PaÅŸi cotidieni

[Danb]

Well, finally I posted ^^ mi-am facut putin curaj si la incurajarile lui AlerimxD [ careia ii multumesc foarte mult ] am inceput sa scriu un fic si evident , vreu sa incep sa-l postez. E primul meu fan fiction , si nu prea sunt incantata de el , dar ideea imi place , deci vreau sa o dezvolt cat mai mult / bine cu ajutorul comentariilor pe care sper sa le primesc. Totul are un inceput deci , iata-ma Mirela =]] ...

As vrea sa subliniez faptul ca primul capitol e o introducere dramatica [ oarecum ] in viata sentimentala / personala a protagonistei , si in mintea ei. Din al 2-lea capitol totul va prinde radacini. Primul e un fel de prolog , si nu este [ de aceea nu l-am numit asa ] ... As aprecia daca nu ma-ti critica serios de la primul capitol , deoarece nu am aratat in el tot ce pot , si e facut intr-un mod mai lejer , si va-ti concentrati pe stilistica sau o impresie generala mai superficiala. Din al 2-lea capitol puteti incepe cu criticile dure si poate incurajari. ^^

In incheiere as vrea sa spun ca dedic oarecum aceasta lucrarea Mirelei , deoarece am facut-o cu gandul la ea si pentru ea ^^ ...

Multumesc si astept pareri !

P.S.: Daca sunt unii dintre voi care citesc dar nu se indura sa imi lase un comentariu mai lung de 5 randuri , atunci mai bine sa nu lase deloc , dar tin sa ma anunte printr-un PM sau mesaj la profil de faptul ca imi citesc fic-ul.

PaÅŸi cotidieni


Capitolul I

- ÃŽÅ£i pot lua o promisiune ?
- Orice. Posibil ÅŸi imposibil !
- Vreau să creşti ...

*

E o tristeţe dulce-amăruie , iar dacă nu ar fi tristeţea , atunci eu aş fi moartea de pe parchetul slab luminat. Becul va arde , şi atunci când se va stinge , sunt curioasă , dacă va lua şi pe altcineva cu el. Nu caut nimic special în mine , ci doar rătăcesc în conştiinţa lui. Nu i-am cerut răspunsuri , deşi aveam întrebări , le-am ignorat uşor. Nu i-am cerut grija cu care mă trata atunci când aveam nevoie de ea , dar el mi-a dat-o , iar acum , eu plâng , pentru că nu-i voi mai putea cere nimic , chiar dacă nu am nevoie.

La durerea mea există antidot şi sufăr mai mult ştiind asta. Poate dacă eram o cauza pierdută , mi-aş fi dat mai uşor duhul , iar revederea nu ar fi întârziat , dar din moment ce nimeni nu-mi poate garanta asta , eu pentru ce plâng ? Pentru ce sunt eu cea acaparată de atâta tristeţe , dacă sunt nevinovată ?

Şi acum ... De ce mă contrazic ? Nu caut răspunsuri , dar pun întrebări şi aştept un sunet. O lumină ! Becul e slab , repet. Nu are voinţa de a oferi răspunsuri , chiar dacă le ştie. El a văzut scena , jucată nu demult , dar nu vrea să-mi povestească. Mă lasă să mă înec în lacrimile sărate , ştiind cât detest acest gust.

Gândesc din nou , după o pauză scurtă , aproape inexistentă şi observ o altă perspectivă asupra întâmplărilor. Toţi m-au lăsat pe mine , dar eu pe cine las ? Pe cine mă răzbun ? Ştiu că am dreptul , şi mă voi folosi de el , imediat ce voi învăţa cum. Nu consider că e important , dar necesar , şi cum nimeni nu mai are control asupra mea , îmi pot vedea destinul , cu ochii mei , prin cearcănele lor. Sunt conştientă de faptul că îmi prelungesc singură agonia , în aceste momente de impas , dar nu mă îndur să mă opresc. Conştiinţa e un lucru important , dar memoria poate fi fatală pentru cineva atât de calm , ca mine.

Aud un scârţâit enervant , semn că podeaua va ceda sub greutatea mea , iar ca prim lucru , mă ridic alene , cu ajutorul mâinilor , ce păreau încremenite de trecerea timpului. Corpul e un obiect lejer , deci îl tratez ca atare. Abordez o poziţie nespecifică mie , lăsându-mi mâinile într-un drum lin spre picioare , eu fiind în poziţie verticală. Privirea îmi e aţintită spre bec. Lumina e slabă. Pâlpâie din ce în ce mai des. Eu aştept , răbdătoare , ştiind ce va urma.

S-a spart în cele din urmă. Nu am băgat de seamă cioburile de sticlă , întinzându-mi lent mâna spre un bileţel , ce fusese prins înăuntrul becului. Hârtia e rece ...

[MooN.]

Vreau sa fiu prima asa ca dau edit dupa ce citesc, ok?

Edit

Hey dear! Chiar imi pare rau ca nu a dat mai repede com, dar a intervenit ceva urgent si mno... sper sa ma ierti! Ce as putea spune? Titlul nu m-a atras cine stie ce, dar intr-un fel este dragut. La descriere ai destul de mult de lucrat, iar la naratiune nu am ce sa comentez deoarece imi place. Si spuneai ca vrei un comentariu mai lung de cinci randuri, pai eu nu mai stiu ce sa iti spun deoarece chiar mi-a placut mult!
So... dear astept next-ul si sper sa ma anunti si pe mine cand il pui, ok?
Bye

[AlerimxD]

Heeey, darling >:D<
Mă bucur tare mult că ți-ai luat inima în dinți și ai postat primul capitol, dar mai mult decât atât sunt încântată că ai decis să scrii ceva. Poeziile tale sunt foarte bune și eram sigură că atunci când vei scrie proză va fi mult mai bine.
Îmi place prologul. Îmi place felul în care ai expus sentimentele fetei. Este clar că te pui în pielea personajului și este esențial să o faci ca cititorii să înțeleagă prin ce trece personajul tău.
Nu-mi pot forma o părere complexă de la început, asta ai spus și tu, dar chiar cred că vei avea idei și inspirație să continui acestă poveste. Mi se pare că deja ai o idee despre ce se va întâmpla și asta e bine. Consideră această poveste o provocare.
Am văzut câteva virgule în plus pe alocuri și nu prea mă încântă faptul că pui spațiu înainte de virgulă, dar în rest este ok.

Îți mulțumesc din nou pentru dedicație și pentru că ai început asta. Sper să evoluezi odată cu personajul tău (care nu are nume încă).
Dacă îmi mai amintesc ceva îți spun pe mess ^^
Succes la scris și cât mai multă inspirație, darling >:D<
Xoxo, AlerimxD.

[Danb]

@FlyAway - Multumesc pentru parere si sper sa ti-o imbunatatesti pe masura ce voi avansa cu fic-ul ^^

@AlerimxD - Ma bucur ca ai avut timp si de mine , so , sper sa-ti placa ideea mea , pentru ca e una complexa in cap`sorul meu ^^ Doar sa o descriu / dezvolt cum trebuie >.<

Well , din moment ce am avut inspiratie , am venit cu al 2-lea capitol , care sper sa va placa ...Nu stiu cat ve-ti intelege din el , dar cum am mai spus , e o poveste complexa , prezentata sumar la inceput ;]

Capitolul II

În mișcări lente , cobor treptele , spre parterul hotelului. Ochii îmi erau închiși , buzele între-deschise , iar nasul acoperit de o eșarfă transparentă , în culori calde. Rochia vaporoasă , contura în detaliu , forma slăbuță și fragilă , a corpului meu. Picioarele-mi dezgolite , zvelte , pășeau în ritm de vals spre salonul principal , al clădirii. Cu tălpile sfioase , înaintez din marginea scării , spre recepție. Încăperea era decorată bogat , în stilul barokului burghez. Ceasurile ticăiau , într-un ritm prea alert ...

- Mă scuzați , domnișoară ?

Îmi întorc privirea spre persoana ce mi se adresase atât de politicos , dorind să-i văd chipul. Rămân oarecum stupefiată , în momentul descoperirii mele. Un domn de vârsta a treia , radiind de bucurie și expresivitate , într-un frac perfect pus la punct , îmi săgetează tot corpul cu presupusele întâmpinări ale ochilor.

- Saklad.

- Domnișoară Saklad ... Îmi permiteți să vă întreb în cel mai respectabil mod , de ce vă aflați aici ?

- ... sunt cazată.

- Acesta este cel mai complex răspuns pe care m-il puteți oferi ?

- Mă îndoiesc că vă pot oferi un răspuns.

- Înțeleg ...

- Spuneți-mi , vă rog , unde e ieșirea de urgență a hotelului ?

- În spatele scărilor.

Își întinse degetul arătător , spre locul pe care-l puteam detecta ușor și cu ajutorul vorbelor sale , astfel încât să-mi ușureze căutarea. În încercarea mea de a păstra această formalitate , ce se instalase imediat în caracterul meu , dintre mine și bătrân , îi mulțumesc , într-o frază , ce știam că îi va satisface dorința de a comunica cu mine. Măresc pașii , odată cu viteza , și în fuga mea spontană , ies pe ușa ce-mi fusese indicată mai devreme.

Peisajul ce se întindea brusc în fața mea , îmi fură toată atenția și admirația. După câteva secunde , ce le-am folosit pentru reculegere , îmi continui fuga , ce era din ce în ce mai încetinită , de nisipul plajei. Nu bag de seamă pe moment că locul era lipsit de alte forme vii , dar când simt puterea cu care valurile mării mă inpingeau spre țărm , îmi era imposibil să nu observ faptul că eram singură , în acest tablou. Ochii mei strălucesc în bătaia unor raze puternice , solare , iar părul îmi e purtat într-un lung dans al adierilor de vânt.

Doream să simt această armonie a naturii , din ce în ce mai mult , dar glasurile răgușite ale unor personaje străine mie , îmi spulberă această stare feerică. Faptul că dialogurile lor îmi erau din ce în ce mai clare , era alarma pentru mine , ce mă anunța că trebuie să plec. După un scurt joc de picioare în răcoarea apei , mă întorc hotărâtă , înapoi spre clădirea inpunatoare din care ieșisem acum cincisprezece minute.

Cu pași înceți , dar siguri , am ajuns în cele din urmă în apartamentul ce locuiam de două săptămâni. Aerul era proaspăt , dar atmosfera lăsa de dorit. Mă așez pe patul înalt , apoi îmi întind corpul în așternuturile lipsite de culoare. Privesc candelabrul somptuos , încadrat într-un fond incolor , imaculat. Îl analizez în amănunt , dar cu fiecare detaliu vizualizat , corpul îmi tremură incontrolabil , într-un ritm nedefinit. Încerc să îl încordez , pentru al putea restapani , dar eșuez într-un mod dezamăgitor.

Caut cu privirea un geamantan ce știam cert că era în cameră , iar când dau de el , nimic nu mă oprește să-l ridic , cu minim de efort. Ies pe ușă , încuind-o pe dinafară , apoi pargurg același traseu de prima dată , până la biroul de recepții , dar de această dată , cu bagajul după mine.

Ajunsă în salon , las cheia distinsului bătrân , cu care avusesem plăcerea și în primele minute ale zilei.

- Ați luat o hotărâre , domnișoară Saklad ?

Întrebarea îmi fusese adresată cu atâta căldură , încât , bucuroasă aș fi răspuns , dar urma de tristețe ce trăda îngrijorarea omului pentru locul de muncă în care lucrase mai bine de 30 de ani , mă trezi la cruda realitate.

- Din păcate nu ! spun într-un glas hotărât.

- Atunci de ce bagajul dumneavoastră îmi dă o stare de neliniște ?

- Deonte ... Iartă-mă ! Îl voi vinde , în cel mai scurt timp. Acesta e crudul adevăr , dar te implor să-mi înțelegi decizia. Nu a fost una ușoară , dar garantez cu viața mea , că e ireversibilă , deci nu încerca ...

Îmi arăt dezamăgirea și dezaprobarea față de propria-mi faptă , printr-o ultimă privire aruncată la întâmplare în încăpere , apoi mă întorc pe călcâie și înaintez spre ieșire. Sunt conștientă de faptul că în urmă mea am lăsat doar durere , și o greutate imensă de a accepta niște vorbe , dar cu toate acestea drept păcat , sunt hotărâtă să mă întorc acasă. Înainte de a face însă ultimul pas spre o libertate doar de mine știută , aud un singur cuvânt , rostit sacadat , dar totuși clar pentru urechile mele , știind că-l voi auzi mult mai des , de acum încolo.

- Condoleanțe ...

[Katniss]

Hello dear am venit ÅŸi eu pe aici.
Titlul mi se pare destul de drăguţ, nu spectaculos, dar drăguţ deşi nu ştiu la ce să mă aştept în continuare. Descrierea mi se pare foarte reuşită, mai sunt câteva scăpări pe ici pe colo, dar nu este nimic grav. Numele fetei mi se pare interesant şi original la fel ca şi ideea. Am văzut că pui Space înaintea semnelor de punctuaţie în special înaintea virgulelor, dacă ai putea să pui numai după ele ar fi perfect. Nu cred că era nevoie să împarţi capitolul în atât de multe paragrafe.
Cam atât aştept nextu bye, bye.

[AlerimxD]

Heey.

Frumos capitol. Descrii foarte bine, chiar dai impresia că scrii de mai mult timp, că ai experiență. Narațiunea e ok as well.
Doar virgulele alea sunt puse aiurea. Unele sunt în plus, la fel ca în primul capitol ^^
Ah, șiii înțeleg că tu ai în minte un plan (e foarte bine), dar te sfătuiesc să le oferi cititorilor mai multe detalii legate de alegerile și viața personajului tău. Ești doar la începutul poveștii, dar pe parcurs când îi vei contura caracterul va fi necesar să începi să dezvălui secrete.
Numele este, într-adevăr, foarte interesant. Cum l-ai ales ?

În rest pot spune doar că aștept să mă surprinzi prin următoarele capitole. Știu că poți face asta ^^ Cu cât vei exersa mai mult, cu atât mai bună vei deveni.
Succes și inspirație.
Love, AlerimxD.

[hiimera]

Asa cum am promis am trecut si pe la ficul tau.
Imi cer scuze ca atunci cand am avut oportunitatea sa las nu am putut si nu am avut timp destul. Totul sa datorat scolii..
Pai acum e destul de tarziu asa ca nu mai stau sa scriu vechea mea metoda de a scrie cu nu stiu eu ce si altele.

Modul tau de a scrie este chiar foarte atragator si plin de eleganta, de parca nu stiu m-ai duce in trecut, dar nu stiu de ce.
Scrii frumos si asta se vede, ai conturat foarte bine sentimentele personajului principal.
Insa pe la al doilea capitol pe la sfarsit nu prea am inteles ce dorea sa faca mai exact la inceput, dupa aceea cand ai spus ca pleaca mi-am dat seama.
Chiar daca vocabularul acestui fic e bogat, trebuie sa fie si pe inteles.. dar nu spun ca nu am inteles, dar am avut nevoie de un cuv. cheie. In fine nu e mare lucru. Caci in rest ai avut descriere si chiar dialog, care a fost putin, dar nu ma intereseaza. Totul a iesit bine si frumos.
Greseli de tastare sau de exprimare nu ai avut.. cel putin nu am vazut si nu prea cred ca ai.

Stiu, nu prea am ce spune.. ca doar e tarziu sunt mai somnoroasa, insa ce am spus pana acum e adevarat, ca nu am scris eu asa ca nebuna lucruri ireale ..
Meow~ :3

[MooN.]

Well dear, uite că trec din nou pe la ficul tău. Făţă de primul capitol ai progresat foarte mult. Chiar nu mă aşteptam... . Ai adăugat descriere, ceea ce-i bucură ochii ( desigur atunci când citesc ).

Ochii mei strălucesc în bătaia unor raze puternice , solare , iar părul îmi e purtat într-un lung dans al adierilor de vânt.

Această bucăţică m-a fascinat incredibil de tare. Primul lucru care mi-a venit în minte şi cu care l-am asemănat este cu acele filme vechi în care prinţesele/domniţele sunt pe malul mării/oceanului încercând să găsescă ceva răspunsuri... în fine. Aşa cum am spus şi în comentariul precedent, naraţiunea îmi place so... no comment. Acţiunea hm... aici chiar nu ştiu ce să spun! Mi se pare foarte puţin grăbită, iar dacă ai mai alerg-o chiar aşa atunci ar fi super.
So... dear asta este tot ce am avut să-ţi spun! Sper că mă vei anunţa când pui next-ul
Bye Bye
P.S. mersi că m-ai anunţat :x

[Danb]

Imi cer sincere scuze pentru ca nu am reusit sa postez mai repede, dar am ramas fara net` zilele care au trecut si in plus am incercat mai multe variante pentru capitolul III, in final ramanand cu acesta [ cam atat cu " Am o idee concreta in cap -.-" ].
Scuze si pentru greseli [ daca sunt], dar am scris cat de repede am putut pentru ca sunt cam ocupata ....

Sper sa va placa ^^ ... -__-

Capitolul III

Sufeream în agonia unui amalgam de sentimente și regrete, iar imaginile jucăușe ce-mi săreau în ochi doar o secundă, timp insuficient pentru a le admira, mă amețeau. Aerul din încăpere era unul imposibil de respirat și a doua oară, iar zgomotul produs înafara ariei mele vizuale mă neliniștea. Eram în tren...

Viteza cu care se deplasa acesta era destul de ridicată, lucru care nu mă încânta. Vroiam să ajung acasă, dar nu menționasem niciodată faptul că doresc asta într-un timp record. Mi-ar face plăcere să aflu cine a interpretat greșit gândurile mele! Dar mă îndoiesc că cineva mă ascultă. E un continuu plan al destinului, ce seamănă izbitor de mult cu vehicolul terestru ce mă poartă spre " libertate ", probabil datorită vitezei mari cu care amândouă se deplasează.

Trecuseră deja câteva ore, încă nedefinite de mine, timp în care sfiala mă împiedica să fac vreun gest demn de atenție. Dintr-o oarecare coincidență, chiar când eram pregătită să cedez formalității, aflu bucuroasă că trenul ajunsese la destinația mea. Eram gata de revedere... Totuși, cu cine țin eu să mă revăd ? Ei nu mai sunt, deci m-am reîntors pentru mine !

Caut cu privirea un taxi imediat ce coborâsem din tren, pentru a mă deplasa mai departe, însă din păcate, după câteva încercări eșuate mă simt nevoită să apelez la un mijloc de transport în comun. Nu eram foarte încântată, dar am învățat să nu mă plâng. Mă urc în autobuz, așezându-mă pe cel mai apropiat scaun. Bagajul ce mă însoțise tot drumul era așezat în dreapta mea, iar faptul că aveam mâna pe mânerul său demonstra că era proprietatea mea.

Mă trezesc ușor din starea de amorțeală în care intrasem când zăream locuri cunoscute și cobor din autobuz când acesta oprește. Aștept răbdătoare să fiu depășită de vehicul, apoi cuprind cu privirea toată clădirea ce mi se înfățișa înainte. Rămân rece și nu mă îndur să schițez vre-un gest sau să devin acum expresivă. Eram rezervată, pentru ceva mai rău...

Înaintez, păstrându-mi starea de spirit. Întru pe ușile termopane cu senzor ce m-au detectat de la doi metri, iar albul ce îmi forțează ochii mă înconjura pretutindeni, creând o senzație specifică unui loc de refugiu. Nu mă las impresionată, ripostând. Pașii mă poartă spre cel mai apropiat birou, iar persoana din spatele său mă recunoaște fără vreo dificultate.

- Bună ziua și bine v-am regăsit, domnișoară Saklad ! Cum a decurs călătoria ?
- Rapid ... Aș vrea dosarul cu toate actualitățile pacientei, ca de obicei.

Îmi dă de înțeles răspunsul printr-un gest semnificativ și îmi înmânează pachetul cerut, peste care numele de " Marion Zimmer " domnea. Îi mulțumesc tot printr-un gest asemănător ei și îmi îndepărtez mâinile de birou. Cu gândul de a mă orienta spre salonul indicat și în prima fișă a dosarului, peste care am aruncat o mică privire, mă întorc, dar nu reușesc decât să fac un pas, fiind oprită de glasul aceleiași persoane.

- Domnișoară... Înainte să o vedeți, țin să vă anunț că Marion nu e într-o stare foarte stabilă. Memoria a mai lăsat-o în ultimele zile, iar comportamentul ei este...
- Violent ?
- Nu, dar vă sugerez să... "nu faceți mișcări bruște" !
- Doctorul se află la această oră în spital ?
- Cel mai probabil în biroul său. Vreți să dau un telefon ?
- Nu e nevoie. Îi voi face o surpriză. Mulțumesc...

Îmi reiau ideea și mă îndrept spre salonul respectivei. Urc un etaj folosind scările și bat la ușa salonului 304. Aud un glas răgușit și slab ce îmi lasă fiori prin corp. Era ea, cu vocea-i subțire, cemi spusese un " intră" șoptit, dar îndeajuns de vorbit încât să-l aud. Ating ușor mânerul ușii, lăsând totodată la o parte răceală din suflet. Întru încet, dar în încercarea mea de a nu o speria pe bolnavă reușesc să o fac să-și ațintească privirea confuză spre mine. Credeam în acel moment că voi cădea pe gresia incoloră, zarindu-i doar ochișorii încercănați, dar mă înșelasem. Doar în momentul în care o cuprind cu privirea complet, mă las doborâta de adevăratul sentiment de extaz. În cele din urmă îmi zâmbi doar cu buzele, dar în felul ei unic, astfel încât îi înțelegeam toată bucuria, strigându-mă la fel de șoptit ca de obicei...

- Meg...
- Sunt aici, Mary. M-am întors !
- Văd...
- Cum te simți ?
- Încerc, Meg... Dar simt mereu că inima mă lasă, iar pulsul îmi scade într-un ritm necontrolat. De ce nu pot să îl controlez ?
- Vei reuși, într-o zi. Nu uita că voi fi cu tine... Nu mai plec, niciodată !
- E o bucurie pentru mine. Dar... nu vreau să fiu o povară. Iartă-mi inima slabă, te implor !

O privesc blând cum corpul firav i se lasă greu pe patul prea mare pentru ea. Era o floare... Un boboc ce începe a se ofili, înainte de a înflori. Îmi arunc brusc privirea în pământ, iar lacrimile-mi coboară fără vreo ezitare în jos, udandu-mi pe alocuri noii pantofi. Mă apropii de patul micuței și mă așez, folosind mișcări lente.

- Nu am ce să-ți iert ! Tu ești a mea...
- Când voi crește... Îți jur ! Mă voi revanșa față de tine.
- ... Ai mai citit ?
- M-am oprit acum câteva ore la " Firmin".
- Sunt încântată să văd că te ții de programa școlară . Cum e ?
- Merge... Sam Savage scrie într-un mod cam plictisitor, acțiunea fiind una statică. Nu gasesc acțiunea pe care o caut eu, dar e o poveste interesantă. Apropo, întâmplările au loc în Boston.
- Serios ? Ce locuri sunt descrise ?
- Nimic cunoscut... Meg, vei rămâne cu mine peste noaptea aceasta ?

O privesc lung în timp ce ea încerca să mă înduplece. Mâna mea îi mângâie creștetul capului, apoi cobor cu degetele, trecandumi-le prin firele părului ei lung și brunet, ce-i cădea în voie peste umeri. În fiecare moment alături de ea, mă simțeam în largul meu. Eram eu, fără să-mi pese de altceva.

- ... Nu-ți pot refuza nimic, Marion.

[Camelie.]

Heya ^^
Tocmai am citit fic'ul si eu fic'ul tau.Imi place ideea in jurul careia se intampla tot, este originala, si imi place cum decurge actiunea.Ce sa mai spun despre descriere?Imi place felul in care descrii totul, ma face sa'mi imaginez lucrurile ca si cand as fi acolo.Si totusi am o intrebare.Fata aceea, Marion, ce legatura are cu personajul pricipal?Nu am inteles asta.
Oricum, imi place mult fic'ul tau si sper sa pui curand continuarea.
Zbye ~