Posibilitati [ By Little M and Savarina Ali ]

[Little M]

Buna! Am zis sa dau si eu pe aici.. Asta nu e primul meu fic.. Dar e primul pe care il postez.. Eu si Savarina asteptam critici dure si speram sa fie pe masura asteptarilor voastre.. Sper sa cititi si sa comentati.. Fiindca fara ajutorul vostru nu ne putem perfectiona :). Stiu ca e un pic cam tras de par.. Dar.. Asta e...Acum primul capitol:


Prolog
Simteam cum se stingea cu fiecare rasuflare.. Stateam si ma uitam la ea. Nu puteam face nimic. Era atat de crud. Dar era viata.. Oricum trebuia sa se duca. Dar de ce acum? De ce acum cand am nevoie de ea? Si mai mult ca orice, Mia avea nevoie de ea. Cum putea sa o lase?
-Da..vid..spuse ea cu o voce stinsa.
-Sunt aici.. am raspuns eu chemarii ei.
-Promite-mi ca o.. o sa ai grija de ea.. Promite-mi.. ca nu o s-o parasesti..
Era ingrozitor sa o vezi cinuindu-se sa-mi spuna asta cand stia ca oricum o voi face. Mi-o promisesem mie. Si totusi..:
-Promit, mama!
Si atunci isi dadu ultima suflare.


Capitolul 1:
Mia:
Imi duc mana la obrazul, probabil, acum inrosit si ma uit surprinsa la cel din fata mea. Puteam simti sangele fierband in mine de furie, si, fara sa imi dau seama am deschis gura si cuvintele au iesit inainte sa le gandesc:
- Te urasc! am strigat printre suspine – nici macar nu realizasem ca plangeam. Am iesit fugind din casa, inaintand pe strazile intunecate fara a sti destinatia.
Nu puteam intelege: dupa saisprezece ani in care am facut atatea “ pozne “, el abia acum ma lovea pentru prima data. Si asta doar pentru ca i-am adus aminte de mama.
Era adevarat ca subiectul “mama”, inchis cu atatia ani in urma, era unul foarte dureros. Dar.. Pentru numele lui D-zeu ! Era mama, si din moment ce nu am cunoscut-o niciodata, era normal sa vreau sa stiu cat mai multe despre ea.
Picioarele mi s-au oprit atunci cand am ajuns intr-un parc de pe langa scoala. Era intuneric deja, asa ca mi-am ridicat capul penru a privi stelele.. Surpriza ! Nu se pot vedea deoarece deasupra mea poposeste un nor urias si gri. Am putut simti vantul rece ridicand in aer praful si aruncandu-l cu furie in mine si.. asa cum ma asteptasem, norul a inceput sa isi arunce micile margele caldute din apa asupra trupului meu parca vrand sa ma linisteasca. Reusea. Apa se scurge incet din parul meu, pentru ca mai apoi sa se prelinga usor pe corp. Am inchis ochii sperand ca acest moment sa dureze o eternitate, dar nu a fost asa. Din celalalt capat a parcului se auzi un zgomot ciudat. Am deschis ochii, uitandu-ma spre acel loc. Si el era acolo..La fel ca intotdeauna: cu o fata in brate, sarutand-o cu pasiune si pipaind-o pe tot corpul. Parul lui auriu stralucea in lumina artificiala, rasfirandu-se peste pleoapele inchise ce adaposteau niste ochi caprui minunati. Cum oare ma puteam gandi ca un tip ca el s-ar putea uita la o fata ca mine? Cum oare puteam sa imi imaginez ca voi putea fi vreodata cu el?
Fata sa ridicat din bratele lui si a parasit parcul. Ramanand fara distractie, Edi, caci asa-l chema, a inceput sa cerceteze parcul. Observandu-ma, si-a atintit privirea asupra mea. S-a ridicat, pasii lui purtand-ul spre mine. Oh.. De ce trebuia sa fie atat de frumos? Si de ce nu putea sa fie si el un baiat normal? Nu un afemeiat.. Si cu toate astea..m-am indragostit ca o toanta de el. Inainte sa imi dau seama el se afla langa mine:
-Ai patit ceva?ma intreba el pe un ton ingrijorat.
-N..Nu..am spus in timp ce imi stergeam lacrimile ce se amestecasera cu picaturile de ploaie.
-Tu esti Mia, nu? Din 9 B?
-Da.. Eu sunt...raspund eu ezitand
-Ce faci aici? La ora asta?imi spuse curios.Nu imi venea sa cred ca cel mai popular baiat din scoala isi facea griji pentru mine! M-am ciupit discret de brat pentru a vedea daca visez sau e adevarat.Nu visez.. Brusc mi-am amintit ca ma intrebase ceva:
-Astept..
-Ce?
-Sa ma calmez, i-am raspuns zambind.
-Haide! Te duc acasa..
Oh.. Ce n-as da sa ma duca acasa.. Dar tata este deja suparat. Ce ar spune daca as mai veni si cu un baiat acasa..
-Nu cred ca e o idee buna.. Probabil ca tata este inca suparat pe mine…
-David e fratele tau,nu?
-Oh..Da..De ce?
-Pai daca e acasa.. el nu o sa lase pe nimeni sa iti faca ceva..
-..dar nu stiu daca e acasa, am spus eu nelasindu-l sa-si termine fraza.
-Pai, hai sa il sunam!
-Mda..Doar ca nu am telefonul la mine…
-Il sun eu, spuse el si pleca mai incolo, eu neputand sa aud ce vorbea.
Si in sfarsit s-a intamplat! Am vorbit cu el..Inima mea inca bate cu putere,parca vrand sa iasa din piept si sa o ia la fuga Oh..As vrea sa se uite la mine ca la o fata nu ca la sora celui mai bun prieten... Poate.. Nu..nu e o idee buna. Ma linistea gandul ca macar stia ca exist si, fara motiv, un zambet aparu pe chipul meu ud.


Scuze ca e atat de scurt dar nu prea am mai stiut ce sa scriu >.<''.. Asa ca scuze.. Dar promit ca urmatoarele vor fi mai lung..