Predestined paths

[Minnie]

Multumesc:* marya pt comm si ma bucur nespus ca iti place ce citesti >:D<! Am venit si cu nextul! Lectura placuta>:D<!

Cap 6: Sentimente contradictorii

Mi-am parcat masina in locul obisnuit din fata firmei si am coborat grabita, aproape uitandu-mi geanta pe scaunul din dreapta. De data asta chiar venisem tarziu la munca. Purtam o camasa in dungi verticale, subtiri cu alb si negru si cu un fel de curea ce venea chiar sub sani, o fusta de un gri spre negru si in picioare niste cizme lungi pana la genunchii cu toc ortopedic. M-am indreptat cu pasi repezi spre intrare, apoi am urcat spre biroul meu cautandu-l cu privirea in tot acest timp pe Eduard, dar nici urma de el. Imediat ce m-am asezat pe scaunul de la birou meu incercand sa-mi trag rasuflarea, Cristina si-a facut aparitia ca un uragan in fata mea. Era imbracata elegant ca intotdeauna, o camasa alba cu maneci pana la cot si pe deasupra ca un sarafan-rochita ce ii ajungea pana deasupra genunchiilor de culoare inchisa, iar in picioare pantofii luciosi cu toc inalt.
- Scumpo, ceasul nu-l mai auzi?! mi-a zis razand usor. Am zambit nevinovata. Imi place sa stau pana tarziu in noapte pe net, dar de data asta chiar exagerasem si nu am reusit sa ma trezesc mai devreme.
- Promit ca nu se va mai intampla! am ridicat mana dreapta in aer tinand palma desfacuta. Deci, ce facem azi? am intrebat-o ca si cum as fii fost dornica de munca, dar tot ce voiam era sa termin mai repede si sa ajung la Edi.
- Azi avem cam mult de munca, de fapt nu doar azi, ci toata saptamana. Avem niste facturi din urma pe care trebuie sa le verificam si o sa ne ia ceva timp, mai ales ca baietii nu ne mai pot ajuta. m-am strambat nemultumita. Ce „noroc” aveam si eu! Dar ce-i cu graba asta? a intrebat nedumerita.
- Pai...eu...
- A, stai! Nu imi zice! m-a intrerup blonda entuziasmata. Vrei sa stai mai mult cu Eduard! Dar cine te-ar condamna, e chiar dragut, iar voi doi v-ati potrivi! vorbea repede si clipea des din gele ei lungi. O priveam socata cu o urma de amuzament.
- Esti nebuna! m-a bufnit intr-un final rasul. Si in plus, e „luat”, la fel ca si...
- Nu! m-a intrerupt aceasta din nou. Nu ti-a spus? Chiar zilele trecute a pus capat relatiei lui cu tipa aia.
- Poftim?! nu imi venea sa cred ce aud. De ce? Ce s-a intamplat? o intrebam cu o urma de ingrijorare in glas.
- Nu stiu. Mi-a zis Razvan si am inteles ca e ceva serios. Asa ca scumpo, nu mai pierde vremea si pune repede mana pe bombonelul ala! o priveam dezaproband din cap, in timp ce ea imi zambea multumita. Oare cum se simtea? Uof! Trebuia urgent sa vorbesc cu el!
Ne-am apucat imediat de afurisitele alea de facturi, dar tot am terminat destul de tarziu. Nici nu voiam sa ma gandesc ce de munca voi avea pentru zilele urmatoarele. Mi-am luat la revedere de la colega mea care isi sfarsise programul, la fel ca Andreea, Cosmin si altii. Am coborat la etajul unu, apoi am intrat val-vartej pe usa ce dadea spre depozit. Lumina era destul de slaba ceea ce ma facuse sa simt putina...nesiguranta. In incapere rasunau doar pasii mei din cauza tocurilor si ciudat, nici urma de cineva. Ochii mei negrii il cautau printre rafturi, dar parca intrase in pamant. Probabil nu a venit azi...Dezamagita de situatie, am oftat cu gandul sa imi iau si eu talpasita, dar cand m-am intors am scos un tipat ce a rasunat in tot depozitul dandu-ma cativa pasii inapoi. Era chiar in spatele meu, aparand parca din umbra.
- Usor! Chiar asa urat sunt? a intrebat ironic.
- Nu, nu! am rasuflat usurata ducandu-mi mana in dreptul inimii. Doar ca m-ai luat prin surprindere...a schitat un zambet, apoi a inceput sa se plimbe printre rafturi, iar eu l-am urmat imediat ce mi-am „revenit”.
O tacere enervanta s-a asternut precum bruma in zilele geroase de iarna. Nici unul din noi nu spunea nimic. Am inceput sa oftez fara sa imi dau seama. Nu stiam cu ce sa incep. Aveam o groaza de lucruri de lamurit...
- Aaa...scuze ca nu am venit mai devreme, am avut ceva treaba la birou azi...am spart gheata, sovaind.
- Stiu. mi-a raspuns categoric uitandu-se la mine. Ochii lui albastrii se plimbau pe corpul meu, de sus in jos, analizandu-ma. Dar nu de asta te afli aici! Am dreptate?
- Da...i-am raspuns uimita de cat de bine m-a „citit”. Voiam sa imi cer scuze pentru comportamentul lui Robert! Si iti multumesc pentru ce ai spus...M-ai salvat de la o eventuala cearta. i-am zis privindu-l in ochii.
- Mda...A fost o nimica toata! Dar, ca sa fiu sincer, cred ca te-ar fii ajutat o cearta zdravana sa iti dai seama ca altele sunt sentimentele tale! mi-a spus pe un ton sigur.
- Poftim?! am facut ochii mari, nu imi venea sa cred ce auzeam. Ce stii tu despre sentimentele mele? Nici macar nu ma cunosti indeajuns de bine ca sa vorbesti! incepeam sa imi pierd cumpatul.
- Esti sigura ca il iubesti? Ca mereu l-ai iubit? facea pasi marunti, apropiindu-se de mine. Fii sincera cu tine insuti! Daca ar fii fost asa, de ce nu mi-ai spus? De ce nu ai adus niciodata vorba de el? E doar o relatie bazata pe obisnuita. Iar el...
- Taci! am tipat intrerupandu-l.
- ... chiar crezi ca nu mai are pe alta acolo?
Intrebarea lui m-a facut sa impietresc. Totul era asa confuz. Cu siguranta Cosmin a avut grija sa-l puna la curent cu tot si desigur in „felul lui” si cand spun asta, adica intr-o umbra nu prea frumoasa pe baiatul ce imi e iubit. Prin minte incepusera sa se plimbe fara noima neintelegerile, indoielile mele in legatura cu relatia la distanta pe care o aveam cu Robi. De ce? De ce acum? De ce Edi imi provoca aceste lucruri? Mi-am dus mana la frunte, masand acel loc in incercarea de a ma calma. L-am vazut cum se pregatea sa imi tranteasca o alta intrebare stupida.
- Taci...i-am spus din nou, glasul tremurandu-mi. Trebuia sa-mi dau seama ca esti pus la curent cu toata treaba asta, dar ce pacat ca nu ai fost informat corect.
L-am apucat cu ambele maini de camasa bej ce o purta descheiata la primii doi nasturi si l-am tras spre mine, chipurile noastre fiind la doar cativa centimetrii departare. Datorita tocurilor, eram cam la aceeasi inaltime. Ii simteam rasuflarea pe fata. Respira sacadat. Ochii nostri se intersectara si parca voiau sa se patrunda. La inceput m-a privit cu uimire, apoi a scos la iveala un zambet smecher, de parca asta ar fi asteptat.
- Vrei sa iti demonstrez ca am dreptate in ceea ce te priveste pe tine?
- Nu ai ce sa imi demonstrezi! Vorbesti numai prostii! i-am raspuns pe un ton sigur.
- Asta ramane de vazut! a chicotit, iar in secunda urmatoare mi-a curpins talia cu ambele maini unindu-ne trupurile. Sanii mei erau presati de pieptul lui bine sculptat. Simteam cu nu mai respiram regulat, parca uitand sa fac acest lucru.
- Hei, ce faci?! intrebam panicata, in timp ce ma zbateam sa scap din stransoarea lui.
Am incetat pentru cateva momente, caci nu mai aveam un strop de putere. Acum ca il priveam de aproape am realizat conturul perfect al chipului sau ce semana precum un inger... Cu o mana ma tinea de mijloc, iar cealalta pe nesimtite si-a strecurat-o in parul meu des si lung. Isi muta privirea de la diamantele negre la buzele mele si inapoi. „Ce voia sa faca?” Dar n-am asteptat prea mult „raspunsul” caci in secunda urmatoare m-a sarutat. Si-a apasat usor buzele sale moi de ale mele. Fiind inca in stare de soc, nu am inchis ochii. Simteam ca nu mai pot respira si intr-un moment prost ales, am incercat sa trag aer in plamanii. Blondul profita de ocazie, iar acum limba acestuia se plimba libera prin gura mea. O, Doamne! Nu imi placea sa recunosc, dar aveam o senzatie placuta, acolo in bratele lui in timp ce ma saruta. Am inchis ochii, lasandu-ma purtata de starea de euforie pe care o simteam. De pe pieptul lui, mana mea s-a urnit cu usurinta in parul sau ciufulit, iar cu cealalta ii simteam inima ce ii pulsa cu putere.
Un scartait puternic provocat de balamalele usii ne-a intrerupt acel „episod”, facandu-ma sa ma smucesc din bratele blondului. In fata noastra si-a facut aparitia un barbat in varsta, ceva mai proportionat, nu foarte inalt ce se ocupa cu stransul gunoiului dupa program.
- Salut, Ed! Nu credeama ca o sa te gasesc acum, aici! s-a auzit vocea groasa a acestuia. A, buna seara domnisoara Taylor! Ma scuzati ca nu v-am observat mai devreme! a spus indreptandu-si privirea spre mine dand usor din cap.
- Buna seara...eu...ma scuzati, trebuie sa plec! si am iesit in graba din aceea incapere, dar nu inainte sa-l mai privesc o data pe Eduard.
Nu imi venea sa cred ce tocmai se intamplase intre mine si el. De fapt, nu imi venea sa cred ca imi placuse. Ce urma? Sa ma indragostesc de el? Asta incerca sa faca? E un idiot. Un mare idiot! Eram confuza si nervoasa. Aveam nevoie mare sa ma linistesc.

Din aceea seara nu am mai fost sa-l ajut pe Edi la depozit si spre norocul meu nici nu ne-am intalnit pe holurile cladiri. Aveam prea mult de munca la birou. Era cel mai convenabil pretex ca nu ma puteam duce. Nu voiam sa creada ca ii dau dreptate sau ca imi este frica de ceva anume. Dar tot ce faceam era sa ma gandesc la el, la acel sarut, la vorbele lui, la absolut tot. Pana si Robert imi reprosa ca se intampla ceva cu mine, ca sunt distanta de parca as visa mai tot timpul cu ochii deschisi. Iar ma sufoca cu gelozia lui crezand ca am pe altcineva, dar eram prea satula sa ma mai iau la cearta cu el din asta, asa ca il lasam sa isi faca „numarul” si incheiam printr-un simplu „Pa! Mai vorbim!”.
In ultima zi lucratoare din saptamana am reusit sa finalizez singura de verificat toate facturile din urma, caci Cris’ plecase deja cand i se terminase programul. Nu aveam nici o indoiala ca in cladire mai eram doar eu si, poate, acel barbat ce il intalnisem la depozit. Mi-am luat geanta de pe birou si m-am indreptat spre lift. Am intrat alene in cabina, dar inainte ca usile acestuia sa se inchida, un brat puternic l-a oprit facandu-si aparitia Eduard. Si cand credeam ca a plecat deja, dar ce ma inducea in eroare: ce cauta el la etajul asta?!
- De ce nu iei celalalt lift daca vrei sa urci? l-am intrebat in momentul cand s-a intors spre mine dupa ce facuse „stralucita boaca” de a apasa pe butonul al carui numar era 10.
- Pentru ca vreau sa vorbesc cu tine si altfel stiam ca nu te pot retine. a spus pe un ton calm cu o urma de tristete in voce.
- Ce, iar vrei sa ma saruti sau acum trecem mai departe? am ironizat eu situatia.
- Uite ce e, imi pare rau! Stiu ca nu am nici un drept sa ma bag in viata ta..si..a lasat capul in jos de parca nici nu auzise comentariul meu rautacios.
Am vrut sa ma apropii de el sa-i ciufulesc parul sau blond si des, in semn ca totul a trecut, dar o zdruncitura puternica m-a facut sa ma izbesc de peretii liftului. In secunda urmatoare singura sursa de lumina venea de la semnul verde pe care scria EXIT.
- Ce naiba s-a intamplat? am intrebat panicata.
- S-a blocat liftul intre etaje. mi-a raspuns enervat de situatie. Nici macar nu am semnal la telefon! l-am verificat si eu pe al meu si eram in aceeasi situatie.
Cat timp a butonat ceva pe acolo, care, dupa spusele lui, reusea ca cineva sa isi dea seama ca suntem blocati in lift, eu simteam cum raman fara aer. Mi-am dat jos sacoul negru ce-l purtam, ramanand in camasa pe care am descheiat-o la primii doi nasturi. Nu suportam spatiile mici si inchise, mai ales ca era foarte intuneric. M-am impins in perete si parca genunchii nu imi mai sustineau greutatea, lasandu-ma sa o iau usor in jos. Doua brate puternice mi-au cuprins talia si picioarele. M-a pus in bratele sale, Ed asezandu-se pe jos.
- Sunt grea...mai bine...am incercat sa protestez.
- Shhht! m-a intrerupt.
Am incetat sa ma mai contrazic si mi-am lasat capul pe pieptul lui, iar el se juca in parul meu, mangaindu-l usor. In alte situatii as fi adormit instantaneu cu un asa „tratament”, dar acum eram prea speriata si nelinistita caci nu stiam cine si cand vor veni sa ne scoata din prostia asta de lift. Trebuia sa fac ceva care sa imi distraga atentia...
- Auzi...? am spart tacerea ce se asternuse. Pot sa te intreb ceva mai personal?
- Ascult!
- De ce te-ai despartit de prietena ta?
- Hmm, vestile circula repede! a chicotit, iar dupa un oftat scurt a continuat. Ti-am zis ca aveam o relatie mai mult la distanta. Din cauza ca parintii ei sunt despartiti, verile si uneori chiar si sarbatorile le petrece in America, la mama ei. In restul timpului sta cu tatal ei aici, in Anglia. Se pare ca distanta si-a spus cuvantul...eu nu o iubeam, cica ea da...Intre timp si-a gasit pe unu pe acolo. In ultima vreme vorbeam tot mai rar, era mult mai distanta si am aflat ca e cu cineva cand mi-a trimis un mesaj. Gresise destinatarul. M-am simtit tradat...caci altceva nu as putea sa simt...
- Cum adica nu o iubeai? De ce mai stateai cu ea atunci? am intrebat total dezorientata.
- Ale, era buna. Si cand zic buna, ma refer la toate aspectele! a inceput sa rada usor cu subinteles, molipsindu-ma.
- OK...gata ajunge! Ne deviem prea mult de la subiectul propriu zis. Dar esti indragostit de altcineva? Doamne intrebarile imi ieseau pe gura fara sa le gandesc. De unde atata tupeu? Nici eu nu stiu.
- Poate...poate nu!
- Hai nu te mai juca si zi-mi, cine e? O cunosc?
- O sa iti zic...dar altadata, curioasa mica ce esti. m-am incruntat, dar nu am mai insistat cu interogatoriul. Pana la urma aflasem ce ma interesa: ca el e bine. Te-ai mai linistit? m-a intrebat grijuliu.
- Da, multumesc! continua sa se isi plimbe mainile delicat prin parul meu, dandu-mi o stare de somnoleta. Oboseala isi spunea cuvantul.
Nu stiu ce a urmat, caci la scurt timp am atipit si m-am trezit usor sarutata pe frunte. Ma aflam deja in patul moale si calduros din camera mea. Am vazut cum „vinovatu-l” tocmai iesea usor pe usa in asa fel incat sa nu faca zgomot. Eram prea obosita ca sa ma ridic si sa-l strig, adancindu-ma intr-un somn adanc si fara vise.