Pierdut in intuneric

[Yaoi Queen]

Da... e vacanta T^T

Thank you for your comments sweeties <3

Hugz >:D<


Capitolul XVI

Desi ochii imi erau deschisi, mintea mea nu vedea nimic din ce vedeau ei, ci era pierduta in gandurile ce curgeau la fel de nestingherite precum o cascada. Trupul ma durea teribil in partea de jos si parca o resimteam in toti muschii.
Scancisem scurt cand ma ridicasem in capul oaselor, incercand a-mi aduna gandurile ravasite precum erau si hainele mele in acel moment.
Nici macar nu stiam cum as fi putut sa ii vorbesc, sau ce anume, insa cand imi intorsesem chipul in cautarea brunetului, nici macar nu il vazusem, totusi intr-o fractiune de secunda, aparuse in dreptul meu, imbracat si uscat.
-Sincer... cum faci asta? Il intrebasem ridicandu-mi capul, pentru a-l putea privi.
Ridicase nepasator din umeri, apoi se lasase pe vine, aproape de mine.
-Hai, te duc in camera ta, spuse el, indemnandu-ma a-i cuprinde gatul cu bratele si a ma lasa ridicat de la pamant.
-Dar nu sunt imbracat... Imi amintisem imediat ce pielea mea intrase in contact cu hainele sale.
-Nu e nevoie, mormaise inainte de a porni cu rapiditate printre trunchiurile groase ale copacilor.
Simteam vantul rece care imi lovea trupul, insa nu il bagasem in seama cand narile mele fusesera in totalitate inundate de mirosul incantator al brunetului. Abia imi inchisesem ochii si deja ma vazusem in interiorul camerei mele, insa nu simteam ca voiam sa ii dau drumul inca... totusi fusesem nevoit atunci cand corpul imi fusese asezat pe suprafata moale a patului meu.
Ma simteam confuz, pentru ca nu stiam ce ar fi trebuit sa fac in momentul in care Shar se apropiase de geam, pentru a se face din nou disparut.
Prinsesem de cearceaful alb, pe care il infasurasem in jurul meu, in incercarea de a-mi ascunde si incalzi putin trupul rece, apoi ma ridicasem cu iuteala in picioare.
-Shar! Eu...
Totusi fusesem intrerupt cand sunetul usii care fusese deschisa ma indemnase a tersari puternic. Il vazusem pe Lerim inmarmurit cu privirea atintita spre Shar care isi daduse ochii peste cap, apoi ma privise, inainte de a se azvarli afara cu viteza luminii.
Vazusem cum obrazul roscatului zvacnise, ca si cum stransese din dinti mult prea puternic, iar expresia lui serioasa ma inspaimantase mai mult decat o facuse pana atunci chipul enervat a lui Shar.
-Mi-ai promis, Ciryl! se rastise el, facandu-ma sa ma cutremur si sa inghit cu greu.
Imi plecasem capul, nestiind cum as fi putut sa il privesc in ochii pe care nu ii vazusem niciodata atat de incruntati si raniti.
Nu stiam ce sa fac altceva inafara de a-mi cere iertare pentru faptul ca nu imi respectasem promisiunea, insa el nu parea a fi dornic sa ma ierte.
-Ce ti-a facut? Intrebase pe un ton, care nici de cum nu m-ar fi putut indemna sa ii spun adevarul. De ce doar atunci incepeam sa ii observ si latura care ma ingrozea?
Inima imi batea cu putere, insa gura mea nu avea sa se deschida pentru a spune ceea ce se intamplase.
-Vorbeste-mi! strigase cand tresarisem din nou, si il observasem mult mai aproape de mine, atat de aproape incat aura lui negativa ma impiedica a ma misca un centimetru din locul in care ma aflam.
-Ai fost cu el mult timp, avand in vedere ca de cinci ore vin aici intr-una sa vad unde mama naibii esti, si tu ai disparut mai repede decat o face de obicei nenorocitul ala! Te-a atins?
Din nou, nu ii raspunsesem, ci ramasesem la fel, abia respirand din pricina pieptului ce ma strangea. Imi inclestasem puternic degetele mainilor in materialul alb, si oftasem. De cand se purta el asa? Mereu facusem pozne, insa niciodata nu avusesem aceasta stare ingrozitoare cand ma certa...
-Cred ca e doar o cale de a afla... rostise, cand imi ridicasem brusc chipul spre el, privindu-l nedumerit.
Mana lui dreapta se asezase pe mijlocul pieptului meu, impingandu-ma fara prea mult efort, peste pervazul jos al geamului deschis. Imi simtisem inima oprindu-si bataile in momentul in care picioarele mele parasira podeaua, insa ochii imi ramasesera fixati, pierduti la geamul camerei mele, de care ma indepartam cu rapiditate. Cadeam... Oare avea sa fie dureros? Ma temeam de durere... Insa nu stiu ce chin putea fi mai mare decat acela de a fi ranit de catre cel mai bun prieten.
Imi inchisesem ambii ochii in asteptarea inevitabila a impactului, insa fusesem surprins cand realizasem ca nu mai cadeam... dar nu aveam pamantul sub mine, ci doua maini, mult prea cunoscute de trupul meu.
Nu voisem sa imi deschid inca ochii. Poate murisem...si daca era asa, nu voiam sa stiu. Totusi, simtisem cum cea mai mare si mai stransa menghina fusese dusa departe de inima mea. Trupul imi tremura atat de puternic, incat devenise vizibil, iar ochii imi fusesera inundati de lacrimile ce nu ezitasera a se prelinge pe obrajii mei lipsiti de culoare.
Auzisem un raset scurt din gat, apoi vocea aceea care imi incanta auzul.
-Esti mai palid decat inainte.
Rapiditatea cu care Shar se aruncase spre geamul aceleiasi camere imi facuse inima sa se opreasca din nou pentru cateva secunde, insa realizasem imediat ca eram iar asezat pe pat.
Stand in capul oaselor, imi aveam privirea pierduta, insa realizam ce anume se intampla in jurul meu.
Niciodata nu traisem o experienta mai ingrozitoare de atat, asta pentru ca fusesem mereu protejat... Totusi, nu ma gandisem ca avea sa se intample de mana lui Lerim. De ce el...?
Imi ridicasem ochii incetosati spre Shar, care ranjise, avandu-si privirea indreptata spre Lerim, a carui reactie insa, nu indraznisem a o observa.
-Se spunea candva ca eu sunt cel cu probleme. Si ma enerveaza cand un vierme incearca sa-mi ia titlul.
-Tu nu ai dreptul sa vorbesti! I-ai distrus viata! Si nu e ca si cum ar fi primul! Stii perfect ce vreau sa spun!
-Daca te referi la micul tau prieten demon de acum un an, atunci sa stii ca mi-a facut o placere imensa, rostise cu vocea lui plina de batjocura.
-L-ai omorat! sarise Lerim, fiind aproape gata de a se lansa la gatul brunetului, atragandu-mi si mie toata atentia asupra lor.
Shar omorase pe cineva...?
-S-a sinucis, corectase Shar, ridicand o spranceana.
-Din cauza ta! Era inocent...Pur! Pana cand s-a indragostit de tine! E exact aceeasi poveste! Tot ce face diferenta aici, e faptul ca Ciryl apartine rasei ingerilor! Tu... Tu i-ai luat tot ceea ce il face unul din ingeri!
-Serios? Oh... Nu am realizat. Atunci banuiesc ca i-ai vrut binele amicului tau si cand l-ai aruncat pe geam. Se explica si de ce iubitul tau demon a preferat sa se arunce de pe universitate decat sa mai stea cu tine o secunda in plus.
Nu mai intelegeam absolut nimic din ceea ce ei vorbeau. Se parea ca intre cei doi era o anumita poveste, si ma intrebam care anume... Totusi Shar parea atat de detasat, de parca vorbea despre o frunza dintr-un copac.
-Esti un nenorocit, maraise Lerim, afisand o expresie dezgustata.
-Da, sunt, admise el ranjind, insa in urmatoarea secunda, roscatul nu se mai afla in picioare, ci cazut pe podeaua camerei mele, cu obrazul stang inrosit puternic. Brunetul facuse un pas spre el, aplecandu-se la nivelul lui, apoi ii soptise cu acelasi ranjet increzut pe fata: Dar nimeni nu se atinge de ceea ce imi apartine. Acum dispari, ceru pe tonul sau poruncitor, indreptandu-si spatele pentru a-i arunca una din privirile sale atroce.
-Lerim... rostisem ingrijorat cand observasem cum un firicel de sange i se scurse printre buze.
-Dispari! se auzise din nou vocea poruncitoare a brunetului, ce il facuse pe roscat sa se ridice si sa se grabeasca spre usa, ca si cum i-ar fi fost teama sa auda vocea lui Shar spunandu-i a treia oara sa plece.
Imediat ce Lerim parasise incaperea, brunetul trantise usa in scarba, ca dupa o punga plina cu gunoi, apoi, ca si cum nu se intamplase nimic, voise a pleca la fel ca inainte si facuse doi pasi spre fereastra. Ma ridicasem insa, proptindu-ma inaintea geamului pentru a-l impiedica.
-Stai... cerusem, stergandu-mi obrajii umezi cu cearceaful ce inca imi acoperea trupul.
-Ce?
Vocea lui grava ma facu sa imi pierd ideea pentru cateva secunde, insa imi ridicasem chipul pentru a-i privi expresia serioasa, apoi continuasem.
-Vreau sa stiu ce s-a intamplat...
-De ce nu il intrebi mai bine pe amicul tau?
Imi coborasem privirea in pamant, realizand ca in acel moment mi-ar fi fost teama sa vorbesc cu Lerim din nou. Nu ii intelesesem acea reactie atat de neobisnuita si ma speriase mai tare ca niciodata.
-Mda... Nu am eu chef de povesti cu zane. Las-o balta, momaise, facandu-mi in acelasi timp un semn sa ma dau la o parte.
-Te rog...
Facuse doi pasi inspre mine, tinandu-si privirea fixata in a mea, si inghitisem cu greu cand avusesem acelasi sentiment precum acela pe care mi-l oferise Lerim inainte de a ma impinge.
Isi sprijinise palmele de marginile geamului, fara a-si schimba expresia mult prea serioasa, insa pentru a doua oara parca mi se oprise inima din pricina aceleiasi temeri.
Imediat, zambise parca amuzat de reactia mea, apoi isi apropiase chipul atat de mult, incat pielea mi se infiorase.
-Stai linistit, eu nu am de gand sa te arunc pe geam.
Rase scurt din gat, apoi imi acaparase buzele intr-un sarut apasat si lung, cuprinzandu-mi mijlocul cu ambele maini si indemnandu-mi pasii a se indrepta spre patul peste care ma alungise. Imi simtisem obrajii infierbantandu-se puternic de cum isi dezlipise buzele de ale mele, privindu-ma adanc in ochi.
-Nu trebuie sa stii chiar totul.
Probabil expresia mea dezamagita fusese ceea ce il indemna a se ridica dupa ce imi studiase chipul in intregime, dar nu il facuse a-mi spune si ceea ce eu voiam sa aflu.
-Dar vreau sa stiu... rostisem incet, ridicandu-ma in capul oaselor.
-Ei bine, nu de la mine.
Fara alte cuvinte, el se facuse din nou disparut inainte ca eu sa pot clipi, si oftasem descurajat, intinzandu-ma inapoi pe suprafata moale. Nu ma simteam bine... Stomacul meu era in razboi cu el insusi, capul imi zvacnea, pieptul ma strangea, iar restul trupului ma durea. Parca nici sa respir nu mai puteam...
Speram doar ca toate acele sentimente sa treaca repede, pentru ca era prima oara in viata mea in care le simtisem pe toate in acelasi moment. Nu imi placea... Nu imi placea deloc.