Inselati de aparente

[Miss M]

Varsta minima: -
Gen: school life
Limba: romana
Observatii cu privire la continut: -
Tipul de comentariu solicitat: simplu/avansat, cum doriti

Cand totul este dat peste cap


Capitolul I
(Michael)

“Bun venit in casa groazei” mi-am spus plictisit, intrand pe poarta liceului, gata pentru un nou an de tortura in acest loc ingrozitor ascuns in spatele unei cladiri vechi si prafuite. Toamna isi lasase amprenta peste intregul oras, colorandu-l in nuante de portocaliu. Am privit curtea plina de elevi gandindu-ma plictisit la ceea ce urma. Inca un an de monotonie. Niciodata nu se intampla nimic iesit din comun aici, asa ca nu imi faceam prea mari sperante ca lucrurile sa se schimbe.
- Hei!
Greutatea pe care o simteam in spate nu putea insemna decat un singur lucru. Samantha. Am zambit lasandu-ma putin in fata si determinand-o sa coboare de pe mine. Urmatorul lucru pe care il stiu este ca am cazut amandoi, atragand atentia celor din jur care ne priveau cu simpatie. Eram sigur ca ei credeau vesnica poveste cu “tineri si indragostiti”. Adevarul era, bineinteles, altul. Nu imi placea cand lumea o considera mai mult decat o prietena pentru mine. Era adevarat ca nu se intampla prea des sa vezi o fata si un baiat prieteni si nimic mai mult, dar sa recunoastem: nu era imposibil. Asa ca imi parea nejustificata eticheta de indragostiti pe care o primeam automat cand mergeam impreuna undeva.
Am asteptat rabdator sa se dezmeticeasca si sa se ridice de pe mine, desi simteam cum toate oasele imi trosneau. Nu era prea grea, dar ma dezobisnuisem sa o sustin dupa o vara intreaga petrecuta departe de ea.
- Buna si tie, Sam, i-am raspuns intr-un final, incercand sa ma curat de praful ce-mi invaluise sacoul. S-a zis cu tinuta mea perfecta.
Mi-a zambit in felul ei unic, dezvelindu-si dintii de un alb orbitor. Era ceva aparte la acel zambet. Poate faptul ca parea strengaresc in ciuda feminitatii pe care o denota? Probabil. Oricum, nu era momentul oportun sa filozofez despre cat de ciudata este fiinta din fata mea. N-o mai vazusem de o vara si trebuia sa recunosc ca i-am dus dorul.
- Deci… ti-am lipsit? ma intreba brusc, tuguindu-si buzele trandafirii, semn ca era curioasa de raspuns. Nu-i statea in fire sa puna astfel de intrebari. Parea “o babuta nostalgica”, dupa cum ii placea sa afirme de fiecare data cand, fara sa vrea, spunea ceva mai dulce sau profund.
Era ca si cum mi-ar fi citit gandurile. M-am codit sa ii raspund, fiind putin rusinat de faptul ca unii elevi continuau sa ne priveasca. O cunosteam de la gradinita, dar lucrurile ca acesta erau in continuare greu de spus si nu puteam intelege de ce. Era totusi ciudat sa ai drept cel mai bun prieten o fata. Un baiat nu ar fi intrebat niciodata asa ceva. Dar niciodata nu te-ai putea sfatui cu un baiat pe anumite teme…
Se parea ca prieteniile de acest fel aveau avantaje si dezavantaje. Ma obisnuisem cu cele din urma, ajutat fiind de faptul ca in Sam nu vedeam feminitatea absoluta caracteristica oricarei fete. Ea era… altfel.
- Mhm, am mormait intr-un final, trezindu-i inca un zambet fermecator.
Un “Liniste” pitigaiat ne-a intrerupt din ceea ce se voia a fi o conversatie.
- Incepe cuvantarea, mi-a soptit amuzata aceasta, muscadu-si buzele pentru a nu izbucni in ras.
Directoarea era o persoana amuzanta prin simpla ei existenta. O femeie la vreo saizeci de ani, cu parul vopsit in negru, cu ochelarii vesnic cazuti pe nas si cu servieta cenusie care o facuse celebra. Nu pleca nicaieri fara geanta aia imensa datorita careia statea mai mereu aplecata spre stanga. Si se mai enerva ca toata lumea o priveste ciudat…
Am remarcat destul de tarziu faptul ca Sam isi lasase capul pe umarul meu, prefacandu-se adormita. Parul ciocolatiu ii incadra fata, alunecand in bucle pana aproape de talia-i subtire, inconjurata de vesnica curea neagra cu tinte. Avea gusturi ciudate in materie de imbracaminte, combinand cizmele cu tricourile largi si bocancii cu rochiile lungi de bal, pe care le purta din an in Paste.
Dupa patruzeci de minute de agonie pura directoarea si-a incheiat discursul cu amenintarea ca daca facem ceva ce ar putea oferi un renume prost liceului vom plati cu varf si indesat. De parca nu ne cunostea deja… O mana de copii de bani gata, plini de figuri si pusi mai mereu pe sotii. Cel putin noi, clasa a unsprezecea, eram o adevarata trupa de soc, fiind vestiti in tot liceul pentru boacanele pe care le faceam.
- S-a terminat deja? Exact cand devenea interesant, constata cu o falsa tristete Sam care isi retinuse un cascat somnoros. Am zambit, dandu-mi seama ca nu auzise nici macar doua vorbe din ceea ce a zis batranica, fiind pierduta printre gandurile ei.
Ne-am indreptat in liniste spre clasa. In mod normal as fi intrebat-o cate ceva despre cum si-a petrecut vacanta, dar stiam deja raspunsul: a patinat trei luni, in fiecare zi, cate sapte-opt ore. O admiram pentru ca avea aceasta pasiune, desi nu fusesem niciodata sa o vad. Motivul? Mi-ar fi parut o alta fata, nu Sam pe care o stiu eu. Oricat de ciudat ar parea, in viata de zi cu zi era o fire mai baietoasa, cu miscari smucite si cu un echilibru precar. Sau cel putin asa imi parea mie, care nu o vazusem vreodata pe gheata. Eram sigur ca acolo se transforma, nemaifiind prietena mea de la gradinita, ci o tanara gratioasa cu miscari elegante si precise.
Am intrat in clasa aruncand o privire scurta asupra noii sali. Arata cam ca cea veche, vopsita in alb, cu bancile de doua persoane colorate intr-un maroniu monoton. Singura diferenta era ca aceasta noua clasa era ordonata, totul aratand impecabil. Imi era mila de imaginea ei la sfarsitul anului, stiind ca urma sa indure transformari nu tocmai placute.
Grupul de baieti se reunise chiar la banca noastra, asteptandu-ma. Le-am zambit putin fortat, stiind ca urma o avalansa de intrebari. Dupa mai multe saluturi si strangeri de mana am reusit sa imi ocup locul in banca, trantindu-ma in scaunul crem din lemn de stejar.
Cercetam cu atentie incaperea, incercand sa ma familiarizez cu noua atmosfera. Vara isi pusese amprenta pe toata lumea. Unde te intorceai, vedeai doar fete triste ca vacanta s-a sfarsit. Nu ma asteptam sa zaresc vreun chip luminat de un zambet, pentru ca stiam ca nimeni nu se bucura. Inca noua luni grele, pline de teste si de lectii care nu ne vor ajuta la nimic in viata. Eram totusi entuziasmat de ideea noilor strengarii pe care urma sa le facem. Ma intrebam ce vor mai inventa de data aceasta baietii. Probabil ca vor incerca sa faca niste glume mai nevinovate, dat fiind faptul ca nu doreau sa para imaturi. Dar erau. Erau cei mai imaturi oameni pe care ii cunosteam, amuzandu-se din orice si suparandu-se ca niste copii din tot felul de nimicuri.
- Buna ziua, taraturi minuscule, ne-a salutat dirigintele cu obisnuita-i prietenie, mijindu-si ochii din spatele fundurilor de borcan numite lentile. Ne-am ridicat plictisiti, reasezandu-ne imediat. Nu aveam de gand sa asteptam sa ne faca semn sa luam loc. Oricum n-ar fi facut-o. Dupa el, o ora perfecta se petrecea in picioare, cu multe note de patru si o liniste mormantala intrerupta doar de tipetele lui agasante daca cineva indraznea sa-si miste un deget.
A deschis catalogul cu o miscare rapida a mainii, incat ma temeam ca l-ar putea rupe si apoi sa dea vina pe noi. Toate numele rostite in timp ce facea prezenta mi se pareau necunoscute. Nici acum, dupa doi ani de convietuire, nu ma obisnuisem cu numele de familie ale colegilor, iar unii imi erau necunoscuti cu totul. Nu dadeam atentie oricui, preferand sa raman in grupul meu restrans. Adica cine ar fi vrut sa aiba de a face cu tipele fitoase din primele banci sau cu cei doi tocilari din randul de mijloc? Nu eu, in orice caz.
Imi plimbam ochii prin clasa, cautand ceva ce m-ar putea tine ocupat cat timp babacul ne insira obisnuitele amenintari. Oare le-a retinut pe de rost? Privirea mi s-a oprit pe o fata a carui chip nu-mi parea cunoscut. De un singur lucru eram sigur: era frumoasa. Parul drept si roscat ii incadra fata ovala, oprindu-se in dreptul umerilor. Bretonul atragea atentia asupra ochilor de un verde crud si patrunzator, in timp ce genele ii fluturau incet de fiecare data cand clipea. Nu o mai vazusem inainte, eram sigur. As fi remarcat asa ceva printre toti elevii plictisitori din locul asta.
- Hei, Sam, am soptit tragandu-mi colega de banca de maneca. Ochii ei intunecati imi aminteau de felul in care obisnuiam sa privesc stelele noaptea asta vara. M-am trezit totusi din lumea mea de amintiri si, ignorand privirea compatimitoare a satenei, am intrebat-o cine e eleva cea noua.
Rasul ei zgomots a umplut incaperea, facand pe toata lumea sa ne priveasca. Ce n-ar fi dat si ei sa rada atunci… Sam si-a acoperit gura cu ambele maini, maraind o scuza in dreptul dirigintelui care a ignorat-o complet, continuandu-si discursul.
- Ce te-a apucat? am intrebat-o putin nervos. Nici macar nu-mi raspunsese la intrebarea anterioara, de ce ma asteptam sa primesc ceva de data asta?
- Rachel nu e noua. Rachel e colega cu noi din clasa a noua, mi-a soptit aceasta privindu-ma cu ochii intredeschisi, straduindu-se probabil sa nu rada din nou.
Colega dintr-a noua? Cum era posibil asa ceva? Stiam ca sunt cam aerian, dar cred ca as fi remarcat o asemenea frumusete! In fond, eram baiat. Trebuia sa am ochiul format pentru a depista asemenea specimene rare in multimea anosta a elevilor acestui sfant liceu. Adevarul e ca eram bulversat de lipsa mea de atentie. Dar timpul nu era pierdut, asa ca inca aveam o sansa de a o cunoaste mai bine pe aceasta Rachel. Planurile mele de cucerire au fost intrerupte de fosila de la catedra.
- Trebuie sa alegeti seful clasei, ne anunta batranul scotand un suierat straniu, in timp ce ochii sai mici ne fixau pe fiecare in parte. Astept propuneri, adauga plictisit, batand cu degetele in lemn de parca ar fi vrut sa spuna ca ii irosim timpul.
Mi-am dat ochii peste cap cand i-am intalnit zambetul lui Sam. Era previzibil ce urma sa se intample.
- Il propun pe Michael Stone, se ridica aceasta cu mana stanga fluturandu-i in aer. Am zambit in timp ce alti colegi se ridicau, sustinandu-i propunerea.
Dupa doua minute, doar cinci elevi, printre care si Rachel, ramasesera jos, asa ca dirigintele a fost obligat sa admita ca, pentru inca un an, eu voi conduce “armata de barbari”, cum ne alinta ei. Ma simteam flatat sa fiu reales sef, desi stiam perfect motivul: eu eram intotdeauna creierul boacanelor din clasa, cel care stia cum s-o dreaga cu profesorii si, mai ales, cu directoarea. In mod ciudat toti cei ce se perindau la catedra ma simpatizau, in ciuda notelor mele deloc de invidiat.
Inainte ca totul sa devina oficial, stiam ca urmeaza vesnica intrebare.
- Are cineva vreo obiectie?intreba batranul apasat, rugandu-se parca sa auda o nemultumire. Incepusem sa inteleg ce urma sa faca. Daca asta nu era infricosator, atunci ce?
Niciodata nu s-a intamplat ca cineva sa obiecteze. Presupun ca le placea ideea sa-si faca de cap lasandu-ma pe mine sa-i scot din belele. Iar mie imi placea sa cresc in ochii lor ajutandu-i de fiecare data cand o dadeau in bara. Ce relatie frumoasa, nu-i asa? Din fericire sotiile lor nu produceau pagube materiale decat foarte rar, asa ca problemele erau usor de rezolvat. Nu ma indoiam ca anul acesta va fi la fel. Cateva glume in ore, la o ocazie speciala poate chiar un profesor avea sa fie lipit de scaun, dar nimic mai mult.
Ceea ce nu stiam era ca totul avea sa se schimbe.

[crazy little red]

hey >:D<
surprinzator, am ajuns si eu sa-mi fac aparitia la un fic de-al tau...
ce-i drept mi-am propus sa-l comentez de... de cand l-ai postat, deci sunt mai mult decat in timp :))
bun, trecand la fic-uletul tau proaspat si inovator, voi lua toate aspectele considerand ca e abia primul capitol, deci, first: Titlul- personal, nu ma entuziasmeaza prea tare (scuza-mi stilul direct) dar considerand ca ai o imaginatie bogata cred ca se putea mai mult, altfel spus cred ca titlul nu e la nivelul continutului, mi-a placut sincer ce am citit, dar titlul m-a lasat pur si simplu rece, noroc ca n-am lasat asta sa ma opreasca din a citii ceva bun. Asta e parerea mea acuma, tu stii..
Aspectul- as fi preferat ca acel " capitolul I" sa fie pe centrul paginii sau sa fie ingrosat, ceva... oricum, nu-i asa mare lucru, doar fixuri de-ale mele, in rest e perfect as zice, asezarea in pagina si restu
Despre continut, presupun ca asta e partea mai importanta- as zice ca cele necesare au fost in cantitati optime, adica descrierea, dialogul, actiunea bla bla, mai exact e destul de potrivit pentru un prim capitol, desii as fi vrut mai multe informatii cu privire la personajul principal, eh, o sa mai vina ele pe parcurs presupun
- nu cred ca ai avut greseli, sau nu le-am obseravat eu

cam atat pentru capitolul asta
multa inspiratie :D

[Skywalker]

Buna dimineata!
O sa incep si eu cu titlul. Nu-mi place pentru ca e cam lung si nu transmite mai nimic. Apropo, cand ai repetat titlul inainte sa incepi capitolul I, ar fi aratat mai bine boldat.
Presupun ca am spus destule despre titlu. Sa trecem la continut. Povestea pare interesanta. Inca de la primul rand citit mi-am dat seama ca o sa-mi placa. Michael e un personaj dragut si e genul de narator pe care il ador (Era si timpul, dupa ce mi-ai facut cu Lizzie din LIC. Ignorati paranteza asta.).
Probabil acum ar trebui sa verific daca nu ai prea mult dialog si chestii de genul asta, dar prefer sa nu ma aventurez in acest domeniu. Mie imi convin cantitatile din prezent.
Capitolul mi s-a parut destul de lung, ceea ce e bine, pe moment. Cand vei fi pe la capitolul 100(Nu, nu-ti cer sa faci atatea capitole) si va aparea brusc un cititor nou, s-ar putea sa-l sperie lungimea asta.
Cum am mai spus (Sau nu?), subiectul e dragut.
Cred ca te plictiseste deja comentariul asta, asa ca ma voi opri aici. Inspiratie ai destula, asa ca anunta-ma cand postezi.

[Katniss]

Hey, hey. Recunosc că am citit capitolul încă de când l-ai postat, nu am avut timp să îţi las un comentariu. Ideea desi nu este decât primul capitol, poti deduce cu uşuriţă ce se va întâmpla în continuare, deci dacă ai putea să faci lucrurile să capete mai mult mister, ceea ce ar atrage mult mai bine cititorul. Descrierea este ok, deşi sunt sigură că s-ar putea mult mai bine, astfel încât să nu mai pară atât de rigidă pe alocuri.
Despre personaje, până în prezent nu au nimic ieşit din comun, sunt dragute şi aşa mai departe, dar trebuie să le faci să devină cât mai complexe. Titlul, nu este nici foarte atractiv, dar nici foarte banal este undeva între. Cam atat aştept nextu.Bye.

[Miss M]

Multumesc tuturor ca ati trecut pe aici :*. Am schimbat titlul, dar daca aveti idei sunteti libere sa mi le spuneti, chiar am nevoie de sugestii.
Scuzati amestecul de diacritice de la inceputul capitolului, este o tentativa esuata de-a mea.

Capitolul II
(Rachel)

Vacanta petrecută alaturi de mama a fost minunată. Am reuşit in sfârşit să o vad, pentru ca şi-a luat concediu special pentru mine. Indiferent cât de nepasatoare ar fi parut pentru faptul că nu trecea pe acasă decât o dată pe an, eu continuam să o iubesc. Ştiam că nu avea de ales, serviciul mutând-o dintr-un loc în altul, departe de familie. Dar ceea ce îmi placea cel mai mult era lipsa ei de egoism. Refuzase să mă mut cu ea de fiecare dată, permiţându-mi să ramân aici, în locul unde mi-am petrecut copilaria şi unde mă simteam cu adevarat acasă.
Pe tata nu-l mai vazusem de vreo trei ani, de cand cu divortul. Nu stiam unde s-a mutat si nici nu doream sa pastrez legatura cu el. Nu fusese niciodata prea atasat de mine, neadresandu-mi nici macar o vorba timp de doua-trei zile. Eram ca o piedica in calea planului lui de a calatori cu mama prin toata lumea. Datorita mie aceasta a trebuit sa-si gaseasca un loc de munca, nemaiputand sa se gandeasca la excursii si alte astfel de lucruri care trecusera pe plan secund. Iar asta l-a deranjat profund, facandu-l sa ne lase balta in favoarea cuiva care sa-l poata plimba pe unde vrea.

Ca orice om normal, nici eu nu mă bucuram să reîncep şcoala. Singurul lucru care îmi surâdea era întâlnirea cu prietenele pe care nu le-am vazut de trei luni. Imi parea bine si ca voi reincepe lectiile de patinaj carora le-am dus dorul in aceasta vara.
Curtea liceului era impanzita de elevi. Puteam distinge clar bobocii, care stateau retrasi intr-un colt de langa intrare. Imaginea imi starnea tot felul de amintiri, facandu-ma sa ma gandesc la mine in clasa a noua. Eram la fel de speriata de legendara „viata de liceu”. Toate zvonurile legate de cei patru ani petrecuti aici ma infiorau, facandu-ma sa-mi fie frica si de scarile din fata portii. Bineinteles ca lucrurile nu au stat chiar asa. In afara unor mici conflicte cu noii colegi, totul a mers bine. Am reusit sa leg cateva prietenii si sa ma adaptez la noul program. Si iata-ma acum, in clasa a unsprezecea, pregatita pentru inca noua luni de scoala.
M-am indreptat spre locul unde se gaseau de obicei colege mele, gasindu-le dupa cateva minute de strecurat printre zeci de alti elevi. Cand m-au vazut, Lily si Emma au sarit pe mine, coplesindu-ma cu imbratisari si saruturi pe obraji. Fetele astea erau culmea! Am discutat despre vacanta, despre temele facute si nefacute si mai ales despre planurile pentru noul an.
Discursul directoarei incepuse, asa ca ne-am intors ochii spre batranica uscativa ce tipa intr-un mod foarte sacaitor, nesesizand prezenta microfonului in fata ei.
- E la fel ca anul trecut, chicoti Lily trecandu-si mana prin parul blond si ciufulindu-l energica.
Avea dreptate. Era aceeasi cuvantare de anul trecut. Si de acum doi ani. Am pufnit dispretuitoare. Oricat de mult ii admiram pe ceilalti profesori pentru cunostintele pe care ni le impartaseau, aceasta cucoana ma enerva la culme. Era mereu artagoasa si nu-i puteai intra in voie nicicum. Si, credeti-ma, incercasem. Nu-mi placea sa nu fiu in relatii bune cu cei din spatele catedrei, dar realizasem ca speranta era pierduta in legatura cu femeia asta.
Nici nu stiu cum a trecut timpul. Continuasem sueta cu colegele mele, ignorand-o pe directoare pana cand am auzit un „Puteti merge spre clase”. In sfarsit! Ne-am cautat impreuna noua sala, gasind-o goala. Deci ajunsesem primele. Nici nu era de mirare avand in vedere graba cu care parasisem curtea, sperand sa nu se gaseasca vreun alt profesor care sa doreasca sa ne adreseze cateva cuvinte.
Clasa era destul de spatioasa, semanand la indigo cu celelalte. Era o monotonie completa, nicio pata de culoare animand acel loc in care eram inchisi sapte ore, timp ce cinci zile din sapte.
M-am asezat in banca alaturi de Emma, lasandu-mi capul pe spate in timp ce ochii mi se inchideau. Nu dormisem prea bine azi noapte, experimentand, ca toata lumea, emotiile ultimei seri de vacanta. Dupa cateva minute in clasa si-au facut aparitia baietii, care si-au aruncat gentile in banci din mers, poposind toti la aceeasi banca.
- Trebuie sa apara vedeta, pufni o colega al carei nume il uitasem. Nu eram in relatii excelente cu toata lumea, multumindu-ma cu grupul meu de prietene.
„Vedeta” era un baiat pe care nu avusesem curiozitatea sa-l cunosc mai bine. Tot ce stiam era ca mediile lui erau groaznice. Dadea niste raspunsuri oribile in ore, era neatent, si totusi... Le intrase pe sub piele profesorilor. Nu am inteles vreodata motivul, stiut fiind faptul ca acestia preferau elevii cu un grad de cunostinte superior. Dar omul asta... se comportau cu el invers fata de cum ar fi trebuit.
Asteptarea tuturor a luat sfarsit in momentul in care in sala a intrat respectivul tip, cu parul blond ciufulit si cu sacoul albastru aruncat neglijent pe umeri. Haosul s-a dezlantuit in secunda urmatoare, toti baietii napustindu-se asupra lui cu strangeri de mana si intrebari.
- Arata bine Mike al nostru, imi sopti amuzata Emma, privindu-l lung pe blondin.
- Nu mi se pare cine stie ce, am replicat plictisita, starnind reactii uriase in randul colegelor.
„ Nu e cine stie ce? E superb!”. Asta fusese reactia lor la raspunsul meu. Nu puteam intelege pasiunea dezvoltata de ele pentru tipul asta. Nu era vreun zeu. Nici urat nu era, adevarat, dar atata timp cat nu avea niciun gram de inteligenta, nu prezenta interes pentru mine. Niciodata nu le-am inteles pe fetele care si-ar da si viata ca sa fie cu un baiat frumusel, dar prost gramada.
- Pe langa asta, n-ar trebui sa va faceti sperante, am continuat, dornica de a starni noi reactii din partea colegelor, infierbantate deja de atitudinea mea. E clar ca e impreuna cu Samantha.
- Ba nu! au sarit deodata Madison, Lily si Susan. Multa lume crede asta, dar in realitate lui Mike ii place sa se spuna ca sunt doar prieteni, adauga Madison privindu-ma cu un fel de mandrie, desi era clar ca nu insemna cu nimic mai mult decat celelalte in ochii acestui „Mike”.
Am hotarat totusi sa ii acord putina atentie celui care le-a sucit mintile fetelor din clasa noastra si nu numai. Mi-a fost putin cam greu sa-l zaresc prin paravanul de baieti care se formase in jurul bancii sale, dar, in final, am reusit. Avea parul blond mai ciufulit decat acum cinci minute, probabil datorita prietenilor care il coplesisera cu afectiunea lor. Cateva suvite ii cadeau neglijent peste ochii a caror culoare nu o puteam distinge prea bine. Oscilam intre albastru marin si verde, asa ca m-am decis sa-i cer Emmei sa ma lamureasca. Mare, mare greseala!
- Daca te-ai uita ar deveni evident si pentru tine, ca pentru toata lumea, ca ochii lui sunt de un verde jad, cu puncte mici albastrui in jurul irisului.
- De pe ce planeta ziceai ca vii? am intrebat-o sarcastica, ignorand toate cuvintele malitioase pe care mi le-a adresat dupa aceea.
Si in definitiv care era adevarul despre tipa aceea, Samantha? Presupun ca oricat de mult m-as fi straduit, n-as fi putut ignora aceasta intrebare. Era prea batator la ochi ca o fata sa fie prietena cu cel mai dorit tip. Numai prietena, as fi putut adauga. Mi se parea ceva aparte in felul in care se comportau unul cu altul, desi, in realitate, nu era nimic iesit din comun. Nu dadeau vreun semn de afectiune deosebit, nu se comportau cu acea grija specifica indragostitilor.
Si daca Samantha ii era doar prietena, asta insemna ca tipul era singur. Colegele mele ar fi aflat cu siguranta orice modificare survenita in viata blondinului. Ma gandeam deja cat de multe as putea face fiind impreuna cu baiatul asta. Innebunisem. Asta a fost prima mea reactie cand am revenit la ganduri mai rationale. Mandria nu mi-ar fi permis sa fiu alaturi de cineva din interes. Nici gand, nici intr-o mie de ani. Omul asta ar putea fi un fiu de rege si tot nu as face-o.
Dirigintele a intrat in clasa cu mersul sau caracteristic de melc schiop. Nu puteam intelege cum cineva poate sa se deplaseze atat de incet fara a adormi. Mi-am abatut gandurile catre tot felul de nimicuri pentru a nu indura discursul de „Bun venit, incapabililor!”. Atentia mi-a fost captata din nou in momentul in care clasicele alegeri pentru seful clasei au fost anuntate. Presimteam deja tot ceea ce urma sa se intample, bazandu-ma pe experienta ultimilor ani. Am constatat cu tristete ca peste aceasta clasa domnea o monotonie sumbra, fiecare eveniment repetandu-se anual, dupa acelasi tipar.
- Samantha se va ridica, i-am soptit Emmei indreptandu-mi privirea catre fata care, supunandu-se gandurilor mele, s-a ridicat imediat in picioare. Il va propune pe Michael, am adaugat pe acelasi ton calm si egal, de parca as fi avut control absolut asupra situatiei. Din nou, previziunea mea s-a adeverit. Am zambit triumfatoare, gandindu-ma ca nicio variabila nu va interveni in acest proces.
In cei doi ani de liceu acest tip fusese seful clasei fara ca cineva sa se intereseze de ce este ales. Era propus, votat si gata. Nu stiu daca isi facea treaba pentru ca nu stiu care era treaba unui „sef”, dar eram deranjata de faptul ca toata lumea era mereu de acord cu el. Era ca un fel de model mai ales pentru baieti, care pariez ca visau sa devina la fel ca el. Dar mie mi se parea... prost. Nu intelegeam cum sa vrei sa fii ca cineva cu note mizerabile si care nu stie nici cat fac doi plus doi. Eram ferm convinsa ca estimarea mea legata de inteligenta acestui om era corecta, pentru ca totul in jurul meu imi intarea gandurile.
- Are cineva vreo obiectie? i-am auzit vocea ragusita dirigintelui, care ne-a privit pe toti nepasator, convins ca totul va fi exact ca de obicei. Toata lumea va tace din gura iar tipul va ramane in functia lui pentru inca un an.
Seful nostru... Brusc imi dadeam seama ca nu-mi convenea asta. Din contra, eram chiar intrigata de situatie. Poate ca era timpul sa iesim din monotonie, sa schimbam ceva in afurisita asta de clasa. Era timpul pentru o schimbare, iar eu trebuia sa iau initiativa si sa ma afirm. Sosise si vremea mea, eram convinsa. Asa ca nu am gandit inainte de a actiona. Si datorita acestui lucru am avut parte de multe surprize.

[crazy little red]

personal, prefer titlul asta decat precedentul, nu vin cu sugestii din lipsa de inspiratie si deoarece nu le consider necesare :P
acum, nu ma asteptam sa vina un capitol din perspectiva fetei, a fost ceva ce ma surprins, placut, imi place modul ei de a gandii,desi am impresia ca urmeaza un soi de rivalitate intre personajele principale, plus ca as zice ca Samantha o sa aiba un oarecare rol mai important in toata povestea
actiunea a luat'o lent, numai bine pentru primele capitole, adica ne dai ocazia sa cunoastem personajele mai bine si cum gandesc ele. greseli nu am vazut, incercarea de diacritice nu m-a deranjat, am avut si eu de astea :-j

aa, vad ca atat Sam cat si Rachel au aceiasi pasiune, patinajul :-? ma gandesc ca traba sa fie ceva substrat si la partea asta
eh, cam atat, nu am ce-ti reprosa :))


multa inspiratie :*

[Skywalker]

Noul titlu e dragut. Probabil vrea sa spuna el ceva, dar nu pot sti exact ce si nici n-am chef sa incerc sa ghicesc.
Capitolul 2 l-am citit inainte sa apara acea paranteza de sub titlu, asa ca am fost total confuza in prima parte a textului. Asta nu inseamna ca nu mi-a placut, dar mi-am pierdut timpul citind, cerandu-ti explicatii si apoi recitind ca sa reusesc sa inteleg ceva.
Se pare ca si Rachel e pasionata de patinaj. Daca asta are vreo relevanta pentru storyline, atunci imi place ideea. Daca nu, puteai sa gasesti si tu alt hobby.
Incercarea de a folosi diacritice nici n-as fi observat-o daca n-o mentionai tu, asa ca n-am nicio problema cu ea.
Presupun ca aici se termina comentariul meu. Ne vedem data viitoare la "Kimokatoka se simte obligata sa comenteze".

[Rose ^^]

Buna. Uite ca am reusit sa trec si eu cu acea critica promisa ^^

Titlu si idee: Daca ai avut alt titlu nu ma intereseaza, voi vorbi de actualul care ma duce cu gandul la multe idei pentru povestea ta, ceea ce mie imi place. Asa sunt sigura ca o sa ma surprinzi in viitorul - nu foarte indepartat. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost faptul ca ar putea fi si ceva supranatural, mai ales ca la inceput ai zis ''Bun venit in casa groazei''.
Ideea e clasica, tineri, la scoala si dau nas in nas cu iubirea, certuri si palme, chestii adolescentine. Dar sper ca nu pastrezi aceast fir monoton pe tot parcursul povestii si vei destinde atmosfera. Ceea ce ma incanta e faptul ca amandoua fetele fac patinaj si deja ma gandesc la o lupta pe gheata intre cele doua. Poate nu pentru un concurs, ci si pentru Michael, nah... Gheata ma duce cu gandul si la caderi, la iubire esuata - sa zicem, poate fi asocita cu drumul vietii: neteda, dar totusi greu de parcurs.

Sa ma leg putin de capitole, pentru ca asta banuiesc ca astepti.
Daca tot ai inceput cu ''Casa groazei'', trebuia sa dezvolti ideea. Cum vedem, noi, adolescentii scoala? Logic, cum ai zis si tu, dar si ca inchisoare timp de 6, 7 ore. Profesorii ii puteai asocia cu diferite creaturi, gen: vrajitoarele rele, vampiri si multe altele. Daca incepi cu ceva, atunci dezvolta cat de cat. Ar fi fost amuzant sa zici ca profesoarele sunt vrajitoarele din povesti: cu nas mare, cocosate, matura in mana, iar catalogul sa fie asociat cu acel cazan plin cu otrava sau alte fierturi care ne pot lua viata imediat.

Toamna, un anotim monoton, rece ce se putea lega foarte bine de starea elevilor. Stii si tu cum e la inceput de an scolar, o monotonie profunda pune stapanire pe noi si parca nu mai avem chef de nimic. Ni s-au taiat aripile. Ei bine, daca nu ai inteles unde bat: ma refeream ca ar fi mers sa asociezi starea elevilor/ Michael cu anotimpul rece ce se lasa incet peste oras.
Inca ceva: toamna nu sunt doar nuante de portocaliu, ci si de rosu - pal, intens- galben, maro sau un amestec intre ele.

Ce vreau sa iti zic e faptul ca ai intrat prea bursc, direct in actiune. Cum ai fi putut face? Pai:
Incepeai cu anotimpul toamna si in cateva randuri - sa zicem 4, 5 sau/ si 6, mai mult daca doreai - despre culorile predominante, frigul ce se instaureaza, cum natura incepe sa moara. Treptat...
Dupa faceai acea mica legatura dintre monotonia din exterior [vremea] si monotonia interioara [sufletul lui Michael]. '' Usor si cheful meu scade, iar aripile ce ma duceau spre aventuri, se strangeau treptat exact ca pasarelele ce pleaca spre un loc mai caldut. Si toate astea pentru ca aceasta casa a groazei cere explorata din nou, noua luni o sa imi bantuie mintile. Vrajitoarele o sa stea pe capul nostru, iar la cea mai mica greseala corpul ne va fi scaldat in cazanul cu potiune magica.
Imi plimb ochii prin curtea [...]''
Ti-am dat un exemplu, existau mii de alte variante. Doar imaginatia pusa la treaba.


Sa discutam putin despre capitolul doi, care nu m-a surprins cu nimic. Singura exceptie a fost ca ai narat ca si personaj feminin, dar in rest a fost aceeasi actiune ca si in primul capitol.
Acelasi discurs tinut de directoare, cam acelasi chef al fetei de a incepe scoala, clasa identica. Ca sa cunoastem putin si starea ei puteai vorbi pe scurt intr-un fragment, dupa care sa continui unde a ramas Michael.
Ok, sunt de acord cu primul fragment, ca sa cunoastem putin personajul feminin. Insa, dupa, ai fi putut face un rezumat, un micut fragmentel cu prietenele ei.
La final a devenit mai palpitant si fix atunci te-ai oprit. Sunt deacord cu suspansul, dar ti-am explicat si mai sus cum sta treaba, oricum se intelege de la sine ca fata va schimba legea in acea clasa.
Rachel trebuia sa se ridice in picioare, sa urle si sa se faca auzita. Cam asta puteai preciza in acest capitol.

Nu intinde firul mai mult decat se poate ca dupa se rupe, adica intervine plictiseala daca vei merge pe aceeasi actiune de doua ori.

Asezarea in pagina: plaseaza numarul capitolului pe mijloc si lasa vreo 3 randuri libere intre text si numarul capitolului. In rest continutul e bun.
Greseli nu am zarit, dar fii mai atenta la semnele de punctuatie, sunt momente in care iti lipsesc.
Parea "śo babuta nostalgica"ť - eu nu vad rostul acelor ghilimele.

Aici ma opresc eu. Spor la scris. ^^
O seara placuta!

[Miss M]

Dupa 100 de ani vin si eu cu next-ul. Enjoy!


Capitolul III

- Am eu o obiectie.
Cu totii ne-am intors catre sursa nemultumirii, curiosi. Era prima data cand auzeam asa ceva si ma intrebam cine ar putea fi. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut-o pe Rachel in picioare, cu pumnii inclestati, privindu-l apasator pe diriginte. Baietii au inceput sa-si dea coate entuziasmati de circumstanta, in timp ce fetele o priveau inmarmurite pe „curajoasa”. Personal, eram incantat. Doream cu ardoare sa vad care este nemultumirea acestei fete si cum si-o va exprima.
- Si care ar fi aceasta? a intrebat batranelul privind-o pe roscata, aprins de neobisnuita imprejurare. Probabil ca nu ducea o viata prea interesanta, avand in vedere ca o intamplare minora ii trezea un asemenea interes.
Rachel s-a dovedit a fi nepregatita, neparand a intelege intrebarea ce-i fusese adresata. Probabil ca se saturase de toata monotonia asta si dorea sa schimbe ceva... dar nu stia ce. Mi-am abtinut un zambet in momentul in care am realizat cat de draguta era, imbujorata de furie si nesiguranta. Probabil ca ar fi fost mai bine sa-si creeze o idee solida pe baza careia sa-si exprime nemultumirea, dar faptul era deja consumat.
M-am ridicat in picioare fara a fi somat, presupunand ca va urma ceva destul de interesant. Am privit-o pentru o clipa, remarcand ca s-a inrosit imediat ce ochii ni s-au intersectat. Eram sigur pe mine, in timp ce ea se afla intr-o incurcatura destul de mare.
- Pai..., a inceput sa se balbaie aceasta, jucandu-se absenta cu o suvita in timp ce privea concentrata un punct de pe banca, incercand sa-si faca ordine in ganduri. Era adorabila!
- Pai? am inganat-o din reflex, simtind ca tonul meu era ceva mai arogant decat ar fi trebuit. Nu as fi vrut sa o fac sa se simta prost, dar se bagase singura in gura lupului. Si nu intentionam sa o ajut sa scape. In fond, lupta impotriva mea acum.
S-a intors spre mine arzand, m-a privit o clipa cu ochii mari si verzi scanteindu-i furiosi, apoi si-a indreptat spatele si, aruncandu-si o mana in directia mea, a dat verdictul:
- E prost.
Am retras tot ceea ce-mi spusesem despre ea. Era o scorpie si jumatate. Dar acea remarca, felul tensionat in care o adresase... am izbucnit in ras. Nu un ras normal, sanatos, ci unul diabolic. Toata clasa a inghetat, cu exceptia Samanthei care isi abtinea cu greu un hohot la vederea chipului meu contorsionat de indignare. M-a facut prost! Pe mine, ea! Nu-mi pasa ca e premianta, nici ca e draguta. In acel moment trebuia sa inteleaga ce eroare comisese. Fata asta ma calcase pe coada intr-un mod atat de direct, batandu-si joc de mine de parca ar fi avut tot dreptul sa faca asta.
- Dupa tine inteligenta se masoara numai in note? am intrebat-o taios, desi tonul meu era calm. Esti atat de superficiala incat sa consideri ca un om e destept doar daca ia primul loc la olimpiada de matematica?
Olimpiada de matematica? Serios? Asta este tot ce am putut spune? Se pare ca da. Si chiar daca nu era un exemplu prea fericit, esentialul s-a inteles oricum. Simteam nevoia sa fiu ceva mai direct cu ea, dar stropul de rabdare care imi ramasese ma impiedica sa-i trantesc cateva vorbe care i-ar fi inchis gura pentru totdeauna. Imi parea deja rau pentru ea. Era destul de frumoasa si poate ca, daca n-ar fi avut un caracter atat de urat, ar fi avut succes in initiativa ei. Nu ma indoiam ca devenise un inamic in ochii tuturor prin acel atac atat de direct pe care mi-l adresase.
- Si daca sunt atat de superficiala... ce-ai sa faci? mi-a raspuns ea cu un zambet batjocoritor, miscandu-si mana in semn de „Nu-mi pasa.” Continua sa ma subestimeze cu incapatanare, de parca as fi avut mainile legate in fata cuvintelor sale.
Dar fata asta avea tupeu, nu gluma. Imi vorbea cu atata lejeritate, evitand ironiile subtile pe care i le adresam. Deveneam din ce in ce mai nervos si mai dornic de a-i arata cat de mult se inseala. Cum aveam sa fac asta? Imi schitasem deja un plan. Era unul din momentele in care faptul ca eram o fire practica ma ajuta enorm. Stiam ca risc destule mizand totul pe o singura carte, dar alta solutie mai buna nu gaseam. Aveam gandurile intunecate de furie, dar trebuia sa ii dau imediat replica. Altfel ar fi primit un avantaj nedrept, si anume faptul ca vorele ei ma lasasera fara vreo posibilitate de salvare.
- Fie cum vrei tu. Daca olimpiada aia te-ar convinge... ma bag si eu.
Privirea ucigatoare a lui Sam m-a facut sa zambesc in timp ce Rachel isi musca buzele pana la sange in incercarea de a nu rade. Stiam ca nu ma ia in serios. Pe bune acum, in locul ei nici eu nu mi-as fi crezut urechilor. Dar aveam sa fac asta. Urma sa particip si sa-i dovedesc ca nu si-a gasit persoana potrivita pe care sa o insulte.
Realizasem ca nimeni nu fusese uimit in vreun fel de replica mea, si puteam banui motivul. Cand imi puneam ceva in cap deveneam de neoprit, desi nicio circumstanta nu imi dadea castig de cauza.
- Tu si olimpiada de matematica... De-abia astept, a marturisit Rachel apasat, zambindu-mi fortat. Situatia i se parea cu siguranta doar o gluma. Dar se insela...
- Si noi asteptam, mi-a spus imediat Sam, vorbind in numele intregii clase. In ochii ei puteam citi un repros atat de adanc si intepator incat m-am cutremurat. Nu ii convenea deloc situatia.
Am luat amandoi loc, uitand de obiectia initiala. Era momentul sa ma pun pe treaba.
Niciodata nu imi batusem prea mult capul pentru a invata ceva. Retineam lectiile de cum le auzeam si imi ramaneau in cap pentru totdeauna. Si totusi... nu aveam note stralucite. Motivul? Nu mi le doream. Poate suna ciudat ca cineva care poate lua note mari sa le prefere pe cele mici, dar adevarul este ca esti mult mai bine acceptat in colectiv asa. Cei care au mereu numai zece sunt considerati niste tocilari fara viata, desi de multe ori aceasta idee preconceputa este gresita. Dar, odata implementata in capul unui om, nu mai poate fi scoasa. Asa ca m-am rezumat la note mari doar atunci cand aveam stricta nevoie de ele.
- Schimbare de plan, Sam. Din mediile de sase si sapte pe care mi le-am propus, toate trebuie sa devina zece, i-am comunicat in soapta colegei mele, care continua sa ma priveasca cu ochi asasini. Ma intrebam care era problema ei cu adevarat. Ea stia mai bine decat oricine ce-mi poate capul, deci nu avea cum sa fie ingrijorata.
- Si cu mediile mele cum ramane? m-a intrebat aceasta intr-un final, afisand fata de catelus trist careia nu-i puteam rezista. Deci asta era motivul supararii ei. Se gandea ca daca am sa ma preocup de notele mele nu voi mai avea timp pentru ale ei.Avea dreptate. Pana acum avusesem grija ca mediile ei sa ramana ridicate, da acum aveam de doua ori mai multe probleme pe cap.
- Stai linistita. Vei avea medii de zece... si un noua la mate, ca sa nu bata la ochi, i-am spus complice, admirand zambetul care ii inflorise pe chip. Nu aveam cum sa o refuz cand imi zambea atat de frumos. As fi putut renunta la dorintele mele pentru a le indeplini pe ale ei. Si momentan ea isi dorea sa ajunga in bancile Facultatii de Drept.
Nu mai stiam de cand eram prieten cu fata asta si nici nu ma straduiam sa-mi amintesc. Preferam sa ma gandesc ca o stiam dintotdeauna. Pentru ca, la drept vorbind, nu-mi aminteam cum eram inainte de a o cunoaste. Prin felul ei de a fi, Sam m-a schimbat si pe mine. Trebuia sa-i port si ei de grija, stiind-o atat de imatura si zapacita. Nu stiu cum s-ar fi descurcat fara mine in spatele ei, mereu gata sa o ajut. Si, in schimbul devotamentului ei, primeam o prietena care era mereu acolo pentru mine, pentru a ma asculta si a incerca sa ma ajute sa iau deciziile corecte.
- Merci, Mike, mi-a raspuns soptit, mustrandu-se probabil pentru lipsa de incredere pe care o aratase. Am zambit auzindu-i glasul tremurat si nesigur. Mi-am trecut repede mana pe spatele ei, tragand-o in bratele mele si sarutand-o pe frunte. Simteam ca trebuie sa o tin alaturi de mine, tinand cont de evenimentele care isi anuntau prezenta in viitorul apropiat.
- Domnule Stone, tin sa va amintesc ca sunteti in ora, mi s-a adresat dirigintele tusind cu subinteles. Am chicotit, dandu-i drumul satenei lasandu-mi capul in palme. Ora aceea fusese mult mai lunga decat as fi sperat. Eram obosit.

***
- Credeam ca nu mai pleaca, marai Sam nervoasa in momentul in care dirigintele a parasit clasa trantind usa in spatele lui. Ce naiba e in capul ala al tau? ma intreba imediat dupa aceea, ciocanindu-mi fruntea pentru a-si intari afirmatia.
Am privit-o buimac. Atipisem in timp ce proful incepuse sa recapituleze materia de anul trecut si acum eram pe jumatate adormit. Nu intelegeam ce dorea fata asta de la mine, desi ma straduiam. Curand in jurul bancii noastre s-a format un cerc de elevi, care mai de care mai nerabdatori sa-mi vorbeasca. In general se rezumau la a-mi spune cat de repete accept provocarile si cat pot fi de impulsiv. Doar cateva fete se dadeau de ceasul mortii, dandu-mi de inteles ca a o provoca pe Rachel nu era cel mai bun lucru pe care il puteam face. Ma amuza nelinistea lor, pentru ca eram constient de asul din maneca, as care urma sa o dea gata pe roscata aceea aroganta si plina de ea.
Nu m-am straduit sa caut cateva cuvinte cu care sa-i linistesc pe cei care isi exprimau nemultumirea fata de atitudinea mea. N-avea niciun rost. In schimb, m-am concentrat pe planul pe care il aveam, hotarat sa-l imbunatatesc cat mai mult. Doream ca adversara mea sa primeasca cat mai multe lovituri pentru a realiza ceea ce facuse. Mi-am trecut mana prin par oftand. O schimbare prea brusca ar fi produs un soc cam mare pentru colegi, dar una lenta m-ar fi facut sa risc pierderea oportunitatilor care mi se afisau in primele saptamani de scoala. Am ales calea mai rapida, dornic de a a-mi incepe ascensiunea.
Ma simteam putin nelinistit in legatura cu ceea ce se intamplase. Totul fusese prea rapid pentru mine, evenimentele mi-o luasera inainte. Inca nu-mi revenisem complet din reverie, gandindu-ma cu o oarecare emotie la Rachel. Pentru zece minute fata aceea reprezentase ceva special, o sansa pe care nu imi doream sa o ratez. Apoi, in doar cateva secunde, tot ceea ce speram se spulberase in fata afirmatiei aceleia taioase si pline de antipatie. Mi-am intors ochii spre roscata, sesizand faptul ca urmarea intregul spectacol petrecut la banca mea cu o curiozitate neobisnuita. Chipul ei atat de frumos conturat era umbrit de o indignare care ma cutremura, facandu-ma sa ma gandesc de doua ori la ceea ce doream sa demonstrez.
Am cascat plictisit, fiind decis sa las grijile pentru urmatoarele zile. M-am ridicat din banca, simtind brusc o pofta nemasurata de a bea niste suc. Golul din stomac imi intarea dorinta, prevestind totodata situatiile interesante in care urma sa fiu pus. Situatii la care nu m-as fi asteptat.

[Little Star]

Chiar nu am mai citit vreo poveste de pe site-ul asta de un car de ani si sunt fericita ca am hotarat sa citesc tocmai fic-ul tau ^___^ ...
Sincer? Imi place cum scrii, ai un mod placut de-a descrie anumite momente, faci cititorul sa astepte urmatorul capitol cu sufletul la gura...
Ai cateva greseli, insa nu-mi sta capul la corectarea lor, conteaza modul placut de-a scrie, nu cele cateva greseli comise. Povestea imi aduce aminte de clipa in care am ajuns la liceu, cativa ani au trecut de atunci, stii si eu cum e sa faci tot felul de nebuni :)))))) ...
In mare parte, pvestea ta mi-a atras atentia prin estetica sa placuta, modul simplu de exprimare si lipsa greselilor majore. Tin sa mentionez ca o poveste la persoana I este mult mai greu de conturat, fiindca e greu sa descri si sentimentele celor din jur, tot ce poti descrie la ei este expresia fetei si cea a gesturilor, insa sufletul e greu sa-l 'citesti' ... Pe viitor mi-ar placea sa vad si mai multa descriere a sentimentelor |stiu ca ai deja asa ceva, insa am o obsesie fata de exprimarea sentimentelor personajelor |... Da cat mai multa viata personajelor tale principale, in povestea ta ele sunt fiinte umane, tu le dai viata, culoare, speranta etc ...
Multa bafta in continuare, spor la scris ... Abia astept sa citesc continuarea...
O zi buna!