Prima iubire

[love_anime]

Hristos a inviat! Sper ca ati petrecut un Paste fericit. Acesta e noul meu fic si sper sa va placa.


Cap l


Shinsuke opri masina la baza scarii ce ducea la imperioasa vila cu arhitectura de castel a familiei Minowara. Statu putin cuprins de o teama nelamurita. De la ultima vizita se scursera aproape zece ani. Era oare intelept sa revina azi dupa atata vreme fara sa anunte pe nimeni? In camera de hotel din Okinawa, se trezise dimineata cu gandul la Emi. Fusese strabatut de un fior de groaza, de amintiri dureroase: ultimele saptamani de teama si neliniste, internarea lui Emi, disperarea ceasurilor lungi de asteptare pe holul spitalului in asteptarea imposibilului miracol, apoi, funeralile... Chiar in urmatoarea zi avea sa se intoarca in Tokio fara sa se gandeasca la urmarile sosirii lui. Nu facea si el parte din familie? Cu toate ca nu se mai vazusera de mult timp il vor primi cu bratele deschise asa cum au facut intotdeauna. Dar odata ajuns la destinatie Shinsuke se simtea coplesit de o teama inexplicabila si tulburatoare. Privea emotionat cladirea de piatra rosie, inaltata in mijlocul unui parc, pe o colina care urca in panta lina parca il intampina cu un bun venit la fel ca si arborii ce duceau pana la indepartatii munti. La aceasta ora a amiezii cerul era de un albastru pur si o toropeala grea ce amortea tot peisajul. Cobora din masina supraincalzita si cu inima batand nebuneste urca in graba scarile apoi inspira adanc incercand sa ignore bataile navalnice ale inimii. In acest loc ii intalnise pe verii prin alianta japonezi: de Yuudai, cel mai mare dintre ei se indragostise cand avea cincisprezece ani. Poate se casatorise de atunci fara sa-si aminteasca de iubirea tainica a verisorului lui cu origini engleze.
Shinsuke apasa pe butonul soneriei si astepta nelinistit. Nu avea sa intre nici de Yuudai, nici de tatal lui, ci de matusa Mariko, bunica lui Yuudai. Stapana, femeia vesela cu inima mare, gata sa asculte oricand si sa dea un sfat. Deschise o servitoare imbracata in rochie neagra cu sort albastru deschis.
-Ce doreste domnul?
Shinsuke isi drese glasul si spuse cu cel mai japonez accent de care era capabil:
-Doamna Mariko Minowara poate sa ma primeasca?
-Se odihneste, raspunse servitoarea cu raceala.
Dupa ce strabatuse atata drum nu avea de gand sa plece asa repede.
-Atunci o sa o astept aici. Vin tocmai din Anglia sa o vad..., dar tocmai se deschise o usa si in prag aparu un scaun rulant. Shinsuke isi duse mana la gura pentru a inabusi un tipat ingrozit. Matusa Mariko altadata atat de vioaie si viguroasa. Timpul fusese necrutator cu ea. Cute adanci ii brazdau fata, iar parul alb era lipsit de stralucirea de altadata.
-Vai, doamna, imi pare, bagui servitoarea, dar acest domn refuza sa plece...
-Imi pare rau, ar fi trebuit sa-mi anunt vizita. Nu ma recunosti sunt Shinsuke, fiul Alexandrei. Nu mai vorbise de mult japoneza asa ca se incurca de cateva ori. Privirea batranei deveni rautacioasa.
-Acum imi amintesc de tine. Cum indraznesti sa vi aici?
Tanarul ramase surprins se astepta la o primire calduroasa, avu impresia de parca ar fi primit o palma.
-Iesi imediat afara din casa mea si sa nu mai pui piciorul aici!
Shinsuke ramase ca o stana de piatra. Tensiunea din ultimele saptamani apasa greu pe umerii lui. Dintr-o clipa in alta risca sa se prabuseasca. Vazandu-l nemiscat batrana credea ca o infrunta si incepu sa urle:
-Yuudai! Yuudai!
-Am venit ce se intampla bunico?
Vocea puternica de bariton venea de undeva de pe majestuoasa scara interioara. Shinsuke isi vazu varul aparand. Era la fel de suplu, dar parca mai lat in umeri. Parul negru lucios cu reflexe albastrui si-a pastrat stralucirea. Shinsuke isi aducea aminte in clipa aia de zambetul lui Yuudai, rautacios si superior. Dar astazi nu zambea, ci il privea ostil din cap pana in picioare. Multa vreme tanarul crezuse ca el a fost marea lui iubire de adolescent si inca astazi mai credea. Atunci de ce simtea ca-i fuge pamantul de sub picioare si ca nu mai poate respira? De ce nu-si putea desprinde privirea de la acest var indepartat? Acest barbat rece care il invatase sa calareasca, sa inoate si sa danseze, il batuse la tenis si la sah. Acest barbat care era prima lui iubire.
Shinsuke isi alunga cu greu aceste amintiri care il rascoleau si incerca sa-si limpezeasca gandurile.
-Yuudai! Ce bine imi pare sa te vad. Lamureste te rog acesta neintelegere, dar rugamintea lui ramase fara ecou.
-Shinsuke, prezenta ta o indispune pe bunica. Te rog deci sa pleci. Spunand aceasta il lua incet de mana si-l conduse afara fara nici o explicatie. Odata iesiti afara, Yuudai i se adresa intr-o engleza impecabile.
-Nu stiu ce motiv ai ca sa vii aici si sa ne iei pe nepregatite, dar stiu in schimb ca nu ai deloc inima ca sa faci ce ai facut.
Shinsuke dadu din cap ganditor. Ce naiba putea sa insemne aceasta acuzatie?
-Dar... dar nu inteleg nimic, se balbai el.
-Asta sa le zici altora, dragul meu!
Shinsuke parca traia un cosmar, dar strangerea nemiloasa a degetelor lui Yuudai pe incheietura mainii lui era dovada ca nu visa.
-Da-mi drumul, protesta tanarul.
-Imediat. Te rog sa-mi faci placerea sa te intorci acolo de unde ai venit. Starea bunicii se inrautateste pe zi ce trece si e datoria mea sa o menajez de neplaceri. Asa ca sa nu mai pui piciorul pe aici niciodata, ai inteles?
Nu! Nu intelegea nimic. Simti cum ii fuge pamantul de sub picioare. Culorile cerului, copacilor si muntilor se topira intr-un amalgam. Cu energia pe care ti-o da disperarea se elibera din stransoarea de fier a degetelor lui Yuudai si alerga orbeste spre masina animat de o singura dorinta: sa-si ascunda cu orice pret slabiciunea. Nu putea sa mai reziste, era prea tulburat sa poate sa faca simplu gest de a baga cheile in contact. Isi inclesta mainile pe volan si incepu sa planga coplesit de emotie. Dupa putin timp portiera se deschise. Cu toata furtuna ce-l bantuia, Shinsuke reactiona imediat.
-Pleaca! Lasa-ma in pace! striga el printre suspine.
N-ar fi putu spune cum reusise Yuudai sa il aseze pe locul pasagerului si sa se aseze el insusi la volan, dar atunci cand ridica privirea si o intalni pe cea a barbatului de langa el, i se paru ca interiorul masinii se micsoreza. Shnsuke se simtea neajutorat in fata aurei de senzualitate a varului sau. Pe tampla lui dreapta era o cicatrice de cand a cazut de pe cal. Isi amintea clipa aceea si apoi conturul buzelor parca mai rosii decat cu cateva munute in urma il fascinau. Ar fi vrut sa mangaie chipul atat de indragit altadata, dar tanarul pe care il iubise nu mai exista, dar existau amintirile. Mai ales amintirea unei zile fericite care avea sa-i ramana intiparita in memorie pentru intotdeauna.


Se intorceau amandoi dupa o plimbare prelungita pe vasta proprietate. Yuudai l-a ajutat sa coboare de pe cal. In momentul in care a atins pamantul nu a putut rezista tentatiei care il obseda de la inceputul vacantei si care nu-i scapase perspicacitatii varului lui. In loc sa se indeparteze a ramas nemiscat cu trupul lipit de el, cu mainile asezate pe umerii lui, apoi a tras adanc aer in piept dezvaluindu-si tulburarea care il chinuia si il linistea in acelasi timp. " Da, ma iubeste, acum sunt sigur", gandi tanarul cu inima batandu-i nebuneste. Atunci cu tot curajul tineretii si-a apropiat buzele de cele ale varului sau, oferindu-se unui sarut care nu putea sa interzie. Si apoi Yuudai se dadu cativa pasi inapoi.
-Fii bun Shin, du-te si tesala caii.
Cuvintele au risipit magia clipei si au consfintit umilirea baiatului. Lacrimile i-au incetosat privirea si a alergat spre casa pentru a-si ascunde plansul, dar cand ajunse in camera avu parte de alta surpriza.
O vazu pe mama lui strngandu-si hainele in graba. Ea insasi palida ca un cearsaf, abia putu sa remarce lacrimile fiului sau.
-A iata-te in sfarsit! Termina si tu de impachetat lucrurile. Plecam
-Acum? Nu se poate!
-Haide, grabeste-te. Nu avem timp sa stam de vorba, ma duc jos sa chem un taxi. Dupa mai putin de jumatate de ora parasi vila fara sa aiba timp sa-si ia ramas bun de la cineva.

[Yaku-chin]

Hmm un nou fic nu? Foarte frumos, observ ca evoluezi foarte bine. Acest capitol este foarte frumos si corect scrie, Nu m vazut greseli, nici nu prea le caut insa nu cred ca ai avut, cel putin e nu le-am sesizat. Povestea lui Shin imi place, indragostit de var, varut un tip cam insensibil. Cred ca o sa sufere baiatul dar cum se spune dupa ploaie apare si soarele. Dupa noapte apare si ziua.
Sper sa vi curand cu noul capitol, sunt curioasa ce a determinat-o pe matusa lui Shin sa reactioneze asa.
Bye bye:)

[aoixtenshi]

Dragutz fik.... nu prea am de obiectat si imi plac destul de mult personajele tale deci e OK.
Ma intreb totusi... ce se va mai intampla si ce i-afacut pe toti sa-l urasca pe Shinsuke... dar ca tot vine vorba de el ai putea sa il descri mai amanuntit in urmatorul capitol.

So, Gambate and see ya' la next

[Just Sugar]

frate ce ce s-a intamplat cu matusa lui shin de s-a comportat asa cu el?chiar nu inteleg,dar sper k in urmatorul capitol sa ne explici
deci shin ii indragostit de varul lui...hmmm interesant
o singura greseala am vazut si aia bineinteles de tastare :munute=minute
spor la scris si de abia astept urmatorul capitol^_^

[love_anime]

Dragele mele vreau sa va multumesc ca ati fost alaturi de mine pe parcursul celuilalt fic. Comentariile voastre m-au determinat sa postez in fiecare zi cate un capitol si momentan am de gand sa va torturez in continuare cu acest fic. Va pup:*:*:*.
Ally imi face deosebita placere sa te intalnesc si pe la ficul meu.


Capitolul ll


Trecuse atata vreme de atunci, de ce naiba isi aducea aminte de acele momente indepartate? Din cauza apropierii tulburatoare de Yuudai, fara indoiala si pentru faptul ca se regasea atat de aproape de el, cu inima prada unui sentiment pe care il crezuse de mult stins. De-abia indraznea sa vorbeasca sau sa respire de teama sa nu rupa vraja incantatoare, dar la fel cum se intamplase in urma cu zece ani, Yuudai il respinse spunandu-i:
-Vad ca nu esti in stare sa conduci, unde te duc?
-La hotelul Royal din Okinawa. De acolo am venit aici, dar sa stii ca pot sa ma descurc si singur, multumesc.
-Nu mai spune nimic si leaga-ti centura, spuse Yuudai ca pe un ordin, apoi accelera lasandu-i lui Shinsuke impresia ca dorea sa scape de el cat mai repede.
Cu toata umilinta si furios tanarul incerca sa nu acorde atentie soferului insolent. Cu toata tulburarea isi inabusi o exclamatie contrariata si rautacioasa. Cine se credea el? In aceeasi clipa pe neasteptate, ii aparu in fata chipul lui Emi si un val de tristete se sparse rostogolindu-se asupra lui. Acum nu mai exista nimeni pe lume care sa-l iubeasca si care sa aiba nevoie de el, iar Yuudai mai putin decat oricine. Indignarea ii atata din nou furia.
-Nu crezi ca-mi esti dator cu o explicatie?
Un hohot de ras batjocoritor ii raspunse:
-Dragutul meu, nu-ti sunt dator cu nimic. Doar nu-ti inchipuiai ca bunica o sa te primeasca cu bratele deschise dupa tot ce s-a intamplat.
Ce naiba s-a intamplat? Au aflat oare de sarut, de faptul ca eram indragostit de el si au vrut sa ne desparta, se intreba tanarul fara sa inteleaga ceva.
-D...Dar, nu inteleg nimic. Ce s-a intamplat la urma urmei? Sunt de acord ca trebuia sa fii telefonat sau scris. Totusi...
Nu mai continua, cum ar fi putu sa-i explice lui Yuudai care avea deja o parere proasta despre el. Ii trecu prin minte un gand neobisnuit. Matusa Mariko e batrana poate si-a pierdut mintile, apoi ofta adanc.
-Cred ca am inteles, nu-mi vei spune nimic.
-Stai linistit, nici nu intentionam sa-ti spun ceva.
Shinsuke isi inghiti o replica usturatoare. Cand ajunsesera in fata hotelului, tanarul arunca o privire nelinistita spre fatada cladirii. Il astepta o noapte de insomnie dupa dusul rece pe care la primit la vila matusii sale. Cand tanarul cobora si desfacu portbagajul, Yuudai rase batjocoritor:
-Oho! Dupa cum vad chiar credeai ca o sa te instalezi la noi.
Shinsuke la cat era de nervos aproape ca dorea sa tranteasca valiza si sa planga, dar se gandi ca mai bine sa fie singur ca sa-si dea frau disperarii.
-Chiar nu inteleg de ce m-am asteptat sa fiu primit la voi. Ce iluzie! Apoi se indrepta spre hotel fara sa mai arunce o privire in urma. Sirul neplacerilor nu se incheie in acea zi, pentru ca acum trebuia sa-si adune ultimele forte pentru a-i explica receptionerului, caruia ceva mai devreme ii inapoiase cheia camerei, ca se razgandise si ca vrea din nou camera.
-Imi pare rau, dar s-a ocupat.
-Nu conteaza. Imi convine oricare, nu sunt pretentios.
-Nu mai avem camere libere, un autobuz plin cu turisti a venit putin mai devreme si a trebuit sa montam paturi pliante deoarece nu mai aveam camere libere.
Cu o mana lipita de frunte si cu moralul la pamant Shinsuke nu vroia decat sa se intinda intr-un colt linistit si sa-si linga ranile.
-Vreti sa dau telefon la alt hotel ca sa va pot ajuta? intreba compatimitor receptionerul.
-Nu stiu.
In aceea clipa, o mana apuca valiza si o voce calma rasuna in spatele lui:
-Vino cu mine!
Tanarul se intoarse brusc dand nas in nas cu Yuudai.
-Stiu un loc in care ai putea sa-ti petreci noaptea, adauga el luandu-l hotarat de mana si pornira spre masina.
-Da-mi cheile!
Tanarul ezita suficient de mult pentru a-l face pe acesta sa-si piarda rabdarea.
-Hai odata! Cunosc orasul mai bine ca tine.
De voie de nevoie, tanarul ii dadu cheile, apoi pornira pe strazile care incet incet incepeau sa prinda contur in mintea tanarului. Un labirint de stradute, dintre care cele mai inguste erau inchise circulatiei, brazdau orasul, era aglomeratie, iar terasele cafenelelor se inghesuiau pe trotuare. Dupa putin timp Yuudai opri in fata unei cladiri cu patru etaje, inconjurata de copaci. Portareasa il saluta respectuos.
-Buna seara, domnule.
-Buna seara, doamna.
Apucandu-se verisorul de brat il trase intr-o camera spatioasa, mobilata cu o canapea de piele, doua plante de marimea unor arbusti stateau de o parte si de cealalta a usii, trei fotolii de stiluri diferite, dar de valoare si cu o masuta joasa din marmura alba. Dupa ce arunca o privire prin camera se intoarse spre verisorul sau. Cu siguranta nu locuia la vila si nici casatorit nu era.
-Nu pot sa-ti accept gazduirea, spuse tanarul nelinistit.
-Nici nu ti-am propus nimic, dar fii fara grija nu te voi deranja. In timp ce-i explica unde erau baia, bucataria vazu pe fata tanarului o urma de neliniste si indoiala.
-Asculta, poate nu vrei sa dormi aici, dar e cea mai buna solutie. De ce ti-e teama?
Shinsuke rosise pana in varful urechilor, dar se straduia sa se calmeze. Pierduse de curand femeia pe care o iubise si prietenia unei familii de la care ii ramasera cele mai frumoase amintiri.
-O sa-ti fac o cafea, o sa-ti prinda bine. Intinde-te putin, il sfatui Yuudai.
Dar cu toata nelinistea si tumultul care-i stapaneau gandurile, de cum puse capul pe perna cazu intr-un somn adanc si nu-l vazu pe Yuudai intrand in camera si acoperindu-l grijuliu.

In capitolele urmatoare o sa-l descriu pe Shinsuke si o sa aflati de ce matusa lui a reactionat asa. Pana atunci pa pa:*.

[aoixtenshi]

Ah... si eu care credeam ca s-a terminat cu gandurile alea ale mele.....
Nu prea stiu de ce a reactionat matusa aia asa dar vad ca Yuudai nu vrea sa il urasca ba din contra: chiar incearca sa il ajute si poate va fi ceva intre ei... who knows....

Anyway, sper sa faci ceva frumos din acest fik si ne vedem la next. Bye!

[Yaku-chin]

offf....saracu Shin sincer tu oare pe toti vrei sa ii faci sa sufere, si cotoroanta aia e enervanta rau adica matusasa si Yuudai ma enerveaza cum se poarta cu saracutul baiat....
Sper sa pui nexu cat de curand:D:)

[Just Sugar]

mey mey tu vrei sa ii provoci suferinta saracului shin
si eu care credeam ca in nextul asta o sa gasesc si explicatia comportamentului matusii lui...off doamne se pare k mai am de asteptat
greseli nu am vazut^_^
spor la scris^_^

[love_anime]

Capitolul lll


Cu putin timp inainte de plecarea in Japonia, Shinsuke statuse indelung de vorba cu decanul colegiului Oxford, care era nelinistit in privinta tanarului.
-Sunt convins ca ti-ar face bine sa pleci cateva zile. Nu vreau sa ma amestec in problemele tale, dar esti in ultimul an studiu, treci printr-o perioada grea si nu vei putea termina daca nu esti linistit si cu mintea limpezita. Pleaca undeva intr-o vacanta. Ai familie?
Tanarul zambi fortat. Orfan de mama si de tata, fara frati, fara surori, nu avea incotro sa-si indrepte pasii.
-Nu, nu am pe nimeni, raspunse tanarul. Decat niste verii indepartati pe care nu i-am mai vazut de zece ani si care stau in Japonia.
-Nu conteaza in clipele grele nimeni nu inchide usa unuia din familie.
Shinsuke se plimbase indelung prin parcul unoversitatii si-i reveni in minte momentele petrecute la vila familiei Minowara, partidele de calarit, de pescuit, scaldatul in rau. Acaparat de Emi nu se mai gandise la ei, dar in urma discutiei cu decanul o flacara a sperantei de mult stinsa se aprinse. De ce nu? Datorita acestui impuls, se duse direct la prima agentie de voiaj sa-si cumpere bilet de avion.


Dupa un somn binevenit, Shinsuke se trezi in apartamentul lui Yuudai complet dezorientat. Era dimineata? Era miezul noptii? Obloanele verzi fiind inchise nu putu sa-si dea seama. Vazu cadranul fosforescent al ceasului de mana si constata ca era ora opt. Dormise doisprezece ore fara intrerupere! De cand nu mai dormise asa mult. Se ridica din pat si se duse in salon, unde jaluzelele nu erau cu totul lasate. Le trase si vazu privelistea care se oferea privirii, incepea cu o piata patrata inconjurata de copaci si se pierdea in departare, cu dealurile care margineau orasul. Revenind in camera vazu un bilet lasat de Yuudai la vedere: " Verisorule Shinsuke, scria el, ramai cateva ziledaca vrei. Am facut de curand aprovizionarea. Serveste-te cu ce doresti. Simte-te bine, dar te avertizez sa nu mai pui piciorul la vila. Yuudai" Adauga-se si un post-scriptum:" Pe curand, draga vere".
Isi petrecu jumatate din zi incercand sa inteleaga primirea absurda a matusii sale, vorbele ironice si muscatoare ale lui Yuudai:" Doar nu-ti inchipuiai ca bunica o sa te primeasca cu bratele deschise dupa tot ce s-a intamplat?" Se chinuia sa treaca in revista toate amintirile. Nu putea fi vorba de slabiciunea lui pentru varul sau, doar nu spusese nimanui despre asta. Poate dezlegarea enigmei se afla mai aproape de mama lui, Vanessa. Ca sa plece asa brusc avusese oare loc un conflict intre ea si un membru al familiei. Dar cine? Si din ce cauza? Tanarul isi aminti de o discutie pe care tanarul a avut-o cu mama sa vand se apropia urmatoarea vacanta de vara:" Anul acesta nu ne vom duce in Japonia in vacanta de vara, daca tatal tau ne-a parasit nu mai avem ce cauta. Inainte mergeam asa in familie dar acum..." ceea ce il tulbura si mai mult pe tanar deoarece au mai fost la castel si la cateva luni de la moartea tatalui sau. Negasind nici un fir al dezlegarii misterului, incepu sa se plimbe curios dintr-o camera in alta. Atmosfera se schimba in timp ce parcurgea incaperile. Faianta neagra, robinetele si manerele aurii din baie evocau o mare senzualitate, care se regasea si in camera principala, in care domina catifeaua rosie, draperiile de matase orientale. Merse se faca un dus si-si aminti cum s-a cunoscut cu Emi, ale carei poezii cunoscusera altadata un mare succes, apoi brusc inceta sa mai scrie. Multi spun ca esecul casniciei a determinat-o sa-si caute alinarea in bautura., dar Shinsuke o admira prea mult ca scriitoare astfel fiind foarte flatat cand l-a abordat.
-Te-am remarcat cateva zile, esti unul din cei mai buni studenti. Vrei sa ma ajuti la un curs pe care il pregatesc pentru anul viitor si nu pot singura deoarece ma apuc din nou de scris?
Tanarul simti un fior de incantare. Isi imparti vacanta intre biblioteca universitatii si apartamentul lui Emi. Era o mare dezordine acolo asa incat nemaiputand suporta se apuca de curatenie pana facu luna in apartamentul poetei. In prima seara o gasi innecata in bautura, depasi socul vazand-o asa crezand ca indata ce-i va reveni inspiratia se va lasa de baut. Vrand sa o ajute ii ascundea sticlele sau mai varsa din bautura in chiuveta, o veghea cu atata grija incat intr-o seara aceasta ajunsese sa-i spuna:
-Am atata nevoie de tine, nu ma parasi niciodata. Cu tine simt cum imi revine inspiratia putin cate putin, dar aceasta nu se apucase de scris, studiile lui incepeau sa aibe de suferit, apareau si reprosurile lui Emi deoarece Shinsuke se afunda in lucrarea sa de diploma. Adormi, iar zgomotul unor pasii il trezi din somnul adanc. Il cuprinse teama, se ridica din pat in cea mai deplina liniste si cauta prin intunericul camerei ceva de aparat care poate fi folosit ca arma. Cand se pregatea sa iese se trezi nas in nas cu Yuudai. Tanarul incremenit se spaima nu era constient de spectacolul incantator pe care i-l oferea privirilor lui Yuudai. Era imbracat doar in boxerii care accentuau virilitatea sa in loc sa o ascunda, lasa sa se vada coapsele musculoase si ferme, bustul sau gol oferea o priveliste mirifica a muschilor de pe abdomen. Yuudai parea sa se delecteze cu acest spectacol.
-Draga vere, daca pot sa-mi permit ai un corp foarte frumos.
Shinsuke rosind pana la baza firului de par ii raspunse pe un ton ironic:
- Iar tu ar fi trebuit sa fii intampinat cu un cutit fiindca apari ca fantoma.
-Micutule zapacit ai mancat ceva astazi?
Tanarul se simti jignit de tentativa de alint a lui Yuudai si replica nervos:
-Sa stii ca " micutul zapacit" se pregateste sa dea lucrarea de diploma la litere la Oxford.
Yuudai nu parea impresionat de aceasta remarca.
-Daca esti dotat cu atata inteligenta, atunci foloseste-te de ea, in loc sa te lasi condus de sistemul nervos, care de astfel mi se pare extrem de capricios. Parca ai fii o fata. Si in plus ai vazut scrumiera?
Shinsuke isi pleca ochii si vazu ingrozit ca absorbit de munca uita sa mai numere tigarile fumate.
-Serveste-te cu bautura cata vrei, dar fii dragut ca tin la masa asta si deja s-a imprimat urma paharului.
-Nu ti se intampla niciodata sa fii absorbit de un proiect si sa uiti de orice altceva? Si nu stiam ca voi primi o inspectie ca astfel faceam curat.
Yuudai ridica capacul cutiei in care erau poeziile lui Emi.
-Vad ca pregatesti lucrarea de diploma. Bine in cazul acesta te iert.
-Nici vorba. Subiectul lucrarii mele se refera la Rosseti, Bronte si Goethe, spuse tanarul in timp ce dadu sa inchida capacul cutiei, dar varul sau i-o lua inainte si scoase cateva poezii.
-Da-mi-o inapoi!
-De ce? Am inteles verisorul meu se crede poet, incepu Yuudai sa rada.
-Daca vrei sa stii sunt poeziile lui Emi Stevens.
-Daca le vrei vino sa le recapeti, dar nu prinzi asa repede un jucator de tenis. Calcandu-si mandria in picioare incerca sa le recupereze pentru amintirea lui Emi, dar totul fu in zadar. Umilit se sprijini cu spatele de perete. Yuudai nu mai era baiatul de acum zece ani, astazi era un om matur, a carui barbatie il infricosa. El ii citi gandurile si-i dadu inapoi poeziile.
-Nu stiam ca Emi Stevens s-a apucat din nou de scris.
-Cum indraznesti? Emi a murit de curand. In vreme ce scria aceste poezii se lupta cu boala, cu deznadejdea si cu moartea. Cum iti permiti sa o judeci cu atata usurinta?
-Calmeaza-te, daca ai atata creier precum pretinzi pune-ti inteligenta la treaba: nu aveam de unde sa stiu ca a murit, dar eu personal consider poemele ei mediocre si tu o stii probabil la fel ca mine.
-De stul, urla tanarul isteric cautand cu aviditate si tremurand pachetul de tigari.
-Nu, Shinsuke pedepsindu-te singur nu rezolvi nimic.
-Lasa-ma, tu nu stii ce e dragostea. O iubeam pe Emi. o iubeam.
Yuudai il privi compatimitor.
-Uita-te in ce hal ai ajuns. Fumezi prea mult, reactionezi la cea mai mica provocare, dormi pe apucate si nervii tai sunt la pamant. Trebuie sa constientizezi ca nu moartea ei te-a adus in halul asta ci raul pe care ti l-a facur cand traia. Ce iti dadea in schimb pentru toate sacrificiile? O suferinta adanca, care persista chiar si acum cand nu mai e pe lumea asta. Yuudai puse degetul pe rana. Da, indurase toate reprosurile el, rezistase ca un martir ca sa o ajute sa iasa din descurajare, dar ca rasplata a gasit-o beata moarta sau doborata de ulcerul ei nemilos. Incercase de nenumarate ori sa o ajute chiar si in timpul studiilor lui, dar tot ce facea ea era sa-i reproseze ca mai importante sunt lucrarile lui Shakespeare, Rosstti si altii scriitori decat poeziile ei. Urmau zile in sir in care il acuza pe el de lipsa ei de inspiratie. Amintindu-si toate acestea se simti gata sa planga, dar isi musca buzele. Imbratisandu-l incet Yuudai ii recita versuri din Rossetti si un pasaj din Victor Hugo:
-" O dulce vis, tandru si amar din care ne vom trezi doar in paradis..." de Christina Rossetti si " Dragostea e inchinaciunea pe care ingerii o fac stelelor. Ce gol inseamna lipsa fiintei care umple ea singura intreaga lume! Ah, ce adevarat e ca fiinta iubita devine Dumnezeu! Dumnezeu ar putea fi gelos, daca tatal ceresc n-ar fi facut dinadins intreaga fire pentru suflet, sufletul pentru dragoste! E grozav sa mori din lipsa de iubire. E o sugrumare a sufletului. Voi ce suferiti pentru ca iubiti, iubiti inca si mai mult. A muri din dragoste inseamna a trai in ea." de Victor Hugo. Shinsuke deschise ochii brusc, palid ca hartia, scoase pe neasteptate un geamat si lacrimile incepura sa-i curga pe obraji tradandu-i marea tulburare. Dar in clipa in care Yuudai ii recita versurile emotionante ale Christinei Rossetti, ecou al dragostei si tristetii ceva se rupse in sufletul sau creandu-i o dilema evoicand un dule vis, tandru si amar. Acela al baiatului indragostit de Emi? Sau al adolescentului care se agata de prima iubire?
-Sarmanul meu var, il imbratisa Yuudai murmurandu-i incet la ureche cuvinte de alinare. Shinsuke se feri sa-i spuna ca nu numai Emi ii inspirase o profunda disperare, ci si amintirea unei prime nefericiri din dragoste. Planse multa vreme in bratele varului sau gandindu-se cum a devenit pentru Emi prieten, sprijin si amant.

[love_anime]

Am uitat sa va spun ieri cand am pus capitolul cu o parte din trecutul lui Shin: am impresia ca ficul asta seamana cu celalalt, sa-mi spuneti si voi daca e asa ca sa ma ocup azi cu schimbarea planului sa nu semene cu celalalt. Pa pa va pup.