Reprezentantele sexului frumos

[Juneko]

OOC: Stiu, stiu, mai am un fic, insa voi scrie la amandoua. L-am inceput pe asta, iar ideea mi se pare draguta, asa ca ma gandeam sa vi-l prezint :Doresc critici, nu va sfiiti. Accept de orice fel, legat de absolut orice. Vreau sa ma perfectionez.

Reprezentantele sexului frumos

Capitolul I- Inchisa la Casa Alba

Fratioare ! De ce, printre toti adolescentii de pe planeta asta, de ce a trebuit sa am EU o mama-obsedata ? Obsedata de iubire pana la moarte. Obsedata de barbati. Obsedata de gandul ca nu poti avea doar relatii de prietenie cu un baiat, ca asa ceva nu e normal. Oh, e in regula atata vreme cat nu ma bate pe mine la cap cu asta.
« Ai optsprezece ani, ce Dumnezeu ? La varsta ta, eu dormeam cu bigudiurile ca sa fiu mai frumoasa a doua zi ! Si tu, tu esti fix opusul meu. Oh, dar e vina mea. N-ar fi trebuit sa ma cuplez cu tatal tau. »
Asa imi spune mereu. Si tot mereu, eu dau ochii peste cap si o ignor total. In fiecare zi, ea incearca sa ma „ feminizeze”, iar eu refuz. Felul meu de a ma comporta e singurul lucru ce mi-a ramas de la tata.
Am oftat, compatimindu-ma. Stateam pe bancheta din spate al unui superb BMW, ce apartinea noului iubit al mamei. Acesta, care era soferul pe tot parcursul drumului, radea copios cu persoana ce m-a nascut.Acea persoana ma trimitea cu forta…unde ? La un camin DE FETE ! Acolo voi sta pe tot parcursul facultatii mele inconjurata de o gloata de tipe obsedate de sex si frumusete. Mama considera ca poate asa imi voi baga si eu mintile in cap, poate ma vor molipsi fetele acelea cu dragostea pentru baieti. Poate fi mai rau de atat ?
- Am ajuns, se auzi vocea vesela a mamei. Lorelai, vino sa vezi unde vei locui. Doamne, arata fenomenal !
Cu chiu cu vai (fiindca « muream de nerabdare ») am reusit sa ma dau jos pentru a arunca o privire. Locul unde voi sta nu arata nicidecum cu un camin, ci mai degraba cu un fel de palat. Avea vreo 4 etaje, era vopsita in galben, cu acoperis alb iar ferestrele erau in stil gotic. Dupa parerea mea, era mai ceva decat Casa Alba.
- E extraordinar ! exclama din nou mama, topaind de fericire. Lorelai, esti asa de norocoasa cu o mama ca mine !
« Mai degraba blestemata decat norocoasa » am oftat, uitandu-ma prin jur. Gradina era foarte bine intretinuta, avea bancute simpatice si chiar fantani arteziene. Nici florile nu erau mai prejos.
- Mama, din cate stiu, nu avem nici o ex-matusa de prin Austria care sa ne fi lasat mostenire. Locul asta pare sa fi costat miliarde.
Facandu-mi semn cu mana nepasatoare, ma impinse in cladire. Interiorul arata exact cum imi imaginasem, ca un castel din filme. Avea podea din marmura, cu model in patrate albastre si albe. Puteai sa ajungi la etaje doar urcand zeci de trepte ale unei scari de lemn, in spirala. Se puteau observa o gramada de ghivece cu flori mai mult sau mai putin exotice. Erau pe pervazul ferestrelor, langa usi, langa scari, langa birouri, probabil si in birouri. Parca eram intr-o gradina botanica.
« Deci asa arata un colegiu de fete. Maama, ajutor ! » imi spun eu in timp ce o cautam pe mama din priviri.
Aceasta statea alaturi de o femeie inalta, roscata,cu parul lung lasat pe spate si cu ochi verzi. Purta o rochie neagra pana la genunchi, niste cercei placati cu aur, iar la gat avea un superb pandantiv, stil camee. Stiam asta, fiindca sora mamei avea o colectie imensa de pandantive, luate de cine stie unde.
Am alergat inspre mama, facand o sfortare sa nu ma izbesc de doamna.
- Buna ziua, salut eu politicos, asezandu-ma in dreptul mamei. Abia acum observam ca eram cat dansa.
- Ah, ea e Lorelai despre care imi vorbiti? Ma intreaba femeia, masurandu-ma din cap pana in picioare. Intr-adevar, va fi mult de muncit la ea. Dar stati sa vedeti cum se va intoarce acasa, ii zambi aceasta mamei. Eu sunt directoarea, Liliana Dorsley.
„Muncit”? Cum, ce vrea sa spuna prin muncit si „sa vedeti”? Am inghitit in sec, fixandu-mi ochii verzi spre mama. Dar ea doar zambea.
Uitandu-ma la mama, apoi la mine, mi-am dat seama cat de stilata era mama si cat de simplu aratam eu. Mama avea parul blond, lasat lung si putin ondulat. Eu eram tot blonda insa aveam parul tuns scurt, baieteste. Mama purta o rochie lunga, iar eu purtam blugi negri si un tricou stramt. Diferenta de la cer la pamant.
- Stati calma. La noi, griul capata culoare iar uratul devine frumos.
Mama aproba scurt din cap, oftand.
Ma simt jignita. Eu sunt urata? M-am abtinut sa nu imi pun mainile in san. Cu siguranta, daca nu ar fi si Dorsley pe acolo i-am zice mamei cate in stele si in luna ca eu sa nu raman aici.
„Parca gusturile nu se discutau.” Imi spun in timp ce mama asculta restul de bazaconii spuse de femeie
- Lucrurile dumneavoastra au fost duse sus, explica directoarea. Sper sa te acomodezi cu colegele tale de camera.
Colac peste pupaza. Voi sta ani aici, invatand si sa fiu „stilata” si sa trec cu bine de facultate.
Mi-am luat „la revedere” de la mama, dar nu inainte de a face o incercare, poate-poate, pot sa plec. Zadarnic.
- Domnisoara Hillen, va rog sa va indreptati spre camera dumneavoastra, sa va cunoasteti colegele, repeta directoarea Dorsley, parca incercand sa fie draguta.
Mi-am dat ochii peste cap, indreptandu-ma spre scarile inalte, din lemn. In timp ce le urcam, imi confirmam greul ce cu siguranta avea sa apara.

[..Chris.]

Heeii...am trecut si eu pe la ficul yau...Apropo, I'm first. Yayay!!:))
So, ca sa incep as spune ca ideea mi se pare foarte speciala si sincer, nu am mai intalnit-o.
Apoi, cu scrisul te descurci bine, am observat iar greseli de tastare nu am vazut.
Mi s-a parut ca ai folosit cam mult ghilimelele. Asta nu mi-a prea placut, dar sa fiu sincera nici eu nu sunt mai buna:)). Toata lumea are greselile lui, unii mai putin , altii mai mult...

In concluzie, astept urmatorul capitol si te rog sa ma anunti cand il postezi:)
Bye, dear:)):*

[Tiusca]

heei, interesantă ideea, personal m-a atras titlul, sună foarte cumva. xD îmi place cum scrii și cum descrii, îmi pare că te descurci chiar bine la asta. paradoxal numelui fetei, care mi se pare chiar feminin, stilul/comportamentul fetei lasă de dorit, să înțeleg. :)) mi-a plăcut că te-ai legat (poate chiar fără să vrei, nu știu) de așa detaliu. tot legat de fată îmi place că deși nu e așa de feminină, îmi pare că se comportă totuși ca atare, nu e chiar așa de baiețoaică pe cât mă așteptam, ceea ce mi se pare foarte ok. hai, sunt curioasă cum continuă 'blestemul' fetei. *hug* ^ ^

[Rin]

Haha. Nice. Imi place. E original. Si titlul de asemenea. De descris descrii frumos, greseli nu am vazut... Ceea ce mi`a placut in mod special a fost faptul ca ai gasit nume orginale. Unii nu tin cont de acest detaliu si baga primul nume care le vine in minte si pe care il intalnesti la fiecare colt de strada. Ai reusit oricum sa ma faci foarte curioasa deci nu ezita sa pui continuarea si sa ma anunti si pe mine ca`s imprastiata rau si uituca.

[Juneko]

Multumesc frumos de comentarii :X Chiar ma bucur ca va place ideea :X :D Ei bine, uitati capitolul II.

Capitolul II – Camera apartinea celor trei ciudate... si vine inca una!

„ Da Doamne sa nu fie cu ghinion!”
De vreo cinci minute stateam in fata unei usi albe, intrebandu-ma daca sa intru sau sa aman. Placuta camerei unde aveam sa dorm de acum incolo avea notat ca numar „treisprezece”. Si cum stie orice om, treisprezece e cu ghinion. In general nu cred in asa ceva, insa acum ma asteptam la orice.
Am strans pumnii si am intrat. Ce-o fi o fi, nu?
- Bunaaaa! Ma intampina la intrare o voce vesela, urlandu-mi (la propriu) in timpane. Ce faaci? Tu esti noua colega? Cum te cheama?
Aceste propozitii le zisese intr-o viteza inimaginabila, intr-un timp mai scurt decat aveam eu nevoie pentru a ma dezmetici.
Pierzandu-mi echilibrul, era sa cad si sa ma lovesc de tocul usii.
- Ce impiedicata esti! Pufni vocea. Persoana care o detinea, imi intinse mana.
Revenindu-mi din starea de soc, am putut auzi o alta voce care parea sa ii reproseze cuiva ceva:
- Amelia, inceteaza. Cu vocea rasunatoare a ta, cred ca ai fi in stare sa darami tot caminul!
Am deschis ochii. In fata mea, statea o adolescenta inalta, ce imi zambea obraznic. Avea parul roscat si buclat(spre cret), pistrui pe nas si ochii de un verde atat de inchis, incat ma ametea.
- Daaa, asa zici tu. Hai, ma, cum te cheama? Mi se readresa ea, impacientandu-se.
- Lorelai, am raspuns, incercand sa imi obisnuiesc urechile cu o asemenea voce. Ma numesc Lorelai Hillen.
- Lorelai?!? Pufni roscata amuzata punandu-si mainile in sold. De ce tocmai Lorelai? Dupa cum arati, ti s-ar potrivi Clara.
Bun, asta chiar ma irita. Abia intrasem aici si deja eram luata peste picior. Ah, numele meu era luat peste picior. Las’ ca vd eu cum evadez la noapte...
- Amelia, repet ce a zis Ju. Inceteaza! Daca esti fericita nu pricep de ce te legi de oameni, se auzi o alta voce, mai iritata de comportamentul acestei...pistruiate.
- Viviane, las-o, intrerupse cineva. Nu-ti amintesti ce s-a intamplat ultima data cand Dave a vorbit cu ea? Era sa cad in fantana din cauza ei.
Am chicotit amuzata, la gandul acestei intamplari. In fantana?!?
Apoi, mi-am ridicat privea asupra celorlalte fete. O bruneta cu ochi albastri, imbracata foarte sic,(cu o rochita inflorata care ajungea putin mai jos de genunchi) era langa un dulap plin de haine, zambindu-mi bland. Vizavi de dulap, pe un pat, o tipa satena cu ochi caprui (si ochelari draguti, cu rama neagra, subtire) statea turceste cu un laptop in brate, facandu-mi vesela din mana. Ea era imbracata intr-o pereche de blugi negri, si o un tricou lung, alb si fara maneci.
Prima fata lua cuvantul:
- Bonjour, Lorelai.(Spusese astea intr-o franceza impecabila. Sa fie frantuzoaica?) Eu sunt Viviane Welston, ea e..
- Julie Trent. Incantata de cunostinta! o intrerupse satena, scotand limba amuzata.
Roscata fu singura care nu se prezentase. Unde disparuse diavolita aia?
In stanga, nu. In dreapta, nu. Deasupra? Nicidecum.
- Hai Am, iesi, zambi Julie, facandu-mi cu ochiul.
Abia cand am observat buclele mi-am dat seama unde sunt bagajele mele si unde voi dormi. Aproape de usa, adolescenta se pitise sub patul MEU. Ce cauta acolo?
Fata iesise oftand, avand un zambet strengar pe fata. Mi se prezenta ca fiind Amelia Larosse. Ea purta o pereche de blugi trei-sferturi si un tricou verde, mulat.
Uitandu-ma la imbracamintea lor, ma intrebam ce caut aici. Probabil toate erau super-bogate si inotau in bani. De mine nu pot spune acest lucru, dar nici nu ma plang. Mama inlocuieste toti banii din lume (Asa insinueaza ea dar dupa parerea mea, n-ar strica unul sau doi in plus)
- La ce facultate mergi? Ma intreba Amelia, chicotind. Sau mai bine, ce-ai vrea sa devii?
Am zambit timid, raspunzand: „Mi-ar placea sa lucrez ca profesoara sau educatoare.”
E adevarat. Copii sunt niste dragalasi, iar daca ai rabdare poti sa descoperi mii de talente.
- Eu, lua cuvantul roscata, eu vreau sa fiu un jurnalist de seama la reviste celebre. Cred ca as innebuni vedetele cu felul meu de a vorbi( Aici sunt perfect de acord. Pe mine m-a innebunit dupa nici 5 minute de prezenta).
- Mie mi-ar placea sa fiu psiholog, lua cuvantul satena. Habar n-ai ce bine le mai prinde comunicarea unora! Iar Viviane cred ca vroia sa devina designer, arfima ea, pe un ton nesigur.
- Oh, da! Iubesc hainele!zise ea imbratisandu-le (Personal, nu cred ca mi-as imbratisa hainele, dar...) Am un caiet intreg cu modele!
Astea sunt ele. Noile mele colege, cu care-mi voi imparti de-acum incolo cel putin 3 ani din viata. Si tocmai am descoperit ca n-au nici antene, nici piele verde si nici nu vorbesc o limba ciudata, cum credeam acum cincisprezece minute.

[Tiusca]

Merci că m-ai anunțat, drăguțo. Haa, ce amuzant mi s-a părut capitolul ăsta, a fost chiar pe placul meu, deși eu nu prea gust așa ceva. Mi-au plăcut unele replici, dar și cum ai încheiat, a fost chiar drăguț. Avem o franțuzoaică printre ele? ;33 Iubesc accetul franțuzesc, păcat că nu pot spune că stau atât de bine și cu limba. xD Oricum, observ că le-ai descris pe toate colegele, și undeva a trebuit să citesc de 2-3 ori ca să-mi dau seama care despre cine vorbește, dar a fost mai bine așa. Recunosc, reacția fetelor a fost mai prietenoasă decât mă așteptam, și apreciez asta, deoarece eu mă așteptam la ceva clasic. Dar nouă ne place să ieșim puțin din tipare, nu? ;3333 Succes cu nexul, aștept eventuale întâmplări. Dar ce vorbesc? Tu știi mai bine ce-ar putea urma. Ganbatte. ^ ^

[..Chris.]

Bunaa:))..Mersi ca m-ai anuntat.
Mi s-a parut un capitol chiar foarte bun, din punctul meu de vedere. Ce colege nebune are biata Lorelei. Sper sa se acomodeze cat de cat la internat daca va trebui sa petreaca cel putin 3 ani acolo. La scris, mi sa parut ca a fost bine si am bucur ca nu ai mai folosit atat de mult ghilimelele:)).
Abea astept sa vad ce se intampla in capitolul urmator si ce va mai trebui sa suporte Lorelei(inafara de colegele sale de camera).:)).

P.S.:Te rog sa ma anunti, din nou, cand postezi capitolul urmator. Succes la scris.
Bye:*

[matzaplouata]

Akky, ficul tau, pana acum, este superb.

Nam vazut greseli de tastare sau de ortografie, descrierea e frumusica, naratiunea la fel. Totul e in regula. Ideea n-am mai intalnit-o pana acum, deci e originala.
Imi place personajul pe care l-ai creat. Lorelei pare o fire rabdatoare, calma dar care cand se enerveaza e pe bune. Sunt foarte curioasa care va fi continuarea si daca intre timp, colegele se vor transforma in extraterestii si directoarea in calau (glumesc).

Multa, multa inspiratie!
Ja ne!:-h


P.S.: Daca nu e prea mare deranjul, ma poti anunta cand postezi capitolele pentru ca urmaresc mai multe fic-uri si e cam greu sa le caut pe toate, mai ales ca timpul meu la calculator e limitat si nu-mi permit sa-l pierd cautand. Mersi! ^.^

[Juneko]

OOC: Scuuuuze de intarziere, >.< si de lipsa indelungata. Am revenit si sper sa nu se intample sa mai lipsesc. :D. Drept "bomboana" ca sa ma iertati pentru intarziere, am facut capitolul ceva mai lung. Stiu ca are cam mult dialog sec si putina descriere >.<...dar oricum, sper sa va placa.

BIC:

Capitolul III- Soc...la puterea n

Fara sa anunte, o blonda isi facu aparitia in camera. Avea parul impletit, ochii albastri inchisi si purta o rochie draguta, neagra, stramta, ce incepea de la gat si se termina undeva mai jos de genunchi.
Am privit-o pe fata. Se uita la noi indiferenta, cautand din priviri pe cineva. Intr-un final lua cuvantul:
- Amelia, te cauta directoarea. Ah si tu(pauza de 5 secunde, probabil pentru a-si aminti numele meu)...domnisoara Hillen.
- Lorelai, am raspuns eu sec. Zi-mi Lorelai.
Nu raspunse. Repeta faptul ca suntem chemate de directoare si iesi. Am privit-o pe Amelia nedumerita. Ea doar dadea ochii peste cap, bolborosind Dumnezeu stie ce.
Am deschis usa, permitandu-i pistruiatei sa iasa, urmata de mine.
Pe drum nu m-am putut abtine sa nu o bombardez cu intrebari.
- Cine e fata? Ce e cu rochia? De ce ne cheama?
Roscata tacu. Pe hol se auzeau doar pasii nostri. Eu stateam cu "sufletul la gura" asteptand raspunsuri.
- Unu, incepu ea. Fata aia e Rosetta. Dupa parerea mea, tafnoasa lumii. Are impresia ca e "the best girl in the world" ca sa citez.
Deci clar. Trebuia sa ma feresc de ea. Nu ma omor dupa scorpii.
- Doi. Imbracamintea aia e uniforma. Nu prea imi place mie cum imi sta, dar daca e obligatorie, ofta.
Raspunsul trei ma facu sa ma amuz, incat uitasem sa intreb pentru ce mai trebuie uniforma. Eh, lasa, aflu de la directoare.
- Trei. Pe tine nu stiu de ce te cheama, dar eu am intrat intr-un bucluc. Caminul asta are o servitoare care imi e extrem de antipatica. Baba de 50 de ani, care arata ca o vrajitoare din cartile cu basme. La propriu! Are un nas asa mare si o fata plina de riduri...ei, da stai ca o sa o intalnesti si tu.
Se opri cateva clipe din vorbit, tusind scurt, apoi continua:
- Si eu sunt absolut SIGURA ca ea mi-a furat o sticla de whisky luna trecuta. A gasit-o si a luat-o. Si acum incerc sa o prind ca fumeaza sau e alcoolica, pentru a fi concediata. N-am reusit decat odata sa o pozez si atunci cineva mi-a furat pozele.
Am inceput sa rad. Era asa de amuzanta istorisirea! Cred ca Amelia era poznasa camerei, dupa cum intelesesem.
Roscata ma fulgera, rosind. Tusi scurt, apoi mari pasul.
- Serios, nu vad ce e de ras. Doar...
Se opri in fata unei usi albe. Avea o placuta intitulata "Biroul directorului". Roscata batu la usa, intrand la semnalul primit. Am urmat-o, inchizand usa dupa mine.
Doamna Dorsley statea intr-un fotoliu de piele (autentica, dupa cum arata) privindu-ne nepasator. Ceru sa luam loc, dupa care lua o gura de cafea dintr-o ceasca din portelan decorat.
Ne-am asezat pe doua scaune, care se dovedira extrem de comode.
- Domnisoara Larosse, puteti fi draguta sa imi spuneti ce cautati in camera domnisoarei Windor?(Domnisoara Windor fiind, dupa cum am inteles, menajera)
Am tusit scurt, uimita. Credeam eu ca Amelia era...cum era, dar nici chiar asa!
- Sticle de bere sau de whisky. Eventual un pachet de tigari.
Isi tinea mainile pe piept, spatele drept, privirea oarecum nepasatoare. Ma surprindea in totalitate. Parca ar fi fost una din piesele acelea de teatru seci in care nu intelegi nimic.
- Domnisoara, va rog din tot sufletul sa nu mai intrati in camerele oamenilor fara acceptul lor. Si nu mai inventati scuze nefondate.
- Dar…
Directoarea n-o lasa sa termine. Prin cateva semne ale mainii ii facu semn Ameliei sa iasa. Aceasta nu raspunse, iesind in viteza. Semnele furiei sale se evidentiasera din foile cazute de pe birou.
Doamna le ridica, oftand puternic. Puteam deslusi vag cateva borboroseli precum : « Cand se va cuminti fata asta ? » sau ceva asemanator.
Mai lua o gura de cafea, ridicandu-si privirea spre mine. Puteam sa jur ca o vazusem mirata de prezenta mea ! Eh, sunt un chip usor de uitat, recunosc.
- Domnisoara Hillen, ma bucur ca v-ati cunoscut colegele. Am dorit sa te chem pentru a-ti prezenta regulamentului scolii de maniere „ Hudsson „.
Stop, stop, stop. Sa se opreasca putin actiunea. Scoala de maniere ? Sper ca n-am nevoie de aparate auditive.
I-am comunicat acest lucru(intr-un mod mult mai elegant, desigur) si directoarei, care paru vadit surprinsa.
- Domnisoara Hillen, nu v-a anuntat mama dumneavoastra? Acesta este totodata un camin, cat si o scoala de maniere. Aici invatati cum sa va comportati civilizat.
- Nu- nu am fost anuntata. Dar am si universitate, cum voi putea participa la amandoua?
Ea ofta.
- Deci nu stiti nimic.
Nu, nu stiu nimic! Ar mai fi ceva de stiut? Caci daca da, am mii de motive sa ma iau la harta cu mama. Cum putea sa imi ascunda asta?
- Universitatea la care sunteti inscrisa este sustinuta financiar si social de scoala de fete „Hudsson” si de scoala de baieti „ Saint Wellborn”. Dupa ce programul se termina, toti elevii vin in aceste camine. De asemenea, timpul liber se desfasoara tot aici.
Doamna Dorsley continua sa vorbeasca. Dar eu deja nu mai eram atenta. Ma concentram pe cea ce creierul meu asimilase, incercand sa inteleg. La o adica, eu fusesem dusa de nas. Simplu ca buna-ziua! Oh, deci da...de asta mama si-a luat asa repede talpasita! De obicei sta zeci de ore dandu-mi sfaturi cu cea ce trebuie si cea ce nu trebuie sa fac, desi ii repet la nesfarsit ca nu mai am 3 ani. Deobicei, vorbesc cu peretii.
Un zgomot puternic, venit din fata, ma facu sa tresar la fel de puternic. Ma uitam in jur buimaca, pana cand am intalnit privirea piezisa a doamnei. Mi-am scuturat putin capul, incercand sa revin la realitate.
In fata mea, pe birou, statea un dosar imens, din carton colorat in bej.
M-am uitat pe rand cand la obiect, cand la directoare, de vreo 2 ori, pana cand aceasta lua cuvantul.
- Este regulamentul.
Ce, ce? Regulamentul? Cred ca toata seria Harry Potter la un loc e mai scurta decat parea el. Doamna Dorsley ignora privirea mea uimita si continua, cu o acrime imposibil de descris.
- Inauntru ai si o sectiune cu uniforma, sa iti alegi modelul in seara asta. In doua zile, ar trebui sa vina.
O bataie destul de puternica in usa intrerupse discutia. Inauntru isi facu aparitia Rosetta. Multumesc, Dumnezeule!
- Doamna directoare Dorsley, a venit a doua eleva. Va asteapta dumnealor pe hol.
Avand acordul, am iesit. Momentan, nu imi venea sa ma gandesc decat la mama. In ce bucluc ma mai bagase?

[Tiusca]

-.- -> scuză-mă, eu încă sunt șocată de cum arată animezup.
revenind. mi se pare că e puțiiiin lungit capitolul. :-? deși probabil așa trebuie să arate, mie mi se pare că încă puțină acțiune ar fi bine. cât despre dialog, mie nu-mi pare sec. chiar deloc. mi-a plăcut pe alocuri descrierea, ai punctat detalii, și deh, ele fac diferența. nu știu cât mă pricep eu în a-mi da cu părerea, dar fata noastră pare puțin cam copilăroasă când vorbește cu sine, când nu-i vine să creadă o anumită chestiuță. ar putea fi amuzantă și în alt mod, nu doar acela mai.. copilăresc, ca să spun așa. deși am fost cam scurtuță cu comentariul în sine, m-am lungit cu explicații and stuff, sper că m-ai înțeles, drăguțo. ;33 ganbatte cu nexul. :*