30-12-2010, 07:30 PM
Cioc Cioc ! Cine-i acolo ? Următorul capitol.
Soarele apărea încetul cu încetul de după munţii înveliţi de zăpadă. Razele sale se aruncau în braţele norilor, aceştia primind o culoare portocalie. Apa strălucea sub atingerea fină a luminii, apoi, cădea în lacul de dedesubt, mai risipindu-se câteodată în cortine umede asemenea vaporilor. Iarba din împrejurul castelului era acoperită cu un strat de rouă a dimineţii. Într-un felinar de pe marginea drumului împietrit se mai vedea încă o flacără ce pâlpâia slab, aşteptând să se stingă.
Sakura privea de pe balconul camerei sale răsăritul, lăsând ca părul său să fie răvăşit de vântul rece al dimineţii. În ochii verzi se oglindea cascada, pe care o privea absorbită. Iar acea melancolie punea stăpânire pe mintea şi trupul său. Era tristă şi nu ştia de ce. Din nou acel proverb englezesc îi străbătu mintea. Îşi alungă orice gând şi privi din nou spre depărtări. Cordoanele halatului de mătase zburau în vânt, ca nişte aripi de înger. Mâinile sale strângeau balustrada terasei. Nici ea nu ştia de ce. Era doar sentimentul acela de melancolie ce o devora de fiecare dată când se lăsa pradă lui. Plecă privirea şi conştientiză că e desculţă. Mai ridică odată privirea spre soarele ce deja era sus şi intră în camera sa, închizând uşile din sticlă în urma ei. Privi spre patul răvăşit.
Păşi pe catifeaua jerpelită, ce apăra podeaua holului. Pe vreme ce înainta spre scări, privi tablourile ce împodobeau pereţii. Vechiul castel al cascadelor, medită ea. Întradevăr. Castelul celor două cascade era unul dintre primele construite în lume, care însă rezistase până atunci. Se împiedică de o carte aruncată neglijent pe hol, când ea privea portretele. Ridică cartea uşor, cu mâna sa albă şi rece, privind coperta deja ciuruită de trecerea timpului. Simţi un fior cum îi străbate corpul. Întorcându-se, în mai puţin de o secundă era pe patul din camera sa. Începu să citească, având grijă ca atunci când întorcea pagina să nu se sfărâme ca nisipul împrăştiat de atingerea vântului. Ochii i se măriră instantaneu când citi paragraful ce ’deschidea’ pagina douăsute treizeci şi trei. Frica o cuprinse şi deja se cutremura.
’’ O umbră în tăcere, gata să dispară pe vecie. Contopirea răsăritului cu apusul, unirea celor două cascade într-una singură. Îmbinarea săratului din apus cu dulcele din răsărit, Castelul este singura clădire ce se află pe teritoriul celor două. Se spune totuşi că pe cât de uimitor este castelul, pe atât de fragil este. Nu a avut niciodată un stăpân, datorită misterului cu care mureau cei care îl deţineau. Totuşi, şi cel mai frumos trandafir are spini.’’
Privirea-i era îngheţată pe pagina maronie a cărţii. Gura uşor deschisă nu răspundea comenzii de a se închide. Simţi că se prăbuşeşte în pat, însă se sprijini în mâini. Era blocată. Mintea îi ordona corpului să se mişte însă acesta nu răspundea. Din nou acel proverb care ştia că îi va da bătăi de cap şi îi va încurca viaţa. Nu ştia cum, dar de un lucru era absolut sigură. Nu era nici prima, nici ultima oară când auzea de el.
Se trezi din visare când un ciocănit puternic în uşă întrerupse liniştea camerei. Îşi ridică privirea spre bucata de lemn ce era deschisă uşor, dând cu ochii de brunetul din ziua precedentă. În mâini ţinea o tavă plină cu mâncare şi un pahar plin cu lichidul roşiatic, vital oamenilor. Sasuke aşeză tava pe noptieră, iar fata observă şi un trandafir galben şi firav aşezat în vaza de lângă pahar.
-Se pare că domnişoara prinţesă pe jumătate scorpie este prea obosită să vină la masă. începu brunetul să o atace.
- Dispari de aici ! Chiar îţi doreşti aşa tare bacşişul de aseară ? continuă ea, nervoasă, cu privirea aţintită spre tânărul din faţa ei. Într-o secundă el era deasupra ei, ţinându-i mâinile deasupra capului.
- Dacă bacşişul constră în o noapte cu tine şi apoi să dispari pe veci atunci chiar mi-l doresc ! Ai grijă, pisico, oi fi având tu ghiare dar am leacul pentru ele. apoi plecă gura spre a fetei pentru a o săruta, însă se răzgândi când auzi vocea tatălui său care îl striga de undeva de pe hol. Ai scăpat acum, dar data viitoare nu o să mai ai norocul acesta. adăugă el, apoi ieşi din cameră.
Nervoasă la culme, luă rapid trandafirul din vază şi aruncă cu ea după el, ţintind uşa. Apa din micuţul obiect se împrăştie pe jos, odată cu cioburile care odată formau un obiect artizanat minunat.
Coborâ din pat, ieşind iar pe balconul camerei. Privi peste balustradă şi jos, îl zări pe brunet stând pe iarbă. Cu mâinile sub cap, ochii negri îi erau aţintiţi spre cerul senin. Întoarse brusc privirea şi o întâlnii pe cea a fetei. El zâmbi şmecher, iar ea se încruntă. Era prea nervoasă. Simţea cum mintea îi explodează. Cum corpul o să îi devină mii şi mii de bucăţele. Ştia că dacă v-a renunţa acum, probabil el nu v-a mai renunţa la nuntă. Asta o ardea cel mai rău. Ieşi din cameră cu grijă să nu îşi rănească picioarele de la cioburile încă pe jos sau să alunece pe apa, păşind rapid pe hol.
Se grăbi să coboare scările, într-o secundă fiind în curtea unde era şi tânărul. Păşi pe iarba fierbinte datorită soarelui, iar materialul argintiu al rochiei lungi şi elegante se frecă de verdele crud al acesteia. Văzu că paralel cu castelul era împrejmuit de o pajişte micuţă, apoi urma lacul. Ajunse lângă brunet, care încă o privea. Acesta, stătea comod lângă apă, în aceeaşi poziţie ca cea de dinainte. Nu s-a mişcat, constată ea. În faţa lui, ea stătea cu mâinile-n sân şi bătea nervoasă din picior.
Se trezi aruncată îi apă, cu tot cu făptaş. Apa era rece şi liniştită, dar fata era cât se putea surprinsă de gestul brusc al tânărului. Ieşi la suprafaţă, apoi pe mal. Rochia îi permitea brunetului să îi vadă foarte bine formele rotunde ale fetei. Materialul se mulă rapid pe sânii ei, rochie fiind formată dintr-un material subţire, ce dedesubt de sâni avea o cataramă, apoi era liber până jos. Rochia luă forma trupului său. Brunetul, care era şi el ud o privi. Avea capul dat pe spate, cu ochii închişi. Stătea sprijinită îi mâini şi aştepta să se usuce de la soare. Buzele atât de roşii în comparaţie cu pielea-i albă străluceau în razele soarelui. Întinse mâna să îi atingă faţa, dar ochii fetei se deschiseră şi aceasta se ferii.
- Şti ce ? M-am săturat de jocurile tale stupide. Ce ar fi să îi convingi odată pe părinţii tăi să anuleze nunta şi să scăpăm de şarada asta ? ţipă fata la el, apoi simţi dintr-o dată cum se pierde în neantul din privirea lui neagră.
- Şi dacă eu vreau să mă căsătoresc cu tine ? Ce ai zice de asta ?
Nu ştiu dacă e mai lung, însă sper. Aştept critici :D
Capitolul 4 :
- Melancolia răsăritului -
- Melancolia răsăritului -
Soarele apărea încetul cu încetul de după munţii înveliţi de zăpadă. Razele sale se aruncau în braţele norilor, aceştia primind o culoare portocalie. Apa strălucea sub atingerea fină a luminii, apoi, cădea în lacul de dedesubt, mai risipindu-se câteodată în cortine umede asemenea vaporilor. Iarba din împrejurul castelului era acoperită cu un strat de rouă a dimineţii. Într-un felinar de pe marginea drumului împietrit se mai vedea încă o flacără ce pâlpâia slab, aşteptând să se stingă.
Sakura privea de pe balconul camerei sale răsăritul, lăsând ca părul său să fie răvăşit de vântul rece al dimineţii. În ochii verzi se oglindea cascada, pe care o privea absorbită. Iar acea melancolie punea stăpânire pe mintea şi trupul său. Era tristă şi nu ştia de ce. Din nou acel proverb englezesc îi străbătu mintea. Îşi alungă orice gând şi privi din nou spre depărtări. Cordoanele halatului de mătase zburau în vânt, ca nişte aripi de înger. Mâinile sale strângeau balustrada terasei. Nici ea nu ştia de ce. Era doar sentimentul acela de melancolie ce o devora de fiecare dată când se lăsa pradă lui. Plecă privirea şi conştientiză că e desculţă. Mai ridică odată privirea spre soarele ce deja era sus şi intră în camera sa, închizând uşile din sticlă în urma ei. Privi spre patul răvăşit.
Păşi pe catifeaua jerpelită, ce apăra podeaua holului. Pe vreme ce înainta spre scări, privi tablourile ce împodobeau pereţii. Vechiul castel al cascadelor, medită ea. Întradevăr. Castelul celor două cascade era unul dintre primele construite în lume, care însă rezistase până atunci. Se împiedică de o carte aruncată neglijent pe hol, când ea privea portretele. Ridică cartea uşor, cu mâna sa albă şi rece, privind coperta deja ciuruită de trecerea timpului. Simţi un fior cum îi străbate corpul. Întorcându-se, în mai puţin de o secundă era pe patul din camera sa. Începu să citească, având grijă ca atunci când întorcea pagina să nu se sfărâme ca nisipul împrăştiat de atingerea vântului. Ochii i se măriră instantaneu când citi paragraful ce ’deschidea’ pagina douăsute treizeci şi trei. Frica o cuprinse şi deja se cutremura.
’’ O umbră în tăcere, gata să dispară pe vecie. Contopirea răsăritului cu apusul, unirea celor două cascade într-una singură. Îmbinarea săratului din apus cu dulcele din răsărit, Castelul este singura clădire ce se află pe teritoriul celor două. Se spune totuşi că pe cât de uimitor este castelul, pe atât de fragil este. Nu a avut niciodată un stăpân, datorită misterului cu care mureau cei care îl deţineau. Totuşi, şi cel mai frumos trandafir are spini.’’
Privirea-i era îngheţată pe pagina maronie a cărţii. Gura uşor deschisă nu răspundea comenzii de a se închide. Simţi că se prăbuşeşte în pat, însă se sprijini în mâini. Era blocată. Mintea îi ordona corpului să se mişte însă acesta nu răspundea. Din nou acel proverb care ştia că îi va da bătăi de cap şi îi va încurca viaţa. Nu ştia cum, dar de un lucru era absolut sigură. Nu era nici prima, nici ultima oară când auzea de el.
Se trezi din visare când un ciocănit puternic în uşă întrerupse liniştea camerei. Îşi ridică privirea spre bucata de lemn ce era deschisă uşor, dând cu ochii de brunetul din ziua precedentă. În mâini ţinea o tavă plină cu mâncare şi un pahar plin cu lichidul roşiatic, vital oamenilor. Sasuke aşeză tava pe noptieră, iar fata observă şi un trandafir galben şi firav aşezat în vaza de lângă pahar.
-Se pare că domnişoara prinţesă pe jumătate scorpie este prea obosită să vină la masă. începu brunetul să o atace.
- Dispari de aici ! Chiar îţi doreşti aşa tare bacşişul de aseară ? continuă ea, nervoasă, cu privirea aţintită spre tânărul din faţa ei. Într-o secundă el era deasupra ei, ţinându-i mâinile deasupra capului.
- Dacă bacşişul constră în o noapte cu tine şi apoi să dispari pe veci atunci chiar mi-l doresc ! Ai grijă, pisico, oi fi având tu ghiare dar am leacul pentru ele. apoi plecă gura spre a fetei pentru a o săruta, însă se răzgândi când auzi vocea tatălui său care îl striga de undeva de pe hol. Ai scăpat acum, dar data viitoare nu o să mai ai norocul acesta. adăugă el, apoi ieşi din cameră.
Nervoasă la culme, luă rapid trandafirul din vază şi aruncă cu ea după el, ţintind uşa. Apa din micuţul obiect se împrăştie pe jos, odată cu cioburile care odată formau un obiect artizanat minunat.
Coborâ din pat, ieşind iar pe balconul camerei. Privi peste balustradă şi jos, îl zări pe brunet stând pe iarbă. Cu mâinile sub cap, ochii negri îi erau aţintiţi spre cerul senin. Întoarse brusc privirea şi o întâlnii pe cea a fetei. El zâmbi şmecher, iar ea se încruntă. Era prea nervoasă. Simţea cum mintea îi explodează. Cum corpul o să îi devină mii şi mii de bucăţele. Ştia că dacă v-a renunţa acum, probabil el nu v-a mai renunţa la nuntă. Asta o ardea cel mai rău. Ieşi din cameră cu grijă să nu îşi rănească picioarele de la cioburile încă pe jos sau să alunece pe apa, păşind rapid pe hol.
Se grăbi să coboare scările, într-o secundă fiind în curtea unde era şi tânărul. Păşi pe iarba fierbinte datorită soarelui, iar materialul argintiu al rochiei lungi şi elegante se frecă de verdele crud al acesteia. Văzu că paralel cu castelul era împrejmuit de o pajişte micuţă, apoi urma lacul. Ajunse lângă brunet, care încă o privea. Acesta, stătea comod lângă apă, în aceeaşi poziţie ca cea de dinainte. Nu s-a mişcat, constată ea. În faţa lui, ea stătea cu mâinile-n sân şi bătea nervoasă din picior.
Se trezi aruncată îi apă, cu tot cu făptaş. Apa era rece şi liniştită, dar fata era cât se putea surprinsă de gestul brusc al tânărului. Ieşi la suprafaţă, apoi pe mal. Rochia îi permitea brunetului să îi vadă foarte bine formele rotunde ale fetei. Materialul se mulă rapid pe sânii ei, rochie fiind formată dintr-un material subţire, ce dedesubt de sâni avea o cataramă, apoi era liber până jos. Rochia luă forma trupului său. Brunetul, care era şi el ud o privi. Avea capul dat pe spate, cu ochii închişi. Stătea sprijinită îi mâini şi aştepta să se usuce de la soare. Buzele atât de roşii în comparaţie cu pielea-i albă străluceau în razele soarelui. Întinse mâna să îi atingă faţa, dar ochii fetei se deschiseră şi aceasta se ferii.
- Şti ce ? M-am săturat de jocurile tale stupide. Ce ar fi să îi convingi odată pe părinţii tăi să anuleze nunta şi să scăpăm de şarada asta ? ţipă fata la el, apoi simţi dintr-o dată cum se pierde în neantul din privirea lui neagră.
- Şi dacă eu vreau să mă căsătoresc cu tine ? Ce ai zice de asta ?
Nu ştiu dacă e mai lung, însă sper. Aştept critici :D