S&L:Straluceste! [shounen-ai] [sequel]

[Budinca]

Oke. Mea culpa...nu mi-am dat seama ca mai era atat de putin pana la sfarsitul capitolului...
Mi-am zis sa o pun la 2 zile consecutive, ca sa nu asteptati mai mult pt atat de putin(nu pun si din capitolul urmator din motive "personale" :)))
Hm..partea aceasta este mai siropoasa, aseara m-am dat seama si am modificat putin, dar tot nu imi place. Anyways..veti vedea de ce(sper) in capitolul urmator..bine ca nu este lunga - macar nu va chinui mult XD

iLove, i know, i know XD am explicat mai sus..imi pare rau.Hm..gomen, nu mi-am dat seama. o sa am grija pe viitor :). Ca te-a pus pe ganduri..am citit si eu inca o data si am vazut :)) am filozofat putin si mi-am dat seama ca sunt doua motive(pe care le aflati acum si in capitolul urmator).citatele suna interesant? wow ^.^ si eu le-am scris la intamplare(nu am absolut nicio logica cand scriu..nici macar o idee..scriu haotic pe computer :)))
And Off: 1) ma bucur :D si eu mai il uitam vreodata (am o mare problema cu actiunile care cuprind mai mult de 2 personaje)
2) ce este impresionant?o_o I mean...2-3 capitole de la inceput sunt jalnice..le-am citit din nou, deci stiu(nu spune nimic..ai probleme cu memoria cand vorbesti despre ceva ce ai scris acum un an si jumatate ^^") Hm..ma bucur ca reusesc sa fac faza cu reatiile :D voiam sa fac totul cat mai real, mai ales dupa ce am citit cateva povesti in care frazele erau rupte de realitate ^^"
Dupa toate acestea...thanks :D and sorry pentru continuarea scurta.










Cantaretul l-a luat cu grija aproape de pieptul sau, ridicandu-l si tinandu-l in bratele sale, apoi au intrat in dormitorul care, intre timp, a fost descuiat. Yuuri il aseaza incet pe patul acoperit de un asternut moale si matasos, apoi incepe sa-l sarute lent pe partile expuse din corpul sau. Pentru un timp, nu face decat sa-l mangaie, mainile sale « alunecand » cateodata si de partea cealalta a halatului alb, din bumbac. Inca ii evita buzele, dar privirea ii tradeaza dorinta.
In scurt timp, solistul reuseste sa-i elibereze bratele din acel material, folosit acum doar ca un al doilea asternut, apoi se dezbraca si el, continuandu-si ritualul « magic ». Adolescentul tremura putin la inceput, fiind luat prin surprindere de dorinta covarsitoare a prietenului sau, dar curand se relaxeaza, lasandu-l pe acesta sa-l acapareze cu totul.
Saruturile pe buze incep sa apara si devin tot mai tandre, fata de primul care a fost brutal din cauza ritmului alert adoptat de vocal in momentul in care i-a dezvaluit corpul. Tanarul cantaret reuseste sa murmure un « Imi pare rau. » in momentul in care baiatul de dedesubtul sau scoate un scancet de durere din cauza greutatii prea mari cu care a apasat pe palmele sale, apoi incepe sa i le sarute cu lent.

***

Momentele magice au durat aproape o ora, in acest timp cei doi studiind si experimentand saruturi tot mai diferite, cat si atingeri, iar acum o pauza lunga il lasa sa se priveasca intens in ochi. Solistul ii mangaie lent obrajii fierbinti si trandafirii, sarutandu-l tandru pe frunte, apoi expresia ii devine serioasa, punandu-i adolescentului cateva intrebari in soapta.
Toate au primit raspunsuri afirmative, iar liceanului ii mai sunt atinse buzele inca o data. Priveste cateva secunde geamul, incercand sa ignore faptul ca tremura, dar nu reuseste.

-Linisteste-te…

Vocea lui Yuuri este mai calda decat de obicei, iar baiatul se calmeaza rapid. Trupul ii este strabatut brusc de un sentiment puternic de dragoste si-si pune din instinct palmele pe umerii solistului, cerandu-i din priviri sa se uite in continuare in ochii sai de un negru intens. Primeste un zambet calm, o privire linistitoare, apoi, dupa alte cateva gesturi ciudat de tandre, simte cum este patruns de acesta. Simte o usoara durere care persista pentru un timp, dar aceasta este suportabila si se hotaraste sa nu-i dea importanta.
Credea ca totul se va petrece printr-o miscare brusca, urmata de altele la fel de rapide, dar s-a inselat, Yuuri fiind mult mai bland cu el, cu corpul sau, cu sufletul sau, decat a crezut ca cineva ar putea fi vreodata. Incepe sa adore momentele in care acesta isi trece mainile prin parul sau, sarutandu-l si atingandu-i incet buzele cu limba.
Incearca sa-l opreasca pentru o clipa, prinzandu-i obrazii in palmele sale, dar cantaretul nu-i da importanta, indepartandu-i mainile si incepand sa le sarute des.
In camera s-a instalat un aer cald, cu o usoara mireasma de trandafiri de la balsamul folosit de acestia in baie. Pentru altcineva, ar fi greu de respirat in acea atmosfera fierbinte, dar ei pretuiesc acum fiecare lucru aflat in acel dormitor.

~Sfarsitul Capitolului IV~

[nibbles]

hmmm...intrebare :| : acesta era cadoul? (o banuiala doar). Daca nu, unde e??? O_o (parca as fi obsedata)
eh, hai ca nu a fost atat de scurt. Eu sincer, ma asteptam la un paragraf, doua (nu obisnuiesc sa "verific" marimea). Intr-adevar, tu obisnuiesti sa scri mai mult, dar e destul si cat ai scris acum. Da, a fost cam siropos, dar nu exagerat, si greseli..hmm...nu am fost prea atenta, dar din ce am observat eu in neatentia mea, au fost doua >.< : "apoi incepe sa i le sarute cu lent." si inca una de care nu mai dau O_o.

"2-3 capitole de la inceput sunt jalnice..le-am citit din nou" :-W (eh, modestia asta :)) ), hei, nu au fost jalnice. Daca erau nici nu mai citeam fic-ul >.<

cat despre "citate", cred ca datorita faptului ca nu ai fost prea atenta cand le-ai scris au iesit asa :P

[Budinca]

Well..cum nu o sa mai postez incepand de miercuri(vacanta, in sfarsit..) postez mai des..putin.

iLove, vei vedea :P.e destul? good..fiindca atunci cand ma voi apuca sa scriu din nou, sa pot sa scriu doar 2 pagini ^^da, acea greseala e din cauza faptului ca a fost o schimbare de ultim moment :D.thanks & chuu

V. When Love Fades…

16 Martie

-Spune-mi.

Tanarul isi musca in tacere buzele, strangand celularul in mana dreapta. Vocea subtire cu care vorbeste de cateva zeci de minute ii spune in sfarsit o dorinta de-a sa, dar el este inca indecis.

-Spune-mi ! Vrei sa cred ca nu ma mai iubesti ?

Dintii i se lovesc unii de altii in momentul in care tonul ii urca cu cateva octave si se opreste din mangaiatul parului matasos al celui din patul sau. Incearca sa-si acopere mai bine telefonul, fiindu-i frica de faptul ca l-ar putea trezi pe baiat, apoi ofteaza incet.

-Nu..Te iubesc.
-Stiu.

Inchide conversatia, apasand pe unul dintre butoane, apoi se stapaneste cu greu sa nu arunce cu obiectul negru in peretele din fata sa. Se apleaca asupa baiatului din patul sau, care inca doarme si-l saruta lent pe tampla. Il priveste trist dupa acest gest si continua sa-i atinga pielea calda cu buzele sale, chiar si dupa ce acesta da semne de trezire.

-Iarta-ma..
-Pentru ce.. ?

Pentru o clipa, vrea sa-i spuna adevarul, apoi isi revine, dandu-si seama ca asa ceva nu este posibil.

-Te-am trezit..
-Nu..

A mai simtit de cateva ori acest sentiment de vinovatie, dar acum isi doreste sa-si dea palme, gandindu-se la ceea ce face. Il saruta din nou si din nou, incercand sa uite discutia la telefon pe care a incheiat-o, cu greu, mai devreme.

-Ce s-a intamplat ? – Myaki indrazneste sa vorbeasca, intr-un moment de calm al solistului.
-Nimic. Te iubesc..

Nu il deranjeaza faptul ca Yuuri este atat de atent cu el, dar simte ca ceva nu este in regula. Asternutul cald inca ii apara trupul de racoarea diminetii, iar razele pale ale astrului auriu ii permit sa-l « examineze » pe cel de deasupra sa mai bine. Categoric, ceva s-a intamplat : ceva rau.

Ochii acestuia au o culoare mai deschisa decat de obicei, iar parul, ale carul reflexii erau pana acum doar albastre, capata usoare tente de gri la impactul cu lumina. Il vede undeva departe, ca pe o fiinta nepamanteana, dar este brusc adus la realitate. A auzit unele persoane care spuneau ca realitatea doare mai tare atunci cand ti se arata cu forta, iar acum stie ce inseamna.

-Sunt bine. – ii raspunde, inainte ca Myaki sa-i puna a doua intrebare : Ochii baiatului cu care s-a iubit aproape intreaga noapte ii spun totul. – Te iubesc. – ii mai spune o data, nestiind daca vrea sa-l convinga pe baiat sau pe el insusi.

***

Pentru o clipa, a vrut sa se ridice, sa faca o baie, sa manance, sa se schimbe si sa-si sune mama, dar a fost de fiecare data oprit de vocalul care-i prinde mana intr-a sa. S-a intors de fiecare data inapoi la pozitia sa si a stat tacut. Acum il imbratiseaza de cateva minute, incercand sa adoarma si sa uite de aceste clipe, dar nu reuseste.

-Pot sa merg sa fac micul-dejun.. ? – incearca liceanul inca o data sa il lase singur in dormitor, crezand ca asta l-ar face sa se simta mai bine. Il simte incordat si nu vrea sa ii agraveze strarea proasta. « Poate ca aseara a fost mai rau decat am crezut..Sunt un idiot.. »

-Nu. Stai aici.. – solistul il trage de maini, asezandu-l peste pieptul sau, ramanand in continuare cu privirea in gol. Nici el nu stie la ce se gandeste. Vinovatia inca ii macina sufletul, dar nu are cum sa-i spuna ceva baiatului. – Am nevoie de tine..

***

« N-am inteles bine ce s-a intamplat atunci, dar parca ne-am intors in timp, noaptea noastra magica repetandu-se. Am crezut ca am adormit pentru un moment, deoarece strarea de euforie, de usoara amorteala au fost mult mai intense.

Nu m-am opus, l-am lasat sa face absolut tot ce a vrut cu mine. Nu am vrut sa-l supar sau sa-l intristez, dar nu am reusit nici sa-l fac sa zambeasca. Pana la urma, a suras fara ca eu sa fac ceva anume. L-am intrebat « De ce ? », iar el mi-a spus ca eram speriat. Am aprobat putin rusinat, apoi el a inceput din nou sa ma atinga cu corpul, cu buzele sale.

Acum m-a lasat in camera incalzita de miscarile noastre, spunandu-mi sa-l astept si, din nou, cerandu-mi sa-l iert pentru un lucru pe care nu-l cunosc. »

***

« Nu s-a intors foarte repede, dar in cele din urma a aparut si mi-a spus ca vom pleca. M-am imbracat repede si l-am urmat pe scari. »



Soarele domina cerul, vantul de primavara misca lent crengile copacilor, iar aleile parcului sunt pline de indragostiti. Cei doi se plimba incet, incercand sa nu cedeze impulsului de a-si impreuna mainile. De cand a venit, Yuuri este mult mai vesel, zambindu-i larg de fiecare data cand il priveste. Baiatul ofteaza incet, vazand cat de multe cupluri sunt in acel parc.



« Acesti oameni probabil nu vor avea niciodata o problema cu afectiunea in public.. »

..se gandeste acesta, imaginandu-si pentru o clipa cum ar fi daca acum l-ar putea imbratisa in voie pe cantaret.

-Hai, micul meu emotiv. Avem un loc si pentru noi doi. – ii prinde palma intr-a sa si-l conduce pe o alee mai putin circulata.

Ajung langa un copac gros, cu multe insemne care au marcat dragostea multor perechi, insa care a fost uitat in timp. Yuuri il aseaza cu spatele lipit de acel arbore vechi, dandu-si ochelarii jos si privindu-l pe adolescent cu multa dragoste. Ii mangaie usor suvitele negre, apoi il saruta tandru pe buze, pe ambii obraji si pe frunte.

-Te iubesc..

***

-Trebuie sa-ti dau un cadou, nu ?

Au parasit locul acela magic in urma cu mai mult de o ora, dar inca sunt in parc. Atmosfera este acum mult mai relaxata, dar baiatul inca este atent, nelasandu-l pe Yuuri sa-l atinta ’’in exces’’.

« Un cadou.. » a spus, dar..nu si-a primit deja cadoul ?

Il priveste tacut, asteptand o explicatie, dar solistul nu ii da nici un semn care i-ar arata ca ar mai vrea sa continue discutia. Merg in continuare pe aleea principala, iar intr-o clipa de neatentie, Yuuri il prinde de mana, impreunandu-si degetele cu ale acestuia. Trec lent pe langa cateva terase, ascultand muzica, apoi cantaretul sugereaza sa mearga pe marginea lacului. Il tine in continuare de mana pe baiat, vazand ca acesta are cateva probleme cu echilibrul cand trebuie sa mearga pe extremitatea care desparte apa de pamant.



-Vino..Ai obosit. – ii spune vocalul cu o voce mai blanda ca niciodata, lasandu-i mana stanga libera, apucandu-l de mijloc si ridicandu-l pentru a-l lua in brate.



Se aseaza repede pe iarba proaspata si verde, nelasandu-i baiatului timp sa ii spuna niciun cuvant. Cei doi asculta in continuare muzica ambientala, privind crengile inmugurite ale copacilor inalti de langa ei. Yuuri ii propune, dupa cateva minute, sa se intoarca inapoi in apartament, fara sa-i dea un motiv anume, dar ii promite ca se vor intoarce pe seara.

Soarele inca domina cerul, iar vantul incepe sa le alinte suvitele negre. Se intorc pe un alt drum, pentru a evita monotonia, iar in momentul in care ies din parc, cantaretul alearga spre primul magazin pe care il vede si-l paraseste la fel de repede. Myaki incearca in primul moment sa-l intrebe cu ce anume a umplut punga din mana sa, dar renunta vazand ca acesta schimba subiectul imediat.

***

-Poftim…?

-Un tort. Asa am zis. – ii arata limba intr-un mod jucaus, atingandu-i incet nasul.



Baiatul ramane asezat pe canapeaua din piele, din sufragerie, privind uimit felul in care prietenul sau se aranjeaza pentru gatit. Zambeste, gandindu-se ca acesta pare mai mult ca se pregateste de o misiune decat de pregatirea unei prajituri, apoi isi indreapta chipul in alta parte, observand ca solistul ii cere din priviri mai multa seriozitate.

Intr-un scurt timp, in camera patrunde o usoara aroma de vanilie, iar liceanul se indreapta spre bucatarie, curios. Yuuri este concentrat inca din momentul in care a inceput, dar il opreste inainte ca acesta sa vada ce anume se afla pe masa.



-Nu inca. – apasa pe fiecare silaba, dandu-i cu putina frisca pe buze si facandu-i semn sa se intoarca linistit la locul sau.



Myaki prezinta o grimasa, vazand ca i se interzice sa-si vada propriul tort, dar se conformeaza si incepe sa cerceteze fiecare post de televiziune, privindu-l din cand in cand si pe cantaret. Inca este lumina, ceasul semnaland ora saisprezece, dar Myaki se teme de faptul ca Yuuri ar putea uita promisiunea facuta..

***

-Pisoi ! – ii trimite un sarut prin aer, ademenindu-l spre el si privindu-l vesel. – Iti place ? – il prinde de mijloc, luandu-l in brate si privindu-si mandru opera.



Baiatul priveste uimit tortul, ornat in intregime cu frisca si avand cateva modele facute cu migala pe intreaga suprafata. Nu credea ca va iesi atat de bine, nestiind ca Yuuri este un bucatar bun, iar acum isi musca buzele cu emotie. Nu reuseste sa ii ofere decat un raspuns afirmativ clatinandu-si capul, dar se pare ca de data aceasta nu conteaza, solistul ajutandu-l sa taie doua felii.



-Multumesc..

-Eu iti multumesc..

***

[nibbles]

tort!!! de ce trebuia sa-l descrii asa bine? acum mi s-a facut tare pofta T_T

Las dulciurile si revin. Umm....oricat m-am straduit nu am reusit sa dau de multe greseli >.<. Si de data aceasta am observat o litera in locul alteia, dar nu mai stiu unde (tipic, iar am uitat). Si nu am reusit sa inteleg un lucru... Yuuri vorbea la telefon, cred O_o...el zicea ca iubeste pe cel cu [,] care vorbea sau invers? O_o. Uh >.< , chiar nu ma asteptam la o asa intamplare. Yuuri parea asa de indragostit de Myachi (sper ca am scris corect ^_^")

[Budinca]

Last..ultima postare pana pe 22 (cred)

iLove, gomen nasai :D asa fac cand mi-e pofta :D. Well...yuu vorbea la telefon si cealalta persoana ii cerea sa ii spuna ca o iubeste. cam asa era..gresit XD e cu "k" XD anyways..viata..ce sa-i faci? thanks & chuu

Nanana..another weird drawing with yuu-chan(scuzati greselile..nu sunt buna la desene XD) --> Shh









29 Martie

« Nu am mai fost niciodata la fel de fericit ca in acele doua zile si, desi la inceput nu voiam sa admit, am stiut tot timpul ca voi plati pentru acele clipe..

..dar nu credeam ca acest lucru se va intampla atat de curand.

Ne-am distrat tot weekend-ul, iar urmatoarea saptamana a fost linistita, fara nici un eveniment neplacut sau bizar. El m-a sunat de cateva ori, iar asta m-a bucurat, chiar daca de fiecare data a avut o voce tot mai schimbata.

Sfarsitul lunii s-a apropiat tot mai mult de noi, iar in cele din urma, intr-o zi de Joi, Nori mi-a marturisit pe drumul spre casa un lucru pe care mi l-a ascuns mai mult de doua saptamani. La inceput am fost putin socat, gandindu-ma ca asa ceva nu se poate intampla, dar curand am rezolvat micul puzzle. Mi-a spus de cateva ori ca nu este sigur, ca poate fi doar o vorba aruncata de putinii oameni care o stiu pe acea fata – o pianista care s-a mutat de curand in oras si are studio-ul langa al lor -, dar teama nu mi-a dat pace.

Am inspirat adanc, apoi Nori mi-a explicat faptul ca el este bun prieten cu Akio – chitaristul trupei – si ca acestuia i-a parut rau cand a vazut ca Yuuri s-a imprietenit mai mult decat ar fi trebuit cu acea adolescenta. Am ajuns acasa mult prea repede, fiindca am mai vrut sa vorbesc atat de multe lucruri cu Nori, sa ma faca sa ma linistesc,dar am ramas singur.

Am ramas singur in casa aceea, admirand exasperat peretii albastri din cauza luminii sterse, de seara, de afara, apoi m-am retras in camera mea, de la etaj. Mi-am pus ghiozdanul pe scaunul biroului, apoi m-am asezat in pat, privind cu insistenta telefonul mobil aflat pe masa din fata mea.

Minutele din acea ora au trecut chinuitor de incet, dar noaptea s-a lasat repede peste mine, peste oras. Fara sa-mi dau seama, mi-au dat lacrimile cand mi s-a facut frig. Am mai stat pentru un timp in acel loc inghetat, apoi m-am dus la subsol pentru a porni centrala. Mi-am luat un halat din baie, apoi m-am intors alergang, auzind soneria celularului.

Am raspuns tremurand si am simtit alte lacrimi pe obrajii mei cand i-am auzit vocea. Pentru o clipa, am uitat de toate gandurile pe care le-am avut, iar el nu a facut nimic pentru a-mi aminti. Am discutat aproape o ora, timp in care casa s-a incalzit si mi-am lasat halatul sa cada linistit pe podea. A fost vesel si mi-a transmis bucuria si mie, dar cand am auzit cuvintele de « la revedere » mi-am amintit lucrul care ma deruta. Nu l-am putut minti – mi-a simtit nesiguranta – si eu i-am spus exact ce am stiut : ca Nori aflase de la Akio – desi mi-a fost teama ca acesta sa nu aiba probleme – si ca eram speriat.

« Stai linistit.. »

..mi-a spus, apoi mi-a urat « noapte buna » si a inchis. Mi-am muscat buzele, apoi m-am hotarat sa ma asez in pat. Ar fi putut sa spuna orice altceva ca sa ma linisteasca, dar nu asta. Am crezut ca l-am suparat si am avut impulsul de a-l suna inapoi, dar m-am abtinut. Am adormit cu greu, incercand sa nu ma gandesc la nimic si sperand ca dimineata sa vina repede..

***

Soarele m-a trezit inainte de vreme, ceasul sunand peste zeci de minute dupa ce mi-am deschis ochii. Am ramas sub asternut, admirandu-mi cartile care erau luminate de razele galbui, apoi m-am hotarat sa cobor scarile, pentru a ma dezmorti. Ajungand in sufragerie, am constatat ca am lasat usa descuiata peste noapte si m-am grabit spre locul in care stiam ca mama isi tinea economiile. Am observat cu bucurie ca totul era la fel cum stiam, apoi m-am intors in dormitor.

Era vineri, iar in acea zi trebuia sa facem trei ore de psihologie, apoi stiinte, deci nu am avut probleme cu pregatirea lectiilor. Urma sa petrecem ore intregi vorbind despre discriminare, iar pentru asta imi trebuia multa forta de concentrare.

Am plecat la limita pentru a nu intarzia la intalnirea cu Nori din statia de autobuz, iar pe drum nici unul dintre noi nu a vorbit. Eu eram prea concentrat cu ascunderea problemelor mele, iar el probabil credea ca sunt suparat pentru ca mi-a spus acele lucruri cu o zi in urma.

***

La scoala am ajuns in graba, datorita intarzierii cauzate de stralucita idee a soferului de a o lua pe ul alt traseu, dar norocul nostru a fost acela ca si profesoara a venit dupa zece minute de la inceperea orei.

Am avut o discutie libera, despre toate tipurile de discriminare, dar am preferat sa stau tacut, doar urmarindu-i pe ceilalti. Profesoara m-a privit pentru o clipa cand am ajuns la discriminarea sexuala si a fost pregatita sa ma abordeze, dar sunetul care a marcat incheierea primei ore a intrerupt-o. Dupa cele cinci minute de libertate, a revenit in clasa, dar uitase – ca de obicei – faptul ca trebuia sa imi puna o intrebare.

***

Pe coridorul care ne conducea spre iesirea din cladirea liceului, Nori mi-a dat o foaie mica de hartie pe care era scris un nume si un numar de telefon. L-am privit cu semne de intrebare, i-ar el mi-a spus in soapta sa caut acel numar in telefonul « Lui ». Nu am inteles de ce nu mi-a spus acel lucru dupa ce ieseam, dar cand am vazut lumina zilei mi-am dat seama. Yuuri era la intrarea in curtea liceului, sprijinit de zid si ne-a privit insistent de cand am iesit. Nori m-a impins usor, facandu-mi semn sa ma duc la el, iar eu i-am indeplinit dorinta.

Am alergat spre persoana care m-a facut sa ma ingrijorez in ultimele zile, iar aceasta mi-a zambit, apoi am pornit pe drumul opus celui obisnuit. Am intrat in parcul care a a inceput de cand am trecut de liceu, iar el m-a luat aproape imediat in brate, amandoi fiind ascunsi de restul lumii de catre copacii din jur.

« Iarta-ma.. »

***

L-am privit, zambind in sinea mea si incercand sa-l incurajez cu privirea : stiam ca urma sa imi spuna ce s-a intamplat..doar si-a cerut scuze. Mi-a repetat acele cuvinte, strangandu-ma mai tare in brate, apoi m-a privit trist.

« S-a terminat.. »

Mi-a atins obrazul cu mana sa, sarutandu-ma pe frunte, iar eu inca mai speram ca se referea la acea adolescenta. Am inteles la ce s-a referit de abia atunci cand mi-a prins ambele palme intr-ale sale, atingandu-mi degetele cu buzele, apoi luandu-mi cu o mica ezitare singurul lucru care imi dadea incredere. Am incercat sa ma impotrivesc, crezand ca glumeste, dar el m-a impins usor, punand inelul in buzunarul de la geaca sa.

« Imi pare rau, dar stiai ca asta se va intampla, nu ? Nu puteam sa ramanem impreuna toata viata..Mi-am sacrificat un an pentru a fi cu tine. Ar trebui sa fii multumit. »

Inca ii mai aud cuvintele, le aud de fiecare data cand este liniste. Stia ca ma poate rani usor si nu a ezitat sa o faca. Acum sunt nervos pentru ca am fost atat de prost, incercand mereu sa nu gresesc cu nimic..

..insa atunci..aproape am plans. Ma lovise un puternic sentiment de abandon total, m-am simtit singur, tradat de propria-mi viata si am vrut sa incerc sa-i vorbesc.

Prea tarziu. El era la cativa zeci de metri in fata. Puteam sa-l ajung in mod normal, dar atunci eram impietrit in acea margine a parcului insorit. Am cazut in genunchi si cred ca am plans cu adevarat, fara sa-mi dau seama de ce. Inca nu realizam ce mi se intamplase, dar m-am gandit la acel lucru tot drumul spre casa.

Aveam cincisprezece ani si trebuia sa trec intr-un final printr-o despartire. « Oricine a trecut cel putin o data prin asta. » obisnuia sa-mi spuna Dana cand eram ingrijorat, auzind ce ii faceau unii baieti.

Intotdeauna am invidiat-o pentru puterea ei, pe care, oricat ar fi incercat, nu a reusit sa mi-o transmita. Am avut impulsul de a o vizita, de a nu ma refugia in camera inca, dar psihic eram foarte obosit, fara sa fiu constient de acest lucru. »

[nibbles]

o fata? chiar nu ma asteptam. Dar dupa cate am inteles eu, se aropie de final. Eh, cat era sa dureze.
Oricum, nu am dat de greseli. Poate doar una :-" pe care am retinut-o de data aceasta :)) : "i-ar el mi-a spus in soapta" umm...si eu mai fac greseli de genu', dar e pronume in fata lui "iar". In rest chiar nu am ce sa mai spun.

of: da...nu siu ce mi-a venit cu "chi" (stiam ca se pronunta chi, dar uitasem ca [,] chi=ci in japoneza ^_^')

[Budinca]

Home sweet home! Back to my crazy bucharest :))
Nee ^^

iLove, final..hm...asta se intampla cand snt mai departe cu o propozitie in minte XD Hm..thanks :D and sorry pentru ca te-am facut sa astepti. Chuu
sakura345, ma bucur ^^ welcome back. whoa! am reusit sa fac ceva surprinzator ^.^ thanks & a Big Chuu!










Baiatul se opreste din scrisul in jurnalul gros de pe birou, aruncand la intamplare pixul peste cartile din fata sa si ascundandu-si fata in palme. Dupa cateva minute, acesta isi sterge lacrimile si formeaza fara sa se gandeasca numarul prietenei sale. Priveste celularul pentru un timp, apoi il indreapta spre ureche, vazand ca i se raspunde.

-Deschide usa. – ii spune aceasta, iar el ii indeplineste robotizat ordinul. O priveste mirat, vazand-o in fata casei.

Daca nu s-a inventat o masina de transport rapid in timp si spatiu, atunci cu siguranta fata sta in fata casei sale toata ziua, fiindca nu i s-a intamplat niciodata sa i se indeplineasca o dorinta inainte de a o pronunta.

-Iar ai plans.. – il imbratiseaza cu grija in prag, sarutandu-i ambii obraji. – Ce ti-a facut de data asta ? – il intreaba, asezandu-se pe canapea si asteptand ca acesta sa inchida usa.

Tanarul o priveste cu un suras sters, ezitand sa se aseze langa ea. O vede vesela, imbracata intr-un fel care ii spune ca nu vine de la o ocazie oarecare, ci de la ceva mai important, iar asta il face sa fie indecis. Adolescenta il incurajeaza prin semne sa vorbeasca, iar zambetul sau devine mai vizibil, dar si mai trist.

-M-a parasit.. – ii spune aproape razand acest lucru, trecand prin multe stari, fara sa constate ca ii dau si lacrimile in timp ce isi ocupa locul langa ea. Inca incearca sa rada, sa-si pastreze zambetul pe buze, sa se auto-pacaleasca, dar nu reuseste, din nou.

-De ce ? – isi ascunde aceasta uimirea, straduindu-se sa-l consoleze si sa inteleaga in acelasi timp ceea ce se intampla.

-Pentru ca si-a pierdut un an degeaba, purtandu-mi de grija, pentru ca am fost gelos, pentru ca plang prea des, pentru ca nu sunt mai vesel, pentru ca nu vreau sa fac sex, pentru ca sunt prea feminin, pentru ca i-am dat impresia ca vreau sa-l controlez ! – striga intr-un final, spunand toate motivele pe care le-a gasit in acea dupa-amiaza, care se pare ca nu se mai sfarseste. – Pentru ca sunt un prost..nu sunt destul de bun pentru el.. – isi musca buzele cu putere, incecand sa-si transpuna durerea sufleteasca in cea fizica, apoi isi sprijina capul pe umarul prietenei sale.

-Da..mi se pare normal. – glumeste aceasta, ciufulindu-l rapid si cu putere, pana cand il face sa uite de lacrimi. – Sincer, spune-mi ce s-a intamplat. – il face sa o priveasca in ochi, apoi acesta ii explica totul, uimit ca fata il asculta in tacere si nu comenteaza, cum facea de obicei.

La final, tanara il aproba tacuta, inca straduindu-se sa-si pastreze chipul vesel, dar nestiind ce sa-i spuna. Totul s-a intamplat repede, iar ea nu a reusit sa se gandeasca la posibilitatea unei despartiri si la cum l-ar putea ajuta pe baiat sa treaca peste asa ceva. Sunt prieteni din copilarie si nu ii place sa-l vada asa : fiindca isi da seama ca acea stare de « veselie » reprezinta defapt una puternica de tristete, pentru care nu exista destul de multe lacrimi.

-Hei.. – il face sa o priveasca, apoi il saruta pe neasteptate pe buze, prinzandu-i obrajii in palmele sale pentru a nu se misca.
-Ti-am spus ca nu-mi place cand faci asta.. – ii aminteste putin suparat, impingand-o dupa ce aceasta a terminat ceea ce si-a propus.
-Dar mie imi place ! – isi trece limba peste buze, reasezandu-se vesela langa el.

Baiatul se hotaraste sa nu insiste : pana la urma, nu este prima data cand prietena sa ii face asa ceva. Dupa cateva minute de tacere o intreaba de ce era pe strada la ora la care a sunat-o, iar aceasta ii povesteste in amanunt totul.

***

14 Aprilie

In acea seara a aflat ca Dana era atat de fericita datorita intalnirii pe care a avut-o atunci. S-a gandit pentru o clipa daca este sau nu doar o coincidenta faptul ca viata personala a acesteia s-a imbunatatit exact atunci cand el are probleme, dar a abandonat repede gandul. Sta de saptamani in sir gandindu-se la consecintele pe care le-ar avea o vizita. Totul s-a terminat repede si solistul nu i-a dat nici macar ocazia de a-i spune « Adio », iar acum vrea doar sa se asigure ca nu a avut un cosmar. Si-a cercetat toate lucrurile, iar intr-un final si-a amintit ca a lasat in apartamentul fostului sau prieten o geaca – a fost destul pentru a fi fericit : acum avea un pretext pentru a-l vizita.
..dar nu a fost atat de usor, mai asteptand cateva zile grele pana cand a plecat, hotarat sa ajunga la acel bloc de pe strada principala, care leaga centrul orasului de periferie. Acum insa a ajuns si priveste nesigur soneria, repetandu-si in minte replica pe care si-a pregatit-o, insa o uita foarte repede din cauza emotiilor.
..si tot din cauza lor, apasa fara sa vrea pe butonul de langa usa. Prima data vrea sa alerge cat mai repede, apoi ramane, rugandu-se sa nu fie acasa, dar in realitate, usa i se deschide destul de repede.

-Cu ce te pot ajuta ?

Daca vorbele ar fi sageti, atunci cu siguranta ar fi mort de mult, ucis nu de tais, ci de veninul din acestea.

-A-..um..Eu…Geaca ! – priveste in toate partile, in minte ramanandu-i, fara sa stie de ce, cateva reviste de pe masa din sticla din sufrageria acestuia si hainele lui albe. Ii multumeste unei entitati pe care nu o cunoaste in minte, pentru faptul ca este mai scund si ca nu i-a vazut fata solistului, apoi primeste o punga destul de mare, asemanatoare cu cea de la magazinele de lux. Priveste interiorul acesteia si observa un hanorac moale, de culoare cafenie, dar care – surprinzator – nu ii apartine.

-Um..nu este a mea.. – reuseste sa articuleze cateva cuvinte, incercand sa-i inapoieze plasa din bratele sale.
-Pe aceea am aruncat-o. – ii spune indiferent, sprijinindu-se de usa intr-un mod incomod. Din nou, cuvintele l-ar fi ucis si fizic daca visele sale erau adevarate. – Din greseala.. – se simte obligat sa-i spuna, vazand ca cel din fata sa il priveste speriat. – Altceva ?

Myaki observa ca vocalistul este putin indispus din pozitia pe care a adoptat-o si incearca sa plece cat mai curand, dar sentimentul de dor il tine in loc. Nu mai indrazneste sa-l priveasca in ochi, iar cuvintele pe care i le-a spus i-au aratat ca nu mai exista nici un loc pentru el..acolo.
Isi ridica privirea, vrand sa-si ia la revedere si sa-i multumeasca, dar abia atunci observa cat de rosu este obrazul stang al vocalistului. Il cerceteaza pentru o clipa, pentru a se asigura ca nu il inseala vederea, apoi cuvintele ii reapar pe buze.

-Esti ranit.. ? – ii atinge cu varful degetelor pielea, dar acesta ii indeparteaza mana imediat, pronuntand un « Nu » plictisit, aratandu-i ca nu vrea sa continue discutia. – Dar.. – isi indreapta din nou mana catre chipul acestuia, ingrijorat, vazand ca zona este intr-o situatie mai grava decat observase, dar primeste un palma peste fata, destul de puternica.
-Ti-am spus ca sunt bine. Lasa-ma in pace! – ii spune iritat, schimbandu-si pozitia si incercand sa inchida usa.
-Nu esti bine ! Vreau sa vad ce ai patit ! – se opune acesta si impinge bucata de lemn lacuit care mai are putin si-l desparte total de fostul sau prieten. Reuseste sa ajunga in apartament si-l priveste incruntat, straduindu-se sa ramana puternic si acum.
-Iesi afara.. – capul deja incepe sa-l doara.

Nu stie de ce a ales sa mai ii acorde sansa de a incepe o discutie, dar acum este obligat sa accepte consecintele. Baiatul nu se misca si asta il enerveaza, iar intr-un moment in care nu se mai poate controla, il impinge, lovindu-l de usa.

-Pleaca ! Nu intelegi ca nu mai ai nici un drept sa vii aici ? Accepta si pleaca din viata mea ! – deschide usa brusc, impingandu-l violent afara si lasandu-l acolo, nu inainte de a pronunta cateva injuraturi in minte.

A ramas inlemnit, privind intrarea incuiata spre camerele in care s-au petrecut cele mai multe dintre experientele sale fericite. Aude cheia cum se invarte si intelege ca toate sperantele sale raman acolo, de partea cealalta. Nu are dreptul sa mai intre acolo, asta i-a spus si acum intelege intregul sens al acelui enunt.
Nu poate sa fie la fel de puternic si de optimist precum Dana, nu a putut si nici nu va putea, nu acum, dupa ce lunile in care s-a simtit protejat il fac sa observe cat de singur a ramas. Cade inconstient in genunchi, muscandu-si buzele pana cand nu le mai simte. Nu mai poate sa planga, lacrimile oprindu-i-se pe traseul dintre psihic si fizic si ramanand acolo, asteptand ca, intr-o buna zi, sa fie eliberate.

-Esti bine.. ? – aude o voce calda, putin ragusita, de femeie, care-l face sa-si ridice chipul spre apartamentul din stanga sa.

Zambeste dureros, clatinandu-si capul in semn afirmativ si se indreapta spre acea doamna in varsta. O cunoaste, deseori s-a intalnit cu ea cand venea la Yuuri, si in cele din urma au facut si cunostinta.
Intr-o zi in care caldura verii nu se simtea la fel de puternic din cauza ploii, a avut nenorocul de a se opri in fata unei usi inchise a celui care, pe atunci, il iubea. S-a hotarat sa astepte linistit in fata usii, dar aceasta l-a invitat la o ceasca de ceai, observandu-i hainele umede.
Atunci au discutat pentru mai mult de o ora, a aflat ca aceasta este vaduva, dar ca incearca sa-si traiasca batranetea cat mai bine, in liniste si mereu cu zambetul pe buze. Aceasta a infruntat mai multe greutati decat credea el ca este normal pentru un om, si a fost fascinat de optimismul acesteia.
L-a facut de cateva ori sa se gandeasca la cat de mult l-au ajutat parintii, si inca il ajuta, din cer si de pe pamant, iar pentru asta ii este recunoscator. L-a facut sa se simta mai increzator, aratandu-i ca cineva este gata mereu sa-l asculte.

-Sunt bine.. – se ridica chinuit, o saluta politicos, apoi se indrepta spre scari, nevrand sa-i arate ca este trist.

***

Renunta si la ideea de a luat autobuzul, desi acesta se afla in statie. Cerul este innorat, iar vantul bate mai puternic, facandu-l sa simta mai intens durerea din obrazul sau. Se gandeste cu tristete la faptul ca este prima oara cand a fost lovit de catre solist, iar pasii ii devin mai rapizi.
Aude un tunet, apoi altul si-si da seama ca va urma o ploaie. Se ascunde sub unul dintre copacii aflati pe spatiul verde de langa trotuar, simtindu-si celularul cum vibreaza in buzunarul de la geaca. Priveste cu oboseala ecranul luminat, apoi trage aer in piept si raspunde, stiind ca este sunat de catre colegul sau.

-Nu esti acasa..
-Da. – ofteaza, imaginandu-si faptul ca tanarul l-a sunat acasa si ca i-a sperit mama, de abia sosita in oras. – Sunt in centru. – priveste blocurile inalte aflate la doar cateva statii de autobuz in departare.
-Unde ? Vin spre tine. – insista acesta, apeland la un ton mai serios pentru a nu-l lasa pe baiat sa schimbe subiectul.
Myaki ezita cateva momente, apoi ii zice exact strada, primind in schimb o morala nu foarte lunga, Nori dandu-si seama unde a fost. Este tentat sa inchida telefonul in timp ce acesta ii vorbeste, dar apoi vede strazile goale si se hotaraste ca nu vrea sa ramana singur acolo.
-Nu te misca. Ajung imediat. – sunt ultimele cuvinte pe care i le adreseaza, apoi ii inchide scurt.

***

Tanarul a venit repede, exact asa cum a promis, inainte ca ploaia sa inceapa. Era echipat cu o umbrela neagra, inchisa, dar purta haine destul de subtiri. Vantul ii misca continuu tricoul alb aflat sub o geaca de culoare inchisa. Au plecat rapid din acel loc, indreptandu-se spre un restaurant cunoscut din centru.

***

-Chiar nu ai mai fost aici pana acum ? – il intreaba inca mirat, gustand incet din mancarea de abia adusa. Papilele gustative ii sunt alintate de un sos usor condimentat, cu o aroma occidentala si se binedispune.
-Nu.. – ii raspunde scurt, putin jenat, incumetandu-se sa incerce putin din alimentele gatite intr-un mod nou pentru el. – Esti suparat ? – isi musca usor buzele, atat din cauza piperului si ardeiului iute, dar si datorita nesigurantei.
-De ce ar trebui sa fiu ? – stie cat de mult uraste acesta raspunsurile care consista tot in intrebari si nu se abtine de la a-i testa rabdarea.
-Stii de ce. Ai fost nervos la telefon..
-Acum nu sunt. – ii intinde o lingurita cu ajutorul careia a luat cateva legume din farfuria de sticla de pe masa, incurajandu-l pe baiat sa-i accepte micul « cadou ».

***

Este inca devreme, iar cerul a devenit gri, starea de melancolie enervandu-l la culme pe tanarul care priveste orasul dezgustat, in sinea sa. Lasa cateva injuraturi sa-i alunece pe buze in momentul in care vede cum picaturile reci ale vazduhului ii uda usor fata, apoi inchide nervos fereastra.
Se indreapta lent spre bucatarie, hotarat sa-si innece nervii in alcool, dar se opreste pentru a se uita in vitrina in care si-a pus, mai demult, toate premiile. Lumina mata provenita de afara s-a reflectat intr-unul auriu, iar asta l-a facut sa le priveasca.

-Doar un premiu pentru prostie iti mai trebuie. Dar sunt sigur ca il vei primi in curand..

Isi continua apoi drumul, dar renunta la gandu-l de a deschide prima sticla de whisky, luand doar un pahar cu apa. « Daca as face asta, as deveni alcoolic. Nu am nevoie si de asta.. » Se aseaza in spatele canapelei, sprijinindu-se de aceasta si asteptand ca aerul mai rece sa-l calmeze.

-Te urasc. – vorbeste singur, privindu-si reflexia in paharul rece, de sticla.

***

-Ploua..
-Asa este.

Cei doi se afla acum in parcul aflat in apropierea blocului pe care Myaki l-a vizitat cu cateva ore in urma. Stau asezati pe o banca adapostita de coroana generioasa a unui copac batran. Desi a ezitat la inceput, baiatul brunet a imbracat hanoracul pe care l-a primit de la Yuuri, frigul intensificandu-se.
Adolescentul isi priveste insistent colegul cu parul argintiu aflat langa el, in mintea sa ducandu-se o adevarata lupta. De cand au plecat de la restaurat, in minte i-a incoltit gandul ca are grija prea mult de ceilalti, deseori oprindu-se si nefacand ceea ce ar vrea de teama de a nu-i enerva pe cei din jur. Ar fi vrut sa-i zica mai multe lucruri lui Yuuri, dar teama de o cearta care oricum ar fi avut loc l-a imobilizat.
« Gata. » isi spune, sprijinindu-si capul de umarul colegului sau si admirand ploaia. Isi ridica usor privirea, pentru a vedea expresia celuilalt, dar nu intalneste decat un zambet. « A fost mai usor decat am crezut.. » isi inchide ochii, simtind cum Nori il trage mai aproape, tinandu-l in brate.

***

Celularul il terorizeaza cu soneria de cateva minute, oprindu-se in momentele in care intra casuta vocala si repornind dupa cateva secunde. Solistul priveste plictisit geamul, pur si simplu asteptand sa se sparga datorita telefonului. Se afla in aceeasi pozitie de aproape o ora, admirand un pahar umplut pe jumatate cu o apa care, in timp, a devenit plata.

-Bine, ai invins.. – se ridica, indrepotandu-se spre cealalta parte a canapelei, luandu-si celularul de pe masa de sticla. – Vin acum. – pronunta cuvintele inainte ca cel care a sunat sa spuna ceva, apoi inchide.

Se indreapta spre dulapul incapator, pentru haine, deschizandu-l lent, rugandu-se in sinea sa sa lesine si sa nu mai fie nevoie sa plece si acum spre studio. Alege o bluza colorata, cu diverse modele si o pereche de pantaloni albastri, apoi se indreapta spre dormitor pentru a se schimba.

***




Mai mult..ca am lipsit..Dar necorectat -.-

[Budinca]

Inca un post, in cinstea noilor mele idei :))
Sper sa fie pe masura asteptarilor, de data aceasta.









16 Aprilie

« Poate ca am gresit atunci, poate ca i-am parut a fi doar un om care face totul din interes, dar acum nu regret nimic. Stiu ca acest lucru se va schimba, iar peste cateva ore ma voi simti vinovat, dar deocamdata incerc sa ma relaxez.

Am inteles ca eu nu mai am nici un loc in viata lui Yuuri si poate ca nu am avut niciodata. Totusi, mi-as fi dorit sa ramanem prieteni… »

***

Noua saptamana a inceput de doar cateva ore, dar complexul de pe strada Sakura este deja plin de oameni. Soarele straluceste pe cer precum un star pe scena, iar razele sale aurii lovesc cu putere cladirea ce pare cladita in intregime din sticla.

-Doarme ?
-Nu. Viseaza.

In studio-ul « Blue Dream » este o liniste de mormant, iar chitaristul si keyboard-player-ul nu fac decat sa-l priveasca lung pe solist. Cei doi se incordeaza de fiecare data cand aud o usa deschizandu-se, stiind ca daca in incapere va patrunde managerul lor, atunci chiar vor avea probleme. Au renuntat in urma cu cateva ore la tentativa de a-l ridica pe Yuuri de pe scaunul pe care l-a ocupat de cand a venit, au renuntat la rugaminti, iar acum mai au putin si renunta la tot.

-Stii, Yuuri..Ne grabim. – mai incearca baiatul cu parul inchis la culoare, avand tente de bluemarin sa-l trezeasca din transa in care zace, dar exact in acel moment, managerul lor intra pe usa.

Ciudat, insa acesta nu reactioneaza in nici un fel candi ii vede pe cei trei, stand la masa si ii anunta ca vor inregistra un videoclip. Noul lor album urmeaza sa fie lansat peste doar o saptamana, iar asa ceva ar avea un impact pozitit cu publicul, trupa fiind cunoscuta prin videoclipurile extravagante.

-V-am spus. – casca vocalistul, dezmortindu-si bratele si ridicandu-se de pe scaun.
-Bineinteles ca da.. – comenteaza chitaristul sarcastic, zambind si parasind la randul sau scaunul.
-Unde incepem ?

***

« Cand am ajuns la liceu, era un haos total. Baietii incercau sa-si faca loc prin multime, iar fetele erau in extaz. Nimeni nu a vrut sa-mi spuna ce se imtampla.

M-am chinuit minute in sir, dar am reusit sa depasesc elevii parca intepeniti la intrarea in curtea scolii. Am fost oprit din nou, de data aceasta de catre un agent de paza care mi-a aratat zona pe care trebuia sa o ocolesc.

Am acceptat si am inceput sa pasesc pe drumul marcat, urmarind atent oamenii, masinile, aflate in zona « interzisa ». Am vazut mai multi politisti, o camioneta si cateva masini, dar nimic mai mult.

Am ajuns in fata cladirii cand inca era devreme, dar am hotarat sa ma refugiez in sala de clasa. Scarile erau goale, iar faptul ca-mi auzeam ecoul pasilor ma enerva si ma faceam sa ma simte ciudat, dar speriat. Am ajuns la etajul dorit si m-am uitat pe geam, deoarece aceam impresia ca eram intr-o alta dimensiune, poate in lumea de dincolo.

Inca simteam o teama in mine, dar am deschis usa clasei. Am tipat fara sa vreau, pierzandu-mi respiratia, fara sa-mi dau seama de prima data ca cel care m-a salutat a fost Nori.

[i]« Cum te simti ? » m-am intrebat zambind si nu am inteles de ce a facut asta. I-am raspuns incet, spunandu-i ca sunt bine, apoi l-am intrebat ce se intampla afara.

Dupa ce mi-a explicat, am ramas impietrit in fata sa. »[/i]

***

-De ce tocmai aici, Masao?
-Tu ai sugerat locul acesta cu doua luni in urma.

Cantaretul sta asezat pe bancheta din spate a uneui masini negre, de lux, privindu-si managerul, agasat. « Puteai sa ma mai intrebi o data inainte sa stabilesti asta.. » isi muta privirea, privind spre geamul din dreapta sa. Geamurile sunt fumurii si nu destinge bine culorile, dar nu poate decat sa astepte eliberarea zonei.
Peste cateva minute aude soneria iritanta, iar elevii se aduna cu greu la intrarea in liceu, lasand curtea cladirii goala. Echipele de filmare, de paza si protectie, cat si cei care se ocupa cu decorul au acaparat spatiul gol, miscandu-se in ritm alert.
Soferul masinii coboara, lasandu-i pe membrii trupei singuri in autovehicul. Solistul inca mai incearca sa gaseasca o modalitate de a parasi acel loc, dar, negasind nici una, ofteaza si se resemneaza. Isi priveste inca o data colegii, apoi deschide portiera.

-Sa inceapa spectacolul. – priveste cerul, gasindu-si, printre toate ghinioalele de care s-a lovit si inca se mai loveste, puterea de a zambi.

***

« Orele au inceput repede si era o liniste ciudata, ciudata dar tensionata. De cand diriginta a intrat in clasa, elevii au inceput sa vorbeasca despre evenimentele de afara. Unii erau amuzati, altii extaziati.

Eu..nu mai stiam ce sa cred..

Profesoara ne-a explicat ca saptamana aceasta vom gazdui o trupa care pentru mine este deja mult prea cunoscuta, pentru ca acestia sa-si filmeze noul videoclip. Ne-a rugat sa nu incercam sa intram in vorba cu cineva si sa stam pe cat putem de mult in clasa, avand in vedere ca vor filma si pe holul de la etajul nostru – bineinteles, fetele nici nu o mai ascultau. Isi facusera deja planuri pentru sfarsitul orelor, vrand sa primeasca autografe, poze si multe altele.

Tocmai voiam sa ma dau cu capul de banca, dar in clasa a intrat o fata ciudat de blonda, dar cu o aura stralucitoare in jurul ei. Tin minte ca niciodata nu am fost atras de o fata, dar aceasta chiar mi-a captat privirea. Nu purta fusta, desi cred ca una i se potrivea mai bine decat blugii albastri de atunci, dar bluza alba cu fasii mov arata seducator de bine pe ea.

Nori s-a uitat ingrijorat la mine si am inteles ceea ce imi comunica. Am inteles pentru prima oara cu adevarat de ce am fost atat de usor dat la o parte. Nu stiam ce cauta ea acolo, dar mi-am inghitit nervii si am indurat. Aceasta a plecat repede.

In pauza, temerile mi s-au confirmat. Acea adolescenta chiar era Naomi, cea care – prefer sa spun : fara sa stie – l-a luat de langa mine pe singurul care m-a invatat atat de multe in atat de putin timp.

Mi-am dat seama ca el m-a invatat sa iubesc..si sa traiesc. Poate ca altor oameni li s-ar parea ciudat, dar cand vorbesc cu mine insumi gasesc cele mai multe raspunsuri. M-am gandit la aceste lucruri intr-o ora in care profesorul a refuzat sa apara, si am prvit geamul, ignorand continuu miscarile bruste si zgomotele de langa mine.

[i]« E doar o saptamana. » mi-am spus, fara sa-mi dau seama de ce. Fara sa fiu constient de lucrurile prin care as putea sa cresc. Totusi, cred ca o parte din mine inca se bucura pentru faptul ca il voi vedea in fiecare zi. »[/i]

***

[nibbles]

pai, scuze ca nu am mai trecut pe aici, dar habar nu am ce as putea spune, nici acum nu stiu.
A meritat asteptarea. Chiar a fost frumos. In unele parti mi-a fost greu sa inteleg cine ce facea sau care vorbea, dar ma rog, am reusit sa inteleg.
De greseli de tastare nu am prea dat, a fost lung dar corect :P.
ok, nu mai lungesc aiurea ca deja dau in spam :)) (si totus nu ma asteptam la asa o atitudine din partea lui Yuuri >.<)

[Budinca]

Credeam ca am facut eu ceva gresit..

iLove, yup..gomen nasai.Yuppi ^^ a fost corect :D.Hm..atitudinea lui Yuu..putea sa fie si mai rea, dar nu m-a lasat inima XD. thank you so much.
sakura345, don't kill yuu-chan! nu a fost chiar atat de rau.Yup. multe, multe ganduri(imi place sa scriu asa :D).thank you & chuu ^^













Primele scene au decurs conform planului, efectele, imaginile si atitudiea imbinandu-se perfect cu muzica, iar acum trupa a luat o pauza. Nu se grabesc, stiind ca, desi nu au mai filmat de mult timp, solistul fiind un actor bun datorita lectiilor luate in vremea liceului.

-Ai ramas singur? – aude o voce feminina, apoi o observa, intorcandu-si capul, pe Naomi.

Ii zambeste sec, fiind apoi luat in brate de catre fiinta firava de langa el. Fata avea motive sa fie putin ingrijorata : s-a obisnuit cu faptul ca Yuuri sta de fiecare data cu prietenii sai, adorand sa fie in centrul atentiei. Astazi insa, ceva nu se leaga, iar vocalistul nu-i da nici un semn ca ar vrea sa-i destainuie ceva anume. Adolescenta se hotaraste sa nu insiste in momentul in care acesta o imbratiseaza strans, sarutandu-i incet parul.

-Aproape ma terminat! – ii zambeste optimistic, facand-o sa se linisteasca si sa-l sarute jucaus, tachinandu-l.

***

« Ziua s-a terminat cu greu, iar cand am iesit din scoala am respirat usurat, pentru ca plecau. Din pacate, m-am relaxat prea devreme – l-am vazut, insa nu pot spune acelasi lucru si despre el. Zambea, iar asta a avut un impact puternic asupra mea. Nu stiu ce anume am simtit, dar brusc l-am observat atat de departe de mine, intr-un loc in care eu nu mai pot ajunge.

« Nu-i da importanta. » mi-a spus Nori calm, apoi ne-am indreptat spre iesire. Nu am ezitat sa-i multumesc cerului pentru faptul ca Nori era langa mine. In acel moment, mi-am dat seama ca si Dana trebuie sa-l cunoasca. L-am intrebat daca este ocupat si, din pacate, chiar era. I-am spus de ce eram curios si a acceptat sa ne intalnim, toti trei, in weekend.

Am ajuns rapid acasa si am profitat de faptul ca mama era acolo. Sunt rare zilele in care sta cu mine, fiind tot mai ocupata. Am vrut sa-i spun ce s-a intamplat, sperand ca, avand atat de multa experienta, ma va ajuta. N-am putut sa o fac de prima data, dar, peste cateva ore, i-m destainuit totul, iar ea m-a sarutat pe frunte si mi-a zambit.

A facut cateva aluzi, privind televizorul, muzica si alte lucruri, dar nu mi-am dat seama pe atunci la ce se referea. Uitasem de faptul ca nu ii spusesem care este adevarata identitate a lui Yuuri si mi-am dat seama de asta doar cand i-am vazut expresia. Cred ca am rosit, cred ca m-am simtit ridicol, dar sunt sigur ca am fost mai linistit : stia totul si ma putea ajuta.

Aflase de mult cine este acesta, din primele saptamani in care ne-am vazut, dar nu a fost suparata pentru ca i-am ascuns acel lucru. Am discutat toata seara, iar in apropierea orei zece m-am dus in camera si am inceput sa scriu in jurnal. »

***

Seara s-a lasat peste oras incet, facand stelele tot mai vizibile. Solistul a parasit de mult curtea liceului, fiind putin incordat. In ochii sai se oglindesc luminile unui oras vrajit, plin de magie si energie. Urmeaza sa intre in blocul luminat din fata sa, unul inalt, la fel ca si cel in care are apartamentul sau, dar care se afla in centrul Tokyo-ului.

-De ce esti atat de trist..? – este intrebat de-ndata ce intra intr-o sufragerie spatioasa, aranjata modern, cu peretii de multe culori, iar mobila din lemn de abanos.
-Nu sunt. Ma gandeam. – isi trece palmele incet prin parul blond, ca de aur, al fetei de langa el, apoi o saruta incet pe intreaga fata.

O indruma spre canapeaua spatioasa din piele, de langa perete, tinand-o in continuare de mana. Se aseaza alaturi de ea, privind-o intens in ochii de o culoare schimbatoare. Camera este cutreerata de o lumina usor rosiatica, romantica, calmanta.

-Nu trebuie sa te ingrijorezi. – se apropie din nou de ea, strangand-o in brate si sarutand-o cu dorinta si nerabdare.
-Incercam sa fiu politicoasa. – ii atinge usor buzele cu limba, plimbandu-si degetele prin parul de un negru intens al solistului.

Dupa cateva zeci de minute petrecute in sufragerie, s-a lasat linistea. Cei doi au ajuns in dormitor, corpurile lor prabusindu-se unul peste celalalt in patul moale, uimitor de spatios. Lenjeria de pe acesta este rosie, dar lumina vaga o face sa para visinie.
Solistul incepe din nou sa-i sarute corpul, incercand fara succes sa-i indeparteze bluza mulata pe care o poarta acesta.

-Am pus-o special pentru tine. – ii zambeste siret, ajutandu-l sa-i deschida nasturii, lasandu-si la vedere sutienul negru cu dantela.

Cantaretul se simte tentat sa-i atinga bustul cu buzele si limba, dar adolescenta il opreste, impingandu-l provocator spre dreapta, trantindu-l pe asternutul moale. Naomi se aseaza zambind peste corpul acestuia si incepe sa-l sarute, dezbracandu-l in acelasi timp. Vocalistul ii indeparteaza camasa in carouri, apooi isi reia locul, stand deasupra ei.

-Stai cuminte, pisicuto. Nu vrei sa te musc, nu? – o saruta apasat, atingandu-i jucaus, cu limba unele portiuni din gura acesteia.

***

End note: yeah..i'm not good at hetero romance -_-