Profetia Dragonilor

[♥Belle-Chan♥]

Profetia dragonilor

Ohayo tuturor! Sunt noua pe site, asa ca acesta este primul meu fic:D Nu stiu cat de bun sau de reusit e, dar eu voi incerca sa va ascult sfaturile, pentru ca nu sunt prea priceputa si omul invata din greseli....
~~Scurt Istoric~~
~Cu sute de ani in urma exista un singur Imperiu atotputernic:"Imperiul Dragonilor", acesta fiind condus de Akira, dragonul de foc si Kira, dragonul ghetii, care protejau intreg poporul de fortele inamice. Dar se pare ca Kira, alindu-se cu fortele raului a incercat sa distruga intreg Imperiul. Dragonul de foc, dorind pace a incercat sa-l opreasca pe Kira, dar conflinctul dintre cei doi a impartit maretul Imperiu in doua regate: Regatul Shinoni, pazit de dragonul focului si Jinno, regatul dragonului de gheata.
Razboaiele dintre cele doua regate devenind tot mai sangeroase.Se spune ca o ultima lupta data intre cele doua, ia faut pe dragoni sa dispara pentru totdeauna.Regatele ramase fara conducatori si protectori au dat vina unul pe celalalt, dar dragoni nu au mai fost gasiti nicioadata. Cele doua regate continua sa se lupte pentru suprematie.Legenda mai spune ca in urma celor doi dragoni a ramas o profetie sacra:
" Intr-o zi sfanta Dragonul Rosu si Dragonul Alb se vor reintalni cu ajutorul medalioanelor, pentru a aduce din nou pacea pe pamant! Dar atentie! Daca iubirea dintre ei va inflori, Steaua cu patru Colturi va renaste, iar lumea va fi spulberata!"
Acesta profetie punea semne de intrebari tuturor, de sute de ani incoace si nimeni na reusit sa dezlege ghicitorea care era scrisa sub profetie:
Cel ce dezleaga aceasta ghicitoare va fi stapanul absolut si-si va gasi dragonul:"Cheia pentru a gasi medalioanele se afla in inima ta! Cauta-ti iubirea iar puritatea ta iti va arata drumul spre dragoni!"~

~~Sfarsit Istoric~~

Capitolul 1
~ Privesc in jur: totul e in ceata.Stau plangand intre patru pereti.Unde ma aflu? De ce simt raceala si ura in camera asta? Totul in jur e negru asemeni unui abis... Deodata toata camera prinde o nuanta rosiatica...Fumul gros imi ingreuneaza respiratia.E foc? Da chiar e foc.Flacari puternice ard totul in jur, dar eu nu ma misc de la locul meu... pur si simplu plang. Caldura focului devine tot mai suparatoare, iar fumul gros ma face sa ametesc. Dar eu raman acolo, imi strang picioarele in jurul abdomenului si continui sa plang.De ce nu ma pot misca? Simt cum flacarile imi cuprind corpul... aceasta senzatie... era oarecum placuta. Focul imi cuprinde intreg corpul... acum simt ceva.. Oare e durere? Ploapele mi se ingreuneaza, iar ochii mi se inchid usor-usor. Ochii mi se deschid din nou, poate pentru ultima data...Dar simt cum corpul meu elibereaza toata acea caldura usturatoare.Simt in corpul meu o senzatie placut, de raceala. Ma desmeticesc de-a binelea si vad o lumina puternica, corpul meu fiind acoperit de ceva rece :e oare gheata? Nu-mi pot de seama... fiindca cad din nou intr-o transa adanca...~
Sunt treaza! M-am trezit din nou din acele cosmaruri ciudate... intotdeauna se termina la fel.. si niciodata nu stiu ce-i cu lumina acea puternica.... Ma uit melancolic pe geam cum mingea galbuie de foc rasare pe cerul cristalin. Razele palide ale soarelui imi lumineaza chipul obosit si parul balan. O bataie usoara la usa de lemn masiv ma trezeste din visare.In prag isi face apariti o femei de varsta mijlocie cu parul castaniu asemeni scoartei copacilor. Parul, prins intr-un coc usor cu cateva bucle libere ii evidentiaza ochii mici de un verde patrunzator.Numele ei e Manne, dadaca mea.
-Domnisoara, Ashime v-ati trezit! exclama femeia cu uimire in glas.Doriti sa va pregatesc baia ca de obicei?
Dau din cap, in semn ca da si ma dau, lenes jos din pat.Imi tarasc picioarele pana in baie, unde Menne pregatise deja baia, cu spuma si petale de trandafiri, asa cum obisnuia s-o faca in fiecare dimineata.Ramasa singura imi dau jos rochita de noapte si ma scufund in apa fierbinte cu miros placut de eventa de iris.Spuma pufoasa imi acopera intreg corpul, iar sarurile si esentele cu miros placut din apa ma relaxeaza.Fiecare picatura de apa ma revigoreaza si sterge urmele lasate de somnul meu agitat pe care il am noapte de noapte.Dupa aproximativ jumatate de ora ma dau jos din cada, si imi pun un prosop pe trupul meu firav, care acum emana un miros imbietor de irisi. Ma indrept spre dulapul imens de lemn masiv , care e plin de rochii scumpe, de tot felul.
Imi aleg o rochie alba -rozalie , de matase scumpa, fara maneci si cu un decolteu maricel, pentru a-mi evidentia sanii mari si rotunzi.Corsetul rochiei cu modele rosii si dantela de aceasi culoare, se termina cu o mica fundita roz.Pe toata rochia domina aceleasi modele mici, de culoare rosie si dantelute la baza rochiei.La gat imi pun un fel de lantisor, de matase fine, de culoare roz, care se termina cu un rubin rosu-aprins. Parul meu lung, pana mai jos de fund de culoarea spicelor coapte de grau, mi-l las liber pe spate.Doar doua suvite lungi mi le prind cu doua agrafe roz, una dintre ele avand o funda. Astfel, las cele doua codite sa-mi cad pe chip atarnand rebele pana la zona sanilor.Ochii mei marisi cu gene voluminoase sunt scosi in evidenta datorita culorii blande care imi acopera pupila: ciocolatii-galbui. In picioare imi pun niste pantofiori albi si delicati cu un mic toc.
Ies din camera si cobor treptele de marmuraale castelului, incercand sa nu ma impiedic, cum fac eu de obicei.Parintii mei sunt foarte stricti cand vine vorba de conduita.Numele meu este Ashime Mihetori, am 16 ani si sunt printesa regatului Shinoni, regatul de foc.Termin de coborat infinitatea de trepte, anjungand in salonul imens unde parintii mei ma asteapta tacuti la masa.Tata, Shobuto Minetori, un om intelept si aspru, dar cu o inima mare sta ingandurat cu barbia in palme.Parul lui galben, ca al meu cu cateva firicele albe sta ciufulit, iar ochii ageri, de un albastru patrunzator, privesc in gol.Mama la fel de tacuta, desi nu-i sta in fire, e fiind mereu vesela si amuzanta.Parul ei lung de culoarea abanosul statea prins in coada aproape de genunchi.Rochia lunga, de un albastru placut sta mulata pe corpul ei perfect, in timp ce ochii galbui ma privesc zambind.
-Buna dimineata, tata, mama!spun eu , facand o plecaciune gratioasa.Dar surprinzator, nimeni nu-mi raspunde.Ma asez cuminte la locul meu, iar servitorii imi aduc platoul mare de argint, pentru a lua micul-de-jun. Masa noastra decurge tacut, foarte tacut, lucru total ciudat.Intr-un sfarsit imi fac si eu curaj si-l intreb pe tata:
-Nu vreau sa deranjez, dar tata, s-a intemplat ceva?Tata ezita sa-mi de-a un raspuns, dar intr-un final imi zice cu un glas destul de stins:
-Ashime, n-ar trebui sa stii.. esti doar un copil... dar se pare ca Jinno si-a marit armata considerabil, alindu-se cu alte forte inamice...Sunt cam de o suta de ori mai multi ca noi si ma tem ca nu le putem face fata.. Ma tem ca v-a trebui sa ne predam...
La auzul acestor cuvinte, ochii mi se impaienjenira, din totdeauna am urat razboaiele si am urat acest conflict...
-Dar tata, nu ne putem preda! Trebuie sa ripostam! Te rog lasa-ma si pe mine sa lupt! O sa reusim sa-i invingem daca strangem toti sateni care pot lupta!Sunt sigura ca le putem face fata!
-Nu Ashime! se rasti tata la mine. Nu putem! Jinno ne-a dat termen pana la urmatoarea luna plina! Adica peste 2 saptamani! Nu ne putem permite sa pierdem atatea vieti, cand stim ca nu le putem face fata!Nu intelegi, Ashime, esti doar o copila nevinovata care nu stie ce e greul vietii sau ce inseamna o lupta.
Cuvintele acestea ma dor, nu sunt doar o fetita.. dar involuntar tip cat ma tin plamanii, incat tot castelul aude:
-Lasule! Nu asa se comporta un adevarat rege! Esti un las! Te urasc! Dar nu termin ca ma trezesc cu o palma zdravana din partea tatei, care ma face sa intorc capul intr-o parte. Obrazul meu incepe sa ia o culoare rosiatica, iar lacrimi cristaline incep sa navaleasca din ochii mei, asemeni sirurilor de margaritare.
-Copila imatura ce esti! Nu stii macar ce vorbesti, nu stii cum e sa lupti sau sa tii o sabie in mana! tipa tata cu o voce aspra si rece care te face sa te cutremuri. Ma ridic de la masa si fug pe scarile castelului plangand.
Aceste cuvinte ma dureau... toate vorbele lui... pot sa lupt... pot sa-l ajut... De ce nu vrea sa inteleaga? Pentru ca sunt fata? Gandurile imi navalesc in minte, in timp ce ma indrept spre camera mea plina de ura. Ii voi arata eu tatei! Nu sunt doar o copilita nevinovata! Vei vedea tata si cealalta parte a mea! Nu-mi voi lasa niciodata tara in mainile raului.Se pare ca e timpul sa-i arat tatei ce pot face! El nu stie cealalta parte a mea...

Cam atat.. sper sa primesc sfaturi, critici si pareri sincere, asa voi incerca sa ma perfectionez:D
Ja ne:*:*:* :-H

[marya]

Hehe se pare ca sunt prima ;)).....

Capitolul a fost bun, actiunea a decurs normal si nu a fost grabita, dialogul nu a fost sec, descrierea e destul de buna....bine pentru primul tau fic...Bravo!!! ;)

Povestea e interesanta, chiar m-a atras si imi place....se pare ca ne-ai lasat in suspans, chiar ma intreb care e cealalta parte a lui Ashime :D.....

Sper sa revii cu continuarea, pentru ca eu sunt curioasa sa vad ce se v-a intampla...Bafta in continuare!!! Bye bye :*

[♥Belle-Chan♥]

Heyy:* Am venit si eu cu un nou capitol... sper sa fie cat de cat bun...:-s... nu prea am avut chef akum de sarbatori... asa ca scuzati intarzierea...:D Marya02: ms mult pt. comm si ma bucur ca-mi citesti fikul:X:*


Capitolul 2


Intru in camera si inchid usa zgomotos.Din nou suvoiul de margaritare mi se prelinge pe obrajii catifelati.Toate gandurile imi zboara la cea ce imi spusese tata.... Sterg repede urmele lasate de lacrimi si ma indrept spre un mic dulap, ascuns unde imi tin hainele "mai speciale". Iau o bluza alba de matase, cam larga pe care o bag in pantalonii cafenii de stofa.Peste bluza pun o vesta de piele, maro iar in picioare cizme de aceasi culoarea, din piele de caprioara. Imi prind parul lung si blond intr-un coc fortat si-mi las vesnicile suvite aurii pe chip. Imi acopar aproape tot chipul cu o masca neagra cu modele argintii. Din dulapul mare de lemn deschid un cufar si dau la oparte toate bijuteriile, scotand la iveala sabia mea poleita cu argint. Pe manerul delicat se afla un rubin mare, in forma de inima, de un rosu aprins.Imi pun teaca neagra la cureaua care-mi tine bluza si ies discret pe balconul camerei.
Ma furisez fara sa ma vada nimeni la una dintre intrarile in sala tronului, iar acolo la unul dintre balcoane apas pe o caramida ascunsa, care-mi deschide un pasaj secret.Trec holul sumbru si intunecat si ajung la o rascruce. Pardoseala miroase a mucegai, iar umezeala de pe peretii de piatra face holul si mai infricosator. Ma uit imprejur dupa o sursa de lumina si apas cu putere pe o torta care palpaie. Podeaua incepe sa se surpe sub picioarele mele, deschizandu-se tot mai mult. Ma las sa cad pe tubul gros de marmura, asemeni unui topogan.
Deoadata simt din nou piatra sub picioare, semn ca "topoganul" s-a sfarsit.Ajunsa din nou cu picioarele pe pamant intru in cameraimensa de antrenament.Peretii de piatra sunt acoperiti
fel de fel de cuverturi pe care se afla sertare cu diverse arme.In mijlocul incaperii isi are loc o masinarie imensa si impunatoare, care stimuleaza o lupta adevarata. Pe jos isi croiesc drum tot felul de cercuri de antrenament,barne de echilibru si mese pline de sabii si lumanari aprinse, unde mi se testeaza forta fizica si rezistenta.Pe tavanul inalt al camerei sunt agatate franghii pe care ma catar adesea, de aici venind si toate bataturile mele...
Imi scot sabia din teaca si ma duc la unul dintre manechinele de lemn sa ma antrenez. Toata furia pe care o simt o descarc pe manechin, care primeste lovituri puternice de sabie...Dar niste pasi marunti ma fac sa ma opresc din antrenament. Privesc una dintre anticamere unde isi face aparitia maestrul meu:un om in varsta cu parul carunt si cu ochii mici si vezeli de un verde crud. Numele lui e Inori Hiriname, sfetnicul tatei si cel mai intelept om din regat. Talentul lui si secretele sale mi-au fost desctainuite pe parcurs, inca de cand eram un copil...
~~ Plang... ochii mi se incetoseaza.... continuii sa fug in timp ce lacrimi cristalinemi se preling pe obraji.Sunt un nimeni... doar o copila prostuta de unsprezece ani dornica de aventura.
Din nou e una din zilele acelea.... cand cred ca pot face orice... dar visele imi sunt spulberate de aspiratiile tatei, care considera ca o fata nu e demna sa tina o sabie in mana, acestea fiind preocupari "baietesti".... Durerea nemarginita din sufletul meu se arcuieste asupra unui bat luat de pe pamantul rece.Fac miscari rapide, ca si cum as avea un inamic in fata... nu-mi pasa
ca mici perle reci de ploaie imi uda corpul. Ploaie incepe din ce in ce mai repede.... nu-mi pasa ca pamantul rece este udat de apele cerului... continui sa ma lupt singura cu batul,
satisfactia acestui antrenament, imi incalzeste tot corpul, fara sa-mi pese de consecinte.
Dar un urlet puternic ma face sa tresar... dintr-un tufis isi face aparitia un lup destul de mare, trufas, aratandu-si coltii fiorosi. Simt cum in tot corpul imi vibreaza un sentiment de
panica... Inima imi bate cu putere, tot corpul imi tremura involuntar, iar picioarele mi se inmoaie... Aceasta mostrozitate hidoasa continua sa se apropie tot mai mult... iar mainile mele tin
batul strans, incercand sa ma apar. Fara nici un folos... acest animal urat nu se intimideaza. Inchid ochii incercand sa ma calmez... dar ciudat... simt un sentiment nou care-mi furnica toate incheieturile. Un sentiment de caldura, care-mi face inima sa-si accelereze bataile puternice. Sentimentul de arsura din corpul meu e oarecum... placut... Ochii mi se incetoseaza, luand o culoare rosiatica, tulbure. Toata caldura din corpul meu pulseaza... ca o putere misterioasa, iar pleoapele mi se ingreuneaza. Tot ce mai vad inainte de-a lesina e o flacara portocalie, puternica
care spulbera animalul. Atunci ochii mi se inchid, iar totul ramane in ceata. Nu mai simt nimic... nu mai vad nimic alceva decat un abis negru....
Imi deschid din nou ochii caramizii, din cauza unei enorme dureri de cap... ciudat corpul meu nu mai arde pe exterior... dar inima simt ca-mi explodeaza. Ma uit in jur si vad o camera
imensa, pe care nu am mai vazut-o.
-Unde ma aflu? E cineva aici? strig eu, parca vorbind cu peretii.
-Calmeaza-te copila! Esti intr-o incapere a castelului. Imi spune un om in varsta care tocmai intra dintr-un fel de perete ciudat...
-Domnul Hiriname! tip eu confuza, recunoscandu-l pe batran. Ce s-a intamplat?
-Ashime... erai in padure... aproape sfasiata de un lup... spune-mi si mie: ce cautai tu acolo? E periculos pentru o printesa sa mearga singura prin padure.
Nu din nou acele cuvinte... toata lumea ma trateaza asa.. si credeam ca el e diferit... las capul in jos pentru a nu mi se vedea cele doua lacrimi cristaline care isi fac loc pe obraji
-Ashime.. prostuto... nimeni nu te intelege... dar eu stiu ca in inima ta arde un spirit de luptator! Dar nu-ti garantez ca va fi usor sa te antrenezi...
Acele cuvinte mi-au incalzit sufletul, continuand sa lupt pentru pasiunea mea...pentru ca intr-o zi sa devin mai puternica.~~


Dar o lovitura puterinica de bat ma tranteste la podea, pierzandu-mi sirul amintirilor.....
-Ashime! Ce cauti tu aici la ora asta? Te putea vedea cineva! Si ce stai acolo ? Nu ai vazut ca vin? Unde esti cu gandul? tipa la mine batranul meu maestru, apropiinu-se cu pasi marunti,
sprijinit de bastonul lui. Uneori e aspru dar stiu ca ma iubeste si ca ma invata tot ce stie cu tot dragul. Pentru mine e ca un bunic
-Imi cer scuze maestre! Va asigur c-am fost foarte atenta si nu m-a vazut nimeni... dar am venit aici cu o mare problema... spun eu, facand o plecaciune.
-Da... da stiu... tatal tau.... e foarte dezamagit de comportamentul tau.... imi spuse el cu glas stins.
-Dar eu vreau sa ajut regatul! Spuneti-mi maestre... ce sa fac? spun eu cu lacrimi in ochi.
Barbatul nu mai spune nimic... doar imi face semn sa-l urmez. Deschide un sertar, care scartie mai rau ca o armura veche si ciudat... inautru nu se afla arme ca in toate celelaate sertare... ma uit mai indeaproape si vad zeci de pergamente si harti. Maestrul meu ia cu grija unul dintre pergamente si mi-l imaneaza.
Ma uit mai indeaproape si vad ca e un pergament vechi, galbui, prins cu un cordon negru. Deschid fragilul si prafuitul pergament si descopar cu uimire continutul. "Nu se poate! E oare ce cred eu ca e? Cred ca halucinez... Se poate sa fie oare vorba despre...."

Cam atat :D Sper sa fie pe plakul vostru :-s Si astept comentariile voastre.:*