30-12-2009, 11:12 PM
Multumim de comm, de sustineri and so on... nextu's here si la multi ani pt anul nou, ne vedem in 2010~! ^___^
Capitolul 9 - Probleme
Era prea repede. Cu cateva zile in urma i-a spus in fata ca nu are valoare, apoi dupa bal cand a aflat cu cine s-a culcat a fost dezgustat si acu ii declara iubire, chiar una eterna.
Desi pe tanar il multumeste aceasta intorsatura de situatie, i se parea imposibila. De la indiferenta la iubire si in doar cateva zile? “Ceva nu e in regula.†isi spuse tanarul.
-Parca acum cateva zile ma urai cum se face ca ma iubesti acum? Intreba Daisuke
-Te iubesc de mult, de cand eram sotul lui Roy. Iti mai amintesti petrecerea dinaintea zilei in care mi-am inscenat moartea?
Tanarul a aprobat din cap.
-Sti ca atunci te-am strans in brate? continua pictorul.
-Da si apoi ai plecat si te-ai intors dupa cateva ore. Am crezut ca te-a deranjat ceva.
-Nu, am plecat sa-mi clarific gandurile, sa-mi astampar pofta de tine. Am iesit sa iau o gura de aer pentru ca in momentul in care ti-am simtit trupul in brate mi-a venit sa-i dau naibii pe toti, sa te intind pe masa din sufragerie si sa te sarut, ii marturisi Aizawa.
Parcurgea toate sentimentele si starile cu viteza luminii. De la uimire la stanjenire, de la bucurie la incertitudine.
“Cum a putut sa incerce sa-i desparta pe Roy si Sousuke daca ma iubea? De ce? Totusi, Roy l-a adorat.†Atatea intrebari carora era sigur ca Aizawa o sa le evite raspunsul nu faceu nimic altceva decat sa-i sporeasca incertitudinea si sa-l instraineze de pictor.
-Aizawa, te rog sa pleci. Vreau sa ma gandesc putin, ii spuse si aproape se razgandi vazand chipul umbrit de tristete al pictorului, care se imbraca in liniste deplina si pleca fara nici o privire in urma.
Tanarul merse la dus. Cu cateva clipe in urma era in bratele pictorului, afundat in spuma si acum era singur si amarat cu inima plina de intrebari fara raspuns si suspiciune.
Era miezul noptii. Pe cerul acoperit de nori grei si amenintatori furia furtunii trasa fulgere manioase, care pentru mai putin de o secunda luminau tot orasul facand copacii si castelele anglicane sa para fantome si monstrii uriasi. Dupa fulgere, norii zbierau ingrozitor la coliziunea lor. Privea pe geam si isi vedea parintii strigand la el exact ca in copilarie: “-Impostorule, tu nu esti fiul meu!†iar mama sa incerca sa-l taie crezand ca e vreun organ ce ii lipsea.
Se zvarcolea in pat plin de transpiratie si tipa, urla din rasputeri sa inceteze acele voci si sa nu mai vada acele imagini.
-Dumnezeule, Aizawa de ce tipi? Intreba Mia speriata, dar nu apuca sa mai zica nimic ca pictorul isi inclesta mainile in gatul ei. Orice secunda care trecea era tot mai chinuitoare pentru fata, care nu mai sputea sa respire si simtea ca i se ingroasa limba in gura. Cu ochii mariti de groaza horcaia zbatandu-se pentru a scapa din mainile lui Aizawa.
Il lovi pe acest intre picioare si tusi datorita lipsei de oxigen. Pe gat ii ramasera urmele rosii ale degetelor pictorului. Tremura de spaima si primul gand al sau a fost sa caute un numar in cartea telefonica. Dupa ce suna merse precauta in camera pictorului si il gasi balmajind cuvinte fara noima pe un ton implorator si infricosat. Statea cu genunchii stransi la piept si se legana fara sa clipeasca, privea oripilat un punct fix, iar zgomotele ce le scotea pareau un fel de mantra sau un supliciu de iertare. Se intoarse inapoi si spera sa gaseasca numarul lui Daisuke in telefonul lui Aizawa. Bucuroasa ca l-a gasit a inceput sa-l formeze, dar degeaba acesta nu raspundea.
- Haide Daisuke e important! Te rog, raspunde! Implora Mia strangand telefonul in mainile ce tremurau. Dupa mai multe incercari se lasa pagubasa si se aseza pe canapea privind fix ca si cum se gadea la ceva si de fapt nu se gandea la nimic.
Soneria usii o facu sa tresara. A deschis usa si in cateva clipe Aizawa a fost luat cu forta.
Nu stia sa se bucure sau sa ii para rau. Acum il putea juca pe deget pe Daisuke dupa bunul plac, pictorul nu mai putea nici daca ar vrea sa ii incurce planurile. Va reusi ce si-a propus asa cum a fost si pana acum, dar telefonul nu o lasa sa-si continue gandurile. Lua telefonul si vazu pe display numele tanarului. Zambi glorioasa si raspunse:
-Aizawa, ce s-a intamplat? De ce ai sunat? intreba tanarul.
-Nu e Aizawa, sunt eu Mia, zise ea si incepu sa planga teatral, s-a intamplat o nenorocire, sotul meu a innebunit si a incercat sa ma omoare fara sa-i fac nimic, continua ea.
-Unde e Aizawa? Cum se simte? Vreau sa-l aud.
Miei ii ramase in gat zambetul de mai devreme si chipul frumos i se schimonosi de furie.
“Cum isi permite imbecilul sa intrebe de Aizawa si nu de mine!†spumega ea in interior.
Capitolul 9 - Probleme
Era prea repede. Cu cateva zile in urma i-a spus in fata ca nu are valoare, apoi dupa bal cand a aflat cu cine s-a culcat a fost dezgustat si acu ii declara iubire, chiar una eterna.
Desi pe tanar il multumeste aceasta intorsatura de situatie, i se parea imposibila. De la indiferenta la iubire si in doar cateva zile? “Ceva nu e in regula.†isi spuse tanarul.
-Parca acum cateva zile ma urai cum se face ca ma iubesti acum? Intreba Daisuke
-Te iubesc de mult, de cand eram sotul lui Roy. Iti mai amintesti petrecerea dinaintea zilei in care mi-am inscenat moartea?
Tanarul a aprobat din cap.
-Sti ca atunci te-am strans in brate? continua pictorul.
-Da si apoi ai plecat si te-ai intors dupa cateva ore. Am crezut ca te-a deranjat ceva.
-Nu, am plecat sa-mi clarific gandurile, sa-mi astampar pofta de tine. Am iesit sa iau o gura de aer pentru ca in momentul in care ti-am simtit trupul in brate mi-a venit sa-i dau naibii pe toti, sa te intind pe masa din sufragerie si sa te sarut, ii marturisi Aizawa.
Parcurgea toate sentimentele si starile cu viteza luminii. De la uimire la stanjenire, de la bucurie la incertitudine.
“Cum a putut sa incerce sa-i desparta pe Roy si Sousuke daca ma iubea? De ce? Totusi, Roy l-a adorat.†Atatea intrebari carora era sigur ca Aizawa o sa le evite raspunsul nu faceu nimic altceva decat sa-i sporeasca incertitudinea si sa-l instraineze de pictor.
-Aizawa, te rog sa pleci. Vreau sa ma gandesc putin, ii spuse si aproape se razgandi vazand chipul umbrit de tristete al pictorului, care se imbraca in liniste deplina si pleca fara nici o privire in urma.
Tanarul merse la dus. Cu cateva clipe in urma era in bratele pictorului, afundat in spuma si acum era singur si amarat cu inima plina de intrebari fara raspuns si suspiciune.
Era miezul noptii. Pe cerul acoperit de nori grei si amenintatori furia furtunii trasa fulgere manioase, care pentru mai putin de o secunda luminau tot orasul facand copacii si castelele anglicane sa para fantome si monstrii uriasi. Dupa fulgere, norii zbierau ingrozitor la coliziunea lor. Privea pe geam si isi vedea parintii strigand la el exact ca in copilarie: “-Impostorule, tu nu esti fiul meu!†iar mama sa incerca sa-l taie crezand ca e vreun organ ce ii lipsea.
Se zvarcolea in pat plin de transpiratie si tipa, urla din rasputeri sa inceteze acele voci si sa nu mai vada acele imagini.
-Dumnezeule, Aizawa de ce tipi? Intreba Mia speriata, dar nu apuca sa mai zica nimic ca pictorul isi inclesta mainile in gatul ei. Orice secunda care trecea era tot mai chinuitoare pentru fata, care nu mai sputea sa respire si simtea ca i se ingroasa limba in gura. Cu ochii mariti de groaza horcaia zbatandu-se pentru a scapa din mainile lui Aizawa.
Il lovi pe acest intre picioare si tusi datorita lipsei de oxigen. Pe gat ii ramasera urmele rosii ale degetelor pictorului. Tremura de spaima si primul gand al sau a fost sa caute un numar in cartea telefonica. Dupa ce suna merse precauta in camera pictorului si il gasi balmajind cuvinte fara noima pe un ton implorator si infricosat. Statea cu genunchii stransi la piept si se legana fara sa clipeasca, privea oripilat un punct fix, iar zgomotele ce le scotea pareau un fel de mantra sau un supliciu de iertare. Se intoarse inapoi si spera sa gaseasca numarul lui Daisuke in telefonul lui Aizawa. Bucuroasa ca l-a gasit a inceput sa-l formeze, dar degeaba acesta nu raspundea.
- Haide Daisuke e important! Te rog, raspunde! Implora Mia strangand telefonul in mainile ce tremurau. Dupa mai multe incercari se lasa pagubasa si se aseza pe canapea privind fix ca si cum se gadea la ceva si de fapt nu se gandea la nimic.
Soneria usii o facu sa tresara. A deschis usa si in cateva clipe Aizawa a fost luat cu forta.
Nu stia sa se bucure sau sa ii para rau. Acum il putea juca pe deget pe Daisuke dupa bunul plac, pictorul nu mai putea nici daca ar vrea sa ii incurce planurile. Va reusi ce si-a propus asa cum a fost si pana acum, dar telefonul nu o lasa sa-si continue gandurile. Lua telefonul si vazu pe display numele tanarului. Zambi glorioasa si raspunse:
-Aizawa, ce s-a intamplat? De ce ai sunat? intreba tanarul.
-Nu e Aizawa, sunt eu Mia, zise ea si incepu sa planga teatral, s-a intamplat o nenorocire, sotul meu a innebunit si a incercat sa ma omoare fara sa-i fac nimic, continua ea.
-Unde e Aizawa? Cum se simte? Vreau sa-l aud.
Miei ii ramase in gat zambetul de mai devreme si chipul frumos i se schimonosi de furie.
“Cum isi permite imbecilul sa intrebe de Aizawa si nu de mine!†spumega ea in interior.