Razbunarea nu este o solutie

[kida's mistery]

-Karina ,Karina rezista! ….Karina….
In jurul meu se aude o harmalaie de nedescris .Aud o voce cunoscuta care ma stiga .Oare de ce ma sriga .Oare chiar vreau sa deschid ochii si sa ma trezesc la cruda realitate in care traiesc ?Nu ,as prefera sa mai stau asa inca ceva timp dar nu pot trai mereu in trecut trebuie sa merg in viitor.Asa ca imi deschid incet ochii si las lumina soarelui sa imi orbeasca ochii.Este o zi asa de frumoasa . Pe cer se pot zarii cativa nori albi si pufosi . Mereu m-am intrebat cum o fi sa poti zbura sa vezi lumi si lucruri necunoscute dar asta nu se poate.Imi indrept privirea spre pamant si incerc sa vad ceva prin jur.Tot ce pot zarii este o adunatura mare de oameni care au lacrimi in ochii care imi strigau sa nu plec.Dar unde sa plec?. As fi vrut sa ii intreb de ce plang .Dar atunci mi-am amintit.Of ! si ziua incepuse asa de bine . M-am trezit de dimineata si am mers spre scoala .Astazi urma sa incep liceul asa ca putea fi un motiv de bucurie dar nu pentru mine .Pentru mine era chiar o zi ca oricare alta nu avea nimic special o alta zi in care imi voi pune masca de om fericit si fara griji si seara sa mi-o dau jos ca sa pot sa fiu eu insami . Dupa ce m-am trezit m-am imbracat repede intr-o pereche de jeans si un tricou strans pe corp rosu ,m-am incaltat cu o pereche de balerini si am iesit din casa .M-am idreptat spre liceul unde urma sa imi petrec urmatorii 4 ani . Cand am ajuns la portile liceului am inceput sa ma uit dupa fete cunoscute dar nimic . Ma las pagubasa si ma indrept spre terenul de sport ,se pare ca acolo se strangeau toti elevii . Deodata simt cum 2 maini calde imi sunt puse la ochi . Oare cine o fi ? Dupa care acele maini se dau la o parte si in fata mea isi face aparitia Alexia ,o fata de aceiasi varsta cu mine 15 ani . Avea un zambet atat de innocent , ochii mici si caprui ,fata insemnata de cateva cosuri acoperite cu un strat neuniform de fond de ten imbracata intr-un sarafan rosu si balerini de aceiasi culaore .Imi spune cu zambetul pe buze un simplu ,nechinuitor ,neinsemnat si neinteresat :”Buna”.Iar eu nu pot sa ii raspund decat cu acelasi entuziasm .
-Hei Alexa ce faci?
-Ei ce sa fac si eu la scoala . Auzi am vazut ca suntem in aceiasi clasa .
Vreau sa ii raspund , dar sunt intrerupta de vocea directorului care anunta ca se vor striga bobocii . Cu totii suntem atenti . Ce ma mai enerva sa fiu strigata si toti ochii sa se indrepte spre mine si comentariile fiecaruia sa inceapa fie in gand fie cu voce tare . Dar sunt trezita din visare de o voce calma de femeie care imi striga numle . Imi fac loc prin multime si observ ca nu are de gand sa strige alt nume pana nu ajung in fata asa ca ma grabesc . Dupa strigarea altor cateva nume o urmam pe femeia ce parea ca este diriginta noastra . Ne duce intr-o clasa mare si spatioasa vopsita toata alb in care se aflau 15 banci a cate 2 persoane de culoare crem ctedra de aceiasi culoare si doua table able . Dupa care ea ne invita sa ne asezam in banci . Nu apuca sa ne zica decat numele ei deoarece se pare ca ii suna telefonul fara incetare si intr-un final raspunde si dupa o conersatie de cateva secunde inchide si ne anunta ca va pleca si ca vom continua maine.Apoi iese din clasa . Imediat dupa ce iese eu ma ridic si dau sa plec dar atunci sunt oprita de un baiat de vreo 15 ani , cica era seful clasei.
-Hei stai asa ,ca ma un anunt de facut.
Ma asez linistita inapoi in banca si astept sa termine.
-Deci eu sunt Andrei si anul acesta si in urmatorii voi fi seful clasei ,domnisoara diriginta m-a anuntat ca a trebuit sa plece asa ca o sa va spun eu ca maine sa veniti cu 2 ore mai devreme.Acum puteti pleca
La fel de linistita astept sa plece toti ca sa nu fiu nevoita sa stau in imbulzeala si plec si eu dar deodata imi aud telefonul sunand . Se pare ca era un mesaj:”O problema de gradul I prezintete la sediu de urgenta vin sa te iau Trey” . Of se pare ca nu am de ales decat sa plec . In curtea scolii inca era imbulzeala asa ca ies cam greu . Dar intr-un final reusesc sa ies . In fata portii se afla o motocicleta si privirile tuturor se indreapta spre ea . Minunat exact ce imi doream si mai multa barfa . Fara sa imi pese ma indrept spre motocicleta imi pun casca si plec impreuna cu soferul sub privirile mirate ale tuturor . Chiar nu putem intelege de ce . Dupa zece minute de condus ne oprim in fata unei cladiri uriase compusa majoritar din geamuri, coboram amandoi dupa motocicleta .
-Nu stiam ca inveti in aceiasi scoala cu mine,spune un baiat de 16 ani inalt cu parul negru si ochii de aceiasi culoare imbracat intr-o pereche de jeansi negrii si o jacheta se aceiasi culaore pe nume Trey,nu ne-am vazut de mult Karina,continua acesta imbratisandu-ma .
-Nici eu nu aveam habar dar asta e viata plina de coincidente,deci care este urgenta ?
-Nu stiu asa ne-a spus Boss ca este o urgenta .
Amndoi urcam in cladire si ne indreptam spre varful cladirii.La ultimul etaj era un singur birou ce avea usi automatizate .Trey bate la usa si intram inauntru .
-Ce s-a intamplat Boss? intreb eu calma
-Am o veste proasta pentru voi….azi….azi dimineata am aflat ca …,se opreste el inghitind in sec parca incercand sa inghita lacrimile ce vroiau sa-l inunde ,am aflat ca instructorul vostru Hiruko ,prietenul meu este ….este mort.
Aceste cuvinte incep sa imi sune in cap ,simt cum picioarele mi se inmoaie si cad in genunchi incercand din greu sa imi stapanesc lacrimile sa nu iasa dar nu reusesc si simt cum o lacrima rece imi curge pe obrazul fierbinte si cade pe podeaua rece .In camera se lasa o linste ucigatoare imi indrept privirea spre Trey care parea total distrus .
-Cine l-a omorat ? intreaba Trey cu o voce absenta.
-Cel care a tradat aceasta organizatie Cilm ,raspunde Boss , incercati sa va potoliti din plans sunteti cei mai buni agenti nu va puteti purta asa . Intradevar este o mare pierdere pentru agentie dar acum trebuie sa va duceti si sa il prindeti pe Clim,are informatii despre organizatie . Avem informatii ca acum este in Bucuresti,spune el cu o voce autoritara .
Inca nu imi venea totusi sa cred ca este mort nu se putea . Ma ridic incet si ies din birou impreuna cu Trey . Urcam pe acoperisul cladirii si ne urcam intr-un elicopter care are ca destinatie Bucuresti . Dupa o ora ajungem in capitala . Acolo ne asteptau 2 motociclete . Imi iau pistolul si ma urc pe motocicleta atuci aud:
-Nu il omori poate are informatii despre inamic,spune Trey .
-Nu-ti face griji inca imi stiu meseria si stiu ca nu trebuie sa imi inplic sentimentele in ea arma este pentru orice eventualitate . Dupa care amandoi urcam spre motociclete si ne indreptam spre aeroportul din care urma sa plece Clim spre America . Se pare ca Boss deja aranjase sa intarzie avioanele . Toata cladirea este inconjurata si civilii evacuati asa ca tot ce mai ramane este sa intram si sa il prindem . Fiecare dintre noi inra printr-o parte a aeroportului mai trebuie doar sa il gasim . In liniste ma indrept spre scari si urc in partea superioara a aeroportului,acolo il zaresc pe Clim si ii anunt lui Trey pozitia acestuia dupa care ma indrept spre Clim.
-Nu misca !
-Deci in sfarsit au ajuns agentii speciali,nu pot sa cred ca pe tine te-a trimis acum ce, o sa ma omori?Fa-o!Si spunand asta fuge iar eu il urmaresc si reusesc sa il dobor tragand in piciorul lui. Ma indrept spre el pentru a-l imobiliza . Dar intr-un moment de neatentie el reuseste sa ma impuste chiar aproape de inima . Atunci am simtit pentru a doua oara aceasta durere . Parca respiratia mi se opreste . Simt cum sangele iese afara din mine inima parca o ia razana dar totusi nu vreau sa mor aici . Si incet dar sigur imi pierd cunostinta .Da acum imi amintesc.
-Karina !
Vocea ,acum stiu cine este , este Trey . Si toti ceilalti sunt prietenii mei din agentie . Cum oare am ajuns eu afara ? Si ce s-a intamplat cu Clim . Ar trebui sa-l intreb.
-Trey….




Sa imi spuneti si mie daca merita continuat.Astept critici si pareri.

[Katniss]

Helău încep eu.
Îţi zic încă de la început că o să ai mult de lucrat la el, dar ceea ce este cu adevărat important este să nu renunţi.
Aşa titlul este drăguţ, despre idee nu pot spune prea multe, deşi aş putea să o fac prefer să citesc şi următorul capitol. Descrierea mai ai de lucrat la ea, pentru că uneori devine banală şi încearcă să te axezi mai mult pe sentimente, acţiunea foarte grăbită, încearcă să o mai încetineşti, dialogul este sec, ai mari probleme cu semnele de punctuaţie.
AÅŸa acum sfaturile:
1. denumeşte capitolele şi/ sau numeroteazăle
2. mai lucrează la descriere
3. încearcă să mai încetineşti acţinea
4. nu mai pune SPACE înaintea semnelor de punctuaţie, ci după
5. mai lucrează la estetică
6. nu mai scrie 2,4, 10 etc. ci doi, patru, zece
7. mai citeşte capitolul înainte de al posta pentru a mai corecta din greşeli
Well, cam asta a fost, sper să nu te supere comentariul meu şi sper că o să ţii cont de sfaturi şi că nu o să te dai bătută. Spor la scris bye, bye.

[βεκi]

-Karina ,Karina rezista!(….) [punctele astea nu prea isi au rostul si nici nu ofera un aspect placut]Karina….
In jurul meu se aude o harmalaie de nedescris .Aud o voce cunoscuta care ma stiga[striga].Oare de ce ma sriga [striga din nou ].->Aici trebuia pus semnul intrebarii, deoarece este o intrebare retorica, sa zic asa.Oare chiar vreau sa deschid ochii si sa ma trezesc la cruda realitate in care traiesc ?Nu ,as prefera sa mai stau asa inca ceva timp dar nu pot trai mereu in trecut(aici ar fi trebuit sa pui o virgula, deoarece schimbi ideea, sa zic asa.) trebuie sa merg in viitor.Asa ca imi deschid incet ochii si las lumina soarelui sa imi orbeasca ochii.Este o zi asa de frumoasa . Pe cer se pot zarii[cu un singur i, este vorba de verbul "a zari"] cativa nori albi si pufosi . Mereu m-am intrebat cum o fi sa poti zbura sa vezi lumi si lucruri necunoscute dar asta nu se poate.[ suna destul de sec, nu ti se pare? >.< Plus ca trebuia sa pui niste virgule pe acolo, deoarece marca un raport de coordonare. ]Imi indrept privirea spre pamant si incerc sa vad ceva prin jur.Tot ce pot zarii[ la fel,aceeasi greseala. Probabil ca nu sti :-?? I don't know...Depinde in ce clasa esti. Mereu dupa verbul "a putea" se pune forma de infinitiv a verbului (ex:a picta, a zbura, a canta etc.) Iar verbul "a zari" are un singur i, deci dupa verbul "a putea" il pui cu un singur i. In unele cazuri prepozitia "a" cade, cum este si in acest caz "pot zari", dar regula se pastreaza oricum. ] este o adunatura mare de oameni care au lacrimi in ochii care imi strigau sa nu plec.Dar unde sa plec?. <-- Nu poti pune si semnul intrebarii si punct. Pui doar semnul intrebarii, deoarece este o interogatie. As fi vrut sa ii intreb de ce plang .Dar atunci mi-am amintit.Of ! Si ziua incepuse asa de bine . M-am trezit de dimineata si am mers spre scoala .Astazi urma sa incep liceul asa ca putea fi un motiv de bucurie(inainte de "dar" se pune virgula.) dar nu (si) pentru mine .Pentru mine era chiar(nu are nici un rost acel chiar.Nu are sens sa-l folosesti) o zi ca oricare alta(virgula) nu avea nimic special(virgula)o alta zi in care imi voi pune masca de om fericit si fara griji si seara sa mi-o dau jos ca sa pot sa fiu eu insami . Dupa ce m-am trezit m-am imbracat repede intr-o pereche de jeans si un tricou strans pe corp rosu ,m-am incaltat cu o pereche de balerini si am iesit din casa .M-am idreptat spre liceul unde urma sa imi petrec urmatorii 4 ani . Cand am ajuns la portile liceului am inceput sa ma uit dupa fete cunoscute dar nimic . Ma las pagubasa si ma indrept spre terenul de sport ,se pare ca acolo se strangeau toti elevii . Deodata simt cum 2 maini calde imi sunt puse la ochi . Oare cine o fi ? Dupa care acele maini se dau la o parte si in fata mea isi face aparitia Alexia ,o fata de aceiasi(aceeasi) varsta cu mine(virgula) 15 ani . Avea un zambet atat de innocent(cu un singur n), ochii mici si caprui ,fata insemnata de cateva cosuri acoperite cu un strat neuniform de fond de ten(virgula) imbracata intr-un sarafan rosu si balerini de aceiasi (aceeasi)culaore(culoare) .Imi spune cu zambetul pe buze un simplu ,nechinuitor ,neinsemnat si neinteresat(cam plictisitor sirul) :”Buna”.Iar eu nu pot sa ii raspund decat cu acelasi entuziasm .
-Hei Alexa(virgula)ce faci?
-Ei(virgula)ce sa fac si eu la scoala . Auzi am vazut ca suntem in aceiasi(aceeasi din nou) clasa .
Vreau sa ii raspund , dar sunt intrerupta de vocea directorului care anunta ca se vor striga bobocii(puteai spune pur si simplu anunta strigarea bobocilor.). Cu totii suntem atenti . Ce ma mai enerva sa fiu strigata si toti ochii sa se indrepte spre mine si comentariile fiecaruia sa inceapa fie in gand fie cu voce tare . Dar sunt trezita din visare de o voce calma de femeie care imi striga numle(numele) . Imi fac loc prin multime si observ ca nu are de gand sa strige alt nume pana nu ajung in fata asa ca ma grabesc . Dupa strigarea(ai repetat cam mult verbul "a striga") altor cateva nume o urmam pe femeia ce parea ca este diriginta noastra . Ne duce intr-o clasa mare si spatioasa vopsita toata alb in care se aflau 15 banci a cate 2 persoane de culoare crem ctedra(catedra) de aceiasi(aceeasi) culoare si doua table able(albe) . Dupa care ea ne invita sa ne asezam in banci . Nu apuca sa ne zica decat numele ei deoarece se pare ca ii suna telefonul fara incetare si intr-un final raspunde si dupa o conersatie de cateva secunde inchide si ne anunta ca va pleca si ca vom continua maine.( Wow O_O cata fraza, lipsita de pauza, adica virgule. Si foarte ciudata. Cum sa plece femeia, asa dupa un minut?Ce liceu e acela?)Apoi iese din clasa . Imediat dupa ce iese eu ma ridic si dau sa plec dar atunci sunt oprita de un baiat de vreo 15 ani , cica era seful clasei.
-Hei stai asa ,ca ma(am) un anunt de facut.
Ma asez linistita inapoi in banca si astept sa termine.
-Deci eu sunt Andrei si anul acesta si in urmatorii voi fi seful clasei ,domnisoara diriginta m-a anuntat ca a trebuit sa plece asa ca o sa va spun eu ca maine sa veniti cu 2 ore mai devreme.Acum puteti pleca
La fel de linistita astept sa plece toti ca sa nu fiu nevoita sa stau in imbulzeala si plec si eu dar deodata imi aud telefonul sunand . Se pare ca era un mesaj:”O problema de gradul I prezintete(prezinta-te) la sediu de urgenta(virgula) vin sa te iau(aici ar fi mers un punct, sau tot o virgula)Trey” . Of(virgula) se pare ca nu am de ales decat sa plec . In curtea scolii inca era imbulzeala asa ca ies cam greu . Dar intr-un final reusesc sa ies . In fata portii se afla o motocicleta si privirile tuturor se indreapta spre ea . Minunat(virgula) exact ce imi doream(virgula) si mai multa barfa . Fara sa imi pese ma indrept spre motocicleta imi pun casca si plec impreuna cu soferul sub privirile mirate ale tuturor . Chiar nu putem intelege de ce . Dupa zece minute de condus ne oprim in fata unei cladiri uriase compusa majoritar din geamuri(punct si cu litera mare)Coboram amandoi dupa motocicleta .
-Nu stiam ca inveti in aceiasi(aceeasi)scoala cu mine,spune un baiat de 16 ani(virgula) inalt cu parul negru si ochii de aceiasi (aceeasi)culoare(virgula)imbracat intr-o pereche de jeansi negri si o jacheta se aceiasi culaore( de aceeasi culoare. Mi se pare mie sau ai repetat cam de prea multe ori "aceeasi culoare"?) pe nume Trey(punct si cu litera mare)Nu ne-am vazut de mult Karina,continua acesta imbratisandu-ma .
-Nici eu nu aveam habar(virgula) dar asta e viata(virgula) plina de coincidente,deci care este urgenta ?
-Nu stiu(virgula) asa ne-a spus Boss ca este o urgenta .
Amndoi(amandoi)urcam in cladire si ne indreptam spre varful cladirii(ai grija la repetitii).La ultimul etaj era un singur birou ce avea usi automatizate .Trey bate la usa si intram inauntru .
-Ce s-a intamplat Boss? intreb eu calma. ( Boss? Chiar asa >.< )
-Am o veste proasta pentru voi….azi….azi dimineata am aflat ca …,se opreste el inghitind in sec parca incercand sa inghita lacrimile ce vroiau sa-l inunde ,am aflat ca instructorul vostru Hiruko ,prietenul meu este ….este mort.
Aceste cuvinte incep sa imi sune in cap ,simt cum picioarele mi se inmoaie si cad in genunchi incercand din greu sa imi stapanesc lacrimile sa nu iasa(virgula)dar nu reusesc si simt cum o lacrima rece imi curge pe obrazul fierbinte si cade pe podeaua rece(Iar repetitie, ai repetat rece).In camera se lasa o linste ucigatoare imi indrept privirea spre Trey care parea total distrus .
-Cine l-a omorat ? intreaba Trey cu o voce absenta.
-Cel care a tradat aceasta organizatie Cilm ,raspunde Boss , incercati sa va potoliti din plans(virgula) sunteti cei mai buni agenti(virgula) nu va puteti purta asa . Intradevar este o mare pierdere pentru agentie dar acum trebuie sa va duceti si sa il prindeti pe Clim,are informatii despre organizatie . Avem informatii(informatii, informatii >.<) ca acum este in Bucuresti,spune el cu o voce autoritara .
Inca nu imi venea totusi sa cred ca este mort(virgula) nu se putea . Ma ridic incet si ies din birou impreuna cu Trey . Urcam pe acoperisul cladirii si ne urcam intr-un elicopter care are ca destinatie Bucuresti . Dupa o ora ajungem in capitala . Acolo ne asteptau 2 motociclete . Imi iau pistolul si ma urc pe motocicleta(punct si cu litera mare)Atuci aud:
-Nu il omori poate are informatii despre inamic,spune Trey .
-Nu-ti face griji inca imi stiu meseria si stiu ca nu trebuie sa imi inplic (implic)sentimentele in ea(virgula) arma este pentru orice eventualitate . Dupa care amandoi urcam spre motociclete si ne indreptam spre aeroportul din care urma sa plece Clim spre America . Se pare ca Boss deja aranjase sa intarzie avioanele . Toata cladirea este inconjurata si civilii evacuati asa ca tot ce mai ramane este sa intram si sa il prindem . Fiecare dintre noi inra(intra) printr-o parte a aeroportului(virgula) mai trebuie doar sa il gasim . In liniste ma indrept spre scari si urc in partea superioara a aeroportului,acolo il zaresc pe Clim si ii anunt lui Trey pozitia acestuia dupa care ma indrept spre Clim.
-Nu misca !
-Deci in sfarsit au ajuns agentii speciali,nu pot sa cred ca pe tine te-a trimis acum ce, o sa ma omori?Fa-o!Si spunand asta fuge iar eu il urmaresc si reusesc sa il dobor tragand in piciorul lui. Ma indrept spre el pentru a-l imobiliza . Dar intr-un moment de neatentie el reuseste sa ma impuste chiar aproape de inima . Atunci am simtit pentru a doua oara aceasta durere . Parca respiratia mi se opreste . Simt cum sangele iese afara din mine(virgula) inima parca o ia razana (virgula) dar totusi nu vreau sa mor aici . Si incet dar sigur imi pierd cunostinta .Da acum imi amintesc.
-Karina !
Vocea ,acum stiu cine este , este Trey . Si toti ceilalti sunt prietenii mei din agentie . Cum oare am ajuns eu afara ? Si ce s-a intamplat cu Clim . Ar trebui sa-l intreb.
-Trey….




Sa imi spuneti si mie daca merita continuat.Astept critici si pareri.

Am terminat de corectat...dupa cum vezi ai multe greseli >.< Incearca ca inainte de a posta sa-ti mai corectezi o data capitolul respectv, deoarece vezi ca nu iese prea frumos necorectat. La inceput iti sugerez sa spui "Capitolul 1" , "Capitolul 2" etc. Nu doar sa postezi direct. Asa cum a spus si Moxxy, in loc de cifre (1,2,3) sa scri cu litere, deoarece cum am mai spus oferi textului un aspect mult mai placut si ingrijit. Ai mare grija la modurile de expunere. Naratiunea e bunicica, descrierea cam lipseste, iar dialogul ai grija ca devine cam sec. Incearca sa dezvolti ideea, intelegi? Altfel risti sa grabesti actiunea, ceea ce nu e bine. Ar fi trebuit sa ne spui mai multe despre personajul principal, cum a ajuns aceasta agent la o varsta atat de frageda. Ai grabit mult actiunea si nu am inteles mare lucru. Deasemenea, ai grija la "aceeasi". Mi s-a parut ciudat faza cu liceul, cand au intrat in clasa. Colegii nici nu au vrut sa se cunoasca? Pareau niste straini care nu doreau sa isi vorbeasca, felul in care ai descris. Normal, in primul an de liceu este acea atmosfera vesela, in care te imprietenesti cu multa lume. Atmosfera pe care ai descris-o tu a fost una plictisitoare, din punctul meu de vedere. Si nu in ultimul rand ai mare grija la semnele de punctuatie, in special la virgule.
In rest, titlul imi place foarte mult, are legatura cu viata reala, e intr-un fel un mesaj pentru noi toti. Din primul capitol nu am putut afla mai multe, nici nu aveam cum, caci era doar primul :]] Insa imi place foarte mult pana acum. Povestea e draguta. Sunt foarte curioasa sa vad ce se va intampla in continuare. Succes si multa, multa bafta in continuare. Cu siguranta vei deveni mai buna.

Sper ca nu te-ai simtit jignita, nu te-am criticat pe tine. Sunt doar niste sfaturi ce te ajuta, zic eu, sa devii mai buna pe viitor.

[kida's mistery]

Hey am revenit, scuze ca durat atat dar de scoala.
Asa in fine sper sa va placa si astept pareri, apropo multumesc celor care au comentat si nu m-am suparat ca de asta m-am inscris pe site sa ma perfectionez.


2.Nu vrau sa mor!

-Trey! de ce nu ma aude? incerc sa tip cat pot de tare dar in zadar el nu ma aude. Imi tot spune sa nu mor, dar eu nu voi muri. Acum sunt bine m-am trezit, de ce nu vede? Atunci brusc realizez ca nu mai simt nici o durere, ce inseamna asta? am murit? nu, nu vreau sa mor, nu asa. Inca nu sunt pregatita sa ii revad. Inca nu pot da ochii cu ei, desi as vrea, inca nu pot mai am inca ceva de facut inainte sa ii vad. Deodata o lumina alba imi invadeaza ochii, practic ma orbeste, dar in acea lumina incep sa zaresc diverse imagini. Imagini de mult inchise in inima mea, amintiri cu familia mea, tata, mama, bunicii mei si sora mea.
-Vino cu noi! Ai facut destule, pentru multi oameni, este in regula acum este timpul sa te odihnesti, imi spune o fameie de vreo treizeci si sase de ani. Avea o voce asa de calda, o fata angelica parca radiind, ochii caprui se contrastau cu fata ei alba iar parul negru ca abanosul lumina in intuneric. Chiar mi-a fost dor de ea.
-Nu pot mai am multe de facut. Spun eu lasand capul in jos si incercand din rasputeri sa-mi stapanesc lacrimile. Atunci ea ma ia in brate si imi mangaie capul, ce dor mi-a fost de asta. Ce dor mi-a fost de mama.
-Ne vedem cand te vei hotari sa ne revezi, spune ea dadu-mi drumul si indepartandu-se de mine parca zburand. Lumina din jurul meu incepe sa dispara lasand loc intuneicului. In fata mea apare un geam mare cat mine. Prin el pot zarii o fata de cincisprezece ani cu parul negru ca smoala si ochii verzi, parea foarte trista, in ochii ei se putea citii suferinta de care a avut parte pana in prezent. Pe obraz incepe sa i se prelinga o lacrima iar eu intind mana sa i-o sterg, iar ea face acelasi gest simultan, unindu-ne mainile pe suprafata rece ca gheata a geamului. Atunci realizez totul fata imi parea asa de cunoscuta, eram eu, adica sunt eu.
-Mori! Asa este mai bine, ii vei revedea pe toti. Atunci am inteles nu sunt eu este intunericul din inima mea, este agonia pe care incerc mereu sa o ascund de toti dar nu pot sa o ascund de mine.
-Lasa totul in urma iti este dor de ei, meriti si tu putina fericire dupa atata timp.Mori!
-Nu vreau! si spunand asta sparg oglinda si aud o voce calda care spune “Acum te poti intoarce ai invins in cele din urma intunericul din inima ta.”. Si din nou incep sa simt durerea, nu credeam ca ma voi burura asa de mult sa o simt . Din nou aud zgomot in jurul meu, dar nu aud asa de multe voci, este doar una care parca ma ghideaza din intunericul in care ma aflu. Urmez vocea si ma aproprii din ce in ce mai mult de o lumina alba si calda. Si incerc sa imi deschid ochii. Este asa de dureros dar trebuie, nu mai pot sta asa in intuneric nu mai suport. Asa ca imi deschid ochii. Vad o lumina alba si lunga si am realizat ca este un bec din interiorul aeroportului. Deci cand i-am vazut pe toti a fost doar o iluzie a inimii. Dupa ce ma dezmeticesc putin il vad pe Trey care ma tinea in brate. Avea ochii inchisi si imi spunea inca sa nu mor. Atunci ridic cu greu mana si i-o pun pe obraz. In urmatoarea secunda el deschide ochii si imi zambeste. Ma ajuta sa ma ridic. Desi nu vroiam sa recunosc rana de la umar inca ma durea, dar nu asa de rau pe cat am crezut ca vadurea. Privind rana observ ca glontul nu a intrat ci s-a oprit intr-un medalion pe care il prtam, si medalionul se infipsese putin in piele facand cateva picaturi de sange sa iasa si dand o durere insuportabila. Dar acum eram bine.
-Ce s-a intamplat? intreb eu buimaca.
-Pai, l-ai prins pe Clim acum este in drum spre politie iar o ambulanta se indreapta spre noi sa-ti acorde primul ajutor, dar nu cred ca mai ai nevoie.
Ii zambesc usor dupa care ma indrept spre iesirea din aeroport. Afara erau multi reporteri asa ca ezit sa ies.
-Haide, un elicopter ne asteapta pe acoperis, spune Trey aratandu-mi calea.
Ne urcam pe scara rulanta care duce pe acoperis iar din elicopter coboara Boss.
-Ce a fost in mintea ta?daca mureai? desi nu vroiam sa aud acele cuvinte stiam ca are dreptate. Era pentru prima data cand ma lasasem condusa de sentimente. Nu mai vroiam sa fac o asemenea gresala nicio data. Asa ca ascultam cu capul plecat tot ce spunea Boss, ca un copil ce este dojenit de parinti. Dar spre norocul meu Trey l-a oprit pe Boss spunandu-i ca am suferit destul pentru o zi. Si asa am scapat destul de usor de Boss. Trey ma ajuta sa ma urc in elicopterul ce avea ca destinatie orasul meu natal. Dupa un zbor de doua ore in care nimeni nu a scos nici un cuvant elicpterul aterizeaza langa o masina neagra iar Boss ma indeamna sa ma urc in ea spunand ca ma va duce acasa. Imi iau la revedere de la Trey si ma indrept spre masina. Ma urc in ea si pornesc in sfarsit spre casa. Dupa zece minute ajung in fata unei porti mari din fier si beton vopsita in portocaliu. Cobor din masina si fac semn soferului sa plece. Descui poarta iar in spatele ei se escundea o casa cu oua etaje tot de culoare portocalie. Ma indrept spre ea cu pasi marunti si caut in buzunar cheia. Dupa ce o gasesc descui usa maro din lemn si intru. In fata mea se asterne un hol lung cu mai multe usi fiecare ducand undeva. Ma descalt si pasesc pe gresia rece incet, incercand sa profit cat mai mult de acest sentiment de racoare pe care mi-l oferea gresia. Dar eram foarte obosita asa ca na indrept spre camera mea. Ajung in fata unei usii duble tot din lemn si o deschid incet. In fata mea se putea zarii geamul cu drapeii albe ca neaua iar in stanga un pat de mijloc cu asternuturi albastre, langa se afla sifonierul si masuta de machiaj iar in partea dreapta o masuta pe care era un televizor. Ma intind in pat fara a ma mai schimba, eram asa de obosita. Afara deja se lasase intunericul asa am adormit repede gandindu-ma la ziua precedenta si la ziua ce va urma.

[Katniss]

Hello dear am trecut ÅŸi eu pe aici.
Aşa mă bucur să vad o îmbunătăţire se pare că ai ascultat în mare parte sfaturile pe care ţi le-am dat. Dar tot mai ai mult de lucrat şi acum o să îţi spun câteva lucruri care m-au deranjat. În primul rând a fost asezarea în pagină. Ar fi arătat mult mai bine dacă ai fi lăsat spaţiu între descriere şi dialog aşa ne-ar fi fost mult mai uşor de citit, plus că estetica ar fi fost mult mai bine. Al doilea lucru ar fi că ai început capitolul, cu dialog care a fost sec pe ici pe colo şi puţin cam mult. Acţiunea destul de grăbită mai, încearcă să o mai încetineşti. La capitolul descriere mai ai de lucrata, pentru că nu reuşeşti să transmiţi sentimentele pe care le descrii, te poţi axa mai mult pe asta şi să nu o mai faci să pară forţată. Au fost greşeli de exprimare, de tastare, dar asta mi-a sărit în ochii şi ma amuzat oarecum ,,Descui poarta iar in spatele ei se escundea o casa cu oua etaje'' ai grijă la toate astea, arată urât. Cam atât nu ştiu ce o să înţelegi din comm-ul meu, dar ţinând cont de ora. Cam atât aştept nextu bye, bye.

[kida's mistery]

3.Reculegeri


Incep incet sa ma trezesc. Soarele, desi sunt trase draperiile, reuseste sa intre cu razele sale in caemra mea. Deschid ochii si ma las orbita de lumina. Ma ridic incet din pat si ma indrept alene spre baie. Intru in baie si ma spal pe fata. Cu fiecare picatura de apa care imi stropea chipul simteam un fior placut care ma cutremura in tot corpul. Dupa ce ma spal ma indrept spre sifonier din care imi iau o pereche de blugi si o bluza neagra. Cobor scarile si intru in bucatarie. Bucataria era frumos mobilata cu piese din lemn de stejar. Si in coltul din stanga era un frigider.Il descid si iau din el un pahar cu o substanta verde si putin gelatinoasa.Desi ii stiam bine rostul ezitam sa o aiu din cauza gustului. Ridic incet paharul si il indrept spre gura. Licoarea incepe sa imi alunece din gura pe gat. Avea un gust neobisnuit nici dulce nici amar nici placut nici neplacut. Exact ca un medicament cu gust acceptabil care il urasti pentru ca e medicament. Dupa ce il termin simt cum ma cutremura tot corpul si ma simt ametita ca de fiecare data. Ma asez pe un scaun aflat la indemana si incerc sa imi revin. Se pare ca am cam intarziat cu licoarea trebuia luata mai devreme. Incep sa imi revin asa ca imi indrept capul spre fereasta. Pe fereastra se putea zarii gradina vecinului in care se jucau copiii lui. Un copil cel mai pretios lucru pe care il are este inocenta, daca o pierde nu mai poate fi considerat copil,ci ceva mai mult deja este considerat un om matur. Stau pur si simplu si ma uit la ei cum se joaca si un sentiment de nostalgie incepe sa ma cuprinda amintiri dragi candva si dureroase acum incep sa imi umble prin cap. Si amintirea cu el la fel. Profesorul care m-a invatat tot ce stiu dar care acum nu mai este cel putin asa mi se spune, asa imi spune creierul, dar inima imi spune ca nu este asa. As vrea sa fie adevarat dar nu este iar dovada este ca astazi este inmormantarea lui. Din nou nostalgia pune stapanire pe mine si un sentiment de nesiguranta incepe sa ma cuprinda. Prea multe intrebari prea putine raspunsuri. Totusi acum am intels ceva: nu sunt ca ceilalti. Nu sunt un simplu adoescent care nu are alte griji decat scoala. Eu sunt diferita. Port pe umerii mei o povara pe care nimeni nu ar trebui sa o poarte.Eu nu imi pot deschide sufletul in fata nimanui, niciodata nu am vrut ca lumea sa ma compatimeasca, indiferent de situatie am tinut capul sus si am sperat desi inima mea plangea. Mereu am fost considerata mai ciudata dar nu am lasat asta sa ma afecteze pentru ca asa m-a invatat el.

~Flash back~

O zi normala de toamna cel putin asa a inceput.Cerul este innorat si prevesteste ploaie . Frunzele copacilor zboara provacandu-mi un sentiment de nostalgie. Nu am decat doisprezece ani. Nu stiu sa fac altceva decat sa plang incontinuu. Sunt intr-un cimitir. Miile de morminte zac cu cate o floare pe ele. Nu este nimeni in jur. Vantul adie usor si ma face sa tremur. Simt cum ma pierd in amintiri dureroase, in capul meu rasuna doar sunete de gloante as vrea sa se opreasca zgomtul acesta nu mai pot rezista. Dar de data asta e ceva diferit sunetul este atat de clar pare atat de adevarat. Dupa o ultima impuscatura urmeaza un tipat atunci mi-am dat seama ca este adevarat. Ma indrept speriata spre sursa zgomotului si ajung sa intru intr-un cavou. In fata mea sunt doi oameni unul la pamant mort iar altul in picioare se uita in jos la cel mort. Privesc inmarmurita, impietrita scena. Imi pun mana la gura pentru a opri tipatul ce vroia neaparat sa iasa din mine. Dar omul din picioare isi ridica fata si se uita la mine cu o privire sadica ce imi taia respiratia. Incepe sa rada si se indreapta cu pasi marunti spre mine. Desi incerc nu ma pot misca tot ce incerc este inzadar. El se indrepta spre mine si atunci m-am speriat tip si incep sa fug. El nu fuge ci merge dupa mine. Parca este posedat. Imi este frica , nu stiu ce sa fac. Alerg si incerc sa gasesc iesirea. Iar el este dupa mine. Nu imi mai simt picioarele dar continui sa fug si deodta in fata mea vad o lumina s-ar putea sa fie iesirea. Fara a sta pe ganduri ma indrept spre ea. Fug si fug, continui sa fug asta am facut toata viata si asta fac si acum. Cu lacrimi in ochi continui sa fug si intru in incapre. Inchid usa si o incui. Imi tin ochii inchisi sperand ca totul este un vis, dar cand ii deschid realizez ca nu este un vis ci un cosmar. In camera in care am intrat este in mijloc un fel de masa din ciment. Pe pereti sunt schelete incatusate. Era ca o scena dintr-un film de groaza. Cad in genunchi imi acopar ochii si incep sa tip. Dar rau am facut. Imediat am auzit voci si speriata nu stiam incotro sa o apuc asa ca am lesinat. Cand m-am trezit eram legata alturi de schelete inca auzeam vocile care nu incetau sa se opreasca:

-Las-o e doar un copil!
-Nu a vazut prea multe nu ii putem permite sa traisca.

Cum adica nu imi pot permite sa traiesc vor sa ma omoare? Nu m-am putut stapanii si am inceput sa plang. Asa ca le-am atras atentia. Se indreapta spre mine unul dintre barbati, cel care m-a urmarit mai devreme avea un cap in mana. Vroiam sa plang si sa tip dar stiam ca nu va ajuta asa ca am incercat sa vorbesc. Nu stiu daca e din cauza curajului sau din cauza fricii dar simteam ca innebunesc.

-Incurand vei fi ca ea!

Auzind asta imi ridic incet capul si incep sa rad .

-N-ai decat sa ma omori oricum nu mai am nimic de pierdut.

Cand au auzit asta au ramas oarecum inmarmuriti. Acel barbat a indreptata pistolul spre tampla mea asteptand parca sa tip si sa cer indurare. Dar eu raman ferma si il privesc cat se poate de indiferent. Se enerveaza si imi da drumul din catuse si imi spune sa plec ca nu va urmarii. Dar eu stiam ca daca voi indraznii sa plec ma va omori, macar asa nu ii voi satisface placerile, nu voi arata ca imi este frica. Simt ca innebunesc, nu stiu cine este aceasta noua eu careia nu ii este frica. Nu stiu dar mi se pare interesanta.Vazand ca nu fug se enerveaza ma apuca de mana si ma taraste spre o celula sa ma inchida dar intr-un moment in care nu a fost atent ii iau pistolul si il indrept spre el cu mana tremurand. El zambeste. Privirea mea il satisface. Ma indeamna sa trag. Eu fug cat pot iar el dupa mine. Ajung intr-o fundatura si atunci ma opresc si ma intorc. El era chiar acolo si avea alt pistol pe care si-l scoate. Se apropie de mine cu pasii marunti. Inima imi bate din ce ce in ce mai tare parca incercand sa iasa. Imi era frica si nu o mai puteam ascunde. Indreapta pitolul spre tampla mea si trage. Eu inchid ochii , dar nu mor. A tras dar nu am murit, nu simt nimic. El incepe sa injure cat poate de tare si de nervos. Se pare ca nu mai avea gloante.Se aseaza pe vine si imi cere pistolul. Eu il tin strans la piept cu mana pe tragaci si capatul pistolului indreptat spre el. Nu vrau sa dau drumul pistolului. Ma prinde de gat si ma ridica in sus. Respir din ce in ce mai greu. Imi da drumul jos si ma indeamna din nou sa trag. Pare ca se joaca cu mintea mea. Nu mai suportam, intr-un acces de furie l-am impuscat in piept, el ramane socat cateva secunde dupa care incepe sa rada si cade jos spunand:

-Ne vadem in iad pustoaico!

Incep sa plang si ma apropii de el ii strig sa reziste. Dar el moare. Ma dau inapoi pana ce ma lovesc de peretele rece si cad in genunchi, tip cat pot de tare. Cand imi privesc mainile vad doar sange. Nu pot eu sa il omor. Inchid ochii si tip din nou cat se poate de tare. Dupa aceea aud din nou voci care se indreapta spre mine. In intuneric se pot zarii cateva siluete de barbati care se uita la mine cu groaza. Un barbat cam de cincizeci de ani cu parul carunt pe alocuri slab, inalt si bine facut pentru varsta lui se apropie de mine cu o pivire blanda. Eu ma indepartez si indrept pistolul spre el. Imi spune ca nu e rau sa ii dau pistolul. Ma las convinsa. Ii dau pistolul dupa care lesin din nou. Cand ma trezasc eram intr-un pat de spital. Totul era alb. In salon intra barbatul cu aceasi privire care imi spune:

-Ma numesc Hiruko si de astazi pustoaico esti in custodia mea.

~End Flash back~

El ma invatat atatea si eu nu am fost in stare sa il apar. Dar nu mai stau mult pe ganduri , caci ceasul arta ora 12:30 si intr-o ora intru la cursuri asa ca ma indrept spre camera mea imi iau o pereche de blugi negrii si un ticou alb stans pe corp. In picioare imi iau niste sandale cu toc. Imi iau ghiozdanul si ies din curte indreptandu-ma spre liceu.
Trey
-Karina

[kida's mistery]

Dupa o absenta lunga am revenit si sper sa primesc si eu macar 2 comentarii ca nu muriti.

4.Prima zi de scoala, prima problema










Fug cat mai repede spre liceu pentru a nu intarzia din prima zi. In curtea scolii era liniste semn ca se sunase deja. Intru in curtea scolii si ma indrept spre clasa mea. Inca se aude galagie. Se pare ca am scapat inca n-a venit profesorul . Intru in clasa si toate privirile se indreapta spre mine. Incerc sa nu le dau importanta desi parca simteam cum obrajii imi iau foc. O caut din priviri pe Alexa atunci simt o mana care mi se pune pe umar si ma intorc repede speriata.

- Karina nu-i frumos sa intarzii din prima zi, imi spune detasat Trey.
-Tu chiar n-ai ore? ca eu am cateva.


Si spunand asta ma indrept spre banca mea lasandu-l singur dar nu pentru mult timp pentru ca imediat a fost inconjurat de aproape toate fetele de la mine din clasa. Iar el nu mai reuseste sa imi spuna decat ca trebuie sa vorbim in pauza si pleaca si el. Si la zece secunde dupa ce pleaca isi face aparitia profesorul de matematica. Un om inalt de vreo treizeci de ani imbracat intr-un costum gri. Cu parul negru si o fata care iti inspira o oarecare frica. Dupa ce se prezinta ne pune sa scoatem o faoie de hartie ca sa ne vada cunostintele din anii precedenti. Testul pe care ni l-a dat a fost destul de usor asa ca l-am terminat repede dar ezitam sa il duc. Asa ca ma prefaceam ca ma gandesc pana la sfarsitul orei si il duc printre ultimii. Dupa plecarea profesorului toti discutau despre test. Cateva fete se indreapta spre banca mea spunand ca vor sa ma cunoasca deoarece ieri plecasem repede. Una dintre aceste fete este Alexandra prima din clasa. O fata de cincisprezece ani cu parul saten nu prea inalta slaba foarte amabila. O alta fata este Bianca. O fata inalta cu parul brunet lung prins intr-o coada . O fata zambareata si binedispusa. si au mai fost si altele Diana o fata slaba medie de inaltime dar cam infumurata , Flori si Andreea gemene dar nu prea semanau si cam atatea, aveam mai multi baieti in clasa. Dupa ce am facut cunostinta mi-am amintit ca Trey vroia sa vorbim asa ca am iesit din clasa si m-am indreptat spre curtea scolii. Pe o banca se afla Trey care era inconjurat de vreo zece fete.Cand m-a vazut s-a ridicat de pe banca m-a luat de mana si mi-a spus sa il urmez. In spate pe banca fatele imi aruncau priviri ucigase. Am ajuns in spatele scolii si ne-am asezat pe o banca. Era o liniste deplina ca un strat de gheata. Dar Trey sparge acest strat.


-Nici eu nu cred ca este mort.

Cand am auzit aceste cuvinte lacrimile vroiau sa iasa din mine dar reusesc sa le stapanesc.


-Maine eu nu o sa ma duc la inmormantare pentru ca stiu ca nu este mort, ii spun eu schitand un zambet micut pe buze.
-Nici eu.



Dupa aceea ne-am intors in curtea scolii unde Trey s-a indreptat spre un grup de baieti iar eu spre clasa mea. Atunci am fost oprita de o fata de vreo sptesprezece ani putin mai inalta decat mine blonda imbracata intr-o fusta mini si un maieu transparent care a inceput sa imi spuna ca ea a pus ochii pe Trey de acum un an si ca eu sunt doar o pustoaica ca n-am ce cauta langa el si fel de fel de lucruri. In jurul nostru deja se stansesera multi copii care sperau sa ne luam la bataie. Am lasat-o sa termine dupa care am intrebat-o calma daca a terminat si am plecat. Acest lucru a enervat-o la culme si s-a tinut dupa mine.


-Nu pleca cand vorbesc cu tine parintii tai nu au fost in stare sa te invete bunele maniere? Probabil ca nu sunt decat niste tarani care respira aerul degeaba.



Cand am auzit acele cuvinte simteam ca explodez. Nimic nu mai avea sens pentru mine imi venea doar sa o lovesc cat de tare pot sa isi ceara scuze pentru ce a indraznit sa spuna. Puteam suporta orice insulte si jigniri orice lovituri dar nu puteam suporta sa imi vorbeasca cineva parintii de rau. furia incepea incet incet sa puna stapanire pe mine. Incercam sa ma calmez si cu greu reuseam. Dar imi continui drumul incercand sa o las in pace. Atunci ea repeta aceleasi cuvinte. Acele cuvinte care imi zgariau inima si mi se imprimasera in minte. Nu am mai putut rezista si m-am intors cu gandul sa o lovesc. Calcam apasat cu fiecare pas cu care ma apropiam de ea sentimentul pe care il aveam devenea mai puternic chiar voiam sa o lovesc. Mai aveam un singur pas imi ridic mana dar atunci este prinsa in aer de Trey.

-Crede-ma nu merita.Oricum eu am provocat asta. Scuze iti explic mai tarziu.

Nu stiu cum reuseste dar mereu ma calmeaza si a reusit si acum. Ea tot continua sa ma ameninte sa stau departe de Trey dar acesta nu parea sa ii dea multa importanta. Din multimea de elevi au mai ramas doar cativa care sustineau ca suntem impreuna. Vroiam sa termin odata cu zvonurile si sa le inchid gura sa le explic ca suntem doar prieteni.

-Da ea este iubita mea, spune Trey oarecum detasat fara stres.
-Ba nu sun... insa nu apuc sa termin ce aveam de spus ca brunetul imi cuprinde buzele intr-un sarut apasat. Incercam sa ma retrag dar imi cuprinsese talia cu mana dreapta. M-am prins ce incerca sa faca asa ca i-am facut jocul punandu-mi mainile in jurul gatului sau, el adancind mai mult sarutul. Dupa cateva secunde a rupt sarutul, lasandu-i pe cei din jur fara glas. Simt un fior rece care ma cuprinde dar stiam de la ce este: jumatate din fetele din liceu vroiau sa ma omoare. Toti se imprastiasera si nu mai ramasesem decat eu si Trey.


-Nu-i corect, spun eu suparata pentru ce facuse, de ce sa fiu eu tap ispasitor jumatate din fete ma vor omori.
-Imi erai datoare de cand cu Alex, imi spune detasat dupa care ma saruta pe obraz si pleaca .



Dezaprob din cap si plec in clasa mea. Dupa alte cateva ore plictisitoare plec acasa obosita dupa o asa zi. In fata portii de la scoala era Trey pe motocicleta care se ofera sa ma duca acasa ca oricum “eram impreuna”. Dau intrebator din umeri si urc pe motocicleta. Dupa cinci minute ajung acasa si imi iau la revedere de la Trey. Vreau sa descui usa dar observ ca deja era descuiata de altcinva. Imi iau pistolul din geanta si intru prevazatoare in casa. Intru incet si verific fiecare camera. Singura camera care mai ramasese era biroul unde tineam evidentele despre misiuni. Intru incet pulsul imi este ritmat raman calma si aprind lumina. Scaunul de la birou se intoarce iar eu raman masca nemaiputand sa spun nimic. Nu stiu daca de nervi sau de frica? dar nu nu putea sa imi fie frica nu o mai simtisem de mult, parca nu mai cunosteam nu mai stiam ce este. De mult renuntasem la multe sentimente iar frica si dragostea erau printre ele. Dar gandurile imi sunt intrerupte si sunt trezita la realitate de acea voce care exprima dezamagire in tonul sau. Ma privea cu acei ochii de un albastru maritim care erau incadrati intr-o pereche de ochelari cu rama neagra. Parul castaniu si lung pana la mijloc era lasat liber. Un costum negru format din fusta mini si maieu ii acoperea formele care ar fi innebunit orice barbat.

-Ai zis ca n-o sa te mai implici in cazul acela. Ti-am zis in urma cu trei ani ca esti mult prea atasata emotional ca sa poti sa il rezolvi, spuse privindu-ma cu superioritate in ochii incercand parca sa ma intimideze cu privirea.
-Las-o balta Mira nu o sa renunt niciodata la acel caz nici daca mor, si o privesc si eu la randul meu dar nu cu superioritate ci cu ura. Ura pe care nu o simteam decat pentru o singura persoana. Pentru cel care m-a facut sa sufar in urma cu mult timp.

Dezaproba din cap si ma bate pe umar, spunandu-mi despre locul si ora inmormantarii. Astepta raspunsul meu desii il intuia. Am lasat capul in jos balbaindu-ma dupa care l-am ridicat repede si am privit-o in ochi serioasa si i-am raspuns cu un scurt “nu” la care chiar nu se astepta. Dar imi stia toanele asa ca paraseste camera si spune inainte sa iasa din casa ca nimic nu este ceea ce pare si sa n-am incredere in nimeni. Iar eu nu ii pot spune decat ca stiu asta, ca doar o invatasem pe pielea mea. Dupa ce pleaca ma duc in camera mea direct in baie. Ma dezbrac si intru in cabina de dus lasand picaturile fierbinti de apa sa se loveasca cu putere de corpul meu. Dupa ce terminn ma imbrac intr-o camasa de noapte si ma trntesc in pat luand in brate patura. Nu stiu de ce dar in ultimul timp ma simteam urmarita. Desi nu vroiam sa recunosc cea mai mare batalie pe care am dat-o vreodata urma sa inceapa si trebuia sa fiu pregatita.

a sa nu uit o sa fiu plecata vreo 3 saptamani si o sa pun cand vin urmatorul capitol

[kyra_kyralyne]

'ello. Si eu sunt incepatoare, dar incerc sa ajut atat cat pot. Reciteste textul de cateva ori inainte de a-l posta pentru ca ai foarte multe greseli, atat gramaticale, cat si de punctuatie. Mai ai mult de lucrat cu descrierea, fa-o mai complexa, dar nu exagerata altfel se plictiseste omu' citind. Actiunea este cam grabita, a trebuit sa citesc capitolele doi si trei de cateva ori ca sa inteleg cu exactitate despre ce e vorba. De dialog, hmm, ai inceput sa-l imbunatatesti, dar si la el mai ai de lucrat.
Cam atata a fost critica mea, sper ca nu am fost dura. Astept next-ul.:)

[kida's mistery]

Capitolul asta este scris din persectiva mea.App ms pentru com.


5.Adevaratele probleme incep sa apara










In timp ce Karina se ducea la culcare cu gandul la tot ce se intamplase in ultimele zile o pereche de ochii negri o priveau pe fereasta. Acei ochii de un negru abisal care nu exprimau decat ura si care inspaimantau si inghetau orice inima. O privire care nu vroia decat sa ucida. Dar in acea privire se putea citi si dorita ce o simtea ca un lup dupa prada sa, dorinta care o simtea el pentru fiinta ce dormea in pat. Dar oare in ce fel o dorea? Dupa doua minute, in care o privi, pe fata urmaritorului a aparut un zambet sadic si in acelasi timp fortat. Misteriosul urmaritor isi musca buza inferioara uitandu-se la ea. Coboari din copac si se indreapta spre usa cu gandul sa intre in casa. Deschise usa cu grija sa nu faca zgomot si pasi incet pe gresie. In lumina de la luna se putea distinge corpul sau bine lucrat. Ochii lui staluceau ca doua luminite iar parul sau negru era atent ciufulit. Merse din camera in camera si intr-un final ajunse in camera brunetei. Se epropie incet de pat si o priveste cu sete. Lumina lunii ii facea chipul fetei sa para angelic. Parul negru era imprastiat pe perna iar corpul ei perfect parea divin. Intr-un moment de proasta inspiratie baiatul se apleaca deasupra fetei si o saruta incet pe buze. In timpul sarutului corpul sau incepe sa vibreze si inima incepe sa ii bata cu putere. Simtea nevoia sa fie cat mai aproape de ea, sa o stranga in brate si sa o sarute mereu dar numai acum putea face asta. Rupse incet si cu regret sarutul. Acel sarut trezi in inima lui sentimente de mult uitate, sentimente renegate de el. Isi misca incet mana pe fata ei. Ea parea sa fie motivul pentru care traieste in ochii lui se citea acum blandete si dragoste. Scoate din buzunar un lantic cu diamant si il pune la gatul fetei. In acel moment fata incepe sa se foiasca in pat. Asta il sperie si iese din casa repede dar cu aceasi grija cu care a intrat. Dar ceva era diferit pe fata lui o parte din acea furie disparuse, era mai calm sau satisfacut? Sare peste poarta si se pierde in abisul noptii.
In camera fetei se auzi un tipat care stapunse linistea noptii asemenea unui pumnal. Fata fetei era speriata. Respira greoi si inima ii batea cu putere. Isi ridica o mana si o puse la cap. Incerca sa se calmeze. Dupa cateva minute in care nu se misca si puteai zica ca este mai mult moarta decat vie realiza ca ceva ii atarna de gat. Parca intuind ce este inima o lua din nou razana si o frica ii cuprinse tot corpul. Tremura involuntar si nu stia de ce dar nu putea sa se opreasca. Prinse micul cadou in mana si il trase de la gat strangandu-l in pumn. Deschise incet si tremurand pumnul si atunci vazu micul diamant rosu in forma de dragon care ii facea ochii sa luceasca. Incepu sa planga si sa tipe. Reusi sa sopteasca printe scancete ca pentru ea “Din nou acelasi vis acelasi diamant cand ma trezesc”. Se ridica din pat si se duse la baie. Se uita in oglinda. Ochiii sai verzi erau acum ca iarba udata de roua. Chipul sau nu mai putea sa ascunda tristetea si nu reusea sa schteze nici un zambet era distrusa. Se dete cativa pasi inapoi si se lipi de faianta rece. In momentul in care pielea sa atinse faianta un fior o patrunse in tot corpul si il facu sa tremure. Statea pur si simplu si privea in gol. Se uita la micul medalion pe care il avea in mana pe el era inscriptionat ceva:”Incurand vei fi a mea printes-o”. Dupa ce a citit expresia de pe fata sa s-a schimbat. A inceput sa rada isteric. Pentru cateva minute a crezut ca innebuneste dar apoi si-a dat seama ca a innebunit de mult. Se ridica de pe jos si se duce din nou in pat cu gandul sa adoarma din nou.
Dar un sunet strident ca o alarma o trezi. La auzul acestui sunet fata sari ca arsa din pat si se indrepta spre birou. Se aseza pe scaun si apasa pe butonul ascuns intr-un sertar. In birou se face o gaura subtire si lunga si din ea iese un ecran. Pe el apare imaginea sefului ei. Aceasi fata lunga cu mustata si ochii mici caprui ascunsi intre niste sprancene stufoase si albe. Parul gri si scurt ascuns sub o palarie demodata. O priveste pret de o secunda si ii spune pe un ton autoritar dar cu o nota de ingrijorare:


-Avem informatii cum ca ai intrat in vizorul unui grup de mafioti japonezi. Mai exact in vizorul clanului Matsuro cei mai mari mafioti din Japonia. Nu stim ce planuiesc dar fi precauta sa ai mereu o arma langa tine. L-am anuntat deja pe Trey sa fie cu ochii pe tine la scoala. A sa nu uit simbolul clanului este un dragon rosu.


Incheie transmisia si ecranul coboara din nou in birou. Ultima propozitie ii rasuna brunetei in cap si la un singur cuvant se gandea “dragon rosu”. Incerca sa se incurajeze singura ca n-are cum sa fi intrat un mafiot in casa ei. Ar fi omorat-o. Era confuza si nu mai intelegea nimic. Era prea mult ca sa fie o simpla coincidenta intre diamantul primit si clanul din Japonia. Dar nu intelegea de ce este in viata. Singura explicatie la care se gandea este ca poate nu vor sa o omoare. A stat si s-a gandit la tot incercand sa faca o legatura intre ele timp de cateva ore dar fara succes. Intr-un final a trebuit sa renunte fiindca se facuse ora doisprezece si intrzia iar la scoala. Se duce in camera sa si isi ia din sifonier o pereche de pataloni trei sferturi negri cu un fluturas pe piciorul stang si un maieu alb mulat in jurul pieptului si larg in jos. Se machiaza cu rimel si fond de ten. Isi ia niste tenisi albi si geanta neagra si porneste spre scoala. Incuie usa si poarta. La poarta o astepta Trey pe motocicleta. Incerca sa protesteze dar nu avu nici un efect. Dandu-si seama ca asta e ordinul lui boss nu mai protesteaza si se urca pe motocicleta avand ca destinatie scoala.
Ajunsi la scoala Trey s-a dus sa parcheze motocicleta iar Karina s-a indreptat spre intrare. Acolo a vazut cateva colege de-ale ei. S-a indreptat spre ele si le-a salutat. Ele au salutat-o la randul lor. In aer se smtea totusi o tensiune iar Karina stia de la ce este sau cel putin banuia. Dar banuielile i-au fost adeverite cand una dintre ele a inceput sa o ia la intrebari despre Trey. Fata ezita putin sa raspunda dar in cele din urma cand vru sa raspunda a venit Trey si a fost “salvata” de intrebarile colegelor ei.
Saptamana aceea a trecut fara alte evenimente neobisnuite dar ea trebuia sa foarte atenta deoarece inamicul pandea din orice parte si viata ii era in pericol. Se simtea incoltita dar nu avea ce face. Vroia sa fuga dar nu avea incotro sa se indrepte totul pare la limita si impotriva ei. Nu mai avea incredere in nimeni. Ar fi vrut sa spuna despre diamant dar nu avea curajul sa spuna sau poate nu avea incredere. In orice caz ii placea acest mister si ar fi vrut sa afle cine era cel care i-a daruit toate cele trei diamnate. Pentru ca nu era prima oara cand primea asa ceva dar pana acum nu luase in seama se gandea ca este vreo farsa dar acum dupa mult timp de gandire era sigura ca are legatura cu mafiotii. Dar inca nu inelegea ce legatura asa ca pastra secretul fata de toti. Chiar si fata de Trey. El o vedea mereu tacuta si ingandurata si oricat ar fi incercat nu reusea sa afle ce este cu ea asa ca in cele din urma s-a resemnat cu gandul ca ii va spune in cele din urma.

[kida's mistery]

6.Ce naiba se intampla aici ?







Au trecut trei luni de la incidentul cu diamantul si nimic nu s-a mai intamplat. Orele decurg la fel de greu iar eu sunt la fel de distrata. Zvonurile cu mine si Trey au luat sfatsit, dar nimeni nu stie cine pe cine a parasit. Este ora cinci dar cu toate astea afara este intuneric. Se vede ca a venit iarna. Fulgi mici si desi continua sa cada si se astern peste stratul micut de zapada deja format. Iarna! Odata cu ea vin si sarbatorile si vacanta. Detasarea de scoala pentru elevii obisnuiti si de realitate pentru mine. Aveam desen. Profa ne-a pus sa desenam atmosfera de sarbatori din casa noastra. Toti isi deseneaza familiile si un pom micut. Eu ce sa desenez? Stau si ma gandesc desi mai sunt douazci de minute din ora si daca nu desenez nimic o sa iau nota mica.Ceasul bate din ce in ce mai repede. Un sentiment de nesiguranta ma cuprinde. Ca si cum.. Casi cum ceva rau urma sa se intample. Dar gandurile imi sunt intrerupate de un zgomot asurzitor si puternic. Stiam de la ce este. Nu putea fi decat o bomba. Si cand ma gandeam ca o sa ma lase in pace de sarbatori. Au fost trei luni de liniste. Trei luni frumoase, dar se pare ca s-au terminat. Colegii mei deja alergau in toate partile. Asta imi complica situatia, trebuia sa ii salvez. Este numai vina mea. Bombele si impuscaturile continuau sa se auda. Stiam ce inseamna asta Trey intrase in lupta. Acum este randul meu. Imi scot pistolul din geanta si ma urc pe o banca si trag doua focuri in sus. Toti se opresc si ma privesc cu frica. Profesoara care incerca sa deschida usa se uita si ea la mine. Acum ca le-am atras atentia trebua sa gasesc o cale sa ii linistesc cumva.

-Ok toata lumea, ascultati!daca vreti sa ramaneti in viata faceti ce va spun si o sa va salvez. Da, nu cred ca trebuia sa spun asta.
-Karina esti bine? il aud pe Trey.
-Stai nu tu te lupti cu ei?
-Nu !

Ce naiba se intampla aici ? Cine naiba se bate cu ei. Si cine naiba sunt ei? Dar nu apuc sa pun aceste intrebari ca o vad pe Mira ca intra pe usa. Toata scoala afost evacuata mai ramasese doar clasa mea. Se pare ca banuielile mele erau adevarate erau dupa mine.Mira imi explica toate detaliile despre atacatori apoi ii scoate pe colegii mei afara. Era grupul japonez.Dupa ce toti sunt evacuati in siguranta Trey are intentia sa ma scoata si pe mine.Dar eu nu voi fugi. Daca pe mine ma vroiau pe mine ma vor avea. Si schitand un zambet ma arunc pe geam de la etajul trei si aterizez in zapada in genunchi in mijlocul colegilor mei. Atunci Trey sare si el si ma apuca de mana cand incercam sa fug.

-Stai ametito si ascultane.Sunt intreadevar dupa tine dar nu vor sa te omoare sunt de partea ta, vor sa te salveze.

Ce? Am pierdut eu ceva? Boss a spus ca vor sa ma omoare. Ce naiba se intampla acum? Trey si Mira se uita amandoi la mine si ofteaza. Nu mai inteleg nimic. Atunci se apropie de mine un baiat mai inalt decat mine cu parul negru si ochii la fel de negrii. Aveam un sentiment ca il mai intalnisem dar nu stiam unde.Si atunci am vazut cava oarecum familiar. La gat purta un colier cu un dragon rosu.

-Uite Karina stiu ca e ciudat dar daca ai incredere in mine si in Mira te vei duce cu el. E pentru binele tau. Vom veni si noi incurand.

Ce? Eu sa fug? Nu. Asta nu se va intampla niciodata. Am promis in acea zi ca nu voi mai fugi. Ca voi infrunta toate problemele cu capul sus. Si in plus numai eu eram de vina. Ma uit inspre cer si vad fulgii cum continua sa cada asa de linistiti. Inspir adanc si ma uit in jur. Scoala era distrusa, iar unii din colegii mei erau raniti, unii chiar foarte grav. Desi incercam sa neg era numai vina mea. Ma uitam speriata cand la Trey cand la acel baiat. Asa cum am spus nu voi fugi, voi lupta. Curtea scolii incepe sa se umple de masini negre. Oare erau ajutoare sau dusmani. Ma uit la Trey care area ingrijorat. Trebuia sa iau o decizie dar ce sa fac? Nu vreau sa fug. E ca si cum as pierde inainte sa incep sa joc. Dar nu era un joc. Era realitatea pe care eu o tratam ca pe un joc. Dar intr-un fel stiam ca nu fug. Daca ma duc cu el totul se va termina. Toti vor fi bine. Ma uit la Trey si aprob din cap. Atunci el ii face semn baiatului. Acesta ma ia in brate si sare cu mine peste scoala sau peste ce mai ramasese din ea. Dupa scoala era un elicoter care a pornit imediat ce m-am urcat in el. Ce se petrece aici de fapt? De ce trebuie sa ma salveze? Si cine naiba este asta ? Poate ca incurand voi afla toate raspunsurile, dar pana atunci nu trebuie decat sa sper ca totul va fi bine.Imi intorc privirea spre geam si ma uit la zapada care continua sa cada la fel de linistit ca intotdeauna.