Razbunarea nu este o solutie

[kida's mistery]

Adevarul poate sa doara prea mult!







De o saptamana sunt blocata aici. Am aflat destul de multe lucruri socante dar cel mai socant l-am aflat ieri.
“Stateam intr-o camera mare cu peretii de culoare mov si perdelele la fel.In mijloc se afla o masa pe care era asezata o tava cu doua cesti de cafea. Intr-un colt era o canapea pe care statea cel care ma scosese din incendiul de la scoala.Parul sau negru este ciufulit aten ca de obicei. Mai mereu este imbracat in haine negre care ii scot in evidenta corpul bine lucrat. Numele lui este Kanji. Este mostenitorul familiei sau mai bine spus imperiului Matsuro. De cand sunt aici am fost tratata regeste. Cu Kanji vorbesc sau incerc sa vorbesc zilnic. El nu prea vorbeste dar in ochii lui se vede multa bunatate desi este distant. Astazi in sfarsit vor veni Mira si Trey. Eram nerabdatoare ca un copil care merge dupa mult timp in parcul de distractii. Poate ca in sfarsit voi scapa de locul asta desi i-as duce dorul. Am aflat multe de la Kanji. Se pare ca Boss nu este chiar ok. Si el ascunde ceva dar Kanji nu stie inca ce asa ca nu mi-a spus. Se aude soneria. La scurt timp Kanji se ridica si imi face semn sa-l urmez.Cobor pe scarile din marmura alaturi de el. Casa era decorata cu bun gust in stil aristocrat. Asa cum te-ai astepta de la o asa familie. La capatul scarilor ne astepta Mara o femeie de vreo cincizeci de ani. Parul sau alb era acoperit neuniform de vopsea si imbracamintea de menajera ii arata statutul in casa. Aceasta ne indruma spre camera de zi. La intrarea in living iti lua ochii un tablou imens cu un dragon rosu in mijloc. In mijlocul camerei era o masa din sticla pe care era o fructiera plina cu struguri. In jurul mesei erau doua fotolii unul in fata celuilalt iar intre ele o canapea. Mira si Trey se aflau fiecare pe un fotoliu. La vederea lor o bucurie de nedescris m-a cuprins. Pentru prima oara dupa multi ani zambeam sincer. S-au ridicat dupa fotolii si s-au indreptat spre mine. I-am imbratisat pe fiecare in parte cat am putut de strans. Dupa ce s-au asezat la loc eu m-am asezat pe canapea langa Kanji. Toti pareau tensionati dar nu stiam de ce . Totusi presimt ca voi afla. Trey se uita la mine dupa care ma striga pe nume. Atentia mea se concentraza asupra lui. Face o mica pauza in timp ce inspira adanc si spune pe un glas stins.
-Trebuie sa afli ceva. Cei care au murit acum trei ani, cei care tu credeai ca sunt familia ta. De fapt nu sunt. Ei erau agenti sub acoperire care aveau misiunea sa te creasca si sa aiba grija de tine si si-au facut meseria cum au putut mai bine.
Nu imi venea sa cred ce a spus si ce a urmat m-a socat mai mult cel care ii omarase fusese...fuses Boss. Nu imi venea sa cred, dar asta nu era tot familia mea adevarata era alta care de asemenea era moarta dar nu toata. Sora si fratele meu erau in viata si erau chiar in fata mea Mira si Trey. Ma simteam fraierita umilit si totusi ma simteam oarecum bine. Aveam o familie asta era ce imi dorisem de mult timp. Acum ca in sfarsit aveam nu ma puteam bucura de ea. Lacrimile nu mi se opreau si curgeau in continuu. Kenji ma ia in brate. In bratele lui ma simteam in siguranta. Cu regret in ochii imi spune ca mai este ceva ce trebuie sa aflu si sa accept.
-Uite ce e Karina, trebuie sa sti ca intalnirea noastra n-a fost intamplatoare. Eu te-am vizitat de multe ori si ti-am lasat acele medalioane. Tu esti cea care a fost aleasa sa imi fi sotie.
Deja erau prea multe pentru o singura zi. Ma ridic in picioare si ma scuz spunand ca vreau sa ma odihnesc. Dar nu apuc sa fac doi pasi ca simt cum camera se invarte cu mine. Imi pun mana pe cap instinctiv si simt cum incet imi cedeaza pcioarele si cad. Dar sunt prinsa de doua brate. De cele ale lui Kenji. Ma ia in brate si urca cu mine pe scari in sus. Ma duce pana in camera mea si ma aseaza in pat. Dupa care ma inveleste. Inainte sa se ridice de pe pat sa plece imi iau inima in dinti si il intreb
-Ma iubesti sau te casatoresti cu mine din obligatie.
-Dar tu?
Desi simteam cum ma ia somnul reusesc sa ii raspund ca simt ceva pentru el. Dar cand el vrea sa-mi raspunda somnul ma ia prea repede si nu reusesc sa ii aud raspunsul.”
Am aflat multe poate prea multe pentru binele meu. De ieri ma tot rog de Kanji sa imi spuna ce mi-a raspuns dar spune ca nu vrea sa mai repete. Incep sa accept ca am frati in viata si chiar ma bucur dar ce nu pot uita este ca Boss i-a omorat pe cei care m-au crescut. Nu imi pasa daca sunt sau nu familia mea dar eu o sa ma razbun cumva. Trebuie doar sa scap de aici. Doar o noapte imi trebuie sa il termin. Nimeni nu va sti ca ma plecat. Noapte raszunarii, noapte cand Boss o sa moare va fi la noapte. Si nimic nu ma va opri.

[kida's mistery]

8.Noaptea adevarului





Stau intinsa in pat si privesc tavanul. Cred ca este in jur de unu noaptea. Probabil ca stau si ma uit la tavan de cateva ore dar nu-mi pasa pur si simplu nu pot sa dorm. Nu ma pot gandi decat la ultimele evenimente din viata mea. Ce viata? Am familie dar moare apoi aflu ca nu era familia mea deci poate am o alta familie dar si aia e moarta, si totusi am si frati in viata iar cel care trebuia sa imi fie ca un mentor ca un tata este declarat mort. A sa nu uit seful meu mi-a omorat “falsa mea familie”. Deci ce sa spun minunata viata. Ups era sa uit sunt logodita de la nastere cu un tip care nu arata asa de rau. Ma rog asta ar putea fi catalogat ca un lucru bun in viata mea dar la cate necazuri am numai de asta nu imi arde. Si totusi parca este ceva la el, nu stiu ce dar este ceva care ma atrage. Nu o atractie trupeasca, fizica ci una sufleteasca. Aoleu despre ce naiba vorbesc eu acum. Numai la asta nu trebuie sa ma gandesc. Am altceva de facut. Trebuie sa-l omor pe Boss. Nu am alta alternativa decat la noapte. De ce? Pentru ca Kenji mi-a zis ca maine plecam in Japonia pentru ca a lipsit prea mult si vrea sa ma indeparteze de tot ce m-a durut. Deci nu mai am alta sansa. Ma uit in continuu la tavan parca asteptand ca acesta sa raspunda intrenbarilor mele.Trupul imi este inca slabit. Daca ceva merge prost aceasta ar putea fi de asemenea ultima noapte din viata mea. Ma ridic alene din pat si ma indrept spre baie. Ma uit in oglinda ochii mei candva frumosi de culoarea ierbii erau acum rosii iar verdele acela palise. Ma spal pe fata de cateva ori incercand parca sa spal acel chip fara speranta dar este inutil nu va disparea pana el nu va plati.
Ies din baie si ma indrept spre dressing pentru a-mi lua haine. Imi trebuia ceva negru in care sa ma pot misca cu usurinta. Noroc ca majoritatea hainelor mele erau asa. Imi iau in cele din urma niste pantaloni negri lungi si o bluza tot neagra care se mula perfect pe corpul meu. In picioare imi iau o pereche de cizme cu toc, iar la brau imi pun o centura cu cateva compartimente pentru doua pistoale si niste cartuse. Intr-o cizma imi pun cutitul si imi prind parul intr-o coada la spate. Acum trebuia sa ies cumva de aici. Pe scari nu o puteam lua era prea evident. Plus ca la usa sunt doi paznici gata oricand sa dea alarma ca vreau sa plec. Deci singura alternativa ramane geamul. Ma indrept hotarata spre el. Il deschid si privesc pret de cateva secunde in jos pentru a fi sigura ca nu este nimeni. Dupa ce ma asigur ca este liber ma catar pe fereastra si sar. Aterizez chiar langa casa pe iarba astfel ca nu s-a auzit nimic. Ies cu grija din curte si ma indrept spre strada. Acum trebuia sa gasesc o metoda sa ajung la Boss. Taxiul nu puteam sa il iau. Nimeni nu ar lua o nebuna cu doua pistoale si un cutit in cizma. Probabil as ajunge la politie. In timp ce dezbateam acest subiec zaresc in fata mea un local unde erau parcate cateva motociclete. Bingo se pare ca am luat lozul cel mare. Ma apropii incet de una si in cateva secunde o pornesc si ma fac nevazuta. Accelerez din ce in ce mai mult ritmul inimii imi creste simt cum iau foc de nervi poate sau cine stie.Drumul mi s-a parut destul de scurt era sa fac si cateva accidente deci maine apar la stiri. In fata mea se impunea putrnic o claidre de zece etaje compusa din geamuri. Intru in cladire se pare ca era pazita noroc ca nimeni nu stie de “tradarea” mea. Am trecut cu usurinta de paznici si am ajuns la lift. Am apasat pe ultimul buton, cel care trebuia sa ma duca la el. In timp ca liftul urca inima mi-o lua din nou razna. Simteam cum adrenalina crestea in mine. Inainte ca usile sa se deschida mi-am luat in maine pistoalele. Cand in cele din urma acestea s-au deschis m-am trezit amenintata de zeci de pistoale. Se pare ca m-am inselat. Am schitat un zambet characteristic mie si am spus pe un ton calm care nu imi dadea de gol nerabdarea sau furia.

-Ce previzibil doar atat? O sa fie usor.

Dupa aceea cu un singur salt am ajuns in spatele lor si i-am impuscat pe fiecare astfel incat sa nu mai fie capabili de lupta. Nu i-am omorat deoarece nu era vina lor ca erau in tabara gresita. Dupa ce am terminat cu toti am realizat ca mai aveam un singur glont. Era perfect mai mult nu imi trebuia. In capatul holului era un birou. Ma-am indreptat cu pasi repezi spre el. Cand usile s-au deschis pistolul era indreptat spre el. Parea oarecum surprins sa ma vada fara nici o zgarietura, dar asta e viata el m-a facut sa fiu asa. Cu cat ma apropiam mai mult cu atat fata lui se schimba incepea sa afiseza unul din zambetele lui tambe, ceea ce insemna ca avea un as in maneca. Totusi continuam sa ma apropii.

-O sa platesti pentru tot, am spus in timp ce ma apropiam de el.
-Dar mai intai trebuie sa te lupti cu altcineva imi spune in timp ce se apropia si el de mine. Uitate in spatele tau!

Desi nu aveam destula incredere m-am intors. In fata mea statea un om in varsta cam de cincizeci de ani cu parul alb si fata blanda In acel moment am scapat pistolul. Nu imi venea sa cred chiar traia. Cu greu mi-am stapanit lacrimile. Nu am putut decat sa soptesc fara vlaga.

-Maesre…

In secunda urmatoare am simtit o presiune incredibila in abdomen care m-a facut sa inchid ochii pret de cateva fractiuni de secunda. Cand i-am deschis am simtit ca m-am izbit de cava rece si tare. Ma exact de perete. Si apoi cad pe podea. Imi era frica. Nu stiam ce sa fac. Ma ridic cu greu in timp ce ma uit la cel care m-a invatat tot ceea ce stiu si imi pun o singura intrebare de ce? El parca anticipand asta.

-Imi pare rau imi spune el cu lacrimi in ochii. Nu am de ales sunt controlat de el. Este ultima descoperire un cip care introdus in creier controleaza toti nervii.Sunt practic o pausa. Iar el are sforile. Singura metoda sa scapam amandoi este sa ma omori.

Ultimele cuvinte mau facut sa tresar. Cat de departe va ajunge cu acest joc al mortii. Cat de departe vrea sa ajunga? Nu pot sa il omor imi este ca un tata. Dar nu mai apuc sa spun ceva ca in urmatoarea secunda ma apuca de mana si ma arunca in celalalt capat al incaperii. Nu puteam riposte. Mintea mi spunea sa lupt insa inima nu ma lasa. Este o situatie limita ce sa fac? Se apropie din nou de mine. Eram inca trantita la pamant. Imi da un picior in abdomen care ma face sa scuip sange. Imi repeta din nou si ma implora sa il omor fiindca nu poate traii asa. Dupa care ma apuca din nou de mana si ma arunca. Hainele se rupsesera pe mine dar nu asta imi pasa acum trebuia sa iau o decizie trebuia sa fac asta repede. Respiram tot mai greu cateva firicele de sange se prelingeau pe fata mea. Dupa doar cinci minute de lupta eram absolut terminata. Maestrul meu ma implora pentru ultima data sa il omor. Gata m-am hotarat desi ma doare inima trebuie sa il omor. Iau pozitia de atac si ochii mei nu mai exprimau altceva decat ura. Ma indrept fugind spre cel pe care il puteam numi cu usurinta tata si incep sa il lovesc incontrolabil cu mainile si picoarele in acelasi timp ferinduma si eu de loviturile lui. Ma mai uitam din cand in cand la Boss se pare ca spectacolul il amiza la culme. Intr-un moment de neatentie a maestrului scot cutitul pe care il aveam in cizma si il infig cu ochii lacriimand in inima. In acel moment el cade la podea si zambeste. Ultimele lui cuvinte au fost “ Mutumesc mult”. Am cazut in genunchi si am inceput sa plang. Dintre toti cei pe care ii omorasem el nu trebuia sa fie printre ei de fapt. In camera se auzea doar scancetul meu. Dintr-o data au inceput sa se auda niste aplauze. El statea in fata mea si aplauda cu un zambet tamb pe fata. Simteam cum in acel moment sangele incepea sa imi fiarba. Ma ridic rapid si ii dau un picior peste fata trantindu-l la pamant. In urmatoarea secunda imi ridic pistolul de jos si il indrept spre capul lui.

-De ce ? De ce m-ai facut sa trec prin atatea? Ce ti-am facut?
-Tu personal nimic. Vezi tu eu am avut ceva cu tatal tau. Si ce mod mai bun de razbunare in afara de a-l omori lucru pe care l-am facut. Simplu sa ii fac viata printesei sale un calvar. Da desi ai doi frati mai mari tu ai fost lumina ochilor lui. Deci cosmarul meu.

Nu stiu ce ma opera sa nu trag. In acel moment am incarcat pistolul si l-am apropiat mai mult de capul lui. In noapte asta mori cretinule.

[kida's mistery]

9.Un nou inceput departe de cel vechi.








Inima imi batea cu putere iar mana imi tremura de furie. Zambetul de pe fata sa disparuse lasand loc fricii sa isi faca aparitia. Pana la urma si el este om ii este frica de moarte. In seara asta isi va gasi sfarsitul. Stiu ca trebuie sa moara si totusi nu-l pot omori. Oricat ma chinuiesc nu pot apasa pe tragaci. Stau cu pistolul la tampla lui si nu spun nimic. Nici el nu spune. Dar dintr-o data ii revine zambetul ala tamb de odinioara. Se ridica in picioare si se scutura de praf. „Puteam paria ca nu esti in stare sa ma omori. Nu te poti razbuna.”. Aceste cuvinte imi rasunau ca un repros in minte. Dar totusi are dreptate. Razbunarea nu este calea mea. Trece pe langa mine si se indreapta spre usa.Eu raman in continuare impietrita cu pistolul indreptat spre locul unde il avusesem acum cateva momente la mana pe Boss.
Nu, nu-l pot lasa sa scape. A facut prea mult rau omenirii. Trebuie sa plateasca intr-un fel sau altul. Ma misc cat pot de repede si intr-o fractiune de secunda sunt in fata lui. Expresiei lui nici nu-i dau ocazia sa se schimbe caci piciorul meu il loveste peste fata lasandu-l fara cunostinta. Simteam atata ura pentru el si totusi nu-l puteam omori. Ma uit inca o data la trupul ce zacea lesinat pe podea la picioarele mele si ma gandesc cat de mult rau poate sa faca un om. Daca eu nu-l pot pedepsi pentru ce a facut atunci cineva trebuie sa o faca. Iar acel cineva va fi justitia. Il voi infunda atat de rau ca nici toti banii din lume nu-l vor scoate. Ma indepartez de el si ma apropii de fereastra din spatele biroului sau. In treacat pe biroul sau observ un bilet de avion cu destinatia Japonia. Se pare ca vroia sa ma bantuie toata viata. Imi continui drumul spre fereastra. Privind pe ea in minte imi revin o groaza de amintiri. Cand am pasit pentru prima data in aceasta cladire cand credeam ca venind aici chiar voi ajuta lumea. Cand m-am intalnit cu Trey pentru prima data, cu Mira, si desigur pe restul prietenilor mei. Si totusi nu pot sa nu ma gandesc ca am fost inselata de el. In josul cladirii deja roiesc masini de politie si cateva masini negre. Se pare ca si-a dat seama Kenji ca lipsesc. Dar nu prea imi pasa. Acum pot macar sa plec linistita. Respir adanc ca si cum as fi scapat de o mare povara si ma intorc. Ma asez pe scaunul de la birou si incep sa ii umblu lui Boss prin dosarele din calculator.
Ce lucruri interesante pot sa gasesc aici. Moartea familiei mele in detaliu. Omul asta este de-a dreptul sadic. Cat de departe vrea sa ajunga. Ce mai urma sa mai faca. Ma rog nu conteaza pentru ca nu va mai face nimic de acum. Va fi ocupat o lunga perioada de timp. Inchid calculatorul, si-l mai privesc o data. Acum stiu ce sa fac cu ultimul glont. Voi ingropa odata pentru totdeauna amintirea familiei mele. Si fara sa stau pe gnduri ma indepartez de calculator si iau pistolul si-l indrept spre el. Inchid ochii si trg. Calculatorul explodeaza si se face tandari. Acum stiu sigur ca nimeni nu va mai vedea ce am vazut eu.
Din spatele usii se aud voci. Incep sa le disting din ce in ce mai greu. Imi simt corpul foarte greu. Chiar si sa merg incepe sa mi se para un chin. Ma apropii totusi de usa si o deschid. Zeci de politisti ma inconjoara si ma ameninta cu arma. Totul incepe sa fie din ce mai neclar. Vad totusi preivirile speriate de pe fetele lor. Acum realizez de ce, uitasem complet ca hainele de pe mine erau mai mult zdrente si eram plina de sange. Unul dintre ei se apropie de mine cu niste catuse. Nu mai am putere nici sa vorbesc dar mite sa ripostez.Ceata incepe sa se adanceasca din ce in ce mai mult. Printre ultimele lucruri pe care le aud este vocea lui Kenji care tipa la ei sa ma lase in pace. Maineile imi sunt eliberate iar eu cad intr-un somn adanc si bine meritat.
Asta e tot ce imi amintesc din acea noapte.In rest totul este vag. M-am trezit dupa trei zile in Japonia. Si de atunci locuiesc acolo. Au trecut aproape zece ani de la acea noapte si totusi inca nu o uit. Acum ma aflu pe un iaht impreuna cu sotul meu, Kenji, bineinteles. Sarbatorim ceva foarte important ziua fiului nostru Kayle. Face cinci anisori. Viata mea s-a schimbat mult. Acum nu mai sunt lasata sa fac nimic periculos, nu ma ocup decat de Kayle. Si sunt tratata ca o regina. Si totusi asta nu poate sterge acele amintiri dar ma multumesc si incerc sa le uit. Poate le voi uita dar durerea provocata de ele nu o voi uita niciodata. Cel putin asta gandesc cand privesc apusul pe mare.

-Hei ce faci?Kayle te cauta, vocea sotului meu ma trezeste din visare.
-Ma uitam la apus, spun eu inca visatoare.
-Deci o sa imi zici si mie de ce nu l-ai omorat pe Boss?Cand am observat eu ca disparusesi am crezut ca va urma ce-i mai rau.
-Pai vezi tu Kenji.Pentru mine…Razbunarea nu este o solutie.





Sfarsit!