Robro & Suzana

[bastard_in_love]

Kagome, voi încerca să ţin cont de sfaturile tale în capitolele pe care le scriu acum:)

14

Suzana
~pagini de jurnal~

“Inca de cand mi-a fost stearsa memoria(cica), am inceput sa scriu diverse chestii. De azi vreau sa tin un jurnal, acest jurnal. Acum deabia imi dau seama ca e un comportament straniu, dar dupa deja doua luni de la plecarea lui, chiar incep sa-mi gasesc refugiul intre aceste pagini. De ce? Pentru ca jurnalul a fost al lui. Acum chiar ma amuza prostia lui Stefan.
Cu o luna in urma, probabil ca sa se asigure ca eu chiar am uitat totul, Stefan-sensei(cat de greu imi vine sa-i spun asa…) ne-a dus in “excursie” exact in padurea unde eu si Robro ne-am ascuns atunci. Fireste ca a trebuit sa faca pe “exploratorul” si sa ma invite sa “vizitam” impreuna cabana unde eu si Robro ne refugiasem. Am incercat sa ma comport exact asa cum ma comportasem prima data cand am calcat acolo. Am prezentat interes pentru oglinda aceea si atunci am gasit acest jurnal. Singurul motiv pentru care l-am pastrat a fost ca i-a apartinut lui Robro. Probabil ca nu fac ceea ce trebuie scriind in jurnalul pe care i l-a daruit chiar mama lui, insa e mai bine sa-l am eu decat sa-l aiba ATOPO, nu?
Am citit in carti ca in general oamenii care pierd pe cineva important stau si bocesc, ca pe urma sa-l regaseasca si sa planga din nou-de fericire. Nu imi place aceasta alternativa. Prefer sa cred ca Robro o sa intre pe usa din clipa in clipa.”

“Au trecut patru luni de la plecarea lui, iar optimismul, inainte sa-mi dau seama, a pierit. Desi incerc sa ignor golul sfasietor, el e acolo si ma apasa. Prima oara cand a plecat eram sigura ca se va intoarce, insa acum… Imi e chiar greu sa descriu acest sentiment nu e nici fericire nici tristete, de fapt nici nu stiu daca e un sentiment. Seamana mai mult cu o stare. Simt nevoia sa plang, dar daca incep sa plang imi este aproape imposibil sa ma opresc. De fiecare data cand il vad pe Stefan la cursuri imi este din ce in ce mai greu sa-i zambesc si sa ma prefac ca sunt bine, ca-mi merge bine. Nu vreau decat sa-l strang de gat, Doamne!
Noaptea, inainte de culcare, intotdeauna ii spun noapte buna, dar nu prea mai pot crede cu la fel de multa tarie ca la inceput ca ma aude. L-am rugat chiar si pe Bill sa-i transmita, pentru ca Bill e mereu acolo in gandurile lui, dar nici Bill nu cred ca mai vrea sa-mi faca acest serviciu. Ma simt parasita…
E deja trei noaptea, maine ma duc la scoala si nu pot dormi. Nici noaptea trecuta nu am putut si sunt sigura ca maine o sa-mi fie foarte greu sa fiu atenta. Am note bune, doar singura cale ca sa ma tin departe de el... de Robro este sa fac teme. Altfel revine din nou, prin mine, si mi-e greu, din ce in ce mai greu, sa-l intampin atat de absent.
-Noapte buna!“

„Am luat in mana jurnalul doar pentru ca e patru aprilie si se implinesc sapte luni de cand nu l-am mai vazut. A devenit atat de greu sa ma gandesc la el incat acum nu mi-l pot imagina decat ca o entitate prea straina si totusi prea iubita. Deja corpul si mintea mea au inceput sa nu mai reactioneze la niciun impuls. Stefan i-a pronuntat numele de nenumarate ori. De ce? I-a dat unui copil porecla asta. Nu ma deranjeaza daca cineva il descrie, ii pronunta numele etc, dar ma sfasie numai gandul ca i-as reinvia imaginea, numele, parfumul, din memorie. Sunt ca si depozitate in borcane izolate si etichetate. Iar prezenta… amintirile. Acestea sunt mai mult decat sfasietoare, pur si simplu ma descompun, ma omoara.
“Left alone, my tears dry up
Uncaringly, the seasons continue to change”

Daca, printr-o minune, va citi asta, aceste doua versuri sunt ideale ca sa-mi descrie existenta in ultimile si probabil viitoarele luni. Cat despre starea mea(emotionala si spirituala) nu cred ca este cazul ca cineva sa aiba macar idee ca poate exista asemenea apocalipsa.
S-a facut din vara toamna, din toamna iarna, din iarna primavera, iar eu nici macar nu am remarcat ca se schimba vremea, la mine e mereu la fel: frig, ger si inghet.”