Pasager + 16

[ultimate wulf]

Pasager

Pasager

Capitolul I: O zi proastă



Sunt un simplu călător prin univers. Simt căldura Sorilor și frigul stelelor moarte, văd lumi sfârșindu-și existența și altele renăscând din praf stelar. Nimic nu mă mai impersionează dar în același timp totul este nou pentru mine. Nu știu ce sunt, nu știu de unde vin. Sunt o entitate. Sunt o particulă. Sunt poate chiar moartă, dar continui să trăiesc.


Toată viața mea, de când am terminat liceul și până în prezent am lucrat ca agent de vânzări. Șeful meu era un nesuferit, salariul nu mă ținea în viață mai mult de două săptămâni iar benefiicile nu soseau niciodată. Adoram moda și când aveam puțin timp liber mă întorceam la prima mea iubire - designul vestimentar. Aș fi vrut de multe ori să îmi pot arunca câteva sute de euro pe o rochie, dar bugetul meu nu îmi permitea nici să mai visez. La douăzeci și cinci de ani John Keats murea lăsând în urmă nenumărate poezii de dragoste, astăzi îndrăgite. A murit în dizgrație și în sărăcie. La douăzeci și cinci de ani Wolfgang Amadeus Mozart scrisese peste două sute de lucrări. La douăzeci și cinci de ani mama mea avea deja trei copii. La cei douăzeci și cinci de ani ai mei eram singură din toate punctele de vedere.
Cu ce mă ocupam mai exact? Nu se stipulase în fișa postului că voi sta toată ziua cu un calculator în brațe și că voi fi dependent de el. Programări, întâlniri, ședințe, proiecte, totul era trecut acolo, până în ziua în care nu a mai pornit. Și totuși, ziua aceea începuse chiar bine.
La ora șase eram deja în picioare și mă plimbam prin casă în timp ce cafeaua dădea în clocot. Am alergat către bucătărie și am închis ochiul aragazului. M-am îndreptat apoi către hol, glonț către geanta în care îmi lăsasem țigările. Mi se părea un obicei urât să fumezi, dar nu o făceam în locuri publice, ci doar atunci când stresul punea stăpânire pe nervii mei dependenţi de nicotină plus dimineața la cafea. Câte bordeie atâtea obiceie. M-am îndreptat către dulapul supraaglomerat de chilipiruri și am ales o fusta crem , lungă până sub genunchi, o cămașă de mătase lucioasă și o pereche de pantofi cu toc, deasemenea crem. Mi-am întins pe pat un palton și m-am îndreptat din nou către bucătărie, loc în care cafeaua se răcise de mult. Am aprins în final țigara și am savurat-o până la ultimul fum. Avea să fie o zi obișnuită, fără incidente, dar cu aceleași țipete care îți zgâriau creierul din partea amantei șefului, care brusc avansase de la o simplă recepționeră la o șefă adjunct. Într-o clădire mică, cu două etaje își avea sediu atât firma noastră de grafică dar și o firmă de asigurări din care se auzeau numai urletele clienţilor nemulţumiţi, traşi pe sfoară sau nesatisfăcuţi.
Am pus ceşcuţa împreună cu linguriţa în chiuvetă şi le-am lăsat pentru când aveam să mă întorc. În mod surprinzător, bucătăria mea nu avea un frigider, nu doar pentru că atunci când ultimul s-a stricat mi-am dat seama că nu am bani să îl repar ci și pentru că nu aveam timp mai deloc să mănânc acasă.
Mi-am luat paltonul, geanta, cheile și telefonul și am ieșit pe ușa în grabă. Am coborât cele trei etaje și am văzut că în căsuța mea poștală erau câteva scrisori. Factură, factură, factură ... nu am mai stat să le văd și pe restu și le-am înghesuit în geantă. Superb. Mașina mea era blocată de o alta. Am trântit geanta pe scaunul din dreapta și am început sa claxonez. După zece minute nervii mei erau întinși la maxim. Am ieși în strada principală și am luat primul taxi pe care l-am văzut. După alte treizeci de minute de trafic infernal și de înjurături aruncate în trafic am ajuns în final la clădirea ascunsă între blocuri. Mașina șefului era deja acolo, la fel și a domnișoarei târfă. Din ecuația asta rezulta că aveau să-mi taie din salariu pentru întârziere. Fabulos. Adjuncta era cocoțată pe un birou și își făcea ochi dulci cu unul dintre angajați. Mi-a aruncat o privire scurtă și plină de scârbă și mi-a spus.
- Eric te așteaptă, drăguțo.
Nu m-am coborât la nivelul ei ca să o întreb retoric dacă mă aștepta pe mine pentru că terminase cu ea ci pur și simplu mi-am continuat drumul. Am ciocănit ușor la ușă în speranța că nu o să audă și o să mă pot preface că nu s-a întâmplat nimic, dar vocea lui plină de amărăciune urlă să intru.
- A câta oară este săptămâna asta?
- Este abia luni, i-am dat eu peste nas.
- Mai ai și tupeu. Îți dau temă pentru cele cinci minute când vei fuma prima
țigară. Fă singură un calcul cât câștigi tu pe zi și din banii aceia să scazi cam douăzeci la sută. Care este deviza noastră?
- „Pentru fiecare client nemulțumit salariatul pierde douăzeci la sută”, l-am
citat eu pe stăpânul împărăției, marele Eric.
Am ieșit val-vârtej din încăperea îmbâcsită de tabac și parfum ieftin de curvă îndreptându-mă spre iubitul meu birou. Mirosul de roze inunda simțurile de cum te apropiai de ușă. Am deschis laptopul și mi-am citit e-mail-urile. Mama, mama, mama, ofertă promoțională la săpun lichid, apă pură de izvor la jumătate de preț, concert „Water is You” la pub-ul lui Jenny și alte nimicuri.
Domnișoara adjunctă intră în biroul meu. Trânti două dosare pe masă și ieși la fel de repede. Dumnezeu să mă ierte, dar într-o zi o să o calc cu mașina. După trei cafele, câteva țigări și ore întregi de funcționare fără combustibil unul de la asigurări de sub noi ne-a întrebat dacă ne este foame și ce să ne aducă de mâncare de la Jenny. Am ales un sandviș vegetarian, o porție de cartofi pai și o sticlă de apă. În timp ce lucram la un spot publicitar și eram gata să pun punctul pe i în cuvântul „toți” am avut un șoc. Ecranul laptopului meu se făcu negru. Am încercat să îl deschid de câteva ori, apoi am verificat alimentatorul, apoi priza, apoi tot curentul. Nimic. Iubitul meu era mort.

“Nu exista geniu fara un pic de nebunie.”

[ultimate wulf]

Capitolul II: Ziua în care Raiul s-a deschis

- Eric!
Țipătul meu înăbușit a atras atenția tuturor de pe palier. Am auzit pașii lui Eric cum se grăbeau către biroul meu. Niciodată nu îl mai chemasem așa că știa că este gravă treaba. A intrat în birou gâfâind și m-a privit. Stăteam la o distanță mare cu mâna pe buze privind la computerul meu ca la un cadavru.
- Ce dracu’?
- Nu mai merge, s-a dus naibii munca mea de luni întregi pentru „The Whites”.
- Tu nu ești întreagă la cap? Nu ai salvat nimic pe un stick?
- Nu am știut că prizele tale de rahat o sa-mi omoare procesorul.
Scoase capul pe ușa și strigă la cei care se adunaseră în jurul camerei:
- Chemați pe cineva care știe să repare un laptop.
Se întoarse pentru o clipă apoi adăugă.
- Chemați și un nenorocit de electrician.
Trânti ușa în spatele lui și privi pe geam.
- De cât timp lucrezi tu aici? De aproape cinci ani, nu-i așa?
Am aprobat din priviri.
- Știu că sunt un nenorocit și jumătate și mă comport cu voi ca un maniac obsedat de bani, dar am clădit firma asta pe propriile puteri și nu vă las să mi-o distrugeți cu prostii. M-am tot gândit în privința ta și cred că ești un om de bază pentru noi.
- Mulțumesc, am răspuns la unele dintre cele mai frumoase cuvinte pe care mi le-a adresat vreodată. Mai încercase șmecheria cu luatul cu frumosul când a trebuit să mă angajeze, dar pe vremea aceea spera să ajung în patul lui.
- Nu am terminat. Ești un om de bază, dar am decis să îi dau postul tău Monicăi.
În mintea mea în acele secunde era ca în desenele cu Bugs Bunny în Vestul Sălbatic: doar niște paie care se mișcau în voia vântului pe un teren arid.
- Îi dai postul meu Monicăi? Curvei ăleia?
Tăcere.
- Fie Eric. Și presupun că după ce cineva va repara procesorul vei dori proiectul „The Whites”, corect? Ca să îl continue Monica, am dreptate? Sunt sigură că am, mereu a fost așa. Dar nicio problemă, Eric, rămâi cu Monica, dar proiectul ăsta eu îl iau în mormânt.
Am pus mâna pe laptop și l-am azvârlit pe geam. Norocul a făcut ca impactul să fie atât de puternic încât s-a spart în bucăți. Mi-am luat telefonul, cafeaua prost făcută, geanta, paltonul și am ieșit pe ușă, lăsându-l pe Eric să se uite lung după cei treizeci de mii de dolari pierduți. Laptopul era al meu așa că nu a fost o pierdere a firmei. În același timp, Monica alerga speriată către fostul meu birou pentru că probabil și mai mult ca sigur auzise și ea zgomotul făcut de laptop. Așa era ea. Auzea și de la o milă depărtare cum cineva o bârfește. Am știut eu de ce iau cafeaua aia. I-am aruncat-o pe cămașa ei cea imaculată, dar ținta mea fusese decolteul ei.
- Succes, Monica, Eric te așteaptă la una mică, așa, de consolare.
Ce mai lipsea era să ies în aplauzele angajaților, dar ar fi fost prea teatral. Ziua mea, în ciuda a ce se întâmplase, era perfectă. Londra îmi zâmbea cu toți dinții. Brusc, oamenii din jur îmi păreau mai fericiți, sau era doar starea mea de spirit care atrăgea ca un magnet pe oricine. Am luat străzile la rând în căutare de chilipiruri, veșnicele mele iubiri. Bine, căutam și un laptop nou. Deși m-am plâns mereu că nu stau bine cu banii, ce-i drept aveam niște mici economii. Adăugând și criza la ele, aveam să îmi permit mult mai multe acum din aceiași bani care acum doi ani nu mi-ar fi ajuns nici să pun benzină. Mi-am cumpărat o eșarfă verde și o pereche de șlapi din ultimul meu salariu apoi m-am întors acasă și m-am schimbat într-un tricou și o pereche de blugi scurți. Mi-a ajuns cu atâta stres. Am pus mâna pe telefon și mi-am verificat economiile strânse în cei cinci ani de slujit pe împăratul Cap-de-Struț și am descoperit cu stupoare că aveam mai mult decât credeam. Mult mai mult. Incredibil de mult.

“Lucrul important este acesta: Sa fii capabil in orice moment sa sacrifici tot ce ai pentru ce ai putea sa devii.”

[AlerimxD]

Ok, voi comenta acestă poveste pentru că m-ai provocat.

În general, îmi place că scrii cu diacritice şi nu am văzut nicio greşeală de tastare. Lucrurile astea dau un plus din prima, dar dacă ai scrie cu un font normal ar fi mult mai bine. Cu acesta literele sunt cam înghesuite şi le citesc mai greu.

Titlul este frumos, simplu şi la obiect, probabil voi afla mai multe detalii pe parcurs. Cele trei rânduri de la început sunt destul de captivante.

Stilul tău este simplu, dai detalii dar unele sunt plictisitoare, descrii totul foarte detaşat şi cu prea puţine sentimente. Nu atrage cititorii (cel puţin nu pe cei tineri care citesc doar despre iubire, dramă şi vampiri). Dar la sfârşitul primului capitol, în locul unde ai pus puţin mister, mi-ai trezit o dorinţă puternică să citesc continuarea. Părerea mea este să încerci să pui mici elemente care să trezească misterul peste tot, nu doar la sfârşit.
Capitolul doi este cu siguranţă mai interesant. Am văzut că ai folosit "curvă" care pe mine nu mă atrage absolut deloc şi "Câte bordeie atâtea obiceie" nu prea se potriveşte în locul unde l-am găsit.

Nu pot fi dură din cauză că se vede că citeşti, cunoşti limba română şi foloseşti diacritice. Nu mi-a plăcut decât tonul plictisit/plictisitor cu care ai povestit totul. Şi observ că nu eşti o fană a figurilor de stil.
Dar este mult mai bine decât majoritatea poveştilor de pe zup.

Ah, şi pe acest site trebuie să ceri comentarii ca să primeşti. Dacă nu o faci nimeni nu are curaj.
AÅŸtept continuarea.
Xoxo, AlerimxD.

[Danb]

Hei , sunt si eu pasagera si m-am imbarcat la clasa I pentru acest fic ;]

Alaturi de comentariul lui AlerimxD [ daca nu se supara ea ], vreau sa adaug / modific unele observatii.

In primul rand tin sa spun ca imi place stilul tau de a scrie. Chiar daca nu te axezi foarte mult [ defapt mai deloc ] pe sentimente si stari emotionale , eu personal sunt foarte interesata de fic-ul tau. Nu e usor scrii o astfel de poveste , fara sa para seaca , dar pot spune ca tie ti-a iesit. Felicitari ! ;]

Insa , ai cel mult 2-3 greseli de ortografie [ dar e in regula , no problem with that ] , dar pe langa asta , am observat ca nu prea stii cand sa folosesti virgula [ sau nu vrei , ti-e lene , nu esti sigura , etc. ... eu nu stiu ]. Insa ai pasaje unde e neaparat nevoie de virgula [ dau doar un o mica bucata drept exemplu ] :



" Adăugând și criza la ele, aveam să îmi permit mult mai multe acum din aceiași bani , care acum doi ani nu mi-ar fi ajuns nici să pun benzină. Mi-am cumpărat o eșarfă verde și o pereche de șlapi din ultimul meu salariu , apoi m-am întors acasă și m-am schimbat într-un tricou și o pereche de blugi scurți. Mi-a ajuns cu atâta stres. Am pus mâna pe telefon și mi-am verificat economiile , strânse în cei cinci ani de slujit pe împăratul Cap-de-Struț și am descoperit cu stupoare ,că aveam mai mult decât credeam. Mult mai mult. Incredibil de mult. "


Pe langa aceasta " problemuta " , am observat si faptul ca omiti ultima litera a unor cuvinte :


- " Nu se stipulase în fișa postului că voi sta toată ziua cu un calculator în brațe și că voi fi dependentă de el "

Sau pui o litera in plus [ depinde de caz ;] :


- " În același timp, Monica alerga speriată către fostul meu biroul pentru că probabil și mai mult ca sigur auzise și ea zgomotul făcut de laptop "


Cam atat am avut de scris ... Astept continuarea si succes ! xD

[LLC]

Inainte sa citesc ficul propiu-zis am analizat comentariile, si sincer imi era cam teama sa ma gandesc peste ce voi da incepand a citesc. M-am temut degeaba. Sincer mie nu mi s-a parut deloc simplu stilul tau de a scrie, de fapt eu cred ca ai scris ok dar pana a ajunge la "perfectiune"( in ghilimele pentru ca in arta nu exista asa ceva) mai ai cale lunga de batut. Dar nu cred ca acest fic te va ajuta sa te dezvolti. In sprijinul afirmatiei ca nu scri simplu as putea veni cu cateva exemple de autori insa asa ar trebui sa recunosc ca am citit niste porcarii de care memoria mea nu s-a descotorosit inca.

Coelho... ai citit? Deci cam asa scrie si el... chiar daca nu e Twilight( un exeplu de carte proasta) are lipici la public. Nu are cine stie ce mod de a scrie ( daca ii compar cartile cu Crima si pedeapsa, Rosu si negru... chiar nu are modul acela de a te introduce in atmosfera, de a folosi figuri ample...)
Deci imi e imposibil sa cred ca ai putea dcrie mai mult sentimentele in capitolele pe care le-ai postat? Nite intamplari normale, o fata normala. Ce puteai sa faci...o drama ca si-a pierdut locul de munca? Deci chiar nu mai am ce sa argumentez...

Ai putea dezvolta un mod de a scrie daca ai introduce ceva marcant pe care sa construiesti sentimente, intamplari...daca ar fi ceva fantastic( orice,magie,calatorie in timp...) ar fi si mai usor pentru ca in aceste gen, cel putin parerea mea, totul vine de la sine... e mult mai usor sa ai subiectul construit. Daca ai fi fost o incepatoare ti-as fi recomandat sa scri ceva de dragoste dar esti destul de avansata ca sa treci la un nivel superior, pentru ca dupa felul in care scri, ceva bazat 100% pe dragoste nu ar fi reprezentat o provocare pentru tine.