31-08-2011, 11:49 AM
Ok, am cam intarziat pentru ca programul meu a fost foarte incarcat am renovat si multe alte lucruri pentru care m-am consumat mai mult sau mai putin ( printre care si cumparaturile)
Scuze ca las problemele sa-mi afecteze acest fic, dar e foarte dificil cu inspiratia pe caldura asta :)))
ok sper sa va placa acest capitol - va avea cateva surprize restul urmand in capitolul viitor care va fi :*:*:* - daca intelegeti ce vreau sa spun :D
pana atunci enjoy - lectura placuta si astept reprosuri :*
Cap VII
- Bine copii, spune tatal Sakurei asezandu-si paharul gol pe masa, sa ajungem la motivul pentru care am venit nu? Nu stiu cum sa-ti spun iubito, eu nu voi mai fi mult timp langa voi sa va protejez , eu ...am cancer ...(Mi-am asezat mana pe umarul ei.) de aceea ne-am gandit ca ai avea nevoie de cineva care sa-ti administreze mostenirea pana cand vei fi pregatita sa preiei conducerea firmei. Itachi a fost cel mai convingator pana acum dar bineinteles decizia iti apartine...
M-a cuprins de mana si m-a tras dealungul unui coridor lung. Volanasele rochitei ei saltau in acelari ritm alert cu parul ei. Era agitata, puteai sa-ti dai seama dupa forta cu care se auzeau tocurile ei pe marmura rece. “ Stiai, dar nu te-ai sinchisit sa-mi spui pentru ca doreai sa profiti la maxim nu? Asta-i motivul pentru care ai zis ca ma iubesti? Ca eu sa fiu acum super exaltata si sa ...†Ea aproape fugea, eu mergeam poate umpic prea relaxat pentru o persoana la care i se aduceau asemenea injuri. Ma trecuse prin toate jignirile posibile, prin toate animalele pe care le cunostea cu o voce tremuratoare. Cat mi-as fi dorit ca lucrurile sa stea altfel , sa nu fim pusi in situatia asta, sa am si avem ceea ce ne doream atat o relatie fara complicatii... Acum ca aparuse o mostenire si atatia pretendeti m-am simtit responsabil sau nu stiu, simteam ca e de datoria mea sa o ajut.
Semnatura a venit repede. Lunea urmatoare atat eu, cat si Printesa ,la bratul tatalui ei, eram in fata notarului semnand actele . Isi stangea puternic tatal in brate nedorind sa se desparta de el. Cred ca dorea sa profite de acele cateva saptamani alaturi de acesta ( tatal ei ), spre deosebire de tatal ei care imediat dupa ce am semnat actele mi-a zis ca fiica lui urma sa locuiasca la mine de acum in colo. Ciudat? Asa mi s-a parut si mie pe moment. De ce nu si-ar vrea tatal fiica langa el in ultimele sale clipe? Durase ceva timp sa-mi dau seama, dar ... “ Nu mai plange! Te-a trimis la mine pentru ca nu vrea sa asisti la momentele in care i se face rau, nu vrea sa-l vezi slab asa cum nu vrea ca nici tu sa fi slaba in aceste momente Sakura!â€
- Multumesc! Spune ea stergandu-si lacrimile .
Iar incepe... e asa , formala. Ce nu-mi plac momentele astea! E asa de dificila trece de la o stare la alta usor. In acea seara la restaurant se infuriase ca sa treaca mai apoi la indiferenta sau mai bine spus tacerea asta. Tot drumul nu i-am auzit decat lacrimile si un simplu “ Multumesc!â€? Cum sa nu ma enervez ? Inteleg ca trece prin momente grele, dar am si eu nevoie atentie, nu ? Nu? Nu pot sa descriu cat de mult imi doream eu macar sa o imbratisez si ce lovitura puternica era fiecare pas ce-o indeparta de mine. Si din nou, astea sunt gandurile mele? Ma gandesc la toate si la nimic tot odata. Am inceput prin: “Saraca Sakura†si am terminat prin: “Si totusi un pic de tandrete nu merit eu ?â€Problema era ca nici macar nu puteam sa ma gandesc la o problema de la cap la coada pentru ca imi aminteam de alte probleme. In creierul meu e un haos total care tinde sa explodeze insa nu poate pentru ca asta ar insemna sa-mi pierd controlul si s-o iau pe Sakura sa ii spun cate doua dupa care s-o sarut pana-i ies fulgi. Tensiunea asta era sufocanta iar excesul de politete/formalitati dintre noi nu facea decat sa mascheze reprosurile si doleantele fiecaruia. As fi vrut sa isi spuna pasul pentru ca stiam ca dupa urma sa-si revina, nu ea insa era politicoasa nu-mi arunca nici macar o privire intepatoare. Incepeam sa cred ca ii era frica de mine. Era o prostie insa avea sens! Eram aproape singuri intr-o casa gigant pe care eu o cumparasen si pe care eu o administram, eu achitam toate cheltuielile , noaptea eram singuri , eram barbat , mai mare decat ea, mai puternic...
- Ce-i cu atitudinea asta? Spun eu ridicandu-ma nervos de la masa. Stai aici de o saptamana si nu m-ai zis nimic decat “ Da!†,“Nu!â€,“ Daca doresti !â€. Ce-s cu raspunsurile astea evazive ? Nu-ti convine situatia? Ei bine, nici mie! Eu am adus aici o Printesa care iubeste si careia nu-i e frica sa spuna ce gandeste. Cearta-te cu mine! Stii ce... de fapt nu. Am sa-ti spun exact daca iti e frica de mine poti sa stai linistita nu ma mai ating de tine dar sa stii ca tot ce am facut pana acum am facut-o ca sa te feresc de greutati si pentru ca te iubesc Sakura !
- Ba nu-i adevarat ! spune ea rabufnind in lacrimi. Esti exact ca ceilalti, nu vrei numai bani. Ai profitat de faptul ca te iubesc ca sa ma convingi sa semnez. Spune sincer asa-i ca te asteptai sa-ti sat in brate?
- Da ! spun eu cuprinzandu-i talia si tragand-o in bratele mele. M-am saturat de " Te iubesc"-ul tau , aer fi cazu sa o si dovedesti!
Scuze ca las problemele sa-mi afecteze acest fic, dar e foarte dificil cu inspiratia pe caldura asta :)))
ok sper sa va placa acest capitol - va avea cateva surprize restul urmand in capitolul viitor care va fi :*:*:* - daca intelegeti ce vreau sa spun :D
pana atunci enjoy - lectura placuta si astept reprosuri :*
Cap VII
- Bine copii, spune tatal Sakurei asezandu-si paharul gol pe masa, sa ajungem la motivul pentru care am venit nu? Nu stiu cum sa-ti spun iubito, eu nu voi mai fi mult timp langa voi sa va protejez , eu ...am cancer ...(Mi-am asezat mana pe umarul ei.) de aceea ne-am gandit ca ai avea nevoie de cineva care sa-ti administreze mostenirea pana cand vei fi pregatita sa preiei conducerea firmei. Itachi a fost cel mai convingator pana acum dar bineinteles decizia iti apartine...
M-a cuprins de mana si m-a tras dealungul unui coridor lung. Volanasele rochitei ei saltau in acelari ritm alert cu parul ei. Era agitata, puteai sa-ti dai seama dupa forta cu care se auzeau tocurile ei pe marmura rece. “ Stiai, dar nu te-ai sinchisit sa-mi spui pentru ca doreai sa profiti la maxim nu? Asta-i motivul pentru care ai zis ca ma iubesti? Ca eu sa fiu acum super exaltata si sa ...†Ea aproape fugea, eu mergeam poate umpic prea relaxat pentru o persoana la care i se aduceau asemenea injuri. Ma trecuse prin toate jignirile posibile, prin toate animalele pe care le cunostea cu o voce tremuratoare. Cat mi-as fi dorit ca lucrurile sa stea altfel , sa nu fim pusi in situatia asta, sa am si avem ceea ce ne doream atat o relatie fara complicatii... Acum ca aparuse o mostenire si atatia pretendeti m-am simtit responsabil sau nu stiu, simteam ca e de datoria mea sa o ajut.
Semnatura a venit repede. Lunea urmatoare atat eu, cat si Printesa ,la bratul tatalui ei, eram in fata notarului semnand actele . Isi stangea puternic tatal in brate nedorind sa se desparta de el. Cred ca dorea sa profite de acele cateva saptamani alaturi de acesta ( tatal ei ), spre deosebire de tatal ei care imediat dupa ce am semnat actele mi-a zis ca fiica lui urma sa locuiasca la mine de acum in colo. Ciudat? Asa mi s-a parut si mie pe moment. De ce nu si-ar vrea tatal fiica langa el in ultimele sale clipe? Durase ceva timp sa-mi dau seama, dar ... “ Nu mai plange! Te-a trimis la mine pentru ca nu vrea sa asisti la momentele in care i se face rau, nu vrea sa-l vezi slab asa cum nu vrea ca nici tu sa fi slaba in aceste momente Sakura!â€
- Multumesc! Spune ea stergandu-si lacrimile .
Iar incepe... e asa , formala. Ce nu-mi plac momentele astea! E asa de dificila trece de la o stare la alta usor. In acea seara la restaurant se infuriase ca sa treaca mai apoi la indiferenta sau mai bine spus tacerea asta. Tot drumul nu i-am auzit decat lacrimile si un simplu “ Multumesc!â€? Cum sa nu ma enervez ? Inteleg ca trece prin momente grele, dar am si eu nevoie atentie, nu ? Nu? Nu pot sa descriu cat de mult imi doream eu macar sa o imbratisez si ce lovitura puternica era fiecare pas ce-o indeparta de mine. Si din nou, astea sunt gandurile mele? Ma gandesc la toate si la nimic tot odata. Am inceput prin: “Saraca Sakura†si am terminat prin: “Si totusi un pic de tandrete nu merit eu ?â€Problema era ca nici macar nu puteam sa ma gandesc la o problema de la cap la coada pentru ca imi aminteam de alte probleme. In creierul meu e un haos total care tinde sa explodeze insa nu poate pentru ca asta ar insemna sa-mi pierd controlul si s-o iau pe Sakura sa ii spun cate doua dupa care s-o sarut pana-i ies fulgi. Tensiunea asta era sufocanta iar excesul de politete/formalitati dintre noi nu facea decat sa mascheze reprosurile si doleantele fiecaruia. As fi vrut sa isi spuna pasul pentru ca stiam ca dupa urma sa-si revina, nu ea insa era politicoasa nu-mi arunca nici macar o privire intepatoare. Incepeam sa cred ca ii era frica de mine. Era o prostie insa avea sens! Eram aproape singuri intr-o casa gigant pe care eu o cumparasen si pe care eu o administram, eu achitam toate cheltuielile , noaptea eram singuri , eram barbat , mai mare decat ea, mai puternic...
- Ce-i cu atitudinea asta? Spun eu ridicandu-ma nervos de la masa. Stai aici de o saptamana si nu m-ai zis nimic decat “ Da!†,“Nu!â€,“ Daca doresti !â€. Ce-s cu raspunsurile astea evazive ? Nu-ti convine situatia? Ei bine, nici mie! Eu am adus aici o Printesa care iubeste si careia nu-i e frica sa spuna ce gandeste. Cearta-te cu mine! Stii ce... de fapt nu. Am sa-ti spun exact daca iti e frica de mine poti sa stai linistita nu ma mai ating de tine dar sa stii ca tot ce am facut pana acum am facut-o ca sa te feresc de greutati si pentru ca te iubesc Sakura !
- Ba nu-i adevarat ! spune ea rabufnind in lacrimi. Esti exact ca ceilalti, nu vrei numai bani. Ai profitat de faptul ca te iubesc ca sa ma convingi sa semnez. Spune sincer asa-i ca te asteptai sa-ti sat in brate?
- Da ! spun eu cuprinzandu-i talia si tragand-o in bratele mele. M-am saturat de " Te iubesc"-ul tau , aer fi cazu sa o si dovedesti!