Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Rock it fairy!

#1
Helău! Mda' după cum puteţi vedea, acesta este un nou fic, făcut de mine si Metal. Păăăi, prea multe nu prea am de spus. Lucrarea va fi din două puncte de vedere, al fetei şi al băiatului. Eu voi scrie din punctul de vedere al fetei, iar Metal al băiatului [oky, cred că asta era logic]...Sperăm să vă placă!

Capitolul 1
Errin P.O.V.


Zgomot! Un zgomot profund şi deranjant acapara întreg locul. Dar s-a oprit. Măcar atât. Clipele în care am deschis ochii au fost scurte, aşa că am încercat să mă culc la loc. Dar nu, nu au trecut mai mult de zece secunde şi gălăgia a început din nou. Până aici! Chestia asta începea să mă calce pe bătături. Am deschis ochii nervoasă, într-un mod aproape dureros. M-am ridicat din pat la foc automat şi am mers spre fereastră. Dând la o parte draperiile groase, vişinii, mi-am fixat o înjurătură în minte, pe care să o adresez gălagioşilor.
Dar lumea de afară m-a lăsat mută. Toată agitaţia era din cauza oamenilor, care îşi dădeau arme, din mâna-n mână. Atmosfera era apăsătoare şi încărcată de fum. Ce-i asta? M-am culcat pe timp de pace şi acum...Acum e război.
Nu am fost in stare să mă mişc. Cred că în acele momente până şi gândirea mi-a fost pur şi simplu o comamdă imposibilă. Am rămas privind în gol oameni însangeraţi, purtaţi pe braţe, săbii şi armuri, tot ceea ce ţinea de război.
- E numai vina ta! a urlat un bărbat masiv, ţinut în lanţuri de alţi doi.
Prima dată nu vedeam rostul lanţurilor, dar când a ridicat capul, am putut vedea clar semnul. Desenul unui dragon îi încadra chipul. Remarca lui m-a făcut să tresar. M-am uitat mai atent la faţa lui. Era înecată in ură şi agonie. Se vedea ca nu avusese o viaţa prea dulce. Eeei, ştii ceva nene? Canci! Nici viaţa mea nu a fost roz, doar ca tu eşti spion al Dragonilor, iar eu sunt de partea Norilor.
- Jos cu capul! mi-am dat verdictul final, lipsit de milă.
- Aceasta va fost porunca prinţesă! au adaugat cei doi barbaţi în cor, în timp ce mergeau să îmi împlineasca ordinul.
M-am îndepărtat de la fereastră, nu mai aveam chef de alte incidente. Şi pe deasupra, trebuie să am vreo două cuvinte cu tata. M-am schimbat rapid, din camaşa de noapte incomodă, în hainele care le foloseam de obicei pentru antrenamente. Nu am mai avut timp de păr, care arăta ca o claie, dar asta e.
Am coborât în grabă scările in forma de spirală, îmbrâncind pe oricine îmi stătea in cale. Ajunsă in faţa biroului său, m-am întrebat pentru prima dată dacă nu cumva toată chestia asta e doar un coşmar împuţit. Că să ma conving de realitatea crudă, m-am ciupit de mană, ca un copil mic. Şi da, asta era realitatea! Într-un final am dat buzna în sală.
-Errinaya, ce faci aici? a întrebat bărbatul de la birou.
-Tată, vreau să ştiu tot! am poruncit eu.
Clipele care au urmat au fost scăldate într-o linişte apăsătoare. Gândurile mi-au luat-o razna pentru o clipă şi am inceput să ma gândesc deja la înfrângere, moarte şi durere.
-Trebuie sa pleci, fata mea!
Asta a fost ca o lovitură în moalele capului. Cum adică sa plec? Unde? Am rămas împietrită.
-Errinaya, adevărul este ca războiul acesta e deja pierdut, a adăugat el cu o voce gravă.
Am dat sa spun ceva, dar cuvintele pur şi simplu nu voiau sa iasă. Sunetele mi-au rămas undeva în gât, iar acum stăteam ca o proastă cu gura larg deschisă. Credeam că mă voi prăbuşi, dar am reuşit sa îmi ţin picioarele ţepene. Ştiam ce e războiul, prea bine chiar. Am crescut învăţând arta războiului, deci nu se putea spune că sunt zâna aceea blonduţa, cu ochii albaştrii, care riscă să se frangă la o bataie de vânt mai puternică.
-Toate satele de pe munte au fost incendiate de spionii lor. Toţi oamenii din nord ucişi sau luaţi ostatici în timpul ultimelor doua nopţi. Veştile acestea au ajuns aici abia astăzi. Nu mai rămâne nimic de făcut. Trebuie să te trimit departe de aici, astfel ştiu că va fi o supravieţuitoare si Norii nu vor dispărea. Te vei duce pe Pământ...printre oameni.
Toate aceste lucruri mi-au provocat o stare îngrozitoare. Prea multe, prea repede, prea durerase. Genunchii au început sa îmi tremure şi ochii mi s-au umezit. Toată lumea mea, va fii sfâşiată? Nu, aşa ceva nu se poate întâmpla! Am început să mă agit, să dau din mâini ca disperata.
-Dar dacă rămân, pot sa va ajut! La urma urmei sunt cel mai bun spadasin din armată. Şi mama, ea nu are nimic de spus despre aceasta aşa zisă plecare? am întrebat precipitată.
Dar din nou momente apăsătoare de linişte au lovit încăperea. Gânduri urâte, întunecate au început sa îşi faca apariţia în acele clipe fără vorbe. Şi din păcate ideile mele sumbre au fost adeverite de tatăl meu, care şi-a plecat capul în semn de părere de rău. De data aceast genuchii mei au cedat şi m-am prabuşit pe podea plângând. Nu mama, orice, dar nu ea! Lacrimile îmi înecau faţa si am încercat să scot nişte cuvinte printre sughiţuri, dar fără rost. Durerea mi-a acaparat sufletul şi nu mi-am putut stăpâni emoţiile sub nici o formă.
-Ea...A fost găsita moarta la marginea pădurii...Ah, aşa pierdem timpul! Atacul poate începe în orice minut. Damon, trebuie să plece. Îmi pare rau Errin, o să te iubesc mereu fiica mea, a spus tata în timp ce mă saruta pe frunte.
Pe uşa a intrat Damon, un barbat înalt şi bine facut. Câteva zgârieturi îi insângerau braţele. Deşi era încordat până la ultimul muşchi, chipul sau era indurerat şi totuşi blând. S-a apropiat încet de mine şi a zâmbit cu căldură. Dar eu nu am fost atentă un moment, timp în care a reuşit să mă adoarmă cu amestec de plante. Mirosul dulce a umplut camera şi mi-a amorţit toate simţurile, făcând loc unui somn adânc.
O briză răcoroasă îmi mângâia faţa. Nu era lumină, ci doar întuneric, un întuneric orb, care nu îmi permitea sa disting nici un obiect. Dar mintea îmi funcţiona şi am văzut cum creierul meu aducea din amintiri imaginea mamei mele. O lacrimă mi s-a scurs pe chip. Nu voiam sa cred că toate astea se întâmplă. Am trăit ani de zile în acea lume ca acum să fie distrusă într-o singură noapte? Trebuie să fie doar un coşmar.
Dar nu era. Când m-am trezit mă aflam in vid, spaţiul dintre lumi şi mă îndreptam spre Pământ...
KyuMin.

#2
Titlul m-a atras ÅŸi, deasemenea, autorii :x
Credeam că scrii superb, Svear, dar nu sunt total convinsă. Ai greşeli de tastare, mai ales la cuvintele unde ai folosit diacritice. Chiar mă întrebam de cât timp scri cu diacritice. Ai păpat câteva litere, îţi era foame, nee? :))
Fata nu mi-a atras atenţia într-un mod special , dar sper să o facă. Curios mi se pare cum se poate ca, într-o singură noapte, să înceapă un război de mare amploare. Mi se pare ciudat, but să trecem peste asta. Descrierea putea să fie mai multă, când este destulă? :)) Şi, te sfătuiesc ca înainte de a posta un capitol să-l mai citeşti încă o dată ca greşelile să dispară.
Mă-ntreb ce o să face Errin [ are un nume prea lung ca să-l reţin :)) ] pe Pământ, pentru că presupun că o să-i fie cam greu. Şi..nu m-am lămurit. Errin are aripi sau arată ca un om? :-?
Anyway, succes Metal şi am un feeling că acest personaj masculin o să semene exact cu tine :-" În fine, om trăi şi om vedea.

#3
Aşa, mă bucur că avem "o tonă" de cititori şi sper să ne citească şi comenteze cineva ficul [ în continuare].
@Dydo - Mersi că ai citit, dragă. Sperăm că o să citeşti în continuare şi acţiunea se va complica puţintel. Cât despre tip, el o să semene puţintel cu mine. Nu ştiu în câtă măsură, dar o să semene. :D

Capitolul 2
Shane P.O.V.

Era dimineaţă. Stăteam întins pe patul moale, ascultând muzică la căşti şi privind tavanul alb. Ceasul de pe noptiera neagră a început să sune şi am deschis ochii larg, privindu-l urât. L-am trântit pe jos, nervos căci m-a trezit din moţăitul meu. Zgomotul s-a oprit când câteva piese din ceas s-au împrăştiat pe parchet. Am murmurat o înjurătură, acela fiind al nuştiu câtelea spart în ultimele luni. Mi-am scos căştile din urechi şi am aruncat Ipodul pe pat. Am luat telefonul de pe birou şi m-am uitat la ceas, căscând. Imediat ce am văzut că era ora zece dimineaţa, am intrat în trepidaţii. În jumătate de oră trebuia să fiu la pregătirile pentru concertul trupei mele.
-La dracu’! Am urlat eu şi am deschis uşa de la dulap, luând o bluză neagră cu modele roşii şi blugii mei negri.
Am luat vijelios chitara ce stătea în husa ei, sprijinită de un perete. Am pus-o pe umăr şi m-am încălţat cu nişte skateri negrii, cu şireturi albe. Părul brunet nu m-am mai sinchisit să-l aranjez căci eram în criză de timp. Alergând, am ieşit pe uşă şi, în cea mai mare grabă posibilă, am încuiat uşa casei.
Soarele strălucea binevoitor pe cerul senin şi încălzea oraşul aglomerat. Trebuia să ajung cât de repede puteam în centrul oraşului, un lucru cam complicat, având în vedere faptul că mai aveam doar zece minute. Am hotărât să iau metroul, aceasta fiind un mijloc de transport rapid. Peronul era gol, lipsit de oameni, puţin cam cuidat într-o dimineaţă de miercuri. Cât timp aşteptam să vină metroul, am reuşit să-mi trag sufletul şi să mă pregătesc pentru următoarea parte a sprintului meu. Un zgomot puternic a anunţat venirea mijlocului de transport şi m-am apropiat de uşa lui pătată cu grafitti. Am intrat înăuntru şi am privit în jur. Nu era nici o cunoştinţă de-a mea pe acolo... Nu aveam cu cine să stau de vorbă până când ajungeam. Am ridicat din umeri şi mi-am dat ochii peste cap. M-am sprijinit de unul dintre pereţii vagonului şi scot din buzunar Ipodul. Mi-am pus căştile în urechi şi am privit plictisit în gol. Brusc, telefonul mobil pe care îl ţineam în buzunarul blugilor a început să sune. Zgomotul s-a făcut auzit chiar dacă ascultam muzică. În timp ce răspundeam la telefon, am observat cum toţi pasagerii mă priveau încruntaţi, de parcă vroiau să mă decapiteze. Am răspuns şi în urechea mea a răsunat vocea celui mai bun prieten al meu, Alexander.

-Shane, când vi? Toţi am ajuns, numai tu lipseşti şi fără tine nu putem face nimic.

-Alex, şti că dacă puteam eram la fix, numai că am programat ceasu’ ăla idiot să sune la ora zece. Uite, acum sunt în metrou şi ajung în aproximativ cinci minute, e bine? Am întrebat deja enervat.

-Bine, grăbeşte-te omule! Nu te lălăi pe drum, ok?

Chiar în acel moment, metroul a ajuns în staţia unde trebuia să cobor, aşa că am închis telefonul fără să-i spun un simplu „pa” . Nu eram cel mai politicos om de pe pământ şi Alex era obişnuit cu acest lucru.
Am ieşit fugind din metrou şi am urcat treptele în cea mai mare grabă posibilă. Îmbrânceam oamenii cu coatele, croindu-mi drum printre ei şi ascultându-le înjurăturile puerile. Le-aş fi răspuns şi eu cu o înjurătură, dar nu aveam timpul necesar.
Într-un final am ajuns la locul stabilit. Gâfâiam şi tricoul îmi era transpirat tot. Prietenii mei mă priveau amuzaţi, mai să râdă. I-am ignorat şi am lăsat chitara sprijinită de o bancă. Mă întrebam dacă nu cumva o şi stricasem în graba mea nebunească, dar am alungat ideea rapid. Alex şi cu Gareth au început să conecteze chitara la un amplificator şi un tip blond verifica microfonul. Eu stăteam pe o bordură privindu-i cum se agită. Chiar mă întrebam cum trecuse atâta timp şi nu mi-au dat nici o sarcină. N-am avut prea mult nocor căci Alex s-a aşezat lângă mine şi mi-a dat nişte hârtii. Erau versurile ultimilor noastre melodii, cele pe care le vom cânta la concertul din seara următoare. Am oftat şi mi-am sprijinit capul în palmă, citind foile. Ştiam mult prea bine versurile, dar tot timpul Alex mă punea să le citesc din nou. Probabil credea că nu mă voi descurca, având în vedere că eram şi vocalist şi chitarist. M-am ridicat de pe bordură şi am sărit pe şcena cu pardoseala lucioasă. Am luat chitara şi am atins microfonul cu mâna dreaptă. Alex şi-a luat şi el bassul, Gareth s-a aşezat la tobe şi tipul blond, Ashley, stătea pregătit să înceapă să cânte la keyboard. Am dat tonul şi am început să cântăm. La început, vocea mi-a fost gâtuită şi gâtul mă durea, dar, pe parcurs, mi-am revenit.
După aproximativ două ore de repetiţii, ne-am oprit din cântat şi Gareth a adus câteva cutii de energizante. Am luat una dintre cutii şi am deschis-o oftând. Eram obosit şi vocea îmi era răguşită e abia mai puteam cânta un vers. Alex mi-a pus o mână pe umăr şi mi-a zâmbit. Mi-am dat ochii peste cap, fiind sigur că va începe să mă bată la cap pe o temă stupidă.
-Shane, ştiu că nu prea ai chef de repetiţii sau chestii de genu’, dar înţelege faptul că mâine este primul nostru concert şi trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Te rog, pentru binele ehipei să uiţi de problemele tale şi să te axezi pe repetiţii şi concert. Mâine poate să fie ziua când...
-Mă, mă poţi lăsa în pace cu discursurile tale? Nu vreau să te ascult spunându-ţi predicile înţelepte. Şti că am destule probleme pe cap şi că vreau să scap de ele, dar mi-e greu. Ştiu versurile, ştiu acordurile şi mâine o să ne descurcăm la concert, am spus eu nervos trântind cutia de energizant pe asfalt.
Ce mă enerva era faptul că Alex ştia mai bine decât oricine că nu eram în apele mele după ce un prieten de-al meu, foarte bun, a murit lovit de o maşină. Chiar dacă asta s-a întâmplat acum vreo două luni, nu puteam să uit. Poate că uitam mai rapid acel eveniment dacă nu îl vedeam, cu ochii mei, cum maşina l-a lovit. Era o amintire dureroasă şi care nu îmi dădea pace. M-am ridicat în picioare, mi-am deconectat chitara de la amplificator şi am dat să plec. Alex a început să strige după mine, dar nu l-am băgat în seamă. Am luat-o cu paşi rapizi spre parcul din apropiere. Acolo puteam să mă calmez liniştit. Am intrat în parc şi m-am întins pe iarba moale, lângă un copac înverzit. Vântul adia uşor, făcând ca razele soarelui să fie plăcute şi călduţe. Am închis ochii şi, din neatenţie, am adormit.
Afară începuse să se facă frig şi razele soarelui nu mai încălzeau. Acesta a fost primul lucru care m-a făcut să deschid ochii şi m-am întrebat unde eram. Imediat mi-am amintit faptul că adormisem în parc. M-am uitat la ceas şi am observat că era ora şase şi jumătate seara şi trebuia să fiu acasă. Încet, m-am ridicat de pe iarbă şi am pornit într-un pas săltat pe alee.
Când am ajuns pe strada unde era casa mea, am văzut o maşină neagră parcată în faţa locuinţei aflată lângă a mea. Era aceeaşi maşină pe care am văzut-o acum jumătate de lună, pentru prima dată. Ştiam că acolo se mutase cineva în urmă cu două săptămâni, dar nu i-am văzut aproape deloc pe locatari. Toate luminile erau aprinse la ambele etaje şi din maşină am văzut ieşind o fată înaltă, cu părul brunet şi cu o şuviţă roşie. Era îmbrăcată în negru, dar atât am putut vedea pentru că a intrat în curtea casei, urmată de o femeie, care, probabil, era mama ei. Eram curios să văd cine era fata ce locuia aici de două săptămâni, dar am auzit vocea mamei mele de la poartă:
-Shane, ai întârziat la masă!
M-am întors şi am alergat până la ea şi am intrat împreună înăuntru. Eram obosit şi nu aveam chef să iau cina, aşa că m-am retrat în camera mea, lăsându-i pe părinţi jos, în sufragerie. Am lăsat chitara sprijinită de un perete şi am ieşit pe balcon. De acolo, am văzut-o pe fata pe care am văzut-o acum câteva minute. Stătea tristă pe balconul mic. M-am uitat la ea, studiind-o atent, luna luminându-i trupul.
Metal was here.

[Imagine: metalsig.png]


I\'ll start to worry when I\'m dead.



#4
E extrem de greu să le lăsaţi un sărac comentariu lui Svear şi Metal pentru că s-au chinuit să scrie? Dacă tot citiţi, mai şi comentaţi ceva. Of , of , lenea-i mare [-(
Aşaaa... Deci, Alex , mie chiar îmi place cum scrii şi tipul ăsta, Shane [ îmi place numele :x ] , pare chiar tare. Seamănă perfect cu tine şi... îmi place cum i-ai clădit caracterul. Dar cum ai putut tu să pui în fic un tip cu acelaşi nume ca al tău? :)) Se vede că-ţi place numele :-" . Shane pare o fire destul de acidă când se ating nişte subiecte mai...delicate. Oricum , personajul lui este destul de interesant. Şi energizantele alea :x Ahh, mi-ai făcut poftă...
Greşeli de tastare.. N-am stat să caut peste tot, în fiecare propoziţie. Am găsit ceva cam suspect aici:

Citat:Acolo puteam să mă calmez liniştit.

Păi, din câte ştiu eu, nu te poţi calma neliniştit. Cuvântul "liniştit" putea să lipsească din propoziţie pentru că nu prea îşi are rostul şi nici nu sună prea bine.

Cam atâtica, Alex.

Aşa, dear Svear, aştept continuarea şi să apeşi pe pedala de acceleraţie . :p Vreau şi eu să văd ce o să se întâmple :-"

#5
So....am trecut si eu pe la voi, ma primiti?
Acum...nu stiu cui trebuie sa ii acord multumiri, cred ca tu MEtal esti de vina, dar vad ca A`sver a reusit sa adauge o groaza de descriere in capitolul ei si acest lucru imi place la nebunie. Si capitolul este mai lung decat obisnuia ea sa il faca.
Anyway...sa comentam despre continut. LA tine, A`svear nu am gasit greseli de tastare...poate nu m-am uitat cu atentie dar chiar m-a acaparat continutul si imi place cum s-au petrecut lucrurile. Ai un talent de a pastra cititorul in suspans pana in ultimul moment.
Mi-a placut cap 1.
Capitolul 2, Metal ai cateva greselute dar astea sunt din neatentie nu din altceva si asa cum a spus si Dydo, Shane este un personaj care seamana cu tine, poate si din aceasta cauza ai reusit sa il creezi atat de bine.
Mi-a placut si capitolul tau.
Nu am ce sa va spun despre naratiune, descriere, dialog deoarece le aveti si se imbina armonios intre ele.
Personajele sunt bine conturate si interesante, chiar se vede ca v-ati gandit ceva timp la personalitatea lor.
Astept next-ul. Multa inspiratie!

#6
@ Dydo - Multumim ca citesti D.D. >:D< Si ne bucuram ca iti si place. Well te mai asteptam prin zona :3

@FallenAngel - Normal ca te primim pe aici Angel >:D< Multumim de comentariu si ne bucuram ca iti place :3


Capitolul 3
Errin P.O.V.


Era frig, iar eu stăteam dezbrăcată pe balcon. Mda' simt că mă paşte o răceală. Dar era lună plină. Luna este exact la fel ca acolo. Nu îmi pot răpi şi ultimul lucru care îmi aduce aminte casă.
Se spune ca portalul înceţosează amintirile din vechea lume prin care ai trecut. Ha! Ce minciună. Îmi amintesc fiecare antrenament, fiecare copac în care m-am căţărat, fiecare sabie cu care m-am tăiat...Îmi amintesc chipul mamei şi al tatălui meu. Până şi papagalul acela de Damon, aşa zisul meu logodnic, este un gând frumos care îmi povestea trecutul . Nu, nu pot să neg, îmi e dor de casă. Locul ăsta infect nu este şi nu va fi în veci casa mea.
Şi la urma urmei, eu nici nu ar trebui să exist. Fiindca adevarata Errin ce aparţine acestei dimensiuni a murit. Eu sunt un simplu înlocuitor, care s-a folosit de aceasta întâmplare să îşi salveze viaţa. Puteam să rămân acolo, în vid. Sincer, câteodată cred ca era mai bine să rămân în spaţiul dintre lumi. Acolo nu există timp. Poate dacă aşteptam destul, vreo zece ani, mă întorceam printre zâne.
Lacrimile mi-au înrămat din nou chipul. Nu am plâns în toată viaţa mea cat în aceste două săptămani. Dar am motive. Îmi plâng mama. Îmi jelesc poporul care luptă şi se stinge în război. Îmi neg soarta şi o pun şi pe ea ca pe un ghinion ce merita a fi menţinut cu lacrimi.
Am ridicat din nou capul la cer. De ce? Am sfârşit pe acest pământ străin, lipsit de magie. Ce porcărie! Mi-am desprins privirea de la lună şi m-am uitat în jur. La balconul casei de peste drum statea un tip şi se holba la mine. Iniţial am vrut să mă uit urât la el şi să plec, dar am putut simţi un soi de aură care îl înconjura. Ciudat, nu credeam să pot simţi aura de sentimente şi în lumea asta. De fapt, nu pot. Doar la el am reuşit. În orice caz, era înconjurat de tristeţe şi îngrijorare. Mi-am dat seama că şi eu mă benoclam. Mi-am mutat privirea oarecum ruşinată. Când am dat să mă uit din nou la el, mi-a zâmbit. Un zâmbet dulce şi plin de căldură, parcă ar fi ştiut prin ce am trecut şi încerca să mă consoleze. Pentru prima dată în două săptămâni de când am ajuns aici mi-am arcuit buzele într-un zâmbet.
- Errin, haide în casă scumpo!
Mda' şi ăsta e tata. Ah, familia asta a mea, în care am picat e puţin cam stupidă. OK, mai mult decât stupidă, oamenii aştia sunt mai proşti decât limita legală. Mi-am dat ochii peste cap şi m-am îndreptat spre uşă să intru în casă. Nu m-am putut abţine şi am întors o dată capul să îl văd, dar din păcate plecase. Am păşit fără chef în interiorul camerei mele. măcar era o încăpere pe gustul meu. Pereţii erau mov şi tavanul alb. O combinaţie destul de reuşită, cred.
- Ţi-am luat bilete la un concert draga mea! şi-a făcut "tata" intrarea graţioasă asemeni unui hipopotam.
- Ce bilete?am întrebat eu acidă.
-Păi, e un concert de muzică rock. E o trupă nouă...Cred...Mă rog, mi-au zis că sunt talentaţi tipii. Şi te vei îmbraca în ceva mai colorat, a adăugat acesta pe nerăsuflate. Nu se poate să ţii doliu după cântareţul ăla atâta timp.
- Mda' , bine. O să merg. Acum trebuie să mă culc. Noapte bună!
Nu am aşteptat şi l-am dat afară din camera rapid. Ştiam că o altă tură de plăns a ajuns în gară. Nu ţin doliu pentru nici un artist de căcat. O fac pentru familia mea, retardatule! Mi-am îngropat faţa în perne. Eram obosită şi aveam să adorm repede. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Am avut parte de un somn lung, fără vise.
Când m-am trezit era aproape trei jumătate la prânz. Mda. Mi-am făcut un obicei să ma trezesc la ore d'astea fantastice. Oricum, toată ziua am petrecut-o în pat, meditând la nemuriarea sufletului.
Concertul avea să înceapă la opt şi era deja şase. M-am ridicat leneşă şi m-am îndreptat spre dulap. Am scotocit până am gâsit niste blugi negrii şi un tricou albastru care mi-a plăcut. Ce? Nu sunt toată îmbrăcată în negru, să zică mulţam! Mi-am luat în picioare adidaşii şi am plecat.
Trebuia să ajung la o minune de sală, unde se ţin de obicei evenimente d'astea. Tot drumul mi-am târâit picioarele lent, fără să ma obosesc. Ba chiar m-am şi împiedicat. Jumatate de oră. Atât mi-a luat să ajung. Am intrat în sală fără tragere de inimă. Era o îmbulzeală totală. M-am impins puţin în stânga şi în dreapta. Dacă tot am venit măcar să văd ceva. Vai mie, dar ce gunoaie erau pe jos. Am alunecat. Dar ştiţi ce se întâmplă la concerte de genul ăsta nu?
- Pe scenă cu ea!
Am fost purtată pe braţe până a ajuns...pe scenă. Chiar de asta nu aveam chef.
Ajunsă acolo, spre uimirea tuturor unul din membrii trupei m-a ajutat să mă ridic. Filfizon! Se dă în spectacol. M-am pus în final pe picioare. M-a tras mai aproape şi m-a cuprins într-o îmbrăţişare. Ah, ce cretin! Am încercat să mă eliberez, dar avea putere al dracu'. Iniţal m-am gândit să cer ajutor publicului, dar toţi erau înebuniţi şi urlau cu disperare. Mda' mersi de ajutor lume!
Mi-am întors capul spre el. Era prea întuneric să îi văd chipul. Am putut observa totuşi că se apropie. Deja îi simţeam repiraţia caldă şi ma deranja. Şi-a lipit buzele de ale mele. Scârbos! Mai mutl de atât. Neplacut. Urât. Nasol. M-am împins cu toata puterea în pieptul lui să ma eliberez. Fără nici un rezultat. Tipul se ţinea bine şi chiar punea mai multă pasiune în acel sărut. L-am zgâriat pe faţă şi în cele din urmă mi-a dat drumul. Mulţumesc Doamne!
- Măcar stai să termin melodia...Şi...Nu Ştiu...Îţi explic...
-Vise! Cretinule!
Am luat-o la fugă spre o ieşire. Am reuşit să ajung în culise. Aveam o urmă subţire de sânge pe deget. O lacrimă mi s-a scurs pe faţă. Cum? De ce dracu' plang?
KyuMin.

#7
Hei... am trecut si eu pe aici, se pare ca postarea mea sa strers.....da in fine , sa trecem la lucruri importante :D! Imi place fic-u vostru:X!!
Si cred ca cel care a sarutat-o era Shane , :)) ma intrb cumva va reactiona cand va afla el era chiar tipu de vizavi :)) ca de obicei A`Svear ma impresionezi :X Ador cum scrii :X Naratiune- e buna , descriere - destul de bine , dialogu- nu-i sec .... cateva greseli de tastare :D

nemuriarea- nemurirea
gâsit-găsit
înebuniţi- înnebuniţi
repiraţia- respiraţia
mutl- mult

P.S: Astept Next-u !Bafta si spor la scris!:>>:D<

________________________________________________________________
[Imagine: color1.jpg][Imagine: cupcake1.jpg][Imagine: colorsplashtutorialquadballoon250x2.jpg][Imagine: eyes1.jpg]

[center]~Muzica, Moda, Totul Despre LOVE & SEX
Seara de Seara , la cel mai Tare Chef!!
Nici nu am belele, de parinti in cot ma doare,
Vara asta-i cea mai tare si distractia e-n Floare!~

~ And I bet that I can make you believe
In Love and Sex and Magic
So let me drive my body around you
I bet you know what I mean
Cause you know that I can make you believe
In Love and Sex and Magic ~
[/center]
"If I died in your arms
Would you then give me your love
Would you tell me that you need me
and that I was the one

Now there's nothing I can say to you
To make you feel the same way too
When you walk away I just want to die
And I try not to break down and cry"



#8
Hm... sa vedem...
A`svear: imi place cum scrii. Capitolele tale au multa descriere iar actiunea nu e grabita. Nu prea am vazut greseli de tastare... si pe cele care le-am ochit ti le-a spus deja !?Paranormal~Activity?!
Metal: Ai un capitol lung, cu naratiune, dialog, descriere si doar vreo 2-3 greseli de tastare. Dar ce-mi place cel mai mult la capitolul tau e personajul pe care l-ai creat:Shane. Nu stiu cat seamana cu tine pentru ca io nu te cunosc dar iti pot spune ca iubesc personalitatea pe care i-ai conturat-o. :X Asta imi place cel mai mult:X

So.. imi place ficul vostru si va astept cu mare drag cu nextu ( adik pe tine metal ;)) )

Bye And Kissu:*
[Imagine: 6idws8.png]
Pour l'éternité ...


[Imagine: 6yds1e.png]

Merci măh Lynnuşor hug

#9
Cum am întârziat atât? :)) Cred că din cauza nenorocitului ăluia de test la biologie X_X
Măcar am ajuns şi eu pe ici :-"
So, mah dear Svear, me liked the chap :x Personalitatea lui Errin nu m-a impresionat foarte mult încă şi asta din cauză că mă deranjează că foloseşti o tonă de "dracu" , "naiba" etc. Era era o zână, right? Din câte ştiam eu, zânele nu prea înjură şi nici nu vorbesc urât :-? Errin îmi dă mai mult a om decât a zână... Ele trebuie să fie...pure let's say..
Aşa...acţiunea îmi pare cam grăbită şi...parcă s-a ajuns prea rapid la un sărut, dar totuşi mi-a plăcut. Sunt curioasă să văd de ce a vrut Shane să o sărute pe Errin... Ce o fi văzut la ea? :-?
Păăi... Paranormal a spus ce greşeli ai avut.. În rest n-am mai găsit nimic :-?
AÅŸtept continuarea, Alex. Deci, revino-Å£i ÅŸi scrie ;)

:bye:

#10
Heya,
Ehh..cum spunea si Dydo, lenea e mare... Am citit, dar pana acum nu am comentat.
Cred ca incep cu concluzia: imi place:)) , ficul vostru combina fantasticul cu realitatea, ceea ce e chiar interesant, mi-a placut ideea fatei care vine dintr-o lume fantastica, cu inima franta, cautand alinare, alinare pe care, sper eu ca o sa o gaseasca cat de curand, a plans destul...desi, are toate motivele, mama ei a murit, iar restul poporului din care face parte se confrunta cu un razboi. Cam gri...dar o sa devina roz, nu? De fapt asta e farmecul unei povesti, trecerea de la o stare la alta.
Aveti descriere, un punct forte, greseli nu prea am vazut, si sincer nu m-am uitat dupa asa ceva.
Abia astept urmatorul capitol, so Metal, hurry up!
Kissez:*:*:*
[Imagine: damon-and-elena-mating-dance.gif]
No will to wake for this morn
To see another black rose born
Deathbed is slowly covered with snow
[Imagine: tumblr_mbpavhdSII1qc7rtu.gif]



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  ~Destine Incrucisate~ a Fairy Tail FanFic ilussionKaT 0 2.350 11-08-2012, 10:59 PM
Ultimul răspuns: ilussionKaT
  Fairy's reflection Juliette 20 9.846 14-12-2010, 08:01 PM
Ultimul răspuns: matzaplouata
  Fairy fantazy Apathy 2 3.064 15-02-2009, 04:07 AM
Ultimul răspuns: ~angelino~


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)