Poveste fără sfârşit

[Marina.]

Buna! Inca un capitol superb:X Imi place totul, dar cum zicea si O@n@, trebuiaa escri mai mult sentimentele fetei, nu doar a locurilor in care se afla. In rest, totul e foarte bine. IMi place ca scrii cu diacritice, as scrie si eu, dar la ce capitole fac eu, ar dura o vesnicie sa scriu cu ele:))
Abea astept ca Sakura sa se intalneasca cu Sasuke pentru ca, se pare ca deja a ramas fascinata de el:>
Greseli de tastare, ai avut doua, insa ai avut o repetitie:

"Buzele sale roşii străluceau ca două diamante roşii in lumina soarelui." - al doilea "rosu" nu trebuia sa mai apara acolo, deja se intelegea ca buzele erau ca doua diamante rosii pentru ca ai spus prima data asta.

Cam atat! Abea astept continuarea. Te pup:*

[Debb.']

Imi pare rau ca nu am mai comentat primul capitol. Ti-am zis ca probabil nu voi ajunge. :-"
Asa.. ficul acum. ^^
E foarte buna. Tu Letty esti geniala ! :]] Imi place cum descri imprejurimile. Ma faci sa ma simt ca parca as fi acolo, iar pentru fiecare propozitie scrisa in cap imi apare un peisaj. Insa nu prea vad sentimentele ei. Cum au zis so O@n@ si Marina. Tu descri mai mult imprejurarile iar gandurile si sentimentele le lasi la o parte.
Asa. Greseli n-ai ! Chiar deloc ! Iar ideea pot zice ca este una originala. Nu am mai vazut-o pana acum. ^^ Actiunea nu e deloc grabita. Decurge totul asa de frumos.
Dialogul imi place. Nu e deloc sec si nici mult. In cantitati bune. Sti sa te folosesti de el si chiar foarte bine. ^^
Deci.. atat am avut de zis. Bafta si multa inspiratie in continuare ! ^^
:bye:

[Shadow.]

Acest capitol nu e chiar aşa 'reuşit' ca celelalte. Sper totuşi să vă placă. Mulţumesc tuturor pentru comentarii. În capitolul ăsta totuşi am impresia că nu am scris ca în celelalte. Poate din cauza problemelor cu laptopul. Oricum, spor la citit.

Capitolul 3 :
- Castelul celor două cascade -

Regatul său era cu adevărat frumos. Trăsura înainta pe drumul ce delimita două câmpuri înflorite. Sakura privea pe geam cum fluturaşii vizitau fiecare floare în parte. Macii roşi se scăldau în razele fierbinţi ale soarelui. Un sentiment de mândrie o cuprinse.
Luă privirea de pe fereastră, aţintind-o spre cartea din faţa ei. Acea carte. Încă nu o terminase. O fascina. Povestea ce o ascundea acea carte o făcea atât de melancolică. Fiecare rând citit aducea cu el din nou acea transă în care intra. Ridică privirea, lăsând în urmă paginile şi privi lung pe fereastră. Era supărată. Indignată de alegerea părinţilor săi de a o căsători fără ca ea să ştie alesul. Dar, curioasă tot-odată. Îşi aminti imaginea îngerului ce l-a văzut. El ? Îşi dădu o palmă peste frunte. Sakura, trezeşte-te ! comenta în gândul său. Ea era prinţesa. Cel cu care urma să se căsătorească era doar un pion în viaţa sa veşnică. Avea puterea de a-l învârti pe degete. Totuşi, era una din cele mai frumoase. Dacă adevărata sa faţă era de fată cuminte, atunci îi va arăta tânărului o fată pe care nu a mai întâlnită. Era hotărâtă să îşi arate latura sălbatică, plină de ură şi ironie pe care o ascundea în spate. Poate, dacă îl va scoate din sărite părinţii săi vor anula nunta.
Soarele apunea uşor, căzând după munţii încă acoperiţi cu stratul gros de zăpadă. Era mai hotărâtă ca niciodată să facă cum voia ea. Un zâmbet ironic îi împodobii faţa. Dar totuşi, era frumoasă. Atât de frumoasă …
Fata privi în îndepărtări. Ultima rază de lumină fusese aruncată pe castelul uriaş ce se afla situat între două cascade. Închise ochii, meditând la planul său.



Stelele străluceau pe cer asemenea felinarelor de luminau aleea. Luna plină îşi răspândea razele uşoare pe pământ. Fata păşii afară din trăsură ajutată de tatăl său. Ochii ei de smarald analizau în jur, priveliştea ’’încântătoare’’. Un castel vechi se înălţa în faţa ei. Culoarea mierii îi împodobeau pereţii exterior. La unele ferestre lumini slabe se zăreau uşor. Uşa uriaşă fusese deschisă. Părinţii săi intrară, urmaţi în de-aproape de ea. Păşi pe catifeaua roşie uşor, înaintând spre sala sufragerie. Fata privea nepăsătoare în jur, deşi fascinată de arhitectura complexă a clădirii. De îndată ce pantofii săi atinseră parchetul încăperii, se abţinu cu greu să ţină gura închisă.
În faţa ei se aflau trei persoane. Primul, era un bărbat ce nu trecea de patruzeci de ani. Părul brunet îi atingea omoplaţii. Ochii negri priveau spre tatăl rozaliei. Următoarea, era o femeie de statură medie, brunetă. Ochii negri ca ai soţului săi o priveau pe regină. Nu dădu atâta atenţie celor două persoane. Era prea şocată de cel de al treilea. Băiatul, nu avea mai mult de nouăsprezece ani. Părul brunet era făcut ţepi în spate, iar două şuviţe îi mângâiau faţa albă. Ochii de onix se contopeau cu cei de smarald ai fetei. Privirea răutăcioasă a acesteia semăna cu a băiatului.
- Sakura, acesta este Sasuke. Sasuke, ea este prinţesa Sakura. spuse tatăl fetei cu o urmă de speranţă în privire. De ce nu mergeţi voi doi să vă cunoaşteţi mai bine ?
- Care e camera mea ? întrebă fata, fără măcar să se sinchisească să dea mâna cu băiatul.
Primind ordin de la tatăl său, brunetul o conduse pe fată în camera ei. Pentru o clipă, analiză fiecare părticică a încăperii pentru a avea un argument de comentat. Patul dublu, acoperit cu aşternuturi aurii era în mijlocul celor două noptiere. Un geam uriaş în faţa uşii, cu priveliştea spre cascada de la răsărit. Podelele acoperite cu un covor gros şi moale din dinastia lor era mai uşor decât îţi puteai imagina. Pereţii erau goi, cu excepţia unui tablou.
Se întoarse brusc, ciocnindu-se cu băiatul. Încă se priveau. Acei ochi negri îi provocau fiori pe şira spinării. Însă, trebuia să se abţină. Luă iar faţa aceea rea pe care ea hotărâse să o pună în practică. Era decisă să îi vorbească pe un ton nu tocmai prietenos, gata însă să îşi scoată ghiarele ca o pisică sălbatică.
- Ce mai aştepţi ? Să îţi dau bacşiş că m-ai condus în cameră ? Dispari !
- Ce scorpie eşti. Ştiu ce vrei să faci dar nu o să îţi meargă. Te asigur eu. apoi brunetul ieşi din cameră, lăsând-o pe fată cu gura căscată.
Privi odată cum apa se zdrobea de lacul ce o aştepta cu răbdare jos. Se aşeză în pat, fixând cu privirea lumânarea de pe noptieră, a cărei flacără pâlpâia uşor.



AÅŸtept totuÅŸi niÅŸte opinii. :bye:

[Jessi]

Sa fiu eu oare prima?
Waisz sis ce mare mandrie pe mine :>
Hmm.. ma asteptam ca acest capitol sa fie oarecum devastruos avand in vedere ca tu ai spus ca nu ii cine stie ce de capul lui, iar la cum iti cunosc eu tie asteptarile, eram putin curioasa de cum se vor desfasura lucrurile.
Un capitol la fel de bun ca celalalte de pana acum. Nu mi-a placut insa inceputul. Ai spus de carte, apoi de tip, apoi de frumusetea ei, ai mai aruncat si cateva descrieri, am fost sincer putin bagata in ceata, dar a fost ok.
Alta chestie ce ma deranjat iar a fost lungimea capitolului, iti dai seama ca ti-ai batut joc de mine cu o asemenea lungime? Mai facut curioasa a naibi de tare, si asta o sa te coste cu o lungime mult mai mare in urmatorul capitol : )).
In fine, ma surprins oarecum gandirea si gesturile Sakurei, ma asteptam la niste reactii mai intapate de la ea, dar scorpie? Asta mi-a placut a naibii de tare. Pe cand Sasuke isi pastreaza acea atitudine calma si intelegatoare care pot sa bat pariu ca o va scoate pe Sakura din sarite.
Sti ca nu ma uit dupa greseli si lipsuri, deci pentru mine a fost perfect.
Merci inca o data ca m-ai anuntat :]

[Debb.']

Mersi ca m-ai anuntat.
Iti zic de pe acum ca este prea scurt. Vreau ca urmatorul sa fie mai lung. ^^ Nu-mi satisfac pofta cu asa putin.
Asa.. Mi-a placut cum ai descris acel apus de soare. Ma simteam de parca eram eu acolo.
Naratiune ai avut. Descrierea este existent, iar dialogul imi place. Nu este mult si nici sec. Sti sa te folosesti foarte bine de el.
Greseli n-ai deloc. Adica sincer eu chiar nu le caut.
Am ras la ultima replica a Sakurei cu bacsisul. :]] Si imi place ca ai facut-o mai rautacioasa cu Sas'ke. :]]
Well.. atat am avut de zis.
Multa bafta si multa, multa inspiratie in continuare.
:bye:

[Miranda.]

Cu adevarat nu este mai bun, dar nici chiar atat de rau. Dar ce s-a intamplat cu lungimea? A intrat la apa :)) ( am chief de gluma). Descrierea sentimentelor este cam seaca, nu prea le-am simtit, poate un factor a dezamagirii a fost si lungimea capitolului care este foarte mica. Si s-a observat ca nu ai descris spatiul, putin, prea putin. Camera lui Sakura, da, dra celelalte nu. Cam atat. Sa ma anunti cand pui continuarea :x:x:x:x

[Vir]

Pff, ce suparata sunt ca n-am apucat sa-l comentez pe doi. Dar totusi imi place ca postezi repede. :))
Imi place mult fic-ul. E povestit intr-un fel aparte. Stii cum sa ne introduci in acea atmosfera si cu ajutorul modului de a povesti.
Ideea imi place, superba! E interesant cum ai ales modul de intalnire al celor doi. Vad ca Sasuke nu s-a lasat pacalit. Era josnic pentru el daca nu se prindea de planul Sakurei. :))
Actiunea nu e grabita si am mai spus ca povestesti foarte frumos, dialogul nu mi se pare sec. Replicile au fost alese foarte bine.
Descrierea sentimentelor a mai evoluat de la capitolul 2, desi mi-ar fi placut sa fi insistat mai mult la sfarsit pe sentimentele celor doi.
Greseli de tastare... Cine se mai uita la astea? :)) Sigur nu eu, care astept urmatorul capitol! Succes, clementino! >:D<

[Shadow.]

Cioc Cioc ! Cine-i acolo ? Următorul capitol.

Capitolul 4 :
- Melancolia răsăritului -

Soarele apărea încetul cu încetul de după munţii înveliţi de zăpadă. Razele sale se aruncau în braţele norilor, aceştia primind o culoare portocalie. Apa strălucea sub atingerea fină a luminii, apoi, cădea în lacul de dedesubt, mai risipindu-se câteodată în cortine umede asemenea vaporilor. Iarba din împrejurul castelului era acoperită cu un strat de rouă a dimineţii. Într-un felinar de pe marginea drumului împietrit se mai vedea încă o flacără ce pâlpâia slab, aşteptând să se stingă.
Sakura privea de pe balconul camerei sale răsăritul, lăsând ca părul său să fie răvăşit de vântul rece al dimineţii. În ochii verzi se oglindea cascada, pe care o privea absorbită. Iar acea melancolie punea stăpânire pe mintea şi trupul său. Era tristă şi nu ştia de ce. Din nou acel proverb englezesc îi străbătu mintea. Îşi alungă orice gând şi privi din nou spre depărtări. Cordoanele halatului de mătase zburau în vânt, ca nişte aripi de înger. Mâinile sale strângeau balustrada terasei. Nici ea nu ştia de ce. Era doar sentimentul acela de melancolie ce o devora de fiecare dată când se lăsa pradă lui. Plecă privirea şi conştientiză că e desculţă. Mai ridică odată privirea spre soarele ce deja era sus şi intră în camera sa, închizând uşile din sticlă în urma ei. Privi spre patul răvăşit.
Păşi pe catifeaua jerpelită, ce apăra podeaua holului. Pe vreme ce înainta spre scări, privi tablourile ce împodobeau pereţii. Vechiul castel al cascadelor, medită ea. Întradevăr. Castelul celor două cascade era unul dintre primele construite în lume, care însă rezistase până atunci. Se împiedică de o carte aruncată neglijent pe hol, când ea privea portretele. Ridică cartea uşor, cu mâna sa albă şi rece, privind coperta deja ciuruită de trecerea timpului. Simţi un fior cum îi străbate corpul. Întorcându-se, în mai puţin de o secundă era pe patul din camera sa. Începu să citească, având grijă ca atunci când întorcea pagina să nu se sfărâme ca nisipul împrăştiat de atingerea vântului. Ochii i se măriră instantaneu când citi paragraful ce ’deschidea’ pagina douăsute treizeci şi trei. Frica o cuprinse şi deja se cutremura.

’’ O umbră în tăcere, gata să dispară pe vecie. Contopirea răsăritului cu apusul, unirea celor două cascade într-una singură. Îmbinarea săratului din apus cu dulcele din răsărit, Castelul este singura clădire ce se află pe teritoriul celor două. Se spune totuşi că pe cât de uimitor este castelul, pe atât de fragil este. Nu a avut niciodată un stăpân, datorită misterului cu care mureau cei care îl deţineau. Totuşi, şi cel mai frumos trandafir are spini.’’

Privirea-i era îngheţată pe pagina maronie a cărţii. Gura uşor deschisă nu răspundea comenzii de a se închide. Simţi că se prăbuşeşte în pat, însă se sprijini în mâini. Era blocată. Mintea îi ordona corpului să se mişte însă acesta nu răspundea. Din nou acel proverb care ştia că îi va da bătăi de cap şi îi va încurca viaţa. Nu ştia cum, dar de un lucru era absolut sigură. Nu era nici prima, nici ultima oară când auzea de el.
Se trezi din visare când un ciocănit puternic în uşă întrerupse liniştea camerei. Îşi ridică privirea spre bucata de lemn ce era deschisă uşor, dând cu ochii de brunetul din ziua precedentă. În mâini ţinea o tavă plină cu mâncare şi un pahar plin cu lichidul roşiatic, vital oamenilor. Sasuke aşeză tava pe noptieră, iar fata observă şi un trandafir galben şi firav aşezat în vaza de lângă pahar.
-Se pare că domnişoara prinţesă pe jumătate scorpie este prea obosită să vină la masă. începu brunetul să o atace.
- Dispari de aici ! Chiar îţi doreşti aşa tare bacşişul de aseară ? continuă ea, nervoasă, cu privirea aţintită spre tânărul din faţa ei. Într-o secundă el era deasupra ei, ţinându-i mâinile deasupra capului.
- Dacă bacşişul constră în o noapte cu tine şi apoi să dispari pe veci atunci chiar mi-l doresc ! Ai grijă, pisico, oi fi având tu ghiare dar am leacul pentru ele. apoi plecă gura spre a fetei pentru a o săruta, însă se răzgândi când auzi vocea tatălui său care îl striga de undeva de pe hol. Ai scăpat acum, dar data viitoare nu o să mai ai norocul acesta. adăugă el, apoi ieşi din cameră.
Nervoasă la culme, luă rapid trandafirul din vază şi aruncă cu ea după el, ţintind uşa. Apa din micuţul obiect se împrăştie pe jos, odată cu cioburile care odată formau un obiect artizanat minunat.
Coborâ din pat, ieşind iar pe balconul camerei. Privi peste balustradă şi jos, îl zări pe brunet stând pe iarbă. Cu mâinile sub cap, ochii negri îi erau aţintiţi spre cerul senin. Întoarse brusc privirea şi o întâlnii pe cea a fetei. El zâmbi şmecher, iar ea se încruntă. Era prea nervoasă. Simţea cum mintea îi explodează. Cum corpul o să îi devină mii şi mii de bucăţele. Ştia că dacă v-a renunţa acum, probabil el nu v-a mai renunţa la nuntă. Asta o ardea cel mai rău. Ieşi din cameră cu grijă să nu îşi rănească picioarele de la cioburile încă pe jos sau să alunece pe apa, păşind rapid pe hol.
Se grăbi să coboare scările, într-o secundă fiind în curtea unde era şi tânărul. Păşi pe iarba fierbinte datorită soarelui, iar materialul argintiu al rochiei lungi şi elegante se frecă de verdele crud al acesteia. Văzu că paralel cu castelul era împrejmuit de o pajişte micuţă, apoi urma lacul. Ajunse lângă brunet, care încă o privea. Acesta, stătea comod lângă apă, în aceeaşi poziţie ca cea de dinainte. Nu s-a mişcat, constată ea. În faţa lui, ea stătea cu mâinile-n sân şi bătea nervoasă din picior.
Se trezi aruncată îi apă, cu tot cu făptaş. Apa era rece şi liniştită, dar fata era cât se putea surprinsă de gestul brusc al tânărului. Ieşi la suprafaţă, apoi pe mal. Rochia îi permitea brunetului să îi vadă foarte bine formele rotunde ale fetei. Materialul se mulă rapid pe sânii ei, rochie fiind formată dintr-un material subţire, ce dedesubt de sâni avea o cataramă, apoi era liber până jos. Rochia luă forma trupului său. Brunetul, care era şi el ud o privi. Avea capul dat pe spate, cu ochii închişi. Stătea sprijinită îi mâini şi aştepta să se usuce de la soare. Buzele atât de roşii în comparaţie cu pielea-i albă străluceau în razele soarelui. Întinse mâna să îi atingă faţa, dar ochii fetei se deschiseră şi aceasta se ferii.
- Şti ce ? M-am săturat de jocurile tale stupide. Ce ar fi să îi convingi odată pe părinţii tăi să anuleze nunta şi să scăpăm de şarada asta ? ţipă fata la el, apoi simţi dintr-o dată cum se pierde în neantul din privirea lui neagră.
- Şi dacă eu vreau să mă căsătoresc cu tine ? Ce ai zice de asta ?


Nu ştiu dacă e mai lung, însă sper. Aştept critici :D

[Vir]

Deci gata! Azi voi fi prima! :)) Dau edit dupa ce citesc! :))

EDIT: A fost frumos! Dar putin cam grabit, cel putin asa mi s-a parut mie.
Dupa ce a venit Sasuke la Sakura in camera, imediat s-a dus Sakura la brunet si apoi a aruncat-o in apa. Nu am prea inteles ce a crezut Sakura despre toate astea, adica am inteles ca era nervoasa, dar doar atat, mi-ar fi placut sa insisti mai mult.
Ideea capitolului a fost buna, o mica cearta intre cei doi, mi-a placut!
Dialogul a fost la fel ca in capitolul celalalt, iar actiunea a fost putin grabita din cauza lipsei descrierii mai amanuntite a sentimentelor.
Si titlul imi place mult, adica ceva ma atrage la el, e asa de... ma lasa fara cuvinte.
Astept capitolul 5! Si inca sunt fericita ca sunt prima! :)) Succes! >:D< Kiwi! B-)

[Debb.']

Pana ce editeaza BlackSmile.. o sa imi spun eu parerea. >:] Pana atunci poate mi-o mai ia altcineva inainte. :]]
Asa. Capitolul acesta mi-a placut extrem de mult ! Imi place cum ai descris partea aceea din capitol cand Sakura citise acel proverb.
Bun, naratiune ai avut. Descrierea este si ea acolo. ^^ Dialogul il ador ! Nu intreba de ce. Pur si simplu il ador ! Imi place ca nu este sec. E bine gandit si in cantitati potrivite. Cum am mai spus, sti sa te folosesti de el cu cap.
Deci.. atat de la mine. ^^
Bafta si multa inspiratie in continuare ! ^^
:bye: