Razboiul Trecutului Uitat [+16]

[Himisoara.]

Chapter 3 Beginning


Cazusem intr-o visere foarte adanca si profunda la care nu mai puteam actiona sau cumva sa deschis
ochii pentru a vedea ce se intampla cu mine.Lesinasem.Eram tulburata si nu stiam de capul meu.
Ridicam capul pentru a incerca sa vad ce se petrece cu mine si unde avea degand sa ma duca acel
tip, dar nu puteam sa observ nimic pentru a lesinasem iar.Dupa un timp, incep sa-mi revin si incet-incet
deschid ochii. Parca eram drogata, in mintea mea rea o harababura totala, iar oasele mi le simteam
anchilozate.Ma scol repede din patul in care eram si privesc in imprejurul meu.Eram intr-o celula. Va
puteti imagina unde eram? La inchisoare! Cel putin asa credeam.Sar repede in picioare din pat si zaresc
un tip care statea langa celula, echipat ca pentru razboi, cu casca, vesta anti-glont si pistoale agatate
de pantaloni.Sincer... mi se facuse putin frica cand l-am vazut acolo.
-Unde sunt ? Si ce caut aici? l-am intrebat eu pe strain.
-Sunt multe motive prin care este aici...Melissa.
-Poftim? De unde.....Numai conteaza.Vreau sa-mi dai drumul acum sau...
-Pana nu vine capitanul,stai acolo si taci!
-Capitanul? Da ce este asta,baza secreta sau inchisoare de maxima securitate?
Doamne ...ce tot se intampla? Ma simteam ca la camera ascunsa. Nu intelegeam absolut nimic din ce
se intampla. Credeam ca este o farsa sau cineva incearca sa-si bata joc de mine.Ma asez in fund pe patul
din celula si astept sa vina asa zisul "capitan". Gandeam intens si profund de ce sunt aici si ce vroiau
acesti oameni de la mine.
Usa se deschide, si cu o escorta mica de oameni intra "capitanul".Cand il vad raman tablou, cu ochii cat
cepele si gura cascada mai rau decat capota masinii.Ghiciti ce? Era tipul blond care ma rapise. Surprinzator.
In fata gratiilor stau si incep sa-i pun intrebari acestui tip ciudat.
-Esti aici pentru un caz nobil si numai tu poti sa-l indeplinesti.
Zambind foarte distrat,mi se parea absurd ce spunea.Caz nobil? Fugi de-aici!
-Te sfatuiesc sa ni te alaturi sau vei avea mult de suferit pe viitor!
Parea destul de convingator cu ochii lui albastrii si perfecti,precum cerul pe timp de vara.
-Si ce mi-ati face daca as spune ca nu va ajut? Ce mi-ati face?
-Nimic interesant.Dar pe viitor vor exista multe intamplari stranii.
-Aaaa..uite ce e... eu trebuie sa ma intorc de unde m-ai luat tu.Am lucruri mai importante de facut.
Se incruntese la mine foarte repede si ordona sa fiu scoata din celula si legata cu catuse de maini,mergand
cu el la un asa numit comandand Bill Stolen si o doamna presedinte Angela Withcome.
Ma impingeau cu brutalitate pe coridoare , de parca eram marioneta lor de jucarie.Intr-un final ajunsesem la locul acela.Era strainiu sa dau peste astfel de oameni,avand in vedere ca toti erau imbracati in niste uniforma bleu-marin inchise. Cred ca ma aflam intr-un loc destul de important cu oameni cu o anumita functie.Dau cu ochii de comandant si de acea doamna.
-Esti constienta unde esti Melissa? Intreba doamna cea eleganta si imbracata cu un costum negru.
-Nu prea....avand in vedere ca nu stiu ce vreti de la mine.
Femeia mi-a spus sa ma uit putin pe fereastra si apoi sa continui conversatia cu ea.Trag perdeaua in carouri din geam si apoi privesc afara.Numai ca nu era afara...era...era in spatiu.Tot ce vedeam in fata ochilor este de un albastru inchis si multe nave spatiale cu o forma destul de ciudata.M-am frecat la ochi, si m-am uitat din nou pe geam ...nu..nu era doar imaginatia mea.,era real.Parca totul se desprindea dintr-un film cu actori si povesti SF,si nu stim exact ce sa cred,practic imi luase graiul.Am tras perdeaua la loc repede si mi-am indreptat privirea spre ei.Eram speriata,terifiata de ceea ce vazutzem.Amutisem.
-Ce..ce e locul asta?
-Draga Melissa,bun venit pe Galaxy One! spuse comandantul cu o voce exntuziasta dar si serioasa.
Il priveam din cap pana-n picioare pe comandant.Era tipul de barbat bine facut,cu o silueta foarte atractiva,cu parul saten si varsta cam de cincizeci-cinzeci si unu de ani.Singurul lucru care mi-a venit prin minte sa-l spun a fost "Vreau acasa! Acum!", insa nu am fost prea convingatoare pentru ca tot legata de maini cu catuse ma tineau si inchisa in blestemata aia de celula.Trebuia sa fac intr-un fel sa-i conving sa-mi dea drumul si bineinteles sa ma duc acasa.Cu ce puteam eu sa-i ajut pe acesti oameni? Cu nimic!
Stau trantita pe pat in celula si ma gandeam la cei care-si faceau o mie de griji pentru mine in momentul acela.Cred ca sunt disperati ca nu ma gasesc nicaieri,iar eu sunt departe la hololulu.Sunt trista si efectiv imi vine sa plang de situatia in care sunt.De ce eu?Ce ai facut sa merit asta? Si nu e nu numai o mica prostie,este un DEZASTRU cumplit, ce mi se intampla acum.Aud usa deschizandu-se iar intrare ochii mei dau peste tipul cel blond.Ma inbreba cum sa mai simt si daca m-am mai gandit daca am sa raman cu ei sau nu.Bineinteles ca raspunsul era "nu".L-am rugat ca maine sama duc inapoi pe Terra,acolo unde-mi este locul si unde toti cei la care tin iti fac griji pentru mine.
-Ei bine...nici nu m-am prezentat.Rusine sa-mi fie! Sunt Edward Stolen.
Aha,deci era fiul comandantului dupa nume.Interesant.
-Cred ca numai este nevoie sa ma prezint.Dupa cate am observat imi stiti numele.Nu stiu de unde dar mi-l stiti.
Mi se parea putin ciudat sa stau cu el de vorba,desi era tot om,dar era tipul care ma rapise.Si-a luat un scaun si sa asezat langa gratii incepand sa discute cu mine.
-Poporul nostru a supravietuit multor razboaie pe parcursul anilor.Am suferit pierderi ,dar am fost si fericiti pentru cantigurile noastre.
-....Poporul vostru?Stai putin..stai asa ca eu nu inteleg...Adica nu sunteti pamanteni?
-Sigur ca nu! Venim dupa o planeta numita Pegasus.
-Si ce cautati prin spatiu?Nu ar fi trebuit sa stati pe planeta voastra?Unde vi-este locul!
-Planeta noastra a fost invata de catre o rasa de creaturi numite Sicra.Dupa atac ne-am refugiat si am infiintat aceasta flota care o conduce tatal meu si doamna presedinte.
Edward mi-a povestiti foarte multe in acea seara.Imi povestea despre Sicra, obiceiurile lor de a ataca si dorinta de a intra in alt om,controlandu-l sau distrugandu-l.L-am intrebat cum de nu au fost descoperiti de alte civilizatii, ca de exemplu Terra. Mi-a explicat ca nu pot fi zariti de nicio civilizatie,si mai ales de Pamant.Ei au fost mereu langa planeta noastra doar ca tehnologia poporului nostru nu era intratat de avansata incat sa-i detecteze.
Mi-am petrecut aproape toata seara stand de vorba cu Edward,dar era momentul sa dorm pentru ca maine era ziua in care plecam inapoi acasa.L-am salutat pe capitan si m-am trantit in pat.Am inchis ochii iar mintea mea a inceput s-o ia razna.Ma simteam diferit,si pe nava aceea paream in singuranta,ma simteam una de-a lor ceea ce nu cred ca se va intampla.Nu puteam sa stau cu ei,sa-i ajut,nu puteam lupta alaturi de ei,nici macar nu eram in stare sa ma uit la un film mai sadic dara-mite sa privesc acele creaturi,sa invat sa-mi canalizez frica si sa devin o profesionista.Dedicandu-mi toata viata luptand aici pe aceasta nava nu era stilul meu si nu eram sigura totusi de decizia pe care o luasem.Adica sa plec si sa-i las luptandu-se cu armele in mana,in timp ce au stau pe planeta mea si privesc cum se distruge,si eu odata cu ea.Practic nu stiam ce sa fac,in sufletul meu era o rascruce cu dus si intors.Greu de controlat.Gandindu-ma la aceste lucruri,si la viitorul pe care puteam sa-l am aici cu ei,am adormit in aceasta fantezie impreuna cu visurile mele.
Ziua urmatoare ma trezesc cu capul o mare forfota,parca eram beata,nici clar nu mai vedeam.Cred ca toate intamplarile de ieri ma obosisera foarte tare,iar acum nu ma mai pot ridica din pat.Edward vine si ma elibereaza din celula si ne indreptam spre o nava unde aveam degand sa plec de acolo pentru totdeauna.Tot drumul de la celula pan' la nava m-am gandit,si tot m-am gandit la ce am sa spus cand voi plecat de aici.El ma priveste in ochi cu o privire blanda si calda,intrebandu-ma:
-Esti gata de plecare Melissa?
-Da....adica defapt nu!Nu sunt gata.Am ceva de spus in fata tuturor.
-Bine,dar grabeste-te.Nu aveam prea mult timpla dispozitie.
-Lume...imi pare foarte rau ca nu va pot ajuta.Nu ma simt in stare sa fac asa ceva,si nu cred ca m-am simtit niciodata.
In momentele acelea nu mai eram buna de nimic,cand vine vorba de sentimente profunde sunt total pe dinafara.Dar m-am gandit la ceva...
Nu-mi venea sa cred ca tineam un mic discurs in fata la toata flota si ce urma sa zic imi va schimba total viata.
-Dar...eu am sa raman alaturi de voi si vom apara Pamantul si va ve-ti recupera planeta.Va promit asta!!!