25-05-2010, 08:21 PM
Frumusete si intristare
Geamul e aburit de respiratia mea calda. Prin sticla incetosata, blocul de peste drum inca se zareste vag. Fereastra ta luminata e ca o stea pe cerul unei lumi. Lumii mele, lumii tale…Lumea noatra nu si-a reliefat conturile inca pe harta prafuita din buzunarul unui inger. E trist…
Profilul tau se zareste nemiscat. Esti la birou, usor aplecat de-asupra unui lucru. Poate scrii, poate citesti. De ce nu, poate doar privesti lemnul negru al biroului, clipind incet. Mi te imaginez. Pleoapele tale se inchid in ritmul mut al arcusului ce nu se misca pe corzile vioarei. Genele tale lungi fosnesc neauzit la atingere. Ochii tai se deschid si totul se ingroapa in irisul lor negru. Poate ca nu e asa. Nu stiu ce faci…
Nu te gandesti la mine, iubitul meu cu ochii muti…
Te ridici. Poate ca te-ai intins pe pat si ai ramas nemiscat pe cearsafurile reci. Poate ca privesti tavanul alb si vezi in el intreaga lume goala, pustie, fara sens, cum o vad eu. Poate ai luat din bibioteca ta micuta o carte si acum citesti cu voce tare si timbrul jos al tonului tau rasuna in camaruta. Poate reciti. Sau poate nu…Nu stiu ce faci…
Nu pentru mine ingani poeme, iubitul meu cu vocea surda…
Lasi cartea. Poate nu ai avut-o niciodata. Asa am vrut eu. Asa a vrut gandirea mea. Tu nu ai vrut asa. Deschizi usa alba si iesi pe balcon. Privesti in jos. Poate suvitele tale sunt ravasite pe fruntea alba. Poate ca ochii tai sunt fixate in jos asupra unui punct. Poate ca ai strans din pleoape si ai lasat gandurile sa hoinareasca nestingherite pe maidene ale nimanui. Cauti. Cu ardoare, cu disperare, cu orice. Si cu nimic. Ii vezi pe toti si numai eu am ramas parasita pe campul plin cu flori de maci in care a adormit si Dorotheea…Sau poate nu…Nu stiu ce faci…
Nu vrei imbratisarea mea, iubitul meu cu simturi mute…
Nu stiu ce fac. Urasc. Iubesc. Traiesc. Cum? Ca in timpul unuia din cursurile acelea din vremea studentiei pentru al caror sfarsit te rogi cu atata disperare incat nici nu iti mai dai seama cand soseste. Si la final, privind in urma, nu sti ce-ai castigat pe seama lui…Si cand se termina cu totul, ramane o intrebare:
-Ce e viata?
-Nimic…O lectie anosta de chimie…