Sângele tău este cerneala mea

[Me�al.]

Vă mulţumeşte mititelul de mine pentru comentarii şi, de asemenea, vă mai aşteaptă! ( ce nasol e să vorbeşti la persoana a 3a despre propria persoană o,o ) Aşa, acest capitol nu este corectat fiindcă m-a luat lenea şi, deh, l-am lăsat aşa, în speranţa să nu fie plin de greşeli.
Lectură plăcută!

11
I’d walk a thousand miles if I could just see you tonight
If I could just hold you tonight

Privirile întrebătoare ale lui Josh şi ale lui Lizzy erau aruncate asupra-mi şi ştiam că îşi doreau să afle adevărul. Însă ei nu ştiam cât de greu îmi era mie să spun aşa ceva fiindcă, cu puţin timp în urmă, şi mie mi se părea imposibil. Într-un final, am început să le povestesc despre îngeri, profeţie, Luna Însângerată, răpirea lui Ace şi le-am spus cât de necesară era călătoria noastră. Desigur, au fost extrem de uimiţi şi de la Josh am auzit un singur „imposibil”, dar Lizzy părea că se descurcă mai bine cu situaţia. Probabil pentru că în fiecare weekend ne vedeam şi ne uitam la filme fantasy sau horror.

- În concluzie, Ace trebuie salvat pentru că vrea să se sacrifice pentru nu ştiu ce nebună, iar noi... ce rost avem? a întrebat Lizzy, fixându-mă cu privirea.
- Din cauză că cei răi pot veni oricând după voi dacă nu sunteţi păziţi. Până acum, doamna Flanderg a avut grijă de voi, a răspuns Charlotte în locul meu.
- Dar de ce noi?! Nu înţeleg de ce nu putea să fie oricine altcineva înafară de noi. E imposibil să existe îngeri şi tot felul de chestii de astea. E o fantezie, a ţipat Josh.
- Pentru că aşa spune Profeţia. E ca şi cum m-ai întreba de ce ai fost născut. Crezi că ţi-aş putea răspunde la aşa ceva? a oftat Charlotte.

Lizzy a aprobat şi şi-a lăsat capul pe umărul lui Josh, scăpând un oftat. Nu îi era uşor şi eram sigură de asta. Măcar încercau să se comporte cât de cât normal. M-am uitat înspre Shawn, fiind uimită că nu a mai spus nimic timp de... jumătate de oră. Incredibil de mult! Ce bine era fără o replică sarcastică din partea sa. Însă am rămas complet uimită când l-am văzut dormind. Stătea întins pe banchetă, pe spate, o mână odihnindu-i-se pe abdomenul plat. Părul îi era uşor ciufululit, iar pe chip avea o expresie angelică, una total ciudată. Niciodată nu l-am perceput pe Shawn ca pe un înger bun, ci ca pe un nenorocit şi îmi era imposibil să îl asociez acum cu bunătatea. Într-un final, m-am întors înspre Serena. Vrăjitoarea ţinea nişte aţe în mână şi i le prindea în păr blondei. De fapt, înfăşura sforile pe o şuviţă de păr. Când am întrebat-o ce face, am primit un răspuns destul de ambiguu: hairwraps. Desigur, nu a lipsit şi explicaţia – erau aţe înfăşurate pe o şuviţă de păr, codiţe.

- Cred că ar trebui să dormi, mi-a sugerat Serena. I-am adormit şi pe cei doi porumbei fiindcă mai aveau puţin şi săreau pe geamul maşinii. O să le ia ceva să se acomodeze cu ideea, deşi au reacţionat foarte calm, a adăugat.

Am aprobat şi m-am întins pe banchetă, privind tavanul maşinii, ce se legăna uşor în drumul nostru spre Aberdeen. Într-o secundă am adormit, dar nu ştiam dacă nu fusese cumva influenţa lui Serena sau doar oboseala. Însă nu îmi mai păsa fiindcă voiam să dorm fără nici o altă întrerupere.

Câteva ore mai târziu, am simţit o atingere pe braţ şi mi-am deschis leneşă ochii. În faţa mea, la un milimetru de gura mea, era Shawn. Privirea îi era încrezută, iar ochii îi căpătaseră o tentă verzuie. În spatele său, am văzut-o pe Charlotte cum trăgea de el, dar nimic. Am vrut să mă ridic panicată chiar când Shawn se apleca să mă sărute. Din fericire, nu a făcut cunoştinţă cu gura mea, ci cu un genunchi. Bine că purtam blugi. Am oftat uşurată, iar Charlotte a zâmbit inocent, trântindu-se pe banchetă. Însă Shawn mă privea iritat şi mai avea puţin şi se năpustea asupra mea precum un leu fioros.

- Boule, nu se bruschează fetele în halul ăsta! am exclamat, scoţând limba la el într-un mod copilăros.
- Voiam doar să o trezesc pe Frumoasa Adormită, doar nu e imposibil, a minţit el, trecându-şi mâna prin părul întunecat.

Pentru o secundă chiar l-am crezut, dar apoi mi-am amintit ce bine se pricepea să mintă acest tip. Era expert în aşa ceva, presupun. Chiar îşi putea face o slujbă din asta – să păcălească fetele mici şi inocente ca şi mine sau să le fure acadelele copiilor şi să le spună că Moş Crăciun le va aduce altele. Mda, trebuia să fiu foarte precaută cu acest tip fiindcă nu aveam să ştiu niciodată când spune adevărul.

- Ce-i cu feţele astea gânditoare? Am adus gogoşi, deci reveniţi-vă, a comandat Serena, zâmbitoare.

A intrat în maşină cu două cutii mari, albastre şi le-a aşezat pe mica măsuţă. Abia atunci am observat că automobilul staţiona şi mi-am dat seama că dormisem destul de mult. Mi-am aruncat o privire fugară înspre Lizzy şi Josh, care se jucau liniştiţi pe un telefon. Elizabeth mi-a privit blând şi a dat din cap. Atunci am înţeles că voia să îmi transmită: „te vom ajuta, dar ai de răspuns la nişte întrebări!”. Am zâmbit şi mi-am trecut mâna prin păr, pentru a-mi îndepărta bretonul de pe chip. Serena şi Charlotte au desfăcut cutiile cu gogoşi şi ne-au servit să luăm. Toţi s-au înfipt să ia câte una, numai Shawn stătea îmbufnat la locul său, cu mâinile în sân. Dacă nu l-aş fi cunoscut câtuşi de puţin, aş fi spus că era cu adevărat supărat, însă se prefăcea. Am oftat şi m-am hotărât să îi fac jocul. Am luat o gogoaşă cu ciocolată şi gem şi m-am aşezat lângă el, dându-i-o. A părut surprins de gestul meu, dar nu a refuzat-o, doar a prins-o cu dinţii şi mi-a făcut cu ochiul. După ce a luat o muşcătură, m-a privit din nou, întrebând:

- Doreşti să înfulecăm împreună această gogoaşă a iubirii?

L-am privit stupefiată şi i-am observat acel zâmbet plin de subînţeles.

- Tu eşti tâmpit sau te prefaci? Doar aşa, ca să ştiu, fiindcă eu îl iubesc pe Ace, am spus, întorcându-mă cu spatele la el.
- Cum poţi să îl iubeşti pe ăla? Eu sunt de mii de ori mai bun, din toate punctele de vedere. Cred că ai încurcat persoanele, iubire.
- În primul rând, ţi-am spus să nu mă mai iei cu iubire şi, în al doilea rând, e la fel ca în cazul lui Aileen. Ea te iubea pe tine, boule!

Nu mi-a mai răspuns fiindcă a căzut pe gânduri. Iniţial am crezut că se supărase, dar părea că mintea îi era plecată pe alte meleaguri. Îl înţelegeam într-un fel fiindcă, probabil, nu era uşor să ştii că persoana pe care o iubeşti era relativ moartă. Şi eu aş fi făcut la fel în cazul lui Ace. M-am ridicat, oftând uşor şi m-am îndeptat înspre locul meu.

- Ce cur sexy, s-a auzit o şoaptă, dar în liniştea din maşină părea mult mai tare.

Nici nu a trebuit să mă uit pentru a şti cine spusese aşa ceva. Desigur, minunatul şi frumosul de Shawn. Trebuia el să comenteze căci altfel nu se putea! Însă am hotărât să-l ignor fiindcă o ceartă nu ar fi potrivită în astfel de momente. M-am trântit pe banchetă, oftând şi am întrebat-o pe Serena pe unde eram. Însă, în loc să aud vocea vrăjitoarei, am auzit-o pe a mamei.

- Ajungem în Aberdeen în câteva minute. Din fericire, Lizzy a găsit un vapor ce ne poate duce – un feribot, de fapt. Norocul nostru.

Apoi mi-am amintit că tatăl lui Lizzy avea un prieten ce se ocupa cu acest fel de curse şi m-am întrebat cum am putut să uit un detaliu atât de important. Elizabeth mi-a zâmbit mândră de ea şi eu am ridicat din umeri, continuând să muşc dintr-o gogoaşă mult prea dulce pentru gusturile mele. Preferam, de obicei, lucrurile acre, nu atât de pline de ciocolată. Nu era din cauza siluetei fiindcă, indiferet de ce mâncam, nu mă îngrăşam nici un pic. Din câte îmi spusese un doctor puţin cam pervers, corpul meu ardea grăsimile mult mai repede şi de aia nu puneam nici un centimetru în plus.
Cinci minute mai târziu, maşina a ajuns în port şi toţi au început a se uita pe geamuri la numeroasele vapoase uriaşe. Majoritatea erau feriboturi şi erau în curs de încărcare, rampele fiind lăsate. Cozi imense se întindeau pe uscat, lângă vapoare, iar oamenii erau înnebuniţi, toţi voiau să ajungă cât mai rapid la destinaţie. Din fericire, maşina noastră s-a oprit lângă un feribot mare, negru cu alb, iar la coada acestuia nu era nici un automobil. Sebastian a accelerat şi a trecut rampa ce lega vasul de uscat. A parcat foarte aproape de o altă maşină, însă era destul loc pentru a putea deschide portierele. Am ieşit toţi pe rând, primul fiind, desigur, nesimţitul de Shawn. Mă întrebam de ce l-am mai luat cu noi fiindcă mă călca pe coadă. Serena a luat-o în frunte, urmată de mama. Au urcat câteva trepte, până am ajuns cu toţii pe punte. De acolo, ne-am împrăştiat, iar Josh cu Shawn şi Sebastian au plecat, căutând un chioşc cu sucuri. Mama, Charlotte şi vrăjitoarea s-au dus să discute ceva despre călătorie, iar eu am rămas cu Lizzy. Ea mi-a zâmbit şi ne-am apropiat de o bancă, lângă balustradă.

- Deci...? Care-i povestea? Că eu, cel puţin, am început să cred în tot felul de lucruri paranormale, deşi nu înţeleg ce e cu Ace. Nu poate să vină singur? a întrebat blonda, trecându-şi mâna prin părul mătăsos.
- Păi. Mama e un înger, iar Sebastian la fel – sunt de un grad mai ridicat. Şi Charlotte – tipa blondă – şi Shawn sunt tot îngeri, dar de grad inferior. Tipa roşcată e o vrăjitoare, iar Ace e tot un înger. Şi, ei bine, se apropie Luna Sângerie – momenul când răul se năpusteşte asupra Pământului – şi există o profeţie ce trebuie să fie îndeplinită. Mai ţii minte când am întrebat de Eskela şi Beyr la ora de istorie? Ei sunt. Şi, se pare, că i-am depistat, ei trăind pe Pământ. Desigur, profeţia spunea că este doar o Eskela şi un singur Beyr, dar s-a dovedit contrariul, fiind două fete şi doi băieţi. Ei bine, noi două suntem... Eskelele, iar Ace şi Josh sunt Beyrii, am început, dar Elizabeth m-a întrerupt.
- Şi trebuie să îl salvăm pe Ace fiindcă altfel nu se îndeplineşte profeţia, nu? Dar ce mama naibii caută tipul ăsta în New York? A decis să-şi ia o vacanţă? a oftat fata.
- Nu, vrea să o salveze pe Aileen, tipa ce i-a fost logodnică şi care l-a iubit pe Shawn. E moartă, am spus rapid, sperând ca verişorul lui Ace să nu fie prin zonă.

Lizzy a făcut ochii mari, miraţi şi apoi s-a aşezat pe bancă, oftând. Voise să îmi transimtă că fusese uşor să înţeleagă că existau îngeri şi nişte creaturi malefice, dar nu credea în readucerea la viaţă a unui mort. Desigur, şi mie mi s-a părut o tâmpenie, o aberaţie – până ce am auzit restul poveştii. Sincer, începeam să bănuiesc faptul că viaţa mea era un basm fiindcă... tot îmi e greu să cred aşa ceva. Sincer.

- Aileen e un Spirit. Dacă îşi dă viaţa, ea reînvie. Desigur, nu poate face aşa ceva fiindcă, astfel, profeţia nu ar mai fii îndeplinită, am oftat eu, aşezându-mă lângă ea.

Am stat câteva clipe tăcute, privind marea. Sirena vaporului s-a auzit, motoarele au pornit mai rapid, iar pe coş a început a ieşi fum negru. Am început să ne deplasăm rapid, în urma feribotului rămânând o dâră groasă de spumă albă. Îmi plăcea să privesc cum valurile se spărgeau de proră şi... Nu merita să mai continui fiindcă îmi plăcea marea din toate punctele de vedere – mai ales culoarea aceea albăstruie, turcoaz.
Am închis ochii, gândindu-mă la scena din Titanic, când tipa şi tipul stăteau în partea din faţă a navei, iar ea îşi ridică mâinile şi el o ia în braţe. A fost o secvenţă cu adevărat romantică şi tot timpul mi-am dorit să aibă loc aşa ceva şi în viaţa mea, dar n-am avut noroc. În momentul de faţă, iubitul meu era la mile depărtare, încercând să salveze o persoană moartă, care îl urăşte. Mda, acum câteva luni mi s-ar fi părut imposibil. Însă acum era mult prea real. O auzeam în surdină pe Elizabeth cum îmi spunea că Josh nu e aşa şocat de această chestie şi cum prietenul ei îl simpatizează pe Shawn. De aceea, probabil, Sebastian s-a simţit obligat să meargă cu ei. Doar nu îi trebuia neapărat ceva de băut, având în vedere că era cu o sticlă de apă plată în mână. Am oftat şi mi-am deschis ochii chiar când Serena s-a postat în faţa mea. Avea o privire îngrijorată, care nu era deloc specifică ei. Lângă ea, Charlotte era la fel de speriată, iar mama încerca să se calmeze.

- Ce e? Haide, spuneţi! le-am îndemnat, devenind extrem de curiasă, peste media normală.
- Păi, începu mama ezitant, nu putem să ne rupem sigiliile decât în prezenţa unui şaman. Trebuie să ne vindece rănile fiindcă devin morale, a terminat.

Nu înţelegeam de ce se îngrijora atât din această cauză fiindcă aveam să găsim noi un şaman pe undeva, deşi nici nu ştiam ce sunt ăia. Mi-am dat ochii peste cap când am simţit două mâini mângâindu-mi părul. Cu rapiditate, m-am întors înspre balustradă şi l-am văzut pe Shawn stând în picioare pe ea, într-un echilibru perfect. Preţ de o clipă, m-am speriat şi am crezut că avea să cadă, însă el a rânjit şi a mai mers puţin pe ea, fără nici un fel de problemă. Voia doar să mă enerveze, deşi când a întâlnit privirile celor trei femei, a devenit serios. Ştia ce gândeau ele şi nu părea foarte încântat de ce... auzea. Le-am zorit să îmi spună ce voiau, însă răspunsul scurt şi crud a venit din partea lui Shawn:

- Ele cred că eşti un şaman.