S&L:Straluceste! [shounen-ai] [sequel]

[Budinca]

Cititori!!
sakura345, de ce ai fi vrut sa il omori?:)) lasa copilul in pace..ok..credeam ca iar nu voi putea sa termin povestea ^^" thanks!!








IV. Do you like to shine?

2 Decembrie

Drumul este inghetat, zapada proaspata scartaind la fiecare pas. Soarele trece ironic printre nori, lumina sa amestecandu-se cu ei, obtinandu-se un galben estompat si rece.
Mici fragmente de nea, desprinse de pe cer de catre vant plutesc prin vazduh in cautarea altui loc de odihna. Raceala predomina in atmosfera, insa el simte dpar adierea racoroasa ce-i face pielea incinsa sa devina suportabila.
Simte curentul mai puternic decat cel provocat de vant si-si da seama ca se deplaseaza. Totul este confuz ; Nu-si aminteste nimic din ceea ce s-a petrecut in ultimele ore si asta il ingrijoreaza. Tot ce stie este faptul ca era acasa, grabindu-se pentru a ajunge la ceva sau cineva important lui.
Razele albicioase se plimba pe fata sa, convingandu-l sa-si deschida ochii. De-ndata simturile i se trezesc, incepand sa auda pasii inceti si zgomotul vantului din jurul sau.

-Yuuri..? – acum isi aminteste..plecarea cu trenul, peisajele cristaline si..noptile nedormite ce au cerut sa fie recuperate..pe scaun.

Privirea-i este inca incetosata, nedistingand decat forma suvitelor tanarului si stralucirea albastrie din ochii acestuia.

-Mai avem putin. – ii zambeste baiatului din bratele sale, sarutandu-l cu grija pe frunte.

Brusc, incepe sa-i simta mainile puternice sustinandu-i trupul in timp ce poarta valiza pe umarul drept. In ochii incepe sa se formeze peisajul bicolor, natura folosind doar albastrul intens, asemanator celui din privirea cantaretului si albul pur, stralucitor.

-Straluceste pentru tine. – continua, observand ca adolescentul admjira ramurile incondeiate cu omat curat ale copacilor. – Sper ca ai dormit bine. – il priveste cu dragoste, apropiindu-l de pieptul sau pentru a-l tine mai bine.
-Poftim.. ? – isi pune mana dreapta deasupra ochilor, soarele deranjandu-l de-ndata ce nu mai este acoperit de coroanele arborilor din jur. Nu a facut atat de bine contactul cu realitatea, asadar nu intelege toate cuvintele. Asteapta putin, apoi isi da seama de pozitia sa. – Imi pare rau ! –spune incercand sa coboare, insa nu i se permite acest lucru.
-Linisteste-te, inimioara. Mai sunt doar cateva case. – ii face semn cu fata pentru a vedea cladirea inalta, de doua etaje, aflata la o distanta de cateva zeci de metri de ei.

Ajungand in pragul vilei, Yuuri isi lasa prietenul din brate si-si indreapta mainile catre buzunarul gecii. Isi multumeste in sinea sa pentru faptul ca si-a cumparat una noua, iar fermoarul se deschide usor – probabil ca daca nu ar fi fost asa s-ar fi chinuit alte cateva minute pana cand ajungea la chei.
Priveste inelul subtire, din metal, pe care si-a insirat toate obiectele ce-l ajutau la deschiderea usilor la studio – din pacate..acestea fiind cam multe..

-Ai cheile, nu-i asa ? – intreaba Dana, privindu-i curioasa expresia fetei, aceasta fiind una greu de descifrat.
-Da, banuiesc ca da. Dar daca nu, spargem un geam. – ii raspunde amuzat, cercetand obiectele tot mai felurite din mana sa. – Le-am gasit ! – ii anunta, apropiindu-se de usa.

Ninsoarea reincepe cu putin dupa ce cei trei au intrat in casa. O incapere mare, cu tavanul inalt si peretii vopsiti in culori pale ii intampina. Myaki respira usurat in momentul in care revine cu picioarele pe pamant, insa ramane cu o senzatie de disconfort deoarece caldura ce-o simtea de la trupul solistului se risipeste.

-Nu este nimeni acasa ? – il trezeste Dana din transa, uitandu-se catre adolescentul ce-si aseaza lucrurile pe masa de langa bucatarie.
-Se pare ca nu. Cred ca mama este cu Ayame la cumparaturi, iar tata nu se intoarce de la munca inainte de ora douazeci. – ii raspunde sigur pe el, aranjandu-si tricoul ce i-a fost ridicat de geaca. – Acum sa va arat camerele voastre. – zambeste, in cele din urma, facandu-le semn sa-l urmeze pe scari.

***

« -Eh..noapte buna..» – il saruta pe frunte, zambind multumit, apoi se aseaza langa el.
Se pare ca nici parintii nici sora sa nu vor veni acasa in aceasta noapte, deci s-au hotarat sa nu-i mai astepte. Oricum, ora este destul de tarziu si toti trei sunt obositi.
« - Te iubesc.. »
Dupa o lunga negociere cu Dana, solistul a reusit sa o faca sa se multumeasca dormind in vechea sa camera. Daca aceasta ar fi avut un pat de doua persoane, nu l-ar fi deranjat sa stea el acolo, insa nu a fost asa.

***

-Este atat de liniste.. – gandurile sale aproape ca se aud in linistea calma a noptii. Geamurile prezinta mici flori inghetate, asternute pe un platou rece, albicios. Totul, inclusiv aerul din camera, semnaleaza temperatura scazuta, insa lui nu ii este frig. Se simte bine si este atat de emotionat incat nu poate adormi.
Inchide incet ochii, lasandu-se alintat de caldura celui de langa el. Asteapta cateva minute, apoi se misca putin, pana cand reuseste sa-l ia in brate.

- Nu poti sa dormi ? – ii aude vocea calma, apoi se destinde, savurand fiecare mangaiere care-i este oferita.

Isi misca incet capul, incercand sa-i ofere un ’’da’’, apoi isi ridica privirea, admirand ochii persoanei care-l alinta chiar si acum. Dupa multe ezitari, ii ofera un zambet timid, stiind ca de fiecare data este rasplatit pentru acest lucru.
Din fericire, nu s-a inselat, in clipa urmatoare tot corpul fiindu-I cutreerat de o caldura ciudata. Ochii-i tind sa se inchida, placerea simtita la atingerea buzelor celuilalt fiind prea mare.

-Te iubesc.. – i se spune incet, dar cu multa dragoste, aerul cald facandu-l sa tresara.

3 Decembrie

Ninsoarea s-a oprit in sfarsit dupa o noapte lunga. Razele soarelui se fac discret vazute, reflectandu-se in zapada. Aerut aproape fierbinte se amesteca incet cu cel rece care patrunde prin usa intre-deschisa.
Mainile ii tremura putin fara voia lui, bluza alba ce-o poarta fiind destul de subtire. Sta sprijinit de mica bucata de perete ce mai a ramas pana la usa, si de lemnul negricios ce constituie cateva rafturi inalte din dreapta sa. Nu stie ce anume priveste, insa privirea nu i s-a miscat de cand a ajuns..

-Yuu-chan ! – se aude o voce dinspre scari, facandu-l pe adolescent sa se intoarca incet, inchizand usa si departandu-se de ea. – Vei raci daca vei sta acolo. – se apropie fata de el, asezandu-se pe canapea.
-Nu cred..De fiecare data cand vin aici stau in acel loc. – se aseaz si el, ravasindu-si cateva suvite cu mana. Ce s-a intamplat ? Nu poti sa dormi ? – schimba subiectul, observand halatul alb al fetei, semn ca aceasta nu s-a detasat total de ideea de a se mai culca.
-Hm..De obicei nu dorm prea mult, si oricum : se apropie ora mea pentru micul-dejun. – zambeste aceasta, privindu-l in ochi in mod jucaus, abia abtinandu-se de la a-l linta din nou : nu-si da seama de ce, dar Yuuri arata diferit acum ; putin mai copilaros.
-O sa-l fac imediat..- spune adormit, uitandu-se catre bucataria aflata la cativa metri de ei. – Alintata mica. – pleaca spre frigider, nu inainte de a o ciufuli putin pentru a o trezi.
Aceasta se ridica cu rapiditate, mergand catre el, in drum uitandu-se la modul in care este construita bucataria : Probabil a fost o moda in anul in care s-au construit casele, deoarece majoritatea nu au aceasta incapere complet despartita de celelalte.
-Pe cine crezi tu ca faci “alintata mica”? – ii spune incercand in joaca sa para revoltata, aplecandu-se pentru a-i putea privi ochii pe sub breton.
-Pe tine si pe prietenul tau care de o ora a inceput sa citeasca o carte in pat si, posibil, a adormit de atunci. – zambeste, privind-o din cand in cand, incepand sa taie unele legume, invitand-o si pe ea sa-l ajute.

***

-Pisicuta.. – ii sopteste la ureche, aplecandu-se putin peste el. – Trezeste-te..Puteam sa jur ca ai adormit ; Nu este o carte atat de interesanta.. – il saruta cu atentie pe obraz cand observa ca acesta isi deschide incet ochii. – Vei avea destul timp sa dormi, insa vreau sa mananci inainte de a veni tata. Dupa cum il stiu, sigur te va face sa-ti pierzi pofta. – il ia in brate, ridicandu-l de pe perne in acelasi timp.

Cu putina greutate, insa tanarul reuseste sa-si faca prietenul sa coboare, apoi sa manance impreuna cu ei. Intre timp, vantul incepe sa bata cu mai multa putere, soarele ascunzandu-se printre nori, aceste fenomene facandu-l pe cantaret sa anuleze plimbarea pana in satul din josul dealului.

***

[Budinca]

sakura345, ce m-as face fara tine?:D E YuuRi!..ce face vampire knight din voi.... vei vedea ce sa ve intampla, stai linistita :) Thank you!!!!!!!!








-Yuuri.. ? – indrazneste acesta sa deschida o discutie dupa linistea care s-a asternut in asteptarea membrilor familiei.Acesta ii raspunde, intorcandu-si apoi capul spre el si, in sfarsit, afisand un zambet. – Ce se va intampla daca parintii tai nu ma accepta.. ? – reuseste sa spuna acest lucru, care il macina inca de cand au ajuns.
-Hm..probabil vom pleca si vom sta la un prieten, iar eu voi veni mai rar aici. Insa ma indoiesc de faptul ca nu te-ar putea accepta. Esti genul de baiat pe care mama il adora. – ii explica vesel, aranjandu-i cu atentie bretonul. Observa ca baiatul inca isi musca buzele, semn ca nu este totalmente linistit si continua. – Nu trebuie sa-ti faci griji. Tatal meu cu siguranta se va preface ca esti invizibil. – il saruta pe obraz, apoi isi coboara palmele in jurul gulerului camasii acestuia. – Iar Dana nu reprezinta o problema..inca – o priveste pe fata amuzat, insa nu mai are timp sa spuna ceva, in clipa urmatoare auzind usa cum se deschide.

Adolescentul se ridica zambind de pe canapea, indreptandu-se catre holul de intrare. O femeie destul de tanara si ingrijita, cu parul vopsit intr-o culoare de saten deschis, cu ochii caprui si putin mai scunda decat solistul. – observa Myaki, incercand sa se linisteasca, sperand sa nu se observe cat de ingrozit este de ideea intalnirii cu parintii prietenului sau.

-Care dintre ei ? – aude vocea femeii care, zambind, se apropie de el si de Dana.
-Care crezi.. ? – spune cantaretul vesel, uitandu-se odata cu ea la cei doi.
Femeia ii cerceteaza pe amandoi in parte, apoi isi priveste fiul dorind sa spuna ceva.
-Cu siguranta nu fata. – este intrerupta de barbatul care a intrat in casa cu putin dupa ea.

Acesta isi pune haina scurta, din piele neagra, in cuier, apoi se indreapta spre usa din dreapta bucatariei, examinandu-l in acelas timp pe baiatul de pe canapea.
Myaki il priveste atent in ochi, observand ca acestia sunt exact ca ai lui Yuuri, in ciuda faptului ca parul ii este blond cenusiu.

-Corect ! – ii zambeste solistul, asezandu-se cu grija langa baiat. – Ea este o prietena foarte buna, Dana – le face cunostinta, tinandu-si in acelas timp palm dreapta pe spatele micii sale minuni pentru a-l calma. – Iar el este noul meu pisoias, Myaki. – il ia in brate, intinzandu-i mana pentru a o saluta pe mama sa.
-Inteleg.. – ii priveste doamna ochii, surazand, apoi il saruta p obraz observand si ea ca adolescentul este speriat. – Ayame este in vizita la o prietena. A spus ca va veni pentru masa de pranz. – ii anunta aceasta, mergand apoi spre bucatarie. – Nu v-ati certat pe dormitoare, nu-i asa ?
-Inca nu.. – ii raspunde Yuuri, reluandu-si jocul cu firele de par ale baiatului de langa el.

***

Noaptea poate fi cel mai linistitor moment al zilei..daca stii sa o descoperi asa cum este. Un intuneric atat de profund, aprospe te imbratiseaza, oferindu-ti protectia si intimitatea de care nu ai avut parte cand soarele era pe cer. Acum te poti elibera, dand frau liber sentimentelor, descarcandu-te de toate temerile acumulate..

-Ai vazut ca totul a fost bine ? – ii mangaie acesta suvitele negre incet, depasindu-le in scurt timp, ajungand sa-i tina obrajii rozalii in palmele sale. – Zambeste putin..te rog.. – ii saruta fruntea calda, zambindu-i oarecum trist.

***

Totul este inghetat si..doar fulgii se fac vazuti prin aer, oamenii fiind fortati sa stea in caminele lor de temperatura foarte scazuta. Zapada deja a devenit mai tare, formand o scoarta de gheata deasupra ei. Totul este inghetat..dar calm..

-Suntem doar noi doi acum..Poti sa-mi spui ce anume te deranjeaza ? – incepe discutia de-ndata ce-l scoate din casa, nemaiputand sa astepte. – De cand am venit esti foarte trist.. – il priveste indurerat in ochi, incercand sa-i prinda mainile intr-ale sale.
-Nu s-a intamplat nimic..doar ca ma adaptez mai greu.. – isi muta privirea, in cele din urma lasandu-l sa-i patrunda degetele cu ale sale.
-Fi serios..Stii bine ca nu ma poti minti. Te cunosc mai bine decat crezi. – ii spune fara a lasa ingrijorarea sa i se simta in ton si incercand sa nu para nici prea autoritar. – Asa ca spune-mi..Ce este ? – se uita din nou in ochii lui, apropiindu-i pieptul apoi de al lui. Deocamdata, spera ca acsta tremura doar din cauza vremii..

Baiatul nu-i raspunde, stand putin incordat in bratele acestuia si fixand o simpla ridicatura de omat de langa ei in speranta ca Yuuri nu va mai insista. Dupa cateva minute de incordare, adolescentul ii da drumul, indrumandu-l spre o carare care pre a duce in satul de la poalele dealului.

-Vino, vreau sa-ti arat ceva atunci.. – ii zambeste crezand ca asa il va mai linisti si-l prinde de mana pentru a-l urma.

Ninsoarea nu da semne pentru o oarecare oprire. Temperatura a devenit mai suportabila, dar nimic nu pare a se topi inca. Norii nu mai sunt atat de cenusii ca inainte, prinzand tente de alb. Drumul nu este greu de parcurs, insa ritmul alert al adolescentului din fata sa il face sa oboseasca.
Ajunsi in sat, cei doi pornesc pe o alee nu foarte ingusta, ce incepe a fi circulata. Merg incet cateva zeci de metrii, apoi se opresc in dreptul unui magazin cu peretii de un orange rosiatic si cu un singur etaj.

-Am ajuns. Intra ! – ii deschide acesta usa, continuand sa-i zambeasca. Aerul este puternic inmirasmat cu vanilie, scortisoara si multe arome de fructe, ceea ce-l face pe baiat sa nu se impotriveasca. – Am sperat ca dulciurile te vot face sa te simti mai bine. La mine functioneaza. – ii zambeste continuu privindu-l vesel. Baiatul nu spune deocamdata nimic, atentia fiindu-I indreptata catre raftul inalt, plin cu diverse sortimente de ciocolata. – Iti cumpar orice, doar sa zambesti, bine ? – il saruta incet pe obraz, facandu-l sa se inroseasca involuntar.
-Nu este nevoie.. – isi lasa acesta privirea, pregatindu-se sa se intoarca si sa iasa pe usa, dar Yuuri il prinde la timp de mana, facandu-l sa-l urmeze.
-Nu spune asta. Relaxeaza-te putin si ajuta-ma sa iau cate ceva pentru acasa. – ii spune in drum spre vanzatoarea – pe care, se pare ca o cunoaste.

Dupa cateva minute in care cei doi au stat in magazin, a venit timpul ca acestia sa iasa din noi in frigul de afara – acum amplificat de vant. Aerul rece ii aduce o senzatie placuta, obrajii-i fierbinti incepand sa revina la temperatura normala. Drumul a devenit din nou necirculat, probabil datorita ninsorii puternice. Cerul a devenit cenusiu, nelasand lumina sa ajunga decat vag pe pamant.

-Yuu-chan ! – aude o voce copilaroasa din spatele sau, apoi se trezeste cu un baiat peste el – amandoi cazand in zapada. – Mi-a fost atat de dor de tine !! De ce nu m-ai anuntat ca vii ? – isi indeparteaza corpul de al cantaretului cu cativa centimetri, privindu-l in ochi incruntat.
-Am uitat. Asta este. –il impinde acesta incet, vazand ca pe chiul prietenului sau apar mici semne de frica si neliniste. – Buna, Fabi. – ii ofera un scurt sarut pe obraz, scuturadu-si apoi zapada de pe haine.
-Da..buna..El cine este ?! – isi indreapta degetul aratator catre baiatul brunet de langa el, privindu-l in ochi.
-Un prieten..Il cheama Myaki, daca imi amintesc bine. – ii raspunde, incercand sa para indiferent, pentru a vedea reactia baiatului. Acesta este putin luat prin surprindere de cuvintele solistului, dar nu indrazneste sa spuna ceva.
-Aww ! Este atat de dragut !! – ii prinde mainile cu ale sale si-l trage spre el, lipindu-i capul de pieptul sau – chiar daca acest ’’Fabi’’ nu are inaltimea cantaretului, tot este mai inalt decat el.

***

« Nu trebuia... » Vantul s-a oprit, dar ninsoarea inca este destul de puternica. S-au departat de mijlocul satului, ajungand la marginea unde nu mai exista decat zapada..un strat grost de zapada si o poteca facuta de locuitori. « Nu avea nevoie de asta.. » Pasii sunt executati cu greu datorita stratului mai tare format la suprafata omatului, dar are in gand sa suporte. « Nu stiam ca il va afecta atat de mult.. » Se opreste privind in pamant si facandu-l si pe celalalt sa isi sfarseasca mersul.

-Imi pare rau.. – isi indreapta ochii catre ai baiatului, incercand totusi sa zambeasca. – Sunt unele momente in care nu stiu ce sa spun si ma iau de cineva. ~ La naiba cu tine, Yuuri..Asta nici macar nu este o scuza ! ~ Imi pare rau..
-Pentru ce.. ? – il intreaba acesta intorcandu-se cu cativa pasi pentru a ajunge in dreptul sau
-Pentru.. ~ Haide ! Stii bine pentru ce..si nu iti voi da sansa de a spune ca nu am gresit cu nimic ! ~ Pentru felul in care am vorbit..Stiu ca nu aveai nevoie sa vorbesc asa despre tine.. – isi lasa din nou capul in pamant, oftand.
-Nu..eu doar.. – incearca acesta sa formuleze o propozitie muscandu-si buzele involuntar intre cuvinte, insa este oprit.

« Atat de cald..in aceste momente reci, inghetate de teama si sparte de indoieli..apoi reinaltate cu disperare, lipindu-se ca intr-un joc cu nestiinta..de ce face asta.. ? »
Inca nu vrea sa-i elibereze palma. Nu stie de ce : pur si simplu a inlemnit tinandu-l de mana, cu privirea fixata pe pielea alba a baiatului. Dupa cateva minute de tacere, solistul se uita in ochii lui pentru putin timp, afisand un zambet scurt.

-Ite-te…ce faci ? il intreaba adolescentul trezindu-se peste corpul solistului, in zapada destul de inalta.
-Nu am mai facut de mult timp asta. Am vrut sa vad cum se mai simte- priveste acesta cerul zambind, cuprinzand mijlocul biatului cu mainile sale- Si pe langa asta….isi face prietenul sa-si ridice chipul din pieptul sau- Devenisem prea serios, iar asta ma ingrijora- il face in sfarsit sa zambeasca, desi arata inca trist.

A fost doar o clipa, insa deja s-a mai linistit. « Poate ca nu este atat de grav..poate era doar putin confuz.. »

- Imi poti spune acum ce ai patit ?-se aseaza mai bine in zapada, miscandu-si incet palma pe obrazul acestuia.
- Ma simt in plus si… nu stiu ce caut aici. Am impresia ca nu fac decat sa-ti stric planurile pe care ti le faci.- isi misca degetele inghetate in zapada, evitand privirea solistului.
-Sigur ? – ii saruta fruntea rece, primind un raspuns afirmativ. – Ma bucur pentru ca nu este ceva mai grav..credeam ca esti bolnav. – se ridica incet pentru a nu-l dezechilibra pe cel din bratele sale. – Stai linistit..deocamdata nu ma deranjezi – il mai saruta o data, asigurandu-se apoi ca nu mai are zapada pe haine. – Sa mergem acasa acum. – ii zambeste in speranta ca asta il va linisti, apoi il prinde de mana pentru a-si continua drumul.

***

[Budinca]

sakura345, da...pacat ca eu mi-am pierdut interesul dupa 13 minute din primul episod :)) hm...cat urasc faptul ca nu mai stiu exact ce e in continuare aici ^^"...vom vedea..thank you!








Probabil este ce mai drum lung pe care l-a parcurs in viata sa : din nou este liniste, iar asta il enerveaza. "De ce nu poate sa glumeasca ?! Sau macar sa zambeasca. Nu cred ca ar fi atat de greu sa joace putin teatru : pana la urma, daca el nu se simte in largul lui nu trebuie sa suferim toti..Nu vreau sa ma cert tocmai acum. Dupa cum il stiu, ar fi in stare sa plece inapoi in Tokyo pe jos, asteptand sa-i cer iertare..Nu este chiar acel inger care vrea sa para.."
Vantul a pornit din nou de cateva minute, acum simtindu-se deja consecintele. Nu se auzeau decat crengile tremurande ale copacilor pana cand o bubuitura rupe tacerea.

-Esti bine.. ? – se apleaca de la trunci, privind adolescentul cazut la pamant de langa el. A avut intentia de a-l anunta ca acolo gheata este mai lucioasa decat in alta parte, insa, vazundu-l ingandurat, a renuntat la idee.
-Sunt bine. Am cazut si mai rau in viata mea. – se ridica gata sa-si continue drumul, inas in clipa urmatoare se trezeste din nou cu posteriorul pe bucata rece acoperita pana atunci de un stat foarte subtire de zapada. "La naiba.." -Ah..Nu ma ajuta, nu ma ajuta. Ma descurc si singur ! – ii impinge mana baiatului de langa el, incercand sa iasa cat mai repede din ipostaza penibila in care se afla. – Sa mergem ! – spune increzator, facand pasi mari si miscandu-si bratele pe langa corp mai mult decat de obicei pentru a nu-i da prietenului sau ocazia de a-l intreba ce s-a intamplat.

Zapada este inca moale pe acea portiune a dealului, lucru care-l sperie pe solist : nu vrea sa sfarseasca din nou in omat – s-a injosit deja destul de mult pentru o singura zi.

-Yuuri.. ? – spune incet, sperand intr-un miracol pentru ca vorbele sale sa ajunga la cantaretul aflat la cativa metri in fata sa..din pacate, fara succes. – Yuuri ! – mai incearca o data, acum avand impresia ca a vorbit prea tare, fapt ce-l face sa-si puna palmele la gura. Adolescentul ii raspunde cu un ’’da’’ scurt, fara ca macar sa-si intoarca privirea. – Eu..mai avem mult ? – s-a pierdut pentru cateva secunde, fapt ce-l face sa nu mai poata spune ceea ce avea in minte. Se teme de faptul ca apeland la aceasta intrebare nu face decat sa-l enerveze mai mult, dar acum nu mai poate da timpul inapoi – probabil ca daca ar fi putut, ar fi facut asta de mult..Nu vrea sa fie trist sau depresiv tocmai acum, cand are in sfarsit destul timp pentru a-i spune tot ceea ce nu ii este clar, dar..ceva nu-i da voie sa zambeasca. Pe langa faptul ca ar fi ciudat sa treaca brusc de la o stare la alta, vazandu-l acum si pe Yuuri suparat, poate chiar nervos, ii risipeste orice urme de curaj sau de incredere ramase in sufletul sau.
- Nu chiar. Ridica-ti putin privirea din pamant si vei constata asta si singur. – ii raspunde intimidant, chiar si fara sa foloseasca un anumit ton, insa isi da seama de asta prea tarziu. Il priveste pe ascuns intorcandu-si incet si, cu putin noroc, neobservabil capul. Nu se astepta sa vada o alta expresie pe fata acestuia..poate doar una mai mirata in loc de aceasta plina de vinovatie, dar nici asa nu este uimit. Nu poate sa faca nimic decat sa spere ca totul se va rezolva pana in ziua urmatoare.

***

« In sfarsit am ajuns.. » isi spune grabindu-se sa deschida usa casei. Timpul a trecut oricum prea incet : spera ca vor merge in sat, se vor distra, apoi ca vor veni acasa pentru a impodobi primul brad impreuna. Acest conflict tacut clar nu se afla im planul sau de sarbatori.
Fara sa-si dea seama, inchide usa casei exact in fata baiatului, aproape lovintul peste fata. Se uita putin nedumerit inspre obiectul gros, de lemn, apoi lasa manerul liber, pregatindu-se sa-si puna geaca groasa in cuier. Mai arunca o privire asupra intrarii in casa, apoi isi continua drumul, urcand pe scari pana in camera sa. « Parintii nu sunt acasa si nici Dana..probabil au plecat in vizita prin vecini. » isi spune, stiind ca Dana era dornica sa cunoasca cat mai multe persoane in aceasta vacanta.
Stand intr-o liniste mai mult decat enervanta, nu i-a fost greu sa auda momentul in care prietenul sau a intrat, in sfarsit, in casa. « Nu are unde sa se duca. Tot aici va ajunge.. » se gandeste solistul, incercand sa para ca se adanceste intr-o carte. Nici de data aceasta, intuitia nu l-a inselat, auzandu-l in cele din urma batand la usa. – acesta nu putea sa nu o recunoasca..doar numele cantaretului era scris cu litere mari pe ea.. –
Yuuri se ridica dupa cateva secunde, incercand sa para cat mai serios, insa amintindu-si incontinuu ca nu trebuie sa spuna – din nou – ceva nepotrivit sau rautacios. Dupa cateva cugetari ii deschide, fiind imediat intampinat de doi ochi mari si tristi.

-Nu..nu ma privi ca un catel. Nu te iert atat de usor ! – pentru un moment se pierduse..dintotdeauna i-a fost greu sa reziste in fata lucrurilor dragalase.
-Dar… - incearca Myaki sa spuna ceva, insa este intrerupt imediat.
-Nici un dar ! Nu incerca sa ma prostesti. – nici el nu constientizeaza ce spune..acum, in mintea sa, este doar faptul ca nu trebuie sa piarda in discutia asta.

Adolescentul se uita inspre podea pierdut pentru cateva secunde, apoi vede ca i se face loc sa intre in camera. Nu mai stie nimic in momentul acesta. Nici macar unde este.

-De ce..ne-am certat… ? – isi revine cand se aseaza pe marginea patului acoperit de un asternut negru.

Cantaretul se uita putin in gol catre ecranul laptop-ului, apoi se intoarce incet catre baiat. Are buzele intre-deschise, parca vrand sa spuna ceva destul de lung, insa apoi se trezeste, rezumandu-se doar la un, apoape soptit, « Nu stiu.. ».
Myaki il priveste in ochi stiind acum ca acesta este adevarul, insa nu spune nimic, nestiind care va fi reactia urmatoare a lui Yuuri. Deocamdata este liniste, insa cei doi incep sa afiseze scurte zambete, amuzandu-se, constienti de comportamentul prostesc pe care l-au avut.

-Hai sa spunem ca nu am facut nimic in ultimele ore mai bine.. – vocalistul isi incearca norocul, sarutandu-l incet pe obraz, desi stie ca este iertat doar pentru ca prietenul sau isi doreste sa fie fericit, nu pentru ca merita.


24 Decembrie

In ultimele saptamani lucrurile s-au mai remediat in cadrul familiei, fiecare incepand sa se cunoasca si sa fie mai deschisi unii cu ceilalti. Impodobirea bradului a fost de multe ori amanata datorita zapezii si stratului de gheata care acopereau soseaua care ducea catre cel mai apropiat loc de unde puteau lua unul, adolescentii ajungand sa il decoreze doar cu doua zile inaintea Craciunului. Aceea a fost intradevar o experienta placuta, nemaiexistand obisnuitele certuri si conflicte care apareau in ceilalti ani.
Este Ajunul Craciunului, una dintre cele mai asteptate zile din an atat de Yuuri, cat si de multe alte persoane. Toti, din familie sau nu, s-au straduit cat au putut de mult pentru ca atat cadourile cat si ambalajele lor sa fie cat mai frumoase si le-au asezat inaintea lasarii intunericului sub bradul verde, ornat cu diverse culori. Acum a sosit clipa mult asteptata de toti din acea casa, iar toti sunt asezati in jurul pomului multicolor – lucru ce este ca o traditie pentru familia Takashi de cativa ani.

-Nu ! Nu inca ! – ii ia repede cadoul din maini, punandu-l langa el, dar in partea ascunsa de baiat. – Tu il primesti mai tarziu ! – ii spune hotarator, tonul facandu-l pe Myaki sa-si indrepte spatele, luandu-i orice cuvant de pe buze.
-Hai, Yuuri : credea ca este pentru mine. – incearca Dana sa il apere, vazandu-l putin speriat.
-Mi-ai amintit ! Poftim. Sarbatori Fericite ! – schimba vocalistul repede subiectul, stiind ca fata il poate intreba in orice clipa de ce este atat de secretos, in privinta cadoului prietenului ei. Cutia pentru adolescenta este una destul de mare, albastra, cu fulgi mai deschisi la culoare, inegali, pe toata suprafata.

Tanara nu mai spune nimic, fiind mai mult decat curioasa sa vada continutul cadoului sau. Il ia cu grija, punandu-l pe picioarele sale si incepand sa-l despacheteze cu nerabdarea unui copil. Vocalistul le daruieste in tot acest timp si parintilor sai darurile – Ayame ,,servindu-se’’ de la inceput cu al sau si fiind mai mult decat incantata. Yuuri nu a avut niciodata probleme in alegerea cadourilor, in special in ale celor apropiati si nici anul acesta nu face exceptie, desi magazinele nu au avut aceeasi variatie de lucruri ca in alti ani.

-Waah ! Yuuri ! Ce e ,,asta’’ ? – tresare Dana, ridicandu-si mainile la vederea faptului ca acea cutie se deschide singura. Tanarul nu face decat sa zambeasca, tinandu-si capul in palma dreapta si privind-o pe fata care, cu frica, scoate capacul cadoului. – Ce… ? – ramane cu gura deschisa, uitandu-se atenti la continutul darului.
-Iti place ? Am vrut sa fiu original. – zambeste acesta in continuare, captand atentia si celorlalte persoane din jurul bradului.
-Dar e.. – ia aceasta in brate ,,obiectul’’ moale si cafeniu din cutie – ..un catel..? – il priveste in ochi cand pe el, cand pe Yuuri, asteptand – din nou – o explicatie.
-Da..ti-ai dat seama..iti place ? Il vom tine aici pana cand vei ajunge acasa. Acum gandeste-te la un nume. – se intinde pentru a-l putea mangaia, bucurandu-se de faptul ca Dana s-a linistit si zambeste multumita.
-Sayuri. – ii acorda o ,,lovitura directa’’ cantaretului care ramane privind in gol cu mana pe capul micutului animal.

***

Lucrurile s-au calmat rapid, insa catelusul – sau mai bine spus catelusa – a ramas cu acelasi nume – spre neplacerea lui Yuuri.
Luminile s-au stins, ramanand aprinse doar cele din brad si cele slabe din dormitoare. Solistul intra in camera calda imediat dupa Myaki, ascunzand in spatele sau o cutie argintie, legata cu o funda albastra, catifelata.

-Acum este randul tau..

[Budinca]

Too bored...nu am rabdare pana maine (:|
sakura345, ai scris bine, dar ai incurcat y cu z :P...sper ca iti va placea(sau "va", daca sunteti mai multi *no prea cred..*)anyways..thaks & chuu :blushing:



Nee nee...ca sa fie postul mai colorat ^^" ...desen cu yuu-chan(ciudat..mi-a luat doua nopti..numai dupa 12 noaptea puteam sa lucrez la el..)...il retusez cu alta ocazie :D
So..here we go ^^ -- http://sango932000.deviantart.com/art/FI...i-91340443









Baiatul face instinctiv cativa pasi in spate, lovindu-se usor de marginea patului. Se aseaza incet pe obiectul de mobilier, privind continuu in ochii stralucitori ai cantaretului. Intotdeauna a fost considerat un copil rabdator, care nu cere nimic si caruia nu-i place sa-i deranjeze pe ceilalti, insa, in adancul sufletului sau, in astfel de momente ii este foarte greu sa reziste. Curiozitatea il macina in timp ce priveste cutia lucioasa si argintie care se apropie de el. Stie ca sub nici o forma nu-si poate permite sa accepte un dar daca acesta depaseste, ca pret, anumite « limite » care i se par normale, insa acum pur si simplu isi doreste sa uite de aceasta regula pe care si-a impus-o.
Tresare cand il vede pe cantaret asezandu-se in genunchi in fata sa si se uita mai atent. Acesta ii pune cadoul pe picioare, Myaki constatand ca este mai usor decat credea, apoi il deschide incet privindu-l din cand in cand in ochi. Solistul scoate din acesta o bluza bleu si o aseaza indiferent in pat, langa baiat, apoi un glob de zapada cu care procedeaza in acelasi mod. Adolescentul se uita la acestea fara sa-si miste capul, simtind ca trebuie sa stea nemiscat, apoi se inroseste, primind un sarut pe obraz.

-Esti pregatit ? – il priveste vocalistul intens, tinand inca mainile in cutie si avand un zambet ciudat pe buze.
-Nu... – ii raspunde baiatul cu buzele tremurande, insa surazand.

Stie ca Yuuri nu-l va lua in serios, iar asta il linisteste. Nu a mai simtit asta pana acum : Este fericit si totodata ezita. Nu stie ce sa faca. Prin minte ii trec continuu cadorile posibile care s-ar afla acolo si incearca sa gaseasca o scuza pentru fiecare. Brusc se trezeste, mainile fiindu-i prinse de cele ale cantaretului.

-Sa nu te sperii. Este ceva banal..Nu va trebui sa faci nimic. Nu este nevoie sa accepti ; daca nu vrei, nimeni nu se va supara. Stai linistit : tremuri de cand am intrat in camera. – ii spune pe un ton vesel, sarutandu-i apoi fiecare deget si aratandu-i o cutie mica, aproape identica cu cealalta.

O deschide mai incet decat ar fi normal, verificandu-i continutul pe sub capac si muscandu-si buzele in acelasi timp. Myaki il priveste cu atentie, simtind cum picioarele ii amortesc. Ochii i se maresc cand observa sclipirea a doua inele faurite dintr-un metal alb, avand un model unic pe suprafata lor.

–Hei ! Nu intra in soc aici. Este doar..un inel de logodna. Nu ne casatorim..inca. – ii zambeste tanarul cantaret, oferindu-i inca un sarut pe obraz.

Nu se asteapta sa primeasca o confirmare, deci i-a unul dintre inelele din cutie si i-l aseaza cu grija pe deget. Vazand ca adolescentul inca nu face nici o miscare, i-a si celalalt obiect valoros, ii ghideaza mana catre a sa, repetand procedeul si incheiand « ceremonia ».

-Gata..ai scapat. – il anunta, ciufulindu-i putin parul si ridincandu-se. Se misca putin prin camera pentru a scapa de durerea acumulata datorita pozitiei, apoi il priveste din nou.

Myaki isi misca in cele din urma capul, uitandu-se la mana sa dreapta si o ridica, vrand sa cerceteze mica bijuterie. Spre surprinderea sa insa, din momentul in care isi inclina degetele aceasta cade, rostogolindu-se pana la picioarele lui Yuuri.

-Poate au gresit masura..o sa discut cu ei dupa sarbatori. Stai linistit : voi avea grija de el. – ia inelul in palma sa, privindu-l si comparandu-l cu celalalt, in cele din urma zambind pentru a-l linisti pe baiat.
-Nu!..nu..e in regula..Este bun si asa.. – se indreapta baiatul putin speriat catre el, punandu-si la loc obiectul si incercand sa zambeasca. Nu vrea sa il dea inapoi : este pentru prima data cand primeste asa ceva..poate ca este in stare de soc, dar stie bine ca inelul acesta trebuie sa ramana la el.
-Nu ma asteptam sa accepti atat de repede. S-a petrecut vreo schimbare in sufletelul tau iar eu nu mi-am data seama? – ii ridica barbia incet, prinzandu-l de mijloc cu cealalta mana si lipindu-l de corpul sau. Isi lasa buzele intre-dechise in momentul in care aude un soptit « Poate », apoi il impinge in pat jucaus, incepand din nou sa-l sarute.


25 Decembrie

« A fost cel mai frumos cadou.. »

Iar prin asta nu se refera doar la inel : Intreaga noapte a fost magica. Desi nu a fost prima de acest fel, cu Yuuri va fi intotdeauna altfel. De data aceasta poate sa spuna chiar faptul ca s-a distrat. A ras, a plans, a trecut prin toate starile intr-un ritm atat de alert incat nici nu mai stia de ce facea asta. Nu a obosit, dar inca ii este somn.
Sta cu ochii deschisi, restul corpului fiindu-i ascuns sub patura moale. Spre norocul sau, fereasta se afla in spatele sau, deci nu este afectat. Camera pare mult mai linistita acum : lumina alba de afara, intensificata de zapada se strecoara prin bucata mare de geam, luminand peretii bej.
Isi misca putin corpul, incercand sa se dezmorteasca, insa il atinge imediat pe cel al cantaretului. Ramane nemiscat, sperand ca nu l-a trezit, apoi se intoarce spre el pentru a-l putea privi. Zambeste calm, observand cat de linistit pare acesta cand doarme, apoi, asezandu-si mainile in jurul gatului acestuia, inchide din nou ochii, adancindu-si capul in parul solistului.
erul a devenit senin de-ndata cum ninsoare s-a rarit, intr-un final oprindu-se. Zapada de pe case arata acum precum un stat gros de zahar pudra pus pe niste prajituri mici si proaspat coapte. Casa micului cantaret a devenit colorata peste noapte, becurile si beteala inveselind-o. Este prima zi de Craciun, iar asta este mai mult decat vizibil, strada ingusta fiind mult mai strabatuta de oameni decat pana acum. In general este liniste, oamenii vorbind involuntar mai incet la vederea peisajului feeric..

-Yuuri! Gata..E prea mult! Trebuie sa respir! – striga baiatul cu lacrimi in ochi, gafaind si incercand sa-si elibereze parul din mainile solistului.
-Inchide gura ! Sunt aproape. – ii tranteste din nou capul, zambind triumfator, apoi isi retrage mana din parul acestuia, indreptandu-si spatele.

Baiatul se ridica cu greu, clipind des si scuturandu-si suvitele negre – si acum ude – de par. Isi pune mainile pe fata, murmurand continuu cuvantul « doare », incercand sa gaseasca un punct de sprijin. Yuuri ii atinge umerii, ghidandu-l spre el, apoi, luandu-I obrajii in mainile sale, il saruta amuzat pe nas.

-Vezi ce li se intampla copiilor neascultatori ? – ii zambeste in continuare, deschizandu-si apoi geaca. – Hai.. – ii apropie corpul de al lui, asezandu-i capul pe pieptul sau si strangandu-l in brate.
-Yuuri ! Ti-am spus sa il tii departe de zapada, nu sa il bagi cu capul in ea. – se aude vocea Danei care acum a iesit pe usa case, cu noul sau prieten in brate. Vocalistul surade, observand caciula rosie, cu o biluta moale si pufoasa in varful acesteia care atarna pe fata micului catel, apoi reuseste sa pronunta un “scuze” cu zambetul pe buze.
-Te-ai incalzit ? – il trezeste pe Myaki din scurta stare de euforie, indepartandu-l putin de corpul sau si aranzandu-i parul. Veselia i se reinstaureaza pe chip, de-ndata ce aude un raspuns afirmativ si ii vede obrajii imbujorati.

***

-Um..Yuuri ? – se incumeta baiatul sa prinda cu degetele sale inghetate o parte din maneca jachetei solistului, tragand incet de aceasta. A fost mereu ezitant cand trebuia sa il abordeze, dar asa putea sa demonstreze multor persoane ca Yuuri nu este atat de intimidant si oarecum critic cu cei din jur precum se crede : nu i-a reprosat nici macar o singura data faptul ca « ar trebui sa se hotarasca, daca vrea sa-i atraga atentia sau nu », cum ar fi facut altii. – Unde mergem.. ? – isi continua enuntul de-ndata ce aude sunetele care-i ofera incredere.
-Sa vizitam un prieten..Sunt sigur ca va fi incantat la vederea prietenului Danei. – ii face cu ochiul fetei zambind, in timp ce mana stanga i se misca incet, prinzand palma inghetata a baiatului intr-a sa.
-Hei ! Tu m-ai rugat sa il iau cu mine. Esti sigur ca nu va pati nimic ? Este cam mic pentru a iesi afara. – se uita fata la animalul ferit de vant cu ajutorul gecii sale, muscandu-si buzele aproape crapate datorita frigului.
-Stai linistita..Sta aproape. Nu va pati nimic. Uite ! – ii arata cladirea mare, aflata exact pe coltul strazii din fata lor si se grabeste sa ajunga in dreptul usii acesteia, uitand de faptul ca il tinea de mana pe adolescent si dandu-i drumul din instinct. –Iarta-ma.. – isi trece mana prin par, rusinat de fapta sa, apoi suna la intrare.

Au trecut cel putin doi ani de cand nu a tecut prin fata acestei case, iar ultima data a avut loc o cearta atat de serioasa, incat a uitat sa si intre in aceasta. Nu si-a cerut iertare, nu a explicat nimic despre acea intamplare si probabil nici nu o va face curand. Ii este bine asa cum este acum..nimeni nu a murit datorita faptului ca nu a discutat cu propiul tata din cate stie el, deci de ce ar fi el o exceptie ? Nu are nevoie de acesta. A muncit din greu pentru a scapa de dependenta fata de parinti si nu a regretat nici o secunda asta. Stie ca poate sa supravietuiasca si asa.
Este trezit din aceasta transa de catre caldura acumulata in timp intre palma sa si a lui Myaki. Se uita nedumerit catre acesta, observandu-i fata ingrijorata. Isi indreapta apoi privirea catre geamul din parte superioara a usii si observa mici lacrimi acumulate in ochii sai. Stia ca se mai intampla, dar de data aceasta nu si-a dat seama.

-Sunt bine.. – si le sterge repede, auzind pasii repezi ai celul care venea sa ii primeasca, apoi usa se deschide. –Kouta !
-Da.. ? – baiatul din casa impinge usa entuziast, insa in urmatoarea secunda ramane socat, privind in gol in fata sa. – Yuu-chan..? Yuu-chan!! Mi-a fost dor de tine ! Credeam ca voi muri de singuratate de cand ai plecat ! – se agata acesta de gatul solistului, aproape sufocandu-l. Nici el nu statea mai comod : spre nenorocul sau, in ultimii ani nu a reusit sa se inalte decat cu doi sau trei centimetrii, acum doar pragul usii ajutandu-l sa ajunga cu chipul in dreptul barbiei cantaretului.
-Fii serios..Nu ai voie sa mori pana cand nu esti major ! Ti-am mai spus asta. – ii prinde obrajii in palmele sale stiind ca asta astepta, apoi ii da drumul vazand ca acesta se misca pentru a le face loc sa intre.

Vantul incepand din nou sa adie cu putere, cei trei au facut un pas in casa luxoasa pentru ca usa sa se poata inchide, apoi s-au asezat pe canapea ; cel putin, Dana si Yuuri au facut asta.
« Ce caut aici.. ? » baiatul incepe sa se uite in jur cu discretie, gandindu-se cum ar putea sa scape de o oarecare discutie cu acest baiat pe care..pur si simplu nu il cunoaste, dar are impresia ca el stie cine este. « Este ciudat..Nu am ce cauta aici.. » incearca sa faca pasii necesari pentru a iesi din casa, dar este oprit de mana adolescentului misterios.
-Nu poti sa pleci acum. Inca nu am facut cunostinta. – ii zambeste oarecum straniu, lucru care incepe sa-l inspaimante pe baiat, apoi ii intinde si cealalta mana, vrand sa se cunoasca. – Myaki-chan, nu ? Eu sunt Kouta, un vechi admirator al acelui „domn”. – il arata in spate, surazand, pe Yuuri care pare deocamdata ocupat de cu totul altceva decat de ce fac cei doi.

Baiatul se uita ingrozindu-se cu fiecare cuvant auzit, neputand decat sa dea din cap. Se asteapta ca in orice moment, baiatul sa sara asupra lui cu un cutit, sau altceva cu care i-ar putea lua viata, fapt ce-l face sa cerceteze fiecare obiect din imensa sufragerie. Isi doreste mai mult ca oricand sa plece, insa frica si mana ce-i este inca prinsa de cea a baiatului il opreste. Nu intelege de ce l-a adus Yuuri aici..daca voia sa-l viziteze, putea merge si fara el, putea sa faca orice fara sa se teama ca ar fi fost vazut..

-Myaki.. ? – isi aude numele rostit de o voce care nu a mai fost auzita zicand acest lucru, si isi schimba rapid privirea catre locul de unde au venit sunetele respective. – Sper, spre binele tau, ca nu ne vei lasa aici, singuri. – il privesc demonic doi ochi intunecati, ce-l fac sa ramana nemiscat, fiindu-i frica si sa respire. – Mai am inca multe planuri care te includ si pe tine pentru astazi. – aceste cuvinte ii dau fiori, singurul lucru care-l face sa renunte la pozitia dreapta fiind mana sa, lasata libera din stransoarea lui Kouta. – Nu vei pleca, nu-i asa ? – i se cere o confirmare, la care el nu poate raspunde decat cu un « da » mut, exprimat prin miscarea capului si venirea sa langa ceilalti.
-Relaxeaza-te ! – se trezeste strans in brate de catre prietenul solistului, dar nu indrazneste sa spuna ceva, Yuuri fiind mult prea aproape si putand sa-l pedepseasca imediat in caz ca face vreo greseala. – Haide ! Stai jos. Vreau de mult timp sa te cunosc ! – ii zambeste acesta larg si continuu, insa el nu poate decat sa schiteze un zambet fortat pentru a nu il enerva.

***

[Budinca]

sakura345, same problem here...te-am facut curioasa? esti singura :)) ... ma gandeam asa, din intamplare, ca trebuie sa ma astept ca fic-ul sa fie sters(am auzit nu stiu unde ca nu mai are sens sa fie continuat un fic cand doar doi useri se obosesc sa posteze *situatie mai rea la mine, deci*)..whatever ^^









Orele au trecut incet, dar sigur, cei patru adolescenti vorbind despre lucruri tot mai diverse, in special despre cele intamplate in ultimii ani. Casa era in rest ciudat de goala, parintii lui Kouta avand o vacanta pentru luna de miere, mama sa recasatorindu-se de curand cu al treilea sot, iar Midori fiind la studii in Franta.

-Esti dragut ! – graieste Kouta, prinzandu-l pe baiat de maini. Discutau doar despre lucrurile pe care le vor face in urmatoarele zile, deci aceasta afirmatie a venit pe neasteptate, facandu-l pe Myaki si mai confuz decat era pana acum. – Nu inteleg de ce esti atat de incordat, dar eu vreau doar sa fim prieteni ! Pana la urma, prietenii lui Yuu-chan sunt si prietenii mei ! – continua, radiind de optimism si tinandu-l in continuare de maini.

Cu siguranta, Myaki nu se astepta la asa ceva. Credea ca acest baiat doar joaca teatru, fiind nervos in adancul sau, dar pana acum nu a simtit nici o urma de falsitate. Acesta s-a jucat cu Sayu, noul companion al Danei si cu ea de asemenea, incercand din rasputeri sa-l faca sa-si recunoasca noul nume, insa fara succes, iar fata nu a spus nimic ciudat – ceea ce s-ar fi intamplat daca ceva era in neregula cu adolescentul..Poate chiar si-a facut prea multe griji..

-Ma bucur sa aud ca suntem de aceeasi parere. Vom mai veni in zilele urmatoare, insa acum suntem chemati la masa. – inchide, intr-un sfarsit, Yuuri telefonul, ridicandu-se de pe canapea si privindu-si vechiul prieten. – Ai grija. – il saruta pe frunte, simtind ca macar atat ar putea face dupa toti anii in care l-a ignorat, facandu-l sa se ingrijoreze enorm in unele situatii si sa apeleze doar la rude pentru a afla ceea ce se intamplase. – Noapte buna.

4 Ianuarie

-Si asta s-a intamplat.. – isi termina baiatul replica, uitandu-se adanc in ochii prietenei sale, asteptand cu disperare o reactie.
-Ei..se puteau intampla si lucruri mai rele. – incearca fata bruneta sa-l inveseleasca. – Nu este grav, dar daca spui ca acum nu iti mai vorbeste.. – isi aminteste acest mic detaliu, incepand sa se joace cu rebelele suvite din parul sau. – Insa tu i-ai vorbit, nu-i asa? – incearca sa schiteze un zambet si sa se concentreze, desi dintr-un oarecare motiv nu reuseste deloc acest lucru; ceva ii sta in cale. Poate ochii plini de rugaminte ai prietenului sau, poate problema complicata..sau poate cele trei pahare cu sake savurate cu o seara inainte.

Baiatul nu face decat sa-si miste capul, indicand un raspuns afirmativ. Se simte putin ciudat in acea pozitie, cu capul pe picioarele Danei, insa fata insistase pe faptul ca acesta este locul „pacientului”. Nu-si aminteste cand prietena sa a devenit psiholog, dar cat timp il asculta este in regula.
„Ultimele zile au fost cu adevarat speciale. In moduri mai mult sau mai putin placute..” isi spune adolescentul, cand in sfarsit reuseste sa iasa in fata casei. Soarele este pe cer, iar asta ii da o ciudata senzatie de incredere. Stie ca e prostesc sa simti asa, pana la urma, cati oameni au suferit in zile insorite? Cate razboaie s-au purtat? Faptul ca noaptea este perioada in care se petrec nenorocirile si ziua iti ofera siguranta este o simpla decizie a oamenilor. Pentru ca lor le este frica de necunoscut, iar noaptea ascunde multe lucruri – care nu sunt neaparat infricosatoare. In mintea lor, ziua arata orice neregula, dar nu este asa: Ziua, deoarece oamenii sunt atat de linistiti, infractorii se pot cufunda mai usor in multime, mult mai usor ca noapte, cand, in liniste, li se aude fiecare pas grabit. Dar de ce se gandea la asta? Probabil ca Dana nu este singura care nu se poate concentra..”De la ce au pornit toate acestea?” Daca cineva i-ar putea raspunde...
...era ultima zi din an, insa nimeni nu parea agitat, iar asta era ceva nou pentru el. Toate erau pregatite. Aparent, toata lumea era fericita, dar totusi lipsea ceva.

-Nu se poate..Chiar astazi? – baiatul statea pe pat, urmarind cum tanarul cantaret isi aranja camasa albastra pe corp. –Dar astazi este.. – asa ceva chiar nu i se parea normal, iar calmul solistului il speria.
-Nu este nimic neobisnuit. Trebuie sa ajunga acolo pe doi ianuarie, iar drumul este lung. Oricum, nu-mi pasa.. – acesta isi incheia nasturii parand aproape negrii datorita luminii vagi din camera cu ochii intredeschisi. Inca era calm, iar acesta era un semn de ingrijorare pentru cel de langa el.
-Dar, Yuuri! Este tatal tau.. – parea chiar afectat de aceasta situatie, insa vocalistul nu-si dadea seama care era lucrul care-l deranja. –Iar aceasta este o zi importanta..Nu te poti purta asa! Trebuie..trebuie sa existe o cale. Macar vorbeste cu el. – incerca din rasputeri. Vocea ragusita si pumnii stransi la maxim aratau acest lucru. Dar de ce?
-Nu conteaza. Nu este prima data. Ti-am spus, nu ne-ar deranjea pe niciunul daca celalalt ar disparea. – probabil aceasta a fost lovitura decisiva..Dar, cum a spus si el, asta este.
-Dar este tatal tau, Yuuri! Nu vorbi asa! Nu vorbi asa! Este..este tatal tau..
Pana atunci nu si-a dat seama ce anume il deranja, dar in acel moment totul a devenit clar. Nu vorbise niciodata despre asta cu el, iar baiatul a reusit intr-un mod remarcabil sa ascunda acea parte a sa. In sfarsit constata cat de mult il raneau vorbele sale. Pana la urma, inevitabil te-ar cutreera un sentiment de regret cand ai vedea ca cineva vorbeste astfel despre tatal sau, stiind ca tu nu mai ai asa ceva de mult timp.
-Imi pare rau..nu voiam sa spun asta. – stia era inutil sa minta in astfel de momente, dar acele cuvinte au venit de la sine si nu mai pot fi luate acum. – Nu mi-am dat seama. Iarta-ma, te rog.. – statea in genunchi, abia abtinandu-se de la a-si musca buzele.
-Sunt bine. Nu trebuia sa ma comport asa. Pana la urma, este viata ta. Nu am voie sa ma amestec.. – zambea, dar arata mai trist decat atunci cand plangea. Se observa cu usurinta faptul ca ceva nu era in regula, dar cantaretul se abtinea de la a-i spune asta, stiind ca i-ar fi facut doar mai rau.

Brusc s-a facut liniste, iar totul parea a se opri in loc. Au avut loc cateva miscari bruste, apoi totul a inlemnit. Totul era atat de linistit atunci, iar aerul era tot mai cald. Becurile erau stinse, iar singura sursa de lumina din dormitor provenea de la razele albe de afara.

-Esti greu... – s-a auzit intr-un final vocea blanda a baiatului. Nu a spus-o ca pe un repros sau pentru ca asa credea. Isi dorea doar sa elimine tacearea – aceasta il nelinistea. Defapt, se simtea chiar bine acolo, sub corpul cald al lui Yuuri. Se simtea protejat, iar buzele fierbinti ale acestuia ii demonstrau ca era iubit.
-Inca putin.. – i-a sarutat din nou fruntea, ducandu-si mainile prin parul brunet al adolescentului. – Deci, crezi ca m-ar asculta daca as incerca sa-i vorbesc ? – s-a ridicat, asezandu-se langa baiat si punandu-si mana pe pieptul firav al acestuia.
-Poti sa incerci macar.. – era deja mai vesel sio se simtea mandru de reusita sa. Nu credea ca acesta isi va schimba decizia atat de rapid, iar faptul ca s-a inselat arata ca intre ei se produsese o schimbare.
-Atunci voi incerca. Pentru tine. – a ajuns in sfarsit in picioare, reusind sa-l ciufuleasca pe baiat mult mai bine din acea pozitie.

***

Usa neagra statea inchisa de mult timp. Rareori cineva intra acolo – cu cate o tava cu mancare – si cu atat mai rar proprietarul iesea de acolo. Solistul deja uitase ce se afla in iunteriorul acesteia. Ultima data cand patrunsese in acea camera era cu intentia de a aborda un subiect – de la care a pornit o cearta decisiva.

-Curaj, Yuuri. Nu mai poate sa te loveasca acum. – a tras cantaretul aer in piept, punandu-si mana pe manerul rotund, argintiu si rece al usii din lemn masiv. Intr-un final, s-a incurajat si a apasat cu intentia de a intra in camera. Deschide ochii si observa cu disperare ca era goala. Calculatorul era singura sursa de lumina, iar covorul, negru, era la fel ca intotdeauna.
-Nu vei gasi nimic acolo. – a auzit o voce care intotdeauna l-a inspaimantat si a simtit cum cineva l-a apucat de umeri. – Nu credeam ca vei ajunge sa furi din nou din casa. – a continuat barbatul, indreptandu-se incet catre biroul sau.

„Oare asa se simte si el cand il intimidez?” i-a trecut prin minte felul in care se comporta baiatul cand ii vorbea asa si parca lucrurile au devenit mai clare.

-Voiam doar sa vorbim.. – a inchis usa, mergand si el catre biroul tatalui sau.
-Asta chiar este o surpriza. Ce ma face sa merit asta? – i-a spus pe acelasi ton ironic, insa fara a-si misca privirea din foile sale.
-Stai linistit, nu a fost ideea mea. – a continuat cantaretul, povestindu-i exact de ce a venit acolo.

Stia ca nu avea de ce sa minta, fiindca nu facea nimic rau, dar inca se temea de faptul ca tatal sau ar putea observa ca a devenit influentabil. Discutia a continuat aproape o ora, ambii uitand de la ce pornise defapt. Vorbeau despre lucruri banale, care se petrecusera in trecut, sau de intamplarile la care nu au luat parte impreuna. Discutia nu putea sa fie mai relaxata decat era, dar in acelasi timp se priveau cu o oarecare distanta. Chiar daca Incidentul Neplacut s-a petrecut cu mult timp in urma, nici unul nu-l uitase...
...avea cincisprezece ani la acea vreme. Se hotarase sa plece in Tokyo pentru a-si incerca norocul in industria muzicii. Bagajele era facute, iar usa era deschisa. Aparent, nimic nu-i mai statea in cale. In casa era o cearta uriasa, de care, din fericire, a reusit sa scape, insa tot el era motivul ei. Auzea intruna ca nu se va mai intoarce, ca nu va pleca si multe altele, dar in interiorul sau stia ca nimic nu va mai fi la fel de cand va parasi casa. Chiar se gandea la ideea de a nu se mai intoarce – „Doar asta vor, nu?..” – nu mai era constient sau stapan pe gandurile sale. Nu voia sa se ajunga la acel lucru, nu voia sa plece si sa nu-si ma vada parintii niciodata. Ii aparusera cateva lacrimi in ochi, dar stia ca trebuia sa continue.
A facut cativa pasi spre usa, tinandu-si bagajul nu foarte mare in care isi pusese cateva haine, iar in rest toate cartile, dosarele cu cantece si caietele sale. Mai avea un ghiozdan in spate – in care isi pusese, probabil, manualele care nu-i incapusera in geamantan. Cand a ajuns in dreptul usii si mai avea doar un pas pana afara, si-a simtit mana prinsa cu putere de catre tatal sau. Inainte sa-si fi putut intoarce capul pentru a vedea ce se imtampla, bagajul i-a fost aruncat in sufragerie.
A vrut sa se duca dupa el, dar a primit imediat o palma puternica peste obrazul stang. S-a zbatut, reusind intr-un final sa-si elibereze mana. Si-a impins cat a putut de tare tatal, pana cand acesta a atins usa, apoi a fugit catre bagajul sau, luand primele carti pe care le-a avut la indemana, alergand apoi pe usa.Nimeni nu l-a putut prinde, autobuzul care mergea catre gara venind imediat.

-Pustiul iti face bine din cate observ.. – s-a oprit pana la urma barbatul din discutia linistita, privindu-l cu un oarecare zambet.
-Se pare ca da.. – i-a raspuns scurt, ridicandu-se de pe scaunul de langa tatal sau. – Dar stai linistit.. – i-a spus, plin de optimism si aplecandu-se usor peste el. – Eu voi ramane tot copilul tau problema. – apoi a iesit din camera, nu inainte de a-i da un scurt sarut pe obraz.

***

[nibbles]

trebuie sa ma astept ca fic-ul sa fie sters(am auzit nu stiu unde ca nu mai are sens sa fie continuat un fic cand doar doi useri se obosesc sa posteze *situatie mai rea la mine, deci*)..whatever ^^

cum adica? O_o il citesc de cand ai postat primul capitol (inainte de a aparea acea problema) si pot spune ca fic-ul e foarte reusit, si chiar daca nu le am cu fic-urile, o fac (nu vreau sa fie sters)

dupa cum am spus, e un fic foarte reusit. Exprimare buna, greseli de tastare sau gramatica, nu am gasit (sau nu am fost destul de atenta dar sunt convinsa ca daca e sa fie, sunt foarte putine).
Imi place in mod special exprimarea si descrierea. Te face sa-ti dai seama exact despre ce e vorba si suna bine :-" (asa argument bun am gasit). Si mai e si faptul ca intamplarile sunt "logice" (alt cuvant n-am gasit), adica e asa cum s-ar intampla in realitate, daca personajele ar exista.

ce pot sa spun...te pricepi. Chiar daca e yaoi, ficul acesa m-a impresionat.

[Budinca]

Waaah!! o_o

sakura345, ^^ deocamdata e bine..a fost si yuu-chan putin mai ascultator :D pai...incerc sa nu imi fac griji...acum..mai am putin si termin capitolele din calculator..dupa aceea voi posta mai putin si mai rar >_<...
iLove, waaah! cititori o_o so..greseli de tastare sunt...cam multe, dar nu prea pot sa corectez mereu ^^" ah..la descriere am schimbat cele mai multe lucruri in ultimul timp :), dar am cam ajuns la una fara epitete, din pacate..Sunt logice?o_o Well..asta e prima chestie pe care am vrut sa o pun in evidenta, dar nu credeam ca mi-a reusit.. ah..inca ceva. ficul NU este Yaoi...este doar shounen-ai :D..e o diferenta :P










-Nu..nu facem asta..

Baiatul tinea capatul paturii moi si usoare in pumnii sai mici, acoperindu-si tot corpul, tot ce a mai ramas la vedere fiind ochii mari si putin speriati.

-De ce nu..?

Pentru un timp adolescentul s-a simtit in siguranta sub obiectul asemanator matasii, dar lui Yuuri nu i-a trebuit mult timp pana cand a gasit o cale. S-a asezat langa el pe pat. Intins si sprijinindu-si capul in mana dreapta, iar pe cealalta plimband-o pe deasupra picioarelor goale ale celui de sub patura.

-Nu este atat de greu si se termina repede. Si, bineinteles, tu nu esti obligat sa o faci. Doar lasa-ma pe mine. – tonul sau era calm, dar baiatul nu s-a lasat convins.

Numai imaginea din mintea sa i-a provocat o senzatie total neplacuta. Aveau de cateva nopti acea discutie, dar el a continuat sa catalogheze acel lucru ca fiind un Tabu pentru ei doi. Nu a inteles niciodata de ce unii oameni sunt atat de fascinati si tanjesc dupa acel lucru, dar el era pe deplin hotarat sa nu-l lase pe Yuuri sa faca asta. I s-a parut injositor din prima clipa si nu a inteles de ce cantaretul voia atat de mult sa faca acel lucru. De ce tocmai lui..

-E doar.. – a incercat, dar nu a reusit sa termine propozitia, mana lui Myaki acoperindu-i imediat gura si ramanand acolo doar pentru cateva secunde. -..oral. Ce ai cu acel cuvant? – l-a privit putin mirat si zambind trist la vederea fetei prietenului sau. Nu mai erau intinsi pe pat : Myaki se ridicase putin, sprijinindu-se de perete, iar Yuuri statea in genunchi in mijlocul patului. A asteptat cateva minute un raspuns, dar vazand ca nu l-a primit a continuat.
-Stii..Am facut-o deja o data. – s-a uitat la el la fel de trist, incercand sa zambeasca, apoi s-a apropiat, sarutandu-l pe obraz.
-A fost o greseala. Eu..nu..nu trebuia sa fac acel lucru. Nu mai vreau sa gresesc din nou. – si-a adus genunchii la piept si a tras mai bine patura peste el. – Yuuri..nu sunt suficient de matur pentru asta. Am doar paisprezece ani! – solistul de abia s-a abtinut de la a comenta faptul ca mai erau doar doua luni pana cand facea cincisprezece. Poate ca avea dreptate. Nu s-a gandit niciodata asa.
-Bine.. – a cedat intr-un sfarsit Yuuri, bagandu-se sub bucata de asternut care a mai ramas si tragandu-l pe baiat spre el. – Dar nu te mai acuza. Oricine greseste. Cel putin, nu ai regretat. Nu..? – a fost putin nesigut la ultimele propozitii, insa a primit un raspuns afirmativ, linistindu-se. – Asta este bine. De obicei oamenii regreta dupa ce fac asta atat de devreme. – s-a gandit, evident, la situatia lui, iar tanarul si-a dat seama.

Nu stia foarte mult despre trecutul sau, deoarece Yuuri nu a avut niciodata atat de mult timp sa-i explice totul. Dar jurnalul sau de calatorie l-a ajutat sa inteleaga. Iar acolo a fost scris si acel incident.

-Si ai dreptate. Nu am mai intalnit pana acum pe cineva atat de imatur ca tine. – nu a vorbit serios. Baiatul era de zeci de ori mai matur decat el, dar voia sa il faca sa zambeasca.
-Bine. Voi incerca sa schimb asta. – i-a raspuns, zambind, intorcandu-si capul spre el pentru a putea fi sarutat.

A fost putin dezamagit de faptul ca primul sarut a fost doar unul pe frunte, dar cei care au venit dupa acela i-au incalzit cu adevarat corpul. In mod ciudat, nu a spus nici un cuvant, nu a scos nici un sunet, doar zambea, tinand ochii inchisi.

-Ti-ai pierdut vocea? – a mai primit un sarut scurt pe buze, apoi privirile li s-au intalnit.

Era o atmosfera calda, desi camera era luminata doar de razele reci de afara. Yuuri a ajuns deja deasupra adolescentului cu care a impartea patul si continuau sa se priveasca in tacere.

-Nu..Dar unul dintre noi trebuia sa taca. Vorbesti prea mult si singur.. – au zambit amandoi dupa aceasta afirmatie, apoi seria de saruturi a revenit, insa pentru scurt timp.
-Bine. Vorbeste..

..si acelea au fost ultimele cuvinte pe care le-a spus cantaretul in ultimele trei zile.

***

„Nici macar nu mai stiu unde este..” baiatul s-a asezat pe bucata rece din cimen de langa trepte. Este subtire imbracat, dar nu simte frigul acum. Singurul motiv pentru care tremura ste acela ca fiecare adiere din acel vant uscat, de iarna, ii aminteste de cate o mangaiere a cantaretului, de raspiratia sa, de tot ceea ce ii oferea.
Temperatura a crescut in ultimele zile, iar zapada a devenit mai apoasa. Degetele ii amortesc si se inrosesc, dar nu lasa bucata de omat din mana, zdrobind-o si „asambland-o” din nou. Priveste cu un zambet sec cum copiii vecinilor se joaca in mijlocul strazii inguste. Intr-un fel, incearca sa gaseasca in orice un motiv pentru a zambi, pentru ca apoi sa intre in casa, sa-l caute pe Yuuri si sa-i vorbeasca asa cum a invatat ca-i place : zambind. Aude sunetul usii de la intrere, dar nu-si misca privirea, incercand sa ghiceasca persoana care se apropie de el. Daca este Dana, este bucuros fiindca are cu cine sa discute planul sau, daca este altcineva, atunci mai mult ca sigur cu va fi bagat in seama.
Il vede pe Yuuri, alaturi de Dana, vorbind si zambind continuu pe un subiect pe care nu poate sa-l inteleaga din spusele lor. Acestia se aseaza langa el, fata asigurandu-se ca Yuuri va avea locul dintre ea si prietenul sau. Myaki ii priveste putin confuz, dar plin de speranta pe cei doi, gandindu-se ca Dana l-a facut pe cantaret sa vorbeasca din nou si cu el. Solistul il observa pe tanar si-i zambeste, dar doar atat, reluandu-si apoi discutia cu adolescenta.

-Yuuri..? – nu are inca destul curaj pentru a-si pune in aplicare planul, dar vrea sa-si incerce norocul. Din pacate, prietenul sau se opreste din vorbit imediat, raspunzandu-i din priviri. Inca are ghinion.. – Te rog.. – se gandeste ca nu mai are alta sansa asa ca incearca sa il convinga schimbandu-si tonul si privindu-l cu speranta. Nu ii place sa se comporte astfel, precum un catelus fara stapan care cere o mangaiere, dar nu mai suporta. – Ce trebuie sa fac..? – la inceput, cantaretul il priveste ca si cand nu stie despre ce este vorba, dar acum sclipirea din ochii sau a fost destul de evidenta.

Solistul isi impreuneaza degetele, zambind si cerandu-i din priviri un anumit lucru ce-l face pe baiat sa tresara. „Inca se mai gandeste la asta? Nu, Yuuri..Chiar..nu vreau asta. Este, este..” si-a muscat involuntar buza inferioara, inchizand ochii. Stie ca Yuuri a mai facut acest lucru de multe ori, dar pentru el..cu el..ar fi pentru prima data. Nu lipdsa de incredere este problema : are mai multa incredere in solist decat a avut in oricine pana acum, dar sex oral oricum nu va face. Este singura decizie pe care a jurat sa n-o schimbe in aceasta relatie, iar Yuuri tocmai acum a devenit atat de „interesat”.
I-a promis ca nu vor face nimic si chiar a crezut in asta. A crezut ca tanarul a inteles cate remuscari are pentru faptul ca si-a inceput viata sexuala atat de devreme. Nu poate sa creda ca s-a inselat in tot acest timp.
Il priveste speriat putin, apoi imi clatina capul in semn de dezacord. Subtirele strat de piele de pe buza sa a disparut in unele locuri, provocand senzatii incomode de usturime si, uneori, de durere, dar hotaraste sa ignore acest mic amanunt.

-Bine. – ii aude vocea prietenului sau pronuntand clar acel cuvant ce il sperie intr-un fel. – Noi doi trebuie sa vorbim. – decizia a venit brusc, precum un fulger, fara a-i da ocazia baiatului sa aprobe sau nu. Il ia usor de incheietura si il trage dupa el, prin acea zapada umeda, indreptandu-se spre un loc necunoscut.
***
Merg de cincisprezece minute fara oprire. Adidasii amandurora sunt uzi, iar hainele le sunt stropite destul de strident. Baiatul si-ar dori sa ii ceara scuze pentru ca a refuzat si sa-i explice ceea ce simte, dar stie ca acum ca acum nimeni nu l-ar auzi. Dana nu a reactionat in nici un fel, semn ca stie despre planul solistului, iar asta il linisteste : Dana nu ar lasa nici un om sa-l raneasca daca poate sa previna asta.
La fel de brusc ca atunci cand au plecat, Yuuri s-a oprit in fata unei case din afara strazii principale.

-Intra! – ii elibereaza mana, impingandu-l usor spre casa parasita. Usor neincrezator, dar adolescentul se supune si impinge cu mainile tremurande usa invechita a cladirii. Il priveste pe solistul care inca se afla in fata fostei vile si-l asteapta in prag, incercand sa scape de nodul pe care teama de necunoscut l-a facut in gatul sau.

Tanarul cantaret ii face semn sa patrunda si mai adanc in acea casa sinistra, incepand incet sa se apropie. Abia acum, baiatul isi da seama ca este ciudat faptul ca, desi usa era deschisa, camerele sunt inca mobilate.
Ajungand in sufragerie, solistul il trage pe brunet spre el, strangandu-l usor, dar cu dorinta, in brate. Stau asa cateva minute, apoi Yuuri il conduce in alta camera, din care mobilierul lipseste cu desavarsire.

-Aseaza-te.. – se apropie cu el de peretele din stanga usii si se aseaza cu grija pe parchetul prafuit. – Nu te speria. Am venit aici doar pentru ca ma linisteste. Nu voiam sa spun vreo prostie si sa ne certam. – cu ultima fraza il si trage la loc in bratele sale, mangaindu-i incet parul de un negru intens.
-Ce este aici? – vocea ii este timida, tramurandu-i usor.
-Sala mea de antrenament, de dans..
-A ta..?
-Da. Defapt a unui..prieten. Dar eu eram singurul care o folosea. Acum nimeni nu mai locuieste aici. Naki a murit intr-un accident de masina acum doi ani. Dar nu conteaza. Spune-mi..tot. – nu ii explica nimic mai mult, dar baiatul a inteles la ce se refera.

Totusi, acum i se pare ca s-a comportat prosteste. Solistul a trecut prin multe lucruri rele singur si nu i s-a plans niciodata, iar el suspin dupa orice vorba mai dura. Ar vrea sa evite acest subiect acum, dar stie ca nu mai este posibil. Observa ca imbratisarea este la fel de stransa, iar asta ii mai da putina incredere.

-M-am gandit la ceea ce am vorbit si sunt sigur ca nu regret ce am facut atunci si..vreau sa iti multumesc pestru asta. Dar..totusi, sunt destule lucruri care ma sperie : mama inca nu stie cine esti cu adevarat, imi este frica sa nu fiu vazut de cineva apropiat cand ma intalnesc cu tine, imi este frica de faptul ca ti-as putea strica imaginea si..toate acestea, gandurile, se aduna si.. – face o pauza, privindu-l pe Yuuri pentru a se asigura ca acesta il asculta. – Pe langa asta, imi doresc sa te fac si eu fericit. Tu ma inveselesti tot timpul, dar eu nu am facut niciodata ceva anume pentru tine. Nu pot spune ca e asa din cauza ca nu mi-ai cerut ceva..pana la urma, tu vrei sa.. – dar cuvintele ii raman in gura, cantaretul acoperindu-i buzele pana cand acesta si le inghite din nou.
-Gandesti prea mult. Totul va fi bine..
-Crezi..?

***

[nibbles]

ah...diferenta, scuze, (nu am reusit sa inteleg diferenta, dar nu degeaba am net ^_^")
"greseli de tastare sunt...cam multe" ba nu sunt multe >:P..cam asta am gasit in acest post:
"nesigut" nesigur
"a impartea patul" fara "a"
"ste" este
"raspiratia" respiratia
"sau" sai
"lipdsa" lipsa
"tramurandu-i" tremurandu-i
"suspin" suspina
numarul greselilor in raport cu marimea postului tau arata faptul ca sunt putine (totusi unii posteaza cam o pagina si gasesti acolo cu mult mai multe). Bine, putine sau nu, cel mai bine e fara, dar...
cat despre noile "intamplari"...cred ca ai trecut cam repede de la plecarea din camera tatalui sau, in...in pat era nu? nu am prea inteles partea aceasta. Si ma bucur ca Yuuri nu a reactionat "surprinzator" cand a vazut ca myaki nu a acceptat si totul a fost bine.

si ..ai reusit sa ma faci sa astept urmatorul post (din nou) T_T

[Budinca]

sakura345, na na na :-" no comment. daaa, am vazut greselile...gomen nasai ^^" graba.... *chuu* :hug:
iLove, este o diferenta..iar eu ma incapatanez sa las doar shounen-ai la titlu :)). dap..cel mai bine fara :) (va fi mai bine cand ajung la partea cu diacritice...dar o sa ma apuc de par daca nu se vor vedea bine pe site...)..hm..nu am pus faza cu "3 ore mai tarziu" :D..asta era problema..dap, era in pat ^^". thank you very much :D


Edit: Happy 4 Pages ^^ :ang:










-Ce..? – se uita nedumerit catre pastila din mana cantaretului, dar nu stie cum sa-si formuleze intrebarea.
-Inghite-o. – solistul nu ii explica, desi stie la ce se refera. Baiatului ii este cam greu sa „execute” ordinul, neavand apa si gura fiindu-i uscata, dar reuseste dupa un timp. – Te..relaxeaza. Sa mergem. – nu este cea mai linistitoare explicatie, dar..ce poate sa faca?

***

Aerul de afara a devenit mai rece, iar hainele ude isi fac simtita prezenta la adierile vantului. Din fericire, au ajuns inapoi acasa. Deschid usa, iar aerul cald le inunda plamanii.

-Schimba-te, apoi mai bine ai face o baie. Ai inghetat.

Tanarul se uita, cu o grimasa greu de descifrat, la solistul relaxat. Deja ceva devine „bizar”..Prea multe „ordine”. Putea cu usurinta sa-i sugereze acel lucru. Stie ca trebuie sa intre in contact cu apa fierbinte, dar il deranjeaza tonul autoritar al cantaretului.

-Ce s-a intamplat? Vrei sa te ajut? – zambetul lui este mai ciudat decat inainte. Se poate citi in el calmul, dorinta de a-l intimida, dar si o ciudata forma de..dragoste.
-De ce vorbesti asa?
-La ce te referi? – nu vrea sa atraga atentia mamei sale, aflata in bucatarie, sau a Danei, deci il conduce pe scari, spre dormitor.

Mersul este unul fortat, iar cantaretul nu-si misca mana de pe spatele baiatului de langa el, nevrand ca acesta sa opuna rezistenta.

-Esti prea autoritar cu mine.. – au ajuns la jumatatea scarilor, iar baiatul se opreste si il priveste in ochi cu o oarecare suparare.
-Crezi? – il impinge din nou, pentru a-si continua drumul. Myaki se hotaraste ca, daca solistul foloseste acest ton, el nu mai are de ce sa se chinuie, sa-i explice – oricum, acesta l-ar calma prin glume.

***

-Arde..
-Nu. Tu esti rece.

Cada este plina cu un lichid usor parfumat, datorita esentei pe care Yuuri a insistat sa o puna in el. Totusi, solistul nu vrea sa-l incerce cu tot corpul, se multumeste sa stea pe scaun si sa..priveasca.

-De ce stai aici? – spune Myaki, deoarece, desi nu il deranjeaza faptul ca vocalistul a hotarat sa-si petreaca mai mult timp cu el, dar acum i se pare..jenant.

Nu poate sa se miste sau macar sa se aseze in alta pozitie in acea cada destul de spatioasa; este atent doar la privirea prietenului sau si la pozitia picioarelor sale, stranse la piept pentru a nu lasa la vedere unele zone.
Se simte putin ametit, dar crede ca este din cauza aburului din incapere. Observa ca Yuuri incearca sa-i departeze picioarele, stiind ca asta il enerveaza, dar si le tine incordate, hotarat sa nu-l lase sa le clinteasca.

-Nu pot sa stau cu tine?

Deja il sperie; s-a ridicat, iar el nu stie ce sa faca. Cantaretul incepe sa-si descheie incet nasturii de la camasa, apoi hainele ii dispar tot mai repede. Dupa ce a terminat, se indreapta spre Myaki, intrand in apa si asezandu-se in fata lui.

„Se pare ca mama stia la ce se referea cand a spus ca o cada ca aceasta imi va folosi. Este mai incapatoare decat pare..”

Isi indreapta incet capul spre cel al adolescentului, sarutandu-i mainile care-i acopera ochii si facandu-le sa revina in apa fierbinte.

-Stai linistit si lasa pastila sa-si faca efectul.

Brusc, baiatul isi da seama ca acea pilula nu a fost un simplu calmant, iar starea sa de melancolie si de lipsa de puteri capata un nou punct de inceput. Insa acum nu mai poate face nimic, fiind „bombardat” de sarutarile si mangaierile lui Yuuri. Apa devine parca mai fierbinte, iar parfumul este tot mai intens.

***

„Mi-a promis..si s-a tinut de cuvant..”





11 Februarie

« Toate au trecut atat de repede in ultimele saptamani..A fost un ritm atat de alert. Nici acum nu-mi dau seama cum am reusit sa scap de toti acei ziaristi si reporteri. A semanat cu un cosmar, dar am stiut ca asta a trebuit sa se intample pana la urma. Din fericire, am reusit sa ies inainte ca ei sa ajunga in casa..cel putin vecinii au fost intelegatori si au avut rabdare.
Oricum, acum nu cred ca-l voi mai vedea.. Pentru o perioada destul de lunga..

Cand am ajuns in Tokyo, am constatat ca tot orasul a fost blocat din cauza zapezii. Ne-am chinuit sa ajungem acasa, unii dintre noi avand si bagaje. Am vrut sa-l ajut, dar nu m-a lasat..in schimb, m-a trantit in zapada, apoi a venit si el langa mine, tragand-o pe Dana deasupra sa.

Nu am putut sa vad unde ne aflam. Soseaua, trotoarul si curtile oamenilor s-au contopit, acoperite de o patura de nea care ne-a ajuns pana aproape de mijloc..

Pentru prima oara, am fost complet relaxat alaturi de ei doi. Dana s-a ridicat dupa un timp, impingandu-ma, rostogolindu-ma, timp de cateva secunde, pana am ajuns deasupra lui Yuuri.

Dupa cateva minute, ne-am continuat drumul. Cand am ajuns in dreptul casei Danei ne-am oprit, incercand sa construim o mica poteca pana in dreptul usii. Pana la urma, parintii ei fiind plecati, eram singurii care au putut sa o ajute. Si-a lasat bagajul in sufragerie, apoi ne-a urmat, nevrand sa ramana singura.

Nu stiu de ce Yuuri nu a vrut sa trecem in primul rand prin dreptul blocului in care se afla apartamentul sau, dar nu am spus nimic atunci. Poate a avut motivele sale..

Cand am ajuns acasa, am gasit aleea maturata, dar vantul a acoperit-o la loc, insa nu la fel de mult. A fost soare in acea zi, dar temperatura s-a pastrat sub limita inghetului.

Am intrat in casa goala – mama fiind plecata in Osaka, unde a avut cativa clienti la terapie. Mi-am scos hainele si cadourile din acel geamantan care a fost carat de Yuuri si de abia atunci am observat cat de greu a fost.

Dana s-a oferit sa faca ceai pentru toti trei, apoi ne-am asezat pe canapea, incercand sa ne incalzim. Mai aveam cateva zile pana cand incepea scoala, iar Yuuri mai avea o saptamana de concediu. Ceaiul a fost fierbinte si ne-a facut rapid sa ne simtim mai bine.

Era lumina, iar ceasul arata ora doua, deci Yuuri a hotarat ca mai bine ar fi fost sa iesim din nou afara. M-a luat brusc in brate – si nu in modul normal, pe care il adopta toata lumea, ci ridicandu-ma cu totul, picioarele mele fiind foarte departe de pamant – si nu am reusit sa-mi iau geaca. Am incercat sa-l opresc, dar n-am reusit..

Cand am iesit din casa, m-a trantit in zapada atat de rece si nu m-am putut misca un timp. Am avut pe mine doar o bluza subtire si nici macar nu am fost incaltat. S-a uitat la mine aproape razand. Nici el nu a fost prea bine imbracat, dar asta nu m-a ajutat sa indur durerea provocata de gheata.

Atunci s-a aplecat peste mine si mi-a spus ceva ce nu voi uita niciodata..ceva ce nu pot scrie nici aici..ceva ce va ramane secretul meu..si al lui..

In cateva minute a iesit si Dana, dar n-a facut nimic pentru a ma ajuta; Chiar s-a amuzat cand m-a vazut in acea situatie. La scurt timp dupa acea intamplare, am auzit pasi si am vazut o vecina uitandu-se ciudat la felul in care Yuuri a stat peste mine. Eu i-am spus ca trebuia sa ne ridicam, dar nu m-a ascultat.

M-am ridicat repede, tremurand – nu numai din cauza frigului – si ne-am privit o buna perioada de timp. Am respirat usurat cand aceasta a zambit si s-a apropiat de mine, spunandu-mi ca a auzit unele zgomote si ca a vrut sa vada daca ajunsesem acasa. Am inteles..mama a vrut sa fie sigura ca am fost in regula.

Yuuri m-a uimit in momentul in care a invitat-o in casa, dar nu m-a deranjat. Am fost..doar prieteni cand a stat cu noi. Curand, a venit si ora la care Dana a fost nevoita sa se intoarca acasa. El s-a oferit sa o conduca, dar ea a refuzat. Mai trebuia sa ajunga si in alt loc, la o prietena.

Si asa am ajuns sa fiu doar eu si cu el in casa goala. Am stat cateva minute pe canapeaua din sufragerie, uitandu-ne plictisiti la televizor si incercand sa terminam ceaiul. Ulterior am aflat ca amandoi ne priveam pe ascuns din doua in doua minute.

Cand privirile ni s-au unit, am zambit amandoi, apoi am ras incet unul de celalalt. A fost prima data cand Yuuri s-a comportat asa. A fost tacut si calm, iar dupa un timp a reusit sa vorbesc uimitor de deschis cu el. A ascultat tot ce i-am spus si a si inteles.

S-a intunecat si noi inca priveam stirile. El a desfacut o prajitura facuta de mama sa si am impartit-o. L-am simtit ca pe un frate atunci, dar mi-a fost frica sa-i spun..

Am iesit din transa cand m-a sarutat pe obraz, apoi pe frunte..Involuntar, cred ca m-am inrosit, dar am inteles ca lui ii place acel lucru. Saruturile au continuat, extinzandu-se pe tot corpul, iar orele tarzii ale noptii ne-au prins tot in acea canapea. A ramas cu mine si in ziua urmatoare, iar asta m-a facut fericit. Sper doar ca aceasta stare sa dureze cat mai mult posibil.

Acum sunt al lui si nimeni nu ma va mai putea contrazice..

***

[nibbles]

"Cada este plina cu un lichid usor parfumat, datorita esentei pe care Yuuri a insistat sa o puna in el." in el? O_o

"pilula nu a fost un simplu calmant" >:) ceva imi spunea ca e asa inainte ca myaki sa o ia
Imi place ca nu ai descris acele momente in care "apa devenea mai fierbinte". Urasc sa citesc sau sa vad asta, e de ajuns sa lasi sa se inteleaga ce faceau ei acolo.

"nu am pus faza cu "3 ore mai tarziu" ..asta era problema..dap, era in pat ^^" " banuiam eu ceva, ca doar nu erau pe hol, myaki ghemuit sub covor si yuuri invelit cu "bucatica" ramasa....ok, am glumit ^_^"