Plătind cu viaţa

[Mad Hatter]

Helăăău, guys!
După o luuungă absenţă şi muulte promisiuni ce cu greu am încercat să mi le ţin, am reuşit să rescriu capitolul şi să vi-l aduc cu mare plăcere. Desigur, dragii mei, capitolul acesta este cu dedicaţie pentru cineva. *laughs*Erm, ştie acea persoană şi cred că se va simţi.
Fără a mai spune tâmpenii, sper să vă placă fotografiile alese cu personajele. Totuşi, vă urez:
Lectură plăcută!
Emma 1.
Emma 2.
Dimitri. 8->
Dimitri 2. xD
Mark. 1.
Mark 2. xD

Capitolul ÅŸase.

Every wolf 's and lion's howl / Raises from Hell a human soul.

Stăteam acolo, în mijlocul unei mulţimi dezlănţuite, ce strigau sau mai bine spus, fredonau urlând versurile melodiei ”All about lovin' you” a lui Bon Jovi şi speram ca o tâmpită ce eram - ok, nici chiar aşa - că Dimitri se va grăbi cu nenorocita de bere, fiindcă deja începeam să mă enervez. Tot eram îmbrâncită, lovită şi aşa mai departe de necunoscuţi ce încercau să ajungă cât mai aproape de scenă, de parcă n-ar fi auzit bine şi n-ar fi strigat la fel din spatele meu sau orice alt loc.
Şi totuşi, preferam să rămân calmă. Mă gândeam la atâtea tâmpenii, cea mai importantă dintre ele fiind întrebarea :
” Cum Dumnezeul meu am mai ajuns şi aici ? ” . Simplu de răspuns, aş fi zis, dar că cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mi se părea mai ciudat şi complicat răspunsul.

Îmi aminteam că după vreo oră petrecută la cafenea - cea mai superbă ora din viaţa mea, aş fi putut spune - ; în care doar vorbisem despre orice şi oricine, chiar şi despre şcoală şi trecut - la partea aceasta doar îl ascultasem pe şaten, dar nu scosesem un cuvinţel - mersesem la o plimbare, sub pretextul că n-ar strica una. Îl aprobasem pe Dimitri, gândindu-mă că nu era nimic rău în asta.
Chiar şi-aşa, în tot acest timp, nu mă gândisem deloc la Mark. Nu-mi păsa unde se afla sau ce făcea în acest moment - sigur şi-o trăgea cu una într-un local cu băi cât mai împuţite posibil. Oricum ar fi fost, când îmi adusesem şi eu aminte de el, vag şi neinteresată de acest blond ce totuşi îmi oferise atâtea - da, eram al naibii şi sigur nerecunoscătoare - nu-mi păsase. Chiar puteam spune ca mă 'durese în cot' de el.
După ce ne plimbasem un timp, nu foarte lung, cine - ştie în ce mod, ajunseserăm la blocul lui Dimitri, acesta spunându-mi că trebuie să urce pentru a lua „nu- mai - ştiu - ce chestie”, iar eu ridicasem scurt, indiferentă din umeri, zicându-i că-l voi aştepta în scara blocului. De menţionat era faptul că ne aflam într-un cartier rezidenţial. Şatenului nu-i plăceau casele de când era mic, le ura mai bine spus, aşa că preferase să locuiască într-un apartament.

După ce coborâse - că tot venind vorba, stătea la ultimul etaj - mă întrebase dacă aş vrea să merg cu el la concertul lui Bon Jovi ce se ţinea în centrul oraşului. Eu cum nu auzisem de el? mă gândisem în acel moment, dar totuşi, pe-un ton uşor vioi, îi spusesem că accept cu mare plăcere.
Aşa că ne-am hotărât să urcăm într-un un taxi şi să mergem la concert, eu al naibii de intrigată că nu auzisesem de concert - ce, apropo, era în scop caritabil - iar el tare fericit că acceptasem să-l însoţesc.

Ajunşi, ne îndreptasem către un loc ce nu era aşa aglomerat. Concertul începuse de nu foarte mult timp, aşa că ne aşezasem pe iarbă, el lângă mine - eu cu capul pe umărul lui, şi ascultasem câteva melodii, până când tânărul îmi spusese că se duce să cumpere bere şi-un pachet de ţigări. Inteligent profesorul acesta, mă îmbăta şi aşa scăpa de mine mai uşor, în caz că dorea să mă omoare. Da, bună glumă. Probabil dorea să se coboare la mintea mea de adolescent, cine ştie. Şi dacă dorea să mă violeze şi apoi să-mi arunce cadavrul într-un lac, care să fie găsit de poliţişti ? Ne, asta în niciun caz. Nu-l vedeam ca pe-un ucigaş.
Deşi citisem într-o carte că minţile ucigaşilor se pot ascunde într-un corp obişnuit. Cine ştie? Eu nu şi se părea că o luasem razna sigur.
Oricum, ajunsesem în sfârşit la prezentul în care eu stăteam în picioare, căutându-l din priviri pe Dimitri care nu mai apărea. Probabil că cineva îl răpise.
Sau nu. De ce spuneam asta ?
Fiindcă în sfârşit, mulţumită Diavolului, în niciun caz lui Dumnezeu, nu mă puteam numi credincioasă, şatenul se apropia cu paşi mari şi grăbiţi spre mine, ţinând în ambele mâini două doze de bere şi desigur, nelipsitul pachet de ţigări, marca Dunhill. Se părea că şi în întuneric, căci se înserase deja, eu tot vedeam bine.

Am surâs uşor amuzată şi mi-am dat bretonul din ochii, urmărindu-l pe tânăr cu privirea. Acesta afişă un zâmbet larg, superb pe chipul măsliniu, iar ochii lui prinseră o strălucire aparte.
- Ce ţi-a luat atâta ? l-am întrebat eu şi m-am apropiat de el, lovind de data aceasta la rândul meu vreo două-trei persoane fără a-mi cere iertare. Perfect, venea şi rândul meu să mă comport ca o tipă fără maniere şi nesimţită!
- Ăh, aglomeraţia de la fiecare stand? Iartă-mă, puştoaico, n-am vrut să te las să aştepţi, îmi spuse pe tonul său obişnuit, blând şi-mi întinse o doză de bere, pe care cu greu am deschis-o, sub privirile vizibil amuzate ale lui Dimitri.
Şi totuşi, nu i-am cerut deloc ajutor. M-am strâmbat copilăroasa la el, acel compliment sau ce-o fi fost, deranjându-mă enorm de mult. Ca de fiecare dată, desigur. Acesta a clătinat uşor din cap şi a luat o gură zdravănă din bere, apoi şi-a pus mâna după umerii mei, spunându-mi să-i ţin doza cât îşi aprindea o ţigare.
- Ţi-o ţin doar dacă-mi dai şi mie, am spus eu şi am surâs finuţ, bând puţin din bere. Eram sigură că dintr-o doză aveam să mă îmbăt, dar nu-mi păsa. Rămâneam lucidă uneori. Speram ca şi de data aceasta să rămân măcar puţin lucidă, să nu mă fac de râs în faţa profului ce-mi acorda atâtea şanse la ...viaţă.
- O ţigare? Sigur că-ţi dau, puştoaico! mă ciufuli el şi eu mi-am arcuit dezaprobatoare o sprânceană, iar el doar a râs parcă amuzat de expresia mea.
- Atunci dă-mi, l-am grăbit eu când acesta şi-a aprins o ţigare. Şi-a potrivit-o între buzele aşa apetisante, a luat doza de bere în mâna stângă şi mi-a întins pachetul, din care-am furat o ţigare.

Mi-am pus-o între buzele subţiri, iar el mi-a aprins-o uşor după ce şi-a băgat pachetul în buzunarul de la spate al blugilor. M-a privit pentru un moment intens, clipă în care obrajii mei au căptat o nuanţă trandafirie. Pe fundal ai fi putut spune că se auzea 'U give love a bad name', melodie ce pur şi simplu mă făcea să zâmbesc larg şi să fredonez în timp ce trăgeam într-un mod vicios din ţigare.
Şatenul a surâs şi mi-a făcut semn să ne aşezăm pe iarbă. Asta am şi făcut, doar că m-am dat lângă el, parcă atrasă de-un magnezt şi mi-am lăsat chipul pe umărul sau, iar profesorul şi-a coborât treptate mâna către talia mea, timp în care trăgea uşor din ţigare şi apoi sufla elegant fumul în aer.
Fumam liniştită până când acesta şi-a întors privirea ce într-un fel sau altul mă intimida. Am suflat fumul, privindu-l cu coada ochiului cum dansa în aer şi-apoi l-am privit şi eu pe Dimitri, stingând între timp ţigarea pe iarbă.
- Ce-i ? am şoptit eu, de parcă ne-am fi auzit cineva. Publicul era sigur atent la trupa de pe scenă şi melodiile ce acum mie îmi răsunau în minte ca un ecou îndepărtat.
- Nimic, mi-a răspuns el la fel, surâzând, apoi şi-a stins ţigarea. Şi-a apropiat chipul încet de-al meu, lipindu-şi fruntea de a mea, la fel şi vârful nasului, timp în care tocmai începea 'I'll be There for you', iar versurile îmi răsunau în minte răspicat şi clar.

Am mărit ochii, dar n-am schiţat vreun gest că nu mi-ar fi plăcut ceea ce făcea.
Zâmbiind la fel, mi-am trecut cu mici ezitări mâna după gâtul lui, iar el mi-a atins cu vârfurile degetelor obrazul drept. Nu ştiam exact ce fac, dar speram că era bine. Plus, speram să ne sărutăm o dată, căci eram sigură că asta urma să facem după toate gesturile penibile.
Probabil, cine ştie, mi-a citit gândurile - da, da, eram nerăbdătoare exact ca un copil - motiv pentru care, şi-a apăsat buzele peste ale mele, trecându-şi o mână prin părul meu.
În acel moment, când buzele noastre începeau un război poate, eu am simţit că zbor. Unde? Nu ştiu. Undeva departe, în văzduh, şi clar Dimitri era lângă mine.
Mi-am trecut mâna prin părul său şi m-am dat mai aproape de el, reuşind în cine ştie ce fel să mă aşez în poala lui. Şi-a coborât braţele spre talia mea şi încetişor, cu grijă, limba lui a pătruns lăcaşul meu umed. Doamne, buzele lui aveau gust de miere. Aş fi jurat asta, deşi nu-mi plăcea s-o fac.
L-am sărutat cu pasiune şi tandreţe, la fel făcând şi el, în timp ce eu începusem să-mi plimb delicat vârfurile degetelor pe ceafa lui, iar el îşi trecea finuţ mâna pe spatele meu.
Simţeam că nimic şi nimeni nu avea să distrugă acest moment. Şi dacă ar fi îndrăznit, nu-mi păsa. Eu nu mă dezlipeam de Dimitri şi nici nu rupeam sărutul, cum cred că ar fi făcut şi el.

Şi în acea clipă, aşa specială, am auzit un glas cunoscut. Un glas plin de ură, turbat, cu o urmă de dispreţ.