Predestined paths

[Minnie]

Multumesc frumos pt comentarii si aprecieri Strawberry si Nana-Ren :*:*! Am venit si cu nextul, sper sa va placa si acest capitol! Spor la citit!:*

Cap 2: Vis si...realitate

Din nou acelasi coridor ingust si intunecat, doar o fereastra mica pe partea stanga din care se reflectau razele lunii pline. In capatul coridorului o usa intre-deschisa ce era precum luminita de la capatul tunelului. Ca si atunci, am inceput sa alerg spre acea usa care la inceput se tot indeparta dar dintr-o data s-a oprit, lasandu-ma sa pasesc prin ea totul transformandu-se intr-o lumina alba de-a dreptul orbitoare. Am inchis ochii si cand i-am deschis din nou, ma afla intr-o camera slab lumina de luna de afara printr-un geam. Totusi am putut distinge un pat, un birou si o biblioteca plina cu carti vechi, dar toate erau ravasite si pline de praf. Am inceput sa pipai peretele in cautarea unui intrerupator cand am simtit o mana pe umarul meu. M-am intors si m-am lipit de peretele din spate. In fata mea distingeam o silueta masculina, era cu cativa centimetri mai inalt ca mine. Ii simteam privirea atintita pe chipul meu, dar tot ce puteam vedea datorita luminii slabe era parul lui de un saten spre blond ce ii era ciufulit. Nu stiu de ce, dar nu imi era frica, mai mult, m-a cuprins o dorinta arzatoare de a-l vedea, de a-l studia. Am inceput sa ma apropii, lumina de la geam mutandu-se deasemenea si descoperindu-i parti noi din trupul sau. Mi-am ridicat mana dreapta cu intentia de-al atinge si inainte ca acest lucru sa se intample...

Am sarit ca arsa din pat. Din nou. De ce? Acelasi vis de cateva luni, acelasi final. Nici acum nu am reusit sa aflu cine era acea misterioasa persoana. Nu intelegeam de ce eram asa curioasa si ce era mai ciudat, ma simteam atrasa de el. Mi-am scuturat capul in incercarea de a-mi alunga acele ganduri de-a dreptul ridicole si mi-am indreptat privirea spre ceasul aflat pe dulapul de langa pat. 7 fara ceva. Mai devreme decat ma asteptam. Initial imi pusesem alarma pe la vreo 8 si se pare ca am fost mult mai matinala. M-am ridicat alene si mi-am facut siesta de dimineata. Am luat pe mine lucrurile pregatite cu o seara inainte si anume o pereche de pantaloni albi iar in sus o bluza cu dungi orizontale albastre si albe ce era putin decoltata.
Intre timp s-a trezit si Cosmin, deasemenea pregatindu-se si el, iar micul dejun l-am savurat impreuna discutand despre mutarea noastra. Desi in mai putin de o ora paraseam casa, totusi inca mi se parea ca totul este un vis, ca din moment in moment ma voi trezi cu o galeata de apa in cap de la Cosmo in timp ce tata tipa la el amenintandu-l ca daca voi raci i-l va pedepsi lasandu-l o buna bucata de timp fara jucarii, asa cum se intampla de cele mai multe ori... se pare ca doar voi ramane cu speranta...
Am carat toate bagajele afara apoi le-am dus la masina, un mini-jeep de culoare neagra si foarte incapator. O parte din lucrurile noastre le trimisesem deja cu cateva zile in urma la noua casa.
- 'Neata! Mai aveti locuri libere la clasa intai? o vocea familiara se aude chicotind.
- 'Neata! Pentru tine Deea avem chiar langa sofer! am spus eu, amuzandu-ne.
Imediat fratele meu a sarit sa o ajute cu bagajul ei, depozitandu-l in portbagajul aproape full. Andreea era imbracata intr-o pereche de blugi mai inchisi la culoare, in sus avea o bluza mov ce venea mai libera de sub sanii si parul il avea prins in doua codite facute coc din care tasneau cateva fire rebele, doar cateva suvite ii mai mangaiau chipul de copil.
- Hei! Gata, stop! E prea de dimineata pentru asta! am spus ironica incercand sa ii despart din nenumaratele saruturi pe care si le dadeau.
- Stai! Inca unu, doi, trei...Gata! chicoti satena. Dar Robi? Nu vine sa te salute..? m-a intrebat nedumerita.
Cosmin si-a dat ochii peste cap. Era clar ca nu voia sa ia parte la discutie asa ca s-a dus in casa sa mai de-a o raita in caz ca am uitat ceva.
- Nu...In dimineata asta pleaca si el in cantonament! Stii fotbal...si oricum saptamana asta am stat numai si numai cu el. A fost ca un fel de...”pe curand!”. Am schitat un zambet, dar nu stiu cat de bine mi-a iesit, caci prietena mea m-a imbratisat. Se pare ca de ea nu ma pot ascunde, ma cunoaste prea bine si nu are nevoie de multe cuvinte sa isi dea seama ce simt, de fapt.
Ne-am despartit din imbratisare in momentul cand usa de la casa se auzi trantindu-se semn ca a aparut si bro’. Cei doi s-au indreptat spre masina, eu ramanand inca cu privirea atintita spre acel loc. Analizam fiecare coltisor si amintirile isi faceau loc in mintea mea, proaspete ca si cum ieri s-au intamplat. Ochii mei negrii au dat de o pancarda alba de pe gazonul perfect pastrat, si pe aceasta era scrijelit cu litere de tipar negre „DE VANZARE” si un numar de telefon.
- Stiu...si eu ma simt la fel! doua brate masculine ma bateau usor pe umeri. L-am privit. Era a doua oara in viata mea cand l-am vazut pe Cosmin atat de serios. Va fi bine! Acum, hai sa mergem...mai tarziu se aglomereaza! mi-a zambit molipsindu-ma si ne-am urcat in masina.

Tot drumul am glumit, am ras astfel timpul trecand mult mai usor. In mod normal ar fi trebuit sa facem in jur de patru ore pana in Londra, dar se pare ca stopurile noastre si aglomeratia prinsa ne-a intarziat cu doua ore. Cosmo stia foarte bine unde se afla casa, avand in vedere ca a mai fost de cateva ori personal, impreuna cu Deea, sa o vada. Noua locuita era situata undeva spre periferia orasului, departe de aglomeratia acestuia si de zgomotele infernale provocate de claxoanele automobilelor. Era precum un mini-orasel format numai din casute, fiecare avand imprejur un gard alb, mic de inaltime, iar in interior gradini frumos aranjate cu flori si pe alocuri o bancuta sau un leagan. De pe straduta atat de linistita unde oameni se deplasau mult mai usor cu scutere, biciclete sau chiar pe jos, am putut zari chiar doua parcuri frumos amenajate si atat de atent pastrata curatenia, ceea ce m-a facut sa am o parere foarte buna despre noul meu orasel.
La cateva minute de mers, fratele meu a parcat masina in fata garajului unit cu locuita propriu-zisa. Am coborat, dezmortindu-ne oasele printr-o mica incalzire ca la orele de sport. Dupa ne-am luat bagajele si am intrat pe usa principala a casei ce dadea intr-un hol, iar in capatul acestuia o alta usa ce dadea spre gradina din spate. Pe partea stanga se afla bucataria, fata in fata cu aceasta sufrageria ce nu se despartea de hol printr-o usa, iar in capat pe stanga, scarile ce duceau spre cele doua camere mansardate si baie.
- Wow! E...perfecta! am exclamat analizand fiecare particica a incaperilor. Camera mea e superba, exact asa cum trebuie sa fie! am inceput sa tip si sa sar in sus cand am vazut ca totul era facut pe placul meu: peretele de un albastru marin se potrivea perfect cu mobila de un maroniu deschis in combinatie cu un turcoaz. Aveam sa stau singura singurica de aceasta data, in timp ce fratele meu va imparti camera cu Deea.
- Ma bucur ca iti place! Iubita a hotarat pentru camera ta! m-a lamurit Cosmo ce statea rezemat de tocul usii, privindu-ma cu un zambet strengar pe buze.
L-am imbratisat si i-am aplicat acelasi „tratament” si Andreei drept multumire pentru surpriza placuta. Apoi fiecare ne-am indreptat spre camere sa ne despachetam lucrurile, urmand sa luam masa unde am discutat despre rolul meu in firma pe care il voi lua in „primire” chiar de a doua zi. Cum se stia deja, Cosmin va fi „capul” intreprinderii, iar Dede...ei bine ea va fi mai mult decat o secretara pentru el caci il va ajuta mult mai mult, in timp ce eu, care am scos din calcul ideea de a fi avantajata, l-am rugat sa imi dea ceva mai aproape de munca de jos, ca sa spun asa, ceva mai greu.

***

M-am trezit foarte odihnita, avand in vedere ca am avut un somn adanc si fara vise, in special fara acel vis ciudat. Cu Robi nu reusisem decat sa vorbesc cu o seara inainte prin mesaje, la care imi raspundea enervant de tarziu si am sfarsit repede, anuntandu-l doar de ultimele noutati. Am privit ceasul, 8:20. Hm! Aveam timp destul. Am sarit din pat, m-am indreptat spre baie unde mi-am facut obisnuita siesta, apoi m-am imbracat intr-o fusta neagra ce imi ajungea cam cu o palma mai sus de genunchi, iar in sus am luat o camasa alba ce imi punea in valoare un decolteu discret si am incaltat singurii mei pantofi cu toc, dar care nu era foarte eleganti. Deobicei eram impotriva acestui stil preferand in schimb ceva mai sport, dar azi fiind prima mea zi la firma voiam sa fac o impresie buna, demna de o Taylor. Deasemenea, fratele meu si iubita sa erau imbracati la patru ace, pe chipul carora am putut citi cu usurinta uimire la apariatia mea.
- Ale, de maine iti las tie masina asta si o sa iau eu una din masinile intreprinderii! mi-a spus Cosmo in drum spre locul de munca. Tu nu o sa pleci in acelasi timp cu noi si nu vreau sa te intorci cu un taxi sau mai rau, pe jos, mai ales daca e tarziu! La cati nebuni sunt in ziua de azi...nici nu vreau sa ma gandesc! eram obisnuita cu grija excesiva pe care mi-o purta si oricum, imi convenea oferta avand in vedere ca imi place enorm sa conduc.
- Si eu te iubesc, bro’! i-am spus entuziasmata sarutandu-l pe obraz.

In mai putin de 30 de minute am ajuns in curtea intreprinderi Taylor, ce se afla aproximativ in centrul orasului Londra. Cu ce se ocupa firma familiei mele? Ei bine, cu medicamente! Pot sa spun ca este o afacere profitabila, dar de la incediu este inca in curs de redresare, caci pagubele au fost majore. Era o cladirea imensa in forma de „U”cu 8 etaje, impartita in trei sectoare: in sectiunea din stanga se aflau laboratoarele care se ocupau cu prepararea medicamentelor lichide, iar in sectiunea din dreapta cele solide de orice fel si pentru diverse simptome, si in sectiunea din mijloc se aflau birourile si depozitele, locul unde ajungeau facturile si lazile pline cu medicamente gata sa fie „trimise” spre farmaciile din diferite parti ale tarii.
Eu aveam sa ma ocup in mod special de contabilitate. Trebuia sa supraveghez ce pleaca, ce vine, cati bani incasati si alte prosti de genul. Am coborat din lift la etajul 3, pe cand fratele meu si Deea se opreau la ultimul etaj. Din cate mi-a explicat Cosmo, aveam sa ma intalnesc cu un anume tip Razvan care imi va explica cum sta treaba. Va fi ca un fel de profesor. Vai! Nici aici nu scap de scoala. Pe hol, in timp ce ma intreptam spre biroul „indrumatorului” meu, am observat cu stupoare ca viitori mei colegi ma salutau foarte respectuos si ma priveau in acelasi timp uimiti. Ce naiba?! Mai ramanea un covor rosu! Dar nu vreau sa fiu tratata astfel, asta nu e de mine.
Ii priveam pe fiecare si raspunzandu-le politicos saluturilor. In incercarea mea de a nu parea „sefa cea cu nasul pe sus”, cand am cotit dreapta m-am lovit destul de serios de o persoana ce tocmai venea din sens opus. Am scapat foile din mana, iar din cauza dezechilibrarii, am simtit cum si eu o iau usor pe spate. Un brat puternic mi-a cuprins talia si m-a tras usor lipindu-mi trupul meu de al lui, fruntea mea sprijinindu-se pe umarul lui. Doamne! Am simtit cum un fior mi-a strabatut corpul. Si-a retras mana in momentul cand si-a dat seama ca mi-am recapatat echilibrul.
- O, Doamne! Imi cer mii de scuze! Nu am fost deloc atenta! am inceput sa ii indrug in timp ce m-am aplecat dupa foile imprastiate, el facand acelasi lucru. Nici macar nu mi-am ridicat privirea din pamant.
- Stai linistita! Se mai intampla! am tresarit in momentul cand i-am auzit vocea, mutandu-mi ochii negrii spre el.
Un baiat bine facut, cu putin mai inalt decat mine ce cred ca eram de aceeasi varsta. Parul de un saten spre blond ii era putin ciufulit sau probabil asa ii placea lui sa si-l aranjeze, nu ca nu l-ar fi prins bine, un zambet perfect si, Doamne, niste ochii albastrii precum cel mai limpede ocean.
- Poftim! mi-a inmanat foile pe care apucase sa le stranga, moment cand mi-am dat seama ca il fixam cu privirea si aveam si gura cascata. Ma mir ca nu salivam!
- Da...Multumesc! Eu...chiar...imi pare rau! am spus oftand, oprindu-ma din gesticulat. Mi-a zambit.
- Masina e gata incarcata! Vezi ca ti-am lasat cheile in contact! am auzit o voce de barbat venind dinspre lift.
- Acum vin! Merci! i-a raspuns blondul din fata mea, uitandu-se inspre sursa vocii, apoi mutandu-si smaraldele albastre catre mine. Nu face nimic! Fii atenta data viitoare, caci te puteai lovi! am zambit si simteam cum obraji mei incep sa arda. Eu trebuie sa....
- Da! Nu am vrut sa te retin...
- OK...Atunci...Ne mai vedem... mi-a spus indepartandu-se apoi luand-o la fuga.
I-am raspuns facandu-i cu mana apoi am ramas privind spre locul unde a disparut. Ahh, la naiba! Nici macar nu am aflat cum il cheama! Sper doar sa mai dau de el pe aici! Dar ce prostii spun, daca ar sti Robert...nici nu vreau sa ma gandesc. Un tusit fortat mi-a intrerupt cugetarile, facandu-ma sa ma intorc 90 de grade spre acea persoana. Un barbat inalt, parul brunet si lung il tinea prins intr-o coada la spate si avea ochii caprui. Nu ii dadeam mai mult de 22 de ani, dar de multe ori aparentele sunt inselatoare.
- Buna dimineata! Dumneavoastra trebuie sa fiti domnisoara Taylor! mi-a spus in timp ce mi-a intins mana, cuprinzand-o pe a mea intr-o strangere usoara.
- Buna! Doar Alexandra sau Ale si fara formalitati, te rog!
- In cazu asta, Razvan! Doar Razvan! mi-a zis razand usor. Haide, pe aici! mi-a facut semn cu mana spre o incapere.
Paseam chiar in viitorul meu birou. O camera destul de incapatoare unde ma voi destinde mult timp de acum. Am inceput sa discutam despre obligatiile mele si raspunzandu-mi calm si destul de clar la numeroasele mele intrebari. Cred ca l-am ametit putin...Doua batai in tocul usii, ne-a facut sa ne intoarcem privirea spre persoana ce isi facuse aparitia inauntru.
- Scuzati-ma de intarziere! Am avut de completat niste chestionare. spuse aceasta, o fata cu parul blond, indreptat ce ii ajungea pana la umeri, ochii mari de un caprui spre verde si era imbracata intr-un compleu elegant albastru cu fusta si sacou.
- Draga mea, ea este...incepe Razvan luand-o de mana.
- ...Alexandra sau Ale! continui eu repede cand am vazut ezitarea brunetului. Cum preferi! i-am intins mana prieteneste ea raspunzandu-mi cu acelasi gest.
- Cristina! Si viitoarea ta colega! mi-a spus zambind.
Am inceput discuti pe diferite teme pentru a ne cunoaste mai bine, astfel am aflat ca cei doi sunt logoditi. Chiar se potriveau si erau si foarte de treaba. Am vrut sa ii intreb si de baiatul blond din hol, dar am considerat ca e mai bine sa nu o fac. M-am simtit atat de bine in acea prima zi de munca, incat am uitat si de faptul ca eram putin suparata din cauza lipsei de comunicare dintre mine si Robi.