Păcate

[Berry.]

[edit Aly]Tip Critica Permisa: Stil / Limbaj / Idei / Forma / Gramatica.

Well . . . :-? .Este primul meu fic şi e inceput de ceva timp. ^_^ Sper să vă placă, aştept păreri, critici ^^. Spor la citit. :d

Capitolul unu

Când totul crezi că se termină, mergi mai departe având capul sus. Când nu mai ai putere să te ridici, găseşte-ţi forţă din străfundurile inimii. Iar când nu mai ai scăpare, găseşte-ţi o cale de ieşire . . .

Privesc în faţă . . . doar in faţă şi sunt îngrozită, chiar stupefiată de ceea ce tocmai am făcut. Mâinile îmi sunt pătate de sânge, iar mirosul lui îmi provoacă greaţă, îmi vine să vomit. E un miros aşa de greu, strident, la fel ca un parfum de proastă calitate şi ieftin. Tremur involuntar şi nu mă pot opri oricât de mult aş vrea acest lucru. Urechile mele nu mai aud , ochii mei nu mai văd . . . nu simt, ci doar stau nemişcată privind în gol, într-un punct fix de pe tavan. Poate sunt ca o statuie în acest moment, dar nu mai am energia şi forţa necesară pentru a mă mişca, de a mai face vreun singur pas ca să mă ridic de pe parchetul lucios şi fin. Mă simt murdară, murdară de tot acest sânge de pe mâinile mele, care nu-mi aparţine şi care-mi pângăreşte sufletul şi trupul.
Bătăile inimii îmi sunt din ce în ce mai accelerate şi inima aproape că îmi sare din piept, nu o pot controla, face ce vrea şi nu-i pot da ordine. Întotdeauna face aşa în momente stresante, de maximă tensiune.
Respiraţia mea sacadată se aude în întreaga încăpere şi mă simt ciudat . . . îmi e frică să nu ajung un monstru . . . de fapt, îmi e frică să nu fi ajuns deja un monstru, o creatură fără suflet care poate manipula, răni şi distruge persoane fără să clipească sau să-i pese.
Dar eu nu sunt aşa ! Nu sunt ! Doar m-am apărat ! Asta am făcut. A fost vina lor şi nu a mea, a lor şi nu a mea. I-am găsit în pat într-o ipostază nu tocmai plăcută. M-au înşelat . . . Şi-au bătut joc de mine fără să le pese de cât de mult pot să sufăr sau să plâng. Ea, cea mai bună prietenă şi el, iubitul meu.
Dar i-am prins şi au vrut să mă omoare, dar nu le-a reuşit, am fost mai bună ca ei . . . mult mai bună. Iar înainte să apese el pe trăgaci, de data asta eu am fost cea rapidă şi m-am ferit. Apoi, scoţând din sertarul al doilea de lângă perete un pistol am tras în jurul meu fără să fiu atentă pe cine pot să omor. I-am nimerit. I-am împuşcat, dar s-a întâmplat din greşeală, instinctiv. A fost un mod de auto-apărare. Când am văzut acel sânge curgând din ei m-am panicat şi nu am chemat poliţia. Poate i-aş fi putut ajuta, dar mi-a fost frică . . . am intrat într-o stare de panică şi nu am putut să sun la salvare.
Dar . . . mă simt măcar puţin vinovată ? Nici eu nu ştiu ce să răspund la această întrebare care îmi macină sufletul. Sunt rea? Nu cred . . . dar poate că sunt.
De ce a trebuit să-l găsesc în pat cu cea mai bună prietenă ? De ce m-a trădat în acest fel ? Atâtea întrebări şi eu nu ştiu ce să răspund la ele . A spus că va fi acolo pentru mine mereu, că mă va susţine şi că nu mă va înşela niciodată . Niciodată, sună aşa sinistru pronunţat în acest moment, sună aşa de etern. Dar nu s-a ţinut de promisiune. A fost un ticălos, un idiot. A meritat să moară.
Vreau să ţip, să urlu, să sparg ceva. Să-mi descarc toată furia pe vreun obiect. Vreau să mă întorc în trecut, să dau timpul înapoi . . . să nu mă îndrăgostesc de el.
Există un proverb care întotdeauna mi-a plăcut : ''Când viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă.'' Dar ce pot să fac când îmi pun pe cap doi morţi ? Să regret ? Nu, ei m-au trădat prima dată. Nu o să mă predau la poliţie nici moartă, am o viaţă de trăit şi multe vise de îndeplinit.
Vreau măcar ca pentru câteva luni sâ trăiesc ce nu am trăit până acum . Doar câteva luni . . . Ştiu că sunt egoistă şi-mi vreau doar binele meu personal, dar orice persoană ar face asta chiar fără să regrete. Orice om are un păcat, iar acesta va fi păcatul meu mortal, păcatul meu care nu poate fi iertat, poate nici eu n-o să-l pot ierta vreodata . . . doar cu timpul, doar el ştie ce o să se mai întâmple.
Respir şi expir . . . respir şi expir. Clipesc de câteva ori şi mă adun. Sunt într-o cameră din imensa mea casă, mai degrabă vilă. Nimeni nu a auzit sunetul provocat de pistol, iar asta e foarte bine, dar e foarte bine pentru mine, nu pentru altcineva. Nu există niciun martor şi aşa pot să ascund cadavrele iar apoi să-mi continui viaţa normal, poate cu o altă identitate.
Ştiu că sunt rea, egoistă, dar nu-mi pasă pentru că asta sunt eu, eu şi nu altcineva. De acum încolo o să fac totul pentru binele meu şi nu voi mai suferi sau, în cel mai rău caz, n-o să mai plâng niciodată.
Alexander, iubitule, Alison, dragă prietenă, asteptaţi-mă în Iad, sigur acolo merg după moarte ! Ne vom reîntâlni poate mai curând decât crede oricine. Sper să nu fie prea cald în Infern.