Pe axa lumii

[coral]

M-am hotarat sa pun si pe aici, sa cunosc mai multe pareri. Vreau sa explic putin titlul, pentru a nu ramane nimeni cu impresia ca imi supra-apreciez cretiile. De ce "Pe axa lumii"? Pentru ca pentru mine toate aceste proze sunt scrise in momente bune sau mai putin bune ale vietii mele, cand singurul mod de a ma descarca era sa scriu.

Stropi de cerneala


As vrea sa existe cineva care sa-mi dea o pana alba pe care sa o pot pata cu cerneala. Si sa privesc cum fiecare fulg paleste si se preface in carbune. Si apoi sa ii dau drumul sa o duca vantul undeva unde noi nu existam. Dar daca ma gandesc mai bine, ar putea ramane chiar aici. Oricum, noi am disparut de pretutindeni. Sau nu stiu, chiar am existat vreodata?

Atunci de ce nu ii dai drumul?

Pentru ca nu am una…

Si daca ai avea?

As scrie cu ea numele lui pe o foaie de pergament ingalbenit si apoi as frange-o…

Si cu hartia ce ai face?

As tine-o in dreptul inimii si cand l-as vedea din nou i-as da drumul?

S-o duca o adiere mai departe?

Unde nu a mai ajuns o pana inmuiata in tus…

Nu stiu daca te-a iubit intr-adevar. Nu stiu daca merita sa plangi dupa el cu lacrimi albastrii pe fiecare petec de hartie. Daca merita sa ii scrii numele pe inima ta. Sa iti patezi visele, sa iti smulgi iluziile, sa darami castele cladite din carti de joc pe care sentimentele tale le-au tras dintr-un pachet invizibil. Ce o sa se intample acum ca ele nu mai exista?

O sa astept si o sa ma rog ca urmatoarea mana sa fie norocoasa…

Nu ai astepteptat deja suficient?

Am stat doar cateva momente…

Pe langa o eternitate….

Si fiecare eternitate a tinut doar pana cand fiecare maine a devenit azi…

Si cate astfel de zile ai sa mai astepti?

Cine stie?
Tu nu stii?

Ar trebui?

Poate…

De ce?

Asa….

Oricum mai e o eternitate pana maine?

Si tu asta astepti?

O, vrei sa taci o data? Inca mai caut pe cineva sa-mi dea o pana…

Si daca o sa ti-o dea?

O sa fac ce am spus mai sus…

Si dupa aceea?

Nu stiu…Hai sa ne innecam intr-o sticluta de cerneala!

[coral]

Friendship

Ma gandeam la voi de dimineata. La voi cei care traiti dincolo de bataile inimii mele. La voi cei care veti rade poate cand veti citi aceste randuri si veti trece in lumea reala. La voi cei care veti simti ca va iubesc si veti zambi si pe care va pot numi prieteni. Si la voi, cei care o sa lacrimati in adancul inimii si pe care va pot numi parti ale sufletului meu. Auzeam multe inimi batand de dimineata. Poate dupa ce voi termina de scris nu vor mai fi decat ale noastre: a mea si a celor ce simt la unison.

In adancul sufletului meu, va simt prezenta, arzand in interiorul fiintei mele. E acolo si dicteaza ce e bine si ce e rau fara sa astepte sa fie ascultata. E acolo si plange si rade cu mine. Ma cearta cateodata, mult prea des pentru a nu sfarsi izbucnind in ras si imbratisandu-mi gandurile spasite. Ma consoleaza, ma invesleste, ma indruma. Si nu stiu ce asteapta in schimb. Poate doar sa traiesc si eu in interiorul sufletului ei. Poate de aceea te aud vorbind atunci cand taci si chiar si atunci cand razi imi place sa-mi inchipui ca zambesti. Fiecare lacrima a ta lasa o arsura in interiorul meu.

Imi place sa ascult linistea care se lasa atunci cand sunt cu tine. E calma, e adanca, e impartasita. Nu am nevoie de cuvinte ca sa spun ca m-am simtit bine in preajma ta. Ma intristez cand vad ca razi cu altcineva. Poate ca imi inchipui ca o companie ca a mea nu iti poate face placere. Poate ca ma cred inferioara celeilalte. Dar mie chiar imi place tacerea noastra. Imi place sa aud inima soptind incet: prietenie.

Nu ma lua in seama cand zambesc nimicului. Stiu ca altii m-ar crede nebuna.
Tu intelegi si gata.

Nu pleca de langa mine cand incep sa devin isterica.Stiu ca ceilalti o sa dispara cand or sa vada aceea latura a mea. Asa se intampla mereu si asa se va intampla si de acum…
Tu intri cu mine in nebunia mea.

Nu ma abandona cu o floare ofilita in mana cand el ma paraseste. Nici nu ma invelesi.
Tu plangi cu mine si e mai mult decat de ajuns.

Imi place sa rad cu tine pana ne prabusim in lacrimi pe podea.

Imi place sa plang cu tine pana cand zambim in acelasi timp.

Imi place sa tac cu tine, pana cand linistea ne face sa ne luam de mana.

Imi inchipui ca trebuia sa intalnim. Multumesc ca esti prietena mea.
Promit ca n-ai sa scapi de mine vreodata.

[coral]

Frumusete si intristare



Geamul e aburit de respiratia mea calda. Prin sticla incetosata, blocul de peste drum inca se zareste vag. Fereastra ta luminata e ca o stea pe cerul unei lumi. Lumii mele, lumii tale…Lumea noatra nu si-a reliefat conturile inca pe harta prafuita din buzunarul unui inger. E trist…

Profilul tau se zareste nemiscat. Esti la birou, usor aplecat de-asupra unui lucru. Poate scrii, poate citesti. De ce nu, poate doar privesti lemnul negru al biroului, clipind incet. Mi te imaginez. Pleoapele tale se inchid in ritmul mut al arcusului ce nu se misca pe corzile vioarei. Genele tale lungi fosnesc neauzit la atingere. Ochii tai se deschid si totul se ingroapa in irisul lor negru. Poate ca nu e asa. Nu stiu ce faci…

Nu te gandesti la mine, iubitul meu cu ochii muti…

Te ridici. Poate ca te-ai intins pe pat si ai ramas nemiscat pe cearsafurile reci. Poate ca privesti tavanul alb si vezi in el intreaga lume goala, pustie, fara sens, cum o vad eu. Poate ai luat din bibioteca ta micuta o carte si acum citesti cu voce tare si timbrul jos al tonului tau rasuna in camaruta. Poate reciti. Sau poate nu…Nu stiu ce faci…

Nu pentru mine ingani poeme, iubitul meu cu vocea surda…

Lasi cartea. Poate nu ai avut-o niciodata. Asa am vrut eu. Asa a vrut gandirea mea. Tu nu ai vrut asa. Deschizi usa alba si iesi pe balcon. Privesti in jos. Poate suvitele tale sunt ravasite pe fruntea alba. Poate ca ochii tai sunt fixate in jos asupra unui punct. Poate ca ai strans din pleoape si ai lasat gandurile sa hoinareasca nestingherite pe maidene ale nimanui. Cauti. Cu ardoare, cu disperare, cu orice. Si cu nimic. Ii vezi pe toti si numai eu am ramas parasita pe campul plin cu flori de maci in care a adormit si Dorotheea…Sau poate nu…Nu stiu ce faci…

Nu vrei imbratisarea mea, iubitul meu cu simturi mute…

Nu stiu ce fac. Urasc. Iubesc. Traiesc. Cum? Ca in timpul unuia din cursurile acelea din vremea studentiei pentru al caror sfarsit te rogi cu atata disperare incat nici nu iti mai dai seama cand soseste. Si la final, privind in urma, nu sti ce-ai castigat pe seama lui…Si cand se termina cu totul, ramane o intrebare:

-Ce e viata?
-Nimic…O lectie anosta de chimie…

[Teru]

Am văzut că nu a lăsat nimeni comm, aşa că am zis să sparg eu gheţa :D

Am citit fiecare compunere şi o să spun pe scurt despre toate:
1. mi-a plăcut foarte mult acel "dialog" şi în special replica:

Nu stiu…Hai sa ne innecam intr-o sticluta de cerneala.

atât de simplă... şi totuşi a avut un efect atât de mare
îmi plac enorm compunerile de genul ăsta, abstracte, şi pot spune ca ai început cu dreptul, asta e preferata mea

2. ai scos foarte bine în evidenţă acea... dependenţă?! [ nu găsesc un cuvânt mai bun -.- ] ... sau mai bine spus necesitate de a avea un prieten

3. aici ai avut nişte epitete superbe: ochi muţi, voce surdă, simţuri mute -- la ultimu cred, totuşi, că s-ar potrivi mai bine "simţuri oarbe" pentru că ai mai folosit odata "mut", dar lăsând la o parte asta a fost foatre frumos, mai ales acea comparaţie între "tot" şi "nimic", ah ... şi să nu uit, într-un paragraf ai avut chiar şi rime :)) [ nu ştiu dacă din greşală sau intenţionat, dar asta nu contează :-j ]

În final, mi-au plăcut toate, dar ţi-am spus care e preferata mea [ e ceva ce mă atrage la ea... nu ştiu ce :)) ]
Multă imaginaţie în continuare şi sper să mai pui :]

:bv: :bye:


P.S.: poate îmi laşi şi mie o părere, chiar aş vrea să îmi îmbunătăţesc stilul ^^'

[coral]

Multumesc mult de comm:x.Promit ca o sa-ti las un comentariu, oricum deja am citit, doar ca n-am avut timp:*

Tears drop on my guitar…



Am atins coardele. Erau reci si dure cum nu au mai fost niciodata. Si m-am taiat. Si sangele a tasnit rosu, fara parfum, fara gust dulceag de durere, fara nimic. Doar sange care curge si pateaza coardele chitarei. Si ea e prima care moare in noaptea asta. Si ea e prima care sufera pentru un “noi” care nu a existat niciodata. Si ea e singura care se frange sub povara stropilor de sange…

“ You’re the reason for the tears drop on my guitar…”

Astept. Acum o vezi? Frange-te si tu cu ea daca a mai ramas un strop din mine in inima ta! Stai! M-am razgandit. Nu ai s-o faci, nu e asa? Mi-a frica sa concep un univers in care nu sunt eu cea care te-a omorat. Ai sa traiesti in continuare si eu voi fi cea care te va privi cu o mandrie ilogica, cu o pasiune neverosimila, cu o ura plina de iubire si o durere plina de impacare. Ai sa astepti pana cand mana mea nu o sa mai tremure, pana cand o sa pot sa ma uit in ochii tai si o sa accept ca noi nu putem rezista in acelasi univers. Pana va veni amurgul gandurilor noastre si filozofia stinsa a mainilor mele ce cauta o coarda neatinsa va scapata pe cerul unui cantec innecat in alte note.

“I can’t look into your eyes and understand that I need to kill you. Then, look into my eyes and kill me…”

Nu o sa ma omori. Nu o poti face. Esti prea las fie si pentru a-mi ocoli privirea si a spune ca nu contez. Joci teatru si nici nu iti dai seama ca actoria ta lasa de dorit. Mi-am dat seama din prima clipa in care te-am vazut ca nu esti un visator. Ca nu-ti poti crea o lume doar din fantezii, si nici nu poti sfarsi un univers. Pentru tine, finalurile au fost croite intotdeauna de altii dintr-o poveste pe care a-ti creionat-o impreuna…Mai mult ea… Mai putin tu…

***

Stii, mereu m-am gandit ca nu te voi uita. Ca nu o sa ma desprind de tine. Ca o mie de o otravuri nu ma vor desparti de otrava ta. Veninul de cobra a fost mai puternic insa decat al tau. Am vrut sa mor cand te-am vazut cu ea. Nu am murit. Doar te-am zarit asa cum esti. Si furie, si ura, si gelozie, toate au fost ca si cum un sarpe ar fi muscat din inima mea. Adanc. Flamand. Fara mila. Doar ura. Doar regrete ca te-am iubit. Ca mi-am patat chitara cu lacrimi pentru tine. Nu m-ai omorat. E randul meu sa te omor pe tine.

Sa ma ridic, sa te privesc, sa gem, sa fug. O sa ma impiedic. Stiu ca o s-o fac. O sa ma ridic si o sa ma clatin. O sa tremur. Din tot sufletul,din toata inima. Vreau sa te ucid. Vreau sa mori. Vreau sa fiu eu cea care o face. Te urasc. Te urasc, stiai? Mult prea tare. Mult prea mult. Mult prea trista povestea iubirii mele…

***

In fiecare noapte, in fecare vis, se naste un univers. Tu nu visezi. Nu stii s-o faci. Nu vrei nici sa cladesti, nici sa destrami. Esti gri. Esti nota dintre fa si sol, o nota care nu s-a inventa. Nu te-ai nascut ca sa traiesti. Singurul motiv pentru care ai fost creat a fost pentru a fi sfarsitul universului meu. Povestea asta trebuie sa ia sfarsit acolo unde s-a nascut. Undeva unde corzile chitarei mele nu au fost inca patate. Acolo, la coltul strazii pietruite.

“ Vino, iubitule! Hai vino sa te omor pe caldaram la noapte…”

[coral]

Multumesc ca treci pe aici si ca esti cititozr fidela. Profit ca am ocazia sa fiu pe net ca sa mai pun o proza. Continuarea la fic o voi pune dupa ce mi se repara calculatoul.:(

Note seci pe portativ


Sa uiti ca am fost vreodata in bratele tale. Sa uiti ca ne priveam in ochi si respiratia ta era fierbinte pe fata mea. Rupe zilele noastre din calendarul vietii tale si treci la urmatoarea. In definitiv, e singurul lucru pe care stii sa-l faci. Melodia noastra e doar un arcus ce scartaie pe-o coarda rupta de vioara.



Freziile pe care le-am primit de la tine se usuca in vaza. Palesc rand pe rand si o data cu ele se duc si sentimentele mele. Fiecare petala care cade e o amintire. Acum, nu mai stiu nici cum arata chipul tau. Poate erai frumos, saten, cu ochii verzi. Poate erai brunet, cu ochii negri si tremuram cand te vedeam. Nu mai stiu...Acorduri slabe se aud in aer.



A trecut atata timp. Prea multe lucruri pierdute, prea putine castigate. Doar lacrimi si praf ce zac impreuna pe o alee pietruita. Multumesc pentru sentimente. Multumesc pentru ura, pentru deznadejde, pentru respingere, pentru dezamagire. Multumesc ca nu m-ai iubit si ca m-ai lasat in urma dup ace te-ai jucat cu mine. Multumesc ca m-ai facut sa parasesc ursuletul de plus al copilariei.



Fiecare seara de vara petrecuta in compania ta e la fel de rece precum noptile rusesti. Ma uit in urma si realizez ca numai conteaza. Nici pentru mine nu se m-ai imprastie parfumul trandafirilor pe care mi ofereai. Si s-au dus si rasetele tale, si zambetele tale si lacrimile tale. Isi tin companie dincolo de un val tesut din pulbere de stele.



M-am hotarat sa nu te ingrop insa cu totul. Pe tine te-am uitat cel mai repede, pe tine te-am iubit cel mai mult. Pentru tine inca zambesc cand te vad, pentru tine sufletul meu inca rade. Multumesc ca ai frant legatura dintre inimile noastre. Altfel, nu as fi stiut niciodata ce minunat este ca o alta sa bata langa a ta.



Azi dimineata cand m-am trezit m-am hotarat ca te iubesc. Am izbucnit in ras si am pasit mai departe in acordurile muzicii. Si eram vesela, fiinca simteam ca pasesc pe inima ta. Si eram mandra, fiindca simteam ca acestea sunt urmele trecerii mele prin existenta ta. Poate m-ai ascultat si ai rupt zilele noastre din calendarul viatii tale. Data viitoare, vei fi acelasi tu, o alta ea si un cantec pentru voi. Sper ca ei sa il canti dintr-o inima ce imi apartine mie, cu mine in gandul tau si ea in fata ta, si fara sa stii ce ai in inima. Pana atunci, iti spun adio, iubitul meu cu vocea muta…


Multumesc pentru melodia noastra. In definitiv, e doar un arcus ce scartaie pe-o coarda rupta de vioara.

[Teru]

wow, nu stiu cu de nu am vazut ca ai postat *head/desk*, dar mai bine mai tarziu decat niciodata ^^"

Tocmai am obesevat ca in ultimele doua te-ai axat foarte mult pe muzica, si cu asta ai atins o coarda sensibila de-a mea :ang:
Imi place la nebunie cum descri, si ce ficguri de stil folosesti @-)

Multumesc pentru melodia noastra. In definitiv, e doar un arcus ce scartaie pe-o coarda rupta de vioara.

asta e partea mea preferata, intotdeauna inchei cu ceva minunat
Scuza-mi din nou intarzieria si comm'ul scurt, dar cu caldura asta, n-ai face alceva decat sa stai in pat :hot:
:bye:

[coral]

Mi-am reparat internetul, pana la urma. Ms de comm. Mai bn mai tarziu csa niciodata intr-adevar

Pentru ca merit


De ce am facut asta? De ce te-am ranit? Pentru ce m-am jucat cu inima ta? Ce am castigat? Cu ce m-am ales? Te intereseaza?

Am facut-o pentru ca am vrut. Fiindca voiam sa experimentez senzatia de a te afla de cealalta parte a simtirilor. Sa rad. Sa te privesc cu cruzime. Sa ma joc cu tot ceea ce simti. Si nu ai idée cat a putut sa-mi placa. A fost ca un vis din care mi-era frica sa nu ma desprind. Te priveam cu atata indiferenta, cu atata detasare. Nu-mi pasa cat suferi. Nu-mi pasa cat sangeram eu insumi.Nu mai insemna nimic cat de tare te iubeam.

Mureai acolo pentru mine. Cu mine. Din cauza mea. Si eu respiram lent, cu o mandrie care imi facea sangele sa pulseze si inima sa-mi bata. Nu simteam inghetul unei inimi de piatra. Din potriva, batea cu repeziciune in pieptul meu, inecata intr-o libertate fara margini. Nu simteam rautatea in privirea mea. Te urmarea cu sclipiri vii si sincere de nepasare. Parca nici nu erai in fata mea.

A fost jocul crud al Julietei care vrea toata fiinta lui Romeo. Cruda nepasare a tineretii. Avantul cu care iubeam, cu care adoram, idolatrizarea propriilor convingeri. Mi se cuvenea. Mi se cuvine. Eu sunt unica. Eu sunt speciala. Insemn totul pentru mine, pentru tine si pentru tot. Universul nu ar fi la fel fara mine. Soarele nu ar straluci la fel de intens. Tu nu ai putea supravitui fara mine in inima ta. Lumea se invarte in sensul pe care il doresc eu. Fiindca tot ce exista aici, tot ce respira, fiecare lucru care se infaptuie se face intr-un singur mod: cum imi place mie.

Stiai ca te iubeam.

Dar tu nu stiai asta.

Si atunci ai calcat apasat si cu putere pe inima mea, incercand sa o frangi...

Si am lasat urme adanci…

Am realizat ca eu sunt cel ce are nevoie disperata de tine. Dar tu?

Poate ca pot trai fara tine. Dar nu vreau sa incerc…

In schimb eu nu pot sa ma desprind…

Inseamna ca ai realizat ca ma iubesti. Dar ce sunt eu pentru tine?

Apa care ma impresoara de peste tot si imi scapa printre degete. Si acum?

Acum vino si da-mi un sarut pentru fiecare minciuna insirata cititorului…

[Teru]

Da, am avut dreptate ( din nou :]] ), ai postat și aici. Mă bucur că ai reușit să îți repari netu ^^

Un alt shot minunat, doar că trebuie să recunosc că mam cam încurcat la sfârși în persoane. La un moment dat nu mai știam cine la cine se referă -.-. Stai să îți dau un exemplu, ca să înțelegi la ce mă refer

Si atunci ai calcat apasat si cu putere pe inima mea, incercand sa o frangi...

Si am lasat urme adanci…

cred că vroiai să zici „Și ai lăsat urme adânci” , pentru că altfel eu nu văd sensul

Înafară de acest amănunt, a fost minunat. Narcisismul acela exagerat mi-a plăcut la nebunie ( de fapt de fiecaredată când exagerzi freu sentiment îmi place ). Nepăsarea, indiferența, narcisismul, încrederea aia aproape că duceau spre nebunie XD

Mă apuc și eu acum să îmi termin shotul, așa că multă imaginație și să vi cu unul nou cât mai repede ^^
:bye:

[Ich.]

Mhh...imi place.
Cel mai tare imi place naratiunea. Are un ritm al sau, nu e lent dar nici foarte grabit. As putea spune ca e doar placut.
Nu stiu daca a fost narcisism sau manie, poate ca nici una si e doar cruzimea si dorinta de stapanire totala a celuilalt.
Mi-a placut ca a vorbit mai mult ea astfel aratandu-si despotismul. Mi-a placut si ca ne-ai mintit, draga autoare:))

Un lucru as avea sa-si critic:
Dialogul e usor sec, pe alocuri fortat, doar putin.
Forma in care-i pus textul in pagina e usor deranjant, in locul tau l-as lasa normal si-as pune linii de dialog, e mult mai usor de urmarit. Daca tii neaparat la forma centrata, de ce nu centrezi doar partea cu naratiunea si dialogul il putin normal?
Cred ca ar arata binisor si chiar daca nu, in orice caz ar fi mult mai usor de urmarit:)

Succes