11-06-2012, 05:20 PM
Scris la persoana a treia
Fierbi de nervi in acest moment, nu-i asa, Leonard? Probabil sorbi din ceaiul de lamaie pe care-l ai langa tine. Am dreptate? Sunt sigura. O floare isi cunoaste apa pe care o bea, nu? Sau deja nu mai sunt floarea ta de liliac? Inainte sa tragi concluzii pripite pe care s-ar putea sa le regreti, trage aer in piept si bea tot acel ceai (daca ti-a mai ramas, bineinteles). Gata? Atunci este bine. Sa nu te opresti din citit din cauza nervilor, ci inghite in sec si indura.
Sunt un vampir. Nu iti vine sa crezi? Sau ma consideri nebuna? Numeste-ma cum doresti, dar acesta este adevarul.
Cand am fost mica am locuit in Austria, impreuna cu mama si tata, acesta din urma murind cand eu nu aveam mai mult de cinci ani. Nici acum nu am inteles din ce motiv, nefiindu-mi explicat amanuntit, ci doar minciuni spune fara pic de organizare. De la unii primeam ceva, altii negau, in acest fel creandu-se o confuzie totala. Inchid subiectul. Mama nu a cazut intr-o depresie, ci si-a dat seama ca nu-l va putea readuce inapoi cu plasete. Deci, m-a crescut cu toata dragostea si grija pe care mi-o putea da. Uneori considecam ca era prea protectoare si deveneam isterica, sfarsind pedepsita. Razi? Ar fi ceva de ras, sa stii. Daca m-ai vedea cum plecam bosumflata pe scari, taraindu-l pe Domnul Mormaila (nu te intereseaza cine-i asta, ai rade in hohote), ai putea face o opera de teatru din aceste intamplari. „Fata si ursuletul ei”, suna interesant? Stiu ca nu, dar nu m-am priceput niciodata la titluri. Poate vei gasi tu unul mai potrivit daca te vei apuca de acest proiect.
Toate bune si frumoase, nimic rau nu mi se intampla, ba chiar ma simteam ca si cum lumea mi-ar fi apartinut numai mie. Ironic, nu? Asa ai simtit si tu in ultimele zile, se vedea dupa cum zambeai.
Ne mutasem in Viena, nu departe de unde locuiam inainte. Imi amintesc vag ambele case, rezultand de aici ca nu ti le pot descrie, imi cer scuze pentru asta. Zilele treceau usor, n-aveam nici o grija pe cap, ci doar cream dintr-acestea. Intamplarea ce si-a pus amprenta pe soarta/destinul meu s-a petrecut intr-o seara de mai tarziu, cand mama a iesit impreuna cu mine la un picnic nocturn. In acea perioada erau infloriti si copaceii cu flori de liliac. Imi amintesc bine faptul ca am mancat extrem de mult si apoi am plecat la o mica plimbare. La o distanta fata de casa mama a fost taiata (parca) cu o sabie si eu am fost apoi lovita cu un bat (?) in zona cefei, cazand inconstienta la pamant. A fost cineva pus sa faca acest lucru, eu afland cine dupa mult timp.
Dupa, m-am trezit pe malul Mediteranei in grija unei matusi. Aceasta mi-a ascuns adevarul timp de un an, un an jumatate. Dat unor circumstante nefavorabile pentru ea a fost pusa sa-mi zica adevarul, ajungand in grija Anabellei. M-am intrebat de cateva ori ce legatura aveau cele doua, dar am lasat balta acest subiect.
La ultimul tau spectacol, „Fantoma de la opera”, matusa mea a venit sa ma vada pentru a-mi da o cutie, si se pare ca a fost urmarita (?), astfel bunica-mea gasindu-ma. Ea a fost cea care ti-a administrat acea substanta si mi-a oferit antidotul in schimbul a ceva, si anume ca vrea sa-mi reiau titlul de mostenitoare a unei mari familii. Nu intru in detalii, nu te-ar interesa oricum, mai mult te-ar afecta intr-un mod negativ.
Critica-ma in cate feluri vrei, dar trebuie sa stii intreaga poveste. Ce-ai fi vrut? Sa vin la tine si sa-ti spun: „Leonard, sunt acea bestie hidoasa ce se hraneste cu sangele oamenilor?”. Nu mi-ar fi fost greu, dar eu nu sunt asa. Mereu m-am temut de sange, acest lucru il stii prea bine, si niciodata nu am simtit nevoia de a „gusta” dintr-acesta.
Acum, probabil, cand citesti tu aceasta scrisoare eu am ajuns deja la destinatie. Tot felul de comisii, intalniri, decizii ce imi vor consuma nervii si toate cele ma vor intampina. „Vai, domnisoara, dar ce s-a intamplat?” sau „De ce nu mi-ati spus nimic? Poate v-as fi putut ajuta.”, deja imi imaginez aceste faze intamplandu-se. Chiar sunt curioasa sa vad ce scuza a nascocit pentru a estompa lipsa mea si interesul celorlalti din acel loc. Habar n-am cu exactitate ce mi se va intampla, trebuie sa astept si sa vad.
Mai am o ultima rugaminte pe care o consider importanta si ti-o scriu aici. Te rog sa ai rabdare, totul se rezolva de la sine cateodata. Nu ma defavoriza doar pentru ceea ce sunt. Bine, uraste-ma, nu ma deranjeaza. Nu ma mai iubi, este bine, chiar daca as fi trista. Dar da-mi sansa sa-ti explic totul in fata. Sa nu ma consideri o mincinoasa ce se joaca cu sentimentele oamenilor.
Si-acum iti scriu „La revedere...”, nu „Adio”, exista o diferenta intre cele doua. Da-ti singur seama care este.
Ps.: Ti-am lasat si scrisoarea pe care am primit-o o data cu acea cutie de la matusa-mea. Citeste-o, daca vrei. Ai intelege mai bine.
Il doare sufletul, tristetea ce l-a cuprins citind aceste randuri il macina pe interior. Fiinta lui iubita, floarea sa de liliac, nu a cunoscut-o niciodata in intregime. A vazut-o in multe ipostaze, vesela si trista, isterica si grijulie. Nimeni nu o cunoaste mai bine decat el, dar parca acum este nesigur pe ceea ce stie si ceea ce nu. Cele scrise pe bucata de hartie din mana sa parca ar fi o noutate, ceva captivant, dar care-l sperie. Cand erau mici au dormit in aceeasi camera, au calatorit in aceeasi masina, si au impartit aceeasi casa. Este speriat de ea? Nici el nu stie. Ar vrea sa se duca langa Ad a sa, sa-i sarute usor obrajii si fruntea, dupa care sa o priveasca cum doarme, mangaindu-i din cand in cand bratul chipul. Sentimentele sale pentru aceasta fata sunt puternice, nu poate nega, dar si teama ce il acapareaza incetut cu incetut este. Ar trebui s-o astepte? Dar el ar fi atins de bratele timpului, pe cand ea nu. Asa auzise: „vampirii sunt niste creaturi nemuritoare”, deci si ea este. Si ce euforie beata il cuprinsese inainte de plecarea acesteia! Exact cum scrie acolo. A petrecut mult timp cu el, ea il stie ca pe propria-i palma.
Sa o astepte? Si ce-ar putea sa-i spuna? Drumurile lor s-au rupt cand ea l-a inchis in acea camera rece. Nu, cand Ad a pasit pragul teatrului. Daca nu ar fi fortat-o sa vina, acum ar fi in continuare a lui? Oare i-ar fi spus vreodata cine este cu adevarat? Si daca da, ce ar fi facut in aceasta privinta? Prea multa intrebari i se invart acum prin cap.
Se ridica de pe fotoliu si merge pana in bucatarie, unde isi mai toarna un pahar plin cu ceai dulce-acrisor si il bea pe tot. Pune obiectul de cristal pe masa si apoi da drumul la apa sa curga, dandu-si cu cateva picaturi pe fata. A aflat prea multe deodata, se simte neajutorat. Nu stie ce sa faca, ce sa creada si pe cine. Inima sau teama ce il acapareaza? Fiece dintre ele ii spune ceva diferit.
Ofteaza si isi trece mana prin par. Are nevoie de o pauza in care sa se poata gandi. Trece prin hol si iese din casa, lasand in interiorul acesteia sentimentele cu parfum de liliac sa se scalde in ultimele raze rosiatice trimise de soare la apus. Oare sa creada?
_________________________________________________________________
Este scris la persoana a treia, dar am vrut sa incerc ceva nou. Sper ca mi-a iesit catusi de putin *smile*.
Este scurt, stiu si acest lucru, dar asta este.
Capitolul XI
Fierbi de nervi in acest moment, nu-i asa, Leonard? Probabil sorbi din ceaiul de lamaie pe care-l ai langa tine. Am dreptate? Sunt sigura. O floare isi cunoaste apa pe care o bea, nu? Sau deja nu mai sunt floarea ta de liliac? Inainte sa tragi concluzii pripite pe care s-ar putea sa le regreti, trage aer in piept si bea tot acel ceai (daca ti-a mai ramas, bineinteles). Gata? Atunci este bine. Sa nu te opresti din citit din cauza nervilor, ci inghite in sec si indura.
Sunt un vampir. Nu iti vine sa crezi? Sau ma consideri nebuna? Numeste-ma cum doresti, dar acesta este adevarul.
Cand am fost mica am locuit in Austria, impreuna cu mama si tata, acesta din urma murind cand eu nu aveam mai mult de cinci ani. Nici acum nu am inteles din ce motiv, nefiindu-mi explicat amanuntit, ci doar minciuni spune fara pic de organizare. De la unii primeam ceva, altii negau, in acest fel creandu-se o confuzie totala. Inchid subiectul. Mama nu a cazut intr-o depresie, ci si-a dat seama ca nu-l va putea readuce inapoi cu plasete. Deci, m-a crescut cu toata dragostea si grija pe care mi-o putea da. Uneori considecam ca era prea protectoare si deveneam isterica, sfarsind pedepsita. Razi? Ar fi ceva de ras, sa stii. Daca m-ai vedea cum plecam bosumflata pe scari, taraindu-l pe Domnul Mormaila (nu te intereseaza cine-i asta, ai rade in hohote), ai putea face o opera de teatru din aceste intamplari. „Fata si ursuletul ei”, suna interesant? Stiu ca nu, dar nu m-am priceput niciodata la titluri. Poate vei gasi tu unul mai potrivit daca te vei apuca de acest proiect.
Toate bune si frumoase, nimic rau nu mi se intampla, ba chiar ma simteam ca si cum lumea mi-ar fi apartinut numai mie. Ironic, nu? Asa ai simtit si tu in ultimele zile, se vedea dupa cum zambeai.
Ne mutasem in Viena, nu departe de unde locuiam inainte. Imi amintesc vag ambele case, rezultand de aici ca nu ti le pot descrie, imi cer scuze pentru asta. Zilele treceau usor, n-aveam nici o grija pe cap, ci doar cream dintr-acestea. Intamplarea ce si-a pus amprenta pe soarta/destinul meu s-a petrecut intr-o seara de mai tarziu, cand mama a iesit impreuna cu mine la un picnic nocturn. In acea perioada erau infloriti si copaceii cu flori de liliac. Imi amintesc bine faptul ca am mancat extrem de mult si apoi am plecat la o mica plimbare. La o distanta fata de casa mama a fost taiata (parca) cu o sabie si eu am fost apoi lovita cu un bat (?) in zona cefei, cazand inconstienta la pamant. A fost cineva pus sa faca acest lucru, eu afland cine dupa mult timp.
Dupa, m-am trezit pe malul Mediteranei in grija unei matusi. Aceasta mi-a ascuns adevarul timp de un an, un an jumatate. Dat unor circumstante nefavorabile pentru ea a fost pusa sa-mi zica adevarul, ajungand in grija Anabellei. M-am intrebat de cateva ori ce legatura aveau cele doua, dar am lasat balta acest subiect.
La ultimul tau spectacol, „Fantoma de la opera”, matusa mea a venit sa ma vada pentru a-mi da o cutie, si se pare ca a fost urmarita (?), astfel bunica-mea gasindu-ma. Ea a fost cea care ti-a administrat acea substanta si mi-a oferit antidotul in schimbul a ceva, si anume ca vrea sa-mi reiau titlul de mostenitoare a unei mari familii. Nu intru in detalii, nu te-ar interesa oricum, mai mult te-ar afecta intr-un mod negativ.
Critica-ma in cate feluri vrei, dar trebuie sa stii intreaga poveste. Ce-ai fi vrut? Sa vin la tine si sa-ti spun: „Leonard, sunt acea bestie hidoasa ce se hraneste cu sangele oamenilor?”. Nu mi-ar fi fost greu, dar eu nu sunt asa. Mereu m-am temut de sange, acest lucru il stii prea bine, si niciodata nu am simtit nevoia de a „gusta” dintr-acesta.
Acum, probabil, cand citesti tu aceasta scrisoare eu am ajuns deja la destinatie. Tot felul de comisii, intalniri, decizii ce imi vor consuma nervii si toate cele ma vor intampina. „Vai, domnisoara, dar ce s-a intamplat?” sau „De ce nu mi-ati spus nimic? Poate v-as fi putut ajuta.”, deja imi imaginez aceste faze intamplandu-se. Chiar sunt curioasa sa vad ce scuza a nascocit pentru a estompa lipsa mea si interesul celorlalti din acel loc. Habar n-am cu exactitate ce mi se va intampla, trebuie sa astept si sa vad.
Mai am o ultima rugaminte pe care o consider importanta si ti-o scriu aici. Te rog sa ai rabdare, totul se rezolva de la sine cateodata. Nu ma defavoriza doar pentru ceea ce sunt. Bine, uraste-ma, nu ma deranjeaza. Nu ma mai iubi, este bine, chiar daca as fi trista. Dar da-mi sansa sa-ti explic totul in fata. Sa nu ma consideri o mincinoasa ce se joaca cu sentimentele oamenilor.
Si-acum iti scriu „La revedere...”, nu „Adio”, exista o diferenta intre cele doua. Da-ti singur seama care este.
Adelinda
Ps.: Ti-am lasat si scrisoarea pe care am primit-o o data cu acea cutie de la matusa-mea. Citeste-o, daca vrei. Ai intelege mai bine.
Il doare sufletul, tristetea ce l-a cuprins citind aceste randuri il macina pe interior. Fiinta lui iubita, floarea sa de liliac, nu a cunoscut-o niciodata in intregime. A vazut-o in multe ipostaze, vesela si trista, isterica si grijulie. Nimeni nu o cunoaste mai bine decat el, dar parca acum este nesigur pe ceea ce stie si ceea ce nu. Cele scrise pe bucata de hartie din mana sa parca ar fi o noutate, ceva captivant, dar care-l sperie. Cand erau mici au dormit in aceeasi camera, au calatorit in aceeasi masina, si au impartit aceeasi casa. Este speriat de ea? Nici el nu stie. Ar vrea sa se duca langa Ad a sa, sa-i sarute usor obrajii si fruntea, dupa care sa o priveasca cum doarme, mangaindu-i din cand in cand bratul chipul. Sentimentele sale pentru aceasta fata sunt puternice, nu poate nega, dar si teama ce il acapareaza incetut cu incetut este. Ar trebui s-o astepte? Dar el ar fi atins de bratele timpului, pe cand ea nu. Asa auzise: „vampirii sunt niste creaturi nemuritoare”, deci si ea este. Si ce euforie beata il cuprinsese inainte de plecarea acesteia! Exact cum scrie acolo. A petrecut mult timp cu el, ea il stie ca pe propria-i palma.
Sa o astepte? Si ce-ar putea sa-i spuna? Drumurile lor s-au rupt cand ea l-a inchis in acea camera rece. Nu, cand Ad a pasit pragul teatrului. Daca nu ar fi fortat-o sa vina, acum ar fi in continuare a lui? Oare i-ar fi spus vreodata cine este cu adevarat? Si daca da, ce ar fi facut in aceasta privinta? Prea multa intrebari i se invart acum prin cap.
Se ridica de pe fotoliu si merge pana in bucatarie, unde isi mai toarna un pahar plin cu ceai dulce-acrisor si il bea pe tot. Pune obiectul de cristal pe masa si apoi da drumul la apa sa curga, dandu-si cu cateva picaturi pe fata. A aflat prea multe deodata, se simte neajutorat. Nu stie ce sa faca, ce sa creada si pe cine. Inima sau teama ce il acapareaza? Fiece dintre ele ii spune ceva diferit.
Ofteaza si isi trece mana prin par. Are nevoie de o pauza in care sa se poata gandi. Trece prin hol si iese din casa, lasand in interiorul acesteia sentimentele cu parfum de liliac sa se scalde in ultimele raze rosiatice trimise de soare la apus. Oare sa creada?
_________________________________________________________________
Este scris la persoana a treia, dar am vrut sa incerc ceva nou. Sper ca mi-a iesit catusi de putin *smile*.
Este scurt, stiu si acest lucru, dar asta este.