Rănile unei despărţiri [Cinema Bizarre yaoi; KiroxYu; +16]

[angeliqueVampire]

Capitolul 10 – Confesiunea

- Nu.... cred....
Conversaţia cu doctorul-minune ajunsese la un punct destul de îndepărtat de subiectul boala, mai înainte întrebâdu-mă dacă avusesem contacte sexuale în ultima perioadă. Bineînţeles că spre binele meu a trebuit să mint, căci nici domnul Karrs, nici fica lui, Megan, nu păreau nişte persoane de încredere.
Deşi am decis să dau crezare teoriei doctorului, aceasta începea să mi se pară din ce în ce mai imposibilă, odată ce întrebările dânsului derivaseră atât de mult de la subiectul iniţial. Cred că a remarcat şi el că teoriile lui nu aveau mare importanţă în creierul meu nu foarte strălucit, dar care urma nişte stereotipii bine întipărite în memorie şi era adeptul ideilor preconcepute, aşa că m-a lăsat în pace, aşa pe moarte cum sugera el că eram.
Într-un fel m-am simţit uşurat când am rămas cu prietenii mei în camera de zi, lungiţi unul peste altul pe canapeaua ce devenise dintr-o dată mult prea neîncăpătoare. Din întâmplare, telefonul mi-a sunat chiar în mijlocul distracţiei, aşa că a trebuit să întrerupem sesiunea de divertisment pentru mica mea convorbire telefonică.
Înainte să spun „alo”, sau ceva de genul, o voce masculină ce îmi devenise atât de cunoscută mi se adresă pe un ton foarte prietenesc, căruia îi era adăugat un gram de entuziasm tipic pentru un copil:
- Hallo, Kiro-star! Wie geht’s?
- Ah, Kristian, tu erai! Am exclamat eu, relaxat. Uite, mă pregăteam de un somn de după-amiază, aşa, în spiritul zilei de marţi. Tu?
- Tocmai m-am întâlnit cu nişte fane obsedate de-ale voastre. Se pare că toată lumea a aflat de despărţirea voastră. Păcat, nu-i aşa? Poate că dacă n-ar fi fost povestea ta de dragoste şi apoi despărţirea….
- Normal că toată lumea ştie, Edison! Strify a postat scrisoarea pe MySpace! I-am tăiat eu vorba, incapabil să mai aud istorisirea ia idioată. Dacă tot conversaţia asta n-are început sau sfârşit, te sun mai încolo! Tscühs!
Am închis într-un mod obraznic telefonul în nas propriului meu frate. Eh, asta e viaţa, dacă nu ştie să-şi ţină gura atunci când trebuie!
Scuzându-mă elegant, am părăsit livingul, simţindu-mă nervos şi intrigat. Acum, va să zică, dădeau vina pe mine pentru că trupa nu mai este? Am decis în unanimitate că aveam nevoie de o pauză, iar acum, la o lună după decizie, mi se spărgeau mie toate oalele în cap. Tipic pentru fratele meu, să mă acuze de ceva numai ca să scape el!
Deşi Kristian nu făcea parte oficial din trupă, el era persoana din spatele tuturor albumelor noastre şi care, dând dovadă de multă înţelegere şi sprijin în special pentru mine, ne-a ajutat mereu cu înregistrările şi cu vocile de fundal după plecarea lui Luminor. A avut, până la urmă, şi el un câştig în toate acestea: cea mai frumoasă lună din viaţa lui, în care a experimentat o relaţie fierbinte cu micul şi nu prea-inocentul nostru Shin.
Stând întins pe patul pe care îl împărţeam cu solistul, mi-am adus aminte de strigătele disperate ale fanilor şi de dorinţa lor de a ne atinge. Sincer să fiu, nu găseam nimic sexy în felul meu de a fi, chiar dacă încercam cât de mult să provoc, rămâneam mereu acel petrecăreţ drăgălaş pe care toată lumea îl adora.
Totuşi, fanele mele mă vedeau altfel. Privirea lor mergea de multe ori dincolo de haine, şi la propriu şi la figurat, iar cele mai nebunatice dintre ele îşi doreau nopţi de vis cu mine şi cu posteriorul meu de cinci stele, după cum spuneau.
Pentru un moment m-am gândit că ar fi minunat ca toată lumea să mă vadă aşa cum sunt, deoarece, recunosc, reprezint tipul de băiat ce nu ar putea avea o relaţie cu o fată ca lumea, din cauza înălţimii şi ale trăsăturilor destul de feminine pe care le am. Asta totuşi nu mă împiedică să mă întâlnesc şi cu femei, ba din contră, am avut o listă lungă de doamne şi domnişoare ce au simţit pe pielea lor cât de masculin eram într-adevăr. Pentru toţi ceilalţi, însă, eram Kiro.
Un zgomot idiot mi-a întrerupt meditaţia cu nonşalanţă, iar eu m-am ridicat nemulţumit din pat, gata să sar la gâtul celui ce îmi întrerupe gândurile ce tocmai căpătaseră o nuanţă narcisistă.
Cu mare grijă şi anticipându-mi toate mişcările, Yu a intrat în cameră, ocolind cu tact pernele ce le-am aruncat înspre el şi închizând uşa în urma lui. Am oftat când mi-am dat seama că trebuia să vorbim, expresie ce se citea uşor din ochii lui îngrijoraţi, şi l-am invitat să se aşeze pe celălalt colţ al patului.
A luat o gură mare de aer, oxigenându-şi mintea înainte să mă asalteze cu o poveste lungă şi plictisitoare. Am încercat să fiu atent la ceea ce părea să fie un exemplu al unei teorii pe care nu avea de gând să mi-o destăinuie până ce termină de istorisit. Bineînţeles, m-a cuprins o stare generală de moleşeală şi nu am mai ascultat niciun cuvânt, până am decis că ceea ce spune e important.
-Ştiu că nu ai înţeles mare lucru din ce ţi-am povestit eu acum, spuse el, pe un ton mai rigid care mi-a captat atenţia. Totuşi, Kiro, cred că în adâncul inimii tale, ştii că şi tu simţi la fel pentru mine.
-Ce? Cum? Unde? Am sărit eu ca ars, când am auzit noţiunea de „sentiment”.
Yu a oftat şi şi-a plecat capul, jucându-se cu inelul din buză. A stat aşa vreo câteva secunde, timp în care m-am calmat şi mi-am apropiat corpul de el. Fără nici o jenă m-am lipit de pieptul lui, ascultându-i inima. Bătăile neregulate se simţeau din ce în ce mai tare, pe măsură ce şi respiraţia mea o lua razna.
Am auzit din nou vocea cuprinsă acum de relaxare a chiatristului ce mi-a şoptit cu eleganţă la urechea dreaptă:
- Ich denke, dass ich schmerzlich sterben werde.
Am chicotit încet, încercând să-mi păstrez calmul. Yu şi-a ridicat capul până când feţele noastre au fost la acelaşi nivel. Ne-am apropiat mai tare unul de altul, iar nasurile noastre aproape că se atingeau. Ne priveam în ochi, căutând curajul de a merge mai departe. M-am mai deplasat câţiva milimetri în faţă, iar acum buzele noastre ardeau de dorinţa de a fi împreună. Mi-am închis ochii şi l-am lăsat pe el să facă acestu ultim pas.
Cred că de când eram mic nu am mai simţit plăcerea unui sărut atât de simplu, dar care îmi făcea şi măduva spinării să tremure. M-am desprins repede, căci aceste pupicuri pe gură nu erau foarte longevive şi oricum cred că am stat acolo chiar mai mult decât a trebuit, numai pentru a avea plăcerea de a-i simţi respiraţia caldă în faţă şi de a-i dezmierda buzele tensionate.
Mi-am lăsat fruntea peste a lui şi i-am spus, accentuând cu grijă fiecare cuvând:
- Sorgen Sie sich nicht, ich werde Ihren Schmerz erträglich machen.

Traduceri:
- Ich denke, dass ich schmerzlich sterben werde. = Cred ca voi muri in chinuri groazice.

- Sorgen Sie sich nicht, ich werde Ihren Schmerz erträglich machen. = Nu te ingrijora, iti voi face moartea suportabila.
- Tscühs! = Pa!