Incerc inca o data sa parasesc acest loc, iar de data aceasta reusesc.
De-ndata ce adidasii mei invechiti pasesc pe podea, aceasta scartaie enervant. Sunt constient ca grimasa aparuta pe fata mea nu este asemanatoare cu nici una aparuta pana acum, dar imediat constat ca picioarele-mi sunt amortite.
Incerc sa ma deplasez si…eventual…sa ajung la un obiect pe care l-a remarcat de cand m-am ridicat. Dupa un timp, reusesc sa ating lemnul negru din care este conceputa masa de inaltime medie. Sunt destul de timid, avand in vedere ca mainile mele n-au mai intrat in contact cu instrumentul din fata mea de cel putin doi ani…Il cercetez cu privirea, facand un cerc imaginar in jurul mesei, apoi capatand curaj, ma asez.
Il trag usor spre mine, pana la urma facandu-l sa paraseasca obiectul din lemn si incep sa-l studiez…Incerc sa mai cant cateva note, doar sa-mi amintesc acea senzatie…Nota inalta imi strabate urechile si mintea intr-un ritm alert…Dupa o perioada ce pare o vesnicie, sunetul se pierde in negura noptii.
M-a intimidat…este singurul lucru atat de simplu care reuseste sa faca asta…De obicei sunt o fire puternica…mult prea puternica pentru ceilalti si imi place sa subapreciez restul lumii, fara a astepta ca cineva sa-mi dovedeasca contrariul. Pentru mine conteaza doar prima impresie…Nu am timp sau chef sa analizez mai mult personalitatea unei persoane…*
-Takashi ! Grabeste-te ! Este ultima repetitie inainte de concert ! – cuvintele imi rasuna extrem de clar in minte, aproape facandu-ma sa scap chitara pe jos…Ma grabesc sa ma ridic, punand-o la loc in acelasi timp si revin alergand in sala de dans…
***