Robro & Suzana

[bastard_in_love]

9


Trei saptamani au trecut de cand Suzana a facut cunostinta cu Stefan. De atunci devenisera intr-un fel foarte apropiati. Profesorul ii povestea mereu cate ceva nou despre el in drum spre casa. Ea zambea si ii spunea mereu parerea ei despre intamplarile povestite.
Astazi este ultima data cand se mai tin ore de karate inainte ca vacanta de vara sa ia sfarsit. Suzana si-a pregatit lucrurile si este gata sa iasa pe usa. Inainte sa apuce sa apese pe clanta, telefonul incepe sa sune. Fata se duce cat de repede poate si ridica receptorul.
-Alo?
-In niciun caz sa nu accepti ore suplimentare cu omul ala. Vin spre voi. Doar cateva ore, te rog, asteapta-ma.
Suzana nu intelege, insa nici nu o intereseaza. Nu vrea sa-l faca pe Stefan sa astepte. Ar fi a doua oara la rand cand intarzie.
-Cine esti?!
A inchis… fata a trantit receptorul si a iesit deja pe usa. Stefan sta, ca de obicei, rezemat de masina lui neagra si ii zambeste cald fetei, care-i raspunde aidoma.
Dupa ce s-au urcat in masina, fata si-a pus centura si a asteptat ca Stefan sa calce pe acceleratie si sa plece de pe loc. Dar asta nu s-a intamplat.
-Uite… stii ca astazi e ultima zi, nu?
-Da...
-Ei bine, am o propunere pentru tine, insa nu stiu daca iti va placea ideea.
-Spune!
-Ce spui daca ne-am antrena impreuna pana incepe scoala din nou?
-D...doar noi doi?
-Da!
„Sa... sa nu accept. Vocea aceea... a cui…?”
-Stefan, uite. Nu o sa-ti spun motivul, doar nu-mi cere sa-ti dau un raspuns acum. Cateva ore... asteapta cateva ore.
Profesorul nu intelegea, dar a fost multumit cu raspunsul primit si a apasat pe acceleratie.
“Nu stiu cum se face, insa chiar cred ca vocea aceea apartine cuiva in care am incredere. Huh. Oricum nu mai conteaza acum… o sa astept cateva ore. Ce poate fi asa de rau?”
~Flashback~
-O sa te intorci?
-Probabil… voi incerca.
~End of flashback~
“Ce? De ce mi-am amintit asta? Nu din nou…”
-S-a intamplat ceva? Esti cam tacuta…
-Nu, nimic.
Si-au contiunat drumul in liniste. Suzana privea copacii, care pareau sa se contopeasca in timp ce masina trecea in viteza pe langa ei, gandindu-se la felul in care au decuts lucrurile in ultimul timp. In primul rand, vacanta ei de vara incepuse cum nu se putea mai bine, un tip ciudat care da buzna la ea in casa, apoi altii care vor sa ii dea morfina, iar dupa misterioasele aparitii si-a petrecut o saptamana plictisindu-se si inca trei saptamani s-au scurs parca integral in timpul pe care si-l petrecea alaturi de Stefan, care devenise singurul ei prieten.
A oftat, dandu-si seama ca, practic, vacanta ei se irosea astfel. Dar si mai ciudat era ca ea nu se intelegea bine cu profesorul ei datorita “charmului” pe care l-ar poseda, ci din simplul motiv ca, intr-un fel, ii amintea de Robro. Gesturile, vocea groasa, privirea calda…
Au ajuns intr-o parcare aflata la cativa metri buni de scoala, unde s-au despartit. Sensei-ul a luat-o la stanga si Suzana la dreapta, fiecare utilizand alte cai de acces pentru a intra in scoala, tocmai ca sa nu creeze suspiciuni.
Ora de curs a decurs normal, Suzana a ajutat cativa copii foarte mici, explicandu-le niste tehnici de baza, iar restul s-au plans de caldura si durere musculara. Copii pareau sa se obisnuiasca cu noul profesor…
La final, copii au salutat si au parasit sala. Suzana a ramas, la indemnul profesorului.
-Suzana…
-Da. S-a intamplat ceva?
-S-au intamplat multe, dar vreau sa vorbesc cu tine. Mi-ar placea sa iei loc si sa ma asculti pana la final, dupa aceea poti sa ma si bati, dar te rog, asculta tot ce am de spus.
Fata s-a supus, asezandu-se pe o banca, asteptand sa i se spuna ca pamantul va exploda in cateva minute, sau ceva cel putin asemanator.
-Sunt sigur ca ai auzit de ATOPO…
Observand ca fata a devenit brusc foarte agitate, s-a oprit, dandu-I timp sa se calmeze sis a preceapa ce i se spune.
-Ei bine, pana acum ti-au monitorizat bine evolutia si relatiile, dar mai ales, te-au monitorizat pe tine ca om. Ai un potential destul de ridicat, asa ca se gandeau sa intre peste cativa ani in contact cu tine. Din nefericire, ceva neasteptat s-a intamplat, iar tu ai aflat, cumva, de existenta noastra se pare. Desi agentii nostri au confirmat pierderea memoriei tale, ne-am hotarat sa te punem sub supraveghere stricta… si am aparut eu. Vreau sa intelegi ca nu-ti facem niciun rau, dar ca trebuie sa cooperezi cu noi.
Fata il privea pierduta, cu ce gresise?
-Nu vreau sa te sperii, sunt aici si nu o sa permit sa ti se intample ceva rau. Am vrut doar sa stii cu cine ai de-a face si ca eu vreau sa te protejez.
-Dar eu…
-Imi trebuie acceptul si juramantul tau.
-Juramant? Accept? Eu?
-Da, vreau sa fii parte a proiectului care va salva lumea asta si de a creea una noua.
Nu putea sad ea un raspuns clar. Fara sa vrea, mintea nu contenea sa-I propulseze in fata ochilor numai imaginea lui Robro. Pur si simplu nu vedea decat pe el si nu se putea gandi la nimic altceva decat la el. Apoi, brusc, si-a amintit de misteriosul apel. Acum intelegea. Trebuia sa traga de timp.
-Eu nu pot jura nimic, nu cunosc problema si nu inteleg cu ce vreti sa va ajut tocmai eu.
“Orele suplimentare nu mai contau. Conta ca are acum aici. Probabil intentia fusese sa evite aceasta conversatie. Tot ce mai putea ea sa faca era sa astepte. Dar cum putea sa o gaseasca? Trebuia sa se intoarca acasa si cat mai repede.”
-Stai putin…
Stefan s-a oprit si a asteptat ca fata sa spun ace are de sous. Dupa cateva secunde, Suzana a deschis gura si i-a soptit:
-E periculos sa discutam aici. Vino, te invit la un ceai ca sa ne putim calma.
Stefan parea incantat de oferta, asa ca au parasite scoala si s-au urcat in masina.
Pe drum, Suzana se uita disperata in jur. Nu stia de ce, dar simtea ca trebuie sa gaseasca ceva, sau pe cineva.
-Uite, eu…
-Lasa, vorbim cand ajungem la mine.i-a taiat-o scurt Suzana, ramanand adancita in ganduri. Nu-si dadea seama ce se intampla mai exact, dar avea incredere in Stefan si nu credea sa aiba motiv de a se teme.
Au ajuns la parcare, iar Suzana l-a indrumat catre locuinta ei. Stefan nici nu se uita in jur, privea drept inainte, asezandu-se pe scaunul indicat de fata si acceptand politicos cana de ceai.
-Asa… acum cel putin putem vorbi.
-Dar de ce te temeai?
-Pai... nu stiu exact, era un loc public. Daca auzea cineva care nu trebuia sa auda?
-Ai perfecta dreptate draga mea.
De aceasta daca, vocea lui nu mai parea prietenoasa. I se adresase pe un ton mai degraba ironic, ranjea intr-un mod straniu, practic nu mai era el.
Suzana s-a cutremurat, sperand ca schimbarea de atitudine sa fie doar o gluma proasta.
-Stii, daca ramaneam acolo ar fi trebuit sa am grija de aparente, tu mi-ai simplificat cu mult treaba.
Suzana a inteles, a luat ibricul cu ceai fierbinte si l-a aruncat spre tanar, apooi, fara a privi in urma, a alergat cat a putut de repede catre camera ei si a incuiat usa.
Nu era deloc in siguranta, se simtea in pericol, respire greu si cu fiecare secunda care trecea, pulsul i se accelera. Simtea nevoia sa strige, sa urle dupa ajutor, dar nu era o idée tocmai stralucita. La cine putea apela in acel moment? Cat timp va mai trece pana cand Stefan va ajunge la ea. Ce vrea sa-I faca?
Suzana a inspirat cu nesat aer si a ascultat cu atentie. Parea ca Stefan nu se misca, proabil ca stia unde este si ca avea sa soseasca oricand. Daca intra pe geam? A inchis geamul si a tras draperiile, apoi a incercat sa cantareasca situatia. In mod sigur nu era roz.
Telefonul! Cineva o avertizase acum vreo trei ore… cat mai avea de asteptat? Putea sa contacteze misterioasa persoana?
A ridicat aparatul si a verificat ultimile apeluri. Numar ascuns! Era logic… Trebuia sa descopere numarul acela, si cat mai repede!
Dar deja era inutil, auzea sunete de pasi, pasi care veneau direct catre camera ei.
I s-a taiat respiratia, apoi, fara sa gandeasca, a deschis gaamul si a rupt aproape draperiile, dar vazand cat de departe era pamantul, si-a dat seama ca, sarind, si-ar fi rupt ceva si ar fi cazut in mainile lui. Ce avea de facut?
S-a intors, clanta se misca frenetic, in cateva secunde va ceda, s-a gandit aceasta, apoi, cuprinsa de groaza, a cazut in genunchi si a dat frau liber lacrimilor. Era mai mult decat ingrozita. Panica punea rapid stapanire pe ea, iar lancrimile ii ingreunau din ce in ce mai mult respiratia.