22-03-2010, 11:30 PM
@ Dydo - Multumim ca citesti D.D. >:D< Si ne bucuram ca iti si place. Well te mai asteptam prin zona :3
@FallenAngel - Normal ca te primim pe aici Angel >:D< Multumim de comentariu si ne bucuram ca iti place :3
Capitolul 3
Errin P.O.V.
Era frig, iar eu stăteam dezbrăcată pe balcon. Mda' simt că mă paşte o răceală. Dar era lună plină. Luna este exact la fel ca acolo. Nu îmi pot răpi şi ultimul lucru care îmi aduce aminte casă.
Se spune ca portalul înceţosează amintirile din vechea lume prin care ai trecut. Ha! Ce minciună. Îmi amintesc fiecare antrenament, fiecare copac în care m-am căţărat, fiecare sabie cu care m-am tăiat...Îmi amintesc chipul mamei şi al tatălui meu. Până şi papagalul acela de Damon, aşa zisul meu logodnic, este un gând frumos care îmi povestea trecutul . Nu, nu pot să neg, îmi e dor de casă. Locul ăsta infect nu este şi nu va fi în veci casa mea.
Şi la urma urmei, eu nici nu ar trebui să exist. Fiindca adevarata Errin ce aparţine acestei dimensiuni a murit. Eu sunt un simplu înlocuitor, care s-a folosit de aceasta întâmplare să îşi salveze viaţa. Puteam să rămân acolo, în vid. Sincer, câteodată cred ca era mai bine să rămân în spaţiul dintre lumi. Acolo nu există timp. Poate dacă aşteptam destul, vreo zece ani, mă întorceam printre zâne.
Lacrimile mi-au înrămat din nou chipul. Nu am plâns în toată viaţa mea cat în aceste două săptămani. Dar am motive. Îmi plâng mama. Îmi jelesc poporul care luptă şi se stinge în război. Îmi neg soarta şi o pun şi pe ea ca pe un ghinion ce merita a fi menţinut cu lacrimi.
Am ridicat din nou capul la cer. De ce? Am sfârşit pe acest pământ străin, lipsit de magie. Ce porcărie! Mi-am desprins privirea de la lună şi m-am uitat în jur. La balconul casei de peste drum statea un tip şi se holba la mine. Iniţial am vrut să mă uit urât la el şi să plec, dar am putut simţi un soi de aură care îl înconjura. Ciudat, nu credeam să pot simţi aura de sentimente şi în lumea asta. De fapt, nu pot. Doar la el am reuşit. În orice caz, era înconjurat de tristeţe şi îngrijorare. Mi-am dat seama că şi eu mă benoclam. Mi-am mutat privirea oarecum ruşinată. Când am dat să mă uit din nou la el, mi-a zâmbit. Un zâmbet dulce şi plin de căldură, parcă ar fi ştiut prin ce am trecut şi încerca să mă consoleze. Pentru prima dată în două săptămâni de când am ajuns aici mi-am arcuit buzele într-un zâmbet.
- Errin, haide în casă scumpo!
Mda' şi ăsta e tata. Ah, familia asta a mea, în care am picat e puţin cam stupidă. OK, mai mult decât stupidă, oamenii aştia sunt mai proşti decât limita legală. Mi-am dat ochii peste cap şi m-am îndreptat spre uşă să intru în casă. Nu m-am putut abţine şi am întors o dată capul să îl văd, dar din păcate plecase. Am păşit fără chef în interiorul camerei mele. măcar era o încăpere pe gustul meu. Pereţii erau mov şi tavanul alb. O combinaţie destul de reuşită, cred.
- Ţi-am luat bilete la un concert draga mea! şi-a făcut "tata" intrarea graţioasă asemeni unui hipopotam.
- Ce bilete?am întrebat eu acidă.
-Păi, e un concert de muzică rock. E o trupă nouă...Cred...Mă rog, mi-au zis că sunt talentaţi tipii. Şi te vei îmbraca în ceva mai colorat, a adăugat acesta pe nerăsuflate. Nu se poate să ţii doliu după cântareţul ăla atâta timp.
- Mda' , bine. O să merg. Acum trebuie să mă culc. Noapte bună!
Nu am aşteptat şi l-am dat afară din camera rapid. Ştiam că o altă tură de plăns a ajuns în gară. Nu ţin doliu pentru nici un artist de căcat. O fac pentru familia mea, retardatule! Mi-am îngropat faţa în perne. Eram obosită şi aveam să adorm repede. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Am avut parte de un somn lung, fără vise.
Când m-am trezit era aproape trei jumătate la prânz. Mda. Mi-am făcut un obicei să ma trezesc la ore d'astea fantastice. Oricum, toată ziua am petrecut-o în pat, meditând la nemuriarea sufletului.
Concertul avea să înceapă la opt şi era deja şase. M-am ridicat leneşă şi m-am îndreptat spre dulap. Am scotocit până am gâsit niste blugi negrii şi un tricou albastru care mi-a plăcut. Ce? Nu sunt toată îmbrăcată în negru, să zică mulţam! Mi-am luat în picioare adidaşii şi am plecat.
Trebuia să ajung la o minune de sală, unde se ţin de obicei evenimente d'astea. Tot drumul mi-am târâit picioarele lent, fără să ma obosesc. Ba chiar m-am şi împiedicat. Jumatate de oră. Atât mi-a luat să ajung. Am intrat în sală fără tragere de inimă. Era o îmbulzeală totală. M-am impins puţin în stânga şi în dreapta. Dacă tot am venit măcar să văd ceva. Vai mie, dar ce gunoaie erau pe jos. Am alunecat. Dar ştiţi ce se întâmplă la concerte de genul ăsta nu?
- Pe scenă cu ea!
Am fost purtată pe braţe până a ajuns...pe scenă. Chiar de asta nu aveam chef.
Ajunsă acolo, spre uimirea tuturor unul din membrii trupei m-a ajutat să mă ridic. Filfizon! Se dă în spectacol. M-am pus în final pe picioare. M-a tras mai aproape şi m-a cuprins într-o îmbrăţişare. Ah, ce cretin! Am încercat să mă eliberez, dar avea putere al dracu'. Iniţal m-am gândit să cer ajutor publicului, dar toţi erau înebuniţi şi urlau cu disperare. Mda' mersi de ajutor lume!
Mi-am întors capul spre el. Era prea întuneric să îi văd chipul. Am putut observa totuşi că se apropie. Deja îi simţeam repiraţia caldă şi ma deranja. Şi-a lipit buzele de ale mele. Scârbos! Mai mutl de atât. Neplacut. Urât. Nasol. M-am împins cu toata puterea în pieptul lui să ma eliberez. Fără nici un rezultat. Tipul se ţinea bine şi chiar punea mai multă pasiune în acel sărut. L-am zgâriat pe faţă şi în cele din urmă mi-a dat drumul. Mulţumesc Doamne!
- Măcar stai să termin melodia...Şi...Nu Ştiu...Îţi explic...
-Vise! Cretinule!
Am luat-o la fugă spre o ieşire. Am reuşit să ajung în culise. Aveam o urmă subţire de sânge pe deget. O lacrimă mi s-a scurs pe faţă. Cum? De ce dracu' plang?
@FallenAngel - Normal ca te primim pe aici Angel >:D< Multumim de comentariu si ne bucuram ca iti place :3
Capitolul 3
Errin P.O.V.
Era frig, iar eu stăteam dezbrăcată pe balcon. Mda' simt că mă paşte o răceală. Dar era lună plină. Luna este exact la fel ca acolo. Nu îmi pot răpi şi ultimul lucru care îmi aduce aminte casă.
Se spune ca portalul înceţosează amintirile din vechea lume prin care ai trecut. Ha! Ce minciună. Îmi amintesc fiecare antrenament, fiecare copac în care m-am căţărat, fiecare sabie cu care m-am tăiat...Îmi amintesc chipul mamei şi al tatălui meu. Până şi papagalul acela de Damon, aşa zisul meu logodnic, este un gând frumos care îmi povestea trecutul . Nu, nu pot să neg, îmi e dor de casă. Locul ăsta infect nu este şi nu va fi în veci casa mea.
Şi la urma urmei, eu nici nu ar trebui să exist. Fiindca adevarata Errin ce aparţine acestei dimensiuni a murit. Eu sunt un simplu înlocuitor, care s-a folosit de aceasta întâmplare să îşi salveze viaţa. Puteam să rămân acolo, în vid. Sincer, câteodată cred ca era mai bine să rămân în spaţiul dintre lumi. Acolo nu există timp. Poate dacă aşteptam destul, vreo zece ani, mă întorceam printre zâne.
Lacrimile mi-au înrămat din nou chipul. Nu am plâns în toată viaţa mea cat în aceste două săptămani. Dar am motive. Îmi plâng mama. Îmi jelesc poporul care luptă şi se stinge în război. Îmi neg soarta şi o pun şi pe ea ca pe un ghinion ce merita a fi menţinut cu lacrimi.
Am ridicat din nou capul la cer. De ce? Am sfârşit pe acest pământ străin, lipsit de magie. Ce porcărie! Mi-am desprins privirea de la lună şi m-am uitat în jur. La balconul casei de peste drum statea un tip şi se holba la mine. Iniţial am vrut să mă uit urât la el şi să plec, dar am putut simţi un soi de aură care îl înconjura. Ciudat, nu credeam să pot simţi aura de sentimente şi în lumea asta. De fapt, nu pot. Doar la el am reuşit. În orice caz, era înconjurat de tristeţe şi îngrijorare. Mi-am dat seama că şi eu mă benoclam. Mi-am mutat privirea oarecum ruşinată. Când am dat să mă uit din nou la el, mi-a zâmbit. Un zâmbet dulce şi plin de căldură, parcă ar fi ştiut prin ce am trecut şi încerca să mă consoleze. Pentru prima dată în două săptămâni de când am ajuns aici mi-am arcuit buzele într-un zâmbet.
- Errin, haide în casă scumpo!
Mda' şi ăsta e tata. Ah, familia asta a mea, în care am picat e puţin cam stupidă. OK, mai mult decât stupidă, oamenii aştia sunt mai proşti decât limita legală. Mi-am dat ochii peste cap şi m-am îndreptat spre uşă să intru în casă. Nu m-am putut abţine şi am întors o dată capul să îl văd, dar din păcate plecase. Am păşit fără chef în interiorul camerei mele. măcar era o încăpere pe gustul meu. Pereţii erau mov şi tavanul alb. O combinaţie destul de reuşită, cred.
- Ţi-am luat bilete la un concert draga mea! şi-a făcut "tata" intrarea graţioasă asemeni unui hipopotam.
- Ce bilete?am întrebat eu acidă.
-Păi, e un concert de muzică rock. E o trupă nouă...Cred...Mă rog, mi-au zis că sunt talentaţi tipii. Şi te vei îmbraca în ceva mai colorat, a adăugat acesta pe nerăsuflate. Nu se poate să ţii doliu după cântareţul ăla atâta timp.
- Mda' , bine. O să merg. Acum trebuie să mă culc. Noapte bună!
Nu am aşteptat şi l-am dat afară din camera rapid. Ştiam că o altă tură de plăns a ajuns în gară. Nu ţin doliu pentru nici un artist de căcat. O fac pentru familia mea, retardatule! Mi-am îngropat faţa în perne. Eram obosită şi aveam să adorm repede. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Am avut parte de un somn lung, fără vise.
Când m-am trezit era aproape trei jumătate la prânz. Mda. Mi-am făcut un obicei să ma trezesc la ore d'astea fantastice. Oricum, toată ziua am petrecut-o în pat, meditând la nemuriarea sufletului.
Concertul avea să înceapă la opt şi era deja şase. M-am ridicat leneşă şi m-am îndreptat spre dulap. Am scotocit până am gâsit niste blugi negrii şi un tricou albastru care mi-a plăcut. Ce? Nu sunt toată îmbrăcată în negru, să zică mulţam! Mi-am luat în picioare adidaşii şi am plecat.
Trebuia să ajung la o minune de sală, unde se ţin de obicei evenimente d'astea. Tot drumul mi-am târâit picioarele lent, fără să ma obosesc. Ba chiar m-am şi împiedicat. Jumatate de oră. Atât mi-a luat să ajung. Am intrat în sală fără tragere de inimă. Era o îmbulzeală totală. M-am impins puţin în stânga şi în dreapta. Dacă tot am venit măcar să văd ceva. Vai mie, dar ce gunoaie erau pe jos. Am alunecat. Dar ştiţi ce se întâmplă la concerte de genul ăsta nu?
- Pe scenă cu ea!
Am fost purtată pe braţe până a ajuns...pe scenă. Chiar de asta nu aveam chef.
Ajunsă acolo, spre uimirea tuturor unul din membrii trupei m-a ajutat să mă ridic. Filfizon! Se dă în spectacol. M-am pus în final pe picioare. M-a tras mai aproape şi m-a cuprins într-o îmbrăţişare. Ah, ce cretin! Am încercat să mă eliberez, dar avea putere al dracu'. Iniţal m-am gândit să cer ajutor publicului, dar toţi erau înebuniţi şi urlau cu disperare. Mda' mersi de ajutor lume!
Mi-am întors capul spre el. Era prea întuneric să îi văd chipul. Am putut observa totuşi că se apropie. Deja îi simţeam repiraţia caldă şi ma deranja. Şi-a lipit buzele de ale mele. Scârbos! Mai mutl de atât. Neplacut. Urât. Nasol. M-am împins cu toata puterea în pieptul lui să ma eliberez. Fără nici un rezultat. Tipul se ţinea bine şi chiar punea mai multă pasiune în acel sărut. L-am zgâriat pe faţă şi în cele din urmă mi-a dat drumul. Mulţumesc Doamne!
- Măcar stai să termin melodia...Şi...Nu Ştiu...Îţi explic...
-Vise! Cretinule!
Am luat-o la fugă spre o ieşire. Am reuşit să ajung în culise. Aveam o urmă subţire de sânge pe deget. O lacrimă mi s-a scurs pe faţă. Cum? De ce dracu' plang?