Predestined paths

[Minnie]

@Japan Lover: o sa te dezamageasca putin intorsatura de situatie:-", dar hei vorba aceea "tot raul spre bine". Multumesc pentru urare >:D< sper sa iti placa si acest capitol si sa citesti in continuare:D

Lectura placuta!

Cap 11: Vesti

- Vorbeai serios cand mi-ai spus ca ma iubesti?

A inghitit in sec, apoi ramasese cu gura intredeschisa. Cu siguranta nu se astepta la asta. Intr-un fel speram sa spuna da...Oare ce as face daca acela era raspunsul lui? Bataile inimii imi erau accelerate si respiram sacadat numai gandindu-ma la asta.
- Te rog, sa fii sincer!
- Esti sigura ca m-ai auzit spunand asta?
- Da. Altfel nu te intrebam.
- Da..asa-i. Vezi tu..
- Alex! Edi! Daca ma auziti, spuneti ceva! ne striga o voce familiara.
- O, Doamne! E Cosmin!
Am sarit in sus si am inceput sa strig uitand pentru un moment de discutia mea si a baiatului cu ochii albastrii. Imediat deasupra acelei groape au aparut Andrei si fratele meu. Pot sa jur ca Edi a rasuflat usurat in momentul cand i-a vazut. Ceva imi spunea ca motivul era altul. Pe mine m-au ajutat prima sa ies, iar pe blond l-au scos ceva mai greu din cauza gleznei fracturate. Cei doi il ajutau pe Ed sa mearga, dar gura lui bro’ nu ii mai tacea. Era precum o moara stricata. „De ce eram acolo? Cum am ajuns? Unde ne e capul?” Si multe altele. Se bucura totusi ca suntem bine. Oarecum bine. Ingrijorati ca nu ne mai intoarcem si ca nu avem telefoanele la noi, au plecat in cautarea noastra. Paznicul de la poarta hotelului le-a spus ca ne-am indreptat spre padure si ei au facut acelasi lucru cu gandul ca poate s-a intamplat ceva grav. Fetele au ramas in camere la hotel, in caz ca ne intorceam, sa ii poata anunta pe baietii.
Cand am ajuns am fost luati cu asalt de un alt val de intrebari, dar ne-a salvat Andrei. Noi eram prea obositii si ne era prea foame. Momentan blondul doar si-a bandajat glezna cu pricina, dar cu siguranta cand ne vom intoarce acasa isi va pune piciorul in ghips pentru cel putin o saptamana. A doua zi, imediat ce ne-am trezit si am savurat micul dejun, ne-am facut bagajele caci ne indreptam spre casa. Desigur ca a trebuit sa fac pe bona pentru Eduard, iar la intoarcere am condus eu si l-am lasat direct la cabana. Nu am mai continuat discutia mea cu el despre acel „te iubesc!”. Oricum, nu cred ca era ceva serios...
Sarbatorile si vacanta s-au sfarsit. Am inceput facultatea, dar si serviciul. Ed scapase in sfarsit de ghipsul de la picior. Mereu imi spunea ca acele 10 zile de stat doar pe langa cabana au fost cele mai plictisitoare, exceptand orele in care il vizitam eu. Spre uimirea mea, pana si Robert a inceput sa ma caute. Nu cred ca imi va mai face in curand astfel de chestii avand in vedere ca i-am facut un scandal de toate zilele. Eram decisa sa-i spun ca vreau o pauza, dar m-am gandit mai bine si am zis sa-i mai dau o singura sansa.

***

Era tarziu. Iar am ramas peste program la firma. Dar aveam atatea lucruri de facut in ultima vreme incat pierdeam notiunea timpului. Am privit ceasul de la mana si am realizat ca daca mai stateam intarziam la cina, din nou. Mi-am luat geanta si am iesit ca din pusca din birou. Din cauza neatentiei m-am lovit de o persoana ce venea din sens opus. Uof! Mereu patesc asta! Dar cine mai era la ora asta? Doua din patru ladite cu pastile au cazut si s-au imprastiat pe podea.
- Imi cer scuze! Ma grabeam si ... l-am privit. Edi! Ce faci aici la ora asta? ne-am aplecat amandoi dupa cutiile imprastiate pentru a le aduna.
- Nu-i nimic. M-am obisnuit cu tine. a ras si la fel am facut si eu. Trebuie sa pregatesc incarcatura de maine si am cam ramas in urma. Dar tu?
- Multa, multa treaba. Ce iti mai face glezna?
- Mai bine ca niciodata! Voiam sa zic ca...
Ne-am intins amandoi dupa aceeasi cutie, mana lui cuprinzand-o pe a mea. Degetele sale se jucau cu ale mele, in timp ce ochii lui ii tintuise pe ai mei parca incercand sa-i patrunda. Fata lui era din ce in mai aproape de a mea. Simteam un gol in stomac. Involuntar, mi-am trecut limba peste buze ca si cum stiam ce urma. Cu o mana mi-a mangaiat obrazul. Cred ca usor-usor ma inroseam sub privirile lui. Un tusit fortat ne-a facut sa tresarim si sa ne intoarcem spre persoana cu pricina. Un barbat inalt, bine facut, saten, se sprijinea de perete privindu-ne cu o expresia a fetei plina de uimire. I-am pronuntat numele in tacere. Ma pierdeam in ochii lui caprui, caci nu gaseam o explicatie destul de buna pentru faptul ca ne aflam in aceea ipostaza. Oare lui ce ii trecea prin minte?
- Cumva deranjez? Pot sa plec, daca da! tonul lui era usor ironic.
- Robert! am sarit in picioare, iar blondul s-a ridicat dupa ce a terminat de strans. Eu...eu... nu e ceea ce pare! Am dat peste el si..
- Hei, hei! Linisteste-te, iubito! m-a luat de dupa gat, sarutandu-ma scurt pe buze.
Zambea smechereste, apoi si-a indreptat privirea spre Edi. Daca acele priviri care si le aruncau ar fii intepat, cu siguranta amandoi ar fii fost in chinuri pana acum. Rob parca se umfla in pene precum un curcan ca eu ma aflam la bratul lui si nu la bratul blondului. Nu imi placea cand era asa rautacios.
- Salut si tie, „amice”!
Am observat ironia din vocea sa si l-am inghiontit dadu-i un cot. Edi a dat din cap, apoi a plecat salutandu-ma si pe mine, ceva mai prieteneste decat pe iubitul meu. La scurt timp am coborat si noi indreptandu-ne spre masina mea, caci el venise la firma cu un taxi.
- De ce nu mi-ai spus ca vii? Te luam de la gara.
- Voiam sa iti fac o surpriza.
- Ei bine, chiar ti-a reusit!
S-a apropiat de mine si m-a sarutat. Ce ciudat...Nici nu am inchis ochii. Parca ma sarutam cu un simplu prieten. Parca nu simteam nimic pentru aceasta persoana care s-ar fii presupus ca e iubitul meu, baiatul de care se presupune ca sunt indragostita si pe care il iubesc. Acei fluturasi din stomac pe care ii simteam, fiorii din tot corpul parca au disparut acum. Tanjeam dupa un sarut mai cu viata, dupa un sarut ca a lui...Eduard?! Eram confuza. Ce se intampla cu mine...?! Ne-am desprins din sarut si am pornit motorul masinii luand-o din loc.
- Mai am o surpriza. a tras aerul in plamanii apoi l-a dat afara. Clubul sportiv la care sunt s-a mutat in Londra si pentru ca sunt unul din cei mai buni jucatori ai echipei...sunt nevoit sa ma mut si eu!
- Poftim?!
- Da. Sunt cateva cabane pe langa padure si acolo stau cu un coleg de echipa, Marius. Iti vine sa crezi Ale? Acum o sa ne putem vedea foarte des! m-a sarutat entuziasmat pe obraz.
Eu am zambit, dar nu cred ca am avut un zambet mai fals ca asta in viata mea. Adica, da, ma bucuram ca in sfarsit ne putem vedea mai des, dar...inca eram confuza in ceea ce ma privesc sentimentele mele fata de el.
M-a ghidat spre noua lui locuinta. Am facut undeva la dreapta inainte cu cateva case de cabana blondului. Am mai mers aproximativ 10 minute apoi am oprit in fata unei cabane mai mari decat cea a lui Ed. M-am uitat in jur si am putut observa ca toate semanau intre ele. Luminile erau stinse. Probabil colegul lui era plecat, caci era cam devreme sa doarma. Satenul a coborat, venind la geamul masinii de pe partea mea.
- Nu intrii? nu aveam timp, plus ca imi era teama ca el sa nu aibe ganduri „mari” cu mine.
- Nu pot...ma grabesc sa ajung acasa. Le-am promis ca ajung asta seara la cina, desi am cam intarziat. pentru un moment m-am panicat ca isi va dea seama ca nu vreau.
- OK! Nu vreau sa-i dau alte motive lui Cosmin sa nu ma placa pentru sora lui. a chicotit.
M-a sarutat scurt pe buze apoi s-a indepartat de masina.
- Ne auzim la telefon! Te iubesc!
- Da. Si eu..
Am pornit motorul indreptandu-ma spre casa. Mii de ganduri mi-au invadat mintea, dar am incercat sa ma concentrez pe condus. Numai un accident mi-ar lipsi, ca in rest am de toate. Am scos un oftat. Intr-un final am ajuns, am lasat masina in garaj si am fugit direct in bucatarie unde Cosmo si Deea tocmai se pregateau de cina. Mi-am cerut scuze pentru intarziere, apoi le-am povestit noutatile.
- Tipul asta... Alexandra, nu pot de nici o culoare sa-l accept! Nu imi inspira incredere!
- Oh, haide Cosmo! Nu i-ai acordat nici macar o sansa!
- Ba da. Inainte sa te insele, de atunci mi-am schimbat parerea.
- Oamenii mai gresesc. Stii ce? Las-o balta! Oricum, sunt cam confuza in legatura cu el. Nu stiu daca o sa mai tina mult...
- Are legatura cu Ed? intreaba castaniul fara macar sa banuiasca tot ce se intamplase intre mine si el. Ati fost cam apropiati in ultima vreme...
Se uita la mine asteptand un raspuns. Ce puteam sa-i zic? Nu voiam sa-l mint, dar nu aveam destul curaj nici sa-i spun adevarul. Nu obisnuiam sa am cu el astfel de discutii. Spre norocul meu, o aveam pe Andreea de partea mea care mi-a sarit in ajutor precum un colac de salvare.
- Iubitu’, ca veni vorba de Eduard, ce ti-a zis de plecarea lui?
- Ce plecare? intreb nedumerita.
- Uitasem. Mi-a spus ca isi viziteaza mama si ramane acolo pentru o perioada. Ma rugase sa-l duc cu masina la aeroport, dar nu pot si nici Andrei, are masina in reparatii. N-a vorbit cu tine, Alex? Ca l-am trimis la tine.
- Nu mi-a zis nimic. Dar cand pleaca?
- Maine, la 9 trebuie sa fie la aeroport.
- Cum?! am exclamat aproape tipand. Adica.. nu e cam dintr-o data?
- Mama lui are niste probleme de sanatate si acum se simte si mai rau. Vrea sa-i fie alaturi. Intelege-l si tu!
- Da..O sa vorbesc eu cu el. Cosmin mi-a zambit satisfacut
Imediat ce am terminat de mancat si de strans masa, am fugit in camera mea sa-l sun pe blond. Probabil asta voia sa-mi spuna atunci cand am fost intrerupti de Robi, dar nu a mai apucat. Telefonul il avea inchis. Drace! O sa mai incerc maine inainte sa plec. Macar stiam la cat trebuia sa fie la aeroport. Dar el..de ce nu m-a suna sau nu mi-a lasa macar un mesaj ca pleaca? Mi-am stors creierii in incercarea de a gasi o explicatie cat timp m-am demacheat si am facut un dus. M-am schimbat in pijamele si m-am trantit in pat, dar nu inainte sa imi pun ceasul sa sune. Ce aiurea! Sambata sa ma trezesc devreme, chiar e un chin curat. Am adormit la scurt timp dupa ce am pus capul pe perna.
A doua zi am sarit ca arsa din pat. Ma trezisem prea tarziu din cauza ca tot dadusem alarma pe amanare. Cred ca in mai putin de 15 minute am fost gata. Pe drum am incercat din nou sa-l sun, dar mobilul tot inchis il avea. O sa-i dau cu telefonul ala in cap data viitoare, ca degeaba il are! Cand am ajuns la cabana lui am inceput sa claxonez, dar blondul nicaieri. Am iesit in graba din automobil si am batut la usa, nimic. Ah, la naiba! Am urcat din nou la volan si m-am indreptat in viteza spre aeroport. Slava Domnului ca nu era aglomerat! Am parcat masina neglijent si am inceput sa alerg de teama sa nu fii plecat inainte sa vorbim. Am inceput sa-l caut cu privirea prin multimea de oamenii. Il confundasem deja cu trei persoane. Cred ca unul din ei m-a catalogat drept o nebuna cu acte in regula cand i-am trantit un telefon in cap. Deja obosisem de atata cautat. Chiar cand voiam sa renunt gandindu-ma ca probabil e in avion, l-am vazut tocmai cand trecea carand dupa el trolerul. Am grabit pasul ajungand spatele lui.
- Ti-a mai spus cineva ca degeaba ai mobil?! Daca nu, afla de la mine!
Stateam cu mainile in san batand din picior. S-a intors cu fata spre mine, vizibil surprins de aparitia mea.
- Ce cauti aici, miss? a chicotit. Vrei sa ai probleme cu Robert?
- Nu stie. Sforaie si patul sub el la ora asta. am zis amuzandu-ne. Iar tu ce tocmai faceai?Plecai fara sa imi spui!
- Oricum ai aflat, altfel nu veneai aici, acum. i-am scos limba jucaus apoi m-am apropiat de el, imbratisandu-l.
- Ai grija pe drum si transmitei mamei tale insanatosire grabnica! i-am sopitit la ureche.
- Multumesc, Alex! Si tu ai grija, in special cu prietenul tau...Imi promiti ca te vei gandi la ceva cat voi fii plecat?
- Ce anume?
O voce anunta ceva despre zborurile ce vor decola in curand. Se pare ca printre acelea se numara si avionul lui Eduard, caci s-a desprins de mine cam agitat si pe picior de plecare.
- Am de prins un avion! Trebuie sa fug.
- Stai! Nu mi-ai rasp...dar nu am reusit sa sfarsesc fraza, deoarece buzele mi-au fost prinse intr-un sarut senzual dat de Edi. Inima mea iar o luase razna.
- E o copie, poate o sa ai nevoie. si-a strecurat mana in buzunarul meu si a retras-o la fel de repede. Pa! mi-a facut semn in timp ce se indeparta.
- Ah, ce ma enervezi cand faci asa! i-am spus pe un ton ce voia sa fie suparat, ignorand cel de-al doilea gest.
Mi-a zambit, apoi a urcat scarile rulante. Am bagat mana dupa obiectul varat in buzunar, era o cheie. Daca nu ma insel, chiar cheia de la cabana lui. Wouw! Asta chiar m-a luat prin surprindere. Si totusi, de ce mi-a dat-o?
...Sa te intorci cu bine Eduard, altfel o sa ai mari probleme cu mine!