09-08-2011, 10:21 PM
Capitolul lV -Salonul cu pricina
"-Doamne ! De ce am facut una ca asta Doamne? De ce nu puteam sa stau in bratele ei calde si sa-mi descant amarul? " , acest fragment mi-l tot spuneam in drum spre centru, unde era spitalul bunicii. Ghinioanele stateau la fiecare colt al blocului, observam cum unele mame isi chinuiau sumbru copii si imi spuneam : "-Oare asa mi-ar fii facut si mama? ", raspuns la aceasta sublima intrebare nu exista. Parcurgeam incet trotuarele fara sfarsit pana la un moment dat cand, drumul se bifurcase.-De aici chiar nu mai stiu- imi spusesem, rastindu-ma.Noroc cu-n City Bus, care se indrepta special spre spital. M-a costat doar trei dolari, ceea ce era si scump si mai putin scump.
La intrarea in spital, dr.Jeremis mi-a oferit un card pentru iesirea sau intrarea in unitate, evident contracost. Intre timp imi adusesem aminte sa-i cumpar bunicii, surprinzator, niste fructe, alimentara fiind evident la coltul obscur al spitalului.
Vanzatoarea parea a fii putin spre categoria de om dificil, dar spre deosebire de alte vanzatoare pe care le-am intalnit, ea era singura cu care ma intelesesem.Alimentara era asa de stramta incat m-au luat apele, evident , pentru ca eram claustrofob.
Intrarea in spital se facuse doar cu un click.Bunica era undeva la terapie intensiva,undeva pe la etajul doi. Scarile erau asa de abrupte, eu stand la casa, nu prea eram obisnuit cu multe scari.
Salonul 6
Bunica era cu perfuziile in mana, fata ei era pala ca o crema, doctorul a specificat la intrarea in spital, sa nu fac ceva ce o sperie. Zis si facut!
Ochiul bunicii se intredeschise, a miscat usor o mana, si a inceput a fredona un cantec urmat de un scurt fragment:
-Sa te duci inapoi acasa,- ma voi reintoarce,-ma voi recupera
Nu am vrut sa-i respect dorinta spunandu-i:
-Prefer sa dorm in vant si frig, decat sa plec.
Bunica inchisese ochiul , intre timp intrase doctorul.
-Tu de ce mai esti aici? Bunica ta are nevoie de ceva vreme recuperare, iar tu nu ar trebui sa stai aici si sa te consumi, mai bine intoarce-te.
-Poftim? S-o las sa moara?
-Nu dar daca mai stati aici, veti ajunge si dumneavoastra langa ea.
Ma gandeam si la varianta doctorului si la varianta mea, necesar ar fii fost sa ma reintorc, dar logic ar fii sa nu o fac, bunica are nevoie de mine, mi-am spus-o crud si rece!
Afara era ger. Din nou frigul si vantul imi sopteau cuvinte la ureche, preferam sa nu le mai ascult, asa ca intrasem din nou in salon.
Bunica incepuse usor a manca, era si putin anorexica pe moment.Noaptea adusese multa zapada, iar bunicii ii placeau mult bulgarii, asa ca ii adusesem unul. Forma gurii a luat contur, soarele rasarise si pe strada ei, avea si ea putina nevoie de amuzament.
A doua zi starea ei se agravase.
"-Doamne ! De ce am facut una ca asta Doamne? De ce nu puteam sa stau in bratele ei calde si sa-mi descant amarul? " , acest fragment mi-l tot spuneam in drum spre centru, unde era spitalul bunicii. Ghinioanele stateau la fiecare colt al blocului, observam cum unele mame isi chinuiau sumbru copii si imi spuneam : "-Oare asa mi-ar fii facut si mama? ", raspuns la aceasta sublima intrebare nu exista. Parcurgeam incet trotuarele fara sfarsit pana la un moment dat cand, drumul se bifurcase.-De aici chiar nu mai stiu- imi spusesem, rastindu-ma.Noroc cu-n City Bus, care se indrepta special spre spital. M-a costat doar trei dolari, ceea ce era si scump si mai putin scump.
La intrarea in spital, dr.Jeremis mi-a oferit un card pentru iesirea sau intrarea in unitate, evident contracost. Intre timp imi adusesem aminte sa-i cumpar bunicii, surprinzator, niste fructe, alimentara fiind evident la coltul obscur al spitalului.
Vanzatoarea parea a fii putin spre categoria de om dificil, dar spre deosebire de alte vanzatoare pe care le-am intalnit, ea era singura cu care ma intelesesem.Alimentara era asa de stramta incat m-au luat apele, evident , pentru ca eram claustrofob.
Intrarea in spital se facuse doar cu un click.Bunica era undeva la terapie intensiva,undeva pe la etajul doi. Scarile erau asa de abrupte, eu stand la casa, nu prea eram obisnuit cu multe scari.
Salonul 6
Bunica era cu perfuziile in mana, fata ei era pala ca o crema, doctorul a specificat la intrarea in spital, sa nu fac ceva ce o sperie. Zis si facut!
Ochiul bunicii se intredeschise, a miscat usor o mana, si a inceput a fredona un cantec urmat de un scurt fragment:
-Sa te duci inapoi acasa,- ma voi reintoarce,-ma voi recupera
Nu am vrut sa-i respect dorinta spunandu-i:
-Prefer sa dorm in vant si frig, decat sa plec.
Bunica inchisese ochiul , intre timp intrase doctorul.
-Tu de ce mai esti aici? Bunica ta are nevoie de ceva vreme recuperare, iar tu nu ar trebui sa stai aici si sa te consumi, mai bine intoarce-te.
-Poftim? S-o las sa moara?
-Nu dar daca mai stati aici, veti ajunge si dumneavoastra langa ea.
Ma gandeam si la varianta doctorului si la varianta mea, necesar ar fii fost sa ma reintorc, dar logic ar fii sa nu o fac, bunica are nevoie de mine, mi-am spus-o crud si rece!
Afara era ger. Din nou frigul si vantul imi sopteau cuvinte la ureche, preferam sa nu le mai ascult, asa ca intrasem din nou in salon.
Bunica incepuse usor a manca, era si putin anorexica pe moment.Noaptea adusese multa zapada, iar bunicii ii placeau mult bulgarii, asa ca ii adusesem unul. Forma gurii a luat contur, soarele rasarise si pe strada ei, avea si ea putina nevoie de amuzament.
A doua zi starea ei se agravase.