20-06-2012, 08:24 PM
Din perspectiva Adelindei
- Domnisoara, mai doriti sa va ajut cu ceva? spune, aruncand cateva ocheade trolerelor de langa mine.
Imi ridic mana in aer si flutur de cateva ori, femeia facand o plecaciune politicoasa si iesind din incapere. Iau cheia de pe masa din sticla si o pun in broasca, invartind-o de doua ori si usa inchizandu-se imediat. Ma intorc pe calcaie si ma holbez la patul in care ar trebui sa dorm de-acum incolo. Trei randuri de cearsafuri din matase indiana – unul purpuriu, cel din mijloc alb si cel de de-asupra de un verde crud -, perne moi, pufoase, cu modele florale – lavanda -, sase in total, nepunand la numaratoare si cele trei de pe canapeaua cafenie din piele naturala. O biblioteca doar pentru mine, plina cu zeci de carti, si un perete facut doar din sticla, cu vedere la gradina de azalee. Zeci de cadouri puse intr-unul din colturi, langa trandafirul japonez. Ma incrunt putin si prin voalul alb, din satin, pot observa o usoara pata de culoare. Ma apropii si dau materialul la o parte, o rochie prinsa pe un umeras „deschizandu-si” incet bratele spre mine, materialul de un roz muselina luminos atingandu-mi obrazul. Rochia este drapată cu un manson, cu aplicatii delicate in jurul taliei si dantela chantilly pe marginile crapaturii ce porneste de la piciorul drept pana jos. Imi trec mana de cateva ori deasupra ei, materialul unduindu-se usor sub atingerile mele.
Pe una dintre pernele de pe pat se gaseste un bilet, pe care il iau si mi-l duc in fata ochilor.
Adelinda,
Trebuie sa te anunt ca vei lua parte la balul dat in cinstea reintoarecerii tale. Da, am anuntat deja lorzii cu o luna inainte de faptul ca exista sansa sa traiesti si incetut cu incetul am reusit sa fac acest mit adevarat si ei au insistat sa te aduc inapoi cu orice pret, acest lucru fiind exact ceea ce asteptam eu. Deci, spionand-o pe Havana (care a fost extrem de credula, chiar nu m-as fi asteptat) am dat de tine. Oh, si ce relatie aveai cu acel baiat. Era biletul meu spre succes. Am profitat putin, dar atunci nu as fi reusit sa fac nimic, nu?
Si acum, probabil, te intrebi de ce iti spun aceste lucruri atat de direct, riscand sa fiu descoperita de cineva. Simplu, pentru ca nimeni nu are autoritatea sa intre in acea camera, iar tu nu faci nimic nechibzuit. Ti-ai face mai multe probleme daca m-ai da de gol.
Ai grija sa nu faci ceva de ai putea regreta.
Ps.: Va veni cineva care te va ajuta sa te aranjezi. Fii politicoasa.
Stramb din nas si mototolesc biletul, aruncandu-l pe pat. Ma trantesc in cearsafuri si le trag asupra mea, ghemuindu-ma. „Ai grija sa nu faci ceva de ai putea regreta.”, mi se pare ironica aceasta fraza. Pana la urma, nu bunica era otrava ce s-a scurs la radacini si a facut totul sa se vestejeasca? Ea m-a despartit de Leonard. Si oare, ce face acesta acum? Oare a citit scrisorile? Daca da, cum a reactionat? Va astepta sa-i vorbesc sau ma va sterge total din inima sa? Cate intrabari fara raspuns, atat de multe ma acapareaza si ma cuprind cu bratele lor, strangandu-ma puternic. Imi duc mainile la urechi pentru a mai estompa din sunetele tunetelor. Parca cerul ar avea o depresie, aruncand zeci de picuri reci pe ferestrele caselor. Pe cine ar trebui sa fie suparat? Pe mine, deoarece l-am facut pe Leonard sa sufere? Nu, nu sunt chiar atat de importanta. Un parfum acru de pamant umed imi inunda narile, facandu-ma sa ma duc langa fereatra deschisa. Flori de liliac! Sigur Havana s-a implicat, vrand sa-mi faca sederea cat mai placuta. Oare se simte vinovata? Nu a fost vina ei, doar neatentia si-a spus cuvantul in toata aceasta intamplare. Cioc. Cioc. Pun una dintre perne deasupra urechii descoperite. Parca acesta camera ar fi trebuit sa fie cea mai linistita.
Cioc-Cioc-Cioc
Inspir adanc, parca adulmecand cu brutalitate acest miros, si ma indrept spre usa, pentru a o deschide. Ar fi fost frumos sa pot sta pe acel pervaz cu fereastra deschisa si cu o carte puna pe genunchi, inca plouand afara, fara ca cineva sa ma deranjeze.
- Serios, cat iti ia sa ma observi? spune tanara din prag, dupa care intra in incapere, inca bolborosind cuvinte pe care nu le pot auzi. Tu este Adelinda, asa-i? Ma numesc Fanella, dar imi poti spune Fanaa, asa o fac toti ceilalti.
Isi da una din suvitele ondulate dupa ureche si isi ridica mana spre mine, afisand un zambet timid.
- Aha... La fel, incantata, spun, dandu-i mana in jos cu degetul aratatot.
Ar fi vrut sa comenteze ceva, dar s-a abtinut, indreptandu-se apoi spre rochia agatata pe cuier. Momentele in care ea se uita, mai exact, se holbeaza, la materialul roz, imi permit sa o vad mai bine. Are parul brunet, putin mai deschid ca al meu, si ii cade in valuri pe spatele drept. Se intoarce spre mine si prin genele bogat imbersugate ii pot observa irisii de un albastru-violet inchis, cam neobisnuiti pentru mine. Are nasul micut, direct proportional cu restul fetei, mult prea frumoase pentru a putea fi descrisa, cel putin de mine.
- Ar trebui sa incepem? Mie nu-mi va lua mult sa ma aranjez, dar mai intai sa rezolv cu tine.
Trage un scaun langa fereastra si ma cheama pentru a ma aseza pe el. Execut ordinele, cu un ciudat zambet pe buze, de parca mi-ar placea situatia in care ma aflu. Am zeci de oameni la degetul mic, toti fiind gata sa faca orice pentru a-mi satisface mofturile. Si ce noroc au ca nu sunt prea pretentioasa cu unele lucruri! Atentia imi este luata de micut inel cu diamant alb, abia observabil, de pe inelarul tinerei. Ma asez si-mi dau jos elasticul de par.
- Esti logodita? o intreb, parand usor nepasatoare la ceea ce i-am spus.
- Ah, nu, este un inel primit de ziua mea, spune, rosindu-se putin. Bine, de la un baiat, dar nu este logodnicul meu!
- Dar iti place de el, nu-i asa? chicotesc, intorcandu-mi capul spre ea, placandu-mi acest moment. Si nu ma intreba de unde stiu, se vede clar ca adori acel inel. Este singurul de pe acea mana, pe cand pe cealalta mai ai trei. Nu este asa cum spun eu?
- Poate doar putin... spune, ridicand din umeri, si facandu-mi semn sa ma intorc. Stiu cum ti-ar sta bine cu aceasta rochie, deci sa nu ma intrerupi, poate imi pierd „inspiratia”.
Isi trece mainile de cateva ori prin parul meu, apoi luand o perie incepe sa descalceasca suvitele brunete.
Se pare ca m-am inselat putin. Nu toti cei de aici sunt ca bunica mea, cautand doar luxul. Ea doreste doar sa fie fericita si sa se distreze, din cate se pare. Pare cam aeriana si ii place sa se distreze, dar stiu din proprie experienta ca nu poti judeca pe cineva doar dupa prima inspresie. Aceasta este cea ma importanta, inteles, dar nu totdeauna este si corecta.
Continui sa stau pe acest scaun, cu ea jucandu-se prin firele de par si cu zecile de perii ce le are la indemanda, tragand aer in piept, o data cu el venit si parfumul subtil de liliac.
Si ma mai privesc inca o data in oglinda. Fanaa mi-a spus de zeci de ori ca arat minunat, dar parca nu cred ceea ce-mi spune dansa. Nu ma simt bine in pielea mea, nu este pentru mine acest gen de imbracaminte. Eu prefer genul casual, lejer, nu rochiile complicate de seara, de al caror voal ma impiedic, si pantofii cu tot inalt, pe care cu greu pot merge. Imi dau una din suvite dupa ureche, intorcandu-ma pentru a-mi putea vedea cocul prins, cu cateva suvite de par lasate sa stea ondulat. Bretonul imi este lasat liber, cazand in partea dreapta si atingand putin irisii si genele lungi. Machiajul este aplicat usor peste pleoape, de un roz asemanator cu cel al rochiei, si colierul subtil, cu un medalion micut, in forma de fluture, se asorteaza cu pantofii cu toc cui, gen sandala, de un alb mai inchis, ca florile de cires primavara. Imi ridic mana si o trec de cateva ori pe suprafata oglinzii, lin, ca si cum aceasta ar fi petala unui trandafir in miez de vara, un boboc proaspat inflorit, inca înrourat intr-o dimineata racoroasa. Si inca o data, dintr-o parte intr-alta, de fiecare data un zambet subtil aparandu-mi pe buze. Sunt oare eu in acea oglinda? Parca nu mi-ar veni a crede... Niciodata nu m-am aranjat in acest fel, mai degraba nu am vrut. Nu mi-a placut, consideram ca as fi vulgara. Puneam extrem de mult palete de culori in desenele pe care le faceam in zilele racoroase de mai, stand la fereastra cu blocul de desen pe genunchi, dar nu pe fata mea.
- Arati minunat, Adelinda, tuturor le va placea. Te asigur!
Tanara din pragul usii se aporpie de mine si isi pune palmele pe umerii mei, apoi sprijinindu-si barbia pe una dintre ele. Rochia purtata de aceasta este de o nuanta deschisa de azur, dantelata, cu flori brodate in cascade, fara bretele, matasea cazandu-i in valuri pana jos, terminandu-se cu o floare galbuie, cat un pumn de bebelus. Afiseaza un zambet frumos, dar parca ochii sai ar avea o licarire plina de tristete. Ii pare rau? Nu ar avea motiv, pana la urma nu a fost vina ei. Dar chiar si asa, vinovatia cuprinde pe oricine are pic de constiinta, facandu-l sa se invinovateasca singur. Iar daca se confeseaza, parca se descarca sufleteste, acest sentiment greu luminandu-se si pierzandu-se in vecii amintirilor, de parca nu ar fi existat. S-ar simti mult mai bine daca ea ar face asa, dar ii stiu personalitatea, adica dansa va suporta totul, pana ce eu voi veni si ii voi spune ca totul este in regula. Si de cate ori m-a ajutat! Havana a fot mereu alaturi de mine, necontand de problemele pe care le avem. Nu ar trebui sa sa se simta asa, intr-un fel am fi chit.
- Deci... Cred ca mai bine am merge. Nu vrem sa lasam pe nimeni sa astepte, vei fi atractia serii!
Dau din cap, strangand in pumni materialul roz. Iesim in holul imbacsit de racoarea serii si ne indreptam spre o usa mare din lemn de stejar. O lumina imi izbeste ochii, facandu-ma sa orbesc pentru cateva clipe, si un miros de sampanie scumpa imi inunda narile, aproape ametindu-ma. Nu sunt sigura daca toti se uita la mine deoarece ma simt ca si cum cineva ar lua un penson si mi-ar picta pupilele, nu pot vedea nimic, ci doar pete de culori amestecate. Nu imi place aceasta senzatie, simt ca toti ma privesc, razand in sinea lor de mine.
- Oh, domnisoara, stiti cate sperante ne-am facut in acea perioada pentru dumneavoastra? Si cat ne-am mai rugat pentru ca dumneavoastra sa traiti.
- Ce ne bucuram ca sunteti bine si ca v-ati intors. Acum, va puteti lua locul de drept, iar noi toti va vom ajuta, va puteti baza pe umilii dumneavoastra slujitori!
Sensazia de halucinatie se mai domoleste, iar vederea imi revinte la normal. Zeci de zambete strambe, ca niste pumnale malaeziane, ma intampina. Imi este oare frica? Parca in interiorul meu s-ar gasi un cocktail de sentimente diverse ce este gata sa reverse. Degetele de la mana dreapta strang si mai tare matasea rochiei. Nu, este doar dispretul ce pluteste in fibra delicata a alcatuirii mele pentru toate amintirile ce imi acapareaza mintea, asemenea unei plase de pescuit ce prinde pestii.
Imi inchid pentru o clipa ochii si fata imi este travesata de un zambet satisfacut.
- Vreau sa va multumesc din suflet pentru grijile pe care vi le-ati facut, dar nu a fost nevoie. Dupa cum puteti observa, sunt in regula.
Toti isi reiau vechiile discutii cu interes. Se pare ca ai gresit, Havana, nu sunt chiar vedeta serii. Imi musc suprafata obrazului pentru a nu izbucni aici intr-un chicot rusinos, si ma uit prin jurul meu pentru a observa incaperea in care ma aflu. Coloane mari in peretele din stranga -decorate cu frunze in cascade-, intre ele gasindu-se iesiri spre gradina de orhidee. Peretii sunt de un simplu alb, cu cateva pete de galben, ce nu prea ies in evidenta. Aceasta cladire face parte din ansamblul de construiesc casa in care, se pare ca, voi locui de acum incolo. Sala acestui bal se afla in partea opusa dormitorului meu, acest lucru fiind o usurare deoarece nu voi auzi muzica simfonica de aici.
- Oh, domnisoara, daca ati sti cat de ingrijorat am fost, spune unul dintre barbatii ce statea la masa. Isi drege vocea si isi strange degetele in jurul bastonului de care se sprijina, pana ce capetele acestora devin albe in intregime. Atunci nu am apucat sa va spun si stiu ca este tarziu pentru acest lucru, trecand foarte multi ani in care, probabil, ati incercat sa vindecati rana, dar condolenate pentru Clair. Cat de rau mi-a parut atunci, dar nu am putut face nimic.
Isi ia un pahar cu vin din struguri albi, ca lumina unei dimineti de vara printre frunzele teiului inflorit, si soarbe de cateva ori. Incerc sa imi mentin pozitia dreapta a spatelui pe care mi-am facut-o, dar parca dupa ce mi-a spus as vrea doar sa ma duc in camera si sa adulmec parfumul liliacului, exact ca si un nebautor dupa doua pahare de sampanie scumpa, cand cere inca din acest lichid. Chiar nu stiu de ce, dar acest sentiment mi se introduce in mintisoara obosita de la atatea de ce-uri.
- Pana la urma, ce s-a intamplat in tot acesti ani cat ati fost plecata? ma intreaba iar domnul, cu un interes mult mai ridicat in privire fata de data trecuta.
Degetul aratator incepe sa-mi tremure, jucandu-se cu materialul rochiei de parca ar incerca sa caute in interiorul acestuia raspunsul ce nu vine. Bunica nu le-a explicat nimic? Ar fi trebuit, doar este in favoarea ei. Trag aer in piept, o data cu el intrand si mirosul imbacsit al alcoolului.
- Pai, sincera sa fiu, a... fost cam aşa –
Si, fara ca eu sa pot reactiona in vreun fel, un brat imi inconjoara talia, apropiindu-ma de trupul faptasului. Doua buze purpurii se apropie de urechea mea, respiratia calda gadilandu-mi pielea albicioasa.
- Aici erai, ma Adele, stii cat te-am cautat? Unde ai fost? Fanaa aproape ca a innebunit cautandu-te!
Ma intorc si ma desprind din bratele baiatului. Acesta ma prinde de mana si ma trage dupa dansul. Imi aplec usor capul intr-o parte, incercand sa-i vad fata. Parca mi-ar fi cunoscut intr-un fel. L-am mai vazut undeva... Parul blond ca miere, exact ca si al lui Leonard, cand mi-a mai trecut acest gand prin minte. Si vocea sa – melodioasa, placuta, si putin groasa -, unde am mai auzit-o? Imi musc buza inferioara cand ajungem langa o masa cu fructe exotice. Se intoarce spre mine, lasandu-ma sa-l vad. Buza incepe sa tremure si umerii mi se lasa putin in spate. Expir incet aerul si scot un sunet efemer, care dispate imediat si ii provoaca tanarului un chicot scurt si o placere inconfundabila. Pe fata mi se picteaza un zambet luminos si memoriile facute scrum de parfumul de liliac reapar incetul cu incetul. Acum stiu cine este. Cine ar fi crezut? Cand l-am intalnit mi s-a parut deosebit, mai ales zambetul sau, dar sa fie si el vampir?
- Hai, Adele a mea, ce tot ai? Spune-mi o data ce vrei ca sa nu mai fiu nevoit a sta aici pentru mult timp...
Tot corpul mi se opreste din tremurat. Nu stiu de ce, dar parca ma simt usurata pentru faptul ca el este aici. Cand l-am intalnit pentru prima data la teatru am fost fermecata de zambetul pe care mi l-a afisat. Chiar nu ma asteptam sa-l mai intalnesc vreodata. Am servit un ceai impreuna dupa spectacol, atat. Un gust dulce-acrisor imi inunda interiorul gurii, facandu-ma sa-mi amintesc gelozia ce l-a cuprins pe Leonard cand ne-a vazut la masa. Am ras in sinea mea atunci, parca bucurandu-ma de aceasta.
- Chiar ma bucur sa te vad, Lyrev. Mai mult decat ai crede! si ii schitez iar un zambet larg.
Isi da una dintre suvitele blonde ce ii cad ondulat pe frunte, se apleaca usor in fata si imi prinde mana intr-a sa, sarutand-o cu ale sale buze purpurii. Nu stiu de ce, dar simt ca trebuie sa aflu mai mult despre acest tanar. Chiar sunt curioasa, de ce doreste sa fie atat de apropiat de mine?
________________________________________________________________
Capitol scurt cu un sfarsit rapid si actiunea grabita, stiu. Dar am simtit nevoia sa scriu.
Capitolul XII
- Domnisoara, mai doriti sa va ajut cu ceva? spune, aruncand cateva ocheade trolerelor de langa mine.
Imi ridic mana in aer si flutur de cateva ori, femeia facand o plecaciune politicoasa si iesind din incapere. Iau cheia de pe masa din sticla si o pun in broasca, invartind-o de doua ori si usa inchizandu-se imediat. Ma intorc pe calcaie si ma holbez la patul in care ar trebui sa dorm de-acum incolo. Trei randuri de cearsafuri din matase indiana – unul purpuriu, cel din mijloc alb si cel de de-asupra de un verde crud -, perne moi, pufoase, cu modele florale – lavanda -, sase in total, nepunand la numaratoare si cele trei de pe canapeaua cafenie din piele naturala. O biblioteca doar pentru mine, plina cu zeci de carti, si un perete facut doar din sticla, cu vedere la gradina de azalee. Zeci de cadouri puse intr-unul din colturi, langa trandafirul japonez. Ma incrunt putin si prin voalul alb, din satin, pot observa o usoara pata de culoare. Ma apropii si dau materialul la o parte, o rochie prinsa pe un umeras „deschizandu-si” incet bratele spre mine, materialul de un roz muselina luminos atingandu-mi obrazul. Rochia este drapată cu un manson, cu aplicatii delicate in jurul taliei si dantela chantilly pe marginile crapaturii ce porneste de la piciorul drept pana jos. Imi trec mana de cateva ori deasupra ei, materialul unduindu-se usor sub atingerile mele.
Pe una dintre pernele de pe pat se gaseste un bilet, pe care il iau si mi-l duc in fata ochilor.
Adelinda,
Trebuie sa te anunt ca vei lua parte la balul dat in cinstea reintoarecerii tale. Da, am anuntat deja lorzii cu o luna inainte de faptul ca exista sansa sa traiesti si incetut cu incetul am reusit sa fac acest mit adevarat si ei au insistat sa te aduc inapoi cu orice pret, acest lucru fiind exact ceea ce asteptam eu. Deci, spionand-o pe Havana (care a fost extrem de credula, chiar nu m-as fi asteptat) am dat de tine. Oh, si ce relatie aveai cu acel baiat. Era biletul meu spre succes. Am profitat putin, dar atunci nu as fi reusit sa fac nimic, nu?
Si acum, probabil, te intrebi de ce iti spun aceste lucruri atat de direct, riscand sa fiu descoperita de cineva. Simplu, pentru ca nimeni nu are autoritatea sa intre in acea camera, iar tu nu faci nimic nechibzuit. Ti-ai face mai multe probleme daca m-ai da de gol.
Ai grija sa nu faci ceva de ai putea regreta.
Cu drag, dulcea ta bunica.
Ps.: Va veni cineva care te va ajuta sa te aranjezi. Fii politicoasa.
Stramb din nas si mototolesc biletul, aruncandu-l pe pat. Ma trantesc in cearsafuri si le trag asupra mea, ghemuindu-ma. „Ai grija sa nu faci ceva de ai putea regreta.”, mi se pare ironica aceasta fraza. Pana la urma, nu bunica era otrava ce s-a scurs la radacini si a facut totul sa se vestejeasca? Ea m-a despartit de Leonard. Si oare, ce face acesta acum? Oare a citit scrisorile? Daca da, cum a reactionat? Va astepta sa-i vorbesc sau ma va sterge total din inima sa? Cate intrabari fara raspuns, atat de multe ma acapareaza si ma cuprind cu bratele lor, strangandu-ma puternic. Imi duc mainile la urechi pentru a mai estompa din sunetele tunetelor. Parca cerul ar avea o depresie, aruncand zeci de picuri reci pe ferestrele caselor. Pe cine ar trebui sa fie suparat? Pe mine, deoarece l-am facut pe Leonard sa sufere? Nu, nu sunt chiar atat de importanta. Un parfum acru de pamant umed imi inunda narile, facandu-ma sa ma duc langa fereatra deschisa. Flori de liliac! Sigur Havana s-a implicat, vrand sa-mi faca sederea cat mai placuta. Oare se simte vinovata? Nu a fost vina ei, doar neatentia si-a spus cuvantul in toata aceasta intamplare. Cioc. Cioc. Pun una dintre perne deasupra urechii descoperite. Parca acesta camera ar fi trebuit sa fie cea mai linistita.
Cioc-Cioc-Cioc
Inspir adanc, parca adulmecand cu brutalitate acest miros, si ma indrept spre usa, pentru a o deschide. Ar fi fost frumos sa pot sta pe acel pervaz cu fereastra deschisa si cu o carte puna pe genunchi, inca plouand afara, fara ca cineva sa ma deranjeze.
- Serios, cat iti ia sa ma observi? spune tanara din prag, dupa care intra in incapere, inca bolborosind cuvinte pe care nu le pot auzi. Tu este Adelinda, asa-i? Ma numesc Fanella, dar imi poti spune Fanaa, asa o fac toti ceilalti.
Isi da una din suvitele ondulate dupa ureche si isi ridica mana spre mine, afisand un zambet timid.
- Aha... La fel, incantata, spun, dandu-i mana in jos cu degetul aratatot.
Ar fi vrut sa comenteze ceva, dar s-a abtinut, indreptandu-se apoi spre rochia agatata pe cuier. Momentele in care ea se uita, mai exact, se holbeaza, la materialul roz, imi permit sa o vad mai bine. Are parul brunet, putin mai deschid ca al meu, si ii cade in valuri pe spatele drept. Se intoarce spre mine si prin genele bogat imbersugate ii pot observa irisii de un albastru-violet inchis, cam neobisnuiti pentru mine. Are nasul micut, direct proportional cu restul fetei, mult prea frumoase pentru a putea fi descrisa, cel putin de mine.
- Ar trebui sa incepem? Mie nu-mi va lua mult sa ma aranjez, dar mai intai sa rezolv cu tine.
Trage un scaun langa fereastra si ma cheama pentru a ma aseza pe el. Execut ordinele, cu un ciudat zambet pe buze, de parca mi-ar placea situatia in care ma aflu. Am zeci de oameni la degetul mic, toti fiind gata sa faca orice pentru a-mi satisface mofturile. Si ce noroc au ca nu sunt prea pretentioasa cu unele lucruri! Atentia imi este luata de micut inel cu diamant alb, abia observabil, de pe inelarul tinerei. Ma asez si-mi dau jos elasticul de par.
- Esti logodita? o intreb, parand usor nepasatoare la ceea ce i-am spus.
- Ah, nu, este un inel primit de ziua mea, spune, rosindu-se putin. Bine, de la un baiat, dar nu este logodnicul meu!
- Dar iti place de el, nu-i asa? chicotesc, intorcandu-mi capul spre ea, placandu-mi acest moment. Si nu ma intreba de unde stiu, se vede clar ca adori acel inel. Este singurul de pe acea mana, pe cand pe cealalta mai ai trei. Nu este asa cum spun eu?
- Poate doar putin... spune, ridicand din umeri, si facandu-mi semn sa ma intorc. Stiu cum ti-ar sta bine cu aceasta rochie, deci sa nu ma intrerupi, poate imi pierd „inspiratia”.
Isi trece mainile de cateva ori prin parul meu, apoi luand o perie incepe sa descalceasca suvitele brunete.
Se pare ca m-am inselat putin. Nu toti cei de aici sunt ca bunica mea, cautand doar luxul. Ea doreste doar sa fie fericita si sa se distreze, din cate se pare. Pare cam aeriana si ii place sa se distreze, dar stiu din proprie experienta ca nu poti judeca pe cineva doar dupa prima inspresie. Aceasta este cea ma importanta, inteles, dar nu totdeauna este si corecta.
Continui sa stau pe acest scaun, cu ea jucandu-se prin firele de par si cu zecile de perii ce le are la indemanda, tragand aer in piept, o data cu el venit si parfumul subtil de liliac.
***
Si ma mai privesc inca o data in oglinda. Fanaa mi-a spus de zeci de ori ca arat minunat, dar parca nu cred ceea ce-mi spune dansa. Nu ma simt bine in pielea mea, nu este pentru mine acest gen de imbracaminte. Eu prefer genul casual, lejer, nu rochiile complicate de seara, de al caror voal ma impiedic, si pantofii cu tot inalt, pe care cu greu pot merge. Imi dau una din suvite dupa ureche, intorcandu-ma pentru a-mi putea vedea cocul prins, cu cateva suvite de par lasate sa stea ondulat. Bretonul imi este lasat liber, cazand in partea dreapta si atingand putin irisii si genele lungi. Machiajul este aplicat usor peste pleoape, de un roz asemanator cu cel al rochiei, si colierul subtil, cu un medalion micut, in forma de fluture, se asorteaza cu pantofii cu toc cui, gen sandala, de un alb mai inchis, ca florile de cires primavara. Imi ridic mana si o trec de cateva ori pe suprafata oglinzii, lin, ca si cum aceasta ar fi petala unui trandafir in miez de vara, un boboc proaspat inflorit, inca înrourat intr-o dimineata racoroasa. Si inca o data, dintr-o parte intr-alta, de fiecare data un zambet subtil aparandu-mi pe buze. Sunt oare eu in acea oglinda? Parca nu mi-ar veni a crede... Niciodata nu m-am aranjat in acest fel, mai degraba nu am vrut. Nu mi-a placut, consideram ca as fi vulgara. Puneam extrem de mult palete de culori in desenele pe care le faceam in zilele racoroase de mai, stand la fereastra cu blocul de desen pe genunchi, dar nu pe fata mea.
- Arati minunat, Adelinda, tuturor le va placea. Te asigur!
Tanara din pragul usii se aporpie de mine si isi pune palmele pe umerii mei, apoi sprijinindu-si barbia pe una dintre ele. Rochia purtata de aceasta este de o nuanta deschisa de azur, dantelata, cu flori brodate in cascade, fara bretele, matasea cazandu-i in valuri pana jos, terminandu-se cu o floare galbuie, cat un pumn de bebelus. Afiseaza un zambet frumos, dar parca ochii sai ar avea o licarire plina de tristete. Ii pare rau? Nu ar avea motiv, pana la urma nu a fost vina ei. Dar chiar si asa, vinovatia cuprinde pe oricine are pic de constiinta, facandu-l sa se invinovateasca singur. Iar daca se confeseaza, parca se descarca sufleteste, acest sentiment greu luminandu-se si pierzandu-se in vecii amintirilor, de parca nu ar fi existat. S-ar simti mult mai bine daca ea ar face asa, dar ii stiu personalitatea, adica dansa va suporta totul, pana ce eu voi veni si ii voi spune ca totul este in regula. Si de cate ori m-a ajutat! Havana a fot mereu alaturi de mine, necontand de problemele pe care le avem. Nu ar trebui sa sa se simta asa, intr-un fel am fi chit.
- Deci... Cred ca mai bine am merge. Nu vrem sa lasam pe nimeni sa astepte, vei fi atractia serii!
Dau din cap, strangand in pumni materialul roz. Iesim in holul imbacsit de racoarea serii si ne indreptam spre o usa mare din lemn de stejar. O lumina imi izbeste ochii, facandu-ma sa orbesc pentru cateva clipe, si un miros de sampanie scumpa imi inunda narile, aproape ametindu-ma. Nu sunt sigura daca toti se uita la mine deoarece ma simt ca si cum cineva ar lua un penson si mi-ar picta pupilele, nu pot vedea nimic, ci doar pete de culori amestecate. Nu imi place aceasta senzatie, simt ca toti ma privesc, razand in sinea lor de mine.
- Oh, domnisoara, stiti cate sperante ne-am facut in acea perioada pentru dumneavoastra? Si cat ne-am mai rugat pentru ca dumneavoastra sa traiti.
- Ce ne bucuram ca sunteti bine si ca v-ati intors. Acum, va puteti lua locul de drept, iar noi toti va vom ajuta, va puteti baza pe umilii dumneavoastra slujitori!
Sensazia de halucinatie se mai domoleste, iar vederea imi revinte la normal. Zeci de zambete strambe, ca niste pumnale malaeziane, ma intampina. Imi este oare frica? Parca in interiorul meu s-ar gasi un cocktail de sentimente diverse ce este gata sa reverse. Degetele de la mana dreapta strang si mai tare matasea rochiei. Nu, este doar dispretul ce pluteste in fibra delicata a alcatuirii mele pentru toate amintirile ce imi acapareaza mintea, asemenea unei plase de pescuit ce prinde pestii.
Imi inchid pentru o clipa ochii si fata imi este travesata de un zambet satisfacut.
- Vreau sa va multumesc din suflet pentru grijile pe care vi le-ati facut, dar nu a fost nevoie. Dupa cum puteti observa, sunt in regula.
Toti isi reiau vechiile discutii cu interes. Se pare ca ai gresit, Havana, nu sunt chiar vedeta serii. Imi musc suprafata obrazului pentru a nu izbucni aici intr-un chicot rusinos, si ma uit prin jurul meu pentru a observa incaperea in care ma aflu. Coloane mari in peretele din stranga -decorate cu frunze in cascade-, intre ele gasindu-se iesiri spre gradina de orhidee. Peretii sunt de un simplu alb, cu cateva pete de galben, ce nu prea ies in evidenta. Aceasta cladire face parte din ansamblul de construiesc casa in care, se pare ca, voi locui de acum incolo. Sala acestui bal se afla in partea opusa dormitorului meu, acest lucru fiind o usurare deoarece nu voi auzi muzica simfonica de aici.
- Oh, domnisoara, daca ati sti cat de ingrijorat am fost, spune unul dintre barbatii ce statea la masa. Isi drege vocea si isi strange degetele in jurul bastonului de care se sprijina, pana ce capetele acestora devin albe in intregime. Atunci nu am apucat sa va spun si stiu ca este tarziu pentru acest lucru, trecand foarte multi ani in care, probabil, ati incercat sa vindecati rana, dar condolenate pentru Clair. Cat de rau mi-a parut atunci, dar nu am putut face nimic.
Isi ia un pahar cu vin din struguri albi, ca lumina unei dimineti de vara printre frunzele teiului inflorit, si soarbe de cateva ori. Incerc sa imi mentin pozitia dreapta a spatelui pe care mi-am facut-o, dar parca dupa ce mi-a spus as vrea doar sa ma duc in camera si sa adulmec parfumul liliacului, exact ca si un nebautor dupa doua pahare de sampanie scumpa, cand cere inca din acest lichid. Chiar nu stiu de ce, dar acest sentiment mi se introduce in mintisoara obosita de la atatea de ce-uri.
- Pana la urma, ce s-a intamplat in tot acesti ani cat ati fost plecata? ma intreaba iar domnul, cu un interes mult mai ridicat in privire fata de data trecuta.
Degetul aratator incepe sa-mi tremure, jucandu-se cu materialul rochiei de parca ar incerca sa caute in interiorul acestuia raspunsul ce nu vine. Bunica nu le-a explicat nimic? Ar fi trebuit, doar este in favoarea ei. Trag aer in piept, o data cu el intrand si mirosul imbacsit al alcoolului.
- Pai, sincera sa fiu, a... fost cam aşa –
Si, fara ca eu sa pot reactiona in vreun fel, un brat imi inconjoara talia, apropiindu-ma de trupul faptasului. Doua buze purpurii se apropie de urechea mea, respiratia calda gadilandu-mi pielea albicioasa.
- Aici erai, ma Adele, stii cat te-am cautat? Unde ai fost? Fanaa aproape ca a innebunit cautandu-te!
Ma intorc si ma desprind din bratele baiatului. Acesta ma prinde de mana si ma trage dupa dansul. Imi aplec usor capul intr-o parte, incercand sa-i vad fata. Parca mi-ar fi cunoscut intr-un fel. L-am mai vazut undeva... Parul blond ca miere, exact ca si al lui Leonard, cand mi-a mai trecut acest gand prin minte. Si vocea sa – melodioasa, placuta, si putin groasa -, unde am mai auzit-o? Imi musc buza inferioara cand ajungem langa o masa cu fructe exotice. Se intoarce spre mine, lasandu-ma sa-l vad. Buza incepe sa tremure si umerii mi se lasa putin in spate. Expir incet aerul si scot un sunet efemer, care dispate imediat si ii provoaca tanarului un chicot scurt si o placere inconfundabila. Pe fata mi se picteaza un zambet luminos si memoriile facute scrum de parfumul de liliac reapar incetul cu incetul. Acum stiu cine este. Cine ar fi crezut? Cand l-am intalnit mi s-a parut deosebit, mai ales zambetul sau, dar sa fie si el vampir?
- Hai, Adele a mea, ce tot ai? Spune-mi o data ce vrei ca sa nu mai fiu nevoit a sta aici pentru mult timp...
Tot corpul mi se opreste din tremurat. Nu stiu de ce, dar parca ma simt usurata pentru faptul ca el este aici. Cand l-am intalnit pentru prima data la teatru am fost fermecata de zambetul pe care mi l-a afisat. Chiar nu ma asteptam sa-l mai intalnesc vreodata. Am servit un ceai impreuna dupa spectacol, atat. Un gust dulce-acrisor imi inunda interiorul gurii, facandu-ma sa-mi amintesc gelozia ce l-a cuprins pe Leonard cand ne-a vazut la masa. Am ras in sinea mea atunci, parca bucurandu-ma de aceasta.
- Chiar ma bucur sa te vad, Lyrev. Mai mult decat ai crede! si ii schitez iar un zambet larg.
Isi da una dintre suvitele blonde ce ii cad ondulat pe frunte, se apleaca usor in fata si imi prinde mana intr-a sa, sarutand-o cu ale sale buze purpurii. Nu stiu de ce, dar simt ca trebuie sa aflu mai mult despre acest tanar. Chiar sunt curioasa, de ce doreste sa fie atat de apropiat de mine?
________________________________________________________________
Capitol scurt cu un sfarsit rapid si actiunea grabita, stiu. Dar am simtit nevoia sa scriu.