Plătind cu viaţa

[Abbeh.]

Trebuia să fac o variantă la română, dar pur şi simplu nu m-am putut abţine să nu citesc ultimul capitol postat şi să-ţi şi las o mică părere. : ))
Îmi place mult personajul principal - Emma - şi, relativ, îl simpatizez pe Mark, dar pe Dimitri îl ador. E un personaj aşa de ... ăhm, misterios. ( dacă era mai bătrân era pedofil şi nu era bine, dar în mintea mea bolnava Dimitri seamănă cu Ezra din Pretty Little Liars. Cu alte cuvinte, Dimitri e ca un salut la masculin. "Bun(ă) :)) Ai prins tu ideea.) Îmi place mult cum descrii şi n-am văzut nici greşeli de tastare, însă ce mă irită foarte tare când citesc e cuvântul "ţigarea"; corect e "ţigara", după câte ştiu eu, acum, îmi cer scuze dacă ambele variante sunt corecte. Acţiunea decurge frumos, aş putea spune, şi e tot mai interesant, sunt super curioasă de ce-o să fie în continuare; de ce pleacă Dimitri în Moscova ? O va lua şi pe Emma ? :o3 Aww, sunt aşa curioasă : ))
Vino repede cu nextul. Spor la scris * huuuuuuuugs *

[Grubbie]

Bunăă ;3

Oh , Doamne , sincer îți ador fanficul .
Acest capitol m-a lăsat mască , și nu mint . Adică , a fost atât de ..frumos . ;xx .
Emma cu Dimitri.. ehm , interesantă chestie :> .El profesor , ea elevă .
Presimt că se va întâmpla ceva între ei ... poate o relație ?
Poate : - ? .
Mark ăsta nu-mi place deloc . Putea să plece din oraș și pentru doi ani că nu mă supăram , sincer .
ÃŽmi place mai mult Dimitri .
Doar Dimitri e în mintea mea acum . Cred că m-am drogat și eu.. cu el :)) .
ÃŽn fine !
De dialog , narațiune și descriere ce să mai zic ?
Doar că-mi plac foarte mult și aștept următorul capitol . ;3

Nu uita să mă anunți când apare !
Hugs . ;3

[Mad Hatter]

Helăăău, guys!
După o luuungă absenţă şi muulte promisiuni ce cu greu am încercat să mi le ţin, am reuşit să rescriu capitolul şi să vi-l aduc cu mare plăcere. Desigur, dragii mei, capitolul acesta este cu dedicaţie pentru cineva. *laughs*Erm, ştie acea persoană şi cred că se va simţi.
Fără a mai spune tâmpenii, sper să vă placă fotografiile alese cu personajele. Totuşi, vă urez:
Lectură plăcută!
Emma 1.
Emma 2.
Dimitri. 8->
Dimitri 2. xD
Mark. 1.
Mark 2. xD

Capitolul ÅŸase.

Every wolf 's and lion's howl / Raises from Hell a human soul.

Stăteam acolo, în mijlocul unei mulţimi dezlănţuite, ce strigau sau mai bine spus, fredonau urlând versurile melodiei ”All about lovin' you” a lui Bon Jovi şi speram ca o tâmpită ce eram - ok, nici chiar aşa - că Dimitri se va grăbi cu nenorocita de bere, fiindcă deja începeam să mă enervez. Tot eram îmbrâncită, lovită şi aşa mai departe de necunoscuţi ce încercau să ajungă cât mai aproape de scenă, de parcă n-ar fi auzit bine şi n-ar fi strigat la fel din spatele meu sau orice alt loc.
Şi totuşi, preferam să rămân calmă. Mă gândeam la atâtea tâmpenii, cea mai importantă dintre ele fiind întrebarea :
” Cum Dumnezeul meu am mai ajuns şi aici ? ” . Simplu de răspuns, aş fi zis, dar că cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mi se părea mai ciudat şi complicat răspunsul.

Îmi aminteam că după vreo oră petrecută la cafenea - cea mai superbă ora din viaţa mea, aş fi putut spune - ; în care doar vorbisem despre orice şi oricine, chiar şi despre şcoală şi trecut - la partea aceasta doar îl ascultasem pe şaten, dar nu scosesem un cuvinţel - mersesem la o plimbare, sub pretextul că n-ar strica una. Îl aprobasem pe Dimitri, gândindu-mă că nu era nimic rău în asta.
Chiar şi-aşa, în tot acest timp, nu mă gândisem deloc la Mark. Nu-mi păsa unde se afla sau ce făcea în acest moment - sigur şi-o trăgea cu una într-un local cu băi cât mai împuţite posibil. Oricum ar fi fost, când îmi adusesem şi eu aminte de el, vag şi neinteresată de acest blond ce totuşi îmi oferise atâtea - da, eram al naibii şi sigur nerecunoscătoare - nu-mi păsase. Chiar puteam spune ca mă 'durese în cot' de el.
După ce ne plimbasem un timp, nu foarte lung, cine - ştie în ce mod, ajunseserăm la blocul lui Dimitri, acesta spunându-mi că trebuie să urce pentru a lua „nu- mai - ştiu - ce chestie”, iar eu ridicasem scurt, indiferentă din umeri, zicându-i că-l voi aştepta în scara blocului. De menţionat era faptul că ne aflam într-un cartier rezidenţial. Şatenului nu-i plăceau casele de când era mic, le ura mai bine spus, aşa că preferase să locuiască într-un apartament.

După ce coborâse - că tot venind vorba, stătea la ultimul etaj - mă întrebase dacă aş vrea să merg cu el la concertul lui Bon Jovi ce se ţinea în centrul oraşului. Eu cum nu auzisem de el? mă gândisem în acel moment, dar totuşi, pe-un ton uşor vioi, îi spusesem că accept cu mare plăcere.
Aşa că ne-am hotărât să urcăm într-un un taxi şi să mergem la concert, eu al naibii de intrigată că nu auzisesem de concert - ce, apropo, era în scop caritabil - iar el tare fericit că acceptasem să-l însoţesc.

Ajunşi, ne îndreptasem către un loc ce nu era aşa aglomerat. Concertul începuse de nu foarte mult timp, aşa că ne aşezasem pe iarbă, el lângă mine - eu cu capul pe umărul lui, şi ascultasem câteva melodii, până când tânărul îmi spusese că se duce să cumpere bere şi-un pachet de ţigări. Inteligent profesorul acesta, mă îmbăta şi aşa scăpa de mine mai uşor, în caz că dorea să mă omoare. Da, bună glumă. Probabil dorea să se coboare la mintea mea de adolescent, cine ştie. Şi dacă dorea să mă violeze şi apoi să-mi arunce cadavrul într-un lac, care să fie găsit de poliţişti ? Ne, asta în niciun caz. Nu-l vedeam ca pe-un ucigaş.
Deşi citisem într-o carte că minţile ucigaşilor se pot ascunde într-un corp obişnuit. Cine ştie? Eu nu şi se părea că o luasem razna sigur.
Oricum, ajunsesem în sfârşit la prezentul în care eu stăteam în picioare, căutându-l din priviri pe Dimitri care nu mai apărea. Probabil că cineva îl răpise.
Sau nu. De ce spuneam asta ?
Fiindcă în sfârşit, mulţumită Diavolului, în niciun caz lui Dumnezeu, nu mă puteam numi credincioasă, şatenul se apropia cu paşi mari şi grăbiţi spre mine, ţinând în ambele mâini două doze de bere şi desigur, nelipsitul pachet de ţigări, marca Dunhill. Se părea că şi în întuneric, căci se înserase deja, eu tot vedeam bine.

Am surâs uşor amuzată şi mi-am dat bretonul din ochii, urmărindu-l pe tânăr cu privirea. Acesta afişă un zâmbet larg, superb pe chipul măsliniu, iar ochii lui prinseră o strălucire aparte.
- Ce ţi-a luat atâta ? l-am întrebat eu şi m-am apropiat de el, lovind de data aceasta la rândul meu vreo două-trei persoane fără a-mi cere iertare. Perfect, venea şi rândul meu să mă comport ca o tipă fără maniere şi nesimţită!
- Ăh, aglomeraţia de la fiecare stand? Iartă-mă, puştoaico, n-am vrut să te las să aştepţi, îmi spuse pe tonul său obişnuit, blând şi-mi întinse o doză de bere, pe care cu greu am deschis-o, sub privirile vizibil amuzate ale lui Dimitri.
Şi totuşi, nu i-am cerut deloc ajutor. M-am strâmbat copilăroasa la el, acel compliment sau ce-o fi fost, deranjându-mă enorm de mult. Ca de fiecare dată, desigur. Acesta a clătinat uşor din cap şi a luat o gură zdravănă din bere, apoi şi-a pus mâna după umerii mei, spunându-mi să-i ţin doza cât îşi aprindea o ţigare.
- Ţi-o ţin doar dacă-mi dai şi mie, am spus eu şi am surâs finuţ, bând puţin din bere. Eram sigură că dintr-o doză aveam să mă îmbăt, dar nu-mi păsa. Rămâneam lucidă uneori. Speram ca şi de data aceasta să rămân măcar puţin lucidă, să nu mă fac de râs în faţa profului ce-mi acorda atâtea şanse la ...viaţă.
- O ţigare? Sigur că-ţi dau, puştoaico! mă ciufuli el şi eu mi-am arcuit dezaprobatoare o sprânceană, iar el doar a râs parcă amuzat de expresia mea.
- Atunci dă-mi, l-am grăbit eu când acesta şi-a aprins o ţigare. Şi-a potrivit-o între buzele aşa apetisante, a luat doza de bere în mâna stângă şi mi-a întins pachetul, din care-am furat o ţigare.

Mi-am pus-o între buzele subţiri, iar el mi-a aprins-o uşor după ce şi-a băgat pachetul în buzunarul de la spate al blugilor. M-a privit pentru un moment intens, clipă în care obrajii mei au căptat o nuanţă trandafirie. Pe fundal ai fi putut spune că se auzea 'U give love a bad name', melodie ce pur şi simplu mă făcea să zâmbesc larg şi să fredonez în timp ce trăgeam într-un mod vicios din ţigare.
Şatenul a surâs şi mi-a făcut semn să ne aşezăm pe iarbă. Asta am şi făcut, doar că m-am dat lângă el, parcă atrasă de-un magnezt şi mi-am lăsat chipul pe umărul sau, iar profesorul şi-a coborât treptate mâna către talia mea, timp în care trăgea uşor din ţigare şi apoi sufla elegant fumul în aer.
Fumam liniştită până când acesta şi-a întors privirea ce într-un fel sau altul mă intimida. Am suflat fumul, privindu-l cu coada ochiului cum dansa în aer şi-apoi l-am privit şi eu pe Dimitri, stingând între timp ţigarea pe iarbă.
- Ce-i ? am şoptit eu, de parcă ne-am fi auzit cineva. Publicul era sigur atent la trupa de pe scenă şi melodiile ce acum mie îmi răsunau în minte ca un ecou îndepărtat.
- Nimic, mi-a răspuns el la fel, surâzând, apoi şi-a stins ţigarea. Şi-a apropiat chipul încet de-al meu, lipindu-şi fruntea de a mea, la fel şi vârful nasului, timp în care tocmai începea 'I'll be There for you', iar versurile îmi răsunau în minte răspicat şi clar.

Am mărit ochii, dar n-am schiţat vreun gest că nu mi-ar fi plăcut ceea ce făcea.
Zâmbiind la fel, mi-am trecut cu mici ezitări mâna după gâtul lui, iar el mi-a atins cu vârfurile degetelor obrazul drept. Nu ştiam exact ce fac, dar speram că era bine. Plus, speram să ne sărutăm o dată, căci eram sigură că asta urma să facem după toate gesturile penibile.
Probabil, cine ştie, mi-a citit gândurile - da, da, eram nerăbdătoare exact ca un copil - motiv pentru care, şi-a apăsat buzele peste ale mele, trecându-şi o mână prin părul meu.
În acel moment, când buzele noastre începeau un război poate, eu am simţit că zbor. Unde? Nu ştiu. Undeva departe, în văzduh, şi clar Dimitri era lângă mine.
Mi-am trecut mâna prin părul său şi m-am dat mai aproape de el, reuşind în cine ştie ce fel să mă aşez în poala lui. Şi-a coborât braţele spre talia mea şi încetişor, cu grijă, limba lui a pătruns lăcaşul meu umed. Doamne, buzele lui aveau gust de miere. Aş fi jurat asta, deşi nu-mi plăcea s-o fac.
L-am sărutat cu pasiune şi tandreţe, la fel făcând şi el, în timp ce eu începusem să-mi plimb delicat vârfurile degetelor pe ceafa lui, iar el îşi trecea finuţ mâna pe spatele meu.
Simţeam că nimic şi nimeni nu avea să distrugă acest moment. Şi dacă ar fi îndrăznit, nu-mi păsa. Eu nu mă dezlipeam de Dimitri şi nici nu rupeam sărutul, cum cred că ar fi făcut şi el.

Şi în acea clipă, aşa specială, am auzit un glas cunoscut. Un glas plin de ură, turbat, cu o urmă de dispreţ.

[Abbeh.]

Aici sunt ;))
Am văzut vreo două greşeli de tastare, dar nu le-am reţinut plus că pun pariu că sunt făcute din greşeală; ce-am ţinut minte a fost "zâmbiind", care se scrie cu un singur "i" şiiii un lucru pe care ţi l-am mai spus tot eu : - ? Ştii tu, cel cu "ţigarea" care în capul meu - jur pe portocaliu ! - nu se face nicicum nicicum "ţigarea". I mean ... în germană este "Zigarre" dacă nu mă înşel şi probabil că de acolo multă lume zice "ţigarea", dar eu consider că, în română, sună mai bine - dacă nu şi mai corect - "ţigara". Altfel mi-a plăcut capitolul, să ştii, scrii foarte bine, descrii ok, acţiunea îmi place, personajele îmi plac, deci îmi place ficul : )). În poze Mark e mai drăguţ - no offense, dar eu chiar nu-l văd atât de drăguţ pe actorul ăla, Ian parcă, coleg şi poate boyfriend-ul Ninei Dobrev, adică, are cumva ... faţa prea proeminentă şi Dimitri părea un personaj atât de finuţ pe lângă Ian -, iar Mark părea cumva mai ... dur decât arată în poze, dar deh, de cele mai multe ori aparenţele înşeală. Ştii tu vorba aia: " Nu judeca o carte după copertă. ", e foarte bine de aplicat şi la oameni. Altceva nu cred că aş mai avea de zis, deşi am un chef extraordinar de vorbă/scris că aş putea să umplu o grămadă de spaţiu şi să-ţi las un comentariu kilometric, dar sincer n-ar avea rost. Nu ştiu de ce am impresia că glasul ăla cunoscut e a lui Mark : - ? Ah, şi s-a întors acum şi e gelos şi o vrea pe Emma numai pentru el ? ;o3 Încă am o slăbiciune pentru "bad boy-ul" care o iubeşte pe tipa ciudată, etc, iar acum se creează un "triunghi amoros" sau un scandal, depinde. : )) Adevărul este că toată situaţia asta mă duce cu gândul la Pretty Little Liars, când Aria [una dintre tipe] era cu Ezra [profesorul ei de engleză], iar un coleg de-al ei, Noah, dacă nu mă înşel, o place şi, mă rog, îi prinde şi o şantajează cu anumite chestii. Mă rog, îl şantajează mai mult pe el. Eniuei, chiar nu contează asta aici. Aştept următorul capitol, sper să vii repede cu el, având în vedere că e vacanţă - dar ştiu cum e să-ţi fie lene sau să nu ai inspiraţie, eu sunt în ambele situaţii în momentul de faţă - : ))
Baftă în continuare ! Să mă anunţi când pui nextul. >:D<

[Me�al.]

Here I am. Late, ofc :]]
Aşa. Pluralul cuvântului "ţigare" din câte ştiu eu şi din câte am învăţat - zici că-s mort deja :]] - este ţigara. Desigur, cred că şi ţigarea e o altă variantă a cuvântului, deşi sună cam tras de păr. Pe net am găsit însă ca variantă ţigara. Acum, desigur, nu ştiu sigur. Greşeli n-am văzut, decât de tastare, dar nu stau acum să le înşir fiindcă nu are rost. Ştiu că te-ai grăbit când ai scris şi asta ni se întâmplă tuturor.
Văd că ai pus poze. Chiar eram curios să văd cum arată personajele. Să vedeeem. Emma îmi place cum arată, deşi pare mai copilăroasă în prima poză,but still nice. Dimitri... Hmm, chiar nu mă aşteptam ca poza lui să fie aia a lui Ian Somerhalder. Nu ştiu de ce, dar credeam că el e mi childish la aspect. Ian e genul de bad boy şi nu prea mi-l imaginez atât de bad pe Dimitri. Who knows : - ? . Mark e prea drăguţ la aspect în comparaţie cu cum mi-l imaginam eu. Mă aşteptam mai mult ca Mark să semene cu Ian şi tipul blond cu Dimitri. Oricum, sunt alegerile tale şi le respect. Anyway, nu pot spune că nu-mi plac pozele fiindcă nu-i aşa. I like 'em.
Îmi place acţiunea din acest capitol, a fost chiar drăguţă. Mai ales faza cu concertul şi toate cele. Şi sărutul, desigur. Deşi sunt sută la sută sigur că tipul de la final era Mark. Sau cel puţin eu aşa cred. Micuţul blond şi gelooos. Atât de geloos.
Oricuuum, aştept continuarea şi multă baftă!

[Grubbie]

Hii : )
Se pare că ai pus următorul capitol ^^ ...
Ei bine ,mi-a plăcut și toate cele . Emma cu Dimitri împreună la concert , sărutându-se ...a fost un șoc pentru mine ! Adică ,eu știu că Emma îl cam place pe Dimitri ,dar se sărută ddeja ?
Mâhm ... în legătură cu sfărșitul ...probabil că tipul era Mark . Defapt ,sunt sigură de asta . ;))
Și pozele îmi plac ..:) totuși eu nu prea îl văd pe Mark așa de drăguțel și etc . xD
În poze pare un înger ,iar în povestea ta mie mi se pare un demon :))
Da ,ai ghicit ,am eu ceva cu el .Nu-l prea suport : - ?
În rest ce să zic ? Îmi place cum decurge acțiunea și aștept următorul capitol ...
Anunță-mă când apare ,te rog xD .
Huugs . ;3

[Mad Hatter]

Helăăăăăău. * câte ă-uri : ]] *
Well, în sfârşit am venit şi cu continuarea. Thx a lot pentru părerile lăsate, mă bucur tare mult că vă place ficul. x3 Oh, well, fără alte comentarii or stuff like that vă urez:
Lectură plăcută! ^^

Capitolul ÅŸapte.

Gelozia e durerea de a vedea pe altul posedând ce posedăm.

Ţipam. Nu, nu e corect aşa. Strigam printre suspine, pe-un glas tremurat şi deja răguşit să-l lase în pace. Nu mă auzea. Aveam senzaţia că pământul îmi fugea de sub picioare şi că lumea mea, ce cu zece minute în urmă fusese cea mai colorată, acum se sfârşea.
Era gălăgie în jurul nostru, agitaţie, trupa nu se mai afla pe scenă de două minute sau chiar mai mult, nici că le mai acordasem atenţie. Deşi majoritatea persoanelor plecaseră liniştiţi spre casă, în jurul nostru se crease un cerc de oamenii care urlau parcă fascinaţi de 'spectacolul' la care deveniseră doar simpli spectatori.
Lumea, încă o dată, îmi dovedea cât de josnici puteam fi. Cât de mult se putea coborâ omenirea, la stadiul de animal turbat.

Mi-am subţiat buzele într-un mod parcă trist şi m-am apropiat de cei doi. De Mark şi Dimitri. Blondul îl lovi în abdomen, iar Dimitri se strâmbă, scârşni din dinţi şi-l lovi la rândul său în faţa, spărgându-i buza.
- Încetaţi! am strigat brrusc şi imediat m-am pus între ei, înainte ca Mark să-l lovească pe şaten. Pumnul său era la câţiva centimetri de faţa mea, iar eu am tresărit când mi-am dat seama de acest lucru, lipindu-mi mai mult trupul de-al lui Dimitri. Acesta şi-a pus o mână pe talia mea, aruncându-i o privire plină de venin blondului, parcă spunându-i să plece, altfel îl omoară cu mâna sa.
- Ne mai evdem noi, profule! l-am auzit pe Mark spunând, pe-un ton acru şi mi-a aruncat o privire scurtă, dar totuşi plină de regret, apoi s-a îndepărtat de noi, în timp ce-şi scotea telefonul şi formă un număr.
După ce a dispărut din raza mea vizuală, iar lumea a început să se risipească, m-am întors către Dimitri, privindu-l uşor îngrijorată.
- Sunt bine, mi-a zâmbit el mai mult chinuit, parcă răspunzându-mi la întrebările puse din priviri. Nu trebuie să-ţi faci griji, a continuat acesta şi m-a ciufulit, iar eu m-am încruntat vizibil deranjată de acest gest. Deşi cu câteva minute în urmă se luase la bătaie cu Mark, acum l-aş fi plesnit şi eu. Se părea, din păcate, că nu renunţa nicidecum la obişnuinţa de a mă tachina sau lucruri de genul.
- Eşti sigur? Adică ai buza spartă, fac pariu că te doare ceva şi..eu..îmi cer scuze, am mormăit pe-un ton mai mult şoptit şi m-am uitat în altă parte.
- Nu trebuie să-ţi ceri scuze, puştoaico! Hai la mine, să mă 'refac' şi vedem acolo ce facem, da? spuse şi continuă să zâmbească, punându-şi mâna după umerii mei.
Am murmurat un 'bine' mai mult obligată, căci mă gândeam că ar fi poate drăguţ din partea mea să mă duc cu el, apoi puteam pleca. Acesta a luat-o uşor la pas şi eu l-am urmat, ridicându-mi privirea spre cerul frumos înstelat.
Şi totuşi mă întrebam de ce tot zâmbea. Ce motiv avea să facă asta ? Fiindcă eram cu el? Mie-mi venea să râd, de fapt. De ce? La naiba, că nici nu cunoşteam motivul. Poate că doream să râd într-un mod isteric, ca o tipă care şi-a pierdut familia - nu că eu aveam una în adevăratul sens al cuvântului - ; care suferă de-o boală gravă - sufeream de una, încă necunoscută - ; pe care toţi prietenii o părăsiseră şi n-avea un umăr pe care să plângă. Oh, da. Şi după această criză de isterie, aveam să încep să vărs lacrimi pline de amărăciune şi ură, fiindcă mereu se întâmpla aşa. Mă loveam, din păcate, cu capul de realitate şi desigur, îmi dădeam seama că viaţa te joacă pe degete, nu tu pe ea. Sau nu tot timpul. Doar uneori, dar acele dăţi când se întâmpla asta, durea. Era exact ca o durere cruntă, crudă, ce parcă pe minea reuşea să mă ucidă încetişor şi sinceră să fiu, eu n-aveam idee de firul cui mă ţineam pentru a rămâne vie, pentru a fi ok şi pentru a nu mă pierde într-un labirint din care n-aş mai fi avut scăpare.

Am tresărit puternic când un glas cunoscut mi-a inundat urechile. Buzele mi s-au subţiat într-o linie uşor crispată, iar privirea-mi ce parcă strălucea jucăuşă s-a îndreptat spre persoana ce-mi vorbise. Era chiar şatenul, proful, Dimitri, ce dădea din gură şi eu nu-l auzeam. De fapt, o făceam, dar mă simţeam extrem de departe de el, de parcă vocea sa ar fi fost pentru mine un nenorocit de ecou.
- ...N-am dreptate ? l-am auzit spunând şi mi-a aruncat un zâmbet de-al său, deşi chinuit căci sigur îl durea ceva, tot atrăgător şi plin de încredere.
- Ce? Ăh, ba da. Ba da, ai! Da, da; l-am aprobat, deşi n-aveam idee despre ceea ce vorbise. I-am zâmbit pentru că trebuia, ca nu cumva să creadă că nu fusesem atentă la el şi mare mirarea mi-a fost să descopăr că ajunsesem în faţa blocului său.
- Mă gândeam eu! Ei bine, de acum înainte ai să stai la mine. Nu degeaba am o cameră liberă, plus faptul că nu prea cred că ar fi tocmai bine să te întorci la Mark, mi-a spus pe un ton plăcut şi pupilele mele s-au mărit treptat, iar buzele au rămas între-deschise. Mai bine nu-l aprobam. Cum să stau la el? Adică da, avea dreptate în legătură cu Mark, dar puteam sta şi acasă, deşi acolo nu m-aş fi întors nici dacă cineva mi-ar fi luat gâtul.
- Dar...ei bine, nu pot. Adică gândeşte-te şi tu, ce-ar crede lumea despre asta? i-am spus destul de calmă în timp ce intram în bloc, căci el îmi deschisese uşa. Nu locuia în cine-ştie ce incintă luxoasă, dar trebuia să recunosc că cel în care ne aflam noi arăta destul de bine, şi liftul nu părea unul chiar...obişnuit.
- Nu-mi pasă de părerea altora, sincer să fiu. Ştiu, sunt profesor şi ar părea un lucru ieşit din comun să...
Dar s-a oprit. Ceva din acea propoziţie nu putea fi pronunţat în faţa mea, mie şi nici în acel moment, aşa că doar a clătinat din cap, şi-a strâmbat slab buzele sângerii şi a intrat în lift după mine. N-am spus nimic, de fapt, nu doream să spun ceva căci presupuneam că ştiam ce dorise să spună. Inima deja începuse să-mi bată cu două sute de kilometri pe oră, căci dacă propoziţia aceea ar fi fost completă, sigur ar fi sunat ceva de genul: „Ştiu, sunt profesor şi ar părea un lucru ieşit din comun să fiu cu o elevă.” ; şi dacă ar fi fost aşa, eu cum aveam să reacţionez? De fapt, de ce mă gândeam la astfel de lucruri?

Am clătinat parcă revoltată de propriile-mi gânduri şi am oftat, aruncându-i o scurtă privire lui Dimitri. Îşi dăduse cămaşa jos, rămânând într-un simplu maieu alb, iar acum se uita undeva la perete, gânditor. Când am dat să spun ceva, liftul a ajuns la etajul opt şi eu am ieşit prima, urmată îndeaproape de Dimitri ce-şi dregea glasul.
- Ce e? l-am întrebat şi mi-am arcuit finuţ o sprânceană, dându-mă din faţa lui pentru a-l lăsa să deschidă uşa.
- Nimic, a mormăit şi a evitat să mă privească, făcându-mă să mă încrunt într-un mod ce arăta clar că mă deranja felul în care se comporta. Încercând să evit o ceartă ce sigur avea să fie urâtă, mi-am coborât privirea spre cartela ce-o avea în mână. Aha, deci uşa lui nu se deschidea cu o cheie.
Într-un sfârşit, mai exact după zece secunde, timp care mie mi se păruse că durase ani, am intrat în superbul apartament. Şi da, aveam dreptate când îl numeam aşa. Holul, care avea parchet laminat şi-o oglindă imensă, ovală cu multe poze lipite în jurul ei, ducea spre living-ul spaţios, cu o canapea din piele neagră, două fotolii din acelaşi material, iar în mijloc se afla un covoraş alb, pufos. Am putut observa, deasemenea, că nu avea televizor, ci o bibliotecă ce se întindea pe întreg peretele, plină de tot felul de cărţi. Într-un colţ al încăperei se afla o chitară acustică, şi pe-un perete erau ferestrele mari, acoperite de nişte perdele albe. Sus, era o simplu şi micuţ bec, lipit de tavan, ce reuşea spre uimirea mea, să lumineze întreaga cameră.
Apoi, venea un alt coridor ce ducea spre bucătărie, baie şi cele două dormitoare, din câte-mi spusese Dimitri, care acum se aşezase pe canapea, cu coatele sprijinite de genunchi şi mă privea atent, printre gene.
- Eşti obosit, nu? Um, unde ţi trusa medicală ? l-am întrebat şi m-am apropiat încet de el, ducându-mi ambele mâini la spate.
- E la baie, în primul dulăpior. Şi da, sunt. Iartă-mă fiindcă..am devenit brusc indiferent. Mă gândeam la nişte chestii! Oricum, puştoaico, vrei să mă ajuţi într-un fel? mi-a spus el şi s-a ridicat, ciufulindu-şi părul vâlvoi.
- Da, logic că vreau! i-am răspuns, privindu-l uşor ciudat căci se apropia de mine. Şi-a pus încet, mâinile pe talia mea micuţă, mi-a lipit trupul de-al său şi după ce nimic nu avea să ne mai despartă, mi-a ridicat chipul cu un deget, apropiindu-şi uşor-uşor buzele de ale mele.
Am înghiţit în sec şi am tras aer adânc în piept, bucurându-mă de acest moment, findcă avea să fie al doilea sărut din noaptea - aproape dimineaţa - aceasta cu el, iar asta însemna că...însemna multe. Multe lucruri bune, lucruri ce-mi dădeau aripi să zbor.
- Atunci fă-mi jocul, a şoptit el pe-un plăcut, suav, iar în a doua secundă buzele sale le presau pe ale mele într-un mod tandru.
Sigur era al meu.

[Me�al.]

Helăăău, helăău. Sunt primul? :]] Imposibil!
Fără alte introduceri, o să încep să comentez fiindcă nu vreau să.mi pierd locul - no. 1 ! :]]
Am văzut câteva greşeli pe la începutul capitolului, de tastare: coborâ - coborî [ e exact ca în cazul cuvântului ' omorî ' ] şi era o virgulă în plus pe acolo. Anyway, nimic îngrijorător :]] .
Revenind la capitol. Mi s-a părut cam scurt. I mean, mie mi-ar fi plăcut ca bătaia să se lungească muuult mai mult şi aşa mai departe. Plăceri sadice :]] . Însă începe să îmi placă din ce în ce mai mult de Emma. She's so sweeet. Şi Dimitri pare okay, deşi clar ascunde ceva şi mor de curiozitate să aflu ce. Moooor! Mi-a plăcut cum i-ai descris sentimentele Emmei când a văzut apartamentul grandios al lui Dimitri - oricum, ai descris frumos şi cum arăta casa lui. Ultima parte din capitol m-a făcut să-mi doresc nespus de mult să apară continuarea cât mai rapid. Sunt aşa curios să văd ce se întâmplă, deşi am o vagăăă bănuială : - " .
Naraţiunea, dialogul şi descrierea au fost okay. Nimic de comentat :]] .
Sooo, succes şi multă imaginaţie şi sper să vii cu continuarea repede!
*huuugs*

[Grubbie]

Hilllăuu.

Capitolul ăsta mi-a plăcut extreeem de mult . ;x
Dimitri parcă ascunde ceva .. și știu sigur că o face . Sau nu ? ._.
Emma e super adorabilă . Ba mai mult ,cred că a devenit personajul meu preferat.
Și Mark eh..speram să i-a mai mulți pumni și picioare și pălmi de la Dimitri .
Speram ! :))
Emma o să locuiască cu Dimitri deci ..:-?
Se încing lucrurile p'aici .
Ahh și ce mi-a plăcut când s-au sărutat în apartamentul fain a lui Dimitri .
Dimitri,Dimitri,Dimitri : )) ;3
Ai avut câteva greșeli ,da no problem.
Tot ce m-a deranjat : PREA SCURT CAPITOLUL! =(
(scuze de caps lock) D:
Mulțam pentru că m-ai anunțat și te rog să o faci în continuare .
*Huuuugs .*

[Mad Hatter]

Bunăăăă! ^^
Danke amândurora pentru comentariile lăsate, deşi sunt - din păcate - cam puţine. Eh, eniiiuei. Am venit cu continuarea şi asta contează, right ? Btw, îmi cer scuze pentru că vin aşa târziu, dar na. Inspiraţia. x3 Plus, my diărs, sper ca acest capitol să fie, don't know, mai lung şi mai altfel. ^^
Oricum, vă urez lectură plăcută tuturor care mai treceţi pe aici!

Capitolul opt.

A pair of star-crossed lovers.

Defilam prin faţa lui Dimitri, călcam încet, uşor, aproape atingând podeaua rece, îmi ţineam mâinile lăsate pe lângă corp, purtând o simplă cămaşă albă, închisă prosteşte la nasturi, ce era a şatenului. Părul întunecat, drept şi lung îmi cădea pe spate, câteva şuviţe mişcându-se delicat la fiecare pas al meu. Aveam pe chip un zâmbet blând şi poate altfel decât cele pe care le 'pictam' în alte zile. Puteam să spun că mă simţeam bine şi dumnezesc de fericită. Inima îmi bătea din ce în ce mai repede şi nu dorea să se liniştească, ameninţându-mă că avea să iasă din cutia toracică din cauza acestor...emoţii aşa puerile şi totuşi aşa de frumoase şi pure. Nu credeam şi nici nu puteam să-mi aduc aminte dacă vreodată avusesem sentimentul acesta. Şi totuşi, toată plăcerea această şi toată dragostea de început a noastră era periculoasă. Ştiam prea bine amândoi că ne jucam cu focul şi adoram asta. Adoram să-l aprindem şi mai mult, doar că să vedem ce avea să se întâmple într-un sfârşit nu prea aşteptat.
Când mă sărutase atunci, când îi facusem jocul, fusesem sigură că începuseră să-mi crească aripi. Şi desigur, continuasem jocul până când el a îndrăznit să-şi bage mâna unde... ei bine, unde putea să fie ars. Sub tricoul meu. Nu, nu îmi era frică. Şi nu, nu aveam emoţii. Mare lucru să faci...s*x sau dragoste, în cazul nostru. Ci...nu eram pregătită. Nu voiam, nu doream în niciun fel să mă dau lui pe tavă, de parcă eram cine ştie ce c*rvă. Nu făceam astfel de lucruri imediat ce îmi dădusem seama că-l plăceam într-un mai special decât pe alţii. Adică, făceam...dar mai târziu.

Şi în toată plimbarea mea prin faţa lui, mă gândeam la ei mei. Oare îşi făceau grji pentru mine? Oare mama se îmbăta acum sau se droga? Oare tata...o bătea ? Aş fi vrut să ştiu, eram al dracului de curioasă. Plus, puteam spune sinceră că mă simţeam ca atunci când mă drogam cu tot felul de substanţe puternice. Aşa fericită...genul acela de veselie copilărească, poate prea mare şi semănând cu o iluzie în mintea mea. Exact, îmi era frică să fiu iubită şi să iubesc. Fiindcă ştiam prea bine - dar nu doream să cred - că avea să vină un moment când Dimitri avea să plece, avea să dispară şi eu să rămân în urma lui, ca o adolescentă tâmpită, fostă drogată, cu inima făcută cioburi şi cu ochii umflaţi de plâns. Eram pesimistă şii acceptam asta cu sufletul deschis. Mă gândeam că...trebuia să pun capăt relaţiei, dar nu acum...ci atunci când avea să vină momentul potrivit, atunci când fericirea mea va întrece limita şi eu voi avea de riscat un suflet bolnav după luni de dragoste nebună. După luni întregi de sărutări pasionale, de îmbrăţişări călduroase şi de pupicuri pe frunte, aşa gingaşe în fiecare dimineaţă. Aveam să le duc dorul, ştiam, dar era mai bine decât să...decât să ajung iar o drogată din cauza că cinevă mă iubise mult prea mult şi apoi mă părăsise brusc.

- Îmi faci o poftă...de tine, îmi spuse deodată şatenul pe un ton plăcut, suav şi zâmbi în colţul gurii, privindu-mă cu ochii sclipitori. Am tresărit încet, uşor speriată de glasul lui, căci mă pierdusem fără a-mi da seama în gânduri...Care sigur aveau să mă bântuie când mă voi aşeza în pat şi voi dormi. Trecuseră două ore, era peste miezul nopţii şi niciunul dintre noi nu căscase. Noi nu aveam poftă de somn, aveam poftă de noi...împreună.
- Chiar ? Şi ar trebui ca această...propoziţie să fie un compliment şi să mă bucure? am surâs eu finuţ şi încet, am făcut o scurtă şi drăguţă piruetă, păşiind spre el.
Ne aflam în dormitorul lui, un loc...mai mult gol - dar frumos amenajat - decât plin. Avea o saltea moale, acoperită cu un cearceaf negru şi două perne, apoi o simplă pătură albă, plină de puncte întunecate. Apoi, pe un perete se afla un dulap cu o oglindă pe el şi pe peretele din faţa 'patului' era un birou, ce părea vechi, la care stătea acum aşezat Dimitri.
Şi mai era şi fereastra prin care luna arunca raze argintii, căci în cameră era aprinsă doar o veoză ce stătea cuminte lângă saltea. Şi deasupra patului, pe peretele unde drept, era agăţat un tablou ce întruchipa...o femeie purtând un şal roşu, ce-i acoperea puţin din trupul bine-făcut.

Cred că stătusem un timp să o privesc, atentă şi să-i reţin formele şi felul în care fusese pictată. Era...superbă şi mirifică prin simplitatea ei. Felul în care părul negru - o ciudată coincidenţă între mine şi ea - cârlionţat, îi cădea pe spatele albicios mă fermeca. Mai îmi plăcea şi faptul că acel şal îi scotea în evidenţă ochii de un verde viu, hiptonizant şi buzele sângerii, arcuite într-un zâmbet subtil. Era...femeia care aş fi vrut eu să devin, cândva. Şi mi-aş fi dorit să mă picteze şi pe mine cineva, goală, doar cu un şal acoperindu-mi trupul de păpuşă.

- Un copliment, Emma. Unul pe care să-l savurezi...aşa cum ai făcut-o cu privirea când te-ai uitat la tabloul acela, îmi spuse Dimitri, păstrându-şi tonul blând şi calm. Mi-am îndreptat imediat privirea spre el şi mi-am arcuit uşor o sprânceană, fiindcă nu-mi aduceam aminte ca el să se fi aflat în cameră când eu mă holbasem şi da, savurasem acea pictură din priviri.
- De unde ştii ? Fiindcă...atunci, tu...tu erai la baie, i-am spus eu şi mi-am subţiat buzele, în timp ce m-am oprit la doi paşi în faţa sa. Stătea pe scaun, purtând pantaloni de trening gri şi doar...atât. Pieptul, abdomenul musculos şi partea de sus, ce era...diabolic de frumoasă, era neacoperită, lăsată la vedere, încât eu să mă topesc când îl priveam în modul acela de 'joacă' .
- Păi - ezită timp de zece secunde, se încruntă şi îşi mută privirea spre fereastră, peste umărul meu - ăh, te-am văzut când am venit de la baie. Am stat în prag şi te-am privit, îmi răspunse după şi apoi îmi aruncă un zâmbet de 300 de kilowaţi. Mi-am ridicat sprâncele şi apoi am dat scurt din umeri, deşi nu ştiam dacă să-l cred sau nu, fiindcă ezitase. Şi de ce să se gândească la acel răspuns - evident şi logic, de altfel - când putea să mi-l spună pur şi simplu? Era...dubios şi aş fi vrut să aflu cu ardoare, dar am preferat ca mai bine nu. Mai bine mai târziu decât acum, fiindcă uneori nu doream să aud ce trebuia auzit.
- Cum spui tu, drăguţule! i-am zâmbit eu gingaşă şi am clipit de câteva ori, în timp ce mi-am aşezat genunchiul pe piciorul lui.

Era alb, era descoperit, era...înnebunitor pentru unul ca Dimitri. Prima dată s-a uitat la genunchi şi apoi la mine. Şi tot aşa timp de câteva secunde, probabil gânindu-se dacă ar trebui să pună mâna sau nu. Am surâs şi nu mi-am luat privirea de la el, ci am continuat joaca ce eram sigură că-l făcea să se simtă nervos, dar într-un mod....genial de bun. Am întins mâna şi mi-am trecut vârfuirle unghilor, suav, peste ceafa lui, apoi peste gât şi în jos, spre piept. Am clipit des, jucăuşă şi mi-am trecut limba senzual peste buze, apoi m-am dat şi mai aproape de el, punându-mi ambele mâini pe pieptul lui şi trăgând aer adânc în piept. Încet-încet, şatenul începuse să respire din ce în ce mai greu, şi când eu mi-am lipit buzele de gâtul lui, sărutându-l şi apoi muşcându-l încet, încât să nu-i las vreo urmă, a murmurat un ' încetează' . Nu l-am ascultat, ci am continuat să-l provoc mai rău ca un copil ce voia să vadă până unde se întindea răbdarea părintelui.

Am chicotit uşor când el şi-a pus mâna pe spatele meu, vrând să mă dea la o parte. Nu l-am lăsat, ci m-am încordat şi apoi am coborât tandru cu săruturile pe pieptul lui. Mi-am urcat privirea către cea a lui Dimitri. Se uita la mine atent, cu o poftă nebunească ce spunea clar că mă vrea şi că nu mai suportă să-i fac asta. Să-l chinui într-un hal fără de hal. Zâmbiind în colţul gurii, mulţumită de rezultatul provocării, m-am întins spre el şi l-am sărutat. Buzele lui le-au atins pe ale mele cu patimă, au început o luptă ucigaşă şi apoi s-au liniştit, savurând împreună gustul dulce al amândurora. Tânărul m-a ridicat brusc în braţe, fără să întrerupă sărutul în care amândoi ne afundasem cu plăcere şi cu ardoare, şi în câteva secunde m-a aşezat pe saltea, cu el peste mine. Şi-a lăsat mâinile pe talia mea, m-a strâns tandru şi m-a sărutat cu o pasiune inemaginabilă, încât să nu uite vreodată felul în care amândoi ştiam să ne mulţumim unul pe altul.
Doamne, ce sentiment îngeresc...de...de plăcut şi de...fericire îmi putea da tot ce se întâmpla! Tot ceea ce începusem să facem...îmi dădea fiori de plăcere pe şira spinării, mă făcea să tremur la fiecare atingere pasională a şatenului.

Acum, ei bine...îmi era teamă. Nu de continuare, ci de felul în care aveam să sfârşim amândoi. Îmi era frică să nu mă trezesc dimineaţa şi să nu-l găsesc lângă mine, ci doar un bilet în care să spună că plecase în Moscova sau chiar fără acel bilet nenorocit. Sau să-mi spună peste o săptămână că pentru el eu fusesem decât o...decât o glumă pe care îi plăcuse s-o facă. Îmi era teamă de suferinţa viitoare, de lacrimile ce deja începuseră să-mi curgă pe chip. Nu voiam să fiu fericită şi apoi să sufăr. Nu voiam să am pe cineva alături, fiindcă ar fi venit un moment când acel cineva mă părăsea şi eu rămâneam o siluetă fantomatică, ştearsă pe străzi. Dar trebuia...trebuia să am pe cineva ca să ştiu ce e cuvântul 'fericire', să ştiu ce înseamnă iubirea şi cum e atunci când cineva îşi face griji pentru tine. Şi aflasem. Îl văzusem pe Dimitri zâmbindu-mi, îl văzusem când mă luase în braţe şi îi auzisem inima bătând alături de ea, la unison. Apoi văzusem că e în stare să omoare pentru mine, dacă doar aşa puteam fi a lui. Şi după îi gustasem buzele, atât de fine, atât de moi şi de apetisante încât mă speriau ca nu cumva să visez sau să am halucinaţii.
Şi acum voiam să plec. Să fug înainte s-o facă el. Să-l părăsesc înainte ca el să mă uite...

Am înghiţit în sec şi mi-am simţit obrajii umezi. Dimitri nu-şi dăduse seama că plângeam, el continua să-mi desmierde trupul cu săruturi blânde şi tandre. Mi-am muşcat buza şi m-am uitat în sus, la tavan. Fără a spune ceva, m-am ridicat brusc. L-am privit cu ochii mari, albaştrii şi strălucitori, şi plini de lacrimi, cum se ridica de pe podea, căci el căzuse şi eu nu auzisem lovitura. Nici nu vrusesem s-o aud. A vrut să mă întrebe ceva, dar tot ce a reuşit să rostească a fost numele meu, un ţipăt ce-mi sfâşiase sufletul, din cauza că eu o luasem la fugă spre ieşire. Mi-am şters lacrimile cu mâneca şi nu m-am uitat în spate, nici la mobila pe care o loveam în drumul spre ieşire. Şi am început să plâng în hohote, mişcată şi tremurând din cauza durerii din inimă pe care mi-o provocasem singură.

Am deschis uşa repede, grăbită şi am ieşit desculţă din apartament.
- Emma, stai! Îmi pare rău! Emma, iartă-mă...întoarce-te!
Atât am auzit. Striga după mine, credea că e vina lui, când bietul de el nu făcuse nimic. Alergam ca o nebună pe scări, mă împedicam şi cu greu reuşeam să nu cad, încercând din răsputeri să-i ignor glasul strident, strigătele chinuite. Începuse să plângă, îl auzeam...era o linişte mormântală în bloc.
Nu dădeam atenţie la nimic şi nici nu voiam să mă gândesc la ceva. De ce s-o fac ? Nu trebuia, fiindcă aşa mă ucideam de una singură. Pe dinăuntru. Dacă muream acolo, în afară însemna ca nu mai era mult timp. Şi uite aşa, toată dragostea noastră, toată fericirea şi toată iubirea se transformase în nimic.

Când am ieşit din bloc, în nu ştiu câte minute, am inspirat adânc aerul rece al nopţii. Aproape că m-am sufocat, dar repede i-am dat drumul şi m-am lăsat să alunec pe zidul rece al clădirii. Mi-am luat capul între mâini şi am continuat să plâng cu lacrimi amare, triste, fără să bag pe nimeni în seama. Am văzut în ceaţă un cuplu de îndrăgostiţi trecând pe lângă mine. Tânărul, cred, m-a întrebat dacă mă simţeam bine. Probabil arătam deplorabil, în ultimul hal. Oricum ar fi fost...nu ştiu ce i-am răspuns.