Pentru că iubesc să trăiesc.

[Addeh]

Frate, deci ma innebunesti cu numele acestea! O.o Imediat am verificat sa vad cine este Dark Night. and Surprise! :X Sys, de data asta n-am mai intarziat [prea mult], dar totusi, nu-s prima. : | Dar sa revin...
Cand am citit acolo, la inceputul capitolului, Speranta a devenit realitate, iti jur ca gandurile mele nebune, m-au dus exact la Key. Ohh, ce dor mi-era de el. Si-auzi acum, nenorocitul de Jake, a indraznit sa se apropie de el. Cred ca toata lumea adora acest personaj, din toate punctele de vedere. El este Key al nostru. ^^
" - Aşa, deci .. Key nu mai e băiat cuminte. " - Pff, ma face sa rad! =))
Well, cam atat am avut de spus... Aaah, ba nu! Inafara faptului ca ma bucur enorm, ce enorm...? Cred ca nu gasesc cuvantul potrivit pentru fericirea mea extrema ca (,) Claire l-a ucis pe idiotul de Jake. Asa merita! > : )
Gata., am terminat cu comm`u. Astept nextul. Bafta multa, sister! :*:*

[Kayla.]

Hm, am trecut si eu pe aici.
E un capitol destul de interesant. Nu ma asteptam ca, Key sa fie inca in viata, chiar a fost o surpriza placuta. Naratiunea a fost ok, desi mai puteai lucra unpic la ea, descrierea a fost buna, iar dialogul nu a fost sec. Actiunea nu a fost grabita, am vazut parca doua greseli de tastare, iar asezarea in pagina a fost buna. So, eu astept next-ul si bafta!

[Lanna]

Salut. Scuze ca vin atat de tarziu. Am citit inainte de a da un comment, asa ca imi cer scuze.
Despre fic nu am ce spune decat ca e foarte interesant si faptul ca l-ai adus inapoi pe Key e si mai bine.
Descrierea, naratiunea, dialogul - nu am ce s[une despre ele decat ca sunt toate in regula.
Nu am vazut nici o greseala.
Cam atat deocamdata.
Apropo, daca vrei si ai timp, treci pe la noumeu fic. La-am inceput de curand si nu e lung. Asta daca vrei.
Lanna incheiat!

[SnowFlake.]

* Lanna lasă-mi link-ul la profil, te rog. *

Capitolul unsprezece - Putea fi mai greu de atât?

Îmi vine să lovesc fiecare lucru din preajma mea. Nu pot să cred că mai este încă o capcană de trecut! Nu erau destule, deja? Mda, este mai mult o întrebare retorică având în vedere că vorbim de cel mai mare coşmar al meu. Îl urăsc pe Jake şi sincer nu am înţeles nici acum de ce a făcut asta. Se pare că nu voi afla niciodată, pentru că l-am omorât. Sau cel puţin aşa cred, a plătit un preţ uriaş din punctul meu de vedere. Eternitatea nu este un lucru cu care să te joci, iar când o pierzi e bine pierdută. Cel puţin ştiu că nu va mai face nimănui rău.

Acumulasem foarte mulţi nervi în doar câteva minute, din cauza labirintului. Nu reuşeam să-i dau de cap sub nici o formă, iar Key nu era de prea mare ajutor în acest sens. S-a apropiat de mine şi m-a îmbrăţişat. În acel moment, am simţit o senzaţie de siguranţă, ca şi când el m-ar putea proteja, iar starea mea de nervozitate se diminua treptat, făcând loc iubirii.
Se poate spune că sunt nebună sau orice altceva vreţi voi, dar simţeam nevoia să-l sărut, aşa că am făcut-o. Când buzele noastre s-au întâlnit, îmi venea să mă topesc. Era aşa de cald şi de dulce, încât aş fi vrut să nu mă mai desprind de acolo.

- Nu l-ai omorât! s-a auzit o voce tremurândă.
Am sărit ca arsă de lângă Key care mă privea nedumerit, dar nu puteam să-i explic când nici eu nu ştiam despre ce este vorba. M-am uitat în jur şi nu am văzut pe nimeni, aşa că am încercat să mă calmez.
- Încă e viu!
Am tresărit din nou. Ce se întâmplă? Apoi, brusc adevărul m-a lovit ca o găleata cu apa rece. Eram necromantă, deci cu siguranţă era o fantomă cea care vorbea. Acum problema era cum o pot face să tacă? Oh, dacă ar fi fost mai simplu! Dar nimic din viaţa mea nu e simplu şi nici nu va fi prea curând. Dacă ar fi fost Shane aici, mi-ar fi mers mult mai bine, dar el cu siguranţă este preocupat de Mihaela şi invers.
- Nu vrei să vezi?
- Vrei să taci odată?! am izbucnit eu nervoasă.
Când am pronunţat cuvintele, am avut grijă să le rostesc foarte rar, dar nu ştiu de ce. Key s-a speriat, dar şi-a dat seama şi el despre ce era vorba. Mult mai bine aşa, m-a scutit de o explicaţie lungă şi plictisitoare, cum doar eu ştiu să fac.

Linişte. Aceasta domină împrejurimile şi pentru o secundă am crezut că fantoma a plecat, dar nu era aşa cum sperasem. Se postase în faţa mea cu un zâmbet jucăuş. Era o fetiţă mică şi drăgălaşă. Nu pot să cred cât de frumoasă putea să fie, chiar şi pentru o persoană moartă. Mă întreb care o fi fost povestea ei, dar nu îndrăznesc să întreb şi în plus nu vreau să mă deprim. Avea în mână un ursuleţ de pluş, destul de simpatic şi el. Aveam şi eu unul când eram mai mică, adică pe la şapte-opt ani.
- Glumeam doar! Nu trebuie să ţipi.
Am zâmbit şi m-am apropiat de ea, chiar dacă ştiam ca nu o pot atinge.
- Scuză-mă scumpo, dar nu mă aşteptam să fie o fetiţă atât de drăgălaşă aici.
Mi-a zâmbit şi mi-a făcut semn să o urmez. Nu ştiu de ce, dar bănuiam că ea avea calea de ieşire din acest labirint uriaş. Văzând că mă îndepărtez, Key m-a urmat fără să scoată un cuvânt.
- Te pot ajuta dacă vrei sau măcar pot încerca. Urmează-mă.
Totul părea un vis. Acum câţiva ani mă gândeam la orice, numai la asta nu. Nu cred că mi-aş fi imaginat vreodată că o fantomă mă va ajuta să scap dintr-o încurcătură. Probabil aş fi apelat la mama sau prietenii mei.

Am mers câţiva metri, presupun, când deodată ceva m-a ţintuit la pământ. Prima dată nu-mi dădusem seama ce anume, dar când mi-am mai revenit am observat că era un lup şi atunci am ţipat cât m-au ţinut plămânii.
Ce caută un lup aici? Cum a intrat în labirint? Nu cred că era timp pentru atâtea întrebări. Aveam ceva mai important de făcut, cum ar fi să fug. Bine asta dacă aş şi putea. Matahala asta de animal nu se mai dă jos de pe mine, iar colţii lui sunt foarte aproape de faţa mea. Nu mai pot face nici o mişcare, mă simt foarte ciudat. Pe de o parte vreau să fug, pe de altă parte mă simt în siguranţă şi ştiu că nu-mi poate face nimic. Al doilea sentiment nu pot să-l explic sau mai bine spus nu ştiu ce este în capul meu.

- Lasă-mă lup prost! Dă-te jos de pe mine!
Până şi eu m-am mirat de cuvintele care mi-au ieşit pe gură, dar se pare că a funcţionat. Cu fantoma nu a mers, dar cu lupul da. Cred că este o premieră. M-am întors cu faţa spre Key, în fine, spre locul în care se afla acum câteva minute, căutându-l. Nu era acolo şi asta m-a impacientat.
- Fericită, Claire?
M-am întors, văzându-l pe Charles. Am vrut să-i spun să aibă grijă, căci un lup umblă pe aici, dar acesta dispăruse între timp. Dar cum? Nu l-am văzut fugind şi nici umbra sa nu se vedea în depărtare. Doar dacă .. O doamne!
- Tu erai lupul? am întrebat, punându-mi-se un nod în gât.
- Da. Eu eram. Scuză-mă dacă te-am speriat, am încercat doar să te protejez, dar nu prea mi-a ieşit.
- Să mă protejezi de cine mai exact?
- De băiatul acela.
- Acela, incompetentule, era Key. E soţul meu, iar tu dacă i-ai făcut ceva vei avea de aface cu mine şi furia mea ce se va revărsa asupra ta!

Expresia feţei lui trăda sentimentul de durere. Nu pot să cred cât de idioată pot fi! Nu ar fi trebuit să îi răspund aşa, mai ales când ştiam că mă iubeşte. Dar îmi e teamă că dacă voi încerca să repar răul făcut va fi mai rău.

Key şi-a făcut şi el apariţia în cele din urmă, fără nicio explicaţie totuşi. Însă nu am de gând să i-o cer. Le-am zâmbit amândurora aşteptând să văd cine va prelua iniţiativa dialogului, în caz că va exista unul.
- Urcaţi-vă la mine în spinare, a spus Charles. Deci se pare că cel mai bun câştigă sau ce? Măcar avem un câştigător şi un dialog.
Deşi Key ar fi vrut să protesteze, nu i-am dat voie. Am vrut să observ schimbarea din om în lup, dar nu am avut ocazia. S-a terminat mult prea repede şi nu aveam de gând să-l pun să facă asta din nou.
Ne-am urcat în spatele lui, de parcă ar fi fost un cal, doar că senzaţia era mult mai ciudată.

Vântul îmi dădea părul în toate direcţiile, jucându-se cu el, dar nu-mi plăcea. Oare putea să fie mai greu? Toţi prietenii mei sunt ciudaţi, inclusiv eu. De ce doar Key şi Mihaela sunt normali? Vreau şi eu să scap de această putere, dacă se poate numi aşa. Nu vreau să mai am de aface cu morţii, ci doar cu vii. Ştiu că sună ciudat, dar îmi doresc asta din tot sufletul şi mă întreb dacă se va întâmpla vreodată. Chiar dacă Shane spune că va deveni ceva normal, într-o bună zi, pentru că mă voi obişnui, nu-mi face plăcere.

În doar câteva minute ne aflam la ieşirea din labirint. Nu pot să cred cât de repede am ajuns. Privind în jur, am văzut o maşină neagră la doar câţiva paşi. Era a lui Charles din câte mi-am dat eu seama. Ne-am îndreptat înspre ea şi eram pregătită să mă cufund într-un somn adânc.
- Urcaţi! a spus Charles pe un ton poruncitor sau aşa mi se pare mie, probabil e din cauza oboselii şi a stresului captat pe durata acestei zile.

Mi-am aşezat capul pe pieptul lui Key, oftând adânc. Nu mai stătusem aşa de mult timp. Am zâmbit şi am intrat în lumea viselor, lipsită de pericole ...

[Kayla.]

Bun, deci sunt prima. Dau edit in 10 minute. Vreau sa imi pastrez locul.
Bun, deci edit

A fost un capitol foarte bun. Ca deobicei naratiunea a fost la locul ei, mi-a placut mult, se vede ca te pricepi foarte bine. Descrierea a fost si ea buna, iar dialogul la fel. Greseli de tastare nu am vazut deloc, diacriticele sunt puse la locul lor, marimea capitolului imi place, a fost lung si macar am avut ce citii, iar asezarea in pagina a fost buna, ce sa mai, ai o estetica perfecta. Nu stiu cum reusesti, trebuie sa iau lectii de la tine despre estetica si naratiune :]. Actiunea mi-a placut si nu a fost grabita. So, pana la urmatorul capitol iti urez bafta si sa ma anunti cand pui next! :] *Hugs*

[Addeh]

Omg, omg! Cum adica Charles e un lup? :-O
O.O
Pff, a fost tare faza cu " Urcati-va la mine in spinare" =)) Parca ar fi fost un mijloc de transport. :]]
Btw, ma bucur ca ai postat. :X Deci eu sunt putin nelamurita cu fetita aia fantoma, ma rog, m-a nelamurit ceea ce a spus ea. : | I mean... Treaba aia ... Sper sa nu fie asa, dar ... Jake e viu, sau ce ...? -.-" Ohh, nici nu vreau sa ma gandesc la .. viitor. : ((
Hmmm.. Abia astept sa postezi, my Snowy. Crede-ma, sunt foarte nerabdatoare! :pls:

_______
Deci, reformulez. [-( Nu citisem cu atentie partea aia. ^^ Da! Sa nu mai reinvie, daca se poate! You`re a dead man, Jake!! >:)

[Pixxie.']

Geamano, ti-am promis ca iti voi citi ficul si asa am facut >:D<
Ce pot sa spun? E... foarte tare :x Nici nu am cuvinte sa-l descriu. Te pricepi sa scrii si sti cum sa-ti atragi cititorii ;)
Am ramas putin uimita cand am aflat ca Shane si Claire sunt necromanti si am descoperit si alte creaturi fantastice pe aici. Oricum, greseli de tastare nu am vazut, actiunea nu este grabita, dialogul nu este sec si descrierea exista din plin. Stii sa-ti lasi cititorii in suspans dear si asta e bine. Astept continuarea cat mai repede. Bafta la scris si multe idei bune >:D<

P.S. Anunta-ma cand postezi urmatorul capitol ;)).

[Wanna]

Buna , Snowy, draga meaa!:*
Ori nu am mai citit eu de mult si nu am mai lasat coment la fic , ori a trecut cam mult!Nici nu mai stiu, dar e bine ca mai anuntat ..fiindca abea asteptam sa citesc urmatorul capitol!
Deci , titlul ma facut foarte curioasa!Hm..ca sa te critic la ceva..nu prea am la ce.Ai tot ce iti trecuie.Greseli nu ai , dialog ai cat iti trebuie, nici nu este sec si ne tine si in suspans.
Am cam ramas surprinsa..adica na, nu prea imi vine sa cred ..cum ar fi din acel "lapte si miere" a devenit "sare si piper "..parca aici nu mai iese soarele si pe la ei .;)).Te-ai inspirat un pic din Twilight? In rest , na , nu stiu ce sa iti comentez.Chiar imi place .E frumos ! :* Astept nextul
Pup

[SnowFlake.]

Mă scuzaţi că am întârziat aşa de mult cu next-ul, dar am avut câteva probleme personale. :]

Capitolul doisprezece - O experienţă fatală

Ce se întâmplase? Iar sunt total confuză şi după cum am mai spus detest să fiu aşa. Privesc ceasul şi realizez că este patru dimineaţa, însă somnul meu a plecat prin ţări străine. Înainte să mă ridic din pat, gândindu-mă să mă duc să-mi iau un pahar cu apă să-mi satisfac setea, am zâmbit observându-l pe Key lângă mine. Văzându-l aşa de inocent, mă rog cel puţin când doarme e aşa, mi-am amintit totul şi cred că voi avea nevoie de o terapie sau ceva ca să uit totul sau măcar să trec peste. Sunt puţin supărată pe el pentru că nu m-a dus la Mihaela; îmi era dor de ea şi vroiam să văd cum se mai simte, dar probabil că s-a gândit la sănătatea mea şi la starea pe care ar fi trebuit să o am înainte să ajungem aici. Era logic, încă un motiv pentru care să-l iubesc şi mai mult.

M-am ridicat în sfârşit din pat, încercând să mă fac mică şi să nu mi se audă mişcările. În drumul meu spre bucătărie am observat că nu ştiu nici o piesă din acel decor şi cu siguranţă memoria nu mi-am pierdut-o, ci mai degrabă, ne aflam într-un hotel.

- Claire! s-a auzit o voce tremurândă. M-am întors să văd cine mă striga, dar nu am văzut pe nimeni, aşa că mi-am continuat drumul.
Bucătăria era destul de spaţioasă, cred că orice ar fi vrut să locuiască aici. Încă nu mă pot gândi câţi bani au plătit ei, sau mai bine spus el, ca să fim aici.
Am deschis dulapul şi am luat un pahar având grijă să nu-l sparg. Atât mi-ar fi trebuit! Înainte să-mi pun apă în pahar, un lucru ciudat, din punctul meu de vedere, mi-a atras atenţia. În geam se vedea reflexia mea, însă se mai vedea ceva alb în spatele meu. O să încep să urăsc rău de tot chestia asta cu necromanţia!
- Dacă încerci să mă sperii să ştii că nu vei putea! m-am răstit eu la acea fantomă jucăuşă.
Chiar dacă nu aveam dreptate, simţeam că trebuie să încerc să-i fac faţă măcar.

A început să facă zgomote ciudate, de parcă i-aş fi declanşat un buton când i-am spus acele cuvinte. Am fugit imediat de acolo, nepasandu-mi de nimic. Am văzut o uşă destul de roşie şi nu ştiam ce să fac, să mă întorc sau să mă duc spre ea? Dacă m-aş fi întors probabil că l-aş fi pus şi pe Key în pericol şi poate şi pe Charles, deci nu puteam risca. Era mult mai bine dacă eram doar eu ce vânată.
Am apăsat clanţa şi nu puteam să deschid uşa, oricât de tare aş fi încercat. Simţeam cum fantoma se apropia. Nu ştiam ce vrea de la mine, dar cu siguranţă nu e ceva bun.
- Spuneai că nu te speri. Ce-ar fi să-ţi împrumut şi eu corpul puţin?
Neînţelegând ce a vrut să spună, nu i-am dat atenţie.

În câteva secunde am simţit o senzaţie stranie ca şi cum cineva m-ar fi omorât. Îmi vedeam corpul ceea ce m-a înspăimântat la început, şi credeţi-mă nu mă vedeam în oglindă. Eu eram fantomă şi ea era în corpul meu? O, Doamne! Vreau ca totul să revină la normal.
- Sper că îţi place senzaţia de fantomă. Acolo vei rămâne până ce eu, ei bine ... nu-ţi voi spune planul meu malefic.
- Ce ai de gând să faci?
Ştiu că tocmai îmi şoptise că nu-mi va spune, dar merita încercat. Am privit-o fix, dorind să o fac să dea drumul cuvintelor ca pe bandă rulantă. N-a mers. A început să chicotească şi a pornit la drum spre camera mea. În fine, teoretic nu era a mea; practic da, căci acolo am dormit. Înspăimântată mi-am dat seama că are o "treabă" cu Key.
`` Javră nenorocită ! `` mi-am spus eu în gând şi am urmat-o tot drumul. Nu că ar fi fost unul lung.
Sper norocul meu, Key încă dormea. Era aşa de dulce, semăna cu un îngeraş. Din păcate, nu-i vedeam ochii albaştrii, dar nu prea conta asta acum.
Când am văzut-o pe, ea ştie cum o cheamă, peste el îmi venea să-i dau un pumn. Norocul ei că nu pot. Să fi fantomă e foarte greu şi neplăcut. M-am strâmbat de parcă aş fi mâncat o lămâie.
M-am întors cu faţa la perete. Nu vroiam să văd ce-i face, în orice caz Key ştia că sunt eu şi era corpul meu. Nu va simţi nimic ciudat, sper. Încercam să-mi fac în gând un plan, dar oricât de mult mă străduiam să pun lucrurile cap la cap, nu reuşeam. Nu înţelegeam cum a putut să-mi ocupe corpul şi de aici lucrurile nu puteau continua.

- Sper că nu te vei simţi prost, dacă-l torturez puţin sau poate-l omor.
Am tresărit. Era în spatele meu şi vorbea şoptit, aproape de urechea mea. Îmi dădea fiori de gheaţă prin tot corpul, dar stai puţin. De când îmi e mie frică de fantome? Am văzut destule, ba chiar am comunicat cu ele. Am tras aer în piept şi am apucat-o de mâini. Nu ştiam că pot face asta, dar a mers.
- Totul până la Key! Să nu te apropi de el.
Poate că eram puţin nebună, dar nu-mi plăcea ca cineva să se ia de mine sau şi mai grav de soţul meu. Nu de el. Dacă vroia ceva, trebuia să-mi spună mie sau să se răzbune pe mine, în cel mai rău caz. M-am uitat în ochii ei şi am observat ceva ciudat. Nu pot să explic exact ce, dar ştiu sigur că atunci când i-am fixat privirea şi nu am mai lăsat-o să şi-o înlăture, a plecat. Eu am revenit în corpul meu şi totul era ca la început.
M-am dezechilibrat când a avut loc schimbarea şi am căzut lovindu-mă la genunchi.
- Eşti bine? m-a întrebat Key.
- Da. Sunt bine! i-am spus zâmbind. M-am ridicat şi m-am pus în pat din nou. Nu mai vreau apă. Cine ştie ce mai fac de data asta. M-a îmbrăţişat cât de tare a putut şi mai apoi, m-a sărutat.
Simţeam o bucurie imensă ştiind că amândoi suntem bine. M-am rupt din sărut când am auzit paşi în spatele meu. Eram gata de luptă, dar nu era necesar. Era Charles.
- Mergem la Mihaela, nu?
Am început să sar în pat, ca un copil de grădiniţă. Îmi plăcea să mă comport imatur câteodată.
- Sigur! am ţipat.
- În regulă. După ce vă schimbaţi să coborâţi, vă aştept jos în maşină.

Ziua asta se anunţa a fi una lungă.

[Addeh]

Awww, in sfarsit, capitolul ! :o3
"Sper" - spre

Deci jur ca asta a fost singura greseala. :]] Dar sa revin la lucruri cu adevarat importante... xD Hm.. Ce e cu fantoma aia? Pe mine ma cam deruteaza, poate ca o consider o posibila amenintare; si cine stie.. ? Poate ca si Claire crede asta. : ))
Btw, trebuie sa-ti spun ca acest fic decurge foarte bine. De cand am inceput sa citesc, am observat ca actiunea este buna, insa pe parcursul timpului, parca doreai sa te imbunatatesti. I mean... Cred ca inca vrei, insa mie mi se pare ca ai evoluat mult. ^^ Priveste acum ! Toti iti citesc ficul, pentru ca e chiar reusit... Mda`... :]] Cred ca am aberat pe aici.. dar, pe mine chiar ma incanta ca (,) continui sa postezi capitolele. Ficul - Pot spune ca e un succes.
Si inca ceva. >:]
Am observat ceva in atitudinea lui Claire la finalul chapter`ului... :-? Se teme cumva de acea fantoma ? .. O sa ne lamuresti tu... * big hug * Pana atunci, succes la scris ! * kiss & hug *