27-04-2011, 01:09 AM
Miau miau ! Va anunt ca ficul nu contine personaje din Naruto ! Deci I hope you enjoy. Lectura Placuta ! Apropo, il mai am pe un forum deci sa nu aud ca e plagiat. Aoleu, inca ceva..imi cer iertare daca nu am postat Ficul unde trebuie, deci daca nu e unde trebuie sa nu imi sariti in cap, va rog eu :)) Cam complicat pe aici si m-am derutat de tot, deci scuze daca nu e postat unde trebuie. Sorry..:))
~ Viata in culori ! ~
Capitolul 1.
Sofica :
Uneori viata nu e asa cum noi dorim, e cruda, nemiloasa, insa noi nu trebuie sa o vedem asa. La numai 16 ani, pot spune ca nu am o viata tocmai asa cum mi-am dorit-o mereu, insa cine spune ca " Viata in culori " nu exista ? Eu cred cu tarie ca, nu acum, dar candva voi fi cu adevarat fericita.
Ma numesc Sofica Rebecca Catalina Rodriguez si sunt fiica unora dintre cei mai importanti oameni din tara. Mai am o sora de 12 ani si un frate de 17 ani, Amalia si Dante. Eu sunt bruneta si am ochii verzi, precum iarba ce tocmai isi reia culoarea splendida.
Hmm, ma plictisesc in casa, cred ca am sa ies sa ma plimb prin parc. Zambesc vizibil cand imi dau seama ceea ce tocmai am gandit, eu sa ies in parc ? Minune ! Nu am mai iesit din casa de ceva vreme, nici macar din camera mea, si habar nu am de ce, posibil sa fi cazut intr-o stare de melancolie si tristete fara sa imi dau seama. Cred ca a venit vremea sa mai ies pe afara.
Ma ridic repede din pat alergand spre dulapul maroniu ce statea lenes intr-un colt al camerei. Il deschid larg si apoi imi aleg rapid niste pantaloni scurti de blugi, un tricou lasat pe umeri, roz, avand pe el ca imprimeu o pisicuta. Imi i-au sandalele albe, gentuta pe o parte, imi desprind parul lasand suvitele brunete sa cada in voie pe umeri pana la talie. Ma machiez repede, apoi inainte de a iesi deschid fereastra si imi privesc camera.
Peretii ce predominau culoarea de un mov aprins deja imi dadeau fiori pe sina spinari, patul rotund cu asternuturi negre, covorasul negru si pufos, biroul maroniu avand pe el calculatorul, absolut totul ma facea sa nu mai vreau sa intru vreodata in aceasta camera. Probabil ca am stat mult prea mult inchisa aici, atat parinti cat si frati mei au avut dreptate, trebuie sa ies pe afara caci altfel..risc sa ajung la nebuni, si asta nu e prea bine.
Oftez lung apoi ies din incapere, cobor scarile incet, avand grija sa nu imi rup si gatul la cat de emotionata eram, mm, oare ce se intampla cu mine ? Niciodata nu m-am simtit asa. Off, sa stai inchis chiar nu face bine. Oare ce o face John ? Ups, scuze, deci John este iubitul meu, il iubesc foarte mult, sunt cu el de un an. Off, de cat timp nu am mai vorbit cu el, ciudat totusi ca nu m-a sunat deloc, imi e asa dor de el. In fine, sa ma plimb putin prin parc apoi il voi suna.
Am fost asa de afundata in ganduri incat nu am observat cand am ajuns in parc, abea acum observ cat de minunata este natura. Pomii inalti, batrani, incarcati in lumina si culoare, parca toti sunt in sarbatoare.
Peste toate locurile, flori de paradis cu un miros imbatator. Soarele toarna peste lume jar, razele sale cazand usor pe petalele florilor, strecurandu-se usor pe langa ele acoperind pamantul si formand o caldura inabusitoare. Fluturii alearga din floare in floare, pe sub-copaci rasuna mii si mii de glasuri.
Minunat, de-a dreptul minunat, ce-i drept natura isi are rosturile ei, la fel ca si oamenii, fiecare are rostul sau propiu pe pamant. Si mergand eu lent ma opresc brusc, socata de ceea ce vad. John, iubitul meu, era incojurat de multi baieti si multe fete, dar nu asta m-a facut sa raman socata, ci faptul ca tinea in brate o blonda, iar din cand in cand o mai si saruta.
Cand imi revin din soc, o lacrima imi cade pe obrazu-mi fin, incercand sa nasca alte mii si mii de lacrimi, insa nu ! Nu pot sa plang, nu se poate. Am un caracter mult prea tare pentru a plange, si chiar daca ma doare, nu-i voi arata asta. Cand simt ca nu mai pot ma ascund dupa un copac, de indata ce ma asigur ca nu ma vede nimeni, ma sprijin de copac lasandu-ma in jos, stiam ca ma voi murdari, insa nu asta conta acum.
Lacrimile reci dar totodata fierbinti incepu sa imi curga pe obraji alunecand pe gat si mai jos. Suspinele nu ezitau sa apara, ma simteam jalnic, pur si simplu ma simteam ca un nimeni. Oare a uitat de mine ? Macar daca nu vroia sa mai fim impreuna, nu ma mai iubea, trebuia sa imi spuna, insa nu ! A preferat sa faca cel mai josnic lucru de pe pamant, sa insele ! Sa ma insele pe mine, nu pot sa cred asa ceva, niciodata nu mi-am imaginat ca voi ajunge in aceasta situatie.
Inima ma doare, parca cineva mi-a infipt in ea o suta de ace, daca nu si mai mult. Nimic nu ma mai poate alina acum, nimic, nici macar el. Nu pot sa cred, intr-o secunda toata iubirea pe care o purtam pentru el s-a transformat in ura, dezamagire, regret, dar cel mai mult in ura. Amintirile cu el, toate clipele frumoase petrecute impreuna imi revin in minte facandu-ma sa ma simt si mai rau. Nu voi uita niciodata cat l-am iubit si probabil undeva, acolo, in inima mea, inca il mai iubesc. Ma intreb, oare el cum a putut sa uite ? Oare pentru el nu am fost nimic altceva decat o papusa pe care atunci cand te saturi de ea o arunci ?
Nu pot sa cred. Dperantele, visele mele, totul, absolut totul s-a naruit intr-o secunda. Pe de-o parte imi doresc sa nu fi iesit din acea camera blestemata, insa pe de-o alta parte, e mai bine asa, presupun ca Dumnezeu m-a trimis, caci altfel, nu as mai fi aflat eu nimic. Insa tot ce pot spune acum este ca nu am de gand ca asta sa ramana asa, nu si-a gasit fata de care sa isi bata el joc. Niste explicatii tot imi va da, insa in primul rand nu trebuie sa ma vada asa, trebuie sa fiu puternica in fata lui, dar oare cum voi rezista ? Cum va rezista inima mea sa nu planga ? Ea deja sangereaza, si nimic si nimeni nu cred ca va putea sa ma faca vreodata sa ma simt mai bine, viata pe care o crede-am roz, tocmai s-a transformat in negru, ce se va intampla oare cu mine ?
Imi sterg lacrimile incet, apoi din gentuta mea scot o mica oglinda si niste machiajuri incepand sa retusez ceea ce au stricat lacrimile. Evident ca nu-i voi da satisfactia, nici lui, nici ei si nici lor de a ma vedea in halul asta. Dupa ce termin, imi sun cele mai bune prietene spunandu-le sa-i cheme si pe ceilalti prietenii ai nostri, am de gand sa il fac sa se simta intr-un hal fara de hal, pot spune ca mai rau decat mine. Asta-i viata, nu e singurul baiat de pe planeta, si nici daca ar fi singurul nu m-as mai impaca vreodata cu el. Cu greu, ma ridic de jos scuturandu-ma de praf. De indata ce ies dupa copac expresia fetei mele se transforma din cea trista, in una indiferenta si plina de ura. Ii vad pe prietenii mei care tocmai au ajuns, stand in dreptul celorlalti. Zambesc in sinea mea apoi o i-au la fuga spre ei strigand :
- Bunaa ! Vai dragi mei, cat de mult ma bucur sa va vad, ce mai faceti voi ? spun eu uitandu-ma cu subanteles la ei
In acel moment John si acea tipa isi intorc socati capul spre mine, privindu-ma mirati, upsi, se pare ca tocmai i-am intrerupt dintr-un sarut. Imediat brunetul o da jos pe blonda din bratele sale si se ridica venind spre mine, se vedea ca e incordat si nelinistit, eh asta e, nici nu-si imagineaza ce am de gand sa-i fac.
- Sofi pot sa-ti explic...stii..adica...e..uh..incerca el sa se scuze, balbaindu-se
- Hopa, vai da i-a uite ! Daca nu e chiar iubitul meu John. Oh dragule, ce faci ? Ups, uitasem, sa lasam introducerile si saluturile, ok ? Crede-ai ca eu nu voi afla asta ? Ei bine ai crezut gresit, halal intuitie de " barbat " mai ai si tu. Ce crede-ai ma ? Ca poti sa iti bati joc de mine cum ai facut cu altele ? Ei bine afla ca eu nu sunt asa, si crede-am ca stii asta, nu ai cum sa ma inseli fara ca eu sa aflu..spun in timp ce privirea mea se opreste pe un baiat brunet ce avea ochii de un albastru ca cerul senin precum " Floarea de nu ma uita ", imi zambea pervers, chiar foarte frumos tipu. Parca ma pierde-am in ochii lui.
- Dar...incerca John sa spuna
- Niciun dar ! i-o tai eu repede. Stii care e faza papusel ? Afla ca nu iti merge cu mine, stii prea bine..sau ma rog, trebuia sa stii ca eu nu sunt ca celelalte. Nici nu ma deranjeaza daca tu m-ai inselat, insa ar trebui sa te deranjeze pe tine, totusi avem un an impreuna, asta e chestie de bun simt, ipocritule ! ma rastesc eu la el facandu-l sa ma priveasca socat. Iar tu, printeso, nici prin gand sa nu iti treaca ca asta va ramane asa cum a cazut, te-ai pus cu cine nu trebuia !
- Hai ma..ma lasi cu figurile astea ? Nu ma intereseaza ce spui tu..ma doare drept in cot de tine, ai inteles ? Daca esti proasta si nu stii sa multumesti un baiat ce vrei sa iti fac ? Hmm, hai lasa, ramai tu fata batrana si lasa-ne pe noi..spune ea luandu-l pe John de mana si plecand.
Eu am ramas pe loc, nemiscandu-ma, spunandu-le prietenilor mei ca pot pleca. Acestia dau afirmativ din cap, iar eu ii imbratisez pe fiecare. Atunci cand ma intorc observ ca nu mai e nimeni, inafara de mine si de tipul ala brunet. Se apropie de mine intinzand mana
- Hei, hei ! Eu sunt Bruno-Leo Johnny O"conner, ma bucur sa te cunosc.
- Mhm, idem, si eu ma bucur sa te cunosc. Eu sunt Sofica- Rebecca Catalina Rodriguez, incantata. spun eu indiferenta
- Deasemenea. Si i-a spune, ce s-a intamplat cu tine si John ? intreaba el curios..
- Pai nu stiu, eu am cazut intr-o depresie si intr-o melancolie..si na, am stat mai mult prin casa. Si de atunci nu m-a mai sunat, iar azi cand am hotarat sa ies afara, uite si tu. Dar asta nu va ramane asa, si iti spun drept, nu prea ma intereseaza el cat ma intereseaza aia..spun aratand cu degetul spre tipa blonda ce se indeparta tot mai mult..
Aceasta la auzul cuvintelor mele..incepe sa rada si ma i-a de talie apropiindu-ma de el, puteam sa-i simt respiratia calda, simteam ca pur si simplu nu ma mai pot tine pe picioare. Ranjeste cand vede ca incep sa tremur in bratele sale, apoi imi spune...
Sper sa va placa, critici astept, bineinteles.
Pupici dulci ! :*:
Mrr :*:
Stiu ca numele sunt lungi insa si eu am 4 deci nu e ceva ciudat..plus ca nu ma pute-am hotara care sa ramana :))
Il mai am pe un forum deci sa nu aud comentari : No coment la faza asta !
~ Viata in culori ! ~
Capitolul 1.
Sofica :
Uneori viata nu e asa cum noi dorim, e cruda, nemiloasa, insa noi nu trebuie sa o vedem asa. La numai 16 ani, pot spune ca nu am o viata tocmai asa cum mi-am dorit-o mereu, insa cine spune ca " Viata in culori " nu exista ? Eu cred cu tarie ca, nu acum, dar candva voi fi cu adevarat fericita.
Ma numesc Sofica Rebecca Catalina Rodriguez si sunt fiica unora dintre cei mai importanti oameni din tara. Mai am o sora de 12 ani si un frate de 17 ani, Amalia si Dante. Eu sunt bruneta si am ochii verzi, precum iarba ce tocmai isi reia culoarea splendida.
Hmm, ma plictisesc in casa, cred ca am sa ies sa ma plimb prin parc. Zambesc vizibil cand imi dau seama ceea ce tocmai am gandit, eu sa ies in parc ? Minune ! Nu am mai iesit din casa de ceva vreme, nici macar din camera mea, si habar nu am de ce, posibil sa fi cazut intr-o stare de melancolie si tristete fara sa imi dau seama. Cred ca a venit vremea sa mai ies pe afara.
Ma ridic repede din pat alergand spre dulapul maroniu ce statea lenes intr-un colt al camerei. Il deschid larg si apoi imi aleg rapid niste pantaloni scurti de blugi, un tricou lasat pe umeri, roz, avand pe el ca imprimeu o pisicuta. Imi i-au sandalele albe, gentuta pe o parte, imi desprind parul lasand suvitele brunete sa cada in voie pe umeri pana la talie. Ma machiez repede, apoi inainte de a iesi deschid fereastra si imi privesc camera.
Peretii ce predominau culoarea de un mov aprins deja imi dadeau fiori pe sina spinari, patul rotund cu asternuturi negre, covorasul negru si pufos, biroul maroniu avand pe el calculatorul, absolut totul ma facea sa nu mai vreau sa intru vreodata in aceasta camera. Probabil ca am stat mult prea mult inchisa aici, atat parinti cat si frati mei au avut dreptate, trebuie sa ies pe afara caci altfel..risc sa ajung la nebuni, si asta nu e prea bine.
Oftez lung apoi ies din incapere, cobor scarile incet, avand grija sa nu imi rup si gatul la cat de emotionata eram, mm, oare ce se intampla cu mine ? Niciodata nu m-am simtit asa. Off, sa stai inchis chiar nu face bine. Oare ce o face John ? Ups, scuze, deci John este iubitul meu, il iubesc foarte mult, sunt cu el de un an. Off, de cat timp nu am mai vorbit cu el, ciudat totusi ca nu m-a sunat deloc, imi e asa dor de el. In fine, sa ma plimb putin prin parc apoi il voi suna.
Am fost asa de afundata in ganduri incat nu am observat cand am ajuns in parc, abea acum observ cat de minunata este natura. Pomii inalti, batrani, incarcati in lumina si culoare, parca toti sunt in sarbatoare.
Peste toate locurile, flori de paradis cu un miros imbatator. Soarele toarna peste lume jar, razele sale cazand usor pe petalele florilor, strecurandu-se usor pe langa ele acoperind pamantul si formand o caldura inabusitoare. Fluturii alearga din floare in floare, pe sub-copaci rasuna mii si mii de glasuri.
Minunat, de-a dreptul minunat, ce-i drept natura isi are rosturile ei, la fel ca si oamenii, fiecare are rostul sau propiu pe pamant. Si mergand eu lent ma opresc brusc, socata de ceea ce vad. John, iubitul meu, era incojurat de multi baieti si multe fete, dar nu asta m-a facut sa raman socata, ci faptul ca tinea in brate o blonda, iar din cand in cand o mai si saruta.
Cand imi revin din soc, o lacrima imi cade pe obrazu-mi fin, incercand sa nasca alte mii si mii de lacrimi, insa nu ! Nu pot sa plang, nu se poate. Am un caracter mult prea tare pentru a plange, si chiar daca ma doare, nu-i voi arata asta. Cand simt ca nu mai pot ma ascund dupa un copac, de indata ce ma asigur ca nu ma vede nimeni, ma sprijin de copac lasandu-ma in jos, stiam ca ma voi murdari, insa nu asta conta acum.
Lacrimile reci dar totodata fierbinti incepu sa imi curga pe obraji alunecand pe gat si mai jos. Suspinele nu ezitau sa apara, ma simteam jalnic, pur si simplu ma simteam ca un nimeni. Oare a uitat de mine ? Macar daca nu vroia sa mai fim impreuna, nu ma mai iubea, trebuia sa imi spuna, insa nu ! A preferat sa faca cel mai josnic lucru de pe pamant, sa insele ! Sa ma insele pe mine, nu pot sa cred asa ceva, niciodata nu mi-am imaginat ca voi ajunge in aceasta situatie.
Inima ma doare, parca cineva mi-a infipt in ea o suta de ace, daca nu si mai mult. Nimic nu ma mai poate alina acum, nimic, nici macar el. Nu pot sa cred, intr-o secunda toata iubirea pe care o purtam pentru el s-a transformat in ura, dezamagire, regret, dar cel mai mult in ura. Amintirile cu el, toate clipele frumoase petrecute impreuna imi revin in minte facandu-ma sa ma simt si mai rau. Nu voi uita niciodata cat l-am iubit si probabil undeva, acolo, in inima mea, inca il mai iubesc. Ma intreb, oare el cum a putut sa uite ? Oare pentru el nu am fost nimic altceva decat o papusa pe care atunci cand te saturi de ea o arunci ?
Nu pot sa cred. Dperantele, visele mele, totul, absolut totul s-a naruit intr-o secunda. Pe de-o parte imi doresc sa nu fi iesit din acea camera blestemata, insa pe de-o alta parte, e mai bine asa, presupun ca Dumnezeu m-a trimis, caci altfel, nu as mai fi aflat eu nimic. Insa tot ce pot spune acum este ca nu am de gand ca asta sa ramana asa, nu si-a gasit fata de care sa isi bata el joc. Niste explicatii tot imi va da, insa in primul rand nu trebuie sa ma vada asa, trebuie sa fiu puternica in fata lui, dar oare cum voi rezista ? Cum va rezista inima mea sa nu planga ? Ea deja sangereaza, si nimic si nimeni nu cred ca va putea sa ma faca vreodata sa ma simt mai bine, viata pe care o crede-am roz, tocmai s-a transformat in negru, ce se va intampla oare cu mine ?
Imi sterg lacrimile incet, apoi din gentuta mea scot o mica oglinda si niste machiajuri incepand sa retusez ceea ce au stricat lacrimile. Evident ca nu-i voi da satisfactia, nici lui, nici ei si nici lor de a ma vedea in halul asta. Dupa ce termin, imi sun cele mai bune prietene spunandu-le sa-i cheme si pe ceilalti prietenii ai nostri, am de gand sa il fac sa se simta intr-un hal fara de hal, pot spune ca mai rau decat mine. Asta-i viata, nu e singurul baiat de pe planeta, si nici daca ar fi singurul nu m-as mai impaca vreodata cu el. Cu greu, ma ridic de jos scuturandu-ma de praf. De indata ce ies dupa copac expresia fetei mele se transforma din cea trista, in una indiferenta si plina de ura. Ii vad pe prietenii mei care tocmai au ajuns, stand in dreptul celorlalti. Zambesc in sinea mea apoi o i-au la fuga spre ei strigand :
- Bunaa ! Vai dragi mei, cat de mult ma bucur sa va vad, ce mai faceti voi ? spun eu uitandu-ma cu subanteles la ei
In acel moment John si acea tipa isi intorc socati capul spre mine, privindu-ma mirati, upsi, se pare ca tocmai i-am intrerupt dintr-un sarut. Imediat brunetul o da jos pe blonda din bratele sale si se ridica venind spre mine, se vedea ca e incordat si nelinistit, eh asta e, nici nu-si imagineaza ce am de gand sa-i fac.
- Sofi pot sa-ti explic...stii..adica...e..uh..incerca el sa se scuze, balbaindu-se
- Hopa, vai da i-a uite ! Daca nu e chiar iubitul meu John. Oh dragule, ce faci ? Ups, uitasem, sa lasam introducerile si saluturile, ok ? Crede-ai ca eu nu voi afla asta ? Ei bine ai crezut gresit, halal intuitie de " barbat " mai ai si tu. Ce crede-ai ma ? Ca poti sa iti bati joc de mine cum ai facut cu altele ? Ei bine afla ca eu nu sunt asa, si crede-am ca stii asta, nu ai cum sa ma inseli fara ca eu sa aflu..spun in timp ce privirea mea se opreste pe un baiat brunet ce avea ochii de un albastru ca cerul senin precum " Floarea de nu ma uita ", imi zambea pervers, chiar foarte frumos tipu. Parca ma pierde-am in ochii lui.
- Dar...incerca John sa spuna
- Niciun dar ! i-o tai eu repede. Stii care e faza papusel ? Afla ca nu iti merge cu mine, stii prea bine..sau ma rog, trebuia sa stii ca eu nu sunt ca celelalte. Nici nu ma deranjeaza daca tu m-ai inselat, insa ar trebui sa te deranjeze pe tine, totusi avem un an impreuna, asta e chestie de bun simt, ipocritule ! ma rastesc eu la el facandu-l sa ma priveasca socat. Iar tu, printeso, nici prin gand sa nu iti treaca ca asta va ramane asa cum a cazut, te-ai pus cu cine nu trebuia !
- Hai ma..ma lasi cu figurile astea ? Nu ma intereseaza ce spui tu..ma doare drept in cot de tine, ai inteles ? Daca esti proasta si nu stii sa multumesti un baiat ce vrei sa iti fac ? Hmm, hai lasa, ramai tu fata batrana si lasa-ne pe noi..spune ea luandu-l pe John de mana si plecand.
Eu am ramas pe loc, nemiscandu-ma, spunandu-le prietenilor mei ca pot pleca. Acestia dau afirmativ din cap, iar eu ii imbratisez pe fiecare. Atunci cand ma intorc observ ca nu mai e nimeni, inafara de mine si de tipul ala brunet. Se apropie de mine intinzand mana
- Hei, hei ! Eu sunt Bruno-Leo Johnny O"conner, ma bucur sa te cunosc.
- Mhm, idem, si eu ma bucur sa te cunosc. Eu sunt Sofica- Rebecca Catalina Rodriguez, incantata. spun eu indiferenta
- Deasemenea. Si i-a spune, ce s-a intamplat cu tine si John ? intreaba el curios..
- Pai nu stiu, eu am cazut intr-o depresie si intr-o melancolie..si na, am stat mai mult prin casa. Si de atunci nu m-a mai sunat, iar azi cand am hotarat sa ies afara, uite si tu. Dar asta nu va ramane asa, si iti spun drept, nu prea ma intereseaza el cat ma intereseaza aia..spun aratand cu degetul spre tipa blonda ce se indeparta tot mai mult..
Aceasta la auzul cuvintelor mele..incepe sa rada si ma i-a de talie apropiindu-ma de el, puteam sa-i simt respiratia calda, simteam ca pur si simplu nu ma mai pot tine pe picioare. Ranjeste cand vede ca incep sa tremur in bratele sale, apoi imi spune...
Sper sa va placa, critici astept, bineinteles.
Pupici dulci ! :*:
Mrr :*:
Stiu ca numele sunt lungi insa si eu am 4 deci nu e ceva ciudat..plus ca nu ma pute-am hotara care sa ramana :))
Il mai am pe un forum deci sa nu aud comentari : No coment la faza asta !
