Regis de Aeternum: Existenţă duală

[Budinca]

(Note: cat timp il ai pe cassie la semnatura, o sa revin :)))

aaa..da.. mai putin de zis aici. Ah, da. am o vaga impresie ca acum o sa ii incurc pe astia doi, pentru ca mariusz imi aminteste la infatisare de dorian gray XD. Ma rog, se rezolva in timp.
So chestia e o creatura. Ii bun, frumos, suna a ceva important, de abia astept sa aflu mai multe lucruri despre ea.
Sunt cateva greseli de tastare pe acolo, in rest nimic grav. Hmm..yep, atat. Succes in continuare =D

[aurelyon]

Thx pt commuri. Ma bucur ca va place si welcome Bioboy. Budinca, sper sa nu intri doar pt Cas.;)))))


Soneria telefonului fix îl întrerupse pe Mariusz în studierea celor două străine. Era Edgar, medicul lui care-l anunţă de vizita colegului său la Doryan acasă. Lui Mariusz i se păru un fapt lipsit de importanţă.
De aceea, se concentră asupra doamnelor, pe care după ce se prezentară, le pofti să ia loc pe fotoliile de piele neagră.
- Vă ascult, spuse Mariusz, aşezându-se la birou. Cu ce vă pot fi de folos?
Se amuză totuşi, dându-şi seama pentru ce venise Leonard.
Străinele mulţumiră frumos pentru cafea, dar imediat ce femeia părăsi biroul, bruneta se precipită în spatele ei, răsucind cheia, că Mariusz avea prostul obicei să lase cheia în uşă, pe interior. Cealaltă se repezi la geam, ridică una din lamele jaluzelei, apoi trase în grabă de şnur, strângând-o.
Mariusz sări de pe scaun.
- Hei! Ce v-a apucat?!
Dar nu mai putu să continue, căci cea care încuiase uşa scoase un pistol cu amortizor, pe care-l îndreptă spre fruntea directorului, somându-l să se aşeze.
- Ce vreţi de la mine? întrebă Mariusz, arţăgos, făcând abstracţie de arma îndreptată spre el. Vă daţi seama că-mi pot imagina tot soiul de scenarii, dar prefer să aud varianta corectă.
- Stai jos, tataie! îi ceru bruneta ce se numea Adelina, făcând un gest cu pistolul din mână.
- Tataie?... repetă Mariusz pe jumătate suspicios, pe jumătate amuzat. Ce-aţi zice voi…
- Nu vrem să te jefuim ori mai ştiu eu ce, îl întrerupse ea, înainte de a reuşi să formuleze, convinsă de licenţiozitatea propunerii lui. Stai liniştit… Şi un pic de respect nu ar strica, să ştii.
- Vrem doar nişte informaţii, zise blonda, aşezându-se pe fotoliu. Stai jos, Desalonta, porunci ea.
Mariusz le studie cu aerul unui tigru ce-şi urmăreşte ultimele zvâcniri ale pradei şi se lăsă să alunece în scaunul rotativ, cu un zâmbet sardonic pe buzele lui frumos arcuite.
- Te urmărim de ceva timp, domnule Desalonta. Domnule Robert Mariusz Desalonta, adăugă blonda, Andreea, rostind cu atenţie prenumele directorului Rymnotech.
Mariusz se încruntă uşor, dându-şi seama unde bătea intrusa.
- Profeţia “ Siger-ului “ , iniţiala dumitale este cea care închide cercul. “ R “ – “ Robert “ .
Mariusz pufni într-un râs nervos. Acum ştia şi el cu cine discuta, doi vânători feminini care fuseseră trimise fără niciun sens. Regis nu putea fi ucis cu uşurinţă, în concluzie, deloc.
- Sunteţi nebune, concluzionă el, trecându-şi degetele peste fruntea încinsă. Sunt atâtea nume care încep cu iniţiala asta. Şi, de unde până unde vi s-a năzărit că eu aş avea legătură cu nenorocita voastră de profeţie?!
- Fiindcă tu eşti un nenorocit de Regis, tataie, rânji Adelina.
Mariusz zâmbi amar, dezarmat.
- Hm… Cred că vă înşelaţi, zise el cu voce moale, amuzat, aruncându-le un zâmbet de parcă ar fi vrut să le muşte.
- Noi nu credem, răspunse Andreea. Altfel, n-aş avea curaj să fac asta.
Ridică arma şi apăsă pe trăgaci.
Glonţul zgârie umărul stâng al directorului, apoi intră în peretele de lângă el. Mariusz tresări, schiţă o durere scurtă şi tresări iar, atunci când se declanşă doza de odorizant cu mireasmă de portocale. Clătină din cap, prostit.
Adelina începu să râdă, iarAndreea zâmbi, amuzată. Se apropie de rollbox-ul pentru imprimantă şi luă odorizantul sub formă de clepsidră cu recipiente pline cu parfum.
- Dihanie spurcată, bombăni Mariusz, strângându-si braţul, pe care se ivise déjà floarea negricioasă, ce păta mâneca cămăşii stacojii.
- Oho, se miră Andreea, cercetând obiectul. Începu şi ea să râdă. Colecţionar din tată în fiu… Ah, stai, că Rufio era anticar.
- Şi, de ce naiba nu v-aţi dus direct la el, hm? rânji Mariusz.
- D-asta, zise Adelina şi înlăturându-i mâna, rupse mâneca cămăşii lui Mariusz, arătându-i pielea curată, de parcă n-ar fi avut nicio rană. Scuzele mele.
Mariusz zâmbi sardonic.
În general, locul părea neatins, deşi glonţul se află în interior, de parcă ar fi fost inoculat medical în corp. Vindecare era una aproape obişnuită, fără complicaţii, numai durere pură. Iar în situaţia de faţă, chiar avea să fie numai durere.
- Un mod ciudat de a ascunde vulnerabilitatea creaturii ce se dorea perfectă, rânji Adelina.
Mariusz clătină din cap.
- Ne despărţea doar un perete, se strâmbă el, cu afectare, amintindu-şi. Dar cred că ştiaţi şi asta, adăugă ameninţător.

[Budinca]

Dar chiar nu mai comenteaza nimeni... ._.
Ok, imi calc coada si comentez si aici, desi voiam sa raman in umbre un post :))

Aa..da, nu stiu ce sa spun, dar trebuie sa balmajesc ceva, so..
Acum ca ma uit fara sa citesc, pare mult dialog, dar parca nu s-a simtit asa. Banuiesc ca asta e un semn bun ^^"
Deocamdata incerc sa imi dau seama de tara in care se petrece minunatia asta XD Asadar...desi chestia perfecta se vrea perfecta, vindecarea tot doare. Trist, trist, dar se pare ca adevarat.

Ok am dat pe dinafara, have fun cu continuarea ^^

[aurelyon]

Thx. M/am obisnuit cu ideea ca scrierile mele nu sunt prea lecturate. Am postat pe mai multe forumuri, chiar am publicat in doua reviste, dar cititori am avut putini.
Ma flatezi cu " minunatia asta " ;)) ... Ei bine, la noi, in Romania se petrece actiunea, Bucuresti, in prezent.


- Ne despărţea doar un perete, se strâmbă el, cu afectare, amintindu-şi. Dar cred că ştiaţi şi asta, adăugă ameninţător.
- Am fost şi la el, săptămâna trecută, zise ea, cu voce joasă.
- Da?... se miră Desalonta. Şi, cum de mai trăieşte după vizita voastră?... adăugă sarcastic.
- Nu suntem aşa de periculoase, rânji Andreea. De altfel, ştii bine că n-avem voie să ne atingem de voi.
- Ah, şi eu care credeam că ăsta a fost un avertisment, bombăni el, masându-şi braţul rănit. Dacă o faceţi, veţi fi nişte vânători vânaţi, mai spuse, cu satisfacţie în glas. Şi nu v-ar sta prea bine, nu? Rymnotech-ul are protecţie totală; aţi început drăguţ, dar nu ştiu dacă veţi mai scăpa de misiunea asta.
- Ştii ceva, amice? strigă Adelina, nervoasă. N-am de gând să ascult cum îmi dă mie note un Regis de doi bani! Stai acolo cuminte, pe curu’ tău, dacă nu vrei să-ţi provoc o durere de zile mari…
Andreea îşi înăbuşi râsul. Mariusz zâmbi, compasional.
- De ce te ofensezi, doamnă vânător? N-am spus nimic rău despre dumneata.
- Te-am împuşcat ca să încetezi cu “ nu ştiu cu ce se mănâncă “ . Am venit să te avertizăm cu o chestie.
- Asta am făcut şi cu domnul Roxolan. N-a mai auzit de noi, dupa asta, completă Andreea.
- Suntem obligaţi moral să facem treaba asta. E datoria noastră.
- Bine, oftă Mariusz. Vă ascult.
Andreea se apropie de geam şi ridică una din lamele jaluzelei. Nimeni nu bănuia nimic, angajaţii îşi vedeau de treburile lor.
- Ştii desigur ce anume ne deranjează la persoana dumitale.
- Că eşti o antichitate care trebuia să fie demult oale şi surcele, e treaba ta, zise Adelina. Pe noi ne deranjează pericolul care îl prezentă partea ta negativă. Bine, n-ai omorât pe nimeni, dar o poţi face oricând.
- Vorbim de hiperactivitatea şi de magnetismul dumitale sexual. Te respectăm ca legendă printre Căluşari, dar valenţele tale de zburător nu dau bine. Eşti de o complexitate morbidă, domnule.
- Într-un cuvânt, abstinenţă totală, căci dacă până acum, am auzit de femei leşinate sau intrate în comă dintr-un simplu sărut, din pricina electricităţii din corpul dumitale - spuse Andreea, încercând să rămână serioasă - dacă omori pe cineva, nu te vom mai cruţa.
- Nu, zău?... zâmbi Mariusz.
- Chiar de-ar fi să vă întoarcem unul împotriva celuilalt.
- Şi probabil de a o ucide pe Florenţa, înainte, nu? sugeră el, făcând o asociere cu propunerea lui Leonard.
- Da, aprobă Adelina, clătinând din cap. Nu ne-ar face plăcere, să ştii.
- Hm, vă cred, răspuse Desalonta, cu un rictus şi se ridică de la birou. Mergeţi liniştite atunci, le mai zise. Sursele voastre sunt destul de slabe, dacă n-aţi aflat că medicul meu lucrează la un tratament pentru problema asta, deci nu există riscul de a răni măcar pe cineva, în următoarea perioadă ori secol. Oricum, nu din cauza pe care aţi adus-o voi în discuţie…
- Tratament?! Ce tratament? sări Adelina, uimită.
- Vă pun în legătură cu Edgar, medicul meu. Dacă doriţi, adăugă cu un zâmbet bonom.
- Edgar Stancovici? întrebă blonda, cu un fel de teamă. Mariusz încuviinţă. Dacă e el, atunci putem pleca liniştite, într-adevăr. N-ai putea fi pe mâini mai bune decât ale dumnealui.
Zâmbi politicos şi se retrase spre uşă. Cele două făcură un gest de rămas bun şi ieşiră din cabinet, lăsându-l pe Mariusz într-o cumplită ceaţă.
Formă numărul de interior al medicului. În timp ce suna, Edgar se ivi pe uşa biroului. Trase fotoliul pe care sezuse Adelina şi se aşeză repede.

[Fără idei]

Bună ! Îmi cer scuze că nu ţi-am mai lăsat comentarii , dar , o să încerc de acum să fiu la curent cu toate postările . :D

Subiectul începe să fie din ce în ce mai interesant şi mai aprins . Îmi place originalitatea de care dai dovadă în acest fic şi îmi place vocabularul pe care-l utilizezi , deoarece dezvoltă mai multă plăcere în urmărirea acţiunii .
Momentan , mai am anumite confuzii la care sper să găsesc răspuns în următoarele postări .
Doryan rămâne personajul meu preferat datorită comportamentului său care provoacă , pur şi simplu , simpatie .
Sunt curioasă ce urmează şi care-i treaba cu vânătorii şi creatura .

Cred că o să închei acest comentariu acum . Felicitări pentru fic şi aştept cu nerăbdare continuarea ! :D