Regis de Aeternum: Existenţă duală

[aurelyon]

Thx.
Ideea este deja finisata si am destule capitole scrise din acest fic. N/ai de ce sa te temi, chestia cu vanatorii nu e ceva de durata, nu merg pe linia asta. Regis era fiinta, creatura vanata, dar care nu putea fi vanata, de fapt. N/am sa descriu lupte sau o vanatoare in desfasurare, povestea e cu totul alta.
Ce vrei sa spui cu " parte rea " ? Sa nu fie melodramatic... Nu cred ca e melodramatic, cat.... diferit. Sper sa mai treci pe aici sa citesti.


CAPITOLUL II - CONIAC SI AROMA DE PORTOCALE



R
egis de Aeternum, ultimul şi cel mai de temut. Asta ştiau toate creaturile supranaturale create vreodată, deopotrivă cu vânătorii cărora nu le era permis să ucidă această creatură desăvârşită.
Regis nu era diabolic în esenţa cuvântului. În caracterul său duplicitar se îmbinau răutatea şi bunătatea întregului univers, iar aceste trăsături, aflate la antipozi, vieţuiau într-un calm nedisimulat în sufletul aceleiaşi persoane.
Asemeni unui Lelial, îngerul ce se confundă uneori cu un demon, Mariusz avea tendinţe pioase, care l-ar fi înălţat spiritual, oferindu-i chiar avântul spre o carieră monahală, în vreme ce tendinţele eretice, l-ar fi aruncat în cea mai neagră mizerie, transformându-l într-o zdreanţă umană.
Poate că altul s-ar fi frământat în permanenţă, dar el îl avea pe Doryan care să se îngrijoreze de asemenea lucruri.
În realitate, nu era decât cu tânăr de o frumuseţe adonisiană, cu păr şaten spre auriu, tuns scurt şi ochi de albastru marin, aproape incandescent. Cei care nu-l cunoşteau suficient vedeau în el un gentleman fără cusur şi poate că asta era de fapt, dacă ignorau partea lui negativă. Dacă s-ar fi întâmplat ca partea asta să-l domine vreodată, ar fi fost îndepărtat de la preşedenţia Rymnotech-ului şi evident, ucis.
Delectându-se cu un pahar de coniac, Mariusz aştepta terminarea programului ca să poată ieşi în oraş. Dacă ar fi fost după voia lui, n-ar fi venit deloc la muncă, mai ales că era vineri şi numai la treabă nu-i stătea mintea. Dar simţea aceeaşi nepăsare faţă de toate, ca şi fratele lui; ca să plece aşa, dintr-o dată, isca bănuieli şi certuri de care nu avea nicio poftă.
Adevărul era că nici el singur nu ştia la ce-i stătea mintea în zilele alea. În orele ce precedau administrarea tratamentului, Mariusz ajungea să se abrutizeze, fapt de care era lucid, însă nu-i păsa.
Ca să-şi potolească nerăddarea, băiatul intră pe un forum literar cu fan-ficuri erotice. Aproape imediat, se trezi cu Liviana în biroul său. Mariusz lăsă capacul laptopului şi se concentră asupra fermecătoarei lui secretare.
Blondă, subţirică şi sprintenă, cu plete semi-lungi, încreţite natural, ochi de culoarea smaraldului şi un surâs provocator, de-l făcea pe şeful ei să vrea s-o devoreze ca pe cea mai apetisantă prăjitură. Tânărul ce-i zâmbea admirativ, îi mulţumi frumos pentru expresso, iar când femeia se aplecă peste masă ca să pună ceaşca, se întrebă dacă nu cumva sânii ei pe care abia îi cuprindea decolteul adânc, erau mai mari decât cu o zi în urmă.
Liviana îşi îndreptă spatele, zâmbind cu satisfacţie. O amuza teribil că micile ei trucuri funcţionau ca într-un scenariu de film prost. Îşi şi închipuia ce fantezii trebuie să fi străbătut acum creierul şefului ei. Mariusz nu era nici pe de parte bărbatul care trebuia să ceară, dar femeii îi era teamă să facă ea primul pas, ştiind că uneori acesta avea toanele lui, ce lăsau de dorit.
- Te caută cineva, îi spuse ea, cu neplăcere în glas.
Femeia se întoarse spre uşă şi introduse două tinere, în ţinută casual, una blondă si cealaltă brunetă, ambele cu tunsori simple, băieţeşti. Apoi, ieşi ca să mai aducă cafea.