Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Plătind cu viaţa

#18
Helăău, everyone. ^^
Well, vă mulţumesc mult pentru păreri and stuff like that. Mă bucur că vă place cum scriu. *pretty smile* Eniuei, am venit în sfârşit cu next-ul. Adicăă, chiar dacă am liber, n-am inspiraţie. Ce tâmpenie! ._.' Dar hei, mi-a venit inspiraţie azi-dimineaţă şi m-am pus pe scris. Erm, în vizunea mea, ce-a ieşit, e ceva gen: this chapter sucks. Dar vă las pe voi să decideţi dacă-i bun sau nu.
Lectură plăcută!


Capitolul cinci.

Totul în viaţă este temporar. Deci dacă lucrurile merg bine, bucură-te de asta fiindcă n-o să dureze veşnic. Dacă merg prost, nu te îngrijora. Nici ele nu vor dura pentru totdeauna.


Păşeam grăbită pe trotuarul umed, de parcă cineva m-ar fi urmărit. Aveam senzaţia asta, ce-i drept, dar ştiam prea bine că din nou, imaginaţia îmi juca feste. Loveam persoanele şi nu-mi ceream iertare. Nu doream, credeam că unele dintre ele ar fi procedat la fel ca mine. Mi-am privit ecranul telefonului în treacăt, uitându-mă să văd cât era ceasul.
Paisprece şi douăzeci de minute. Întârziasem, la dr*acu! Unde? Ei bine, aş fi putut foarte bine să scap prin a zice doar trei cuvinte de genul 'la o întâlnire', când de fapt nu era aşa. Sau eu nu doream să cred că era aşa. Mark plecase din oraş după vreo oră de la acel moment pe care eu îl numeam penibil. Momentul prostesc în care fusesem vulnerbilă şi idioată. Oricum, ce contează este că avea să se întoarcă peste două săptămâni şi ceva, timp în care eu îmi puteam face liniştită de cap, puteam ieşi în oraş şi cu oricine doream fără ca el să-mi zică ceva.

Şi uite aşa ajungem în prezent, unde eu mai aveam puţin şi-o luam la fugă doar ca să ajung să mă întâlnesc cu Dimitri. Da, da, da! Cu el.
Îl sunasem de dimineaţă să-mi cer iertare - lucru pe care nu-l făceam aşa des, trebuie să menţionez că eram drogată la ora aceea - iar el mă invitase din nou la 'o cafea, o ţigare' . Acceptasem, gândindu-mă că n-aveam ce păţi atâta timp cât Mark nu se afla în oraş, plus că trebuia să ies în oraş pentru alte treburi, posibil mai importante.
Mi-am ridicat privirea -ce sigur avea acea sclipire- spre cer şi-am putut observa că norii se strânseseră ca 'cucoanele' la magazinele scumpe şi proaste.

Oftând lung, mi-am înlăturat câteva şuviţe din părul brunet de pe frunte, în acelaşi timp trăgându-mi mai bine pe cap gluga de la hanoracul gri. Eram îmbrăcată în nişte pantaloni scurţi, cu converşi negri şi-un tricou de aceeaşi culoare pe care scria cu alb 'f**k you' . Peste, purtam hanoracul meu obişnuit. Buzele-mi erau roşii-sângerii, deşi nu mă rujasem sau orice altă prostie de genul.
Mai aveam câţiva paşi şi ajungeam la cafeneaua unde fusesem invitată. Da, ar fi fost drăguţ din partea lui să vină să mă ia, dar refuzasem total când el mă întrebase asta. Puteam să merg şi singură, n-aveam nevoie de companie pentru aşa ceva.
Am întins mâna albicioasă;ce avea o manichiură...bună, adică eram ojată cu negru; şi-am deschis uşa localului. Intrând cu mici ezitări, mi-am dat jos gluga şi-am analizat atenta şi curioasă interiorul. Era frumuşel, simplu.
Câteva mese, cu câte patru sau două scaune, nu era aglomerat, iar la câţiva paşi de ultima masă se afla un bar, de unde cred că se lua comanda. Am schiţat un zâmbet mic, totuşi rece şi-am păşit spre un loc liber, când m-am auzit strigată.

- Emma! Credeam că nu mai vi, îmi zâmbi cu afecţiune Dimitri, timp în care se apropia de mine.
Eu credeam că tu ţi-ai bătut joc de mine, mi-am spus şi am surâs în sinea-mi, apropiindu-mă cu paşi micuţi de el.
- Ei, uite-mă aici! am încercat eu să par cât mai drăguţă posibil, nevrând să fiu de data asta nesimţită, mai ales cu el.
Purta nişte blugi negri, şi-n picioare avea - chiar dacă nu-mi puteam crede ochilor - DC-uri. Oh, da. O pereche de DC-uri negri şi superbi. Mai sus, avea un tricou alb, simplu, plus o cămaşă în carouri negre şi albe. La mâini, din câte-am putut observa, avea o brăţară neagră sau ceva de genul, iar părul îi era răvăşit, dar totuşi arăta bine.
Doamne, ce bine puteam să-l studiez! Am clătinat parcă amuzată din cap şi-am pornit spre masa lui - în curând a noastră - când el m-a invitat tot un zâmbet.
- Mă bucur că ai venit, în sfârşit. Ah, dacă nu te superi, am comandat pentru amândoi cappuccino. mi-a spus acesta, în timp ce-şi ciufulea părul şi se aşeza mai bine pe scaun. S-a căutat în buzunarul de la spate, scoţând un pachet de ţigări. - Îmi permiţi ? a adăugat după, schiţând un zâmbet relaxat şi finuţ.
- Nu mă supăr. Şi sigur că-ţi permit, doar dacă-mi dai şi mie una, am afişat eu un zâmbet drăgălaş - rar întâlnit pe chipul meu - şi am 'furat' o ţigare din pachetul său când mi l-a întins. Mi-am pus-o între buze iar el a aprins-o cu o brichetă ce sigur era din argint. Am tras vicios din ţigare, bucurându-mă de gustul ei.
După, şi-a aprins-o şi el, trăgând uşor din ea şi privindu-mă parcă gânditor.
- La ce te gândeşti? l-am întrebat curioasă, privindu-l scurt pe chelner când a adus cafelele. Am luat ceaşca cu mişcări graţioase şi am băut puţin, iar Dimitri a surâs jucăuş când m-a văzut. Încruntându-mă, am lăsat ceaşca jos şi am mai tras un fum din ţigare.
- Mă gândeam la Moscova. Adică va trebui să plec acolo peste trei luni, îmi răspunse şi mă privi parcă fascinat, încă zâmbiind.
- De ce-ai surâs ? l-am întrebat, având un ton uşor serios. Am ceva pe faţă sau ce ?
- Erm, da, ai. Stai aşa, a îngânat acesta şi-a luat un şerveţel, ştergându-mă deasupra buzelor. Aha, deci avusesem o mustaţă de la cappuccino.
Obrajii-mi au prins o culoare trandafirie, eu muşcându-mi buza inferioară pentru a înceta jocul acesta, de fată naivă.
- Puteai să-mi zici, am murmurat şi am surâs involuntar, dându-mi o şuviţă după ureche, timp în care mai trăgeam un fum din ţigarea ce mai avea puţin şi se termina.
- Puteam, dar a fost mai drăguţ aşa, m-a lovit el jucăuş peste nas, iar eu mi-am arcuit sprânceana dreaptă.

Deşi uram anumite gesturi şi fapte ale sale, puteam zice că începeam să-l admir din ce în ce mai mult. Se comporta cu mine aşa de - nu - stiu. Grijuliu, poate. Şi mai era şi profesor. Plus, îmi dăduse o ţigare. Sinceră să fiu, cu fiecare minut petrecut în compania sa, îl plăceam sau admiram şi mai mult. Mă făcea să mă simt diferit decât atunci când eram cu Mark. Mă făcea să mă simt bine cu adevărat, nu doar pentru moment.
[Imagine: tumblr_lvu3z0OC361qkx1cbo1_500_large.gif]
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.




Răspunsuri în acest subiect
Plătind cu viaţa - de Mad Hatter - 18-05-2011, 09:05 PM
RE: Plătind cu viaţa - de sarawulf - 18-05-2011, 10:12 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Katniss - 19-05-2011, 10:33 AM
RE: Plătind cu viaţa - de Ymequa - 21-05-2011, 09:30 PM
RE: Plătind cu viaţa - de sarawulf - 21-05-2011, 11:15 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Katniss - 22-05-2011, 01:41 AM
RE: Plătind cu viaÅ£a - de Me†al. - 26-05-2011, 12:00 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Mad Hatter - 30-05-2011, 10:47 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Katniss - 30-05-2011, 11:41 PM
RE: Plătind cu viaÅ£a - de Me†al. - 31-05-2011, 10:26 AM
RE: Plătind cu viaţa - de sarawulf - 31-05-2011, 12:19 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Ymequa - 31-05-2011, 04:47 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Mad Hatter - 03-06-2011, 12:23 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Katniss - 03-06-2011, 10:41 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Grubbie - 04-06-2011, 11:46 AM
RE: Plătind cu viaÅ£a - de Me†al. - 05-06-2011, 11:25 AM
RE: Plătind cu viaţa - de Mad Hatter - 15-06-2011, 08:34 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Katniss - 15-06-2011, 10:15 PM
RE: Plătind cu viaÅ£a - de Me†al. - 16-06-2011, 12:11 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Abbeh. - 16-06-2011, 02:07 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Grubbie - 23-06-2011, 11:53 AM
RE: Plătind cu viaţa - de Abbeh. - 30-06-2011, 10:42 PM
RE: Plătind cu viaÅ£a - de Me†al. - 03-07-2011, 10:27 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Grubbie - 06-07-2011, 12:30 PM
RE: Plătind cu viaÅ£a - de Me†al. - 19-07-2011, 10:31 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Grubbie - 22-07-2011, 12:23 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Grubbie - 14-08-2011, 01:36 PM
RE: Plătind cu viaţa - de Grubbie - 04-10-2011, 06:58 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  ViaÅ£a mea e frumoasã exact asa cum e ... Pustoaica_cu_ochii_verzi 63 20.600 16-12-2011, 08:08 PM
Ultimul răspuns: Daria v2
  ViaÅ£a în paÅŸi de vals Ruxi. 6 3.074 12-07-2011, 11:28 AM
Ultimul răspuns: Leontina
  Fuga de viaţă Freaky 2 2.039 21-03-2011, 08:37 PM
Ultimul răspuns: Grubbie
  ViaÅ£a m-a schimbat ... Pustoaica_cu_ochii_verzi 11 6.014 02-10-2010, 02:42 PM
Ultimul răspuns: crazy little red
  O viaţă periculoasă | Se revarsă sângele Serenity 1 2.420 23-09-2008, 08:48 AM
Ultimul răspuns: Flash


Utilizatori care citesc acest subiect:
2 Vizitator(i)