Eh, doar unul ? Ok, nu nimic ! :3 Mă bucur măcar că mai trece cineva pe aici şi că nu a fost uitat ficul. Nu de cititori, că autoarea...:-"
Mă rog, am venit cu continuarea şi dragă DMC. cha*chă. , îţi mulţumesc foarte mult fiindcă citeşti şi continui să îmi laşi o părere. Necorectat, îmi cer iertare. -.-
Lectură plăcută !
Capitolul nouă
Looking at you and knowing that I can't touch you, it's hurting me.
Să te trezeşti alături
de cineva la cinci dimineaţa e mai frumos decât să vezi perna udă, din cauza lacrimilor de azi-noapte. Să iei micul dejun la şapte
cu iubitul lângă e de sute de ori mai plăcut decât să te holbezi la oglinda din hol în timp ce cafeaua fierbinte îţi pătează tricoul cel bun. Să pleci la opt cu
el ţinându-ţi umbrela fiindcă afară plouă torenţial e...de milioane de ori mai bine decât să mergi în dorul leli, să te uzi leoarcă fiindcă ai uitat unde ai pus umbrela şi desigur, să nu vorbeşti cu nimeni. Să fi singur, cu căştile în urechi, cu muzica dată la maxim şi autobuzul deja plecat şi metroul la fel e oribil. Al dracu de groaznic, îngrozitor şi rău! Plus, nu cred că există cineva căruia îi place să fie singur...fără o persoană care să-i spună ceva, chiar şi-o jignire.
Absentă. Cuvântul care îmi definea privirea, expresia, totul de o trei zile încoace. E marţi. Încerc să găsesc motive pentru care încă mai trăiesc şi naiba să mai ia dacă am găsit vreunul. Zero, nul, nimic ! Sau, poate sufăr doar de o depresie drăguţă care nu mai vrea să mă lase în pace. Nu, are ceva cu mine. Mă place, deşi eu o urăsc pe ea. Foarte mult, chiar.
Mă întrebam, în timp ce îmi târam picioarele pe strada care ducea la şcoală, dacă Dimitri mai făcea parte din viaţa mea. Ei bine, nu ştiam. Nu mai vorbisem cu el şi refuzasem să îl bag în seamă sau să îi răspund la telefon. Voiam să îl uit. Consideram că e mai bine aşa, că e mai simplu. Şi nu era ? Pe lângă toate astea, îl văzusem pe Mark când fusesem să îmi i-au 'dulciuri' . Mă privise scurt, rece, nu îmi spusese nimic. Nici eu nu deschisesem gura. Era ocupat cu o blondă anorexică, fără sâni, fund sau ceva pe care l-aş fi putut numi
frumos la ea. Poate că era bună de o noapte...
Azi-noapte, înainte de culcare - care fusese pe la trei dimineaţa - , mă drogasem ca o nemâncată. Plânsesem, băusem, râsesem, spărsesem pahare şi reuşisem să mă tai. Mă duruse, dar sinceră să fiu, acum rana aceea era pentru mine decât...o cicatrice. Atât şi nimic mai mult. Eram obosită, aveam nişte cearcăne oribile în jurul ochilor, ce mă făceau să par grav bolnavă sau ceva asemănător, căci eram şi palidă.
Nu ştiu în ce fel, dar am tresărit puternic atunci când mi-am auzit numele strigat. M-am încruntat şi imediat, am luat poziţia de "fugi în caz că e Dimitri" , dar totuşi m-am uitat în jurul meu, observând că eram în faţa liceului, printre zeci de elevi ce bolboroseau sau urlau unii la alţii, depinde de caz. Dar porţile pentru a intra în curte erau închise. De ce, mă rog frumos?
Afară încă ploua şi puteam simţi picăturile reci atingându-mi pielea feţei sau a gâtului şi auzi uneori tunetele. Nu îmi plăcea vremea asta, de fapt...nu mai îmi plăcea. Am clătinat încet din cap, uitându-mă la câteva tinere ce râdeau zgomotos. Erau enervante. Apoi, m-am uitat la nişte specimene - băieţi, de fapt - noi apărute, ce se holbau la mine. Oh, înţeleg. Nu mai văzuseră brunete îmbrăcate în blugi negri, converşi, tricou cu steagul Londrei şi încă un hanorac de aceeaşi culoare ca blugii, plus rucsacul din spate. Mi-am dat ochii peste cap , afundându-mi şi mai mult mâinile în buzunarele hanoracului, timp în care-mi treceam limba peste buzele sângerii. Ciudat lucru, în ciuda pielii şi a ochilor.
- Emma ! Ai surzit sau ce ? am auzit o voce răguşită, dar cunoscută venind din stânga mea, aşa că m-am uitat ciudat la cel de lângă mine. Mark, acelaşi animal. Se întorcea la stăpân, deci ?
- Nu cred, nu ştiu. Ce vrei ? l-am repezit, neavând chef de saluturi sau alte tâmpenii de astea. Voiam să aflu ce se întâmpla, de ce erau porţile închise.
- Nu ştii, aşa e ? - când cineva rosteşte asta înainte de a alte câteva propoziţii, mă gândesc imediat la câteva chestii teribile, dureroase- Directorul s-a îmbolnăvit de cancer, parcă. Sau a aflat că e bolnav şi acum îl aşteptăm pe - de ce a ezitat ? - profesorul de literatură - aha , de asta ! - ca să ne spună ce vom face în continuare.
Tonul lui, deşi era răguşit, era rece şi distant. Mă ura ? Sau îl ura pe Dimitri ? Ah, ştiam ce s-a întâmplat cu pisica aia şi curiozitatea ei !
- Aha ! Nu putem pleca sau...suntem obligaţi să îl aşteptăm ? l-am întrebat , lăsându-mi privirea încet în jos. Purta un tricou negru, de la Metallica şi nişte blugi de aceeaşi culoare, plus shoes-ii de la Globe. Am zâmbit într-un mod aproape invizibil, căci îmi aduceam aminte că îi luasem împreună. Apoi am văzut brăţara de la mâna , ce-o primise cu mult-mult timp în urmă tot de la mine.
- ....pleca. De ce mă priveşti aşa ? l-am auzit şi am mărit involuntar ochii. Ce spusese până acum ? Mi-am dres glasul, strâmbându-şi slab nasul micuţ.
- Fără motiv ! Deeeci...ăh, plecăm sau nu ? m-am uitat în altă parte , către staţia de metrou, de fapt, ignorându-mi gândurile atât de tâmpite. Toate îl aveau pe Mark.
- Dar tocmai am spus că nu putem...dar s-a oprit. S-a uitat undeva la porţi, iar eu m-am uitat la rându-mi.
Amândoi l-am văzut pe Dimitri, îmbrăcat la patru ace, arătând superb din toate punctele de vedere.
Expresia - neutră, indiferentă, calmă. Am înghiţit în sec şi din instinct, m-am apropiat de Mark care şi-a trecut braţul după umerii mei. L-am auzit zicându-mi să mergem şi eu l-am urmat cuminte, uitându-mă cu regret după mult iubitul meu Dimitri, care nu mă observase. Sau aşa credeam eu...
Când am ajuns la trecerea de pietoni, blondul m-a întrebat ceva. Am ridicat din umeri, neştiind ce îmi spusese. Eram confuză. Eram depresivă. Eram...în mijlocul necunoscutului şi trebuia să ies cumva din problema asta.
