Robro & Suzana

[bastard_in_love]

11


Cand s-a trezit Suzana, odaia era inundata de lumina calda a soarelui care urcase de ceva vreme pe bolta cereasca. Fata s-a ridicat din pat, pasind cu grija. Robro inca dormea.
S-a uitat in jur pentru a se asigura ca nu viseaza, apoi s-a indreptat catre dulap. Trebuia sa gaseasca ceva de baut. Din nefericire nu a gasit decat cateva sticle cu apa.
S-a intors si s-a asezat pe jos, rezemandu-si capul de pat. In lipsa de ceva mai bun de facut, s-a hotarat sa astepte ca Robro sa se trezeasca si sa-i explice cate ceva.
Gasea atat de multe diferente intre Robro cel treaz si acel Robro care dormea…
Sigur, pastra trasaturile de baza, dar erau puse in alta lumina. Semana intr-adevar cu un copil, dar pastra ceva din maturitatea celui care i-a salvat viata acum cateva ceasuri bune.
Parul i se revarsa in zeci de suvite ciufulite peste pielea alba de pe fata si gat, sprancenele arcuite si genele intoarse il faceau sa semene cu un inger cu par negru.
Pleoapele au inceput sa i se miste, la fel si degetele de la mana. Suzana a tresarit. Robro a simtit miscarea si a deschis ochii, atintindu-i in tavan.
-‘Neata! Iarta-ma daca te-am trezit.
Robro a coborat privirea si a observat-o pe Suzana care-l contempla ingrijorata.
-Ce? Ce s-a intamplat? De ce te uiti asa la mine?
-Eu? Ah, scuze, doar…
Robro a ridicat o spranceana si a asteptat ca fata sa scoata o fraza legata pe gura.
-Nimic.
Suzana s-a ridicat si a iesit pur si simplu pe usa. Gasindu-se afara, a inspirat o gura mare de aer, trecandu-si nervoasa degetele prin par. A auzit un sursur in surdina si s-a lasat ghidata de sunetul apei. Dupa cateva minute de mers a dat peste un rau. A ramas stupefiata, dandu-si brusc seama ca nu exista niciun rau prin zona unde locuia ea. Cea mai apropiata padure de dimensiunile acestea era in Snagov. S-a asezat pe malul micutului rau, adancindu-zi degetele in apa ca de gheata. Socul diferentei de temperatura a facut-o sa tresara, dar apoi s-a obisnuit si s-a bucurat de racoarea ce-i strabatea corpul si-i limpezea mintea.
Si-a amintit ca peste doua zile implinea 16 ani si cu aceasta ocazie i-au revenit si vagi imagini de la ultimile dati cand a sarbatorit aceasta aniversare. Ce aveau sa zica parintii ei ca a disparut asa. In cateva zile vor fi din nou acasa.
Fata a oftat. Dorea sa ia legatura cu ei, dar ce sa le spuna? Ca un tip ciudat a vrut s-o omoare si ca alt tip ciudat a salvat-o si a dus-o intr-o padure si mai ciudata?
Si ce isi vor imagina cand vor vedea dezordinea din casa? Si mai rau… daca Stefan a ramas acolo cu gandul de a omori si pe altcineva?
Trebuia sa se intoarca si sa-l opreasca. Nu putea sta acolo ascunzandu-se si punand in pericol alte vieti nevinovate.
Fata a oftat si a lovit furioasa cu pumnul in apa, stropind totul in jur, inclusiv pe Robro, care isi facuse aparitia langa Suzana, fara ca aceasta sa bage de seama.
-Scuze…a baguit aceasta. Indiferent ce fac tot va fi si altcineva afectat.
-E doar putina apa.a replicat Robro, nestiind care este motivul supararii ei.
-Ce se va intampla cu parintii mei?! Stefan a ramas acolo? Si dezordinea? O sa sune la politie si o sa-si faca griji!a izbucnit aceasta din senin.
-Stai linistita. Stefan este expert si mai ales, veteran la ATOPO. Va repara totul si casa va fi ca noua. Nu va lasa nicio urma.
-Dar totusi…
-O sa ii instiintam pe parintii tai -cumva- ca esti in siguranta. Stai linistita, dupa cum am mai spus, totul va fi bine.
-Nimic din toate astea nu e bine!!
-Ba da…
-Ca de exemplu?!
Robro a deschis gura cu gandul de a-i raspunde, insa a preferat sa se abtina.
-Vezi?
Robro a oftat, nu stia cum sa o contreze fara sa para deplasat. A incercat sa pastreze tacerea, insa exact in momentul in care si-a coborat privirile a observat o licarire ciudata in apa. Cand s-a aplecat a observat ca sursa era un beculet rosu atasat la un dispozitiv minuscul.
-Fugi!a indemnat-o pe Suzana, luand-o de incheietura mainii. Au apucat-o pe un drum plin de noroi. Dupa cateva minute in care amandoi au alerat cat i-au tinut picioarele, s-au oprit pentru a se sprijini de trunchiul unui copac.
-Ce s-a…?
-Dispozitive de urmarire. E o ambuscada. Stia ca vom veni aici.
Vorbea sacadat, nu mai avea aer si gatul i se uscase.
-Dar de unde?
-Nu am idee. Dispozitivul nu a fost amplasat intr-o zona foarte bine ascunsa. Se pare ca inamicul nu a fost tocmai pregatit. Am mai vazut unul atasat de un copac de langa noi.


12

Dupa circa doua ore in care nu s-au miscat din respectiva pozitie, Robro s-a uitat la ceas, putin nauc, deoarece nu si-ar fi imaginat ca timpul trecuse asa de repede.
Credea ca Suzana adormise, insa fata avea ochii larg deschisi. Nu mai intalnise pe cineva caruia sa-i placa sa stea degeaba ore-n sir inca de la moartea lui Bill. Ii era dor de timpul pierdut alaturi de el, dar il regasea, incet-incet, si era chiar fericit sa afle ca isi va putea tine promisiunea facuta.
~Flashback~
-Indiferent ce se va intampla cu mine, promite-mi ca tu o sa traiesti mai departe la fel cum ai facut-o si pana acum. Doar, nu ma uita.
~End of Flashback~
Si-a sprijinit capul de trunchiul copacului si a privit spre cer. Iar si-a amintit… de fiecare data cand nu avea o ocupatie care sa-i capteze intreaga atentie, parca cineva apasa butonul de declansare a tuturor amintirilor cu Bill. Amintiri la care el automat tresarea, de frica acelei dureri. De data aceasta parca durerea nu se mai facea simtita. Robro nu era indiferent, regreta moartea lui, insa intr-un alt mod, unul ciudat. Nu zambea, dar nici nu plangea, era ca si cum nu mai percepea durerea, ca si cum cineva i-ar fi administrat o doza serioasa de anestezie.
-Hei. Ce-ai patit?
Suzana iar se apropiase exagerat de mult de el. Robro a luat-o din nou in brate si a imobilizat-o, fixandu-i capul cu barbia lui.
-Te rog nu mai face asta. Lumea se mai si sperie.
-Dar nu mi-ai raspuns la intrebare.a replicat aceasta disimuland nervozitatea si a incercat in zadar sa se elibereze din stransoarea lui.
S-a resmnat bosumflata si a cazut fara vlaga pe pieptul lui.
-Nu am patit nimic. Am stat aici tot timpul, ce puteam sa patesc?
-La ce te gandeai?
-La o promisiune.
Suzana a tacut. Era clar ca nu avea de gand sa-i spuna, ca urmare nici ea nu avea de gand sa insiste. Si-ar fi dorit sa stie absolut fiecare detaliu din viata lui Robro, insa isi dadea seama ca ar fi fost penibil sa insiste, mai presus de asta nu dorea sa-l supere.
-Nu stiu cum sa rezolv cu parintii tai. Daca te-as lasa nesupravegheata mi-as asuma un risc prea mare.
-Si daca ramai cu mine?
-Nu pot. Odata ce parintii tai te vor vedea, ma indoiesc ca te vor lasa sa pleci.
-Azi trebuie sa se intoarca?
-Bine… termenul e de 24 de ore. Trebuie sa gasim o solutie pana maine, altfel o sa avem si politia pe cap, nu numai ATOPO.
Fata a cazut pe ganduri. Avea o idee, dar nu era sigura, iar cea mai buna metoda era sa-l consulte pe Robro.
-Auzi… tu spui ca daca ramai cu mine o sa fim in siguranta, pentru ca, logic, ATOPO nu trimite trupele doar pentru noi doi. De asemenea, eu trebuie sa ma intorc la parinti pentru ca altfel ar suna la politie. Ce-ar fi daca ne-am intoarce amandoi la parintii mei? Avem o camera de oaspeti si ei oricum nu stau prea mult acasa. Sunt mai mult plecati.
-E absurd. Cum te gandesti ca m-as ascunde in casa ta?
-Pai… nu trebuie sa te ascunzi. Le explic parintilor situatia si…
-Fii serioasa. In primul rand, nu o sa accepte sub nicio forma un barbat de 26 de ani, necunoscut, in casa lor. In al doilea rand, nu le poti spune despre ATOPO fiindca e interzis, iar ei oricum nu te-ar crede. Si in al treilea rand, deja ai facut destule pentru mine. Nu ar fi cinstit ca eu sa abuzez de ospitalitatea ta si...
-Ok, am inteles, un simplu „nu“ era indeajuns.
Robro a sesizat nemultumirea din glasul ei.
-Imi pare rau. Nu trebuia sa fiu asa de...
-Ce mai conteaza?
Robro se simtea mai bine, asa ca au hotarat sa mearga mai departe si sa stabileasca la iesirea din padure ce vor face. Suzana se simtea doborata, iar Robro a observat, insa a preferat sa taca si sa se gandeasca la propunerea ei.
Dupa aproximativ o ora se aflau la cativa metri de sosea. Suzana s-a oprit si a asteptat noi ordine. Robro s-a hotarat in sfarsit sa vorbeasca.
-Este ceva nebunesc si total aiurea. Presupune un anume risc, dar sunt gata sa mi-l asum. Accept invitatia ta!
Suzana l-a privit nesigura, nestiind daca a auzit bine.
-Asta inseamna ca vrei sa-mi cunosti parintii?!
-Cam asa ceva.
Suzana a zambit larg si l-a imbratisat cu putere. Robro tot nu intelegea de ce era atat de fericita, dar important era ca i-a readus zambetul pe buze, asa ca nu-l mai interesa de ce si cum.
-Atunci hai sa pornim la drum.
-Dar e o problema. Nu putem folosi masina mea, taxiuri nu sunt prin zona si sunt cam ora sase de mers.
-Da, ai dreptate. Eu nu mi-am luat telefonul. Tu ai unul?
-Nu... n-am niciunul. Orice obiect electronic poate fi folosit la depistarea pozitiei noastre.
-Poti merge pe jos?
-Sigur ca pot, doar ca tu esti obosita deja si nu ai mancat nimic.
-Sunt sigura ca ma descurc.
Au mers cam jumatate de drum, cand Robro a inceput sa sufle din ce in ce mai greu. S-au oprit pe marginea soselei, iar Suzana i-a verificat din nou lovitura. Nu mai sangera, insa arata foarte rau. Probabil ca-l durea destul de tare.
-Mi-ar placea daca nu te-ai mai da macho si mi-ai spune cand te doare.
-Eu nu ma dau macho, eu sunt macho.
Suzana a chicotit, asezandu-se langa el.
-Daca o tinem tot asa, poate ajungem pana la zece. Parintii mei cred ca sunt deja acasa. Stai aici, ma duc pana la magazinul ala ca sa fac rost de niste gheata.
Robro a vrut sa protesteze, insa fata a luat-o la fuga, intrand in micul butic. Brusc, rana a inceput sa-i zvacneasca, acum isi dadea seama ca-l durea cumplit.
Cele cinci minute in care a lipsit fata au fost ca un iad pentru Robro, care aproape si-a dislocat maxilarele scrasnind din dinti.
Suzana s-a intors cu o bucata mare de gheata in mana, pe care a scapat-o pe jos, deoarece Robro a tras-o pe neasteptate in bratele lui de cum s-a apropiat.
-Au, a cazut gheata! s-a vaicarit aceasta.
-Las-o naibii de gheata, doar nu mai pleca asa.
Durerea era acum suportabila. Suzana a reusit in cele din urma sa-i puna bucata de gheata peste tricou.
Si-au continuat drumul dupa o vreme, iar Robro se simtea ceva mai bine. Acum mergeau mai incet, iar Suzana se interesa de starea lui la fiecare zece minute.
In cele din urma au ajuns in dreptul casei Suzanei. Robro s-a oprit si i-a spus:
-Eu sunt antrenorul tau, bine?
-Ok, ok, gasesc eu ceva!
Era lumina in sufragerie. Suzana a presupus ca parintii ei sunt acolo. A deschis usa si i-a vazut stand fata-n fata. Mama ei statea pe canapea, iar tatal, in picioare.
-Suzana, te rog frumos sa te duci sus. Eu si tatal tau avem de discutat.
-Da mama, doar ca voiam sa va anunt ca avem un oaspete.
Suzana i-a facut loc lui Robro, care a salutat politicos.
Mama ei l-a privit cateva secunde cu o expresie care trada mai mult uimire decat suparare, apoi a rostit:
-Buna ziua. Imi pare rau ca nu va pot servi cu nimic acum, insa eu si sotul meu trebuie sa rezolvam ceva important.
-Nicio problema, imi pare rau de deranj.
Mama Suzanei a mai facut o scurta pauza, surprinsa fiind de tonul grav si de glasul barbatesc. A clipit de cateva ori, apoi a continuat:
-Niciun deranj. Suzana, ocupa-te de domnul pana termin eu aici.
Glasul femeii era mult mai bland. Fata, fericita fiind de disputele parintilor ei, l-a poftit pe Robro la etaj, evitand alte comentarii.
Nu intelegea cum de Suzana era asa de diferita de parintii ei. Mama ei, femeie la nu mai mult de 35-36 de ani, era mai degraba o femeie de afaceri putin vulgara, tinand cont de bluza decoltata si de fusta scurta, dar mai ales de tona de farduri cu care si-a acoperit tenul. Lasand aceste aspecte la o parte, parea intr-un fel frumoasa, parul roscat prins in coc si chipul alungit ii placeau lui Robro. Remarcase in mod special ochii mari si caprui.
Despre tatal Suzanei nu putea spune decat ca era un barbat elegant, cu o frizura mai mult decat banala. Nu i-a atras atentia in mod special.
Ajunsi in dreptul usii de la camera Suzanei, Robro a remarcat priceperea lui Stefan. Totul era exact cum isi amintea ca trebuie sa fie. Niciun fir de praf nelalocul lui.
Suzana s-a asezat pe pat, iar Robro a luat loc pe scaun. Era macinat de cateva intrebari asa ca nu a mai zabovit.
-Dar parintii tai sunt atat de ciudati tot timpul? Adica, vreau sa spun, ai voie sa aduci pe oricine, oricand aici?
-In mod normal m-ar da afara cu tot cu invitat. Se pare ca am avut noroc din doua puncte de vedere. In primul rand, mama se cearta cu tata, iar in al doilea rand, mama se pare ca te place. Ca urmare, suntem norocosi ca arati de 18 ani, nu de 26!
-Ciudat...
-Da stiu, suntem o familie destul de ciudata.
-Nu asta am vrut sa spun.
Au fost intrerupti de o usa trantita. Suzana a privit pe geam si a observat ca tatal ei se urca furios in masina. L-a instiintat si pe Robro care a inteles ce se intamplase.
-Moment bun mi-am ales sa aterizez pe aici.
S-au auzit pasi, apoi mama Suzanei a intrat zambind in camera.
-Haideti jos, sa bem un ceai.
-Mama, e in regula daca Robro ramane aici o vreme?
-Desigur, Suzana, te duci tu sa pregatesti camera de oaspeti?
-Da! Imediat!
Suzana aproape topaia pe hol, fericita ca mama ei a acceptat fara alte comentarii propunerea ei.
-Eu sunt Daniela.
-Robro. Incantat.
-Scuza comportamentul fiicei mele, asa face de fiecare data cand are oaspeti.
-Oh, dar nu este nimic neinregula cu fiica dumneavoastra. Mi se pare un copil care are toate calitatile posibile.
Femeia l-a indemnat s-o urmeze catre bucatarie, unde i-a oferit o cana cu ceai. Robro se simtea stanjenit. Era neobisnuit de ciudata acea femeie.
-Eu sunt noul professor de karate. Azi am fost in expeditie prin padure, insa masina mea a facut pana, iar Suzana mi-a spus ca pot ramane in camera de oaspeti aici.
-Oh, desigur. Sunt chiar incantata de buna purtare a fiicei mele.
“Cucoana! Ai un strain in casa despre care nu stii mare lucru!”gandea Robro, indignat de comportamentul Danielei.
-Sunt incantata sa am un musafir. Eu si sotul meu suntem pe cale sa diortam si nu mai suport tensiunea asta. Simt ca am facut o greseala casatorindu-ma cu el. E un perfectionist iar eu...
Femeia a inceput sa planga, iar lui Robro i se facuse mila. Brusc, a uitat ca aceea este mama Suzanei, si nu Suzana, si s-a indreptat catre ea, incercand s-o impace.
-E in regula. Iubirea e un sentiment care te loveste indiferent daca tu ii spui ca persoana de care te-ai indragostit este aparent nepotrivita.
I-a mangaiat obrazul umed si i-a zambit cald. Femeia l-a privit cu ochii ei plansi, zambind si ea la randul ei.
-Esti un baiat foarte bun, imi dau seama si fara sa te cunosc de treaba asta.
Femeia a schitat un gest de a-i atinge chipul, profitand de apropierea dintre ei, insa Robro i-a remarcat intentia si s-a dat inapoi.
-S-a facut tarziu, ai dreptate, probabil trebuie sa mergem la culcare.
-Da, probabil. Imi pare rau, pentru un moment am crezut ca sunteti altcineva.
-Adica?
-Ochii dumneavoastra sunt identici cu ochii unei persoane la care tin foarte mult.
-Ah, inteleg, era de asteptat.
-Aveti un copil minunat. Merita tot ce-i mai bun in lumea asta. Noapte buna!
Robro a urcat, si a intalnit-o pe Suzana care l-a condus spre camera de oaspeti. I-a dat un prosop si i-a soptit:
-Tu dormi la 12 noaptea?
-Nu stiu, de obicei adorm mai greu, de ce?
Fata s-a retras, iar el nu si-a primit raspunsul. A intrat in camera si a inchis usa. Era de-a dreptul buimacit si simtea nevoia sa vorbeasca cu cineva despre cele intamplate. A observat ca odaia avea o usa ce ducea la o baie care avea cam tot ce-i trebuie, W.C., chiuveta si dus. S-a spalat si s-a pregatit de culcare. Inca il mai durea acea rana, insa era suportabil.
Era deabia 11 cand s-a trantit pe pat. A oftat, se simtea de parca nimic din peisaj nu era firesc. Era ca si cum tot ce facea nu avea sens. S-a intors pe toate partile, dar nu putea nici macar sa stea cu ochii inchisi. A auzit o scurta bataie in usa. A tresarit si s-a dus sa deschida. A intors cheia in broasca si a vazut-o pe Suzana in prag. I-a facut semn sa taca si sa intre, apoi a inchis.
-Ce faci aici? De ce nu dormi?
-Pai am venit sa te intreb ceva si nu dorm pentru ca nu pot.
Robro a zambit si i-a raspuns:
-Probabil ca ar trebui sa imi pun mainile in cap si sa-ti spun ca esti exasperanta, dar nici eu nu pot sa dorm si chiar ma bucur sa te vad.
S-au asezat pe pat, iar Robro a asteptat sa auda intrebarea promisa.
-O sa fiu directa, pentru ca asa m-ai obisnuit. Tu si mama…
-Deci esti si spion de servici?
-Pai... eu te cautam ca sa te intreb de ce aroma de pasta de dinti preferi, dar am preferat sa nu intrerup. Curiozitatea m-a impins sa stau pana la final.
-Ei bine, e ciudat, dar pentru cateva momente chiar nu mi-am dat seama cu cine vorbesc. Imi pare rau daca ti-am dat o impresie gresita.
-Ah, nu, e in regula, dar de fapt voiam sa te intreb altceva.
-Da?
-Cu cine seamana mama si la cine tii tu asa de tare?
-Pai eu credeam ca e firesc ca mama se semene cu fiica. Vin-o-ncoace!
A luat-o pe fata in brate si a strans-o cu putere, fiindu-i parca teama sa nu dispara.
-In ultima vreme ai devenit chiar necesara pentru mine. Mi-a fost teama de asta, dar nu am avut forta necesara ca sa te dau la o parte. Imi pare rau.
Fata a zambit, insa de abia isi mai putea tine ochii deschisi.
-Dormi, ai nevoie de odihna.i-a soptit, prabusindu-se impreuna cu ea pe una dintre perne. Patul era imens, iar ei doi ocupau foarte putin spatiu. Robro a incercat sa o pozitioneze la o oarecare distanta, pentru ca era destul de cald, insa fata a refuzat sa-i dea drumul.
A renuntat la a se mai lupta cu ea, a imbratisat-o puternic si au adormit.