GreÅŸeli

[chrissta]

1. Apus insangerat

Eu sunt monarhia absoluta a gandurilor mele.

Ultimele raze ale soarelui capatau nuante rosiatice in ochii sai intunecati si plini de admiratie. Zambi stins, realizand vag ca inca o zi se pierduse, urmandu-le pe cele ce se scursesera din vacanta de vara. Uneori se intreba ce vrea de la viata, in ultimul timp nefacand altceva decat sa se distreze cu noii sai prieteni, gustand din placerile vietii, dupa cum chiar ei spuneau cu o mandrie stupida.
Vazuti dintr-o alta prisma, pareau niste vagabonzi, iar asta nu era prea departe, dar nici prea aproape, de adevar. Dar el nu era ca ei. Era diferit si o stia bine. Amicii sai erau niste tipi ignoranti, ciudati in adevaratul sens al cuvantului si fara o prea mare incarcatura intelectuala, ce ascultau rock toata ziua in barul de la marginea Sibiului. Niste baieti simpatici si cooperanti, mult prea prietenosi fata de impresia pe care o ofereau necunoscatorilor, dar deloc speciali in ceea ce privea substratul.
Isi trecu mana prin parul negru si drept, ravasit de vantul ce-i batea in ceafa. Incerca din rasputeri sa se amageasca singur ca starea de moleseala ce-i acaparase simturile se datora apusului melancolic, si nu alcoolului baut fara masura. Nu dorea sa accepte ca se numara printre acei tipi ce beau pana ametesc, desi adora starea de beatitudine in care ajungea in fiecare seara. Si totusi, el era un tip diferit, cu prea multa siguranta si exercitiu intelectual pentru a se purta ca un idiot, cu toate ca deseori o facea.
Gandi ca poate Franky avea dreptate cand spunea ca un tip de nivelul sau avea nevoie de escapade pentru a nu innebuni, dar trebuie sa-si pastreze si controlul. El gresise, renuntand la control pentru senzatiile tari dupa care tanjise inca din generala si care il puteau aduce in pragul disperarii pe un tip fara personalitate. Nu era si cazul sau, totusi, fiind constient ca avusese noroc sa detina o finete mascata ce-l deosebea de ceilalti si-i dadea acel aer de baiat crescut un puf. Nu departe de adevar, caci se nascuse intr-o familie bunam ce avusese grija sa-l invete bunele maniere si de la care mostenise o inteligenta fantastica. Parintii sai avusesera grija ca el sa fie un tanar simpatic si curtenitor, indrumandu-l catre cel mai bun liceu din oras. Nu-i interzisesera nimic, iar consecintele nu puteau fi trecute prea usor cu vederea, dar erau multumiti, atata timp cat Alex era olimpic la stiintele exacte si isi dadea tot interesul pentru a urma Facultatea de Arhitectura din Cluj. Restul lucrurilor era problema lui, si numai a lui.

Ofta adanc, reflectand pentru cateva secunde la viata ce , brusc, n-o mai recunostea. Tot ceea ce credea era de poveste, iar cel mai dureros lucru era ca el era constient de asta. Il deprima gandul ca inca nu reusise sa-si gaseasca o imagine proprie a lumii in care traia ... si ura ca se deprima din orice nimic.
Si-ar fi dorit sa poata fi si el un ignorant ca toti ceilalti, fara pareri proprii sau ganduri melancolice. Se simtea cu mult prea sensibil si incerca din rasputeri sa acopere asta prin imaginea sa, ca pe o boala ce-i acapara intreaga imunitate. Nu plansese pentru nimeni, niciodata, dar asta nu insemna ca e un tip puternic, ci doar ca inca nu gasise o persoana care sa-i merite atentia sau gandurile pretioase. In tot timpul sau incerca sa scape de mediocritate, prin gandurile complexe si intrebarile existentiale la care gasea raspunsuri si interpretari la care nu multi s-ar fi gandit. Prea putini ii cunosteau aceasta latura vunerabila , iar cei apropiati realizasera diferenta minora ce-l deosebea de ei, dar se grabisera in a-l cataloga ca fiind 'destept' si nimic mai mult. Dar Alex nu era numai destept, ci si incredibil de creativ. Avea mintea asemeni geniilor, fara sa scape si de starile de rau pe care si le cauza din prea multe implicari. Era constient ca nu avea creierul suficient de dezvoltat pentru a se asemui celor ce au ramas in istorie datorita incarcaturii intelectuale, dar se scuza spunand ca e prea lenes pentru a se pune in valoare suficient. Era constient ca nu dorea sa fie catalogat astfel, pentru ca isi putea pierde si ultima speranta ce avea legatura cu viata sa , primind in schimb doar munca, iluzii si vise ce nu s-ar fi putut implini vreodata. Era curios si stia ca niciodata nu s-ar fi putut rezuma la a afla doar o parte din adevarurile incomplete.
Nu merita sa-si piarda intimitatea si demnitatea de a avea ganduri ce nu trebuiau spuse, deoarece oamenii nu i-ar fi putut intelege nicicand felul ciudat si complicat de a gandi, cu toate ca , odata inteles acel mecanism special , cu totii s-ar fi minunat despre cat de simplu este mecanismul dupa care functioneaza universul.

Unghiile ingrijite si foare scurte bateau in masa de plastic, tradand o parte din plictiseala ce pusese stapanire pe el. Nu o putea numi plictiseala, caci mintea-i era precum un labirint in care se ratacea descoperind, care-l macina si-i stingea entuziasmul. Se simtea, intr-un fel ciudat, agasat de discutiile zilnice, ce nu aveau niciun sens si nu duceau nicaieri. Isi duse tigara la gura, cerand silentios un foc. Observa ca era obosit, fara niciun chef de distractie, ca in alte dati, in care chiar el 'inaugura' sticla de bere. Probabil numai apusul era de vina, reusind sa-l dea peste cap din nou, creind acea atmosfera intima de care dusese lipsa prea mult timp si pe care nu o simtea ca fiind a lui.

- Max, hai inauntru !
Il auzi pe Franky in spatele sau , strigandu-l pe una din nelipsitele porecle, si il urma numaidecat in bar, ceva mai fericit ca urma sa scape de dulcea tortura ascunsa in privelistea de afara.
Frank sau Franky, cum il numeau ei, era colegul si prietenul sau cel mai bun, un tip aproape la fel de interesant ca si el, care il insotise inca din generala. Cu el fumase prima oara, alaturi de el gustase alcoolul de care devenise ciudat de incantat-si totodata, ciudat de scarbit-, el ii ajutase sa se reinventeze in acea perioada sumbra, in care-si injectase tot felul de prostii. Tot Franky fusese cel ce-l indrumase catre barul de rockeri din gara si ii gasise luminita de la capatul tunelului. Lui i-ar fi putut ierta orice, fiind constient ca numai datorita lui isi pastrase demnitatea nepatata si ca el, si numai el, ii intelegea gandurile si deciziile ce erau din start catalogate ca fiind eronate de catre necunoscatori.
Il admira, acum mai mult ca oricand, vazandu-l cu cata daruire vorbea despre evadarea viselor inchise in temnita de mediocritate. In momentele in care il auzea spunand unele lucruri imposibile, pana si el credea ca totul este real si ca simplul fapt ca amicul sau credea in ele le facea sa prinda viata.
Ii privi in treacat parul saten, lung si drept, lasat sa curga pe spate , remarcand tricoul negru purtat de acesta, blugii taiati si lanturile agatate de curea ce se loveau de coapse.

-De unde ai tricoul asta ?
Intreba, incercand sa nu para curios. Avea slabiciune pentru Led Zeppelin si nu putea trece cu vederea "mesajul principal" din Stairway to heaven ce trona pe tricoul acestuia . There's still time to change the road you're on.
- Mi l-a cumparat sora mea din Mall, zicea ca e la reducere.
Ii raspunse, zambind in sinea sa. Obtinuse efectul dorit, fiind sigur ca Alex urma sa-si achizitioneze unul la fel, desi ura sa poarte haine pe care le mai vazuse si la altii deoarece ii stirbeau personalitatea . Uneori, ideile fixe ale tanarului il amuzau.

Odata intrat in barul inecat in fum, reusise sa-i distinga silueta lui Adi, ce dadea din cap pe Inis Mona , melodia cu care tanarul ii obsedase saptamani de-a randul. Il saluta in treacat si se indrepta catre masa din spate, unde erau stransi amicii sai si multe cunostinte. Se aseza pe un scaun, in timp ce dadea mana cu toti. I se parea amuzant ca nici macar nu conta daca se cunosc sau nu, caci, odata intrati in bar, cu totii erau prieteni, avand in comun mai mult decat cateva band-uri pe care le ascultau sau berile impartite. Nu de putine ori , acei baieti il ajutasera mai mult decat si-ar fi putut inchipui ca-l putea ajuta cineva si pentru asta ii vedea ca fiind infinit superior colegilor "stilati" care nu stiau decat sa bea cafele in pub-uri de fite.



_________________________
Pentru ca mi s-a atras atentia, am decis sa lamuresc putin... Alex este personajul principal, iar Franky sau Frank este prietenul lui cel mai bun. Adevarul e ca multe din personaje sunt figuranti, ce apar doar de cateva ori, de decor. Franky e prietenul lui Alex si va aparea de cateva ori, dar nu ma voi lega prea tare de el pentru ca nu vreau sa complic actiunea. Eu ma voi axa pe personajul lui Alex si pe Paul, care va aparea in capitolul viitor.
Nu cred sa fi pus virgule aiurea. Adevarul e ca foarte rar mi se intampla sa am greseli de ortografie, dar am sa recitesc textul si am sa modific daca e sa consider ceva gresit.

[L'pti.chat]

Mi-ai captat atentia !

Nu stiu prin ce , dar ai facut-o. Cu ce sa incep ? Puncetele pro .

1. Descriere si naratiune ce merg usor, chiar placute.

2. Estetica buna. Imi place ca ai lasat spatiu intre paragrafe.

3. Mi-a placut ca actiunea se desfasoara in Sibiu , daca bine am inteles.

4. Imi place titlul. Pot spune ca m-a atins, avand in vedere o experienta recenta, capitol ce poate fi numit la fel , Greseli. Sunt convinsa ca se potriveste foarte bine si cu povestea ta.


Punctele slabe , sau care nu mi-au placut :D

1. Punctuatia. Mi se pare ca pui cateodata virgula gresit. Cu putin atentie se poate rezolva, sunt covinsa .

2. M-ai indus in ceata . Poti te rog sa-mi explici cine e defapt Franky si cine e Alex ? Chiar m-am pierdut.

Cam atat. Un bonus e ca imi place titlul de capitol. Mi se pare ca l-am mai auzit undeva , dar nu stiu unde. Astept nextu' si spor la scris :*

[chrissta]

2. Iluzie


Realitatea e doar o iluzie, insa una foarte persistenta. - Einstein


Prin obscuritate, reusi sa-l distinga pe Dracoz coborand scarile alaturi de un necunoscut. Il privi atent pe baiatul ce nu parea sa aiba mai mult de cinspe' ani, reusind sa zareasca cu greu hainele nu foarte mulate in nuante triste ce ii tradau trupul slab. Ramasese usor uimit , zarind pielea alba ce lucea intr-un fel ciudat, reflectand lumina palida provenita de la becul slab. Il astepta sa se apropie cat mai mult pentru a reusi sa catalogheze trasaturile frumoase ale fetei ca fiind aproape feminine, vag cunoscute, ar fi putut spune, chiar. Parul castaniu ce capata reflexe blonde ii parea extrem de moale si se vedea ca e spalat cu multa grija. Ochii ii captasera imediat atentia ; mari si ciocolatii. Pareau doua pete de culoare aruncate cu o precizie uimitoare pe tenul alb si mat. Cu concentrare maxima, incerca sa gaseasca diferenta dintre tenul sau extrem de palid, ca sculptat, si cel al necunoscutului, intr-o nuanta de alb viu. Pentru prima oara in viata si-ar fi dorit sa nu mai fie atat de sters, cu toate ca-si iubea paloarea. Gandi ca arata ca un mort pe langa noul venit, ce parea mai viu si mai frumos decat orice alta persoana cunoscuta, cu toate ca era , poate, la fel de palid ca si el.
Inca de cand il vazuse pasind calm pe scarile jegoase trasese concluzia ca era un baiat ingrijit, dar , vazandu-l cum se misca cu o gratie de care baietii erau nedemni, cum privea fara sfiala direct in ochi si isi mentinea ritmul fara sa tradeze nicio emotie, intelesese ca nu era numai ingrijit, ci si greu de intimidat.


Isi trecu, nervos, mana prin parul negru, dorind ca acesta sa fie mai lung pentru a-i lungi si drumul parcurs de degete, ce-i ocupa mintea. Se simtea incomod , iar gandurile sale nu pareau dornice in a-l desprinde de realitate. I se parea ciudat sa admire frumusetea unui baiat, cand el era cu mult prea narcisist pentru a-si pierde vremea cu fleacuri. Recunoscu ca poate se grabise catalogandu-l ca fiind 'un fleac', dar era cu mult prea frustrat vazand ca frumusetea lui macabra palea in preajma adolescentului... iar el nu il putea uri, ci doar admira.


Avea noroc pentru ca isi stapanea atat de bine emotiile, fiind sigur ca ceilalti nu reusisera sa observe mica lui scapare. Reusise sa se trezeasca la timp din starea de semi-hipnoza care-l cuprinsese. Un deja-vu dis la extrema, reinviat de unul dintre nenumaratele vise neintelese.
De multe ori avea vise macabre, in care se vedea murind in cele mai ciudate moduri. Mereu era inconjurat de mizerie, de resturi de mancare din care ieseau viermi grasi, cazut cu fata pe gresia alba, plina de jeg, incercand sa respire. Aerul ce-i intra in piept il ucidea incet, simtindu-l ruginit, ducandu-i mirosul de sange invechit pana la creier. Isi simtea tamplele zvacnindu-i si inima i se contracta la limita.
Alteori, pasari negre ii scoteau ochii si porneau un joc scarbos, la care spiritul lui asista neputincios. Isi vedea trupul sfasiat, simtea durerea pana-n ultima celula, neimplinirea stranie, o ultima dorinta pe care n-o putea gasi, orgoliul ucis. Aceeasi nefericire... Nefericirea adusa de "strain".


Privise uimit cum ceilalti il salutau deoarece, oricat ar fi cautat in minte, nu mai gasise nicio imagine sau vreun moment in care sa ii distinga trasaturile. Pana si Franky se apropiase de el si ii stransese mana in felul in care le-o strangea numai celor pe care-i cunostea bine si ii respecta... iar asta insemna ca tanarul era un tip inteligent. Probabil ca mai venise pe-acolo cand fusese el la mare, dar nu statuse dacat o saptamana, iar Frank nu-si face prieteni atat de repede.


Isi privi amicul apropiindu-se cu baiatul . Incerca din rasputeri sa se concentreze, dar nu isi putea muta privirea ce-l cerceta flamanda pe copil, incercand sa desluseasca chipul atat de familiar, dar cu mult prea necunoscut. Privirea aceea, tenul alb, fata frumoasa... Aerul pe care-l emana il ducea cu gandul la perioada nu de mult apusa a adolescentei sale in care visa la alte si alte lucruri, tinand-o de mana. Uneori regreta ca daduse cu piciorul la tot ceea ce era frumos, sufocat de prea multa iubire si fericire. Nicicand nu trecuse prin atatea emotii puternice , iar totul il lovise din plin, facandu-l sa realizeze ca nu merita sa tina pe loc un inger ce avea aripile gata de zbor. Stia ca ea il iubea si ca ar fi ramas alaturi de el indiferent de situatie, dar lui totul ii era strain. Fusese singura ce-l intelesese si-l indragise fara sa astepte nimic in schimb, iar sentimentele ce-l legau de ea il innebunisera. Era un copil, desigur, ce nu avea decat idealuri marete si timp pe care dorea sa-l piarda... Deseori regreta ca formase acea prapastie si ca renuntase la a o mai asculta si gandea ca nu i-ar fi mai spus sa plece daca totul s-ar fi repetrecut. Dar astea erau numai pareri, iar Alex devenise constient ca o dorea doar ca pe o salvare, nu ca pe o consoarta pe care s-o iubeasca, pe cand ea i se daruise lui in intregime.
Prins in ganduri, nu realiza cand intinse mana si stranse falangele lungi, fine si mate, ca de pictor, ale tanarului. Era uimitor cat de mult aducea a ea .
Il privi in ochi, usor intimidat, si rosti un simplu : 'Alex'.
- Paul ...
Reusi sa distinga pe buzele ca de ceara.
- Paul Barbulescu...
Rosti si Frank, reusind sa-l cutremure. Gandi nervos ca era doar o coincidenta de nume, dar fuse brusc dezamagit de amicul sau.
- Da, acel Barbulescu. Fratele Helenei.
Daca ar fi putut fi posibil, in acel moment Alex ar fi devenit palid . Isi simtea trupul greu, gandind ca, printr-o ironia a sortii, cea pe care refuzase s-o iubeasca asa cum trebuia , ii reaparea in cale, fara ca el s-o caute. De prea multe ori o visase si ii dusese dorul , dar nici macar acum nu dorea s-o revada, rusinat de atitudinea lui.
- Ai cunoscut-o pe sora mea?
- Da, am fost prieteni buni.
Minti, nestiind cum sa ii explice lui Paul ca relatia dintre el si sora sa nu putea fi catalogata ca fiind una de amicitie, trecand cu mult pragul. Tanara a fost prima si singura fata la care tinuse cu adevarat, cea de care era nedespartit in vacanta dinaintea inceperii liceului si pana pe la jumatatea clasei a noua. Ea ii fura saruturi si ii marturisea sub clar de luna, cand fugeau amandoi in parc, cat de mult il iubea. Poate ca si el o iubea, dar se simtea cu mult prea sufocat pentru a ii ramane alaturi. Era frumoasa, cu tenul asemeni fratelui sau si parul moale, ce-i cadea pe spate in valuri. O considera o persoana interesanta, plina de personalitate si fara vreo jena- visul multora dintre colegii sai. Cu ochii vesnic fardati in negru si buzele usor rozalii, nu era deloc comuna celorlalte fete, iar hainele negre , gotice, o deosebeau clar. Inca de la cinspe' ani avea o sumedenie de tatuaje si pierce-uri , iar toate acestea nu faceau decat sa-l atraga. Personalitatea ei il imbolnavea, incepand sa devina dependent de ea. Stia ca, ramanand alaturi, chiar putea ajunge s-o iubeasca, dar a refuzat categoric aceasta solutie. Tanara era cu mult prea sufocanta, iar iubirea ei nu ii mai deschidea orizonturi, iar asta l-a determinat s-o paraseasca fara sa-i dea vreun motiv anume. Trecusera doi ani de atunci, iar uneori se intreba ce mai facea tanara, daca-si gasise pe altcineva sau se refugiase in pictura... ca de obicei.
- Ce mai face?
Adauga, fara un real interes. Recunoscu in sinea lui ca mai mult dorea sa intretina schimbul de replici dintre el si tanar, si nu sa afle detalii deloc interesante din viata tinerei. Regreta, insa, intrebarea imediat ce il auzi pe baiat vorbind resemnat.
- Helena e moarta. S-a sinucis anul trecut.


_______________________________________________________________________________________________

[chrissta]

3. Rosu stins

Orice existenta privata de libertatea este un fel de moarte. (Michael Aoun)

Tavanul camerei sale nu-i paruse nicicand atat de indepartat.Se afla pe patul acoperit de lenjeria alba, privindu-l pierdut pe tanarul ce venise special pentru a-i detalia povestea ce-i parea ireala. Inca mai spera ca totul sa fie doar o gluma proasta, dar privirea serioasa a baiatului il facea sa creada ca totul era la fel de real ca si ei doi. Imediat ce aflase, regretele pusesera stapanire pe el, constient ca avea o parte din vina in moartea fetei. Cele mai cumplite scenarii ii treceau prin minte, iar asta il ametea. Il rugase pe Paul sa il urmeze acasa, pentru a-i spune tot, iar baiatul acceptase fara o prea mare greutate. Se bucura ca sora sa nu fusese uitata pentru ca viata ei memorabila merita sa fie amintita.
Drumul pana in apartamentul spatios in care locuia cu parintii sai ii paruse mai lung ca niciodata . Isi simtea picioarele moi, iar gandurile sinucigase. Simtea nevoia sa planga, dar realiza si el ca nu-i era de niciun folos si ca nu avea nicio legatura cu durerea. Ar fi vrut sa poata regreta, sa o planga pe fata, sa o iubeasca asa cum ar fi meritat, dar sentimentele pe care le nutrea erau doar de vinovatie. Era constient ca ii fusese o prietena buna, dar mila pe care o avea ii era adresata doar fratelui ei, cel ce parea mai indurereat decat oricine si lui, care devenise un criminal.
Cand intrase pe usa, mama sa il intampinase voioasa. Nu observase faptul ca el era abatut, ci isi indreptase intreaga atentie asupra lui Paul, pe care il tinuse de vorba timp de cateva minute, dupa care ii lasa sa se retraga in camera lui Alex. Inca de atunci nimeni nu rostise nimic, iar tanarul realiza ca tacusera si pe parcursul intregului drum. Oricat ar fi dorit sa vorbeasca, nu putea. Isi simtea gura uscata, iar cuvintele se pierdeau inainte de a fi rostite. Gandi trist ca nici macar nu stia ce ar fi putut spune. Vestea fusese un soc prea mare pentru a mai putea fi stapan pe situatie ca de obicei.
Oricat ar fi cautat in minte, nu gasea motive pentru care fata s-ar fi dat batuta. Helena parea o fiinta fragila , dar era cu mult ai puternica decat el . Intotdeauna spunea ca sinuciderea era cea mai mare prostie, neputand concepe de ce oamenii s-ar ucide cand altii doresc doar sa traiasca. Stia ca fata trecuse peste despartirea lor. Greu, dar trecuse... Nu putea fi asta motivul pentru care se daduse invinsa... dar nici nu gasea altul. Nici nu era de mirare, gandi, deoarece o evitase total din acea zi blestemata si nu-si mai amintea decat copilul din ea.

Il privi in treacat pe Paul, ce era asezat pe un fotoliu si sorbea dintr-o cana cu ceai, gata sa inceapa sa vorbeasca. Ii privea gura deschizandu-se si rostind cuvinte ale caror intelesuri nu le gasea. Brusc nu se mai putea concentra, iar mainile tremurande ii dadeau de gol starea de rau in care se afla. Copilul paru sa observe momentul dificil, astfel incat se opri din vorbit si ii puse mana pe umar, captandu-i atentia. Caldura trupului celuilalt il incalzi, trimitandu-i fiori in tot corpul. Pentru prima oara si-ar fi dorit o imbratisare, dar nu avuse curajul sa i-o ceara, de teama ca ar parea penibil.

-Dupa cum spuneam, relua Paul imediat ce il vazu revenindu-si in simtiri, Helena a avut multe probleme pe care a tinut sa le ascunda pentru a nu produce mila. Pe la mijlocul clasei a noua a inceput sa bea si sa fumeze in exces, deprimata de nu stiu ce despartire. Apoi, incetul cu incetul, a inceput cu drogurile, imprietenindu-se cu niste tipi dubiosi.
Brusc, isi simti inima batand cu putere. Avea si el o mare parte din vina, iar tanarul l-ar fi urat in cazul in care afla ca el fusese cel se o parasise. Era un criminal fara voie sau vina, dar tot criminal ramanea. O distrusese... Distrusese o fiinta cu capul pe umeri, sincera si curajoasa fara sa stie ca o facea. Ea ar fi meritat sa traiasca, sa se bucure din plin de toate tampeniile varstei, sa continue sa priveasca rasaritul pe plaja, in chiloti si cu tigara-n gura, murmurand versurile stranii alaturi de grupul imens. Si el ii scurtase bucuria. Poate ca nu mai avea mantuire, dar singurul sau regret era ca Paul ar fi putut ajunge sa-l urasca.

-Odata devenita dependenta, sora mea vroia mai mult si mai mult... Dar, din pacate, nu mereu avea suficienti bani, asa ca era obligata sa plateasca si altfel... Asta a distrus-o in timp. Am gasit-o la putin timp dupa Anul Nou intr-o balta de sange, in camera ei. Avea venele taiate, iar fata si peretii erau manjiti cu sange. Just like a horse...you died again. . Scrisese pe perete, formand o imagine ce m-a torturat in fiece vis. Parul ravasit ii acoperea fata, iar lacrimile mari se contopeau cu fardurile negre. Ciudat, dar mie imi parea ca doarme... Avea un zambet atat de impacat pe fata. In acel moment, parea mai fericita decat oricand. Cu totii m-au compatimit. Nici macar nu aveam paisprezece ani impliniti, iar socul a fost imens.

- Imi pare rau.
Reusi sa articuleze, nestiind ce i-ar fi putut spune baiatului. I se parea dureros de crud ca un copil sa fie nevoit sa treaca prin asta.
-Mie nu...
il surprinse cu replica sa, dar nu ii lasase timp sa isi exprime dezacordul, continuand.
- Moartea ei m-a durut mai mult ca orice, era cea pe care o iubeam cel mai mult, sora care a fost alaturi de mine si m-a ingrijea inca de cand m-am nascut. Dar am inteles ca asta era singura cale. Helena avea principii si o etica deosebita. La inceput si eu am refuzat sa inteleg de ce a facut-o si nu mi-a spus de problemele ei, dar eram prea copil pentru a intelege. Nu avem niciun drept s-o judecam. Putea, desigur, sa renunte la droguri, era cu mult prea puternica si costienta de ceea ce era, dar, orice ar fi facut, niciodata nu ar fi reusit sa stearga urmele mainilor celor ce n-o meritau de pe pielea alba. Ar fi ramas pe veci patata de cei ce veneau si plecau fara sa-i lase vreo implinire, ci numai rani adanci. Sora mea nu a fost nascuta pentru a ajunge o curva, ea avea idealuri marete.Tot ceea ce a facut atunci din teribilism a facut-o sa se simta o alta persoana, slaba, murdara. Ea nu a acceptat asta si cred ca a facut cea mai buna alegere...desi m-a schilodit si pe mine, si pe toti cei ce-o iubeau.

Il privi uimit de gandurile sale intelepte., gandind cu regret ca el niciodata nu ar fi putut intelege decizia tinerei. Paul, in schimb, ii descoperise durerea si dorinta de moarte, fara sa traga concluzii eronate ca ei, cei ce pretind doar ca o cunosteau. Trebuia sa-si dea seama ca ,pentru o fiinta ca ea , injosirile si umilinta prin care trecuse erau mai mult decat ar fi putut suporta sau uita. Ea , fiinta pura si sincera, ce, desi adora negrul, isi gasea asemanarea in ochii lui doar cu aripile albe de inger... Ea suferise si murise... Iar vina era numai a lui. Putea sa-i ramana alaturi, s-o sprijine, s-o iubeasca si sa ii arate drumul, dar s-a ascuns fara ca ea sa-i mai poata gasi drumul, comod, fara vreun regret.

[chrissta]

4. Obscur

Viata este precum o melodie frumoasa, numai versurile sunt o incurcatura. (Hans Christian Anderson)

Draperiile trase lasau lumina soarelui sa-i invadeze camera. Deschise lenes ochii, incercand sa-si puna in ordine toate gandurile. Vroia sa creada ca totul fusese doar un vis urat, un cosmar din care abia se trezise. Dar minunatul parfum ce-i inundase intreaga camera nu-l lasa sa se amageasca. Isi aminti vag chipul lui Paul si, inspirand adanc, ii gasi mirosul aparte... atat de apetisant. Cautand in vise, deduse ca semana cu mirosul ei, doar ca era cu mult mai vag si mai abstract, mai interesant, chiar.
Dadu la o parte cearsaful alb si se grabi spre baie. Isi privi adanc reflexia in oglinda pentru a se recunoaste. Era ciudat sa isi vada parul atat de ravasit si cearcanele adanci de sub ochi. Oricine l-ar fi vazut si-ar fi dat imediat seama ca avusese o noapte grea... Nu prea departe de adevar. Tarziu, in noapte, reusise sa inchida ochii, obosit si obsedat de imaginile tinerei...si ale lui Paul. Nici nu stia ce il durea mai mult : moartea ei sau tristetea adanca a lui. Poate ca amandoua, dar baiatul ii ajunsese in suflet mai mult decat reusise Helena intr-un an de zile. Poate ca erau de vina amintirile ce i le invoca sau inocenta pitita printre siguranta pe care o emana. Poate viata dura sau simplul motiv ca era ca el... daca nu mai bun.
Isi trecu mana prin par si dadu drumul apei sa curga, in timp ce se dezbraca pentru a intra sub dus. Avea nevoie de apa calda pentru a elimina mirosul tanarului ce-i intrase in fiecare por. Simtea nevoia de a se spala pentru a curata crima comisa.

Isi sterse trupul si parul cu un prosop alb si mare, incepand sa se imbrace. Avea de gand sa il viziteze. Inca mai stia unde locuia fata, asa ca nu-i putea fi prea greu.
Tricoul negru si blugii albastri , taiati, ii aminteau de adolescenta, cand era subapreciat datorita felului in care se imbraca. Le dovedise, insa, tuturor ca nimeni nu-l intrecea, asa ca nu mai avea probleme de genul asta. Isi lua tenesii negri si iesi pe usa chiar inainte ca mama sa sa mai zica ceva pentru a-l opri. Odata incoltit in mintea sa, stia bine ca nu ar fi mai scapat de gandul de a-l vizita pe Paul. Dorea prea mult sa-l vada, sa incerce sa-l ajute, crezand ca astfel putea sa-si rascumpere greseala facuta. Gandi ca ii era mai usor sa ajunga cu autobuzul, asa ca se grabi spre statie. Ofta melancolic, amintindu-si de zilele in care se plimba cu ea, amandoi stresati ca nu aveau bilete. Acum era singur, cu biletul in mana si gata sa refaca drumul pe care-l facuse de atatea ori cand o condusese acasa. Recunoscu ca ii era dor de zilele in care era cu ea, poate chiar si de ea. Ii lipsea ca persoana, ca prietena, ca tovarasa. Ii lipsea ca fiinta. O iubise... Poate nu asa cum vroia ea, dar el o iubise cu adevarat. Simtea ca e o fiinta care sa merite efortul, dar nu putuse sa ajunga la stadiul acela. Era prea copil pentru a intelege ... si nici macar nu credea in iubire. Nici atunci, nici acum. Pentru el, iubirea era un sentiment abstract de idolizatie. Iar ceea ce simtise el pentru ea era doar o iubire prieteneasca.

Ajunse repede in fata blocului tanarului. Gasise usa deschisa si intra bucuros ca nu mai trebuia sa sune la interfon. Urca usor cele trei etaje si se opri in fata usii de lemn cu numarul 13. Batu cu pumnul si primi un simplu "imediat", mai mult decat disprerat. Il auzi pasind si ii vazu mirarea de pe chip. Parea abia trezit, cu parul ravasit , fiind imbracat intr-o simpla pereche de pantaloni de pijama, lungi si subtiri, in carouri negre.
- Buna! Nu ma asteptam sa fi tu.
- Scuze ca am venit la asa o ora, dar vroiam sa vorbim. Aseara nu eram in apele mele.
Spuse, in timp ce isi umezea instinctiv buzele. Nici nu avea idee despre ce ar fi putut vorbi cu baiatul. Realiza ca ceea ce dorise era sa-l vada si nimic mai mult. Incerca sa gaseasca un motiv plauzibil pentru care sa-l fi deranjat la zece dimineata, dar mintea-i era mai goala ca niciodata.
- Intra ! Eu tocmai imi pregateam sa mananc . Tu ai mancat ceva ?
- Sincer, nu am avut timp.
Raspunse usor jenat. Se simtea penibil sa fie luat la intrebari de un pusti de mai putin de saisprezece ani, cand el mai avea putin si implinea varsta majoratului.
-Ok. Iti plac cartofii prajiti?
Nu-l lasa sa-i raspunda si il ghida spre bucatarie, unde ii inmana un scaun pe care sa se aseze. Il privi cum isi ia sortul de bucatarie si se apuca sa taie cartofii si sa sparga oua, probabil pentru omleta. Realiza ca arata ciudat de frumos chiar si dimineata, cand toti au fetele posomorate. Era ciudat sa-l vada gatind. Era un baiat, iar varsta nu era propice pentru a avea asemenea indeletniciri.
- De ce gatesti singur?
Intreba fara sa vrea, cu mult prea curios pentru a sse reprima.
- De la moartea surorii mele locuiesc singur. Parintii mei si-au cumparat un apartament in Brasov si s-au mutat acolo. Dar eu n-am vrut sa plec, asa ca m-au lasat aici.
Ramase uimit cateva clipe, fara sa reuseasca sa inteleaga cum si-ar fi putut parasi niste parinti copilul. Nici el nu era un familist convins, dar ceea ce aflase incalca valorile morale. Iar acel baiat, Paul, era cu mult mai puternic decat o arata.
- Nu pot sa cred...
Sopti mai mult pentru sine.
- Nu spune asta... Ii inteleg. Au suferit mult, iar casa le amintea de ea. Era mult mai mult decat puteau suporta, asa ca au plecat. Eu am ramas deoarece vroiam sa continui s-o simt. Era sora mea si o iubeam... inca o iubesc si o voi face mereu.

In doar cateva secunde revazu toate amintirile ce-l legau de Helena. Era o fire minunata. Probabil, ca sora, era cu mult mai buna. Nici macar nu-si putea inchipui ce simtise Paul.El nu iubise ca el si nu luptase pentru nimeni niciodata.
Probabil ca de aceea se simtea inferior lui. El, un tip cu prea multe calitati, tanarul minunat pe care-l invidiau toti, dorea sa-i semene mai mult lui Paul. Sa fie ca el, puternic, invingator, iubitor, frumos, minunat. Simtea o deosebita nevoie de a face parte din fiinta lui si nu intelegea motivul. Simtea o nevoie disperata de el, il dorea la pieptul sau, dorea sa-i simta caldura trupului, caci el se congelase pe interior de la prea mult orgoliu. Ii privi buzele si se minuna de cat de frumoase puteau sa fie: rozalii si pareau mai vii ca niciodata. Il chemau, il faceau sa uite de tot numai pentru a le simti gustul.. Nicicand nu se mai simtise atras de cineva in felul ala, mai ales de un baiat. Nu ca sexualitatea ar fi contat prea mult pentru el, era cu mult prea nonconformist. Iar parul lui, pielea, mirosul ala de toamna, vocea clara, caldura ce o emana, felul lui minunat de a fi. Il dorea pe el, mai mult ca pe oricine, mai mult ca oricand. Nu pentru ca era fratele Helenei, ci pentru ca era singura fiinta pe care o plasase deasupra lui. Vroia sa-l protejeze, sa-l stie fericit, sa-se rascumpere greseala. Il dorea pentru el... Numai si numai pentru el.

Dori sa se ridice si sa-si urmeze gandurile, dar vocea baiatului il trezi din transa. Atat de minunata... Ar fii dorit sa afle ceea ce-i spunea, dar se pierdea in tonalitatea ei prea tare pentru a mai pricepe ceva. Se trezi, in schimb, cu o farfurie plina de cartofi prajiti si omleta in fata si cu mana lui Paul pe umarul sau .
- Vrei si salata? Maioneza? Cascaval? Ai nevoie de ceva?
Zambi la randul sau si dadu negativ din cap. Il privi patrunzator in timp ce manca, observand o vaga tenta de roz conturandu-se in obrajii palizi si se intreba cum de cineva putea arata atat de adorabil. Nu se mai satura privindu-l, iar baiatul se fastacea din ce in ce mai tare. Se simtea ca in filmele cu prosti, fara curajul de a face ceva. Ii era teama. Pentru prima oara, ii era teama sa nu faca un pas gresit, avand in vedere ca amandoi erau baieti. Poate ca si Paul era de parere cu el, ca nu conteaza sexualitatea... sau poate era unul dintre cei ce condamnau homosexualitatea. Poate il dorea si el... sau poate nu. Poate ca nici nu-l placea. Realiza resemnat ca baiatul nici nu-l cunostea prea bine si nu avea de unde sa stie cum e... si nici timp pentru a se indragosti. Dar el o facuse, desi nu se cunosteau nici de doua zile. Asta daca dorinta ce-o simtea se putea numi iubire. Cert e ca-l dorea mai mult decat dorise vreodata pe cineva, mai mult chiar si decat pe sora lui. Poate ca fata vroia sa-si continue iubirea prin el sau l-a trimis ca pe o pedeapsa pentru ca o parasise. Dar Helena nu era asa. Ea l-ar fi iertat indiferent de raul facut caci, dupa cum chiar ea recunoscuse, il iubea prea mult.

Termina de mancat si se scuza, plecand. Era cu mult prea confuz pentru a mai sta in preajma lui. Nu dorea sa faca nimic din ceea ce ar fi putut regreta, asa ca isi lua ramas bun si inchise usa in urma lui, chiar inainte de a-l vedea pe tanar lasandu-se sa cada pe gresia alba a bucatariei.

_____________________________________________________________________________________________

[chrissta]

5. Foc si scrum

Gravitatia nu e responsabila pentru oamenii care cad in patima dragostei. - Einstein

Ii tinea fata-n maini, sarutandu-i buzele tremurande. Ii simtea pielea catifelata gadilandu-l cu mult prea placut. Buzele pe care le sugea cu putere erau cea mai dulce tortura ce ar fi putut-o primi. Mangaia chipul alb, de ceara, continuand cu parul. Mana stanga si-o tinea pe mijlocul firav, tragandu-l mai aproape astfel incat sa simta caldura si mirosul desprins parca din rai. Avea cele mai moi buze, cu mult mai moi decat cele ale Helenei, care se dadea cu balsam. Descoperi ca, desi parea ca are pielea la fel ca ea, nu era deloc la fel... cel putin, nu pentru el. Pielea lui era mai fina, iar buzele mai rozalii, mai placute la atingere, mai dornice de a fi sarutate. Era cu el, in camera alba , si nu se mai satura de prezenta ce-i provoca dependenta. Dorea sa fie lui si-i era frica. Nu stia, nu mai stia nimic. La capitolul "iubire" era praf.

Se trezi mai obosit decat fusese cand se culcase. Apa curgea siroaie pe el, tradand agitatia ce-l stapanise. Constientiza cu regret ca totul fusese doar un vis...unul al naiba de real.
Privi pe fereastra intredeschisa, vazand soarele gata sa apuna. Dormise mai mult decat isi propusese. Ridica telefonul de pe noptiera si vazu nenumaratele mesaje primite de la Frank, asa ca se decise sa-l sune. Deja stia ce vroia tanarul, asa ca isi cauta un tricou larg, albastru inchis si o pereche de blugi negri , dupa care se duse la baie pentru a se pregati sa iasa in oras.
Iesind in hol, isi anunta mama ca pleaca si parasi incaperea. Avea nevoie de aer si de o ocupatie care sa-l il scoata pe Paul din cap. Iar Frank nu l-ar fi lasat sa se plictiseasca. S-a intreptat spre gara, gata de o noua seara pierduta pe ritmuri dure.

Odata ajuns in bar, il zari pe Frank la intrare, asteptandu-l ca de obicei. Incerca sa ajunga la o decizie; nu stia ce era mai bine: sa-l intrebe sau nu de unde-l cunostea pe Paul. Stia ca tanarul nu s-ar fi suparat , dar nu dorea sa fie prea insistent cu intrebarile sale. Uneori se purta mai ceva ca un detectiv si nu se simtea in stare sa se controleze avand in vedere interesul pe care-l simtea fata de “subiect”.
- De ce nu mi-ai raspuns la telefoane?
- Am dormit...
Raspunse in timp ce se lasa condus. Nu-i placea sa fie tras la raspundere, dar stia ca avea de dat explicatii.
In cateva secunde coborasera scarile. Isi fraca usor ochii, incercand sa se acomodeze cu lumina slaba. Se straduia sa distinga chipurile tuturor celor prezenti. Observa chipuri necunoscute, printre care si cateva fete. Nou veniti, isi spuse fara a da prea mare importanta.
Se aseza la masa obisnuita, ticsita de sticle de bere. Isi aprinse o tigara, inspirand adanc fumul ce-l intregea. Inspecta barul aparent linistit cand vazu usa de la baie deschzandu-se. In clipa in care il zari pe Paul iesind, tinand de mana o fata bruneta, isi simti pulsul crescand. O furie necontrolata puse stapanire pe el, fiind urmata de ceva ce cataloga ca fiind durere. Isi simtea capul pleznindu-i si inima grea, nemaiputand respira cum trebuie. Pentru prima oara era dezarmat, ucis de o simpla imagine ce nu dorea sa-l ocoleasca ca si celalalte. Ar fi vrut sa tipe, sa sparga, sa plece... In schimb, zambi fals si goli o sticla de bere de pe masa.
Il observa pe Paul inspectandu-l, privindu-l insistent. Ii intinse mana si ii spuse un simplu 'buna!' si nimic mai mult, evitandu-l complet, ranit in orgoliu. Era prea plin de sine pentru a se putea controla, caci, cine-l ranea, trebuia sa simta fie durere fizica, fie ignorant. Isi muta imediat privirea catre tanara ce-l insotea. Trebuia sa recunoasca, era destul de draguta... Avea parul tuns scurt, negru, iar ochii de un verde crud; nu era foarte inalta, avea pielea alba si era destul de slaba...dar nu ii parea sa fie suficient de draguta pentru a lua rangul de prietena a baiatului. Pentru el, nimeni nu era atat de frumos incat sa merite acest privilegiu.
O vazu sarutandu-l, iar intreaga furie se transforma in deziluzie. Intelegea ca nu avea niciun drept asupra baiatului, dar nu se putea stapani. De ce el, de ce trebuia el sa fie pus in situatia de a se complica cu asemenea situatii? Cum putea sa se simta apropiat de un baiat, cand majoritatea fetelor erau innebunite dupa el? Ce era in capul lui? Nu, nu trebuia sa ajunga rasul orasului, sa fie strigat de toti imbecilii "popo". Si de ce sa sufere, cand Paul se simtea atat de bine fara el? Poate pentru a-si rascumpara greseala, suferind la fel cum a suferit si Helena. Isi intoarse privirea dezamagit si pleca la baie. Nu dorea sa mai stea in preajma lor; ii era cu mult prea greu sa-si stapaneasca furia, indrepata asupra lui, de data asta.
Lasa apa sa curga si isi sprijini mainile de chiuveta. Cand inchidea ochii, reusea sa revada sarutul celor doi. Nu dorea sa devina senitmental, dar, daca era nevoit sa planga vreodata, acela era cel mai propice moment. Momentul in care realizase ca este un poponar idiot, care dorea un tip heterosexual.
Nu auzi usa deschizandu-se si nici nu il vazu pe Paul privindu-l ingrijorat. Era cu mult prea distrat pentru a trai realitatea. Se afla suspendat intr-o lume paralela, in care exista doar el... El si gandurile lui.
-Alex ! Alex ! Esti ok?
Zambi stins, vazandu-si motivul idolizatiei ingrijorat. Se intreba ce rost mai avea sa zambeasca si sa spuna ca n-are nimic, cand se simtea cu adevarat rau. Dar nu dorea sa para slab sau dornic de mila, asa ca incerca sa fie cat mai rece. Il privi cu superioritate, pentru prima oara, si isi drese glasul pentru a fi hotarat si a elimina usorul tremur. Nu trebuia sa arate ca-i pasa.
- Probabil de la prea multa bere. N-am nimic. Du-te inapoi la prietena ta !
Pleca el primul, simtindu-se vulnerabil. Nu suporta ideea de a-l vedea cu acea "domnisoara", dar nu avea motive pentru a se opune. Nu putea decat sa stea la masa si sa indure. Oricum nu mai avea somn si nu dorea sa ajunga sa bantuie strazile ca un bezmetic.
Isi comanda o bere, si inc-o bere, pana ce bau suficient pentru a se ameti. Tragea fumul de tigara in piept si radea cu gura pena la urechi. Era euforic, uitand de toate sentimentele neimpartasita. Isi trecu mana dreapta deasupra gatului uneia dintre fetele noi, o roscata destul de draguta ce il privise intreaga seara. Era o amica de-a iubitei lui Paul, o anume Nicole, iar asta il facea sa se simta mai apropiat de baiat si mai impacat cu sine. Dorea sa creada ca prezenta unei fete l-ar fi putut "redresa".
_________________

Il privi de pe canapeaua invechita. Lumina nu batea prea puternic, dar reusea sa ii distinga fiece miscare. Gandi resemnat ca Alex intrecuse masura cu bautura . Si-ar fi dorit sa-l poata opri, dar nu avea niciun drept sa faca asta. Nu dorea sa fie din nou catalogat ca fiind un ciudat.
Privea cum lumina palida a becului ii facea parul negru sa straluceasca atat de frumos. Ce contrast minunat intre par si piele ! Si-ar fi dorit sa aiba si el parul la fel de negru si de minunat ca al lui. Macar o parte din frumusetea macabra ce-l fascina.
Pana si felul in care fuma era diferit. Incercase si el, dar nu reusea sa stranga de filtru cu atata patos ca si Alex, iar respiratie nu-i era deloc calma, in total contrast cu a tanarului. Fumul expirat de el se inalta maret, catre tavanul murdar, pe cand al lui se incurca in suvitele castanii. Chiar si in acea ipostaza pacatoasa, parea un zeu printre ei, simplii oameni. Un gand de-al unui poet nebun, ratacit in bezna noptii.

Observa ca il evita, iar simplul gand ca tanarul ar fi avut vreun motiv pentru care nu l-ar mai dori in preajma lui il innebunea. Incercase sa fie subtil, fara sa se agate prea mult si nu intelegea de ce il indepartase. Poate ca era pacat sa gandeasca asta, dar dorea ca Alex sa-l fixeze cu privirea ca atunci cand fusese la el acasa. Nicicand nu vazuse niste ochi atat de frumosi, interesanti de-a dreptul. Straluceau ca doua faruri in noapte, iar asta il cutremura.
Il zari miscandu-se si se alarma brusc, crezand ca vrea sa plece. Nu pleca, in schimb ii facu loc lui Nicole, o prietena de-a lui Alice, langa el. Simtise inca de pe atunci ca urma sa se intample ceva mai mult decat el si-ar fi dorit, tanara urmarindu-l cu privirea toata seara. Nu se inselase, la nu foarte mult timp, vazandu-l pe Alex trecandu-si buzele peste ale ei chinuitor de incet. Dupa felul in care se miscau, banuia ca e un sarut frantuzesc, iar expresia de invingatoare de pe chipul fetei ii facu sa ofteze. Se simtea frustrat, nervos, gata sa ucida. Poate ca nu avea niciun sens, dar nu vroia sa-l vada pe Alex sarutand-o intr-un asemenea fel. Era infinit superior, n-avea motive pentru a-si pierde timpul cu una ca ea... Pacat ca nu si el gandea asta.

- Paul , esti bine ?
O auzi ca prin vis pe Alice, ce parea ingrijorata. Nici nu isi mai amintise de ea, prea ocupat pentru a-l supraveghea pe Alex. N-o mai percepuse langa el, sarutandu-i obrazul, ignorand-o total inca de cand brunetul iesise din baie.
- N-am nimic. Sunt pur si simplu obosit.
-Ok, renunta fata la a-l mai trage la raspundere, deloc convisa de spusele lui. Dar , nu ma mai strange asa tare de mana.
Realiza ca mana fetei era stransa cu putere de a lui si ii dadu drumul. Regreta iesirea, dar nu se stapanea prea bine. Nici nu stia ce i se intampla, dar decise ca era timpul sa-i puna punct. Nu avea niciun motiv pentru care ar fi continuat sa-l supravegheze, asa ca isi muta privirea spre prietena lui, care ii accepta gestul mai mult ca incantata.